O nouă lovitură după schimbarea Codului Penal – Iordache și Nicolicea propun o lege prin care 93 din cei 129 de judecători de la Înalta Curte sunt stimulați financiar să se pensioneze imediat!

Magistrații cu 20 de ani experiență sunt atrași să iasă la pensie cu pensii mai mari decât salariul lor actual

joi, 5 iulie 2018, 2:30

46 de ani este vârsta la care se vor putea pensiona magistrații, conform legii inițiate recent

 

De Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Zece parlamentari au inițiat, la sfârșitul anului 2017, un proiect de lege de modificare a Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Una dintre cele mai importante modificări este stipulată în Articolul 82, Alineatul 3, prin care magistrații cu 20 de ani experiență vor putea ieși la pensie cu pensii mai mari decât salariul lor după recalculări.

Ce spune Articolul 82, Alineatul 3: ”De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi judecătorii şi magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în aceste funcţii”.

Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea și Florin Iordache, printre inițiatori

Cei 10 inițiatori sunt 7 deputați PSD – Oana-Consuela Florea, Claudia Gilia, Nicuşor Halici, Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Ştefan-Ovidiu Popa, Alina-Elena Tănăsescu, un deputat ALDE, Steluța Cătăniciu, și doi senatori PSD, Robert Cazanciuc și Șerban Nicolae.

Legea a fost trimisă la președintele României pentru promulgare pe 25 mai 2018.

Ea a primit mai multe sesizări de neconstituționalitate, ultimele două de la ÎCCJ  și de la 97 de parlamentari USR + PNL acum o lună.

Urmează să ajungă în această lună la dezbaterea Comisiei Iordache.

Pot beneficia 93 de judecători de la ÎCCJ și 413 de la Curtea de Apel

Un judecător a avut curiozitatea să afle câți dintre colegii săi magistrați îndeplinesc deja condițiile noii legi.

A întrebat la CSM și a primit cifrele.

Aflat în posesia ziarului, răspunsul CSM indică magnitudinea schimbării: din cei 7.000 de magistrați din România, 2.100 primesc facilitatea să se pensioneze pe loc.

Ei sunt:

Dintre judecători: 93 de la ÎCCJ, 413 de la Curți de Apel, 606 de la Tribunale, 323 de la Judecătorii.

Dintre procurori: 111 de la PÎCCJ, 42 de la DNA, 88 de la DIICOT, 136 de la Parchetele de pe lângă Curți de Apel, 231 de la Parchete de pe lângă Tribunale, 139 de la Parchete de pe lângă Judecătorii.

La Înalta Curte se vor putea pensiona 93 din cei 129 de judecători.

Iar 22 dintre judecătorii rămași au între 15 și 20 de ani de experiență.

De ce este atractiv pentru magistrați să se pensioneze?

Pensionarii din sistemele speciale plătesc impozit mai mic, le rămân mai mulți bani în mână

A explicat Dan Tapalagă în Hotnews în luna februarie.

”EXEMPLU. Pensia se calculeaza din ultimul salariu brut. In calitate de salariat, un magistrat este taxat in prezent cu aproximativ 41% din salariul brut (impozit pe salariu si contributiile de sanatate si asigurari sociale) în timp ce pensionarilor din sistemele speciale (armata, justitie, politie) nu li se aplica decat un procent de 10% impozit, fiind scutiti de plata CAS si CASS.  Pe scurt, un magistrat care are in prezent un venit brut de 10 mii de lei incaseaza un salariu net de aproximativ 6 mii de lei. Daca iese la pensie dupa 20 de ani se aplica procentul de 75% din ultimul salariu brut impozitat cu 10%, adica o pensie de aproape 7 mii de lei. Vor fi lovite in special Inalta Curte, Curtile de Apel si Parchetele aferente, DNA, DIICOT si Parchetul General, unde gasim cei mai multi magistrati cu experienta. Aici, procentele de pensionabili sunt de peste 60%, potrivit unor estimari din sistem. Salariile sunt de asemenea destul de mari, undeva intre 12 – 14 mii de lei net , ceea ce inseamna un brut care se apropie de 20 de mii de lei”.

Dacă legea va intra ăn vigoare în actuala formă, efectul va fi cel puțin dublu.

1. Sistemic se forțează schimbarea de generație prin plecarea „decrețeilor” din serviciul public!

„Decrețeii”, cei care au acum în jur de 50 de ani, alcătuiesc cea mai numeroasă generație din istoria României și una dintre cele mai competitive.

Încă de mici, selecția lor școlară a fost extrem de dură.

Mulți au dat câteva examene cu 10, 20 sau chiar 30 de oameni pe loc, pornind de la 13-14 ani.

„Decrețeii” avut două ”trepte” infernale în liceu, un Bacalaureat destul de riguros și o admitere foarte dură la facultate.

Mulți dintre funcționarii publici ai acestei generații abia acum au atins nivelul maxim de experiență și începeau să prindă poziții de conducere.

Ca și cum sistemul public nu mai are nevoie de ei, sunt momiți cu o pensie rapidă, unii la 45-50 de ani.

În condițiile în care vârsta de pensionare crește în UE spre 67-68 de ani, România atrage spre pensionare o generație de funcționari publici sub 50 de ani din domenii-cheie!

La MAI, în Armată, SRI, pompieri și alte zone, deja epurarea prin privilegii s-a făcut.

Acum a venit rândul Justiției.

Consecința?

Se creează nu doar o clasă de oameni în putere, scoși în afara serviciului public în momentul de maximă eficiență, ci și o discrepanță, de aproape două decenii!, între vârsta de pensionare a diverselor profesii.

2. Efectul imediat va fi reluarea de la zero a mii de procese aflate pe rol

Cazurile magistraților care se vor pensiona se pot relua de la zero, la solicitarea avocaților.

Este un drept legitim al inculpaților, consemnat ca atare de CEDO.

Dispariția unui judecător din complet dă șansa apărării să decidă dacă vrea să se readministreze probele, în instanță.

Așa cum s-a întâmplat în cazurile Dragnea sau Tăriceanu, când judecătoarea Ana Maria Dascălu s-a pensionat în 2017.

În acest moment, conform surselor judiciare, lipsa de magistrați este estimată la 1.000 de persoane.

Mai exact: 7.000 de magistrați activi, față de 8.000 de posturi disponibile.

În urma valului de pensionări, deficitul uman ar urma să crească de la 1.000 la 3.000 de magistrați în minus, din totalul de 8.000 de posturi.

Altfel spus, legislația este astfel orientată încât din 10 poziții de judecători și procurori, 4 să devină disponibile unui concurs de proporții naționale.

 

Comentarii (78)Adaugă comentariu

Mrr  •  5 iulie 2018, 14:43

schimbarea codului penal ar fi trebuit facuta in urma unui referendum. daca cei din parlament ne ignora si fac legi doar pentru ei atunci se vor trezi cu o revolutie !

vasglo  •  5 iulie 2018, 14:46

Cred ca initiativa are si parti bune, cum ar fi eliminarea "scheletelor" ascunse printre Protocoale! :-)

vasglo  •  5 iulie 2018, 14:48

@ Mrr: Corect, asa cum au procedat Macovei, Ciolos si Pruna! :-)

flasc  •  5 iulie 2018, 14:51

F bine, se elimina putregaiul securist din justitie. Care-i problema? Plus de asta, nu-i obliga nimeni sa se pensioneze. Daca vor sa ramana in continuare la butoane pana indeplinesc varsta de pensionare, o pot face.

Faramila  •  5 iulie 2018, 15:01

Când statul nu poate altfel sa scape de putregai, e și asta o solutie

Kendo  •  5 iulie 2018, 15:04

De cate ori vad numele acelui *** de Serban Nicolae, ma apuca rasu'-plansu'... Asta n-ar fi bun nici ca stergator de pantofi si el face legi. PSD-ul sa traiasca! Cand vad cati inghit cu polonicul mizeriile promovate de pramatiile din acest brav urmas al PCR-ului, nu pot decat sa le doresc sa se loveasca de noile schimbari din codul penal. Sa-i vad atunci cum argumenteaza de zor. Pe de alta parte, nu va fi nicio revolutie, *** guvernantii si parlamentarii actuali, atata timp cat nu va exista un eveniment declansator, ceva care sa polarizeze populatia, cum a fost Colectiv sau OUG13 data peste noapte. Dar probabil ca va veni si asta. *** :D

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

olaru_Alin  •  5 iulie 2018, 15:09

Foarte 'bune' legile...dar colegii de comentarii au punctat foarte bine, asa au procedat si Macovei, Ciolos si Pruna...ba mai mult...PSD are legitimitate absoluta data de ROMANI...aia putini care au fost la vot!!!...ne meritam soarta efectiv!!!!

Vlad  •  5 iulie 2018, 15:16

@flasc Situatia nu este asa, daca nu se pensioneaza acum, in viitor pensia o sa fie mai mica :). Sunt metode patentate din Ungaria si Polonia... Oricum, numai un fraier ar putea considera un judecator oarecare de la un tribunal "omul la butoane". Criza de personal este oricum coroborata cu interdictia de a mai face urmariri penale mai lungi de un an... nu o sa se mai judece sau investigheze nimic serios. Si lasa ca scapa coruptii, dar o sa scape si toti mafiotii din tara asta.

Dan  •  5 iulie 2018, 15:27

Voi nu intelegeti si nu vedeti ca ei pot sa faca ce vor??? Ce e asa greu? Degeaba articole, degeaba lume in strada! Nu ii sperie nimic! Eu sunt resemnat!

unu  •  5 iulie 2018, 15:28

Si-au dat seama ca sunt la conducerea unei populatii de mamaligi, asa ca pot face ORICE !

pop ion  •  5 iulie 2018, 15:50

Este foarte corect, toti care vor sa se pensioneze, pot sa o faca daca doresc acest lucru. Nu inteleg ce legatura are tolo cu aceasta problema ? Sau se gandeste si el la pensionare ?

Vanboben  •  5 iulie 2018, 15:56

In sfarsit ceva normal! Mai bine tolo, detectivu' lui peste, ar face o investigație sa ne spună cati dintre acești judecători sunt "securisti"! Sa ceara ICCJ sa precizeze cati dintre ei s-au școlit pentru a face parte din "câmpul tactic" al lui Dumbravă!

marian  •  5 iulie 2018, 15:59

S-a prins si tolo dupa 6 luni. E bine, zic !

Luca  •  5 iulie 2018, 16:01

Haos inainte de dictatura ! PSD si ALDE pregatesc terenul pentru ca si copii lor sa devina milionari din "hotie" cinstita ?

Catalynn  •  5 iulie 2018, 16:04

Asa da, o fi fost ea “independenta editorială” la ea acasa si pe vremea cand erați la Intact daca voi asa ziceti, insa se simte al naibii ca nu mai sunteți colegi de trust cu domnii Gâdea si Badea :-))) Daca voi vedea si o debecalizare (Felicitari inca odata pt acea ancheta care implica FC fcsb si PMB) completa a Gazetei promit sa imi continui subscripția bianuala la Gazeta On Line întreruptă acum vreo 2 ani satul sa vad zilnic pe prima pagina pe eliberatul condiționat care spune ca nu ar fi patronul FC fcsb. Bun, ne place sau nu FC fcsb este vicecampioana, are fanii ei, ăia care sunt, nu zice nimeni sa ii ignorați total, dar deja cultul personalității facut “finanțatorului” devenise deja o bataie de joc la adresa bunului simt al oricărui microbist nefecebist.

Goghe  •  5 iulie 2018, 16:08

@flasc .... Cei care au acum 50 de ani, cind s-a schimbat regimul in Romania aveau 20 de ani, probabil anul 1 sau 2 in facultate, in functie de gen, baietii aveau armata obligatorie inainte. :) .... fii serios, securistii reali sint aia de peste cel putin 55 de ani ....

Fiu de militian  •  5 iulie 2018, 16:54

Daca nu poti sa ingenunchezi Justitia - macar sa o cumperi... Sunt curios daca domnul Dragnea a avut ceva in toata viata lui care sa nu cumpere. Din cate observ eu strategia domniei sale este sa creeze o casta de 10% din populatie cu venituri mari la stat, adica la mana lui. Aceasta casta formata evident din directori, judecatori, procurori si functionari publici. Ce se afla sub acestia vor canta ca el indiferent ce. Dupa care o alta clasa de mineri care sa stalceasca orice opozitie in picioare - pe astia ii recruteaza din randul fostilor puscariasi pe care doreste sa ii elibereze, ai cocalarilor care sparg seminte toata ziua si nu le place munca si ai viitorilor infractori. El isi doreste sa aibe 50+1% simpatie. Nu mai mult. El niciodata nu a dorit sa lucreze pentru romani. El are nevoie sa aibe majoritatea in Parchete, in Judecatorii, in Jandarmerie, in Politie si in Administratii. Ai comentat ceva? - Inseamna ca nu accepti "democratia teleormaneana" in care numai unii traiesc, iar altii emigreaza. Inceputul este controlul asupra Justitiei. Nu degeaba se spune ca prima victima a dictaturii este Adevarul. Iar viitorul Romaniei arata foarte dubios in aceste conditii. O Justitie aservita intereselor cuiva sau ale unei organizatii inseamna un singur lucru: DICTATURA.

Andrei F  •  5 iulie 2018, 17:37

Cenzurati ,cenzurati dar macar nu va mai numiti ziaristi...

Florea  •  5 iulie 2018, 17:51

Asa-i ca ne-au incalecat de tot, si noi asistam pasivi la tot ce se intampla? O noua povara pe sistemul greu incercat de pensii, noi intarzieri ale dosarelor, alte tertipuri pt a scapa infractorii. Astia distrug tara fara nicio jena doar pentru a scapa un infractor de puscarie; daca avem noroc si scapam cu bine de guvernarea actuala, increderea noastra in democratie va fi zdruncinata serios, cum mai ai incredere sa te duci la vot sa investesti pe cineva cu putere legislativa dupa asemenea experiente? Mai rau decat ticalosii din parlament, care se vand pe bani buni, me sperie ticalosii de postaci de pe bloguri, care se vand pe 2 lei. Dar mamaliga va exploda la un moment dat, si e bine sa avem articolele astea cu nume si fapte pt luare aminte, cine ce a facut

lucien bolyai  •  5 iulie 2018, 17:55

Secera Roșie contra Ardeal...să vedem rezultatul.

ionu  •  5 iulie 2018, 18:07

cine e salvat? sigur dau legile astea pentru ca infractorii romani sa fie salvati. Se pensioneaza judecatori, revine procesul la zero, castiga 3 ani hotul roman.

Stefan  •  5 iulie 2018, 18:10

Si noi sa muncim in privat pana la 70 de ani sa le platim pensii la bugetari iesiti la pensie la 46 de ani...unde este principiul contributivitatii?

Gabi  •  5 iulie 2018, 18:32

Pe nemernicii astia nu-i mai opreste decat o adevarata Revolutie si nu o Lovilutie cum a fost aia din '89,la care din pacate am participat si eu!

pop  •  5 iulie 2018, 18:48

Toate pensiile speciale = FURT din buzunarul cetatenilor cinstiti. Nu au contribuit cu niciun leu pt. aceste pensii speciale nemuncite f.f.f. mari. Este ca un scuipat in fata celor care muncesc 45 de ani cinstit si primesc o pensie de 1.000 lei/luna. Tara de mafioti, tara de borfasi !

lord belial  •  5 iulie 2018, 18:50

cati dintre cei care comentati aici impotriva FSNului - scuze, scuze, PSDului - ati fost aseara cu noi in Piata Victoriei? doar intreb, nu sariti cu parul

Tony  •  5 iulie 2018, 18:53

Macovei a schimbat codurile penale prin ordonanta de urgenta si nimeni nu a mai protestat, acu dupa un an si ceva de dezbateri schimba astia codurile penale si toata hastagimea sare ca arsa, ce minte scurta si meschina mai au unii.

Mrnb  •  5 iulie 2018, 19:00

Decreței? Da au avut parte de concurență, da au avut potențial dar nu au performant datorită marilor frustrări acumulate! Deci nu sunt buni decât dacă sunt conduși de alții! Din partea mea ar fi ok sa ramana in functie din 2 motive: efort bugetar imens si deficitul de personal. În orice caz, cei care susțin statul paralel (obedienți ai protocoalelor) sunt in majoritate dintre cei născuți bine după 80! Iar ăștia nu au condiții de pensionare. Ei nu sunt decrețeii decat așa numai cu numele.

Mrnb  •  5 iulie 2018, 19:08

Astept poate rămân în funcții si performeaza: fac autostrăzi, dau legi bune, impun vot obligatoriu,....ies la vot! Au ajuns in functii de conducere dar nu sunt in stare sa creeze decât haos întrucât....nu e asa, majoritatea au apărut datorită unui decret, poate de aici si confuzia de definește din păcate aceasta generatie tristă.

crocodilul cu peruca  •  5 iulie 2018, 19:09

ZEFLEMEAUA, de CAMIL PETRESCU { Motto: „Românii e deştepţi!“} Când va veni sfârșitul lumii Românii nu vor fi atenți Isus a spus: „Talita kumi”* Dar nu pentru inconștienți. Iar Ziua Domnului, ca hoțul În miez de noapte va sosi Femeia va dormi, iar soțul Reviste porno va citi. N-avem conștiința tragediei Și totul luăm „à la légere” Noi, campionii bășcăliei Am compromis orice mister. Avem o scuză de fațadă: „Lasă, că merge și așa!” Trădăm la primul colț de stradă Și-apoi încălecăm pe-o șa. Senzația e de plutire, De infinit parașutism Noi am făcut mișto subțire Și de marxism, și de fascism. Ce Decebal și Burebista? Ce patriotul cărturar? Trăiască Mița Biciclista Și berea rece la pahar! Mitică veșnic să trăiască Și noi pe lângă el, noroc! Filozofia chelnerească E tot pe loc, pe loc, pe loc! Întreaga drojdie se scurse Din mahalale de Fanar Și-n loc să fim un roib de curse Noi am ajuns din cal – măgar. Pe primul loc e-njurătura Ea pentru toate e un leac Simți cum îți umple toată gura O moștenim din veac în veac. Noi „facem” și „băgăm” de-a valma Noi suduim neîncetat Iar la acest popor, sudalma E o religie de stat. La treburile serioase Noi nu ne concentrăm destul Avem o somnolență-n oase Și-o zeflemea de prost fudul. Ceac-pac! Dar la reluări de faze Parcă ne mai trezim puțin N-avem profil de kamikaze Tiparul nostru-i byzantin. Apocalipsa furtunoasă Îi sperie pe pământeni… Pe noi nu ne-o găsi acasă – Vom fi la meci, sau la pomeni. Aceasta, poate, ne e soarta S-o tragem și pe asta-n piepți N-aveți decât să-nchideți poarta Dacă tot face ea pe moarta… Hai, că românii e deștepți! * „Thalita kumi” (Fato, ridică-te și mergi!), a spus Iisus către Jairus care zăcea bolnavă

Cris  •  5 iulie 2018, 19:54

10000 lei salariul brut si 7000 lei net (in mana) are un magistrat? Daca asta este informatia pe care o ai si de la care pleci in analiza respectiva, concluzia in sensul ca vor fi abandonate salariile in favoarea pensiei de 6000 lei este total gresita. Am ruda judecator la CAB si are un venit salarial net ( in mana) de 176 mii lei, inclusiv sporuri salariale, cu vechime de 11 ani in magistratura. La care se adauga locuinta si decont lunar pt chirie de 700 euro. Cum crezi ca poate fi lasat un asemenea venit salarial, care va creste mult pana la 20 ani vechime, pt o pensie de 6 mii lei (sau oricat ar fi, dar care nu poate egala niciodata salariul net si alte facilitati)?

Andrei F  •  5 iulie 2018, 19:57

Prin cenzura vreti sa demonstrati ca toata lumea gandeste ca voi? De ce nu postati toate comentariile?

Cris  •  5 iulie 2018, 20:00

Scuze, am redactat gresit. Salariul rudei jud este de 17600 lei net.

Cosmo  •  5 iulie 2018, 20:07

Ardeleni, trezirea! Mai conviețuim mult cu hoții ăștia??? Să-i lăsăm sa se fure între ei, 100 de ani au fost mult prea mult!

Cris  •  5 iulie 2018, 20:11

Ideea este ca analiza este gresita, intrucat la calculatea pensiei nu se iau in considerare sporurile salarialre, care in cazul magistratilor cel putin dubleaza venitul net (doar sporul de calculator si sporul neuropsihic reprezinta 75 % din salariu de incadrare, la care se adauga cel putin alte 2, 3 sporuri: conditii vatamatoare, doctorat etc.). Prin urmare, pensia va fi net inferioara venitului net, cu sporuri etc.

lulu  •  5 iulie 2018, 20:12

când o să scrii despre macovei&co, sau despre protocoale mai stăm de vorbă. ăână atunci, ești doar un ziarist de casă. era să zic de unitate.

Cătălin Tolontan  •  5 iulie 2018, 20:13

@lulu: va dau exemplu un articol critic la adresa protocoalelor:https://www.tolo.ro/2018/03/30/prin-protocol-sefii-sri-aflau-ce-angajati-ai-lor-sunt-atentia-parchetului-de-ce-nu-semneaza-procurorii-o-intelegere-cu-cfr-tarom-si-cu-spitalele-prin-care-acestea-sa-si-afle-din-timp-oamenii-cu/ Si unul in care s-a scris pentru prima oara ca Florian Coldea avea o prezenta familara in sediul DNA. https://www.tolo.ro/2018/03/30/prin-protocol-sefii-sri-aflau-ce-angajati-ai-lor-sunt-atentia-parchetului-de-ce-nu-semneaza-procurorii-o-intelegere-cu-cfr-tarom-si-cu-spitalele-prin-care-acestea-sa-si-afle-din-timp-oamenii-cu/

Virgil  •  5 iulie 2018, 20:44

Ce bătaie de joc!!! Pensionați la 46 de ani??? Dar ce au? Sunt bolnavi?

Cătălin Tolontan  •  5 iulie 2018, 21:11

@Dan: nu fiti resemnat pentru ca speranta nu e un lux, este ceea ce ne duce inainte, ca societate.

Venom  •  5 iulie 2018, 21:36

@Tolo "În urma valului de pensionări, deficitul uman ar urma să crească de la 1.000 la 3.000 de magistrați în minus, din totalul de 8.000 de posturi... Cazurile magistraților care se vor pensiona se pot relua de la zero, la solicitarea avocaților." Pas cu pas! Pun o presiune uriașă pe ei și prin Goarne TV și îi momesc apoi cu liniștea specială mic burgheză a pensiei de stat acasă devreme. Legislația e și așa ciuntită, un drept CEDO normal pentru alte conjuncturi europene e, practic, o altă bomboană pe coliva statului de drept în Ro. Fiindcă instanțele vor da în bâlbâială, supra încinse, apoi se vor bloca sub valul de procese, inclusiv cele unde apărarea folosește argumente CEDO valide. Chiar șii cel cu instigarea la ciordire de la copii, autor penal Dragnea, are această codiță. Dar omul e pesimist că nu scapă fiindcă știe că l-a condamnat deja politic Johannis. Președintele partidului SOCIAL deocrat n-a furat de la copii săraci, practic a fost o donație a unor simpatizanți din Teleorman. Se știe și de la domnul Ciuvică că Johannis are statul paralel la picioare și multe protocoale, așa că e nevoie de mai multă istețime în acoperirea abuzurilor. Valer Dorneanu a înțeles însă corect acest mesaj. PS. Nu știu adevăratele motive pentru care Eckstein Kovacs a plecat din UDMR, dar când tragem linie e printre puținii care merită toată considerația dintre politicienii arcului aflat la putere. Pentru că a plecat de la ciolan, printr-o demisie de onoare, cuvânt practic lipsit de sens în limba română a prezentului. El e, desigur, un prost pentru Dragnea. A fost nevoie de o minimă repliere a doi deștepți care au refăcut rapid și ieftin majoritatea - și cum *** renasc atât de natural împreună în subcultura parlementaristă a PSD, dragnaioții și-au trecut Codul Famigliei, fără mari emoții: nu numai pentru ei, ci ci pentru binele comun al tuturor celor angajați de partide la stat, rude, pile, șpăgari, infractori mai mărunți sau mijlocii, trecuți, actuali și viitori, dar și al oamenilor de afaceri decât cu statul. Nici dacă ești atât de prost ca Dragnea încât să ciordești de unde nu trebuie (fonduri europene) și să fii triplu verificat de mecanismele anticorupției europene, și în România, nu mai avem infracțiune pentru tine... Recunosc că am obosit. Mă duc să mă uit la Happy Channel ca să uit și că votul meu e, totuși, egal cu al unuia care știe să răspundă la orice temă cu un potpuriu de citate exacte din Badea, Chireac și chiar Ciutacu. Nu, Tony, nu e niciun apropo...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Crimson Veritas  •  5 iulie 2018, 22:21

Nu va mai ... obositi ... cu Domnul Tolontan! ...:)) Sfatul Meu! ...:)) Cei care ati fost inzestrati intelectual de la natura ... ii identificati usor ... aberatile, contradictile, manipularile, demagogia si partizanatul pe fata ... restul ... sa fie sanatosi ... ca destepti ... nu au cum! ...:)) Confruntarile, interpelarile, polemicile ... sunt inutile (am incercat si eu ... ca sa fiu sigur) ... oricum nu raspunde ... la intrebari inteligente ... el dialogheaza ... cu gasca lui de cultisti #rezist ... in sabloanele respective ... care efectiv pe mine ... ma fac ... sa borasc ... de cate ori le citesc (ai crede ca am dezvoltat o imunitate ... nope) ...:)) Pana la urma trebuie sa intelegem si noi ... inzestratii la mansarda ... ca poporul ... va fi intodeauna ... compus ... si din oameni ... si din cei care fac umbra pamantului ... de pomana, consuma oxigen de pomana, nu ai ce sa discuti cu ei, nu are rost sa te certi cu ei ... sunt un radio stricat ... blocat pe o frecventa de manele ... si chiar daca ar vrea sa schimbe frecventa ... nu pot ... urechea lor nefiind format pentru alte genuri de muzica sau suntele ...:)) Cel mai constructiv cadou pe care puteti sa-il faceti Domnului Tolontan ... si altora ca el ... este ... sa il parasiti ... si sa schimbati frecventa ... si atunci o sa mai ramana el si cu o mana de ascultatori fideli ... care se cred ... Poporul, Tara, Liberiali, Democratii, Justitiarii ... practic Toata Lumea ... Mapamondul ...:)) Un Charlie Hebdo ... in varianta ... Pate Ardeal ... cu o audienta de nisa ... de care rade toata lumea ... numai ca nu de umorul lor ... ci de capacitatea lor ... de a se face de ras ... la fiecare oportunitate si cu perseverenta! ...:))

Venom  •  5 iulie 2018, 22:39

Completare: @Tolo Poate că dacă nu aveam discriminarea pozitivă, corectitudinea politică, am fi avut alte rezultate. PSD ALDE UDMR au asigurat, într-adevăr, un +2 de final, dar esențiale pentru majoritatea hoților au fost voturile de înaltă conștiință civică, 9 de la "Minorități" și cu sergentul PMP - 10. Lista acelor români verzi plus Peneș Pâmpul, potrivit Știri pe surse, https://media.stiripesurse.ro/other/201807/media-153070386776174700.PDF Ce ar fi fost dacă România aplica, în oglindă, legislația pentru drepturile minorităților din Ungaria? Ca stat partener și egal? Unde ai mai văzut partid etnic? Că ăsta nu poate avea doctrină, ci doar naționalism moderat sau agresiv, în funcție de cât de aproape sunt alegerile?

Deva  •  5 iulie 2018, 23:34

Pana cand Romania este condusa de Teleorman? Ce se intampla acum in tara e dezgustator, jenant , umilitor cand ajung niste derbedei sa conduca Romania, o mana de golani , conduc 20 milioane de Romani? Nu se poate asa ceva! Bandițeala asta trebuie reprimata.

constantin  •  5 iulie 2018, 23:36

Principiul contributivităţii începe să fie excepţia, nu regula în materie de pensii. Inacceptabil! Sunt categorii de angajaţi care sunt îndreptăţiţi să beneficieze de pensii la 45-50 de ani, de exemplu, nu contest, dar nu cred că este bine să repetăm prostiile lui Iliescu din anii 90. Pentru corectitudine trebuie să spun că şi CDR-ul a procedat tot aşa, în anii 1996-2000. Aveţi mare dreptate cu privire la decreţei, erau nişte examene criminale şi ştiţi că nu exagerez. Atunci a debutat moda meditaţiilor... Am luat meditaţii la Română şi Matematică pentru treapta I, biologie şi chimie pentru trapta a II-a şi la ... Patologie pentru Medicină Veterinară. N-am intrat... Pe foametea aia toată lumea se visa medic veterinar... Am renunţat, gândindu-mă că nici tehnician veterinar nu este rău, apoi a ajuns Văcăroiu premier şi am înţeles că este foarte rău... Să te numeşti Văcăroiu şi să razi agricultura României.... Am început să fac meditaţii la Istorie pentru Academia de Poliţie, dar m-au respins pentru că aveam doar 1,65 m şi minimum era 1,70. Am protestat, spunând că nu vreau să mă fac scutier, degeaba. Într-un final am ajuns la Drept, fără meditaţii, nu mai aveam la ce... Vremuri crunte. Generaţia noastră abia acum ajunge în funcţii cheie şi nu este drept să fie lăsată la vatră înainte de aş spune cuvântul. Avem acest drept! Cum să laşi la vatră o generaţie care a acumulat o experienţă apreciabilă, în condiţii extreme, traversând un deşert de cenuşă? Că asta a fost România după căderea comunismului: un deşert de cenuşă. Ne suflă-n ceafă tefeliştii, uneori ne spun măscări, ştiu, dar încă n-a venit vremea lor. Mai este şi mâine o zi.

Ion Ardeleanu  •  5 iulie 2018, 23:40

Sunt anormale varsta de pensionare si mai ales cuantumul pensiei. Stau si ma intreb ca sa faci o pensie de 20.000 lei pentru un judecator de Inalta Curte ce taxe trebuie sa iei de peste tot. Sunt discrepante prea mari in sistemul de pensi si nu este sustinut de economie. Un astfel de judecator primeste pensia cat 10 cu pensii bunicele la limita saraciei. Dupa ce ca ponderea de pensionari este mare, mai au si pensii nesimtite. Fiecare ar trebui sa fie remunerat dupa cunostinte si rezultate. Este anormal ca intr-un sistem putred ca Justitia, unde te duci si pierzi daca te judeci cu un smecher sau o corporatie, unde judecatorul nu raspunde disciplinar se merita asemenea salarii. PSD a aruncat cu bani in dreapta si in stanga. Problema este ca banii nu s-au intors in economie prin investitii sau consum. Stau cu ei la saltea. Fericiti cei care stau pe sacul cu bani din aparatul bugetar.

Deva  •  5 iulie 2018, 23:40

Caracatita smechiereasca e mare , gandirea pesedista e stricata, mintea lor e bolnava, pur si simplu ezte inacceptabil ca Roman sa accepti asrmenea mizerii. Daca ei au crescut , in Teleorman sau altundeva in mizerie, cu probleme de mici, poate au avut socuri in viata, nu trebuie sa le transmita bolile si problemele lor grave noua!

proteste  •  6 iulie 2018, 0:36

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

sundance kid  •  6 iulie 2018, 3:24

Luca Ce ba te oftici ca tu esti un "terchea berchea " dupa 29 de ani de locitura de stat urmata de o revolta populara !

dan  •  6 iulie 2018, 4:51

Aici nu este un forum corect, sunt lasati sa cometeze numai unii. Mi-au taiat toate comentariile. Singura solutie este strada, nu mai comentati si faceti planuri, iesiti in strada pana nu e prea tarziu. Pe astia numai frica ii linistesc, pentru ca din frica de puscarie fac tot ce fac acum. Cine le plateste lor pensii sa se pensioneze la 45 de ani, va dati seama ca statul intra in faliment in cativa ani, de unde fonduri pentru pensii asa babane, merge economia asa bine si nu vedem noi? Astia fac totul fara plan, fac de frica puscariei, nu ca ar avea vreo strategie nationala ceva. Si dupa aia arunca pisica pe urmatorul guvern care e nevoie sa ia masuri drastice si tot asa.

Dan  •  6 iulie 2018, 5:07

astia ar trebuii sa se preocupe sa construaiasca drumuri si spitale ca mor oamenii cu zile, ca suntem la nivel de tara bananiera nu europeana, nu se se ocupe sa distruga codul penal in favoarea infractorilor. Astia dupa ce les de la guvernare trebuie trimisi in judecata ptr tradare in fata romanilor cinstiti.

vladutzapetrii  •  6 iulie 2018, 6:34

***, ti-am dat de 20 de ori in ultimele 3-4 saptamani ca nu vreau sa-mi fie folosite, ***, datele ***, pui de securisti ce sunteti. pe mobil nici nu poti inchide/refuza *** ala, iar de pe tableta de la Apple e si mai grav. Milogilor, chiar nu va e rusine? Aveti impresia ca meritati ceva de la noi? Unde ***, tolontane, era sinceritatea asta oarba inainte de GDPR. Sau nu stiai, ***. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează