TOLO.RO
Pentru că eşti puternică.
luni, 3 martie 2008, 6:28
Pentru că eşti puternică.
Pentru că suporterii au dovedit ceva fundamental. Au venit 25.000 duminică seară. Era cald pentru perioada asta a anului. Şi, dincolo de luciul lumii, stătea o ameninţare. Că vor urla „Afară, afară, cu ungurii din ţară!”. Aşa cum se scandează la hochei în Bucureşti. La Ciuc se aude „Ţiganii!”. Dar una e să se întîmple într-o sală şi alta pe un stadion, în văzul tuturor. Putea să se aleagă praful!
Aşadar, au venit 25.000. Şi singurul ţipăt neobişnuit, singurul moment cînd lucrurile au curs altfel decît la un meci obişnuit a fost acela cînd tribunele au strigat „RO-MÂ-NI-A!”.
E publicul tău. Şi te iubeşte nu pentru că eşti tare şi nu pentru că eşti mereu cea mai bună, cea mai dreaptă, cea mai spectaculoasă. Nimeni nu e.
Tocmai de aceea, Steaua, termină cu declaraţiile cleioase „Tudor nu a permis ungurilor să ia campionatul!” (Becali) sau partizane „După ceea ce am văzut eu, n-a fost penalty la nici o fază” (Argăseală) sau diplomatice „Nu comentez arbitrajul” (Lăcătuş).
Ridică-te şi recunoaşte că ai fost ajutată clar, copios, irezistibil în acest meci, aşa cum clujenii admit că ai fost mai bună.
Pentru că eşti puternică, pentru că eşti Steaua şi pentru că, lasă-ne să credem asta pînă la inversarea polilor magnetici ai Pămîntului, Tudor n-a arbitrat la ordinul tău, ci doar a prins cea mai neagră zi din viaţa lui. Zi de care nu scapă nici unul dintre noi, oricît de puternici ne credem.
Robert • 4 martie 2008, 3:59
Doamne cu cat citesc mai multe postari cu atat imi dau seama cat de penibili puteti fi.
dani • 4 martie 2008, 4:53
esti un profesionist tati!!!de asta te apreciaza lumea BV MANE
test • 4 martie 2008, 5:11
VICIERE CLARA DE REZULTAT. Asa se vede de aici de la Vaslui. Clujul merita macar un egal. Sunt curios cat a luat arbitrul de le becali? CE SE INTAMPLA ACUN IN RBITRAJUL ROMANESC E O RUSINE! Totul a fost premeditat…
george • 4 martie 2008, 6:28
Stimati suporteri ai cfr-ului sa nu uitam ca dupa regulament trica trebuia eliminat (faza lacatus) deasemenea trebuia eliminat si fabinai(faza goian) binenteles ca cei de la cfr nu au jucat fotbal ei doar au aplicat coate in gura parsiveste(faza dica)…si era sa omit ceva.. statistisc, negru pe alb, asa cum a fost in meciul asta un penalty clar, asa voi ati castigat 30% din meciuri din cauza erorilor de arbitraj…, asa ca, nu mai victimizati nu mai dati declarii ca va retrageti ACCEPTATI CA STEAUA IN MOMENTUL DE FATA VA ESTE SUPERIOARA
Adrian • 4 martie 2008, 7:34
O singura intrebare:
Si ce s-ar fi intamplat daca Tudor l-ar fi eliminat pe Fabianni, pentru lovire?
Imi place ideea de teorie a conspiratiei, dar sa nu exageram!
Totusi, domnule Tolontan, nu v-am vazut asa depornit cand Clujul a primit un penalty gratuit la Bistrita, sau cand a inscris un gol dintr-un offside vizibil si de pe Statia Spatiala Internationala!
Inteleg ca nu il suportati pe Becali (nici eu, de altminteri!), dar de aici pana la a porni cruciade, refuzate in alte ocazii, desi existau aceleasi premise, nu face decat sa adanceasca umbra promiscuitatii instalata de ceva vreme peste (fosta) onorabila presa sportiva.
Nu va salut!
gabidegiulesti • 4 martie 2008, 7:38
”Fabbiani trebuia eliminat”- dar de ce nu recunoasteti ca tot meciul Goian mai mult l-a tinut imbratisat pe Fabbiani decât l-a lasat sa joace? Cred ca nici prietena lui Granata nu-l acapareaza atât cât l-a imbratisat Goian.
dannyro • 4 martie 2008, 7:44
Bai nene, dar uitati-va in ograda voastra si vedeti cate meciuri ati castigat cu ajutorul arbitrilor! CFR-isti astia sunt si dobitoci. Ei striga hotul si ei sunt hotul
Vivi • 4 martie 2008, 7:51
„pentru ca…”Tolontan (a se citi tolomac)ai fost,esti si vei ramane in veci,ducase pe pustii numele tau
vamananc • 4 martie 2008, 8:03
tolontane mi-a crescut glicemia de la pelteaua asta de articol….nici nu am cuvinte sa descriu ce cosmar traiesc dupa ce am citit editorialul!!!patetismul cunoaste noi intelesuri prin tine….
geo73 • 4 martie 2008, 8:04
Dom” tOLONTAN nu observi si dumneata ca si un copil care citeste pe silabe observa ‘ACUZATIVUL’la adresa STELEI.Te consideram unul din ziaristii muncitori dar mai putin talentat,pentru ca tot timpul scormoneai pe la pariferia culturii in cautare de subiecte tari,dar acum esti PENIBIL sa scri totul impotriva STELEI .Daca vrei sa fi penibil sa fi partinitor sa fi anti STEAUA fi ce vrei tu ,dar ai grija ca risti sa ajungi un mare NESIMTIT si eu chiar cred ca nu ai merita titulatura aceasta.Te rog deci fi razonabil.
aciduzzu • 4 martie 2008, 8:13
Ba da, a arbitrat la ordinul lui si toata tara a vazut asta. Becali a avut dreptate cand a zis ca Tudor n-a permis ungurilor sa ia campionatul, stie el ce stie.
Gascon • 4 martie 2008, 8:16
bai nene ziarist,in ziua cind invingatorii vor condamna arbitraju tu vei ajunge papa la Roma(a doua varianta are mai multe sanse).dupa cum te exprimi la tv mie imi dai senzatia unui om usor nevrotic si extrem de stresat.stai calm bre,ca dai in apoplexie si asta e doar un sport de hahalere.
sa n-ai ambitie daca nu stergi comment-ul meu:))
cerbull • 4 martie 2008, 8:16
sunt curios daca ar fi scris cineva cu atata ardoare si in sens invers,poza care apare este procfr,fiindca tot de pe site-ul vostru am dat cu incetinitorul imaginile,iar la cel de al doilea penalti solicitat de cei de la cfr,pepe a atins mai intai mingea,si abea apoi piciorul lui cadu(parca!),sa numai vb de faptul ca toate echipele cu care a jucat cfr-ul se plang de ajutorul pe care l-au primit de la arbitri.Mai mult ,daca imi aduc aminte ,eu,ca stelist de lacatus care a primiti rosu ptr ca ia rupt piciorul lui ardeleanu de la bacau(parca),am fost de acord ca lacatus ar trebui sa stea pe margine cat sta si ardeleanu,pe cand nimeni nu a luat nicio atitudine ptr semedo care la bagat in spital pe plesan care a stat 6 luni.Deci in concluzie tolontane ar trebui sa-ti fie rusineeeee
gigi • 4 martie 2008, 8:21
Tolontane vezi-ti de razboiu tau personal cu Becali si nu mai amesteca Steaua in el si nic pe suporterii ei.Altceva mai bun nu ai de facut ?
colaps • 4 martie 2008, 8:31
curios… foarte curios… un tur intreg am vazut cum cfr este impinsa de la spate de arbitri si nu am auzit nici un scancet din partea ta, plangaciosule…
de parca titlurile si accesul in CL ar trebui facut prin rotatie, nu pe baza pricncipiului cine e mai bun invinge… iar Steaua a fost mai buna in meciul de duminica..
vorba lui gigi de mai sus, nu amestecatzi ura voastra impotriva lui becali cu steaua..
aciduzzu • 4 martie 2008, 8:34
E simplu, campionatul o sa-l ia ala care se va dovedi a fi cel mai mare hot si mafiot dintre cei 2 (becali si pazkany), cel care va reusi sa cumpare cei mai multi arbitri, observatori si oameni pe la federatie si liga, cel care ii va da mai mult lui Tolontan, Filoti si Terzian pentru a-i face campanie in prime-time si cel care va ameninta mai multi adversari cu pistolul (vezi bodyguardul lui becali care i-a amenintat cu pistolul pe aia de la Iasi la meciul cu steaua2). Si va pierde cel care va fi mai putin hot si nu va reusi sa fure, cumpere si ameninte la fel de mult.
Lumea se va satura de fotbalul romanesc, suporterii se vor satura si ei sa-si vada echipa favorita castigand mereu cu arbitri sau pentru ca adversarii s-au dat la o parte si si-au dat si vreo cateva autogoluri sa-i ajute, in timp ce presa le va ridica statui neconditionat. Se vor satura chiar daca e echipa lor favorita, pentru ca decat sa te uiti la teatrul asta ieftin care stii mereu cum se termina mai bine dai pe HBO ca e un film tare.
Jean • 4 martie 2008, 8:41
Am tinut cu CFR. Nu mai tin.
A fost un mecu intre o turma de oi si o herghelie de gloabe(cfr-isti). Despre ultimii: habar n-au de fotbal, niste gloabe, nu joaca in ecchipa, dau in minge cand o prind, nu stiu pasa, au scapat de cateva ori pe contraatac in superioritate si n-au stiut ce sa faca. Ce au facut pana acuma este meritul lui Andone. Clasament final: 1 Steaua, 2 Rapid 3 CFR (sunt pe topogan). Am vrut sa ia provincia. Nu pot. Asta este. Pacat ca li se da atatia bani!
Holostencu • 4 martie 2008, 8:43
Sunt stelist de vreo 20 ani si nu o sa-mi schimbe stilul lui Becali credinta in echipa Steaua.Va intreb si eu ceva : tot dezbateti daca a fost sau nu a fost si ca Tudor a prins o zi proasta ca s-a plasat gresit la fazele respective.Poate ar trebui sa faceti o analiza a meciului, fiindca aveti posibilitatea, sa vedeti daca pur si simplu nu s-a plasat gresit tot meciul pe atacurile CFR – ului, sa aiba si omu o scuza.
calin • 4 martie 2008, 8:49
Goian nu are nici o treaba cu fotbalul.L-a tinut pe Fabianni de maini,de tricou,l-a imbratisat,se vedea ca e stresat rau.Mai bine il trimite la echipa de rugby a Stelei
george • 4 martie 2008, 8:51
eu nu inteleg de o tin toti intruna cu arbitrajul asta. De ce nu zice nimeni nimic despre cat a fost ajutata CFR de arbitrii pana acum??? SI DE CATE ORI???
DE CE?
eu • 4 martie 2008, 8:55
Citesc comentariile si realizez ca e plina de frustrati tarisoara asta.
DicaNio • 4 martie 2008, 9:07
ce-i corect, e corect. din 2 faze, un penalty trebuia dat. am stat la tribuna a 2a, spre tabela. Zapata i-a luat picioarele lui Semedo, sub ochii mei. nici nu m-am uitat spre Tudor, doar imi pusesem deja mainile in cap, convins fiind ca va da penalty. DAR! spre deosebire de Iasi, scorul reflecta in mod fidel ce a fost pe teren. asa ca sa nu mai macane clujenii, ca noi am jucat fotbal, ei nu prea
pH • 4 martie 2008, 9:08
Steaua-Sevilla, min. 60-70, scor 0-1, V.Badea marcheaza un gol perfect valabil care este anulat pentru offside. ASTA INSEAMNA VICIERE DE REZULTAT ! Unde erati atunci domnilor jurnalisti ? Sau voua va place sa desfiintati doar arbitrii si echipele romanesti ??!
marian • 4 martie 2008, 9:13
dle tolontan de ce nu scrie ti si de jucatorii care au mari dar mari probleme de comportamrnt gen trica.cerem suporterilor sa fie civilizati ca ne vede europa iar acest huligan a injurt pe toata lumea ca la usa cortului ,si nu e prima data.dam legi impotriva tribunelor dar cine i incita?e fotbalul un spectacol? nu.cum ar fi sa vezi o piesa de teatru iar actorii sa te injure ca nu ai aplaudat . va rog sa mi raspundeti.
tzaranii au fost impinsi de la spate • 4 martie 2008, 9:13
Beheeeeee !!!
Este incredibil cum au fost ajutati stelistii !!! Incredibil !!! acum 2 saptamani Fecali a inceput sa vorbeasca deschis despre butoane. Anul trecut, sa nu uitam cum a ajuns Steaua pe locul 2, prin ce manevre si ce aranjamente. Iar acum? Se incearca acelasi lucru dar cu mai multi bani si cu o echipa CFR intarita. Rezultatul inca nu este clar, daca banii ciobanului imputzit vor putea contrabalansa valoarea din iarba.
hepaticus • 4 martie 2008, 9:16
tolontan….anul trecut la urziceni tudor dadea un penalty hazliu…………..pt steaua………face pe superiorul si de fapt e un pacalici
Toni Cufran • 4 martie 2008, 9:17
Iredentismul suportrilor stelisti a fost declansat de declaratiile inconstiente ale lui Becali, un om fara minte, un imbecil caryui ar trebui sa i se permita sa vorbeasca doar in baie, cind e singur. Tudor si echipa lui nu au gresit fortuit ci constienti de faptul ca avanatajand Steaua vor avea o pedeapsa mai usoara decat daca greseau in defavoarea ei. Absolut penibili angajatii lui Becali in comentariile lor despre arbitrajul partodei. De altfel Argaseala considera ca este normal sa ajuti Steaua, asa cum a ajutat-o si el cind a semnaliat aiurea ofsaid la un gol care ar fi provocat infringerea echipei pe care o iubea el in taina la un meci contra Rocarului. Tudor nu este la prima gafa in favoarea uneia din cele trei echipe tinute in brate de federatie si liga. Este un ipocrit.
lemgo • 4 martie 2008, 9:21
Asa e in Romania,se vede doar partea proasta a lucrurilor:nu s-a scris prea mult ca Steaua a facut un meci bun,chiar cel mai bun din acest sezon,ci se vorbeste in continuu de greselile de arbitraj,in cupa Romaniei jucatorii l-au lucrat pe Rednic,nu Urziceni-ul a facut un meci exceptional de a aratat ca o echipa de CL,Dinamo s-a batut singura ,nu Mioveni-ul s-au batut de la egal la egal cu actuala campioana…Traiasca presa!!!cu astia defilam
Franaru’ • 4 martie 2008, 9:25
oilor vedeti ca in CL nu mai arbitreaza Tudor si o sa luati vreo 7 ca Slavia sau 8 ca Besiktas.V-ati invatat ciobanul ca nu mai conteaza mijloacele prin care castigi ,conteaza sa fi primul.Mi-e greata de voi.
Atti din Cluj • 4 martie 2008, 9:30
Frumos articol,obiectiv.Ceea ce doresc eu sa subliniez este faptul ca CFR nu a pierdut pe mina lui Tudor.A pierdut datorita mentalitatii de echipa mica care nu poate depasii un anumit prag , deocamdata.Cred si in vina lui Andone . Bravo Steaua,bravo publicul de pe Ghencea,sa lasam rautatile ..(cuvinte banate) si sa ne concentram asupra spectacolului. Cu stima,hai CFR .
Blindatul • 4 martie 2008, 9:34
CFR -eul ca expresie a RRR de pe vremea Ceusescului nu poate concura cu echipele tari.Cu Steaua este alta problema. Fiind pana nu de mult a Armatei nu avea decat sansa luptei. Cu aceste lupte a facut istorie si nu singura ci sprijinita si de Dinamo si Craiova. E drept ca este a lui Becali acum dar si el este trecator cand se va muta efortul in afara imobiliarelor. Nu cred in constructii gen CFR. In orice instalatii cu mercenari trebuie sa existe si nucleul national altminteri se construiesc castele de nisip. Cand castelele de nisip spun ca sunt europene inainte de a fi romanesti ii bai mare.Fiind de la vest pot spune ca fotbalul se joaca acum in vechiul regat. In plus fotbalul nostru prolifereaza numai in zone cu bani nefiscalizati si in Transilvania ei sunt prezenti cu precadere in doua orase din care unul este Cluj(La Cluj sunt peste 100000 de studenti si tot atatia turisti medicali). Si mai este ceva: ce a facut in ultima suta de ani CFR-eul ?
Atlantis • 4 martie 2008, 9:35
Evident ca CFR-ul trebuia sa primeasca macar un penalty, ca arbitrul poate intentionat a fost departe de faza, dar dupa felul cum au jucat cele doua echipe, ce pretentii poate sa aiba Clujul? Ar fi egalat, sa zicem, dar Steaua a facut ce a vrut tot meciul, chiar si aparandu-se a dominat tactic meciul. Atacul Stelei a fost evident mai bun decat apararea Clujului, mijlocul Stelei a fost evident mai bun decat mijlocul Clujului. Iar apararea Stelei a scartait, dar Clujul a atacat doar cand s-a aflat in dezavantaj! In al doilea rand, Muresan uita cate puncte au castigat arbitrii pentru Cluj in tur. Nu cred ca si-ar dori sa se faca dreptate la masa verde (in caz ca ar fi posibil asa ceva) in functie de greselile de arbitraj. Oare pe ce loc ar fi Clujul atunci?
cimitiru’ ghencea • 4 martie 2008, 9:36
un demers aproape imposibil de inteles pentru adevaratii fani ai stelei.le ceri mult prea mult.dar e vina voastra,a ziaristilor.voi ati preluat in prime-time si pe prima pagina a ziarelor declaratiile de o inconstienta care frizeaza nebunia ale domnului george becali.
Zegetina • 4 martie 2008, 9:37
Domnule Tolontan, imi explicati si mie de ce face Gazeta intotdeauna asa valuri cand e ceva legat de Steaua. Voi stiti cate penaltiuri nu s-au acordat in tur? Stiti cate echipe au fost furate pe fata in meciurile cu CFR?
Aveti in voi un pic de onestitate sa faceti un astfel de clasament? Va tine? Sau sunteti platiti mult prea bine de CheFeRe sa faceti valva asta?
serir • 4 martie 2008, 9:39
da cfr-ul cand a fost ajutata tot turul meci de meci, ba chiar si in retur, in meciul cu U Craiova la fel de clar, de irezistibil, de supranatural, de ce nu a recunoscut, de ce nu a avut taria sa-si ceara scuze celorlalte competitoare? mai potoliti-va cu prostiile astea, Tudor e doar un om, ce vina are Steaua ca nu a vazut un 11 m? De ce nimeni din presa nu a scris mare de tot dupa meciul cu Boro, VICIERE DE REZULTAT? Aud raspuns?
Cristian • 4 martie 2008, 9:39
Tudor a gresit la cele doua faze controversate din careul Stelei… daca nu ar fi gresit, poate altul ar fi fost scorul final… daca….
Aici e mult de discutat; daca ar fi acordat penalty la Semedo si Clujul ar fi egalat, probabil ca altfel s-ar fi disputat partida in continuare, Steaua ar fi iesit poate din nou la ataca, ar fi avut iar ocazii, poate ar fi inscris, poate nu, poate nu ar mai fi existat a doua faza controversata…. cum spuneam, multe ar fi de discutat.
Pana una alta, Steaua a dominat primele 60-65 de minute, a avut mai multe ocazii, a avut trei goluri regulamentar marcate, Clujul a revenit dupa 2-1, a avut ocazii, a avut 2 penalty-uri neacordate, meciul s-a terminat 3-1, campionatul pare relansat … cam asta ar fi.
serir • 4 martie 2008, 9:40
da cfr-ul cand a fost ajutata tot turul meci de meci, ba chiar si in retur, in meciul cu U Craiova la fel de clar, de irezistibil, de supranatural, de ce nu a recunoscut, de ce nu a avut taria sa-si ceara scuze celorlalte competitoare? mai potoliti-va cu prostiile astea, Tudor e doar un om, ce vina are Steaua ca nu a vazut un 11 m? De ce nimeni din presa nu a scris mare de tot dupa meciul cu Boro, VICIERE DE REZULTAT?
serir • 4 martie 2008, 9:41
da cfr-ul cand a fost ajutata tot turul, meci de meci, ba chiar si in retur, in meciul cu U Craiova la fel de clar, de irezistibil, de supranatural, de ce nu a recunoscut, de ce nu a avut taria sa-si ceara scuze celorlalte competitoare? Tudor e doar un om, ce vina are Steaua ca nu a vazut un 11 m? De ce nimeni din presa nu a scris mare de tot dupa meciul cu Boro, viciere de rezultat?
ivo • 4 martie 2008, 9:43
D-l |Tolontan …(cuvant banat)…e lipede ca k o zi de vara ,ca ai pornit o campanie ANTI-STEAUA!…
corneliu popa • 4 martie 2008, 9:47
Fiindca am alta opinie stiu ca voi fi scos de pe cite. Cu toate ca niste oameni pe blog imi tineau apologia autonomiei si ma „faceau in toate nuantele” si It de la voi nu a zis nimic!!! Presa din Romania a fost duminica in doliu!! Echipa CFR Cluj atat de protejata, incurajata de presa a fost incat mi s-a facut mila de dl Tolontan cum a iesit pe toate posturile de televiziune si se plangea ca Tudor le-a furat meciul!! Sa stabilim niste lucruri. Daca presa din Romanaia a fost „indignata” ca Tudor n-a dat un penalty (al doilea puteti sa spuneti ce vreti n-a fost fault – jucatorul clujean n-a avut prim plan, iar primul cu piciorul pe minege a fost jucatorul stelist!) de ce n-a fost la fel de vehementa si la cele cinci meciuri in care CFR Cluj a fost ajutata sa stranga cel putin 8 (opt) puncte!! De ce nu se vorbeste nimic despre cotul in gura primit de Dica, de Goian? Deci este clar pentru toata lumea ca Steaua este taxata pentru partea politica a lui Becali!! Becali este periculos de avantajat de procentaje in alegeri si de aceea este acest curent anti Steaua!! Stimati domni ziariti, in cei 100 de ani de istorie a clubului CFR Cluj ce rezultate, puncte, a adus aceasta echipa pentru fotbalul romanesc? va spun eu, nici unul!! este frica guvernantilor pentru ca Transilvania vrea autonomia si se trage ca sa castige Clujul cu bani din Canada si sa se arate ce democratie este in Romania!! Factorul politic n-are ce cauta in fotbal!! CFR Cluj daca nu era ajutata de arbitrii in meciul cu Rapid, nu a castigat cu nici o pretendenta la titlu!! sunt dezamagit ca presa din Romania il incurajeaza pe Trica (care ne-a injurat pe noi – s-a vazut clar la televiziune – spectatori si telespectatori) si asta pentru noi bucurestenii am inceput sa fim batjocoriti si urati in presa din Romania, iar daca eu am alta parere decat dl Tolontan sunt scos de pe blog si admonestat cu: „moderation”, iar altii aduc injurii si jigniri si sunt lasati, vezi doamne, in numele democratiei!! Nu mai pretentia la echidistanta, dar numai fiti asa de tristi cei din presa, CFR Cluj n-a pierdut decat doua jocuri la rand in deplasare si o sa ne faca si de ras in europa cum ne=a facut si-n toamna!! Tot echipele din bucuresti vor salva obrajul” fotbalului romanesc!!
popescu florin • 4 martie 2008, 9:50
A fost penalty pentru CFR , cum a fost penalty si pentru CRAIOVA .ASA CA CFR-UL SA SE UITE MAI INTAI LA EI CUM AU CASTIGAT MULTE PUNCTE SI DUPA AIA SA VORBEASCA DE STEAUA . IN MECIUL CU CRAIOVA , AU CASTIGAT CU ARBITRII , CRAIOVA A FOST CU DOUA CLASE PESTE EI .
Gascon • 4 martie 2008, 9:58
bai nene ziarist ,,nevroza”nu este injuratura!ca sa ma ,,moderezi”!mai casca ochii ce-ti zic unii pe aici si daca nu poti accepta critici suie-te cu andries intr-un copac si cintati la luna.pai io nu te injur si tu ma moderezi?esti carahgios baiete.
arbitraj • 4 martie 2008, 10:00
am o singura doleanta: in momentul cand CFR va mai fi favorizata, si va garantez ca va mai fi, sunt dispus sa zic ca incepand chiar de vineri, sa scrieti tot 3 zile pe tema asta. sa bagati si sa bagati, sa faceti poze peste poze si sa luati interviuri intregii natii de specialisti din Romania. Daca nu faceti asa o sa va cataloghez drept niste manipulatori …(cuvant banat)(nu prea ma intereseaza daca ma publicati sau nu ca pentru voi am scris textul asta)
stelian • 4 martie 2008, 10:03
draga dolontan intradevar rolul ziaristilor este sa critice dar nu numai o echipa, tu parca ai ceva cu steaua, mereu mereu te iei de steaua fatzi si tu treaba dar mai lasane omule ca ne saturam deacuma. e clar ca ai ceva cu steaua dar mai deschide si tu televizorul cand mai joaca si alte echipe. toata lumea ii le plange de mila ungurilor ca sunt discriminati, ca suntem rasisti, dar la romanii din harghita covasna sau tinutul secuiesc se gandeste cineva, ei nu sunt discriminati ei nu au drepturi. suntem discriminati la noi in tara shi le plangem de mila lor asa ca :
…(cuvinte banate)
RO-MÂ-NI-A! RO-MÂ-NI-A! RO-MÂ-NI-A!
DeMaio • 4 martie 2008, 10:05
Catalin, te doare, nu? :)))))))
Eh…asta este, uneori ne mai ajuta si pe noi, cand a luat Dinamo campionatele alea impinsa la fiecare meci din spate, nu s-a mai intamplat nimic. Si acum, miza este tot pe la ei, ca Andone si Lupescu n-as putea spune ca nu se cunosc…
Adrian • 4 martie 2008, 10:06
Foarte tare, DeMaio :)))
Alex • 4 martie 2008, 10:10
Desigur ca domnul Tolontan este un anti stelist convins . Corect , a fost penalty la Semedo , iar la Cadu e discutabil pt k Pepe atinge clar mingea .. Aduceti-va aminte , domnule Tolontan de vremea cand Steaua a fost facuta praf la Bistrita , la National , la Dinamo cand a terminat in noua jucatori..si exemplele ar putea continua…Desigur clujenii au sarit ca arsi acuzandu-l pe Tudor. Nu e corect ! Mai intai sa-si certe portarul care si-a bagat mingea in poarta si sa isi controleze jucatorul , pe Trica , ce a injurat ca la usa cortului spectatorii si pe simbolul Lacatus . Haideti sa admitem cand jucam slab si sa nu mai gasim fel de fel de motive .
Adrian • 4 martie 2008, 10:13
Catalin Tolontan, incepi sa semeni din ce in ce mai mult cu „Crucisatorul Presei Romanesti:, anume CTP. Nu te bucura, nu vorbesc de perioada in care domnul „Crucisator” era o voce respectata in presa, ci de perioada de final, in care sictirul global, omniscienta auto-proclamata si negarea realitatilor, datorita antitezei acestora cu propriile realitati, au facut din „Crucisator” o biata barcuta in bataia valurilor de origine Sarba :).
Mai mult, nu am putut intelege patosul cu care clamati la Kanal D, in seara meciului, ca arbitrul Tudor a gresit (presupus) la comanda. Niciodata nu am vazut atata indarjire la dumneavoastra, a fost de-a dreptul surpriza serii, iar nu meciul cu sau fara greseli.
alaturi de CFR 4ever • 4 martie 2008, 10:13
hotzie pe fatza…2ua penalty`uri neacordate si un corner nemeritat pt. steaua….asta nu e fotbal…ce s.a jucat in ghencea se joaca in spatele blocului nicidecum intr.un derby vital pentru primele locuri!TUDOR fa.te copil de mingi , ai facut ‘gafele’ vietzii tale..macar ai face bine sa recunosti in fata TZARII INTREGI sa stie stelistii de ce au castigat …sunt sigur ca ai in cont cateva sute de mii de euro in plus de la cioban! JENIBIL ! cand o sa se termine cu coruptzia in fotbal ??? Eu cred ca TUDOR ar trebui sa fie istorie de acum incolo si sa fie dat afara…il iau eu la firma mea ca maturator…TUDOR O GRESEALA RECUNOSCUTA E PE JUMATATE IERTATA..GANDESTE.TE LA OAMENII PE CARE I.AI INTRISTAT SI LE.AI LASAT UN GUST AMAR IN URMA ARBITRAJULUI (cuvant banat)..un singur cuvant am pt omu asta …(cuvant banat)
RETUSAR • 4 martie 2008, 10:14
…Si pentru ca asa trebuia sa se intample. Asa era CORECT sa se intample. Dincolo de incorectitudinea arbitrajului in meciul asta si nu numai, intr-o directie sau alta,dincolo de incorectitudinea declaratiilor venite pe parcursul campionatului din toate partile, dincolo de incorectitudinea lui Becali fata de tot ce misca, ESTE CORECT faptul ca STEAUA a castigat acest meci in compensatie cu marea INCORECTITUDINE a probabilitatii ca CFR sa castige acest campionat.ECHIPA careia i se datoreaza in cea mai mare masura faptul ca prima clasata merge in grupe in Liga camp. si care are cei mai multi jucatori la Nationala, va iesi probabil pe locul 2 dar a invins echipa care nu a adus puncte din Europa, unde s-a prezentat cel putin dubios, echipa care nu si-a accidentat niciodata vreun jucator pt calificarea la CE, dar, printr-un pragmatism sec va merge direct in grupele ligii. Astfel, victoria Stelei, dealtfel absolut meritata in teren, este o reparatie necesara, o readucere a lucrurilor pe fagasul lor firesc, o revenire la NORMALITATE.