Secureanu distribuie poze cu el zâmbind împreună cu Predoiu, ministrul justiției, chiar înainte să primească prima sentință în procesul de corupție

Încă de când a fost arestat, în 2016, managerul Spitalului Malaxa a transmis, prin apropiații săi, că are înregistrări și legături nu doar cu masoneria, ci și cu mulți politicieni.

marți, 17 noiembrie 2020, 1:45

de Mirela Neag, Răzvan Luțac, Cătălin Tolontan

Faptul că, la 4 ani de când a fost prins pentru că a luat zilnic sume de 2.000 – 3.000 de lei din casieria spitalului, nu există nicio sentință, l-a încurajat. Ultimele lui distribuiri pe rețelele de socializare seamănă cu un avertisment către ministrul justiției.

Florin Secureanu a distribuit intens în ultimele zile, pe Facebook ori în “story”-urile de pe rețelele de socializare, o fotografie cordială cu el și cu actualul ministru al justiției, în momentul în care Tribunalul București se apropie de prima decizie în cazul său de corpuție.

Cei doi s-au fotografiat în 2016, la evenimentul prin care Cătălin Predoiu și-a lansat candidatura la Primăria Capitalei, pentru PNL.

Nu e nimic neobișnuit ca un politician să se fotografieze cu oamenii aflați la lansarea campaniei sale, mai ales că Secureanu era un manager de spital foarte cunoscut în mediile administrației locale, Malaxa fiind și atunci și acum în subordinea Primăriei Capitalei.

“Toată lumea a crezut că Secureanu, cu postura lui mai așa, de bufon, e un fraier. Dar a furat 10 ani bani din spital și a fost protejat. Acum e judecat de 4 ani, fără sentință în timp ce cei mici au fost deja condamnați. Iar DNA i-a descoperit lui Secureanu, abia acum, vezi Doamne, niște acte pe care o țară întreagă le văzuse în 2016. Omul ăsta are legături și protecție”, a spus pentru ziar unul dintre angajații de la Malaxa.

O fotografie cu liberali

Imaginea pe care o distribuie Secureanu e chiar de la lansarea candidaturii lui Cătălin Predoiu, care a avut loc în clădirea Willbrook Platinum din nordul Capitalei pe 18 mai 2016.

Florin Secureanu a postat fotografia pe contul său de Facebook
Florin Secureanu a postat fotografia pe contul său de Facebook

Fotografia a fost făcută la panoul oficial de pe hol, unde au vorbit și liderii partidului pe atunci, Vasile Blaga și Alina Gorghiu, după cum se observă într-o fotogalerie Hotnews. Vasile Blaga, dar și alți politicieni, fuseseră la lansarea unei casei de sănătate lansate de Florin Secureanu în Vâlcea.

Era cu doar jumătate de an înainte ca jurnaliștii de investigații să descopere frauda de la Spitalul Malaxa, care a dus la arestarea managerului spitalului bucureștean și, un an mai târziu, la trimiterea sa în judecată.

În ce stadiu sunt dosarele sale

Florin Secureanu distribuie fotografia când primul său dosar de corupție se apropie de final. Dar e vorba numai de verdictul în primă instanță, la Tribunalul București.

Aceeași imagine a fost distribuită de Florin Secureanu și pe Instagram
Aceeași imagine a fost distribuită de Florin Secureanu și pe Instagram

Trimis în judecată alături de alți 10 inculpați, Secureanu nu și-a recunoscut faptele și a trecut într-un dosar disjuns alături de alte trei persoane, administratori ai unor companii care făceau afaceri cu Malaxa.

Ceilalți 7 inculpați, cu funcții mai mici, și-au recunoscut vina și au primit, în februarie 2018, 15 ani de închisoare în total, pedepse cu suspendare. La ei se referă oamenii din spital când spun că au fost condamnați acum aproape trei ani, în timp ce Secureanu nu are nici un singur verdict!

DNA l-a mai trimis o dată în judecată

Secureanu a fost trimis în judecată, în această toamnă, și într-un al doilea dosar, fiind vorba, și în acest caz, de documente prezentate în investigațiile GSP.

De exemplu, el o operase pe mătușa partenerei sale, “Vrăbi” Chiriac, la spitalul privat Monza pe banii spitalului public Malaxa.

După ce a fost eliberat din arest și, apoi, din arestul la domiciliu, Florin Secureanu s-a angajat ca balneolog la spitalul din Jibou.

În această toamnă, el i-a făcut campanie pe Facebook lui Dan Ghiurco, PSD-istul care a câștigat Primăria Jibou cu 54% din voturi.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

ozon1963  •  17 noiembrie 2020, 16:04

Daaaa , sunt sigur ca tremura Secureanu de frica lui Tolontan!!! Tremura de ras ....am citit ceva neimportant undeva! Imi permit sa citez cu ghilimele : " În 03 Aprilie 2017, Cătălin Tolontan anunța triumfător în Gazeta Sporturilor: „DNA a început urmărirea penală împotriva Monicăi Pop pe cazul expus de Gazeta anul trecut!” Cu alte cuvinte, „Turnătoria mea *** a ținut!”. Doctorița Monica Pop striga surd, pe unde mai putea: „E o înscenare a fostului ministru Vlad Voiculescu!”, dar părea o victimă sigură a celor doi și a Cooperativei criminale SRI-DNA. Asta, în timp ce se lupta nu doar cu o bandă de ***, dar și cu un cancer într-o formă gravă, operat de mai multe ori. După mai bine de un an, doctorița Pop era învingătoare. Și a cancerului, și a ***, și a mașinii de tocat oameni, SRI-DNA. Primise de la procuror, doar la câteva ore după ce Laura Codruța Kovesi a părăsit scena, hotărârea de clasare a dosarului, pe motiv că „fapta nu există”. Fapta nu există!" Cam la asta se reduce deontologia marelui Tolontan! Am mai scris pe aici cerandu-i deontologului Tolontan sa isi ceara scuze D-nei Monica Pop...ce sa vezi ....a replicat ca el si-a facut datoria civica sa reclame ceva la DNA...daca procurorul a considerat ca nu exista fapta, Tolontan zice ca e prost procurorul!!! Iar el, investigatorul suprem si ***, este beneficiarul adevarului absolut! A primit el ordine si vrea sa faca decat bine!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Crimson Veritas  •  17 noiembrie 2020, 23:47

Hi Tolo ... long time no see... Iti propun un subiect de ... investigatie ... sau macar ... introspectie... Crezi ca exista vreo legatura intre Presedintele 666 (6 case, 6 clase, 6 ani de mandat) ... si sirul interminabil de tragedii ... care a lovit Romania ... incepand din 2014 si pana in prezent ... chiar in prima zi de mandat oficial a Presedintelui 666 ... Un elicopter militar prabusit in Sibiu (din toate locurile posibile ... 8 morti si 2 raniti) ... Tragedia din Muntii Apuseni, Tragedia de pe lacul Siutghiol, Incendiul de la Colectiv, Cazul Caracal, Coronavirus (big one ... cp. 10.000 de romani morti ... and going ... sunt convins ca nu vreti sa excludeti ... disapora), Incendiul de la Piatra-Neamt... avem inca 2 deadline-uri in 2021 ... o noua Apocalipsa Mayasa, si profetia lui Nostradamus in care Rusia va cuceri Romania in 2021 (putin neclar daca inainte sau dupa Apocalipsa Mayasa) ...:)) Crezi ca sunt doar ... coincidente ... e Karma Werner Iohannis ... sau e altceva? Dar inspiratia ta ... jurnalistica fara sutana ... calugarul anti-verb ... ce crede? Va supravietui Presedintelui 666?

bg  •  18 noiembrie 2020, 8:32

Umbra lui Secureanu la Jibou! Florin Secureanu este cea mai sinistra si degradanta figura din tagma medicinei roamaneasti din ultimii ani... repudiat de colegi, un exemplu de asa NU...NU...NU. A ramas atarnat de partidul care l-a incurajat, l-a promovat si sustinut, devenind mentorul viitoarelor generatii de politicieni, caci experienta domnului Florin Secureanu nu trebuie sa se piarda, este deosebit de utila partidului. Pentru foarte multi dintre noi, poza lui si a actualului ministru al justitiei Catalin Predoiu nu inseamna absolut NIMIC... in campaniile electorale, candidatii fac poze cu invitatii...Daca pentru altii, poza reprezinta o SPERIETOARE, un avertisment, un santaj, numai ei stiu...si vom afla din miscarile justitiei sau cel putin le putem banui...Pana una alta, pare o incercare a unui om prins cu ocaua mica de a-si salva pielea...Fata de reteaua condamnata a lui Hrebenciuc, cazul Secureanu este NIMIC....care este si el un mare NIMIC...Vorba unui intelept:" Ca sa intelegi ca esti PROST, trebuie totusi sa-ti mearga mintea!"

Ilie  •  18 noiembrie 2020, 11:55

Magistratii nu se vor lasa influentati de pozele lui Secureanu cu Ministrul Justitiei. Va fi condamnat cu siguranta. Enjoy!

Roibu Ene  •  18 noiembrie 2020, 16:09

Șpăgarii pot fi trecuți în revistă pe un istoric al dosarelor/condamnărilor din lumea medicală? Începând cu foști directori CNAS, medicul Beuran și încheind cu injuriosul Secureanu...? Ne-au părăsit fără speranțe medici buni, rămânând ***, hoți și criminali? Poate mai apar înregistrări și contra lor, să-i ascundă la răcoare, măcar o vreme... Vrăbi!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ted  •  19 noiembrie 2020, 16:05

2 securiști, din care unul e neam prost și suferă de patima lăcomiei.

Iluzia Ebbinghaus  •  20 noiembrie 2020, 18:41

Este o iluzie optică percepția a două persoane diferite în fotografie. În realitate este una și aceeași persoană: CIOCOIUL DE STAT INCOMPETENT ȘI IMPOSTOR. https://en.wikipedia.org/wiki/Ebbinghaus_illusion

Comentează

Știrile momentului pe tolo.ro

No items