2 morți și 14 răniți, dintre care 7 grav suferinzi, iar prefectul de Iași susține că nu trebuie ”să facem un caz din asta”!

Libertatea a primit de la Poliția din Iași cifrele reale ale accidentelor de pe trecerile de pietoni din comuna Valea Lupului

sâmbătă, 5 ianuarie 2019, 2:14

 

De Adriana Oprea și Cătălin Tolontan

Puls 146.

Așa a început anul 2019 pentru Ana Maria Tănasă, fata de 18 ani paralizată după ce o mașină a zdrobit-o, în 2015, pe trecerea de pietoni din comuna Valea Lupului.

Drumul DN 583 de la ieșirea din Iași e un insectar care adună suferința pietonilor și anxietatea șoferilor.

”Chiar pe 1 ianuarie, am chemat SMURD. Se simțea rău, i se mărise pulsul. Medicii au dus-o pe Ana la Unitatea de Primiri Urgențe”, povestește Fănică Olariu, capul familiei de țărani din Valea Lupului care a adoptat-o de când avea trei ani pe Ana, un copil părăsit de părinții săi naturali.

Acum, Ana e bine, adică nemișcată. Iar mâine va ajunge cu ambulanța la București, la clinica unde se tratează anual.

”Subiectul pasarelei îl lungiți de 10 ani!”

Prefectul de Iași, Marian Șerbescu, s-a întâlnit în decembrie 2018 cu locuitorii din Valea Lupului.

”Puneți o pasarelă!”, cer oamenii. La cât de circulat este drumul, peste 20.000 de mașini pe zi, aceasta este, spun ei, singura soluție care protejează și pietonii, și șoferii, și traficul.

”Tehnic, nu ai loc ca să pui picioarele pasarelei”, le răspunde Marian Șerbescu.

”Asta să ne spună un specialist, nu dumneavoastră, domnule prefect, sau primarul. Să vină un specialist”, ripostează cetățenii.

”Subiectul pasarelei îl lungiți de 10 ani! Că nu se poate. Că nu se poate. Că nu se poate! În celelalte țări civilizate, se poate realiza”, intervine un consilier local.

Prefectul: ”Nu trebuie să facem un caz din asta!”

Presat din toate părțile, prefectul Marian Șerbescu încearcă să reducă problema: ”Pentru niște inconștienți, că n-am cum să le spun altfel, care merg cu viteză. Pentru niște inconștienți nu trebuie, cum să spun, să facem un caz din asta!”.

În sală se stârnește rumoarea, oamenii protestează, ”cum să nu fie un caz?!”.

Pentru că, de fapt, sunt mult mai multe cazuri, iar prefectul Șerbescu nu discuta cu dimensiunea reală a fenomenului pe masă. Cu numele victimelor și cu numărul accidentelor.

Libertatea a obținut cifrele oficiale ale accidentelor din Valea Lupului de la Inspectoratul de Poliție Județean Iași.

Numerele și cazurile atestă gravitatea situației, ”nu trebuie să facem un caz din asta”, cum spune prefectul Șerbescu!

Din 18 accidente, 16 oameni traversau regulamentar!

”În ultimii 5 ani, pe DE 583, în localitatea Valea Lupului, au fost înregistrate 18 evenimente rutiere, în care au fost implicați pietoni”, spune poliția.

”În 16 dintre aceste accidente, principala cauză a fost ”neacordare prioritate pietoni”, fiind soldate cu decesul a 2 persoane, rănirea gravă a 7 persoane și rănirea ușoară a 7 persoane” IPJ Iași

În doar 2 accidente, din 18, culpa a fost a pietonilor implicați.

Ana Maria Tănasă face parte din ”rănirile grave”. Dacă așa se poate numi tetrapareza spastică. Fata de 18 ani stă întinsă în pat și poate doar să clipească și să-și miște, cu mare greutate, gâtul.

Izbitura la care i-a fost supus creierul i-a redus, potrivit medicilor care o îngrijesc, funcția cognitivă la nivelul unui copil preșcolar.

Asistenta ucisă pe aceeași trecere de pietoni

Tot la răniri grave intră și bărbatul accidentat pe 23 martie 2018, pe aceeași trecere de pietoni din Valea Lupului.

Cu câteva luni înainte, pe 9 noiembrie 2017, asistenta medicală Elena Ibănişteanu a fost omorâtă, pe aceeași trecere de pietoni.

Iar pe 4 decembrie 2018, cu o zi înainte de întâlnirea de la Prefectură, o fată de 18 ani este lovită tot pe zebră. ”Ea prezintă fractură deschisă gambă dreaptă, fractură de bazin, hematom hepicranian, o fractură S5 fără deplasare, o fractură la extremitatea proximală humerus, o fractură cominutivă, diafază tibie si peroneu cu angulare”, notează siteul bunadimineataiasi.ro.

”Puteți să-l chemați drumul ăla intergalactic, interstelar, supraeuropean, chiar nu ne interesează ce denumire îi dați! Drumul există ca atare și noi murim acolo” Cetățean din Valea Lupului, către Marian Șerbescu, prefectul de Iași

 

Comentarii (35)Adaugă comentariu

stefan al doilea  •  5 ianuarie 2019, 14:58

reprezentantul guvernului in judetul Iasi, domnul prefect Marian Serbescu este iresponsabil! in mod firesc ar trebui, daca constientizeaza starea in care se gaseste, sa-si dea demisia! daca nu constientizeaza, ar trebui demis!

Florin  •  5 ianuarie 2019, 15:10

Nu vă mirați că acest domn pune problema astfel! Aproape în fiecare dimineață pleacă la serviciu, cu Dusterul din dotare, circulând pe "sens interzis" până in zona Sp.Cfr din Iași!

Zagna  •  5 ianuarie 2019, 15:18

Domnule Tolontan, mergeti pana la capat, va sustinem ! Oficialii timpurilor noastre sunt total rupti de realitate, parca le-a luat Satana mintile...

Andrei F  •  5 ianuarie 2019, 17:10

In tara in care ,,seful,,ne spunea ca nu ne trebuie autostrazi pentru ca am fi iesit cu ele in paguba brusc se trezeste cineva care sa se ia de un prefect!Cu seful a fost mai greu sa ridici problemele,nu?E,asa ,,seful,,a primit doua mandate!!!Acum nu este bine pe drumurile patriei?!!Pai prefectul a distrus ceva din operele inaintasilor?Nu ,desigur prefectul ar trebui sa remedieze problemele.Probleme de o viata!!!Poate face si asta niste pasarele cu pancarde obligatorii,,Aici sunt banii dv.,,!!!Poate si asta ajunge Presedinte!!!!Intr-o tara normala Iasul avea centura ocolitoare...si o presa care nu se trezeste brusc din adormire...Pasarelele sau pasajele subterane daca nu au fost prevazute in planul zonal...tot nu remediaza problema...Altfel cu ce este situatia diferita fata de intersectia de la Potigrafu de pe DN 1?Cate astfel de zone nu sunt in tarisoara?Numai prefectii sunt vinovati?

ticbis  •  5 ianuarie 2019, 17:26

Imi cer scuze anticipat pentru duriatea limbajului comentariului, dar in fata TUTUROR acestor evidente consemnate oficial in rapoartele Politiei Locale, prefectul de Iasi , Marian Serbescu, prin pozitia publica exprimata pe acest subiect, este nimic altceva decat "un criminal in serie"! Mor oameni nevinovati pe tarlaua lui si el "n-are loc sa puna picioarele unei nenorocite de pasarele"!!! In oricare alta tara civilizata din lume, individul asta era demis din functie de zece ori pana acum, atat de catre guvern cat si de catre propriul lui partid; ba mai mult, se alegea si cu cateva zeci de dosare penale pentru ucidere din culpa. In Romania, individul asta va conduce ani in sir, bine-mersi, cu mandat guvernamental, judetul Iasi, indiferent cati romani vor mai da ortu' popii pe trecerea aia de pietoni din Valea Lupului. In urma comentariilor pe care le-am postat pe blogul tolo.ro in ultimii ani, multi useri m-au intrebat care e sensul sintagmei "ciuma rosie", pe care am invocat-o deseori in cuprinsul textelor mele. Ei, vedeti, exact asta inseamna "ciuma rosie"!!!:)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Luca  •  5 ianuarie 2019, 18:16

Nu pot sa cred ... Oamenii care ne conduc chiar nu inteleg nimic ? Exista radarefixe , exista semafoare care trec automat pe rosu daca o masina depaseste viteza legala , exista limitatoare de viteza (damburi ) !!! Solutii sunt , dar guvernantii au alte interese . Va vine sa credeti ca RO este singura tara in care nu exista radare fixe???

Cetitorul  •  5 ianuarie 2019, 18:32

Foarte bună ancheta. La Iași e sălbăticie în trafic. Sunt doar 7 polițiști la Iași la accidente rutiere. Și câte un accident la 20 min. Am văzut asta așteptând pe coridor mai multe zile la Poliția Rutiera.

Rodica Bosie  •  5 ianuarie 2019, 18:36

Doamne ajuta aceste persoane care sunt tintuite la pat sau carucior....insa de la autoritati nu putem sa ne asteptam la nimic,știu ce zic ,suntem non-valori ptr.ei,doar niste nr.

xxrapi  •  5 ianuarie 2019, 18:52

este necesar sa fie schimbat din functie! scurt. si anchetat! dar...daca-i de la cine stim noi... nu se va intampla nimic. Romanie,plai de vis...

cetățeanul  •  5 ianuarie 2019, 19:13

Dle Tolontan, vă rog să-mi spuneți ce au anchetele dvs în comun cu sportul? GSP este un ziar de știri sportive, nu?

Tavi  •  5 ianuarie 2019, 20:02

@cetățeanul Ancheta aceasta este publictă pe siteul tolo.ro. GSP ca site conținne doar un link care trimite spre acest site. Din punctul meu de vedere, dacă are sau nu legătură cu sportul e mai puțin important. Esențial este că arată o anumită realitate publicului larg, realitate despre care nu se prea vorbește (deloc).

ticbis  •  5 ianuarie 2019, 20:06

@cetateanul: Exact la ora la care scriu acum acest comentariu, 19:59, pe site-ul gsp.ro este live text meciul de volei feminin Romania-Spania; o victorie in acest meci ne califica la Campionatul European. Constat ca NU exista niciun comentariu pana acum pe articolul asta; nici macar din partea ta; asadar, te intereseaza pe tine de sport cum ma intereseaza si pe mine de liturghia de seara de la Catedrala Mantuirii Neamului!:))) Cred ca nu e cazul sa-ti mai explic cum devine chestia asta cu ipocrizia...:) E cazul sa te abtii sa mai bati campii... parerea mea! Spre conformitate: https://www.gsp.ro/sporturi/volei/romania-spania-livetext-acum-victoria-ne-duce-la-campionatul-european-de-volei-feminin-556790.html

Vasile  •  5 ianuarie 2019, 20:38

De HexiFarma mai auzim ceva?

gabriel valeriu  •  5 ianuarie 2019, 20:42

Acest individ e complice *** Declaratia lui il scoate in afara demnitatii pe care o ocupa, iar consecintele sunt ca aparatul administrativ local nu va da doi bani pe ce patesc oamenii acolo daca ditamai prefectul nu face caz din morti si raniti iar a doua ca toti functionarii de sub el ii vor folosi spusele ca alibi pentru lipsa oricarei solutii care sa-i ajute pe oamenii locului sa nu mai moara sau sa nu mai fie schiloditi acolo.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gigis  •  5 ianuarie 2019, 21:07

Sa inteleg ca in chestiunea de fata singurul "vinovat" este Prefectul de Iasi? Nu trebuie sa-l scuz eu, mai ales tinand cont de felul cum a raspuns satenilor, "încearcand să reducă problema". Ati incercat si pe la alte autoritati, eventual si pe la cele care chiar pot face ceva?

Cătălin Tolontan  •  5 ianuarie 2019, 21:08

@:Gigis: povestea de la Iasi este de durata, am inceput-o de la un caz concret, unde am discutat responsabilitatea magistratilor care tergiverseaza dosarele, si am ajuns la o situatie care priveste siguranta a mii de cetateni, pietoni si soferi deopotriva. Ideea nu e de a cauta un vinovat, ci de a va oferi informatiile. Aici gasiti toate episoadele. https://www.tolo.ro/2018/12/09/iesenii-din-valea-lupului-au-protestat-azi-impotriva-autoritatilor-pe-trecerea-de-pietoni-unde-a-fost-calcata-ana-maria-tanasa/

Andrei F  •  5 ianuarie 2019, 22:54

...2012 Accident grav in aceeasi zona implicat fiind un microbuz...Au fost spitalizati 4 oameni dupa ce a intervenit descarcerarea...2011 accident grav in aceeasi zona fiind implicata o cireada de vite...Sigur pasarela ar fi fost salvatoare...2010 accident grav in aceeasi zona implicat fiind iarasi un microbuz.......Desigur,astea sunt accidente de inainea celor 5 ani unde s- a cerut informatia si au fost gasite la o cautare simpla pe internet...Sunt doar o parte din accidentele din acea zona!!!!De ce nu o fi fost si ele cuprinse in informatiile pe care jurnalistii se fac astazi ,,obligati,,in a le arata publicului si mai ales de ce ziaristii nu au scris despre aceste accidente in aceasta nota de astazi si atunci?Oare in acesti ani,2010,2011,2012 iesenii aveau prefecti?

??????  •  6 ianuarie 2019, 0:05

https://www.gsp.ro/gsp-special/media/video-mitica-obscen-dragomir-a-derapat-din-nou-in-direct-la-tv-de-unde-pi-a-ma-sii-sa-stii-d-556766.html Ce opinie aveți domnule tolontan despre emisinile domnului Ioanițoaia promovate și de GSP în care domnul Ioanițoia a început sau chiar continuă "să cultive", pentru publicul spectator și telespectator de fotbal, o parte mai mahalagească, infracțională chiar în unele aspecte, deși în dese rânduri a făcut trimiteri la rolul formator, educativ, al sportului, al fotbalului, solicitând chiar sancționarea jucătorilor de fotbal pentru gesturi nesportive, înjurături, etc. ? Considerați că o formă de limitare a vitezei, de presemnalizare și semaforizare a unor treceri de pietoni precum cele din speța descrisă în articol ar putea fi și rezolvări pentru spețe precum cea descrisă în articol, acolo unde unele autorități nu ar fi răspuns în mod pozitiv solicitărilor, așa cum prezentați în articol ?

??????  •  6 ianuarie 2019, 0:38

Deci, corectură, ,,domnule Tolontan", ?

Corect  •  6 ianuarie 2019, 2:25

Domnule Andrei F. să nu vă așteptați ca domnul ,, corectitudine''Tolontan să vă răspundă deoarece nu ar face decât să vă mintă...

??????  •  6 ianuarie 2019, 9:31

Deci, ce opinie aveți apropourile cititorilor despre Hexi, referitor la articolele publicate de GSP ?

??????  •  6 ianuarie 2019, 9:33

Deci, "(...)despre apropourile cititorilor despre(...)"

??????  •  6 ianuarie 2019, 9:40

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Florin Badulescu  •  6 ianuarie 2019, 11:30

Daca s-ar tuna din ciment niste dâmburi de 1 metru latime înaintea trecerii pentru pietoni (cu indicatorul rutier respectiv pus din vreme înaintea dâmbului), soferii ar reduce viteza instant si nu ar fi nevoie de pasarela. Exista si damburi metalice care se pot monta pe asfalt însa exista riscul furtului lor pentru a fi vândut la fier vechi.

??????  •  6 ianuarie 2019, 11:58

Cum opinați că ar putea influența împrumuturile de jucători între echipele din Liga întâi, lupta pentru calificarea în play off și pe cea pentru salvarea de la rerogradare ? Opinați că astfel de practici ar putea avea unele efecte , în evoluțiile unor echipe, și în partide din campionatul următor ?

??????  •  6 ianuarie 2019, 12:02

Deci, ce opine aveți despre faptul de "a da cum împrumut pentru a lua cu dobândă" , deci dacă ar putea fi considerată un fel de "cămătărie" ,în fotbal ?

alexz  •  6 ianuarie 2019, 13:38

Acum ceva ani, un post de televiziune îl lua la împins vagoane pe un primar din județul Ilfov, reproșându-i starea drumului județean. Degeaba încerca omul să spună că nu el administrează drumul județean, ci Consiliul Județean Ilfov, că vorbea singur. Oamenii erau montați să-l toace. Cam același lucru și aici. Cred că discuția ar trebui să plece de la CINE și CE ar trebui să facă. Mi se pare curios că în text nu este citat un reprezentant al Poliției Rutiere (și mi s-ar părea obligatoriu dat fiind subiectul), niciun reprezentant al Direcției Regionale de Drumuri (e drum european, nu?) sau al primăriilor Iași și Valea Lupului (care ar trebui să dea banul pt semafoare, pasarele etc.) Prefecturile nu au buget de pasarele, orișicât!

Roman din Elvetia  •  6 ianuarie 2019, 14:41

Hhahahahaha ! Povestea cu drobul de sare ! Drobul de sare sta pe soba si toata familia plinge ca pisica se va urca pe soba si l va darima pe copil ! Cereti prin proteste masive sa investeasca cineva ( Politia, Prefectura,etc) in constructia de camere care sa inregistreze viteza masinilor ! Montati panouri de avertizare cu limitare de viteza la 40 km/h si faceti " cocoase" pe strada ! Asa e in "dictatura" elvetiana !

??????  •  6 ianuarie 2019, 16:36

Ați descoperit și vreun comentariu cu limbaj vulgar sau jignitor?

scorilo  •  6 ianuarie 2019, 17:45

Lucrurile nu se vor schimba până când nu se pune viața omului mai presus de interesele industriei constructoare de mașini( și a celor adiacente). Deocamdată, e invers. Când conducătorii vor dori, vor rezolva lucrurile simplu: printr-o legislație menită a descuraja și chiar elimina *** șoselelor. Văd că guvernanții au grija cardiacilor, deși controlul medical de urmărit și de înăsprit e cel la mansardă. Ai chef de adrenalină și ești ***, fii mătăluță pieton și mergi la muncă pe șantiere unde pericolul de a crăpa te pândește la tot pasul. Așa, vei avea parte de adrenalină într-un mod util societății. Apoi: ai fost prins cu dublul vitezei legale? Pieton pe viață, confiscat mașina și dusă la tocat, plus câteva luni de muncă în folosul comunității. Ai făcut accident din cauze ce țin de teribilism? La fel. Chiar sunt curios: Huidu mai conduce? Dacă da, e dramatic. Astea sunt măsurile care trebuie luate. Dar nu se vor lua. Se vor căuta tot soiul de paleative, pentru că mașinile trebuie produse, vândute și conduse de orice prostănac cu doi neuroni. Ai pe drumuri miliarde de atenționări, de limitări, de cocoașe și echipaje de poliție. Degeaba! Cu *** nu rezolvi decât cu legea drastică!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Spectator  •  6 ianuarie 2019, 22:30

Până la pasarelă se poate pune un semafor. Apeși butonul se face verde treci. Așa poate și șoferul e mai atent. Idea e că trebuie să schimbi ceva. Dacă tratăm totul cu "să nu facem un caz din asta", atunci chiar nu înțeleg de ce se mai bagă oamenii la poziții de genul (prefect).

pandele  •  7 ianuarie 2019, 7:25

TOATE trecerile de pietoni trebuie prevazute cu semafoare cu BUTON!

Cristian Ioan  •  7 ianuarie 2019, 8:52

Foarte corect, domnule Prefect! ”nu trebuie să facem un caz din asta”, evident! ***, cui ii pasa de niste amarasteni care merg pe jos si traverseaza pe trecere?! Felicitari Dlui. Prefect! Si mai multe felicitari concetatenilor mei care in decembrie 2016 au votat pedesereul. Excelenta alegere!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F  •  7 ianuarie 2019, 10:14

Cristian Ioan • 7 ianuarie 2019, 8:52 Si pe cine trebuia sa voteze stimabile?Dupa rationamentul tau pana in 2016 nu se intamplau accidente?Sau pana in 2012 ...?Esti inca unul care s-a prins in ,,momeala,, pusa de ziarist...Ai auzit de harta punctelor negre unde se intampla cele mai grave accidente?Harta exista de ani buni...Daca nu ai auzit cauta pe internet...Numai in Bucuresti sunt citeva zeci de astfel de puncte negre...Ai vrea pasarele si acolo...?Scoate unul o ,,bomba,,si se blocheaza mintile tuturor...Hai cu drobul de sare...

Luc  •  7 ianuarie 2019, 21:23

Solutia e simpla, ieftina si usor de implementat. Dar nu o face nimeni, nu e chef de munca nicaieri. Cocoase + semafor temporizat (apesi pe buton, dureaza cateva minute bune pana se face verde, toata lumea stie cand poate sa treaca si cand trebuie sa astepte). Dar lumea nu iese la vot, nu se simt reprezentati, drept care ies cei care primesc mita electorala, si rezulatele se vad. Simplu.

Comentează