Polițiștii pun îndrăzneala atacului asupra baschetbaliștilor de la Brăila pe seama creșterii tupeului interlopilor în toată țara pe fondul slăbirii poliției prin politizare

Cu o zi înainte de înjunghierea celor doi baschetbaliști, la câțiva kilometri avusese loc o altă violență majoră, un om ajungând împușcat la spitalul din Galați

luni, 17 septembrie 2018, 2:54

Interlopul ”Dasaev”, condamnat în Spania la 20 de ani de închisoare, înjunghie într-un club din Brăila doi baschetbaliști, în fața a zeci de martori oculari și sub ochii camerelor de luat vederi.

De unde această lipsă de frică, până la urmă de conservare?

”De mulți ani, România e un stat cu infracționalitate moderată, sub media europeană, dar asta a fost posibil pentru că poliția și-a făcut treaba”, explică un polițist cu mare experiență, care lucrează de zeci de ani în zona de intervenție împotriva clanurilor.

”Ce se întâmplă în poliție de un an încoace dă clanurilor și bandelor speranța că vor veni vremuri mai bune pentru infractori!”, crede ofițerul.

Mai multe întâmplări recente, aparent izolate, descriu un tablou în care poliția a intrat pe drumul riscant al deprofesionalizării.

  1. S-a ajuns ca la nivelul conducerii Inspectoratelor Județene de Poliție să fie numiți oameni fără nicio experiență. La Sălaj, de pildă, a fost numit adjunct al șefului IJP Călin Rolnic, 28 de ani, ginerele primarului Ionel Ciunt, fost prefect și pesedist de frunte. ”Să ajungi în conducerea unui inspectorat de poliție la 28 de ani și la doar 4 ani de la absolvirea Academiei de Poliție e un lucru paralizant pentru întreg colectivul!”, explică un alt polițist.
  2. Chiar înainte cu o seară de înjunghierea celor doi baschetbaliști americani, la doar câțiva kilometri distanță a existat o răfuială între interlopi. Un bărbat a ajuns la spitalul din Galați cu o seară înainte, cu răni grave de la împușcături. Evenimentele sunt încă în cercetare, dar suspecții se învârt în aceleași zone ale clanurilor.
  3. Pe 20 august 2018, ziarul Adevărul relata cum o familie care venea din vacanța de pe litoral a fost blocată în trafic și hăituită, la Țăndărei, de două mașini. Situația a fost cu atât mai dramatică cu cât oamenii reveneau acasă pentru că fetița era grav bolnavă. Poliția a descâlcit între timp lucrurile, dar comunicarea către public n-a mai fost făcută. La Țăndărei a fost vorba despre organizarea unor clanuri care patrulează în localitate, ca o armată privată, ca să se protejeze ei înșiși de atacurile altor bande! Iar în secția de poliție locală era un singur polițist, refugiat el însuși după gratiile secției, și care n-a putut interveni! Cu alte cuvinte, în timp ce brigăzile de ”vigilante” făceau singure legea pe străzi, poliția era imobilizată de lipsa de personal.
  4. Continuă îndepărtarea ofițerilor incomozi din poliție. ”Ultima armă folosită de șefii politici ai MAI pentru îndepărtarea oamenilor capabili, dar nedependenți politic, chiar dacă aceștia și-au câștigat concursurile pe posturi, este ridicarea avizelor la autorizările de securitate”, povestește un alt polițist. Sunt băgați într-o procedură de reevaluare și, în urma unei proceduri închise, pe care nici ei și nici măcar șefii lor n-o cunosc, serviciul secret al MAI trimite către ORNISS dosarul care le-a fost făcut. Odată ridicat accesul la secrete, polițiștii nu mai pot ocupa funcții de conducere, ceea ce ar fi greu de realizat pe linia evaluării profesionale sau disciplinare, care durează mult mai mult. Conform unor surse din IGPR, există zeci de ofițeri aflați acum în acest proces de reevaluare sau care au deja ridicată autorizația.

Comentarii (46)Adaugă comentariu

zzz  •  17 septembrie 2018, 15:07

PSD este primul clan si grup de crima organizata din Romania. cel mai grav si degradant este ca exista asa zisi militari de cariera, de fapt niste fripturosi libidinosi care nu doar ca nu pot vorbi vreo limba straina dar nici sa isi foloseasca armele din dotare sau sa treaca strada pe jos nu sunt in stare, Acestia, pentro o tabla in plus pe umar si un porc in portbagaj se fac pres in fata si mai *** PSDisti, isi fac arma si meseria de rusine si, mai grav, efectiv atenteaza la siguranta nationala prin incompetenta, neasumare si neimplicare. Indrazneste sa crezi in Romania! ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristi  •  17 septembrie 2018, 15:12

Nene, ești din ce în ce mai penibil... Maine poimâine o sa spui ca un interlop membru PSD a trecut pe rosu după ce a arătat legitimația de membru de partid, iar politia l-a salutat... Mai răsfirați băieți...

Marius  •  17 septembrie 2018, 15:18

Oo cristi mai usor ca faci in gat omule ..te deranjeaza adevarul??sau esti omul lui dragnea

gicab  •  17 septembrie 2018, 15:22

Așteptăm primele poze cu gândaci din salonul americanilor... de parca pana acum nu au fost...

Marius  •  17 septembrie 2018, 15:29

Cristinele, tata, ceva concret avem și noi? Ca omul asta a dat un exemplu. Un copil, adjunct de inspectorat general de politie. Deci...rasfirati,rasfirati..dar... din loc în loc și ceva concret,ca de abureala bolșevica suntem sătui

takanonanu  •  17 septembrie 2018, 15:29

Ostentativ, totul mediatizat ostentativ si concluzii trase in mod ostentativ...

Marius  •  17 septembrie 2018, 15:35

Cătălin, chestiunea asta cu pustiul asta, ajuns ditamai șeful, și nu la nu știu ce agenție care oricum nu se ocupa cu nimic concret, nu ar trebui expediat atât de scurt. Poate ne ajuți sa aflam ce anume recomanda beizadeaua respectiva pentru a ocupa o asemenea funcție

Coco  •  17 septembrie 2018, 15:40

Frumoase imagini apocaliptice cu saloanele spitalelor Romanesti. Parca e o imagine din primul razboi mondial :)))

Planetfun  •  17 septembrie 2018, 15:51

Stiam eu ca dragnea a bagat cutzitul. Duoa ce a udat protestatarii.

Ion Gheorghe  •  17 septembrie 2018, 15:56

Tot raul vine de la politizare. Peste tot , in politie, invatama<nt, etc. , trebuie sa fi membru PSD, sau ruda PSD; indiferent cat esti de nepotrivit functiei !

slim  •  17 septembrie 2018, 16:02

Mda.. Cătălin, tu chiar crezi ce ai scris aici? Faptele de violența petrecute in țară sunt doar astea din ultimele luni?! Oare incepand cu 2016 se petrec? Sau de fapt sunt consecinta grava a pervertirii ideii de justiție din aceasta țară? De ce sunt liberi astfel de interlopi? Numai din cauza politiei? Nu cred. Eu cred ca ei nu sunt pedepsiti conform legii de cei care ar trebui sa infaptuiasca justiția. Este adevărat ca si in politie exista poate oameni incompetenti dar totusi, nu politia condamnă. Poate ar trebui sa ne pese mai mult de siguranța cetățeanului si mai putin de asa zisa lupta anticorupție. Dar siguranța cetățeanului nu da asa bine la TV, nici in presa externă.

Cătălin Tolontan  •  17 septembrie 2018, 16:03

@slim: pina acum nu au fost numiti in conducerea inspectoratelor de politie oameni cu 4 ani vechime.

vasile tache  •  17 septembrie 2018, 16:06

Si uite asa a facut Catalin milioane de euroi! Ba un mamut izotopic,ba un desinfectant indoit cu apa, ba microbi in spitale...ce mai o adevarata deontologie #rezist!

Ion  •  17 septembrie 2018, 16:17

Situatia este dezastru in Romania si PSDul Dragnea cheltuieste aproape tot bugetul tarii pe salarii pentru bugetarii privilegiati si pensii speciale. In spitale etse o mizerie crunta, nu sunt medicamente, bani pentru analize si ei cheltuie tot bugetul pe salarii, de parca asta era problema in spitale. In ceea ce priveste "interlopii" astia sunt lasati sa se manifeste nestingherit, politia nu este lasata si nici indrumata sa se ocupe de ei, mai ales ca interlopii( mai nou sunt denumiti asa) sunt votantii de frunte ai PSD-ului!

Ciollo  •  17 septembrie 2018, 16:22

Ca sa stiti in ce fel de tara traim, cititi ce aberatii scrie ilustrul ' Cristi'.

Andrei F  •  17 septembrie 2018, 16:29

Vai,vai...Eu sunt de acord ca PSD -ul este vinovat dar este vinovat pentru ca nu au procedat la fel ca cei de dinainte...De ce PSD -ul sa angajeze mai multi politisti sa le mai si mareasca salariile cand puteau sa faca la fel si sa fi dat afara din politistii existenti si sa le taie si salariile?Scrie undeva in articol ca un politist s-a baricadat in spatele gratiilor...Pai candva politistii trebuiau sa fie cel putin doi la fiecare actiune a Politiei...Mai stim noi cu asa jurnalisti independenti ce este corect?----Pentru ca ati mentionat tot in articol de varsta unui sef din Politie...Cu ce o fi mai rau PSD cand Ciolos a vrut sa puna un ministru la Sanatate un medic rezident?Sau PSD este rau ca a fost numit ministru?Asta cati ani o fi avut,ce experienta...?Sau nu se pune?Va tot repet...de unde sa invete bunele practici PSD-ul? Desigur...vin cu dovada!,,Andrei Baciu este ministrul propus de Dacian Ciolos pentru portofoliul de la Sanatate. In varsta de 29 de ani, Baciu este presedintele Asociatiei SOS Drepturile Pacientilor.,,Ziare .com...

ticbis  •  17 septembrie 2018, 16:29

Mda... Intr-o societate in care politistii si jandarmii si-au uitat menirea pentru care au imbracat uniforma, atata timp cat lupta lor e gazarea cetatenilor si nu apararea acestora, infractorii si clanurile interlope prolifereaza in voie. Au fost doi sportivi americani injunghiati la Braila pentru ca aia ce-ar fi trebuit sa-i apere erau la Jupiter cu famillile, dadeau turistii afara din hotel ca sa-si desfasoare in voie bairamurile cu focuri de tabara, cu geamuri sparte si cu manelele de rigoare. Mi-aduce aminte de Italia sufocata de mafie a anilor '60-'70, cu carabinierii si politistii ce aveau alte treburi... exact asta se intampla in Romania acum! Ca interlopii au tupeu in conjunctura asta, nu ar trebui sa mire pe nimeni; atata timp cat Dragnea e scutit de judecata, nici astia nu au de ce a se teme :). Un borfas roman a declarat public intr-un moment de sinceritate: "intariti-va statul, altfel va fac!". Avea dreptate, statul s-a intarit exact cum il vedem acum: scut in apararea penalilor! Asadar, daca ne uitam la Dragnea si il accepatm, e firesc sa admitem si ca interlopii din Braila taie cu sabiile americani dupa bunul lor plac. Politia? Jandarmii? Astia au alta treaba; sunt ocupati sa gazeze manifestantii din Piata Victoriei; asa le-a ordonat ciuma rosie! :)

comabi  •  17 septembrie 2018, 16:36

Pai daca asemenea specimene erau alaturi de Dragnea cand iesea de la ICCJ (parca), sa ne mire ca au tupeu? Logic. Au spatele asigurat. Dar te cheama la vot, la referendum, pentru o prostie. Cum mama lor sa nu ii boicotezi si sa ii huidui :(?

Andrei F  •  17 septembrie 2018, 16:46

@ticbis • 17 septembrie 2018, 16:29 Da domnule iventator...ce buni erau jandarmii in 2009 si in 2012!!!Am argumentat de ce in articolul trecut...Dumneata in 2009 si 2012 erai plecat in excursii externe?

Laurentiu  •  17 septembrie 2018, 16:50

Cand vine vorba de interlopi, nu trebuie sa aruncam totul pe PSD. Interlopii au fost mereu prezenti. Ce ma deranjeaza pe mine e ca nimeni nu le face nimic acestor indivizi. Toti stau drepti in fata lor. Incalca legea fara nicio jena si nimeni nu are curajul sa ia vreo masura impotriva lor. In jud. Valcea, multi interlopi sunt buni prieteni cu politicieni, politisti, judecatori.... Cred ca asta spune totul despre acesti indivizi.

whocares  •  17 septembrie 2018, 16:50

@Cristi ... Stiu ca poate tu nu crezi in ceea ce ai scris dar la inceputul anilor 90, imediat dupa revolutie scena descrisa de tine era cat se poate de reala. Daca un PDSR-ist de frunte a judetului sau mai sus lovea pe cineva cu masina erau destul de multi militieni/politisti care prezenti la locul faptei puteau chiar sa isi ceara scuze pentru impertinenta de al opri pe mai mare in trafic. Deci ... din pacate in 2-3 ani de neatentie se ajunge usor la asa ceva.

m. neculaescu  •  17 septembrie 2018, 16:53

conducerea politica a tarii estee d'i vina

takanonanu  •  17 septembrie 2018, 17:02

Gicab: "Așteptăm primele poze cu gândaci din salonul americanilor... de parca pana acum nu au fost..." Sa specificam: gandaci pesedisti, pesedisti ... altii nu exista. :)

whocares  •  17 septembrie 2018, 17:12

@Slim ... Nu sunt doar de acum faptele. Doar ca acum incepem sa fim mai constienti ca de fapt clanurile mafiote si politicul se intrepatrund, formeaza o tesatura unitara si nu doua lumi paralele cum, naivi de altfel, cei mai multi dintre noi am fi crezut. Un exemplu e evident garda pretoriana a lui Dragnea, altul e salba de la gatul Mariei Basescu (falsa sau nu) si daca sapam gasim tesatura asta la toate nivelele. Doar ca intr-un fel sau altul noi, clasa de mijloc cu acces la internet, masina, cont in banca si tot ceea ce ar fi apanajul clasei de mijloc am trait intr-o lume paralela. Ne dadeam obolul sa fim lasati in pace (sub forma de taxe si impozite) si cu asta basta. Lumea cealalta avea mare grija sa simtim doar partea ei "politica". Ei bine baiul este ca clasa asta de mijloc a inceput sa aiba pareri despre ce ar trebui ei sa faca. Iar parerile nu sunt acceptate. Si in acest moment inca oproblema este ca incepe sa nu le mai pese. Incepe sa nu mai fie destul obolul ala ca sa fim lasati in pace. Si daca tot au folosit jandarmeria ca un pumn dat astora cu pareri (sa se linisteasca) probabil ca nu mai e foarte mult pana vor incepe sa foloseasca clanurile alea cu nume ciudate pe post de arme albe. Si atunci o sa avem o problema cu adevarat. Dar pana atunci trebuie sa faca cumva sa le poata folosi in scopul ala. Si pentru asta slabirea capacitatii de a actiona e o necesitate. Si aici intervin toate straturile de aplicare a justitei. DNA-ul e doar foarte vizibil, dar sa nu uitam ca strategia e sa aiba control pe toate parchetele. Iar politia e de fapt organul de ancheta. Deci scopul e probabil sa puna oameni de paie si acolo si la politie ca sa nu se mai ajunga pana la judecata. Deci nu doar ca sunt de acord cu ce a scris Tolontan ci sunt convins ca de fapt e o strategie clara cu bataie pe o perioada medie

Ion Popescu  •  17 septembrie 2018, 17:16

O data cu arestarea politistului-pedofil a scazut gradul de profesionalism din politia romana cu 50%.

Sam  •  17 septembrie 2018, 17:35

Agresorul a ajuns victimă, iar victima agresor.Sper ca judecătorul să nu ajungă la aceeași concluzie. Mișelul trebuia să fie în puscărie, cuțitarul a beneficiat de prevederile noului cod penal. Din păcate, nu va primi ce trebuie, pușcărie fără limită. Sistemul de drept al lui pește prăjit. Sper în îndreptarea mișelului .... după pedeapsă.

un postac  •  17 septembrie 2018, 18:27

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

acar  •  17 septembrie 2018, 18:28

..mda..nici nu a apucat dragnea sa coboare de la volanul tulumbei acelea cu care a stropit pasnicii protestatari..si iata ca si politia se cutremura..pentru ca toti sefii sunt pusi politic..si majoritatea sunt din teleorman....da ce mai urmeaza...daca vine un cutremur..cei care scapa stiu cine e de vina...si daca ringier da faliment...normal ca se stie vinovatul...

un postac  •  17 septembrie 2018, 18:40

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

un postac  •  17 septembrie 2018, 18:42

gafele EBE-i - https://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/elena-basescu-cele-mai-grave-gafe-publice-uite-de-cate-ori-a-calcat-pe-bec-video-871196. Ai o coloana vertebrala de plastilina

tarainfractorilor  •  17 septembrie 2018, 18:56

multumiti psdului, nicolicea, dragnea si tudorel mor de grija infractorilor, nu mai stiu ce si cum sa se dea peste cap doar, doar or reusi sa ii scoata din puscarii pe toti...

Alin  •  17 septembrie 2018, 19:58

Nu imi esti simpatic, dar ai mare dreptate. Asa este, statul e slab, impotent, iar infractorii simt acest lucru si se folosesc de el. Ataca cu tupeu, hotărâre si stiu ca ezitarea poliției e dublata de o justitie corupta si ineficienta. Demitarizarea politiei si, pd cale de consecinta, aruncatea ei sub influența politicului fost o greseala majora, uriașă. Sistemul e putred, plin de incompetenti care relationeaza liber cu politicienii si afaceristii influenti, pe care ii servesc in schimbul promovării.

Varlan Catalin  •  17 septembrie 2018, 20:16

Acum e bine !!! Vor urma ani de teroare! Legislatia a devenit permisiva si permite orice infractiune

Mircea  •  17 septembrie 2018, 20:37

Fără a jigni pe nimeni structurile de forță (politie, politie locala, jandarmerie,etc) sunt doar găști de privilegiați, și asta de mulți ani (il mai țineți minte pe comisarul sorici - "You know what I mean..." - de la Neamț?). Soluția după părerea mea ar fi liberalizarea purtării armelor.

Luca  •  17 septembrie 2018, 22:18

Din pacate , in tara , politia este invizibila si indulgenta . In Bucuresti , cred ca este mult mai bine pregatita si mult mai prezenta in comparatie cu restul tarii . O politie bine pregatita si "harnica" ar stopa traficul haotic si ar limita numarul mortilor de pe sosele patriei . Ungaria a accesat fonduri europene de 40 milioane de euro si monitorizeaza circulatia in toata tara . Pe cand Romania este singura tara din UE care nu are radare fixe . Oare de ce ?!

Raul Popa  •  17 septembrie 2018, 22:42

Pai cum sa nu aiba tupeu daca sunt sponsorii campaniilor electorale. Acesti interlopi sunt racolati si cooptati in loji masonice,le este promisa aceasta libertate si protectie in schimbul unor donatii cu multe zerouri si sigur nu in lei catre sefii lor politicieni care sunt mai mari in grad in ierarhia demonica a masoneriei. Draga Tolo,nu mai manipulati lumea,voi mass-media *** sunteti primii vinovati. Voi ii faceti vedete pe aceste siteuri care numai de sport nu sunt. Voi le promovati opulenta,destrabalarea si curvaraseala. Tie ,draga Tolo iti place siteul asta care este pe jumatate cancan ieftin si pornografie ?? Cati copii crezi ca se uita pe site ? Dar poate asta e si scopul ! Cum poate un om al legii sa intervina cand *** astea sunt protejate chiar de seful lui care este si el mester zidar cu sortulet ? Reflecteaza la asta !!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Bârgaoanu Dragoş  •  18 septembrie 2018, 7:06

Lăsaț!Era unul prin Brăila...Unul "Crăcănatul", nici "Clămparii" nu au apărut acum!!!Fane Spoirltorul, Bercea Mondialul, Beinur prin Mangalia, Săcean în Constanța...Ăştia toți au fost mână în mână cu POLIȚIA, MEREU!!!A FOST VORBA DESPRE CORUPȚIE!!!!

Politie, fa-te ca lucrezi!  •  18 septembrie 2018, 8:20

La Braila politia nu e pe mana cu interlopii, dar la un atac la care au participat 8-9 persoane exista un singur suspect. Un copil de clasa 1, poate chiar de gradinita ar putea sa le dea lectii: 8-9 mere sunt mai multe decat 1 mar (stricate, evident).

Max  •  18 septembrie 2018, 9:38

Deci tot ce-au inteles oamenii din articol e ca PSD-ul e naspa si PNL-ul trebuie sa preia puterea. Aha, ca si cum pe cand era dreapta la putere, interlopii n-ar fi existat si politia ar fi fost ceva cat se poate de respectuos si de autoritar. Bai, intr-o tara in care inclusiv oamenii de rand au doar un interes politic in ganduri, la ce te mai poti astepta... pe noi ne doare sa fie PNL-ul la putere, nu sa avem o tara unde sa se poata trai decent si sa ia FCSB campionatul, nu sa avem rezultate la fotbal pe plan international. Cam asa stau lucrurile.

Bjorn Piscopesco  •  18 septembrie 2018, 22:19

Slabirea politiei prin politizare??? Ai na!! Pfaai ce chestie. In loc sa se urmeze exemplul luminos al politiei germane sau uk sau suedeze! Ia sa vedem ce au patit personajele identificate care au incendiat sute de masini: https://www.nytimes.com/2018/08/15/world/europe/sweden-car-fires.html Rog mai multa REZISTenta, sigur scade politizarea in Ro.

Bjorn Piscopesco  •  18 septembrie 2018, 22:34

Iar probleme cu moderarea progressista la Ranjier?

Ionut  •  19 septembrie 2018, 11:24

Infractorii au fost ajutați prin modificarea legilor , un exemplu scurt ar fi "împăcarea părților exclude orice răspundere penală în cazul unui furt "(ex.) , dar cel mai mult au fost ajutați de judecători care prin sentințele foarte blânde și prin măsurile de cercetare în stare de libertate/control judiciar etc au încurajat comiterea de astfel de fapte. Nu în ultimul rând infractorii au fost încurajați de modificarea constanta a modului de încadrare a candidaților în școlile de politie/jandarmerie , au fost primite tot felul de persoane care nu impun absolut niciun respect prin statură , foarte multe domnișoare (care la un moment dat s-au învârtit (sau au fost învârtite) prin cercurile de golanasi sau interlopi) ...deci ?! De unde respect??? De unde frică de lege ?!

Gabi  •  19 septembrie 2018, 12:05

Am spus ca se va intampla......In Maramures, sate intregi de traficanti de tigari au ajuns la un asemenea grad de tupeu incat sechestreaza politistii de frontiera!!! Halucinant.....

WhatEver  •  19 septembrie 2018, 14:18

Poate ar trebui ca presa sa condamne mai mult aceste gesturi, ce sunt permisibile numai la animale . De ce nu discutați cu politia din Braila si sa ii întrebați De ce sunt atâtea clanuri de "neant"(i) . In ce mod isi petrec orele de la serviciu? Ca ei ar trebui sa asigure siguranță si ordine in oras pe toată durata zilei . Ceea ce nu se întâmpla niciun oras al țării. Cum supraviețuiesc aceste clanuri? Care e miza? Pentru ce se lupta ei ? Bani , putere ? Ele exista doar dacă suntem nemulțumiți de ceea ce suntem. Astept si eu cateva răspunsuri .

marius panait  •  19 septembrie 2018, 14:39

domnul Tolontan, felicitari pentru diversificarea subiectelor abordate, va sugerez sa intrati si in zona de horoscop;si acoloa, pe fondul PSD, berbecii devin boi, scorpionul, peste , taurul se face "fecioara".samd..bag seama ca sunteti tare disperati de au riscat "stapanii" sa te "descopere" dupa ce au investit in tine..ditami assetul compromis.. ps.hai ca e bine, urmeaza Meteo cu Busu..acolo sunt multe de reprosat

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

sile  •  20 septembrie 2018, 16:55

Nu lipsa polițiştilor este cauza intervențiilor proaste la evenimente. Proasta organizare şi lipsa de răspundere duce la acest haos. Birourile sediilor de poliție sunt arhipline de angajați, care lucrează(???) 8 ore şi ies de la serviciu ca de la fabrică. Tot acest personal trebuie scos pe teren (inclusiv şefii care sunt prea mulți) si responsabilizati pentru ce se întâmplă în aria lor de competență.

Comentează