Pe el nu-l poţi muta!

Becali vrea să exileze echipa în „Cotroceni” şi s-o numească Steaua 2003, după anul venirii sale în Ghencea, moment în care are impresia că a început lumea

duminică, 20 septembrie 2009, 11:04

Becali vrea să exileze echipa în „Cotroceni” şi s-o numească Steaua 2003, după anul venirii sale în Ghencea, moment în care are impresia că a început lumea

L-a descoperit Cătălin Oprişan. Timp de un an şi jumătate, ziaristul a adunat informaţii, articole din arhivă, mărturii şi imagini despre trecutul roş-albaştrilor. Rezultatul a fost enciclopedia „Steaua – legenda unei echipe de fotbal”, monografie oficială şi cea mai minuţioasă lucrare apărută în România despre un club.
Într-una dintre nopţi, din cutiile cu nostalgii ale lui Cătălin a plutit spre covor fotografia. Jurnalistul a luat-o de pe jos. Ea reprezintă un suporter anonim al CCA. Oprişan l-a privit  lung, l-a botezat „Omul cu pardesiu” şi l-a pus pe prima pagină a cărţii.

În urmă cu 50 de ani, un bărbat cu bască pe cap aştepta începutul celui de-al doilea mitan, privind fix către fotoreporter. La un pas, stă căruţul în care doarme „copilul sau nepotul, nu vom şti niciodată”.
După jumătate de secol, patronul declară că „nu sînt stelist, n-am fost niciodată” şi ameninţă, în stilul său furios şi necredibil, că va muta echipa în „Cotroceni” şi o va redenumi, ataşîndu-i anul 2003, momentul în care, după propriile mărturii, a văzut primul meci de fotbal integral ca proaspăt finanţator al clubului.

Nu e greu. Jucătorii îl vor urma. Preşedintele Argăseală îi va aşterne mocheta roşie şi va vopsi şi frunzele platanilor ca să se simtă bine şeful. Corporaţia nepoţilor se va instala într-o nouă lojă. În combinaţie cu Liga lui Dragomir, palmaresul poate fi transferat peste noapte. FRF nu se va opune, pentru că cei de acolo au eliberat, de-a lungul anilor, certificate pentru tot soiul de echipe altoite. Suporterii nu se pot organiza şi glasul lor se va auzi tot mai slab în faţa fostului stadion, pe forumuri şi bloguri.

Rămîne însă această fotografie, ironic înfiptă de destin exact în cartea oficială a clubului condus de milionarul din Pipera. Şi realizată pe vremea lui Becali.
Toţi ştim tot despre Becali. Cînd s-a născut, cum familia lui a fost exilată, aşa cum el se joacă azi cu surghiunul unui club. Ştim ce maşini are, ce cîntă sub duş, cum îl va îndepărta pe antrenorul încă nenumit, ce fotbalişti îl încîntă azi şi-l vor enerva mîine dimineaţă.

Despre bărbatul din fotografie nu ştim mai nimic. Dar un lucru e sigur. Stă pe gradenele de lemn, cu pardesiul gri, cu căruţul în dreapta şi privirea lui ne mărturiseşte că nu se va muta de acolo niciodată. Nu are şi nu vrea o altă echipă. Steaua îi ajunge.
steaua2

Comentarii (332)Adaugă comentariu

cozmiii  •  21 septembrie 2009, 10:28

bun articolu da prea greu pentru „piperani”

stef  •  21 septembrie 2009, 10:30

VOI ZIARISTII AVETI PUTERE, SCAPATI-NE DE PERSONAJUL ACESTA APARUT PARKA DIN PERIOADA KGB-ISTA.Catalin…curaj si demnitate!

Cristi  •  21 septembrie 2009, 10:36

E Iordanescuuuuuuuuu!

sevilla86  •  21 septembrie 2009, 10:39

Oare „europarlamentarul” a citit aceasta carte:“Steaua – legenda unei echipe de fotbal! De, ar trebui sa faca ceva efort,nu se poate citi in 50 de secunde

Bogdan  •  21 septembrie 2009, 10:39

Prea frumos. Acum o luna eram furios pe suporterii de la peluza stricau meciul. Acum ma alatur lor.Gigi lasane!!!. Te rog pleaca din Ghencea.

Traian  •  21 septembrie 2009, 10:40

Tolo ai puterea sa influentezi ( tu si Ovidiu Ioanitoaia ) media sportiva. Scoateti-l de pe ecrane si ziare ***. Puteti face asta si lumea sportului ( nu numai a suporterilor stelisti) va va aclama Articolul e o bijuterie, chapeau bas

cabronu  •  21 septembrie 2009, 10:40

CE FAIN, CE FAIN, CE FAIN, EXTRAORDINAR

Mos Craciun  •  21 septembrie 2009, 10:40

Steaua a avut in ultimii ani printre cei mai buni antrenori din Ro. Pacat ca n-au fost lasati sa-si faca treaba.

In aceste conditii, noul imn al Stelei ar trebui sa sune cam asa:

Avem echipa
Avem valoare
Afara din Ghencea
Cu Jiji Becali

Sorel  •  21 septembrie 2009, 10:41

Fratilor !!! Oameni buni , cei care il sustineti in continuare pe acest Gigi Becali , credeti-ma ca vi s-au luat mintile…va spun sincer ca sunteti orbiti de realitate . Sa nu credeti ca daca a dat bani la niste bolnavi sau a ajutat la construirea unor biserici a facut din bunavointa, aici tot de imagine si de ochii lumii a facut-o si va rog sa ma credeti acei bani sunt niste bani murdari…bani patati. Acest om este un DICTATOR cum era si CEUSESCU si traieste cu teama de a pierde fraiele acestui club…STEAUA BUCURESTI ii aduce bani in buzunar domnilor. Fiind avar dupa putere a pierdut controlul mintii…a devenit PARANOIC. Am observat ca nici reporterii sau moderatorii de emisiuni sportive nu au curajul sa spuna lucrurilor pe nume de teama de a nu-i batjocorii in fata intregii tari. Trebuie sa existe cineva sa-l opreasca pe acest TIRAN…sa-i dea o replica pe masura. In felul acesta nu mai putem continua. JOS GIGI BECALI !!!

Bogdan  •  21 septembrie 2009, 10:41

In mod normal as fi fost nervos astazi. Dinamo (re)descopera spiritul jocului pana in ultima secunda, si voi scrieti tot despre Becali? Dar nu. Ce se intampla in Ghencea este ceva mult mai important, chiar si pentru mine, un dinamovist cu 26 de ani de „boala” la activ. Este mult prea grav. Ma deprima modul in care oamenii cu o anumita putere reusesc sa inteleaga un contract. Ma umple de greata atitudinea aproape generala a acestora – „EU te platesc, deci pot sa te si scuip daca vreau !”.

M-a suprins cat de repede si de vehement au sarit in apararea lui Becali ceilalti conducatori. Nu pot sa nu ma gandesc insa cati oameni simpli din tara asta cred acelasi lucru: daca platesti, ai dreptul sa faci orice. Nu este adevarat, oameni buni. Banii se dau in schimbul unei prestatii, iar acea prestatie se desfasoara in anumite conditii. Inainte de toate, este o tranzactie intre oameni. Oamenii isi datoreaza unii altora RESPECT.

Ma bucur ca, desi mi-ar fi placut sa vad paginile pline de victoria lui Dinamo, totusi cineva incearca sa ne atraga atentia: trebuie sa invatam sa ne respectam.

vasglo  •  21 septembrie 2009, 10:42

Draga Catalin,

Emotionant, rafinat si seducator articolul tau. Dar, nu stiu cum se face ca toate aceste scrieri nu ating realul, esentialul. Mai mult chiar, influenteaza pe a anumita directie (cred ca stii ce vreau sa spun), masele de „idealisti”, suporterii. Daca Becali a devenit „raul” Stelei si toata lumea ii spune asta, mai ales voi, jurnalistii, de ce nu o luati pe calea normala acestor vremuri. A zis Becali ca va vinde, plusati pe asta, dar onest ca niste oameni verticali, formatori de opinie. Coagulati energiile pentru gasirea unui investitor serios, pe placul suporterilor, care sa inceapa discutiile de preluare a clubului, pe baze contabile. O fi Becali cum o fi, dar a bagat niste bani la Steaua si mai baga ca sa tina echipa. Cred ca aici nu exista „poezie”, e „proza”..Chiar nu intereseaza pe nimeni cat costa sa tii, repet, sa tii nu sa cumperi, o echipa ca Steaua? Chiar nu vede nimeni ca la alte echipe mai contribuie si autoritatile locale, pe cand la Steaua e numai Becali? Cui serveste ocolirea caii drepte si normale pentru indepartarea unui asa-zis „paria si groparul” unui simbol? Ce rost are sa promovezi atitudinile unor oameni din tribuna care au dreptul sa critice si sa ceara plecarea unor jucatori si antrenori (exemplele sunt multe si arhicunoscute), in timp ce aceleasi atitudini ale patronului care plateste jucatorii si antrenorii sunt „desfiintate”? Cui serveste promovarea insistenta a ideii unor suporteri „galagiosi”, care nu au mai mult de 20 ani, cum ca Steaua si istoria ei sunt ei? Adevaratii stelisti, aia care au trait bucuria mersului pe jos la Otopeni in acea noapte magnifica de mai ’86, stiu ca performanta se face si cu bani nu numai cu intentii bune…Daca nu se materializeaza in persoana unui nou investitor care sa discute cu Becali preluarea pe bani a Stelei, ca altfel nu se poate, cui serveste acesta vorbarie, adevarat frumos insirata si condusa pe hartie? Are ea vreo finalitate dorita, alta decat „aruncatul gazului pe foc”? Ma indoiesc si te rog sa te mai gandesti la asta..Nu sunt „becalian”, dar nici naiv sa cred ca „peluzele” vor salva Steaua, daca suspenda terenul, retrogradeaza echipa, scor echipa din competitiile europene..

luci  •  21 septembrie 2009, 10:43

Nu se poate frate asa ceva.jumate din populatia tari e cu steaua.nu poate un analfabet sa si bata joc in halul asta.trebuie sa luam atitudine pt ca riscam sa ramanem fara cea mai iubita echipa din romania.

Doru11  •  21 septembrie 2009, 10:47

Multumim pt. articol, dle. Tolontan. Ar trebui ca la meciurile ramase din turul acesta de campionat sa mergem (noi, stelistii) sa strigam 15 minute sau ceva de genul impotriva lui, sa scandam putin pentru echipa si apoi sa plecam acasa.
O solutie pt. plecarea lui din Ghencea este sa ne suspende vreo 5 sezoane din competitiile europene. *** cred ca e cea mai viabila solutie.

ba(la)nel  •  21 septembrie 2009, 10:52

singura sansa a stelei este sa vina in functii de conducere si de decizie fostele glorii ale clubulul…nu vorbesc neaparat de fostele glorii fotbalistice…in 1981, ion alexandrescu (atunci numit presedinte sectiei de fotbal si fost mare jucator al clubului) a inceput o munca foarte dificila, de reconstructie a stelei…steaua naviga pe locrile 4-8…si dorinta lui cea mai mare a fost ca pentru steaua sa lucreze OAMENI CARE AU TRANSPIRAT PENTRU STEAUA…asa s-a nascut acea echipa care, peste 5 ani, va cuceri cupa campionilor…antrenorii acelei echipe erau emerich jenei si anghel iordanescu, oameni cu trecut stelist glorios…

am spus ca nu trebuie sa fie neaparat foste glorii fotbalistice ptr ca si atunci, o perioada, a fost presedintele clubului fostul mare handbalist ion otelea (de 4 ori campion mondial), au mai lucrat in club si gheorghe constantin, si gica popescu

astazi, ar trebui sa vina in ghencea oameni ca ilie nastase, emerich ienei, anghel iordanescu, lita dumitru, marius lacatus, victor piturca, loti boloni, etc…

Dragos  •  21 septembrie 2009, 10:52

Dragi suporteri, dragi romani. Fac un apel la toti microbistii – haideti sa facem ceva pentru a scapa de sub tiranie Clubul Steaua. Fac apel chiar si la rapidisti, la dinamovisti si craioveni si toti ceilalti suporteri. Va rog – chit ca echipa joaca acasa sau in deplasare, nu mai mergeti la meciuri, haideti sa demonstram ca noua ne pasa de echipa si de cuvantul „fair play”. Eu recunosc sunt stelist, dar cand am aflat ca dinamo poate fi suspendata 3 ani, chiar mi-am dorit sa primeasca doar avertisment pentru ca este o echipa cu un istoric care merita sa joace fotbal si sincer vorbind campionat fara derbyul Steaua-Dinamo nu are farmec. Asa ar fi frumos, sa gandim cu totii ca mergem sa vedem un meci frumos in care cea mai buna echipa va castiga. Fotbalul este un sport si unii incep sa uite acest lucru. Noi suporterii nu mergem sa vedem cum se bat unii pe teren, cum se injura arbitrii, cum se arunca brichete si unul dintre cei mai prosti fotbalisti, care nu stie decat sa faca antijoc, se roaga de arbitru sa opreasca un meci; cum cineva vine si crede ca poata transforma o emblema intr-o carpa. Sufletul clubului Steaua este format de suporteri care au iubit-o si cand a castigat cupa campionilor, si cand a pierdut titlul, si cand nu s-a calificat in cupa sau in liga si asa trebuie sa ramana, asa ca va rog, suporteri de orice fel – NU MAI MERGETI LA MECIURILE STELEI, CHIT CA SUNT ACASA SAU IN DEPLASARE. Sa fie stadionul gol, sa nu mai fie drepturi de televizare, sa vedem atunci daca mai ii da mana actualului dictator sa investeasca bani din averea luuui pac pac inntr-o afacere neprofitabila pentru ca sigur nu se mai uita cu sufletul la Steaua de mult.

sebika  •  21 septembrie 2009, 10:53

Salut ,
De unde pot cumpara cartea “Steaua – legenda unei echipe de fotbal” ?
Va rog un raspuns !!!!!!!!!
Multumesc

MM Lucian  •  21 septembrie 2009, 11:00

Catalin, pentru ca tot se invart discutiile legate de Steaua si de individul care printr-un accident nefericit a ajuns sa fie proprietarul echipei in jurul banilor si pentru ca toata lumea pare a astepta salvarea de la o alta ” specie ” de magnat autohton eu iti propun si le propun tuturor suporterilor o campanie pentru listarea actunilor clubului pe bursa . Exista atatea precedente printre echipele mari din Europa si exista atatea motive legate de notorietatea brand-ului si de emulatia generata de conflictele suporteri – conducere incat sunt convins ca poate fi un succes . E adevarat in momentul acela dispare motivatia principala a celor mai multi dintre finantatorii din fotbalul nostru : gestionarea netransparenta a afacerilor .Poate fi totusi o sansa !

sevilla86  •  21 septembrie 2009, 11:02

CATALINE…TE RUGAM NU MAI SCRIE ARTICOLE DE-ASTEA CA NE TERMINI, FRATE…NE BAGI CUTITUL IN RANA MAI TARE…TE RUGAM NU MAI SCRIE ARTICOLE DE-ASTEA….
P.S. PACAT INCA ODATA CA STEAUA MILIOANELOR DE SUPORTERI SI PATIMASI A AJUNS BATAIA DE JOC A CUI? A UNUI NIMENI IMBOGATIT PRIN MARSAVII, FALSURI SI PE SPATELE UNEI GUVERNARI GOLANESTI DE DUPA 89…PACAT CA TRAIM INTR-O ASTFEL DE LUME…

Andrei  •  21 septembrie 2009, 11:03

Mie mi se pare ca seamana cu Iordanescu.
In fine, sper ca vom scapa de babuin cat mai repede.

george  •  21 septembrie 2009, 11:04

domnule Tolontan, articolul este induiosator, insa „personajul fotbalistic” Gigi Becali dumneavoastra (si ma refer la mass-media) l-ati creat si promovat. Astazi (si nu numai) vorbiti despre efect, nu despre cauza. Insa, din cate am mai invatat, atat la scoala, cat si in practica de zi cu zi, este mult mai usor sa corectezi CAUZA, nu efectul. Nu sunt primul si nici ultimul care va semnaleaza acest aspect, dar de convins este necesar sa va convingeti dumneavoastra. Incercati, daca DORITI si PUTETI, sa nu scrieti/ comentati nimic despre dl. Becali timp de o saptamana (din nou, ma refer la mass-media). Ar fi, cu siguranta, una dintre MINUNILE lumii noi!

laca7  •  21 septembrie 2009, 11:05

emotionant intradevar.multumim mult tolo dar avem o dorinta singuri nu putem sal indepartam pe acest cioban de la echipa dar cred ca impreuna cu voi il putem indeprta sper sa ii luaty cit mai putine interviuri si aparytyy tv asa sigur se va simti cum a fost in tinerete sg cu oile pe camp.INTREBARE DACA ESTE OM DE CUVINT ASA CUM SUSTYNE EL [NOI STYM CUVANTUL LUI CU TOTYY]DE CE NU VINDE CLUBUL SAU SASI IA ARGATYY SI SA PLECE UNDE O VREA EL DAR NUMAI SA PLECE.E O ***** DE OM SI SIGUR NU VA PLECA DIN GHENCEA ASA USOR DAR NICI NOI NU NE VOM LASA SI L VOM CONTESTA.FIE VORBA INTRE NOI MAI BINE TE NTORCI LA OI

Catta  •  21 septembrie 2009, 11:09

vasglo:sa sti k sunt multi oameni cu bani in Romania care ar fi dispusi sa finanteze Steaua,dar…..cum vb ghe becali despre asa zisa onoare a lui patata de niste oameni profesionisti de ce declara in presa ca el vinde si a 2-a zi isi schimba declaratiile?!Pai cine cine crezi k mai pica in capcanele si in jocul personajului.
Si sa sti k nu sunt numai copii de 20 de ani care protesteaza,sunt toti suporteri care sunt legati sentimental de aceasta minunata echipa care nu mai suporta batjocora adusa clubului.
Si sa sti k noi suntem glasul istoriei Clubului Steaua pt k cei k tine prefera sa traiasca in mizeria lui ghe becali.
Iar daca a bagat bani in acest club a si castigat din acest club:bani si o reputatie pe care noi vizavi de Steaua o vedem ca fiind negativa.

Catta  •  21 septembrie 2009, 11:12

ghe becali a cunoscut faima inainte de a intelege cine este el cu adevarat iar asta il defineste acum ca om si vedem ce fel de om dak ii putem spune asa

johnny  •  21 septembrie 2009, 11:17

” Dar ” Omul cu Pardesiu ” e unic ! Probabil , s-o fi stins de ceva vreme.Posibil ca mica inimioara cu fes de ” cosmonaut „, aflata langa el, sa fi devenit fan al Stelei. Sau, poate,nu.Nici asta n-are importanta.Atata vreme cat au existat si, cu siguranta, exista oameni asemenea lui,care vin cu bebelus la stadion (!!!)pentru a vedea la lucru AS Armata,CCA sau Steaua,am convingerea ca efortul unui an si jumatate de munca si a zeci de nopti nedormite imi da posibilitatea sa deschid, prin aceasta carte, poarta unei Sarbatori ! ”

ultimul paragraf de pe prima pagina a cartii scrise de Catalin …

Domnule Tolontan , emotionanat articol.Am insa o problema cu toate astea… daca sunteti impotriva ciobanului, de ce ii acordati atata importanta ??? Dupa un meci , de ce nu sunati oameni competenti ? de ce continuati sa apelati la acelasi agramat ?
Numai bine !

Iulian  •  21 septembrie 2009, 11:17

Cred ca cea mai mare monografie dedicata unui club de fotbal din Romania este „Agora U”, scrisa de istoricul Gheorghe Bodea. Are 600 de pagini primul volum, de la infiintare (1919) si pana la intoarcerea din bejenie (1945), iar volumul doi (pana in 1990) este in tipar, si el avand tot aproximativ 600 de pagini.

IEU25  •  21 septembrie 2009, 11:19

Sunt stelist de mic copil! am fost la meciurii, am iesit in strada am plans cand am fost eliminati din semifinala uefa! Acest om a distrus steaua pas cu pas ! Jucatorii ca Dica, Paraschiv, Goian, Mirel Radoi au plecat tot dic cauza lui! a facut de ras legendele stelei, Hagi, Lacatus pe care la umilit si acuma Bergodi. Steaua nu e cea a facut el in 7 ani! Nu el infiintat clubul, nu el a castigat atatea campionate si cupe! El prin afacerile lui ”curate” a reusit sa ia clubul si sa il distruga! Noi mergem la meciuri si i asiguram bugetul si banii de salarii! Ar cel mai bine sa plece! El a zis ca nu tine cu Steaua ! Sa plece! De la ultimul eveniment cu Bergodi eu cat timp va fi G. B. nu ma voi mai duce la stadion sau ma voi mai uita la meciurile Stelei! Voi fii pana voi murii Stelist da GB a distrus steaua! Se mai duce si la biserica si se da credincios, da milioane de romani il injura si il blesteama! Din pacate multi dintre voi la-ti votat ca europarlamentar si are imunitate acuma! Nu cred ca are banii cineva sa cumpere steau acuma in romania , poate doar tiriac ! Daca sar face vreo strangere de fonduri pt cumpararea stelei sau transformarei ei ca cluburile din spania unde sunt societati pe actiuni as baga cu drag si eu vreo 1000 de euro si cred ca ar mai baga mi de romani bani in steaua ca sa scapa de acest individ care si-a batu joc de romania!

Florin  •  21 septembrie 2009, 11:19

„Europarlamentarul” cioban nu poate citi cartea aceasta pentru ca trebuie sa i-o sublinieze cineva cu rosu si cu verde.

bogdan  •  21 septembrie 2009, 11:21

sunt satul de masele de suporteri „realisti” care dau lecti de moralitate si care vezi doamne dau bine ca se pun contra vantului.
si DA STEAUA SUNTEM NOI !! un suporter de 33 ani cu drogul in sange ( STEAUA)

johnny  •  21 septembrie 2009, 11:24

pt sebika : cartea o poti achizitiona de la magazinele diverta , de pe site-ul oficial al Stelei…Insa iti dau un sfat.. sa te uiti la sfarsitul cartii sa fie cd-ul acolo … se dezlipeste foarte usor plicul in care e pus. Stiu din proprie experienta.inca ma mai chinui sa fac rost de cd-ul ala … si nici un rezultat.

Dantesc  •  21 septembrie 2009, 11:28

Sunt clujean si totodata CFR-ist dar fie ca vreau fie ca nu vreau sunt la curent cu toata tevatura din jurul Stelei si a acestui personaj grotesc demn de mila numit GB.Si ce ar fi de spus in afara faptului ca usor,usor Steaua este o echipa urata de toata lumea iar cauzele va las pe voi sa le gasiti/identificati…Motivul principal e acest GB care prin felul sau de a fi a invrajbit suporterii intre ei caci doamne multi sunt cei care au marsat la cretinitatile acestui personaj.
Deci ca sfat : Scapati de el ! Altfel aceasta echipa e sortita disparitiei din pacate .Treceti la actiune iar cea mai buna metoda ar fi ca timp de mai multe meciuri lumea sa nu mai mearga la stadion,asta ar atrage imediat atentia forurilor internationale,a presei de dincolo(nu cea de aici fiindca se stie ce se intampla aici cu presa) iar acest pesonaj sinistru ar renunta de jucaria lui preferata fiindca nu i-ar mai fi folositoare .Puterea e in mainile suporterilor fara ei nici o echipa din lumea asta nu inseamna absolut nimic

adi  •  21 septembrie 2009, 11:34

ce ar putea sa faca media: boicot la adresa domnului gigi. adica: nimeni sa nu mai ia interviu lui, numeni sa nu mai scrie nimic de el sau sa-i pronunte numele, sa se scrie doar de echipa. ma refer la presa sportiva macar. ca ceilalti is slugi de partid, impreuna cu posturile tv. atunci sa vedem ce va mai face sa iasa in fata, cand nu va mai fi agat in seama, cand nu i se va mai da atentie.
stiu ca e greu totlo, da altceva ce va mai ramane de incercat?!?
ce se mai poate face? sa incepi tu sau liderii de pe steaua.ro o petitie care sa fie inaintata catre conducerile ligilor, poate si parlament, catre fifa, uefa si se mai pot gasi locuri in europa unde s-ar putea afla despre adevaratul gigica.
in rest doar cenzira voastra poate deocamdata sa-l miste putin.
hai pa.

Cătălin Tolontan  •  21 septembrie 2009, 11:35

sebika : cartea o puteti gasi in librariile diverta sau la magazinul oficial de la stadion
george: confundati televiziunile cu ziarele. In al doilea rind, sint sute si mii de mesaje, apeluri ale suporterilor stelisti despre/contra felului in care becali conduce clubul. Trebuie sa le ignoram dupa parrerea dvs doar ca sa nu mai apara numele lui becali?
bogdan: pagina 1 de azi e despre dinamo si numeroase pagini la interiorul ziarului

sevilla  •  21 septembrie 2009, 11:35

Frumos articol, emotionant. Problema e ca o astfel de atitudine si un astfel de simbol nu il inteleg cei ce ar avea nevoie sa-l inteleaga – vorbesc atat de finantator, cat si de suporterii de la peluza. In clasicul stil romanesc, se ambaleaza aiurea toti, unu ca muta echipa, altii ca-l dau afara pe primul. Becali are nevoie de imagine, iar aceasta doar Steaua i-o poate da! va inchipuiti ca ar mai interesa pe cineva ce zice el daca nu ar fi la Steaua? Pe becali nu o sa-l schimbe nimic, niciodata, iar atata timp cat nu va avea suportul tribunelor, vor exista mereu declaratii, injurii scandari impotriva lui, etc, care culmea! va vor da tot voua, ziaristilor un nou subiect(deci castiga gigi ca se vorbeste de el). Ca sa plece gigi din Ghencea, va trebui sa vina cineva care sa aiba suficienti bani cat sa-i „plateasca” nevoia de imagine, de aparitie in public! si, din pacate, deocamdata nu cred ca exista un astfel de investitor.

Dragos  •  21 septembrie 2009, 11:35

Draga vasglo,

Imi pare rau sa spun dar cred ca faci parte din staful lui Jiji. Daca dl Becali vrea sa promoveze o vanzare de club la un pret debordant de mare e problema lui. In acelasi timp problema noastra a suporterilor este dl Becali. Cand suporterii cer demisia unui antrenor clubul o face pentru ca orice patron de club civilizat stie ca fara suporteri nu exista fonduri pentru a sustine un club. Becali nu e prost, fii pe pace. A investit ce-i drept bani in Steaua dar a si castigat – cel putin Clubul intrucat nu sunt sigur daca este asociatie non-profir. Drepturi de televizare din campionat; din liga; tricouri; sponsori; jucatori vanduti; bilete=bani, si la ce lot are acum si ce salarii, garantez ca rezulta si profit. Asa ca te rog transmite-i sefului sa nu creada ca poate specula vanzarea unui club precum pretul terenurilor.

Ionut  •  21 septembrie 2009, 11:44

Un comment ce nu se refera la acest articol:
Pe home-page-ul gsp, astazi la ora 11:40, 80% din articole sunt legate de cele doua „magnifice” echipe de fotbal din bucuresti, in speta DINAMO si STEAUA, asadar, va rog ca un cetatean al Romaniei din provincie, face-ti un site gsp-de bucuresti si cu stiri doar de fotbal, si inca unu in care sa tratati si celelalte sporturi ce se practica in Romania, si bineinteles sa scrieti si despre echipele de fotbal din provincie, ex: Unirea Urziceni, campioana en-titre a Romaniei, CFR Cluj – fosta campioana si castigatoarea Cupei Romaniei, FC Timisoara – vice-campioana Romaniei si finalista Cupei Romaniei, fara suparare, dar Dinamo si Steaua au fost mediocre anul trecut si anul acesta par a merge la fel…. In speranta ca veti lua seama de o parere, sa auzim mai multe si de alti sportivi….

fotbalreal  •  21 septembrie 2009, 11:46

Cand vreti, articolelele sunt niste bijuterii!!!
Daca nu-l mai baga nimeni in seama, gigi trebuie sa plece, pentru ca pe el nu-l tine langa echipa pasiunea, ci dorinta de a fi in centrul atentiei. Si Steaua ii ofera acest lucru: sa se scrie mereu despre el.
Si cum machedonu’ e ahtiat dupa faima si atentie, nu va pleca pana nu i se da IGNORE sin toate partile.

rares  •  21 septembrie 2009, 11:46

SOREL AI DREPTATE !!!

Sorel am fost exact ce spui tu acolo. L-am sustinut pe Becali in momentul in care suporterii strigau afara din Ghencea … ma intrebam ce anume ii face pe ei sa se cheme SUPORTERI AI STELEI daca ei vin acolo sa strige oarecum impotriva ei

Nu stiu daca am fost orbit de realitate … poate am evalut gresit importanta unor gesturi si vorbe ale lui Becali si poate am fost de acord cu demitrea lui Hagi si Lacatus pentru ca ei se vor identifica mereu cu Steaua insa ca antrenori nu o pot ajuta foarte mult … acum.

Insa m-am gandit … ce rezultate as avea eu daca la servici as avea un sef ca Becali … 0 si cred ca as avea si psihicul distrus.
Becali vorbeste mereu de cat a suferit familia lui in comunism dar stai ….. Steaua traieste acum intr-un sistem comunism (nesiguranta zilei de maine ca antrenor si jucator, toata puterea la un singur om, un dictator in deplin sens al cuvantului – comportament, limbaj, vocabular f sarac si discurs identic cu cel pe care il blameaza toata Romani de azi, existenta turnatorilor, mazilirea oricarui individ care se opune sistemului si nu in ultimul rand o suprafata frumos colorata – pana nu demult)

Eu cred ca Steaua va cadea mult mai jos … insa voi ramane stelist si voi incerca sa o ajut cat pot eu 0.0000000000000000000001 %. Insa Becali sa nu uite ca pe Ceausescu la dat jos poporul (sa zicem) … pe el cine il va da jos? Fratilor cu masele nu te pui ca ….. o sa plangi in chinuri … sa fim realisti sunt stelisti mai radicali ca mine iar dintre ei sunt unii ca isi construiesc viata pe langa club iar cand cutitul le va ajunge la os (FOARTE CURAND) Becali va avea regrete imense pentru ca il vor calca in picioare.

Pacat ca ma voi bucura atunci 🙁

Fortza Steaua, Steaua noastra a stelistilor de mici, nu din 2003
Rares

un stelist  •  21 septembrie 2009, 11:50

Este timpul ca „distinsul” finantator sa se indrepte spre alta echipa (as recomanda-o pe Dinamo), ca sa o aduca si pe ea in mocirla in care se zbate de vreo 2-3 ani STEAUA.
Sa plece cat nu este prea tarziu!!!!!!!!!!!!!!

Teodor  •  21 septembrie 2009, 11:56

Stimati ziaristi,
Va rog, ca macar pentru un timp (ideal ar fi pentru totdeauna), sa nu-i mai pomeniti numele acestui personaj dezgustator. Este o rusine pt noi toti. Din pacate, presa l-a creat si il mediatizeaza tot timpul. Pentru binele nostru, astfel de oameni trebuie sa dispara din paginile ziarelor, de pe ecranele televizoarelor. As saluta o initiativa a ta de a elimina „mediatic” acest personaj. Fara presa, va deveni un mare zero!

george  •  21 septembrie 2009, 12:04

domnule Tolontan, va multumesc pentru observatiile facute, insa nu am confundat televiziunea cu ziarele (din cate am invatat mass-media include presa, radio, tv, mai nou internet). Mai departe, cred ca este o neintelegere: eu nu v-am solicitat (nici nu as avea dreptul) sa ignorati mesajele suporterilor/ simpatizantilor stelisti, ci pe dl. Becali. Decizia este a dumneavoastra. va doresc o zi buna.

Bodi  •  21 septembrie 2009, 12:05

Lasa, ca tot voi, ziaristii, l-ati ridicat unde e acum. Daca nu era atat de bagat in seama si atat de mediatizat (chiar atunci cand era luat in bascalie) nu ajungea asa de ingimfat sau cel putin statea in casa lui si nu ne umplea casele cu ifosele lui de parvenit. Astuia daca nu-i miroase a bani, ii pute.

milici  •  21 septembrie 2009, 12:06

Metoda emotionalo-patetico-lacrimogena are efect maxim in Romania,vezi cazul revolutiei din ’89.
As vrea sa stiu ce crede acest omom simbol cu roaba lui despre cazul JJ-Steaua.
Protestatarii activi sunt alt gen de oameni…
La fel cum JJ nu are calitati de conducator de club la fel si galagiosii nu prea sunt suporteri.
Daca despre calitatile lui JJ s-a cam lamurit lumea despre galagiosi se cam ascund niste adevaruri:
_aduc pagube echipei si jucatorilor lipsindu-i de public;
_huiduie ostentativ cu si fara motiv jucatori (Dica,Banel,Surdu,Lovin etc).
_cer revenirea unor antrenori evident fara rezultate si cu probleme (Hagi, Lacatus , Bergodi etc.).
_poate Steaua are destui suporteri care sustin echipa chiar daca nu merge si nu il agreeaza pe JJ si ar veni la meciuri dar nu accepta astfel de manifestari.

vasglo  •  21 septembrie 2009, 12:11

@Dragos, @Catta,

M-ati dibuit. Sunt „mana dreapta” a lui Becali, omul din umbra care manipuleaza prin presa si bloguri(sic).Hai sa fim seriosi, credeam ca am o discutie adevarata cu Catalin, dar vad ca va bagati voi. E bine si asa. Daca unul din voi ati avea banii si ati fi stelisti adevarati ce v-ar interesa acest club, ce v-ar impiedica sa-i spuneti lui Becali ca vreti sa preluati clubul si sa-i cereti sa negocieze vanzarea clubului, avand in vedere anuntul lui public ca ar vinde, pe baza de acte contabile (unde scrie tot ce a incasat clubul, tot ce a bagat Becali si tot ce a scos, daca a scos) dar nu vine nimeni? Atat timp cat nu vine nimeni, el blufeaza si face „arogante”. De ce nimeni nu pune problema asa? Se doreste cumva sa se ia Steaua pe nimic, numai prin revolta suporterilor? Ce, facem revolutie bolsevica si trecem la „nationalizari”? Aia care vor ca Steaua sa fie retrogradata, suspendata, data afara din Europa, numai ca sa scape de Becali, sunt suporteri adevarati ai echipei? Ce facem acum, distrugem Steaua numai ca sa scapam de Becali? Asta-i gandirea corecta? Nu, e numai pasiune orbeasca si cei care actioneaza asa nu sunt cu nimic mai prejos decat Becali. Ca suporter stelist am voie sa-i desfiintez pe Lovin, Banel, Dica, Dayro etc, sa cer plecarea unor antrenori ca Piturca, Lacatus, Stoichita, dintr-un motiv sau altul, in timp ce patronul care i-a platit nu poate spune nimic critic despre ei?

JuVe  •  21 septembrie 2009, 12:11

Becali datorează jumătate din tot ce are Stelei, iar cealaltă jumătate lui Hagi. Fără Steaua şi fără Hagi Becali n-ar exista.

Mynsc  •  21 septembrie 2009, 12:20

Vreau sa vad o campanie de presa impotriva acestui om, la fel de aspra cum au fost cele impotriva lui Mircea Sandu sau Ridzi. Va e frica ca n-o sa mai aveti despre ce scrie daca-l scoateti de la Steaua ? Va garantez ca intreaga Romanie, indiferent daca sunt dinamovisti, rapidisti sau stelisti, o sa va multumeasca. Hai curaj!

Blondu  •  21 septembrie 2009, 12:22

Si eu sunt de parere ca ar trebui sa lase Steaua pe mana fostelor glorii.Nastase si Hagi ar putea sa cumpere echipa de la cioban si sa mai aduca la randul lor si alti investitori cum ar fi Gica Popescu nustu dar singura solutie asta ar fi ca Steaua sa fie preluata de niste stelisti adevarati care cunosc valoarea,istoria celei mai iubite echipe din Romania.Nu se poate sa continuam asa la nesfarsit……..

radu dochita  •  21 septembrie 2009, 12:31

nu-l mai dati pe ecrane,nu-l mai dati in ziare!!!e un NUL!!!!

Dany 2182  •  21 septembrie 2009, 12:34

Domnule Tolontan , emotionanat articol.Am insa o problema cu toate astea… daca sunteti impotriva ciobanului, de ce ii acordati atata importanta ??? Dupa un meci , de ce nu sunati oameni competenti ? de ce continuati sa apelati la acelasi agramat ?
….a spus johnny….numai ca in toate tarile civilizate, si nu numai se da la televizor numai si numai ce se cere…degeaba suntem noi aici 100 si comentam ipocrizia, paranoia, grandomania si toate relele facute de Becali…Deci suntem impotriva ciobanului, Catalin si cielalti jurnalisti buni nu-l suna dupa meci, dar se gaseste un alt…mai stiu eu Horia Ivanovici…care, daca-l il suna face o mai mare audienta…si pe ei, pe jurnalisti, ce-i ii tine acolo…Audienta facuta de oamenii de nimic cu care convietuim in tara asta…Putem vorbi mult pe tema Becali, dar din pacate exista doar timpul care poate sa ne mai „salveze” de acest fenomen national…Mentalitatea comunista inca ne apasa…Cred ca asta este adevarul si pentru faptul ca, intradevar nici un jurnalist nu are tupeul sa poarte o discutie despre acest caracter, fata in fata cu Jiji, de teama ca nu poate ajunge la o concluzie pe care si Becali sa o poata intelege…

cristi  •  21 septembrie 2009, 12:35

Articolul este…profund ca intotdeauna!
Desi a facut si lucruri bune, omu’ e bolnav deja…bolnav de imagine.
Ideea e simpla…degeaba le spuneti gazetarilor sa nu mai scrie despre el daca voi cititi ziarele care scriu despre el.
Ia sa nu mai cumparam ziarele care scriu despre el sau sa nu mai intram pe articolele ce-l au ca subiect, sa vedeti cum nu mai auziti despre el.
Pt ca desi gazetari stiu ca asta ar fi cel mai bun lucru care ar putea ei sa-l faca, nu pot, pentru ca atata timp cat noi cautam articolele despre el ziarele se vand si sunt obligati sa scrie despre el…de…principiile economiei de piata…sa zicem.
Daca noi cautam aceste „stiri senzationale” de ce le cerem altora sa faca ceea ce nu pot.
Ca de obicei pt roman e mai usor sa spuna altora ce sa faca decat sa faca el.
Greseala pleaca de la noi, de la cei care se complac in „micismele” astea.
Numai bine!

Oscar  •  21 septembrie 2009, 12:35

Poza pe care o aratati exprima cel mai corect ce inseamna CCA la vremea lansarii ei pe prima scena fotbalistica de bolsevici: un intrus la ale carei reprezentatii participau bunicii iesiti la aer liber cu napotii sugari. Ulterior, ca sa nu se plictiseasca, i s-a mai adus un fratior, tutelat de MI, sa aibe cu cine disputa „eternul derby”, asa cum ii spun ziaristii care gandesc cu mintea altora.

Comentează