În ziua în care Simona Halep a câștigat turneul de la Wimbledon, alta a fost știrea care a făcut cel mai mare trafic pe Internet

Filmulețul cu Anamaria Prodan lovindu-l pe Dan Alexa a făcut un trafic mai mare decât relatările scrise, foto și video despre victoria Simonei Halep la Wimbledon

luni, 15 iulie 2019, 7:01

Simona Halep este primul român care a triumfat la Wimbledon, într-o probă de simplu. Primul român, femeie sau bărbat. Ultima prezență în finala londoneză a unui compatriot s-a înregistrat în 1976, când Ilie Năstase a pierdut în fața lui Bjorn Borg, iar suedezul a început atunci seria magică de cinci titluri consecutive la Wimbledon.

Victoria Simonei a venit în fața Serenei Williams, unanim socotită cea mai bună jucătoare de tenis a tuturor timpurilor. Pentru Serena, fiecare finală transmite acum o apăsare imensă, precum gravitația de pe o planetă îndepărtată și străină nouă, muritorilor, pentru că marea campioană vrea s-o depășească la turnee de Mare Șlem pe australianca Margaret Court, jucătoarea anilor ’60-’70. Înainte de finala de la Wimbledon, Serena avea 23 de titluri, iar Margaret, 24.

Acesta este contextul unic al triumfului Simonei. A fost o victorie nesperată, amețitoare și totală. O victorie care a lăsat-o fără oxigen pe Serena și fără focus pe noi, căci ne-am trezit cum ne alunecă obiectele din jur pe patinoarul lacrimilor.

Peste 1,1 milioane de români au privit meciul de pe Eurosport, conform audiențelor furnizate de paginademedia.ro. În medie, 1 din 4 televizoare dintre cele deschise sâmbătă, între orele 16 și 17, au fost fixate pe tenis. 1 din 4 televizoare e mult pentru un canal de nișă, precum Eurosport, dar nu e ceva nemaiîntâlnit, așa cum a fost performanța lui Halep.

Surpriza a venit însă pe rețelele de socializare. În ciuda senzației că, încălziți de victorie, pe net s-a vorbit doar despre Simona, nu a fost așa. După o vorbă veche a unui jurnalist american, ceea ce e bine în viața reală devine excelent pe Internet, iar ceea ce e rău se transformă în oribil!

În aceeași zi de sâmbătă, impresara Anamaria Prodan i-a dat un pumn fostului fotbalist Dan Alexa, antrenorul Astrei. Surprinse de sport.ro, imaginile au pornit în ocolul lumii digitale, accelerate de Facebook. Siteurile media au preluat și ele secvența, dar multiplicarea a fost asigurată, înainte de orice, de algoritmii secreți ai rețelelor sociale și ai căutărilor pe Google.

Filmulețul cu Anamaria Prodan lovindu-l pe Dan Alexa a făcut un trafic mai mare decât relatările scrise, foto și video despre victoria Simonei Halep la Wimbledon.

Până seara, filmulețul din vestiarul echipei de fotbal s-a detașat în trafic. Pe gsp.ro, cronica meciului Simonei făcuse 100.000 de „unici”, în timp ce momentul cu Anamaria Prodan ajunsese la 300.000 de „unici”. Pe alte siteuri s-a întâmplat același lucru. Iar pe Facebook distanța a fost și mai mare! Și asta în condițiile în care media a acordat de sute de ori mai mult spațiu meciului Simonei Halep. Dar nimic n-a contat în fața giganților Internetului. Simona Halep a câștigat turneul de la Wimbledon și a pierdut turneul de pe Facebook.

Am de gând să amintesc această derulare a traficului tuturor celor ce proslăvesc audiența, SEO și „unicii”. Căci nu e vorba aici de nerecunoștința românilor, de calitatea publicului sau de slăbiciunile indiscutabile ale media, care, fie vorba între noi, s-a comportat excelent cu ocazia performanței Simonei.
Eurosport a comentat impecabil, Gazeta și alte redacții au trimis oameni la Londra, fiecare și-a făcut treaba cum a putut. Însă, în lumea digitală, videoul bate cuvintele și abracadabrantul surclasează meritul.

„Campania împotriva cunoașterii tradiționale”, așa cum numește Tom Nichols felul în care azi circulă „informațiile” pe net, nu mai suportă nici măcar sportul clasic. E insuficient de spectaculos! Nu doar știința și politica au devenit „prea plictisitoare” pentru algoritmi care supraîncălzesc stimulii umani, ci și sportul. Internetul nu încurajează fotbalul sau tenisul din teren, el caută și propulsează, prin rețele, pumni în fotbal și fracturi deschise în tenis.

Dacă lăsăm circulația știrilor exclusiv la îndemâna Facebook, Yahoo, Instagram, Twitter și Google, ei vor promova imagini șocante, pentru că, o spun tot mogulii netului, asta caută publicul.

Mecanismul e evident. Când stimulezi, ca stăpâni ai Internetului, circulația filmulețelor în detrimentul cuvintelor, normal că un video despre un pumn la vestiar va întrece ca audiență orice descriere a meciului Simonei Halep.

Singura șansă pentru ca Simona Halep să capteze atenția Internetului era să o fugărească, la propriu, cu racheta, pe Serena Williams în pauza dintre game-uri. Și invers, ceea ce ar fi fost destul de problematic.

Sper ca domnului Mark Elliot să nu-i vină această idee. Omul e mai cunoscut sub numele de Zuckerberg.

Comentarii (89)Adaugă comentariu

adi_stelistul  •  15 iulie 2019, 7:05

Nu ma mira. Ridicatul poalelor in cap face rating intotdeauna.

Dragos  •  15 iulie 2019, 7:13

Este oare valabil peste tot in lume sau doar in România ? Pt România victoria Simonei este ceva unic, prima oară in istoria sportului românesc însă bazaconiile din fotbal sunt la fiecare săptămâna. Știrile false publicate sau create de ziaristi sunt mereu in fata. In urma cu aproape un an un roman termina pe locul 2 un ultramaratonistul considerat cea mai prestigioasa cursa din lume. Un rezultat fabulos, termina cursa cu steagul României in brațe. Nici un ziar nu a scris despre asta, in schimb s-a scris despre Craiova - Clinceni sau cine știe ce mare derby din fotbal. Ar trebui sa schimbați numele ziarului in Gazeta Fotbalului sau sa încercați sa promovați și alte sporturi pe site și in ziar.

Cătălin Tolontan  •  15 iulie 2019, 7:14

@Dragos: este valabil peste tot in lume. Un mesaj pe twitter in care Donald Trump trimite in ”tarile lor” cativa politicieni americani face o audienta mai marte decat o analiza bazata pe informatii. Nu e, desigur, cel mai bun exemplu, dar mecanismul Google si Facebook este acela de a incuraja video, spectaculosul sau chiar socantul, in detrimentul a ceea ce presupune rabdare.

Mihai  •  15 iulie 2019, 7:36

Lucrul asta arata calitatea celor de pe Facebook, votanții lui iohanes.

Marius  •  15 iulie 2019, 7:38

..suntem , cu trecerea timpilui , tot mai superficiali . este evident daca ne uitam la mizele mari : alegerile . mesajele elaborate , substantiale , nu " ajung " la votant . cine concentreaza mesajul de transmis in patru - cinci cuvinte , sau intr-un filmulet de 10 - 20 secunde are de cistigat in fata celor ce incearca sa transmita mesaje elaborate . tot mize mari sunt si in " comercial " . stiinta numita -- marketing -- . reclamele . nu te mai poti baza pe faptul ca poti capacita atentia unui om mai mult de 20 - 30 de secunde . ce va urma ?... cum va functiona pe viitor societatea ?...

Gixi  •  15 iulie 2019, 7:40

,,asta cauta publicul" Dar voi sunteti ziar de SPORT, nu can can. NU MAI DIFUZATI ALTCEVA DECÂT SPORT.

Ovidiu  •  15 iulie 2019, 7:43

D-le Tolontan, de data asta erati mai destept daca taceati. Asa si cu manelele, multa lume le blameaza, ca apoi cam tot aceleasi persoane sa le promoveze sau sa se rupa in figuri pe ele. In incheiere, vi se potrivesc perfect 2 vorbe romanesti: - tacerea este de aur (cateodata) - 4, stai jos.

Cristian  •  15 iulie 2019, 7:44

Super Tolo! Super articol si super adevarat ce ai scris. Recunosc ca am procedat la fel. Am vazut putin din meciul Simonei în direct pe Eurosport apoi am mai deschis maxim 3-4 stiri pe net despre victoria ei. Pe când despre Ana, Alexa si Reghe, nu cred ca am ratat ceva... :) P.S. cã tot suntem la subiect, respect Alexa, un bãrbat de nota 10+ la toate capitolele. Un tip care ar fi lovit o femeie ar pãrea doar mai înspãimântãtor, nicidecun mai “bãrbat”

ion  •  15 iulie 2019, 7:54

Diferenta o face educatia indivizilor din societate, domnule Tolontan..... plus ceea ce propovaduiti zilnic dumneavoastra pe site-uri, presa, aceasta institutie fiinde in fapt un mare formator de opinii, pareri si gogosi vandute la pret de colaci cu miere ( a se vedea cazul G. Becali). Daca presa ar mai mai avea putina etica si deontologie, muuuulte s-ar schimba in mediul on-line, chiar si citit, personal cred ca si in mijlocul societatii s-ar schimba multe in bine (problema este ca presei place scandalul, fantasticul, nemaipomenitul,,,, apropo, pana si sectiunea METEO de dupa buletinele de stiri tinde si reuseste sa fie prezentata cu o mare doza de WOW, INCREDIBIL, AVAI, SOCANT, FANTASTIC, GROAZA, NEMAIVAZUT etc etc)

Vlad  •  15 iulie 2019, 7:57

Tu ai dreptate, dar, pe de altă parte, tu lucrezi, deci ei bani, fix la publicațiile care promovează astfel de personaje. De câte ori articolele tale au fost prezentate lângă doamna violență care era sumar îmbrăcată și cu titluri de genul "Ce uluitor arată......?"? Deci, cam de acolo îți iei banii. Nu ne convin anumite lucruri, dar doar până la bani!

Ioan Munteanu  •  15 iulie 2019, 8:11

O mizerie, mizerie, mizerie! Ce sa mai spun, dacă nici câștigarea unui turneu de Grand Slam nu ne mai încântă. Alexa ar trebui să depună plângere si a facut bine ca nu a rupt usa liftului cu ea, iar ea ar trebui să fie interzisă si scoasă din sport sau ce face pe acolo, inclusiv de la Protv! Cam asta e. Sa auzim numai de bine!

Romică  •  15 iulie 2019, 8:15

Lovitura de dreapta a "doamnei" Prodan mai interesanta decat cea a Simonei; cel putin pentru publicul "Cancan"

Mircea  •  15 iulie 2019, 8:20

Tolo, eu am vazut stirea aia cu pumnul pe site-ul gsp si nu pe facebook si m-a mirat cum naiba este posibil ca un asemenea can can sa ocupe prima pagina digitala a unui ziar de sport in ziua in care Simona castiga wimbledonul ???? Retine, nu pe facebook ci pe acest site !!! Este bine ca aduci chestia asta in prim planul discutiilor dar tu si cei de la gsp trebuie sa va uitati bine de tot in oglinda pt ca puteati alege sa NU publicati stirea sau sa-i oferiti un loc neinsemnat. Atata timp cat voi alegeti sa promovati asa ceva inseamna ca si voi alergati dupa click-uri unice. Sa sti ca in lume inca mai exista presa de calitate care niciodata, dar niciodata nu ar face alegerile voastre cu riscul de a avea un rating mai mic dar se pozitioneaza pe un alt segment. Ceea ce voi nu faceti. Oricum, gsp.ro este foarte sarac in sport si foarte bogat in toate barfele din jurul fotbalului romanesc. Este foarte greu sa gasesti presa de calitate in Romania, sunt cateva exceptii dar atat.

Costică Hriscu  •  15 iulie 2019, 8:21

Nu comentez ce au scris alții , doar ce gindesc eu . Eu am urmărit meciul Simonei cap coadă și am apreciat absolut totul . Despre știrea "bomba" doar am văzut-o , era aproape inevitabil . Despre Dan numai de bine și multă rușine . Despre Ana Maria Tereza un sentiment de silă și multe alte cuvinte care nu le acceptă hirtia .

cris4co  •  15 iulie 2019, 8:27

numai ca evolutia Simonei la Wimbledon îi face cinste pe când evolutia ”Doamnei” Tufa de Venetia in deplasare la Giurgiu o face DE RUSINE !!! Daca redactia GSP considera ca Madam Tufa de Venetia merita mai mare atentie decat Simona inseamna ca nu e Profesionista ci doar SARACA...Si eu am urmarit-o pe „madam” in speranta ca si-a gasit mult meritatul si mult asteptatul SFARSIT...n-a fost nici de data asta caci Alexa e din alt aluat...Hai Simona!!!

RIciu  •  15 iulie 2019, 8:27

Până la urmă victoria Simonei Halep era un fapt împlinit, un act în sine. Evenimentul se definea pe sine. Nu avea nevoie de complemente jurnalistice. Pumnul giurgiuvean însă are esența in bârfa si speculațiile din jur.

EU  •  15 iulie 2019, 8:41

Aha, pai si cine a mediatizat atat de mult subiectul? Daca nu insistati atat cu promovarea acestor non-valori, poate nu ar fi interesat pe nimeni despre ce face doamna ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Fane  •  15 iulie 2019, 8:43

Arata nivelul educatiei. Suburbanul domina coplesitor o societate care se autodistruge in absenta masurilor obligatorii ce se impun. Ca sa mai fii optimist cu o viitoare normalitate inseamna sa nu ai pic de discernamant. Ma gandesc cu groaza ce vor face progeniturile celor care au azi un comportament primitiv extrem.

Andrei F  •  15 iulie 2019, 8:50

Prodanca presedinte!!?? Conform istoriei romanilor cam asta ar urma sa se intample...Pentru traficul urias generat de Prodanca nu este vinovat F ci genele romanesti ca doar romanii si- au ales un presedinte cu apucaturile impresarei...Sau lipsesc pixelul albastru,mana de doi metrii,un Ministru al Educatiei ca avocat...???

Alex  •  15 iulie 2019, 8:51

Draga Tolo, nu inteleg de unde atata ipocrizie. Site ul ptr care tu lucrezi si de unde tu castigi bani este generator de astfel de stiri tabloid si clickbait . Imi este scarba.

Unu’  •  15 iulie 2019, 9:02

Asta e mesajul pentru toti "intelectualii" care o ard pe net ca GSP-ul baga pe gat stiri doar cu Becali si prietenii lui. Fix in ziua in care erau vreo 10 articole cu performanta Simonei, romanii au preferat altceva. Din proprie initiativa.

Andrei  •  15 iulie 2019, 9:02

Uite eu nu m-am uitat la magicul filmulet, dar am apreciat cu toata inima meciul Simonei. Lumea nu intelege ca facebook nu e free. Ei vor de la tine atentia si timpul tau petrecut pe platforma lor. Pentru ca asta le aduce lor venit din anunturi. Au tot felul de algoritmi pentru a sorta continutul lor si a-ti prezenta pe acele care maresc timpul tau petrecut pe platforma. Iar daca scandalul Cambridge analytica (plus altele mai mici) ne-au invatat ceva e ca facebook nu ii pasa catusi de putin de utilizatori; profit maxim sa fie. Se pare ca a fost folosita de Rusia ca instrument de dezinformare si manipulare in alegerile americane si cele de brexit. Rugamintea mea pentru cei care citesc acest comentariu: stati mai putin pe facebook, faceti sport, cititi o carte si luati-va stirile de pe site-uri serioase de stiri.

Radutz89  •  15 iulie 2019, 9:08

In cazul asta,ne meritam soarta!Nu avem niciun viitor.

mitrut  •  15 iulie 2019, 9:10

Numai in gazeta au fost zeci de articole cu *** batandu-si amantii (ce penibil ziar!) si cu declaratiile unor infractori (Becali, Dragomir) despre ***. De fapt Gazeta relateaza doar despre Becali si FCSB, ***. Pacat!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  15 iulie 2019, 9:11

@mitrut: Gazeta este ziarul care a dezvaluit neregulile din Dosarul Transferurilor, care s-au transformat in dosar penal si in condamnari. Nu ne confundati, va rugam ca nu am ezitat niciodata sa scriem critic sau cu dezvaluiri despre personaje precum Mircea Sandu, Dragomir, Becali, Gheara.

Sorinache  •  15 iulie 2019, 9:12

Lumea s-a uitat la meci, cei foarte pasionați au comentat în mediul online pe site-uri mai serioase ca al dvs, apropo cu o grafica și o paginate execrabile. Ce sa citească în cronica dvs, nu ne-am lămurit? Și apoi, nu toată lumea e obligata sa citească și cronica unui meci urmărit. Ce sa afle de acolo, ca a câștigat Simona? Nu sunt pe vremea cand vedeam imagini la știri, 30 secunde cu comentariu cu tot. Altfel, știrea de care vorbești, nu e oarecare. O *** ce se crede diva este surprinsă în starea ei naturală.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

catyo  •  15 iulie 2019, 9:15

Cand nivelul de cultura si civilizatie este cel pe care-l avem, cand jurnalistii ofera stiri adecvate unui astfel de public, cand ratingul este zeul absolut, nu este de mirare ca victoria admirabila a Simonei in fata Serenei si, mai ales, in fata siesi, este o stire secundara. Suntem ceea ce suntem si, se pare, nu vrem sa facem eforturi sa fim altceva.

Paul S  •  15 iulie 2019, 9:28

Asa-s femeile geloase dintotdeauna. Cietste D'ale Carnavalului sau, mai bine, vezi "De ce trag clopotele Mitica?" Sa vezi acolo istericale amoroase intre Tora Vasilescu si Mariana Mihut!!!! Mangafaua-i la arabi, avea si Mita Baston nevoie sa-i faca Alexa doua-trei transferuri bune. Si-ala a lasat-o balta. Au apucat-o nervii, se-ntampla de cand lumea.

Catal!n  •  15 iulie 2019, 9:28

Domnule Tolontan, ma mir ca unui ziarist de calibrul dumneavoastra ii scapa adevarul evident. Este vine lui Dragnea si a PSD-ului sigur! (Tot ce se intampla in Romaniasi in lume e vina lor)

aran  •  15 iulie 2019, 9:28

Evenimentul de cancan este unul singur, despre victoria Simonei au apărut zeci de materiale (video, foto, texte, etc), a făcut cineva însumarea vizualizării tuturor acestor articole ? Dacă succesul din Anglia era reflectat de un SINGUR material, scurt sau lung, atunci îl puteam compara cu jabul lui Doroftei, pardon Prodan. E ca la alegerile prezidențiale, dreapta e împrăștiată în mai multe partide, psd câștigă în primul tur și e bătut măr la final...

ManX  •  15 iulie 2019, 9:32

Nu am putut sa ma abtin sa nu public si aici mesajul pe care l-am scris pe facebook. Uite deci, involuntar, care este puterea si influenta massmedia pe retelele sociale. Am scris si aici mesajul pentru ca-mi doresc mult sa-l citesti, nu neaparat sa-mi si raspunzi." Te apreciez foarte mult si nu pot sa cred ca ai scris asa ceva. Pai asta am remarcat pe GSP si chiar am comentat ca or sa fie mai multe articole despre Prodanca decât despre Simona. GSP-ul din pacate este mai mult o publicatie penibila. Ai remarcat ca am scris publicatie nu ziar. Retelele de socializare pe care le numesti au referinta GSP-ul.Nu o sa te învat eu ce este un ziarist, dar la GSP nu gasesti asa ceva. Si mai ales nu pot sa te învat si sa înteleg mai bine decât tine ce este si cum se interpreteaza https://fr.wikipedia.org/wiki/Charte_de_Munich. Se vorbeste(doar se vorbeste) în România despre educatie si cultura dar massmedia pune în genunchi aceasta tara din acest punct de vedere. Sper cu nu o sa te lepezi de GSP" Nu am gasit link-ul în româneste.

Allex  •  15 iulie 2019, 9:35

Nici acum, luni dimineata la ora 9 nu am vizionat marele filmulet...de ce? Pt ca nu ma interseaza aceste cancanuri mizerabile.Am vazut titlul pe un site dar nu am dat clik,nu dau clik pe aceste mizerii.Lumea, da, clar este ahtiata dupa violenta si soc.Unii vor asa ceva.Majoritatea.O lume nebuna si bolnava.Vinovatii raman in continuare aceste retele de socializare,alti bolnavi...sa nu ne mire ca o lovitura in falca a fost mai vizionata decat faptul ca Simona a castigat Wimbledon ul.Asta e omul.Imbolnavit de o media(tv,net)care are senzatia ca asta e civilizatie.Si nu e vorba doar de romani,nu.Peste tot e la fel.Poate la japonezi sa fie altfel sau la acei preoti zen ,tibetani care s-au departat de civilizatie si tehnologie si stau si mediteaza si traiesc in munti,in natura...In rest,lumea este ca o singura natie cand e vorba de soc si rau.Si uneori ne miram si ne intrebam de ce vin urgiile astea peste noi,vezi furtuna din Grecia sau alte cataclisme.Pai nu ne mai place soc si groaza si incredibil atunci?Nu?Asta e omul...un animal "civilizat" de media , indiferent care este ea...

ManX  •  15 iulie 2019, 9:40

In continuarea mesajului meu, vreau sa spun ca am deschis primul articol despre incident aparut pe GSP, doar sa vad cine-i bruneta. Cu toate ca era mentionat în titlu ca o sa aflam cine este, din articol nu am aflat nimic despre ea. O noua stampila GSP. Filmul cu pumnul l-am vazut doar acum pe PRO-tv.

Allex  •  15 iulie 2019, 9:44

Si uitasem sa mai precizez...Pai nu si GS are titluri puse pe site cu trimitere spre acele siteuri de cancan si mizerii?Nu si dv dl.Tolontan,faceti parte din patura de socializare si mediatizare a tuturor *** care apar?Ce va mira atunci?Faceti reclama la acele siteuri ***?Da! Si atunci? Va vindeti pt un click? Da! Cand aceste siteuri or sa dispara, cand stirile cu toporul si cutitul de la ora 17 nu vor mai exista...poate atunci ne mai revenim.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sorinache  •  15 iulie 2019, 9:45

Modul de măsurare a traficului nu este mereu sugestiv referitor la interesul subiectelor. Eu am stat sâmbăta 10 ore pe articolele cu meciul Simonei, am comentat, am savurat, m-am bucurat. Dar am intrat 3 minute și pe știrea cu pricina. La măsurătoare se contabilizează tot o singura data. Deci, la posesie, tenisul câștigă categoric. Parca nu e același lucru.

mickey13  •  15 iulie 2019, 9:51

@mihai - nenea pesedistule, du-te la antena3, pe pagina lor de FB! Acolo vei citi (probabil) numai ode inchinate infractorilor Dragnea & Vociulescu. O sa te unga pe suflet! un comentariu, precum autorul: ***! @mitrut - mai baiatule, astia scriu despre Steaua si Jijel pt ca au zeci de pacalici, asa ca tine si ca multi (foarte multi) hateri, care intra pe articolele astea sa comenteze... De fapt, ratingul unui articol este dat, in principal, de catre nr de "unici" (asa cum preciza Catalin in articol). Daca sunt 100 de stelisti care citesc articolul in cauza, doar vreo 5, 6 comenteaza. In schimb, nr haterilor este, cel putin dublu! Deci, paradoxal, eficienta unui personaj este data de nr de vizualizari "unice", majoritatea facute de catre ... adversari. Cu alte cuvinte, ca sa intelegi si tu, publicitatea lui jijel este datorata, intr-un procent de circa 75%, de adversari. Eu, cand vad cate un articol cu si despre jijel, nici macar nu-l mai accesez. Consider ca poate fi vreun virus care-mi poate infecta calculatorul! Atata timp cat tu, cat si alti "comentatori de profesie", veti accesa aceste articole, ele vor fi publicate in continuare! Evitati-le si, in felul asta, nu veti mai avea parte de jijel...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

csongi  •  15 iulie 2019, 10:07

"Pe gsp.ro, cronica meciului Simonei făcuse 100.000 de „unici”, în timp ce momentul cu Anamaria Prodan ajunsese la 300.000 de „unici”. " - nu înțeleg care este aici rolul FB. Eventual, dacă statistica de mai sus arată nr. vizitatorilor care au ajuns pe gsp.ro de pe un link FB. Dar până să îl acuzăm FB-ul, totuși gsp.ro a fost cel care a publicat filmulețul incriminat, nu? În altă ordine de idei, sunt două conținuturi cu subiecte foarte diferite. Unul este de sport, celălalt de scandal. Nu se poate face comparația în felul în care articolul dvs. o sugerează. Să luăm de exemplu media clasică (offline): televiziunea, dacă tot ați pomenit de Eurosport: știrile tip ”de la ora 5” (cum e scandalul dintre Prodan și Alexa) întrec la audiență cu regularitate știrile clasice (politică, economie cultură etc.), iar în acest caz FB-ul nu are, în mod evident, nicio influență. Așa sunt oamenii, majoritatea statistică, ne place sau nu. Vedeți doar rezultatele de la alegeri :)

a dica  •  15 iulie 2019, 10:11

Cine-o fi pus strasnic umarul la manelizarea tarii, promovarea neam-prostiei, prostului gust, violentei, smecheriei, rudimentarismului, parvenitismului, non-valorii?

MZM  •  15 iulie 2019, 10:11

Domnule C. T., in locul unui articol despre marea performanta a Simonei Halep, ai optat sa faci propaganda unui incident de mahala pe care, de fapt, il detestati. Nu e nimic surprinzator in faptul ca incidentul dintre A.M. Prodan si un antrenor din Liga 1 face pe retelele de socializare trafic superior stirii ca un roman a cucerit titlul la Wimbledon. Tenisul are publicul lui, mai restrans, iar cancanul pe al lui, incomparabil mai numeros. Cum zicea odata domnul Andrei Plesu: exista foarte multe persoane care prefera (ca știre) balacareala, pentru ca in viata lor de zi cu zi , asta fac mereu!

Urod  •  15 iulie 2019, 10:24

Am văzut si meciul Simonei si ceea ce produce un personaj dezgustător al societății românești. Din pacate puținele lucruri frumoase care se intampla pt tara , sunt umbrite de niste personaje de grotă. Felicitări părinților Simonei, care au educat-o si au crescut -o in acest fel. Ionela Prodan a crescut exact după chipul și asemănarea ei. Cornel Dinu a caracterizat perfect acest personaj. Dar problema mai grava este cum de aceste personaje au loc în televiziuni sau internet...?!!! ...in numele la ce...?!!!...libertate de exprimare....?!!!!... nu, asta înseamnă să faci audienta si bani din lucruri anormale , așa cum altii fac bani încălcând legea. Da stiu , asemenea imagini nu sunt incriminate de lege si vor continua la nesfârșit sub marele argument...LIBERTATEA DE EXPRIMARE....!!!!!!...CRED CA TREBUIE REDEFINITA ACEASTA LIBERTATE URGENT, PT CA LA ADĂPOSTUL EI SE PRODUC LUCRURI REPROBABILE.

flx  •  15 iulie 2019, 10:29

Pai voi ati inventat-o pe individa respectiva. Voi o tineti in atentia publicului. Despre ce vorbim? Te plangi ca a facut mai mare trafic pe internet decat Simona, in conditiile in care ati invitat-o si la emisiune sa explice gestul? Te plangi de traficul pe care il face, desi voi intrebati toti oamenii din fotbal ce parere au despre? Voi, cei carora va pasa de sport...poate prea mult, ati incetat sa mai scrieti despre sport de foarte multa vreme. Ati inlocuit performanta cu circul. Nici nu are rost sa punem in discutie daca sunteti obiectivi sau nu. Cand puneti articole despre poza de la profilul de whatsapp al lui Becali nici nu conteaza. La fel, cand avem 5 articole despre tinuta lui Reghe, cat costa, ce brand este, ce parere au oamenii din fotbal. Sansa ca Simona sa fi facut trafic mai mare cu performanta ei era ca voi sa fi incurajat sportul, nu can can-ul. Nu cred ca prodanca si-a pus singura filmuletul la voi pe site.

Suporteru’  •  15 iulie 2019, 10:30

Asta da analiza. Asta e ca si aia ca daca universitatile de pe la noi ar transforma admiterea in examen si nu pe baza de note la bac sigur ca n-ar avea locurile ocupate nici pe jumatate. Asa ca toti sunt pe burta si aduna banii din taxe. il primesti chiar daca-i bata daca are bani. Apoi devine un ratat cu diploma care face trafic (pe twiter, facebook, gsp, tolo, etc). Asa-i in capitalism. Banul conteaza. Traficul se transforma si ala in bani. Nu conteaza cine l-a facut. Cata lume de pe la noi stie macar ce-i ala un tie-break sau in cate puncte se joaca un game? Noroc ca meciul a durat 56 de minute. Ca daca erau 5 ore ca la finala masculina sa vezi cum dupa o ora disparea tot traficul de pe eurosport. Halep a stiut si deaia s-a grabit. Ca sa vada si macar un sfert dintre ai ei finalul. Sa se prinda ca-i cu decernare de premiii si nu un meci banal. Discutam cu un conoscator al tenisului si-mi spunea ca dupa ce Halep a luat farfuria el a schimbat canalul. N-a mai asteptat nici macar turul de onoare. Suporter adevarat; n-am ce zice! Aranjati o ,,lupta'' intre ,,pugilistii'' mircea si ana si vedeti apoi ce trafic exploziv o sa aiba. Asa ca Halep n-a pierdut batalia pe retele. Ati lansat doar un subiect care prinde zilele astea.

Carol_K  •  15 iulie 2019, 10:34

Asta spuneam inca de ieri dimineata, asta va fi "stirea zilei". Deja ecourile victoriei de la Wimbledon incepeau sa se stinga iar la Prodanca apareau "noutati" din toate partile, era ca o explozie nucleara. De ce? Pentru ca presa noastra la asta se pricepe cel mai bine, de departe. Pentru ca "rumanul" nostru "verde" asta asteapta de la viata, Prodanca, Becali samd ... Popor blestemat.

Pette  •  15 iulie 2019, 10:40

Penibili..... Toți care ati scris despre Ana Prodan.... În ziua când Halep a câștigat unul dintre cele mai importante trofee, voi scrieți mai mult despre o bătaie.... Voi ziariști sunteți niște penali.... Voi ați făcut-o "mare".... O femeie adevărată nu se comporta asa.... Ață timp cât scrieți destre "ea" sunteți niște penali.... Dezgustător... Sunteți jalnici... Scrieți despre sport, dacă iubiți sportul! Scrieți despre campioni! Scrieți ceva frumos..... Dar nu puteti... Sunteți compromisi.... Sa va fie rușine la toți!

bogdan  •  15 iulie 2019, 10:43

Am mari dubii ca pe google si facebook filmuletul respectiv a facut mai mult "trafic" decat victoria Simonei (si ca aveti acces la cifrele de trafic ale acestor retele sociale daca tot veni vorba. este probabil doar o extrapolare pornind de la cifrele de trafic ale ziarelor de "sport"). Cat despre accesarile pe gsp, este cumva firesc atat timp cat articolul lead pe homepage era despre filmulet iar cele cu Halep apareau undeva mai jos. Mai mult un articol cu titlul "Alexa batut de Anamaria Prodan" va avea mereu mai multe click-uri decat "Queen in the north, Simona castiga Wimbledon". Ce vreau sa zic este ca e o problema de oul si gaina. Cat timp can-can-ul este promovat primul, cu titluri bombastice, e usor sa judeci retroactiv si sa spui ca asta vrea publicul. E o placa pe care ne-o vind ziarele de sport de ani buni si, desi isi dau seama ca le face rau, continua cu ea gasindu-si mereu justificari. P.S. poate pe langa "trafic" si "accesari" ziarele ar trebui sa masoare si "timp petrecut pe pagina", "numar de pagini accesate ulterior" si "bounce rate". Sunt indicatori de calitate si nu de cantitate si sunt sigur ca sunt masurati. Sunt curios cum se prezinta in comparatie pe cele doua stiri.

Gobells  •  15 iulie 2019, 10:55

Nici măcar nu este de mirare, ratingul Eurosport 1,2...1,4mil.telespectatori..idica exact Nivul Adunăturii din spațiul Carpato-Danubiano-Pontic.. în fapt exact ceeace reprezintă acesta in sine... iar drept BONUX... forhandul draivat in cross aplicat de Truffa Impresara către Kave-The Surgeon Man.. În ambianța vestiarelor Astrei, reprezintă cu prisosință "elevația telectuală aceluiași mutant"..... *** #***.. varianta Karpatin /Centru Historik.... Reverență.. Dusty Appes 🐵🐵🦍🦍

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

alt Sorin  •  15 iulie 2019, 10:58

Domnule Tolontan, detectez o doza de frustrare in zicerile dumneavoastra. Adica voi - gsp , libertatea , trustul Ringier , toata presa ati incercat din rasputeri sa ne umpleti ochii de *** cu tot felul de senzationale, premiere, breaking news-uri si alte mizerii publicate si cand colo , ce sa vezi- mogulii internetului va dau na-na la rating(sau cum dreak s-o fi numind chestia aia care masoara accesarile pe net) Ma tem ca , daca nu intelegeti ca este momentul sa va detasati radical de acest gen (unde aia va desfiinteaza) si sa practicati gazetarie cinstita, corecta old fashion va pierdeti identitatea.Acum se ridica intrebarea - puteti? Vazand cum i-ati raspuns ca la Radio Erevan postarii lui mitrut • 15 iulie 2019, 9:10 - am indoieli!Astept ziua de maine cand aveti interventia la Europa fm , pentru a vedea daca corectati afirmatiile absolut eronate pe care le-ati facut privitor la o anumita zona si activitate din tara noastra (nu din Habarovsk) despre care informatiile sunt perfect la-ndemana (la un click distanta ar spune unii) pentru a ma edifica complet asupra capacitatii dumneavoastra de a face acel gen de presa. Revenind la topic constat ca nimeni nu acorda vreo sansa cat de mica posibilitatii (reale dar putin probabile ) ca majoritatea romanilor au vazut meciul Simonei live si nu prea mai aveau ce informatii sa caute in vreme ce despre isprava pupezei poleite au aparut initial doar niste... informatii senzationale asa ca au inceput romanasii sa caute substanta scandalului.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

scorilo  •  15 iulie 2019, 11:03

@mickey13: Vai, ce destept esti tu, luminatorule! Cum de nu te-a descoperit lumea pana acum? Multumim lui Dumnezeu ca existi! Ce ne-am fi facut fara tine?!

itu52  •  15 iulie 2019, 11:13

Povești, despre Simona și performanța ei se va vorbi o viață de om de acum înainte. Va fi pe buzele românilor și a străinilor mult timp de acum încolo. Această mică eclipsă generată de doamna ”dă palmi-ieri” va fi trecătoare ca vremea. Coborâtă din grota vulgarului a demonstrat prin perfecțiunea procedeului, că nu este la prima experiență, iar organele abilitate ar trebui să se autosesizeze, cel puțin să-i ia amprentele. Pentru sănătatea precară a acestui popor, ar fi cazul să fie interzisă publicațiilor ”de specialitate”, inclusiv adoratorilor de la CanCan. Nici GSP nu a stat deoparte, aproape zilnic a publicat materiale cu ”diva” excelând în lucruri trăsnite. Bietul român simte nevoia umorului de altădată și adoptă astfel de glume facile, pentru a umple golul lăsat de marii dispăruți ai scenei. Deci o comparație nereușită, cum se zice pe la noi, URMA Alege, va sfârși ca o mare anonimă. Pe de altă parte Simona de abia acum începe să strălucească mai ales că a dat și dă dovadă de un comportament exemplar, așa cum nici-o altă mare glorie a sportului românesc nu a demonstrat până acum. Pentru ”stimabila”, pentru că are o vârstă, o dedicație - ”păsărică mută-ți cuibul și te du ...”.

Cris  •  15 iulie 2019, 11:14

Este indubitabil precaritatea educatiei si calitatii celor care populeaza retelele de socializare (aici nu includ publicul site urilor presei online). Tinta lor este divertismentul, socul, superficialitatea, substanta lucrurilor fiindu-le straina.

Comentează