Jandarmi care au fost în Piața Victoriei: ”Niciodată n-am simțit atâta ostilitate la nivelul oamenilor obișnuiți!”

Libertatea a vorbit și cu partea cealaltă, cu cei în uniformă, care-și povestesc șocul de a se fi simțit detestați de mulțime, nu doar de grupurile de huligani

joi, 23 august 2018, 3:27

de Remus Vlad și Cătălin Tolontan

 

Jandarmeria a comunicat puțin din 10 august și până acum.

Motivele sunt mai multe.

TĂCEREA LEGALĂ. Deși mai multe echipe de analiză au văzut cu ochii lor fotografii și filme cu sute de agresori, ”acestea nu pot fi arătate oamenilor, ca să se convingă cum arată huliganii care ne-au atacat, pentru că sunt probe în dosarele penale”.

TĂCEREA PRIN ORDIN. În afară de ieșirea ministrului de interne Carmen Dan și a șefilor Jandarmeriei, cei care au participat la acțiunea din Piață nu au fost lăsați să vorbească și să explice, nici măcar fără să le apară fețele și numele.

TĂCEREA SUPĂRATĂ. Jandarmii se consideră sub asediul presei și al opiniei publice, asalt doar parțial justificat, cred ei. Interviul colonelului Paraschiv realizat de Alexandru Căutiș și desființat apoi în studioul Realitatea TV, ”deși jurnalistul își făcuse doar meseria”, a inhibat alte luări de poziție ale celor din cadrul forțelor de ordine.

În plus, mai există magistrații militari.

În ultimele câteva zile, în corpul jandarmilor a apărut surpriza și nemulțumirea că ”procurorii militari pun o presiune enormă pe noi”.

Libertatea a insistat și a discutat cu jandarmi care au fost în 10 august 2018 în Piața Victoriei.

Subofițerii și ofițerii au acceptat să povestească ce au văzut, ce au simțit, ce cred că s-a întâmplat în cea mai violentă înfruntare publică din ultimele decenii.

Așa cum se spune, sunt oameni care nu vor să se știe cine vorbește, dar vor să se știe ce știu.

”Cel mai șocant lucru a fost comportamentul mulțimii, al oamenilor obișnuiți, care nu veniseră puși pe bătaie”, spune unul dintre jandarmi.

Convenția dialogului cu ziariștii a fost ca nicio parte să nu judece, ci doar să împărtășească, pentru a ajunge la informații.

200 este numărul cererilor de informații publice sosite la Jandarmeria Română de la presă de la proteste și până azi

”Chiar nu judec, vă povestesc ceea ce am văzut. Am participat la zeci de manifestații, unele chiar mai mari. De data aceasta însă, nu doar că oamenii nu s-au delimitat de cei violenți și nu s-au dat la o parte. Mai mult decât atât, oamenii obișnuiți ne înjurau sau ne îmbrânceau când stăteam sau când ne apropiam de ei”, povestește jandarmul.

Constatarea este confirmată și de unul dintre cei care are acces la imaginile TV pe care, de două săptămâni, le analizează echipele speciale ale Jandarmeriei.

”A fost un comportament colectiv schimbat și aici nu vorbim despre galerii sau despre cei veniți la bătaie, ci de masa de oameni”, recunosc jandarmii care centralizează informația și mărturiile de la colegii lor.

Întrebarea firească este de ce mulțimea s-a comportat așa.

Există mai multe explicații pe care jandarmii le-au conturat. Iar cauzele, în opinia lor, se completează, nu se exclud.

  1. ”Starea de spirit a populației este una critică, de pahar care s-a umplut”, constată ei.

”Încă din primele minute ne-au apostrofat, ne-au reproșat că suntem acolo, ne-au strigat că avem aceleași probleme și ne-au împins”, spune un alt jandarm.

Din descrierile lor, comportamentul oamenilor e mai degrabă unul specific regimurilor în care cetățenii ajung să nu se mai simtă reprezentați și nu mai au încredere în instituții.

Practic, ceea ce se vede la televizor și se simte pe internet, fractura evidentă nu doar dintre taberele partizane, dar și între public și autorități, totul s-a vărsat într-o formă violentă în piață.

  1. ”Ca și noi, jandarmii, oamenii pașnici au fost provocați de cei veniți special ca să facă scandal”.

În ciuda opiniei strecurate inițial către public, nu oamenii din galerii au provocat majoritatea scandalului.

”E vorba de microgrupuri violente, care se mișcau sincronizat, din rândul trei sau patru, și care prindeau la mijloc, între ele și jandarmi,  oamenii obișnuiți. Și manifestanții pașnici din urmă se iritau”, susțin jandarmii.

Ce înseamnă microgrupuri?

”Microgrupurile sunt, în general, patru, cinci sau șase oameni provocatori, care se mișcă permanent, care au obișnuința înfruntării și a fugii și care mi-au amintit de protestele violente pe care le-am avut de înfruntat în Bosnia”, spune unul dintre jandarmii care au susținut ordinea în Balcani.

El susține că acum a întâlnit același comportament în București.

Bine, dar dincolo de acest sandvici în care au fost prinși oamenii obișnuiți, nu a contat și comportamentul mult mai agresiv al jandarmilor înșiși în reacția ostilă a protestatarilor pașnici?

”Probabil că da”, recunosc oamenii în uniformă.

  1. ”Oamenii au fost enervați și de acei colegi ai noștri care și-au pierdut cumpătul, dar nervii erau generali, mult mai profund instalați în mulțime”.

Cu jumătatea de gură, jandarmii își mărturisesc excesele ”unora dintre noi”.

O mulțime agresată reacționează, la rându-i, agresiv.

”Da, așa e, însă, fără să ne scuzăm, mai spunem o dată că am avut în față o mulțime cu o stare de spirit pe muchie. Probabil că e doar un eșantion reprezentativ a ceea ce am ajuns, cu toții, în România de azi”, spun ei.

”Cu precizarea că voi sunteți antrenați ca să vă păstrați cumpătul și în situațiile cele mai dificile”.

”Da, dar nu trăim în altă țară!”, sună ultimul răspuns al unuia dintre jandarmi.

 

 

 

 

Comentarii (120)Adaugă comentariu

catalin  •  23 august 2018, 15:44

Asa este lumea era nervoasa. Cum dracu sa nu fie nervoasa cand de la ora 19:00 toata piata era plina de gaze si nu se putea sta. As lua si eu 10 jandarmi si sa le dau cu spray cateva ore. sa vedem ce calmi sunt

Vladone  •  23 august 2018, 15:46

Cand o sa poata fi trasi la raspundere si jandarmii, atunci au dreptul sa comenteze. Nu generalizez insa majoritatea celor angajati ca jandarmi (marea majoritate) sunt niste "Dorei" cu un IQ intre *** si bocanc care s-au nascut din bataie, au trait in bataie si tot ce ofera e bataie.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

cristi radu  •  23 august 2018, 15:47

iritarea noastra,a oamenilor pasnici veniti sa protesteze din nou in piata victoriei,s-a produs inca de la inceput,cand am vazut cum este aranjat dispozitivul de jandarmi,cum este echipat dispozitivul de jandarmi,cum a aparut,pentru prima data,un tun de apa al jandarmeriei...apoi cand s-a incercat trimiterea jandarmilor pe trotuar,asa cum stateau traditional la proteste,acestia au reactionat foarte agresiv,neobisnuit pentru noi si de acolo era clar ca sunt pusi pe bataie...iar seara cand a plecat acel detasament de jandarmi,prin mijlocul oamenilor atat de iritati,de atatea ore...am revazut acei militari ucisi la revolutie la aeroportul otopeni,carne de tun...aia nu era formatie de patrundere in multime,chiar si pentru neinitiati

Fenris  •  23 august 2018, 15:48

Cu totii nu traim in alta tara.

Mihai Moraru  •  23 august 2018, 15:50

Este bine ca prezentati si opinia jandarmilor in masura in care informatiile sunt autentice dar mai ales oamenii.; felicitari pt idee! P.S. Sunt foarte curios cum se vor comporta janadarmii la urmatoarele mitinguri.

Cătălin Tolontan  •  23 august 2018, 15:51

@Mihai Moraru: e dreptul dvs sa credeti sau nu, oamenii cu care am vorbit au spus ce au avut de spus, e datoria noastra sa incercam sa reflectam evenimentele din mai multe unghiuri.

Jean  •  23 august 2018, 15:53

nu inteleg cum de a vazut ostilitate ... bai oameni buni ...protestatarii s-au facut scut ...s-au sacrificat pentru femeia aia, au primit pumni pentru ea !!!! Cati dintre noi ar face asta in secunda asta??? Asta e ostilitate???

Luca  •  23 august 2018, 15:54

Imi pare rau , dar nu inteleg de ce in Cluj , Sibiu , jandarmii sunt super ok , iar in Bucuresti aresteaza,amendeaza si bat oameni aiurea .Probabil totul pleaca de la sefi . Iar cei care au batut in cap cetatenii NU AU NICIO SCUZA !!! Jandarmii nu o sa mai aiba credibilitate 50 ani de acum incolo . Apropo , lumea a inceput sa ridice mainile cand vad jandarmi pe strada .

robert  •  23 august 2018, 15:54

consider ca toate aceste "explicatii" sunt absolut jenante si fiecare jandarm din dispozitiv merita sa fie concediat. sa fie trimis in privat sa vada ce nseamna sa sa muncesti IN PRIVAT, sa produci plus valoare si sa doresti RESPECT de la institutiilw Statului. Jandarmii sunt in slujba poporului. Poporul inseamna 100.000 din fata ta si alte zeci de mii din marile orase si din lumea intreaga. "Protectia" unei institutii reprezinta o minciuna sfruntata. Daca avea mandat de "protectie" stateau cuminti in curtea Guvernului si cine sarea gardul era suit in duba. SIMPLU si LEGAL. In fapt insa s-a intamplat pe dos. Au iesit la provocare, blindati ca niste supersoldiers, au aruncat nejustificat cu zeci de proiectile gazante si au pus tunurile de apa pe masa de contribuabili. In piata erau 100.000 de oameni de toate varstele veniti cu mijloace si vointa proprie si nu adusi cu autobuzul. Din punctul meu de vedere apreciez ca orice pedeapsa ar primi jandarmii ar fi prea mica. Misiunea lor era sa apere interesele Poporului , Iar ca ultima dovada de lipsa de constiinta a acestor vajnici aparatori ai tarii as dori sa stiu CATI JANDARMI AU CERUT ORDIN SCRIS PENTRU A GAZA SI LOVI POPULATIA? Caci orice structura militara are dreptul de a cere ordin scris atunci cand NU ESTI DE ACORD SAU TE INDOIESTI DE OPORTUNITATEA UNUI ORDIN. A facut-o vreunul? NU. S-au gandit numai la soldele frumoase, platite de cei din fata lor. Mai am o intrebare - vor primi la sfaristul anului calificative FOARTE BINE pentru actele din piata Victoriei? sau se vor ascunde dupa "nu s-au incheiat cercetarile" ? Vor fi promovati in urmatorii ani participantii la jandarmiada? cam despre asta e vorba

zzz  •  23 august 2018, 15:58

saracii, si-au pierdut cumpatul. mergeti la castraveti daca va pierdeti usor cumpatul daca va pierdeti cumpatul de ce jandarmul GOLAN Raducu este avansat in grad? de ce Cucos neconfirmat in functie este readus ca prim-adjunct ca sa "intareasca echipa"? o arma de loseri si ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Eu, sibianul  •  23 august 2018, 16:01

Pacat ca se ajunge la astfel de situatii… de aemenea, eu zic ca e mare pacat ca se ajunge la decredibilizarea politistilor, jandarmilor, iar apoi, usor, usor a multor alte institutii ale statului, totul din cauza politicului. In alta ordine de idei, am observant comportamentul agresiv si aroganta jandarmilor in multe alte situatii, situatii care nu aveau nicio legatura cu manifestatii sau actiuni violente (de exemplu, la meciuri de fotbal, in afara stadionului, fara a fi apostrofati de nimeni, fara a exista nicio premisa nici macar pentru exprimari mai repezite, daramite pentru violente, ei se exprima de genul , , sau … vezi tu, ei sunt nervosi pentru faptul ca au fost adusi de a Brasov la Sibiu pentru un amarat de meci de fotbal). Asta ca sa nu mai spun despre cat de militari sunt ei… nu au nicio treaba cu spiritul militar decat cand este vorba de micile privilegii ale acestei categorii sociale

Johnneil  •  23 august 2018, 16:04

Ce-or fi vrut? Nemernicii ***! Sa dam din coada de bucurie ca suntem serviti cu gaze? Comunisti ***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cris  •  23 august 2018, 16:06

In mod evident niste huligani si prost educati in ambele tabere, atat in cea a jandarmilor, dar si in cea a protestatarilor. Cum sa pretinzi lipsa agresivitatii jandarmilor, cant tu, cetatean civil, mergi la protest „inarmat” cu obiecte de lupta de strada? Si mai si provoci (desi simpla aparitie, fara provocari, a protestarilor pregatiti cu obiecte de lupta presupunea o fapta antisociala). Cine pretinde opusul e profund subiectiv. Cand mergi cu parul la o intalnire, vrei ca celalalt sa te astepte cu flori (mai ales daca cel din urma are responsabilitatea apararii linistii, ordinii publice si a sigurantei institutiilor și, mai ales, a tuturor cetatenilor, deci inclusiv a celor pasnici si a celor neimplicati, a membrilor societatii in extenso)? E irational ce pretind unii dintre noi.

atentu  •  23 august 2018, 16:07

@Mihai Moraru : jandarmii fac parte dintr-o structrură militarizată, unde ordinul se execută, nu se discută. Dacă la următoarele mitinguri vor primi aceleaşi ordine şi indicaţii ca la cel din 10 august, cam ce atitudine crezi că vor avea ?!

dan65  •  23 august 2018, 16:09

”Cel mai șocant lucru a fost comportamentul mulțimii, al oamenilor obișnuiți, care nu veniseră puși pe bătaie”, spune unul dintre jandarmi. nu mai inistati degeaba,aia nu erau oameni obisnuiti,aia erau obisnuiti cu tehnici de atac si asalt(cum sunt de exemplu pregatiti lucratorii din servicii) ,***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  23 august 2018, 16:10

@dan65: zeci de mii de oameni fusesera pregatiti de Servicii ca sa fie ostili? Cum puteti crede asa ceva. Jandarmii au remarcat un lucru care ni s-a parut interesant, o ostilitate a multimii, care vine, de fapt, din ostilitatea generala in care traim.

Mrr  •  23 august 2018, 16:21

e clar ca au avut ordin sa se comporte asa...a fost un teatru jucat atat de primii demonstranti violenti cat si de jandarmi cu scopul de a incheia mitingul cat mai repede...disperarea celor de la putere a creat scenarii care se puteau incheia doar cu o actiune in forta...cei din psd nu se gandesc la consecinte ci la efectul imediat...vezi si toate schimbarile din codul penal

paul  •  23 august 2018, 16:27

Petardele pe care le aruncati voi pe piata ustura mai rau decat gazele aruncate de jandarmi....si pentru asta , oameni chiar ar trebui sa iasa in strada .

gri  •  23 august 2018, 16:28

Ce simpatie sa avem pentru niste indivizi care de la inceput au mintit s-au plans de : pungi cu *** si urina aruncate catre jandarmi ( minciuna ) , jandarmerita cu fractura de coloana ( minciuna sustinuta timp de doua zile) , masina plina de cocktailuri Molotov si saci cu pietre ( minciuna ordinara ca si aia cu bordurile cu care erau loviti jandarmii). Deci improsti cu gaze nediscriminant o multime care oricum nu te place , vii imbracat ca pentru razboi , iti acoperi numerele matricole cu banda adeziva si dupa ce iei la omor oamenii pe strazile ADIACENTE pietii mai ai si tupeul sa zici ca multimea era ostila . Aveti rabdare sa cititi lucrarea de doctorat a creaturii bipede in alb care coordona echipele de mardeiasi - este un exemplu tipic de impostura pompoasa , de stupizenie cu ifose de "telectual" - un doctorat al unui mardeias vag alfabetizat si ca orice tartan care a facut taras grapis o scoala simte nevoie sa aiba un doctorat cu " nume si pronume " precum zicea blonda cautatoare in ...priza ( si ea doctor in drept pe la Urziceni sau Tandarei ) Sunt convins ca nici o *** cu epoleti care a coordonat bataia civililor nevinovati si a lovit cu pulanul peste cap oameni cu mainile ridicate nu va pati nimic . Asta e Romania ...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

jijrinovschi  •  23 august 2018, 16:31

bai dan( coada de bulan) poate tu erai cu ranga in mina ,dar marea majoritate erau in maieuri si cu miinile goale in fata testoaselor tale dragi ,minca-le-ai coada jigaritule;si ce arme de jucarie aveau copii,sau ochelarii batrinilor ti s-au parut ca aveau rachete nucleare?dute bai cu jandarmii tai si prindeti-i pa ucigasii lui dragnea,daca aveti creier in capul vostru mic si larg.

Ion  •  23 august 2018, 16:34

să suporte consecințele faptelor acei civili care s-au dedat la . . . cât și toți jandarmii : democrația din România NU STĂ în bocancii statului oferiți unor în fundul și coastele bieților români.Unii jandarmi au făcut exces de zel : să suporte consecințele, statul de drept nu poate fi în bâtele jandarmilor, nu frica de jandarmi poate conduce o țari și Legea.NU DOMNIA BÂTELOR jandarmilor, ci supremația Legii.Nimeni nu este mai presus de Lege ! Ce lege le dădea dreptul comportamentului barbar al unora dintre jandarmi ?! Rușine! Să fie trași la răspundere !

robertino2  •  23 august 2018, 16:35

Cu mult timp inainte de 10 august s-a anuntat ca va fi atacat guvernul, va fi scandal mare, vor ataca jandarmii. Toata presa si internul anuntau asta. Cine s-a dus acolo, la un miting neautorizat, stia clar in ce intra. Vrajeala cu cetatenii pasnici e pentru IQ-uri foarte mici. Jandarmii au somat de multe ori inainte sa evacueze piata. "Cetatenii pasnici" care au fost agresati de jandarmi nu au curaj sa participe si in alta tara la mitinguri neatorizate. In rest, ei vor o tara ca afara, dar sa fie la putere doar ce guvern vor ei, indiferent de ce iese la vot, sa faca ce vor ei, indiferent de ce scrie in lege.

Rezist  •  23 august 2018, 16:52

Cataline, mult prea multa coerenta si logica in afirmatiile anonime ale asa-zisilor jandarmi intervievati. Sigur nu erau si astia "sub-acoperire"? Iar miroase a gaze si fum

dspeium  •  23 august 2018, 16:53

bai ala care sti multe despre ordine...daka dspeium le da ordine sa traga trebuie sa i intelegem k ei doar executa ordine!!!??? in aspectul asta dc nu incalca legile doar acolo unde i intereseaza!!?? trebuiau sa le faca oamenilor culoar cu covor rosu si sa le si deschida usile parlamentului si toti cei 25.000 sa intre in parlament mai cv k la ei acasa si sa i ingenuncheze pe dspeium si sa faca un bukake la toti 25.000!!!

nausea  •  23 august 2018, 16:57

In tara asta nu suntem capabili sa facem o autostrada. Si in general orice facem e prost (se strica iute, nu merge in parametrii preconizati). Atunci de ce am crede ca putem cladi institutii bune? Asstfel, si jandarmeria, e tot un fel de drum judetean peticit in fiecare an, cu gropi si lipsa de marcaje. "Jandarmi care isi pierd cumpatul" - asta inseamna ca au fost gresit recrutati si prost instruiti . qed.

Alexandru  •  23 august 2018, 16:57

Catalin, relatarile nu raspund unei intrebari esentiale. Jandarmii ar trebui sa spuna public de ce au considerat ei insisi protestul diferit si au venit echipati de lupta si cu nr de identificare acoperite cu banda. Eu personal am ajuns dinspre strada Paris cam la 20:30 si chiar inainte de a patrunde in Piata m-a insfacat de gulerul tricoului un civil, care m-a "rugat frumos" sa ma intorc de unde am venit. La fizicul meu n-am cum sa aduc a instigator. Si atunci de ce atitudinea asta ostila??? Nu mai pomenesc ca atunci cand am ajuns in multime, la intersectia cu Aviatorilor, am luat 2 pufuri in nas in 30 sec. Si atunci cum sa nu strigi *** PSD si sa devii nervos?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dan  •  23 august 2018, 17:01

Off jandarmeria ! Aceasta stare de fapt se datoreaza si nenumaratelor abuzuri facute intr-un an si jumatate . Jandarmeria a ocolit cu buna stiinta legea. Ba mai mult , nu numai ca ati dat multe amenzi fara acoperire legala dar ele au fost si in coantumuri f mari . Cum ar putea un om sa fie priietenos cu cei ce i-au luat bamii de mancare ? Sa speram ca ati invatat acum ca sunteti in slujba poporului nu a unui grup condus de un infractor condamnat definitiv la 2 ani cu suspendare . Sperand , totodata si la un mai bun profesionalism din partea dumneavoastra eu inca va doresc numai bine !

ionescu  •  23 august 2018, 17:04

Tot ce se vede acum provine de la ingineria sociala din perioada 50-70! Toti "ostilii" sint flotantii lui Ceausescu, in mod special. Ei aveau rolul de masa de manevra inca de atunci si se continua mai departe dupa principiul "ce naste din pisica soareci maninca". Taranimea a fost si ramine retrograda si revansarada! Sa nu ne facem ca uitam ca ei au fost tortionarii "comunisti". La demonstratia anti Putin din Austria au fost arestati 1600 de oameni. Doresc ca jandarmeria sa fie inlocuita de trupe americane, germane, franceze si austriece si sa aplice regulile de la ei. Jandarmeria s-a dovedit de mamaliga! Taranimea parvenita conduce tara din 45 cu "rezultatili" minunate care se vad. Nu are ce sa fie altceva pt ca nu exista alt material. Acesta a fost eliminat sau distrus de catre ei cei care fac circ astazi si se dau desteptii lumii.

4Kan  •  23 august 2018, 17:16

Dle Tolontan, ati disparut o saptamana intreaga dupa ultimul articol cu incidentele din Piata si nu ati mai scris nimic referitor la sb. Acum veniti si ne serviti pozitia unor jandarmi care chipurile au simtit ostilitate. Atunci cand ati masurat radiatiile ati sarit in sus ca ars de faptul ca vezi doamne protestatarii. Acum de ce nu ati scris un rand ca sa ii aparati pe cei nevinovati ??? Spuneti ca acel jurnalist a fost linsat in studio la Realitatea, dar macar acolo oamenii aia au sarit sa apere libertatile cetatenilor. Dvs. stiti cel mai bine (de la meciurile de fotbal) in ce fel actioneaza jandarmii, ce comportament au si nu ii trage nimeni la raspundere. Raspundeti-mi si mie la urmatoarea intrebare: ptr un jandarm este perfect "legal" sa loveasca un alt cetatean dar acel cetatean nu are drept "legal" sa riposteze si sa se apere impotriva atacului ptr ca este acuzat de ultraj si bagat in duba ???

Cătălin Tolontan  •  23 august 2018, 17:17

@4Kan: da, omul in uniforma are voie sa incatuseze sau sa loveasca daca e pus in pericol pentru ca nu se reprezinta pe el, ci pe noi. Nu e vorba de a lovi abuziv, nediferentiat, cum s-a intimplat pe 10 august. Dar, discutand legea, incercati in orice tara civilizata sa explicati unui politist ca aveti voie sa faceti ce face el si vedeti ce ce intampla.

red77  •  23 august 2018, 17:19

astia de la noul PDL alias PNL ar trebui sa ne zica cand a fost buna jandarmeria ? cand ii apara pe ei desi taiasera 40% din salariile lor iar ei furau sute de milioane de euro cu microsoft si eads? sau a fost rea jandarmeria in ambele cazuri? sau cum .

vasile  •  23 august 2018, 17:22

Atatea discutii pe aici...Simplu ca buna ziua. Era o manifestatie neautorizata si neasumata. Din start, participantii se aflau in celebra ilegalitate pe care tot o invocati in sarcina taberei adverse (PSD). Din acelasi start, manifestantii neautorizati trebuiau imprastiati (cu gaze sau prin orice alte mijloace). Traim intr.o lume nebuna si voi, majoritatea postacilor de pe aici, veti avea nevoie de jandarmerie si de politie, cu siguranta. Dar, atunci, evident, veti avea o cu totul alta parere (HA HA). Chiar nu am nevoie de oamenii violenti din piata sa.mi impuna un asemenea mod de a se conduce tara. Si nu sunt pe filiera politica, pe cuvant, dar...am vazut cu ochii mei. Orice discutie contrara nu ma poate convinge, pentru ca DA, DE DATA ASTA NU AM AUZIT, CI AM VAZUT.....

Vioreata  •  23 august 2018, 17:36

Minigrupurile de 4-6 manifestanți violenții erau formate din jandarmi undercover. Agitatori... Cu fetele acoperite sa nu fie desconspirati.Toti aveau un amănunt comun in vestimentatie ca sa fie recunoscuți de șefii lor, tot undercover, printre manifestanți. Din acest motiv jandarmii nu dădeau in ei,si băteau oameni liniștiti.

Max  •  23 august 2018, 17:40

Ce spirit trebuia sa aiba un jandarm ,aflat în piața ,cand pe toate rețele de socializare și chiar la tv ,se dădea liber la ucis jandarmi,la torturat jandarmi etc.Cu ce stare tb sa fie in piața sa-si faca datoria, de a apăra instituțiile statului și pe cei care au fost ales în mod democratic în anul 2016?Care este vina lor?Tb sa stea sa ia pietre în gura,sa se dea din calea protestatarilor sa intre in guvern?Păi ce nevoie mai avem nevoie de un STAT ,VA INTREB EU?De ce sa nu ne facem singuri legea acolo unde trăim,***.De ce sa nu iesim la vânătoare sa mâncăm ceea ce prindem.?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Anca  •  23 august 2018, 17:41

Care era proiectul dorit de manifestanti prin a fi violenti? Asedierea guvernului – incendierea si vandalizarea cladirii – asa cum s-a intamplat in iarna anului 1990? Ce ar fi insemnat acest lucru pentru imaginea international a Romaniei? Nu suntem singurii in Europa care sunt suparati pe guvernul lor. Sunt manifestatii de strada si la Paris, Roma, Berlin si Londra. Si acolo politia foloseste forta si gaze lacrimogene la limita legii. Nu am vazut ca supravietuitorii de la Grenfell Tower sa asedieze 10 Downing Street sau Buckingham Palace. Si sa nu uitam ce s-a intamplat in Spania toamna trecuta cand politia spaniola a folosit forta excesiva pentru a opri votul de independeta catalan. Theresa May nu si-a dat demisia caci au murit oameni intr-un incediu care a avut loc intr-un complex guvernamental de locuinte. La noi s-a schimbat un intreg guvern care avea o majoritate parlamentara sustinuta de 60% din electorat caci a fost un incediu intr-un club privat. Tinerii nostrii au murit la Revolutie pentru a instala un sistem politic democratic care este bazat pe alegeri. La un an dupa Colectiv, PSD a fost votat ca primul partid al tarii cu 45%. Vox populi dixit. Alegeri europene – mai 2019; prezidentiale – noiembrie 2019; locale – iunie 2020; parlamentare – decembrie 2020. Pana atunci rabdare, munca, dedicare si perseverenta.

Andrei F  •  23 august 2018, 17:42

Vai,vai...Oare jandarmii nu stiu si ei sa citeasca?Nu au citit presa de pana in 10 august?Sau nu au citit cum se scria cu lasare pe cladiri,,Revolutie,,?Jandarmii oare nu au vazut la televizor ca oamenii violenti pe care ei ii ridica sunt unii dintre cei care la urmatoare actiune sunt iarasi in fata lor?Jandarmii nu au fost si ei prezenti la mitingul celor socotiti caraghiosi si nu au vazut cum multi dintre agitatori au fost prezenti si la acel miting?Procuratura cumva s-a autosesizat?Presedintele a vazut pericolul si de la acel miting?Procuratura a intervenit in cazurile precedente de violenta?A fost cineva anchetat pentru asaltul asupra sediului PSD din timpul alegerilor?A fost cineva sanctionat cand batrani ca Bacalbasa sau Tiurbe au fost agresati?A raspuns cineva dintre cei care au desfiintat in fata autoritatilor schelele de la Targul de Craciun?Nu este clar ca o parte din autoritati nu-si fac treaba? A raspuns cineva ca un profesor nevinovat s-a pomenit ca casa-i este sub asediu?Multi cred ca au imunitate dar eu sper ca aceea imunitate sa se termine...Il faceti pe Dragnea penal pentru ca s-a implicat in alegeri dar eu cu urechile mele am vazut un fost Presedinte cum indemna basistii sa se prezinte la un anumit scrutin si la alt scrutin sa stea acasa....Asta este democratia voastra?

Pinno  •  23 august 2018, 17:43

Dar jandarmii care injurau ziaristele (gasiti in cyberspace marturia unei ziariste) sau femeile participante la minting? Ati intrebat de acest comportament? Sau este prea banal comparativ cu pumnii si bastoanele. Asta arata cu asupra masura caracterul lor. Nu cumva ostilitatea a fost generata de ostilitatea jandarmilor, de injuraturile lor? Pentru cei care zic ca vezi doamne nu era autorizata. Deci guvernul cand aude de o manifestatie pe toate canalele media vuvuzele se va inflama ca va fi rascoala, ca va fi rasturnat PSD si guvernul lui, ca se asteapta omor... etc Ce tactica buna pentru a impiedica orice manifestare, deoarece 98% din cei din 10 aug. nu venisera sa devasteze cladirea guvernului, ci din disperare ca PSD face ce vrea "fiindca poate", ca isi bate joc de opozitie (vezi Serban Nicolae!) etc.

Mihai  •  23 august 2018, 17:46

in america politistii scot trag focuri de avertisment si apoi in plin doar daca li se pare ca multimea e violenta, nu asteapta sa zboara bolovani si garduri spre ei. Si ca sa nu luam doar politia americana, uitati-va pe youtube cum intervin politistii germani si francezi atunci cand multimea doar ii impinge.

11  •  23 august 2018, 17:50

Poate ca oamenii erau nervosi din cauza magariilor pe care le fac cei de la guvernare. Poate ne faceti o statistica cu tarile in care lumea se pensioneaza la 45 de ani, 130% pensie fata de ultimul salar (tocmai politistii si jandarmii), tara in care primarii si parlamentarii beneficiaza de pensii speciale, tara in care directorii de scoli si spitale sunt numiti politic, tara in care trebuie sa prezinti adeverinta de sustinere politica pentru a participa la un concurs de ocuparea postului (chestie eliminatorie), tara in care politicul isi lasa poporul sa moara in spitale mai ceva ca in camerele de gazare ale unui dictator. Pe aia i-au judecat dupa razboi, astia de la noi primesc prime si bonusuri.

Mihai  •  23 august 2018, 17:55

N am votat in 29 de ani PSD dar articolul asta pare spalare de creiere. Sper sa ma insel. Am vazut recent un sondaj de opinie "cu cine ar vota romanii daca alegerile ar avea loc acum" si a fost complet favorabil PSD. Ar fi mai bine ca oamenii sa se duca la vot si atunci nu ar mai fi nevoie de mitinguri repetate.

Andrei F  •  23 august 2018, 17:55

...am vazut-am auzit...scuze

11  •  23 august 2018, 17:56

@Cătălin Tolontan facea referire la acele microgrupuri. Asteptam si noi sa vedem peste vreo doi ani niste sentinte pentru acei indivizi, asta in cazul in care intr-adevar nu au fost oameni trimisi cu dedicatie.

Max  •  23 august 2018, 17:56

Acesta țară în momentul de față,pe scena politică,nu are o opoziție. O opoziție, în sensul adevarat al cuvântului insemna, sa ai un program de guvernare prin care tu ca opoziție sa pui ceva în loc.CE PUNE OPOZIȚIA DIN ROMÂNIA ÎN LOC, ÎN ACEST MOMENT, ÎN LOCUL ACTUALEI GUVERNĂRII.?CE PUNE PE MASA?EU VAD DOAR ANARHIE, ASTA VOR CEI CARE SUNT CONTRA Psd?ANARHIEEE?PENTRU ASTA S-A MURIT LA REVOLUȚIE?

Un om  •  23 august 2018, 18:06

Un singur cetatean in fata jandarmilor si trebuiau sa-l apere! Aste e scopul lor, sa apere cetateanul! Trebuiau sa faca cleste si sa scoata elementele periculoase din multime. Cum au intrat cu o grupa de sacrificiu printre protestatari, o puteau face si cu mai multi oameni in cordon continuu si culegeau agitatorii! Decizia proasta a fost luata de comandanti, care s-au supus deciziilor proaste politice! Dar la ce sa te astepti cand gazezi timp de mai multe ore? La flori?La zambete?

Theodor  •  23 august 2018, 18:08

”A fost un comportament colectiv schimbat și aici nu vorbim despre galerii sau despre cei veniți la bătaie, ci de masa de oameni”. Subscriu 100%. Am fost la foarte multe mitinguri incepand cu cele pentru Rosia Montana si sfarsind cu cel din 12 aug. , dar cel din 10 a fost total diferit. In primul rand, atitudinea jandarmilor de continua aţâţare a multimii, prin salve periodice de gaze, parada cu tunul de apa, formatia de jandarmi calare, iar de cealalta parte oameni cu nervii intinsi la maxim, care nu mai suporta prostia, reaua vointa si ranjetele arogante marca psd-alde. Sa va povestesc un episod trait de mine in zona Antipa. Oameni asezati pe iarba sau in picioare discuta, copii de toate varstele se joaca... Deodata incep sa se auda huiduieli, scandari 'Rusine sa va fie!', toata lumea sare in picioare si se indreapta spre scuarul dintre Kisseleff si Aviatorilor, in lateralul Muzeului de Geologie: in cea mai linistita zona a mitingului (wtf?!) aparuse formatiunea calare a Jandarmeriei, un pluton de testoase si cativa jandarmi cu caini. Injuraturi, scandari pret de vreo 10 minute, astia se retrag intre niste tufisuri, lumea se satura de scandari sau se obisnuieste cu prezenta lor, in orice caz se revine la calmul dinainte. Dupa vreo ora, o ora jumate din nou scandal. Se pare ca astia primisera alt ordin si pleaca in formatie cate doi, traverseaza bd. Kisseleff si se indreapta catre girafa de la Antipa. Lumea le bareaza drumul si circul reincepe. Oamenii linistiti cu un minut inainte, inclusiv doamne la varsta a doua si a treia, se transforma intr-o multime dezlantuita, incep sa zboare peturi, cainii latra, caii se smucesc nelinistiti. Mi-au ramas pe retina doua jandarmerite dintre testoase (dar nici alea calare nu erau departe) cu chipurile ingrozite, mi-am inchipuit ca mai aveau putin si faceau pe ele. Din fericire, comandantul formatiunii si-a dat seama cat de grava e situatia si a ordonat retragerea. Ca si concluzie, cat de tolomac sa fii (si aici vorbesc despre cei care au condus operatiunea) sa nu iti dai seama ca in memoria colectiva sunt destul de proaspete iarna lui '89-90 si mineriadele, astfel incat interventiile de genul acela vor avea reactii pe masura?

Mihai  •  23 august 2018, 18:09

Sau mai recent toata lumea isi aduce aminte cum a intervenit politia spaniola impotriva catalanilor care doar vroiau sa voteze, chiar daca scrutinul era ilegal acolo nici macar nu era multimea violenta iar politistii ii aruncau pe oameni pe scari in jos ca pe sacii de cartofi. Daca vrem sa fim o tara ca afara sa vedem si cum.intervin fortele de ordine in occident la orice manifestare ilegala.

Daniel  •  23 august 2018, 18:10

Lasati jandarmii sa faca analiza "Romaniei de azi" in loc sa-i intrebati de ce s-a dat cu gaze sistematic si ce fac ei sa nu se mai intample asta.

Radu Octavian  •  23 august 2018, 18:14

Daca in 10.08.2018, multimea era ostila, as vrea sa aflu cum explica jandarmii de ce a doua zi aceeasi multime nu s-a mai manifestat la fel. Poate pentru ca jandarmii nu au mai fost comandati de sefii lor in asa fel incat sa provoace oamenii?

Alex  •  23 august 2018, 18:17

Incearca si ei sa se scoata, ca presiune, ca oamenii au reactionat altfel, etc. Am fost acolo. Adevarul este foarte diferit. 99% au fost pajnici, iar cei care au devenit agresivi dintre acestia au facut-o doar pentru ca jandarmeria a reactionat in forta. Au fost oameni platiti de PSD ca sa instige. Cumva ei aruncau cu pietre si sticle in jandarmi, iar acestia ripostau in cu totul alta directie, tragand cu lacrimogene in oamenii pajnici din zona. Normal ca iti mai sare tandara, e normal ca oamenii care s-au dus sa protesteze pajinic au reactionat cand au fost intampinati cu ostilitate nejustificata. Si nu, nu este vina jandarmilor in sine, ca oameni. Ei au avut ordinele lor, pe care le-au executat. La fel ca si restul oamenilor de acolo, au fost victime colaterale. Doar ca ei au iesit mai putin sifonati decat civilii, cu toate ca scopul lor este sa protejeze civilii. In acea seara, n-a mai fost Jandarmeria Romana, a fost Jandarmeria PSD. Si pentru mine asa au ramas - niste golani in uniforma. Scuzele lor sunt de prisos!

psdciumarosie  •  23 august 2018, 18:19

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează