Cine sunt Cătălin Țepelin și echipa GSP: modelul românesc a fost copiat de Ringier pentru siteurile sale de sport din Grecia, Serbia, Ungaria, Slovacia, Kenya, Uganda și Nigeria

Fiecare avem dreptul la propria opinie, însă faptele sunt aceleași pentru noi toți

miercuri, 4 octombrie 2023, 3:10

Mai 2018: Trustul de presă Ringier și o firmă deținută de omul de afaceri Stilian Shishkov au anunțat cumpărarea Gazetei Sporturilor, de la trustul Intact. În noua companie, elvețienii sunt majoritari, omul de afaceri bulgar este minoritar.

Mai 2018: Înainte de cumpărare, noii patroni au dorit să cunoască o parte a echipei. În întâlnirea de la Zurich, jurnaliștii le-au spus: ”Dacă veți lua Gazeta, veți fi proprietarii brandului, ai companiei, dar nu ai conținutului. Conținutul aparține publicului”. Toți responsabilii companiei, printre care Robin Lingg și Stilian Shishkov, au fost de acord și au garantat că și la Ringier se lucrează liber. Într-un articol publicat imediat, jurnaliștii au comunicat publicului că s-a agreat ”pe deplin independența editorială a redacției”.

Iulie 2018: Cătălin Țepelin devine redactor-șef al Gazetei Sporturilor.

2020: Gazeta Sporturilor este cunoscută, datorită muncii generale și investigațiilor făcute de echipa de jurnaliști, unele dintre ele reflectate în filmul ”Colectiv”, drept singura redacție din istoria presei sportive a lumii a cărei muncă oglindită a putut fi văzută la Gala Premiilor Oscar.

Sportal Serbia, Ungaria, Grecia și Slovacia, site-uri realizate după modelul GSP.ro

2020-2021: Sute de ziare, televiziuni și radiouri din întreaga lume relatează despre ”extraordinara echipă a ziarului românesc Gazeta Sporturilor”, cum a scris The New York Times. Investigațiile echipei de jurnaliști au început în perioada 1999-2016, când echipa era la trusturile Media Pro și Intact.

Pulse Kenya, Uganda și Nigeria, alte 3 site-uri Ringier Sportal realizate după modelul GSP.ro

Martie 2021: Cătălin Țepelin relansează siteul Gazetei Sporturilor.

Iunie 2021: Siteul gazetei Sporturilor câștigă Best Site Design, „site-ul european cu cel mai bun design”.

Zona de „Opinii” de pe GSP și cea de pe Sportal Serbia

Iunie 2021: Parlamentul European îi invită pe ziariștii GSP în plenul său, iar președintele PE spune: „Presa trebuie să fie liberă. Mereu”.

Iulie 2022: Grupul Ringier, acționarul majoritar al Gazetei Sporturilor, și Stilian Shishkov, acționar minoritar, formează Ringier Sports Media Group. Ei intenționează să lanseze noi siteuri de sport, în afară de cele pe care le aveau, în Bulgaria și România. Președintele Boardului este Robin Lingg, iar partener principal este Stilian Shishkov.

2022-2023: Ringier Sport Media Group lansează siteuri de sport în Serbia, Ungaria, Slovacia și Grecia. Toate au la bază formatul siteului Gazetei Sporturilor, elaborat de Cătălin Țepelin și de echipa pe care o conduce. Toate siteurile noi ale grupului au jurnaliști buni și toți au ales designul GSP și pentru țara lor.

Zona de „Agenda zilei” de pe GSP și cea de pe Sportal Ungaria

Martie 2023: „Profu’ de Sport”, realizat de Cătălin Țepelin, ajunge în finala europeană pentru titlul de „Cel mai bun podcast” la Digital Media Awards Europe, competiție de prestigiu a presei mondiale

August 2023: Jurnaliștii GSP și Libertatea merg la Zurich și comunică șefilor trustului că li se fac solicitări de imixtiune a comercialului în editorial, că acestea sunt interzise de lege și de regulile profesiei și că le-au refuzat. Ziariștii cer, printr-un mesaj adresat Boardurilor Ringier, ca persoanele care fac presiuni asupra editorialului să înceteze presiunile.

Zona de „Ultima oră” de pe GSP și cea de pe Sportal Ungaria

Octombrie 2023: Robin Lingg vine la București și îi cere lui Cătălin Țepelin, unul dintre inițiatori și semnatarii documentului către conducerea trustului Ringier, să plece. Gazeta Sporturilor rămâne fără redactor-șef. Doi ziariști, semnatarul acestui articol și Dan Udrea, refuză să participe la numirea unui nou redactor șef sau să accepte poziția.

2023 – 2024: De aici înainte este, în primul rând, responsabilitatea societății românești. Ea decide dacă va accepta ca ziarul de sport fondat în 1924, ziarul care a însoțit primii ani de sport ai lui Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă, Cristian Gațu, Gică Hagi, publicația a sute de campioni și milioane de microbiști, va reuși să sărbătorească liber, în 2024, un secol de existență. Iar aceasta reprezintă singura opinie a unei succesiuni de fapte seci.

Zona de „Top Stories” de pe GSP și cea de pe Sportal Ungaria

Comentează