ZIDUL NEÎNCREDERII: Fetiță de 5 ani povestește că e agresată sexual de tată, dar vreme de 6 luni nu o crede nimeni, decât atunci când desenează! Deși l-au găsit vinovat pe tată, judecătorii nu i-au dat nicio zi de închisoare!

Studiile arată că în momentul când reclamă că sunt abuzați sexual, copiii spun adevărul - dar familia și societatea pornesc de la neîncredere față de minori și dau credit celui reclamat, deși ar trebui să fie exact invers!

vineri, 19 octombrie 2018, 11:41

”Fetița de 5 ani a relatat procurorilor că inculpatul obișnuia să o gâdile pe la gât, pe la spate și apoi în zona intimă, practici pe care fetița le relua în privința tatălui său la indicațiile acestuia”Dosar penal 90xx/197/2016

 

”Este doar imaginația fetei mele, nimic din toate acestea nu e adevărat!” Declarație tată

 

”Trei psihologi au evaluat-o pe minoră și toți au indicat faptul că abundența informațiilor pe care minora le-a furnizat, precum și precizia detaliilor anatomiei masculine generează o probabilitate deosebit de mare ca abuzurile sexuale la care aceasta a făcut referire să fi avut loc în concret” Dosar penal penal 90xx/197/2016

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac, Adriana Oprea și Cătălin Tolontan

În prima săptămână a lunii iulie 2015, un tată divorțat și fetița lui de 5 ani pleacă împreună în Grecia.

Bărbatul i-a spus fostei soții că merg cu încă o familie cu copii, dar aceasta era, de fapt, cazată la jumătate de kilometru distanță.

”Când fata a revenit din vacanță, bunica maternă a început să observe schimbări de comportament pe care nepoata sa le manifesta”.

Bunica a luat-o cu ușorul și a iscodit-o.

”Fata i-a spus că obișnuia să-i țină în mâini organul genital tatălui ei, care prefera să stea dezbrăcat când era doar el cu fata”!

Era atât de șocant și neverosimil! Fostul ginere avea educație și o carieră de om de afaceri.

 Au înlemnit când au văzut ce desenează cea mică!

Ca să nu fie considerată nebună, bunica a înregistrat video mărturia fetei și gesturile prin care ea arăta ce i-a făcut tatăl și ce a pus-o să-i facă el.

Cutremurată, i-a arătat înregistrarea fiicei sale, cerându-i să acționeze!

În imagini, copila povestea cum tatăl o ungea pe ea în zona intimă cu un gel de căpșuni, apoi o punea să-l ungă și pe el cu același gel ”care mirosea frumos”.

Nici mama, agent de vânzări, n-a crezut-o pe fată.

Mai ales că tatăl a negat ferm și a spus că ”de vină e doar imaginația bogată a copilului”.

Dar, în decembrie 2015, după o altă săptămână petrecută la tată, bunica și mama au văzut cum fata începe să deseneze foarte des un penis și alte detalii anatomice ale unui bărbat.

Comportamentul mimetic al fetei de 5 ani, specific copiilor, a produs proba care a învins neîncrederea celor din jur!

”Nevoia de a-i crede pe copii când povestesc că sunt agresați”

Zidul de îndoială care se ridică în jurul mărturiilor copiilor agresați este una dintre cele mai grave erori ale societății moderne.

Într-o pledoarie strălucită, procurorul care a instrumentat cazul medicului Larry Nassar, doctorul abuzator din lotul de gimnastică feminină al SUA, vorbește despre ”nevoia de a crede”.

”Noi, ca adulți, trebuie să începem prin a crede atunci când copiii și tinerii raportează abuzul, indiferent de cine este făptuitorul! Indiferent de educația lui, de poziția lui, de respectul pe care îl are sau de premiile și adorația pe care le-a primit” Angela Povilaitis, procurorul cazului Nassar

Rareori copiii mint când povestesc abuzurile pe care le suferă!

Ea mai spune un lucru esențial.

”Cercetările arată că afirmațiile false sunt puține și că majoritatea infractorilor sunt infractori în serie care afectează viața multor victime”.

Cu alte cuvinte, este esențial ca persoanele din jur să se mobilizeze și să ceară sistemului de justiție să investigheze afirmațiile copilului, care rareori minte atunci când trece peste rușine și povestește că a fost abuzat sexual.

În cazul fetei din Brașov, cu întârziere de jumătate de an, mama sesizează autoritățile.

Psihologul: ”Este grav, faceți acum reclamație!”

De aici, lucrurile se accelerează.

”Tatăl obișnuia să o fotografieze goală”

Mărturiile fetiței tulbură pe oricare dintre noi.

Pe 18 ianuarie 2016, ”minora B. a povestit organelor de urmărire penală că în timp ce se aflau în camera unde erau cazați în Grecia obișnuiau să stea atât îmbrăcați, cât și dezbrăcați și că inculpatul folosea un gel de culoare roșie cu miros de căpșuni, gel întrebuințat în zona organelor genitale ale fetiței”.

”Minora a indicat faptul că tatăl C. folosea acest gel inclusiv în privința sa, distribuindu-l în zona organului genital, descriind practicile inculpatului, care obișnuia să o gâdile pe la gât, pe la spate și apoi în zona intimă, practici pe care fetița le relua în privința tatălui său la indicațiile acestuia”Dosar penal 90xx/197/2016

”Fetița a mai spus că în timpul vacanței, tatăl obișnuia să o fotografieze și să o filmeze atunci când era dezbrăcată, la rândul ei făcându-i mai multe poze în timp ce era dezbrăcat, poze ilustrând organul genital al acestuia”.

Copilul nu putea inventa ”dacă nu a fost expus personal unor astfel de experiențe”

În fața acelorași procurori, tatăl neagă.

Dar Parchetul apelează la psihologi și toți cei trei medici care o consultă pe fată spun că e foarte probabil ca lucrurile să se fi petrecut așa cum povestește micuța.

”Mai mult, psihologii au reținut faptul că un copil în vârstă de aproximativ 6 ani, cum este victima, nu are reprezentarea anatomică și nici cunoștințele necesare pentru a descrie practicile sexuale de genul celor mărturisite de minora B., dacă nu a fost expusă personal vizual sau tactil  unor astfel de experiențe”.

Psihologii înțeleg că au în față o fetiță de 6 ani isteață – îi împlinise între timp -, dar afectată de ceea ce trăiește.

”Deși minora are o inteligență superioară, fiind dotată cu un spirit de observație dezvoltat, aceasta nu avea cum să cunoască gesturile descrise ca fiind făcute de inculpat în privința sa, neavând cum să cunoască nici detaliile anatomice ale organului genital masculin” Concluziile psihologilor, citate de Parchet

Vinovat de agresiune sexuală = muncă 70 de zile în folosul comunității

Parchetul îl trimite în instanță pe C. pentru agresiune sexuală împotriva unui minor.

De aici, cazul intră în același tunel al confuziei care generează pe bandă rulantă cazuri de condamnare, dar cu suspendare!

Libertatea a găsit 77 de cazuri, numai din ultimii doi ani, cercetând un sfert de țară. Ceea ce înseamnă că, de fapt, sunt sute de pedofili și agresori sexuali dovediți care nu fac nicio zi de închisoare!

Pe 14 februarie 2017, la un an de la deschiderea cazului, judecătoarea Corina Trofin de la Judecătoria Brașov decide: vinovat de agresiune sexuală, 3 ani de închisoare cu suspendare!

Plus interdicția exercitării drepturilor părintești pe o perioadă de 3 ani și 70 de zile de muncă în folosul comunității.

Ambele părți depun apel.

Pe 8 iunie 2017, la Curtea de Apel Brașov, judecătoarele Nicoleta Hădărean și Cristina Moisă mențin sentința.

Vinovat, dar liber.

Tatăl a cerut audierea fetei în instanță 

Avocata Crina Radu

”A fost un proces foarte greu, cu multă încărcătură. La fiecare termen, avocaţii lui mai solicitau câte ceva, mai veneau cu câte o expertiză extrajudiciară, tot să mai tragă de timp”, explică pentru Libertatea avocata Crina Radu, cea care le-a reprezentat în proces pe mamă și pe fetiță.

”Avocaţii tatălui au cerut reaudierea fetiţei în instanţă. Eu m-am opus, pentru că asta ar fi însemnat ca fetiţa să retrăiască toată drama prin care a trecut. Şi mă bucur mult că instanţa nu a fost de acord să cheme fetiţa în sala de judecată” Avocat Crina Radu

Faptul că fata n-a mai ajuns față în față cu tatăl a fost singurul succes.

Mama a făcut un șoc când a auzit că deși a fost găsit vinovat pentru agresiunea asupra fetiței, fostul ei soț e lăsat liber, doar cu obligația de a munci 70 de zile în folosul comunității.

Femeia încearcă să o ferească pe fată de el și să-i interzică fostului ei soț să o vadă. El are în continuare acest drept, după ce vor trece cei trei ani, perioada de supraveghere impusă de instanță.

Astăzi, fetița de 8 ani nu mai întreabă de tată.

 

CUPRINS: Toate capitolele investigației Libertatea despre cazurile de pedofilie din România

Comentarii (34)Adaugă comentariu

Vasi  •  19 octombrie 2018, 12:51

Alt copil abuzat de catre familia traditionala de Romania.

Cătălin Tolontan  •  19 octombrie 2018, 12:52

@Vasi: nu amestecati lucrurile, va rugam, nu le politizati. Grija pentru copii si pedepsirea agresorilor sexuali e un numitor comun, indiferent ce optiuni politice sau de alt fel au oamenii. E unul dintre subiectele care ne uneste.

Bogdan  •  19 octombrie 2018, 13:46

Cutremurator. Nu e vorba de politizare. Lucrurile sunt amestecate si au fost amestecate. Referendumul nu a fost politic ci a avut ca scop impiedicarea raspandirii si la noi a ideologiei marxist culturale a ideologiei de gen. Dragnea l-a folosit politic si a iesit ce a iesit. Va citesc in mod regulat articolele, apreciez modul cum scrieti, dar am fost dezamagit de articolele dvs legate de referendum si homosexualitate. Stau si ma intreb cum de nu stiti de scoala de la Frankfurt? de Herbert Marcuse, de George Lukacs, de Alfred Kinsey - monstrul pedofil considerat parintele sexologiei, si de multi altii... Cum de nu sunteti informat despre revolutia ideologiei de gen, cu toate devierile respective...deja sunt miscari care printre altele, militeaza pentru scaderea varstei pentru ca sa nu mai fie incriminati pedofilii (in Belgia parca)... Cum de nu stiti de filmul, nominalizat la Oscar "Call me by your name", in care se face apoteoza pedofiliei. Sunt conferinte pe Ted in care apar diversi si diverse care militeaza pentru dezincriminarea pedofiliei. Cautati si cititi cartea socioloagei germane Gabrielle Kuby despre "Revolutia sexuala globala"... de nu vedeti aparitia acestei ideologii si la noi - HG 365/2018... reglementare de care nu stie nimeni... As avea rugamintea sa cititi si sa va informati despre aceste ideologii marxist-culturale si apoi sa vorbiti despre toleranta... nu cadeti in plasa in care a cazut occidentul in anii 20-50 cand toata intelectualitatea lauda virtutile comunismului...

Bogdan  •  19 octombrie 2018, 13:54

Repet, cutremurator ce se intampla, ca sa nu zic strigator la cer; dar ce v-am spus mai sus este exact in spiritul in care ati scris... la fel de strigator la cer, si nu pricep cum de nu faceti legatura intre aceste aspecte ale ideologiiei de gen - revolutie sexuala (care include si pedofilie, incest - denumit dragoste intergenerationala, si alte aberatii de care mi-e si sila sa scriu). Daca sunteti onest, repet, informati-va si incercati sa nu cadeti in plasa corectitudinii politice. Nu e usor, stiu, CNCD vegheaza, e noua politie a gandirii a carei putere va creste...dar as vrea sa stiu daca sunteti cu adevarat onest sau onestitatea se opreste la granitele CP . E vorba de viitorul copiilor nostri.... viitor care, dupa acest referendum, pare si mai negru...asta e, a fost alegerea noastra.. ura fata de Dragnea a fost mai mare decat dragostea fata de generatiile viitoare...

Ion darie  •  19 octombrie 2018, 14:00

Tot respectul Tolo. Esti printre putinii care scriu despre subiecte importante si foarte bine documentat. Tine o tot asa e mare nevoie de oameni de presa ca tine.

Cătălin Tolontan  •  19 octombrie 2018, 14:02

@Ion darie: multumim, dar sunt multi oameni in presa care abordeaza subiecte serioase. Puteti avea incredere in presa, nu cu onchi inchisi, desigur, ci alegand subiectele si oamenii care va ofera incredere.

dan65  •  19 octombrie 2018, 14:24

daca presedintele nu ar fi tras atata timp pentru promulgarea legii in care se prevede raspunderea magistratului,poate aveam macar un caz mai putin rezolvat de sistemul judiciar intr-acest mod de toata jena.iar pentru vasi,famila romaneasca traditionala nu este nici homosexuala si nici pedofila( ***).

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

pacientuedevina  •  19 octombrie 2018, 14:43

Iată discrepanţa dintre teoriile si manipulările unui corp profesional şi crunta realitate trăită concret de cetăţenii victime ale căror drepturi legale sunt încălcate. Asa se întâmplă când noi, cetăţenii, permitem să fie adoptate legi care abandonează conducerea, reglemetarea şi controlul unor corpuri profesionale (magistraţi, medici etc.) care ne prestează servicii publice (ale justiţiei, medicale) EXCLUSIV pe seama unor pseudoautorităţi (CSM, Colegiul medicilor etc.) ce se comportă în realitate ca sindicatele profesionale (deşi nu acesta e rolul lor, dimpotrivă, unul opus, de asanare a profesiei de uscături). Sunt colegii ale medicilor care nu au sancţionat medici la sesizarea pacientilor de peste 10 ani!!! Decenii de împliniri măreţe...Medici care apoi au fost condamnati penal pentru exact aceleaşi fapte! Discrepanţă clară între minciuna corpului profesional si realitate. Iar, prin lege, CSM şi Colegiul medicilor sunt autorităţi PUBLICE!!! Aşa se serveşte interesul public? Si rolul presei este acela de a relata zi de zi, cu obstinaţie, până la refuz, toate aceste cazuri REALE de cetăţeni abuzaţi, pentru a demonta manipulările corpurilor profesionale şi a le obliga să respecte standardele UE în prestarea serviciilor publice, să respecte şi să apere cetăţenii abuzaţi, nu interese de grup

ggiiggii  •  19 octombrie 2018, 14:49

De ce nu dati si numele acestor stimabili....sa stam si noi putin de vorba cu ei, sa ii ungem cu ulei de capsuni pe la tample.

Luc  •  19 octombrie 2018, 15:26

Subiectul articolului este un copil de 5 ani abuzat sexual de tata. Judecatorul il gaseste vinovat pe tata dar il lasa liber. LIBER. Iar dupa ce ii expira interdictia de 3 ani de a -si contacta copilul abuzat, se poate intoarce la.el, sa-l caute, sa-i reaminteasca trauma, frica, cosmarul. Sau intre timp sa abuzeze alti copii. Pentru ca asta fac abuzatorii daca nu sunt opriti . Despre asta este vorba aici, nu despre familia traditionala sau netraditionala , intelegeti cei ce politizati si vorbiti despre.alte subiecte? Este vorba despre magistrati care permit unor violatori sa-si abuzeze in continuare victimele. In timp ce ministrul justitiei se lupta pentru conditiile puscariasilor si pentru scaparea condamnatilor penal. Este vorba de cei mici si slabi care nu se pot apara si pe care magistratii in frunte cu ministrul justitiei, ii ignora. Si despre noi care citim si vorbim despre altceva.Aici la acest articol nu este vorba despte referendum, despre familia mai mult sau mai putin traditionala . Ar trebui sa fim cu sutele de mii in strada si sa cerem demisia acestui ministru al infractorilor. Si sa facem asta de cate ori o investigatie jurnalistica ca aceasta sau ca cea cu " fetele de la shanghai" apare, iar ministrul justitiei se ocupa cu "aratul gradinii din Teleorman" .

zorrozabal  •  19 octombrie 2018, 16:03

Asta e un caz de exceptie!Poate ca bunica nu vrea ca tatal fetitei sa mai aiba dreptul de a o vizita!Vinovate sunt in primul rand mama si bunica pentru ca i-au dat voie tatalui sa ia fetita cu el in concediu,unde si daca nu ar fi agresat-o,tot nu ar fi ingrijit-o la fel de bine cum ar face o mama!Si asa cum declara si acel prim procuror- de la Parchetul de pe langa Tribunalul de minori din Brasov-e foarte greu de dovedit!Dar,in mod obisnuit astfel de nenorociri se intampla in familii defavorizate,care se inghesuie intr-o singura incapere,cu tata alcoolic si mama...Sau in familiile in care mama e plecata la munca in strainatate iar copii au ramas cu tatal!Dar astea sunt cazurile care se vad1care au ajuns in justitie!Dar nu am citit nimic despre organele care au ca scop prevenirea unor astfel de situatii!Ei bine,nu am citit nici un rand despre ce a facut "autoritatea tutelara" sau cum le-or mai zice acelor servicii care au ca obiect de activitate tocmai grija fata de copii din astfel de familii!Sau din institutiile centrale,de protectia copilului, care se ocupa de copii...umbland dintr-un aeroport in altul!Cat despre puzderia de ong-care sug de la bugetul statului ...

Cristi  •  19 octombrie 2018, 16:05

Strigator la cer!Pentru asemenea "tatici" ar fi oportuna reintroducerea pedepsei cu moartea!Ce sanse la viata,la reabilitare mai merita?Domnule Tolontan,va apreciez si va stimez mult.De ce nu incepeti dumneavoastra o campanie pentru reintroducerea pedepsei cu moartea?Sunteti un formator de opinie respectat,sunt sigur ca acest demers ar prinde la populatie si ar putea uni clasa politica!Haideti sa si actionam!!!

Cătălin Tolontan  •  19 octombrie 2018, 16:06

@Cristi: va multumesc, dar nu tot ce e popular e si folositor cu adevarat. Pedeapsa cu moartea nu scade infractionalitatea, o arata multiple studii acolo unde ea exista. Va voi dezamagi, dar mai bine sa gandim diferit.

xstelu  •  19 octombrie 2018, 17:31

vasi ,vasile ,vasilica".familia traditionala" a fost deja abuzata de catre votul participantilor la simulacrul de referendum.iar mintea ti ce se vrea haios ironica n a fost abuzata de bunul simt si prezenta pe la scoala.atat deocamdata.

ticbis  •  19 octombrie 2018, 17:49

@zorrozabal: Absolut gresit! N-ai inteles nimic din povestea asta! Problema nu e ca fata a plecat in vacanta cu tatal ei divortat, nici daca bunica materna avea sau nu chef ca fetita sa-l viziteze periodic! Sunt sute de mii de divorturi in Romania si zeci de milioane in lume; tatal are dreptul de a-si vizita copilul si de a-l insoti in vacante conform sentintei judecatoresti pronuntate in procesul de custodie conex celui de divort si de partaj. Asa e normal si in firea lucrurilor sa se intample in asemenea cazuri, astfel incat un copil sa aibe dreptul si sansa de a creste atat langa mama cat si langa tatal lui, chiar daca acestia s-au separat prin divort si custodia i-a fost incredintata mamei. In majoritatea situatiilor de felul asta, copilul trece mai lesne peste despartirea parintilor sai si percepe inca de mic ca are totusi doi parinti ce-l iubesc in egala masura; simte ca are si mama si tata, chiar daca acestia nu mai sunt impreuna. Rezumand, problema nu e ca prin drepturile lui acest tata isi vizita periodic fata si o lua de doua ori pe an in concedii cu el, ci faptul ca o instanta de judecata l-a lasat liber dupa ce a dovedit ca e un monstru ce-si molesta sexual propria fiica in varsta de numai 5 anisori! Cu atat mai mult cu cat individul nu e nici un coate-goale si nici un prapadit de betiv ce n-are in casa decat un singur pat! Dupa parerea mea, asta e un dezaxat ce stia bine ce face, nu un drogat, nu un betivan sau un sarantoc cu mintea facuta arsice de alcool sau de promiscuitatea in care traia. Din motivul asta mi se pare aberanta lasarea lui in libertate; individul asta trebuia condamnat la de 3 ori mai multi ani de puscarie decat unul din categoriile mai sus mentionate ale defavorizatilor de soarta! Citind toate cazurile de felul asta expuse pe acest blog in episoadele publicate pana acum, am remarcat insa altceva, mult mai cutremurator: Toate, dar absolut in TOATE aceste cazuri, judecatorii care au pronuntat sentintele cu suspendare pentru TOATE aceste bestii umane ce in calitatea lor de tata si-au agresat sexual propriile lor fiice minore, asadar, toti acesti judecatori sunt FEMEI!!! S-ar presupune ca sunt si MAME, ca au si ele fete... Desigur, acest amanunt n-ar trebui sa conteze in decizia unei sentinte judecatoresti, totusi... incerc sa-mi imaginez cam care ar fi reactia unei astfel de judecatoare daca fiica ei minora ar fi abuzata sexual de sotul ei si un magistrat oarecare l-ar lasa in libertate la finalul procesului...

teo stemate  •  19 octombrie 2018, 18:42

Pedofilia şi pornografia infantilă sunt subiecte rar abordate în media de la noi, de aceea ţin să felicit redacţia Gazetei pentru iniţiativă. În România au existat cazuri celebre de pedofilie, mai ales în confuzia din anii '90 ("pedofilii belgieni", "cazul Treptow" etc), dar presa a tratat fenomenul ori ca pe un subiect de senzaţie, ori cu un soi de reţinere pudibondă. Oricât ar fi de incredibile şi revoltătoare, astfel de cazuri există. Şi, în anii din urmă, nu mai pare a fi doar apanajul unor "deranjaţi" izolaţi, săraci şi needucaţi, ci oameni din pătura superioară, aparent normali, sunt implicaţi în tot mai multe astfel de crime abominabile, uneori în reţele organizate. Sper ca la noi să nu fie atât de bine organizate ca în Marea Britanie, de exemplu, unde nici până la ora actuală nu s-a definitivat ancheta în cazul reţelei extinse din jurul lui Jimmy Savile (super-vedetă de televiziune, decedat în 2011, acesta conducea o reţea de pedofili care-şi racola victimele din orfelinatele engleze, mai ales din Insula Jersey --- cazul "Haut de la Garenne"; în ancheta Poliţiei britanice apăreau nume de politicieni, aristocraţi ori miliardari britanici, dar subiectul a fost îngropat după moartea lui Savile, astfel că, în ultimii ani, nimeni nu mai vorbeşte despre el, deşi activităţile lui infracţionale sunt un fel de "secret al lui Polichinelle" în Marea Britanie.) Abuzurile sexuale împotriva minorilor s-au înmulţit în ultimele două decenii în Statele Unite şi Canada. Poliţia şi specialiştii în psihiatrie sunt de părere că este o legătură directă între pornografia infantilă şi pedofilie. În Canada există centre de "rehab" pentru dependenţii de site-uri porno şi se face o distincţie între pedofilie, privită ca o maladie mentală ("pedofilic disorder") şi delictul sexual împotriva minorilor ("child sexual abuse"). Un rol important în proliferarea pedofiliei, la nivel global, îl are "explozia" internetului, mai ales în latura lui "întunecată". E de urmărit, în acest sens, documentarul lui *** Kochavi din 2015, "Dark Net", unde e descris în detaliu mecanismul unei reţele de pornografie infantilă, cu ramificaţii care duceau la persoane care dispuneau de avere, putere şi educaţie. Cum e şi cazul pedofilului român descris în articol. Accesul neîngrădit la informaţia din mediul online a adus cu sine şi globalizarea tentaţiilor de tot felul, de unde apariţia multor excese. Impresia mea este că nu suntem încă pregătiţi să ne apărăm în faţa acestor excese, acestor anomalii, de tipul pedofiliei. Tehnologia comunicării s-a dezvoltat prea repede, iar legislaţia n-a putut ţine pasul. Aici intervine media, pentru a arăta nedreptăţile şi a sesiza lacunele din legislaţie. Adevăraţii oameni de presă, jurnaliştii adevăraţi sunt cei care rămân lucizi atunci când cei din jurul lor se pierd în confuzii. Încă o dată: felicitări pentru articol!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

zorrozabal  •  19 octombrie 2018, 19:15

@ticbis Asta e un caz izolat!Nu este reprezentativ fata de degradarea familiei in aceste timpuri, in care patru milioane de romani si-au luat lumea in cap plecand din tara dupa o bucata de paine,lasandu-si copii fara parinti!Si noi comentam acest caz izolat!Ziarul Libertatea s-a pozitionat clar de partea "familiilor"de gay si pentru dreptul lor de a infia copii!Iar acest serial,este in mod straveziu un atac la familia traditionala, cu scopul de a ne pregati "sufleteste"pentru ce-i mai rau!Dar eu profit de ocazie, ca sa atentionez ca sunt si multe familii chiar batute de soarta, in care copii nu au nici un viitor! "Familii defavorizate", care traiesc intr-o saracie cumplita si se inghesuie intr-o singura camera-ori ca nu au casa si sunt atat de saraci ca nu isi permit sa inchirieze mai multe camere-ori ca au casa, dar in anotimpul rece nu isi permit sa incalzeasca mai multe camere-unde tatal vine beat si se apuca sa-si "lucreze" muierea in auzul copiilor, care dorm in celalalt pat, sau chiar in acelasi pat!Si am mai facut observatia ca nimeni nu se leaga si de "autoritate tutelara" din primarii si de ong-urile "specializate",care stiu doar sa toace bani de la buget, dar "ii doare-n paispe" de acei oameni si de pericolul la care sunt expusi copii!

pawn  •  19 octombrie 2018, 19:27

@teo stemate pai ptr cei setati politic (pe dreapta) poate fi inghitit-nemestecat cliseul cu "vasluienii-proletari-cu-4-clase" care-si abuzeaza familia. mihnea columbeanu spune ceva? scenarist, regizor, traducator, tip fioros-conservator (de pe forumul cinemagia il stiu, unde ma ciocneam ideologic cu el, cu als, cu toti neoconii aia), prins cu evidente, condamnat la 20 de ani...

dan65  •  19 octombrie 2018, 20:16

"Pedeapsa cu moartea nu scade infractionalitatea, o arata multiple studii acolo unde ea exista". prostii debidate pentru fraieri.un pedofil mort inseamna mai putine violuri,un asasin mort inseamna mai putine crime.mai putin cu demagogia sorosista domnule Tolontan,***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bilu  •  19 octombrie 2018, 20:19

Intr u totul de acord cu acest comentariu Cutremurator. Nu e vorba de politizare. Lucrurile sunt amestecate si au fost amestecate. Referendumul nu a fost politic ci a avut ca scop impiedicarea raspandirii si la noi a ideologiei marxist culturale a ideologiei de gen. Dragnea l-a folosit politic si a iesit ce a iesit. Va citesc in mod regulat articolele, apreciez modul cum scrieti, dar am fost dezamagit de articolele dvs legate de referendum si homosexualitate. Stau si ma intreb cum de nu stiti de scoala de la Frankfurt? de Herbert Marcuse, de George Lukacs, de Alfred Kinsey - monstrul pedofil considerat parintele sexologiei, si de multi altii... Cum de nu sunteti informat despre revolutia ideologiei de gen, cu toate devierile respective...deja sunt miscari care printre altele, militeaza pentru scaderea varstei pentru ca sa nu mai fie incriminati pedofilii (in Belgia parca)... Cum de nu stiti de filmul, nominalizat la Oscar "Call me by your name", in care se face apoteoza pedofiliei. Sunt conferinte pe Ted in care apar diversi si diverse care militeaza pentru dezincriminarea pedofiliei. Cautati si cititi cartea socioloagei germane Gabrielle Kuby despre "Revolutia sexuala globala"... de nu vedeti aparitia acestei ideologii si la noi - HG 365/2018... reglementare de care nu stie nimeni... As avea rugamintea sa cititi si sa va informati despre aceste ideologii marxist-culturale si apoi sa vorbiti despre toleranta... nu cadeti in plasa in care a cazut occidentul in anii 20-50 cand toata intelectualitatea lauda virtutile comunismului...

teo stemate  •  19 octombrie 2018, 21:42

@pawn: Mihnea Columbeanu, da, a fost condamnat la mai mult de 20 de ani, cred că 25. Am citit un fel de interviu de-al lui acum ceva timp şi culmea e că el îşi recunoştea faptele, dar dădea vina mai ales pe internet şi pe site-urile porno. Spunea că astea i-au declanşat pornirile anormale, până atunci ţinute în frâu. Cred că e un caz de cercetat din punct de vedere clinic, am văzut în "Dark Net" cum fac cu pedofilii lor în centrele psihiatrice şi era chiar un caz asemănător, cred că în Canada. Şi, da, cam aşa e cu clişeele degrabă acceptate, deşi nu cred că are vreo importanţă "setarea politică": cred că suntem depăşiţi de fenomen, nu ne dăm seama de anvergura lui. Nici eu nu-mi dădusem seama până în urmă cu 3-4 ani când, din motive profesionale, am făcut o cercetare pe această temă: am rămas perplex. Iar fenomenul, din câte se vede cel puţin din rapoartele FBI, se răspândeşte îngrijorător de repede. De aceea am ţinut să felicit Gazeta, pentru implicarea în aducerea la cunoştinţa publicului a acestui gen de monstruozităţi. Poate că ar trebui şi avertizat într-un fel publicul, cum să se protejeze de potenţiali prădători sexuali pedofili: de exemplu, prin a înceta să mai posteze imagini cu propriii copii pe reţelele de socializare. Au fost cazuri care au început de la o banală poză a unui copil pe facebook: un pedofil a văzut-o, a făcut o fixaţie pentru imaginea respectivă, a găsit adresa... şi, de aici, toată tragedia. P.S.: Comentariul meu a fost moderat (de un robot, cu siguranţă, deci nu-i nicio supărare)din cauza... numelui celui care a făcut "Dark Net". Îl cheamă MATY (îl scriu cu y pentru a evita altă "moderare", deşi numele real e cu i) KOCHAVI, e un american evreu miliardar din industria high tech, specializat pe mass surveillance, deci ştie bine despre ce e vorba în lumea internetului murdar.

andrei  •  20 octombrie 2018, 4:58

Cataline, e interesant de observat cati dintre romani confunda pedofilia cu homosexualitatea, care in realitate nu au nici o legatura! De asemenea este de remarcat mascarada actuala a clesei de cacao politice de la bucuresti facuta cu acest referendum, prin care inducea ideea " sa ne protejam copii de homosexuali" care nu poate fi decat o dezinformare mizerabila, demna de epoca evului mediu ( din care Dragnea si apartizii inca fac parte). Eu am vazut in America copii care traiesc foarte bine in familii de Gay , mai bine decat traiesc copilasii in cresele mizerabile din romania. Asta este una. Subiectul nr 2 Pedofilia! Motivele pentru care in America se dau zeci de ani de puscarie pentru aceste specimene sunt acealeasi: pentru ca acesti oameni sunt considerati clinic bolnavi ( chiar s-a demonstrat ca creierul lor e circuitat un pic diferit) iar statistica spune ca de obicei nu se fac bine si recidiveaza, si astfel s-a decis eliminarea lor din societate pentru a preveni alte nenorociri ! Prevenire? Crearea imeadiata unei baze de date cu toti violatorii si pedofilii care sa poata fi accesata usor de oricine doreste sa afle cine-i sunt profesorii copilului lui, sau cine sunt vecinii cu care copilul petrece timpul liber.

M deWylde  •  20 octombrie 2018, 9:27

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

zorrozabal  •  20 octombrie 2018, 9:40

@andrei Cum poti sa afirmi asemenea aberatii,ca ai "vazut in America copii care traiesc foarte bine in familii de ***"!In care America?in cea din inchipuirea ta ***?*** ca tine are rost sa-i vorbesti de bun simt?Stii vorba aia romaneasca "*** *** ***"?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ion  •  20 octombrie 2018, 11:05

@andrei Pentru ca am mai vazut grozavia spusa de tine si la altii...Te cred cand spui ca ai vazut in America copii care o duc bine fiind infiati de familii cu parintii de acelasi sex...Rautatea ta si a celor ca tine stii unde se vede? Ca nu vorbesti de nici un copil crescut in conditii bune intr- a familie traditionala - barbat si femeie nici din America nici din Romania...Lasi sa se inteleaga ca copiii sunt bine doar in conditiile unei familii cu parintii de acelasi sex si ca nu se pot intampla si abateri intr- o astfel de uniune,copii agresati...Daca situatia ar fi doar cum vorbesti tu lumea ar fi in extinctie! De bine sau de rau copiii nu pot fi nascuti decat din unirea unui barbat cu o femeie...Or fi aparut si alte ,,tehnici ,,dar la nivel mondial sunt irelevante,lumea ar fi disparut!Deci esti un propagandist mincinos prin omisiune...

Toader  •  20 octombrie 2018, 11:17

Cei ce-au văzut moartea spun că în acele clipe li se perindă toată viața prin fața ochilor. Dacă este așa, cînd va fi să fie, oare vei fi mîndru de propaganda LGBT și aruncarea cu mizerii înspre familie ce o faci de o vreme încoace? Ți-am mai zis, unii ne-am lăsat de servici pentru că făceam lucruri mult mai puțin rele semenilor.

valeriu ciuca  •  20 octombrie 2018, 11:49

Foarte bun articol d-le Tolontan, meritati toate felicitarile. In cariera mea de profesor am avut norocul sa nu intalnesc astfel de cazuri, dar am auzit despre doua intamplari ingrozitoare de acest gen, petrecute in scolile unde predau doua foste colege de facultate. In ambele situatii victimele au fost fetite sub 12 ani iar agresorii: unul, medic pediatru, iar celalalt, profesor de sport chiar in scoala respectiva! Ambii casatoriti, cu familii respectabile, educati etc. Tocmai aceia care ar fi trebuit sa ingrijeasca, sa educe si sa protejeze acei copii s-au dovedit a fi niste dezaxati care i-au agresat, marcandu-i pe viata. Nu stiu daca de vina o fi internetul, cum zice @teo stemate mai sus, dar cred ca legile ar trebui sa fie mai aspre cu acesti monstri care distrug vietile unor copii nevinovati. Si gasesc foarte buna propunerea lui @andrei: ar trebui construita o baza de date on line cu toti cei care au un trecut de agresori sexuali, accesibila publicului, astfel incat parintii sa stie ce hram poarta cei cu care intra in contact copiii lor. Si o intrebare pentru @teo stemate: aveti vreo legatura cu Teodoru Stemate, autorul romanului "Mierea furnicilor"? Daca da, dati-mi voie sa va felicit. Am citit romanul acum vreo doi ani si mi-a placut foarte mult.

Obiectiv  •  20 octombrie 2018, 13:17

Cataline, asta-i justitia in care ai incredere! Pe de o parte, exagereaza in privinta unor politicieni si a unor batranele simpatice (mame sau bunici de-ale noastre) care isi exprima votul sau vand niste patrunjel sau radacinoase/legume, in timp ce, pe de alta parte, interlopii, manelistii, violatorii si pedofilii sunt exonerati de aproape orice vina! Popescu - condamnat cu executare, interlopii, pedofilii si violatorii - liberi si pusi pe fapte mari! Ai figura de inchizitor, mi-ar fi parut bine daca ai fi activat in acest domeniu si i-ai fi condamnat cu executare pe ultimii! O.

Toader  •  20 octombrie 2018, 14:51

Răul e vechi de cînd lumea. E plin Vechiul Testament de inceste, printre altele. Mitologia greacă. Dar ați aflat voi ce-i de făcut: propagandă LGBT și înăsprirea controlului asupra oamenilor.

Dan Gabriel  •  20 octombrie 2018, 15:58

Domnule Tolontan se pare că țara e plină de pedofili.Si ne mai mirăm că multe fete adolescente sunt înșelate ușor de rețelele de prostituție.Dumnezeu știe cate dintre ele au fost abuzate până să devină mai târziu sclave sexuale.A unor nemernici care se îmbogățesc de pe urma lor.Mai în toate cazurile de rețele de prostituție victimele sunt din zone rurale.Cu slabă educație provin din famili sărace ori genul de famili care nu se ocupă de educația lor ci dimpotrivă îi abuzează verbal,fizic ori sexual.Pentru toate cazurile în care faptuitorul își lasă victima cu sechele pe viață ar trebui ca acel individ să dispară din societate definitiv.Fiind un pericol real pentru bunăstarea noastră.De preferință ar trebui condamnat la moarte.Ca statul să nu mai cheltuie bani inutili pentru un pericol social.Dar mai exista și închisoarea pe viață Consider că pedepsele din România sunt o glumă proastă.Sa spunem că acest părinte primea trei ani cu executare.Pai după ce își termina pedeapsa găsea liniștit alți minori pe care să îi abuzeze.Sunt cunoscute cazurile în care părinți din România își dădeau minorii pe mână pedofililor.Altfel nu ai cum să scapi societatea de ei Toți psihologii spun că asemenea indivizi nu se vor vindeca niciodată . Sunt ca un criminal în serie odată ce au abuzat primul minor și sau simțit satisfăcuți sexual.Vor continua această practică toată viața lor.

P.M.  •  20 octombrie 2018, 16:43

Introducerea pedepsei cu moartea este soluția;poate așa,cei ce au astfel de înclinații,până vor trece la fapte se vor duce la spital pentru tratament; dacă nu,***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alex  •  21 octombrie 2018, 18:04

@P.M. Traim intr-o societate infecta. Pedeapsa cu moartea probabil nu este o solutie, acesti oameni sunt bolnavi psihic. Daca distrugi viata unui copil, il traumatizezi, trebuie sa raspunzi cu varf si indesat, ii distrugi cariera, ii iei banii si ii interzici sa se mai apropie de copil pentru tot restul vietii.

P.M.  •  22 octombrie 2018, 0:06

Alex,crede mă,pedeapsa cu moartea nu numai că este o soluție,este chiar cea mai bună soluție;știu,acești oameni sunt bolnavi,însă boala lor nu i scuză că nu se duc la tratament,tratament care în cele mai multe din cazuri ar stopa astfel de evenimente;prin introducerea pedepsei cu moartea,s ar încuraja acești bolnavi să treacă pe la cabinetele specialiștilor;dacă domnul Tolontan ar fi de bună credință (din articolele ce le scrie,se vede clar că nu;dumnealui este doar corect politic),ar iniția o campanie prin care să conștientizeze politicienii că o astfel de lege este necesară;de moarte toată lumea are frică,cu atât mai mult de moartea programată.

Doru  •  22 octombrie 2018, 15:34

Inchisoare + castrare chimica. Si caderea din drepturile pamantesti pe viata. Punct.

Comentează