Mesaj la naşterea unei alianţe

„Nu mă bag!”, i-a spus Dan Voiculescu lui Crin Antonescu, cînd liderul liberal i-a reproşat zilele trecute, în glumă, că nici nu s-au aliat bine PC şi PNL, că a şi fost atacat pe blogul Tolo.ro.

luni, 10 ianuarie 2011, 4:54

„Nu mă bag!”, i-a spus Dan Voiculescu lui Crin Antonescu, cînd liderul liberal i-a reproşat zilele trecute, în glumă, că nici nu s-au aliat bine PC şi PNL, că a şi fost atacat pe blogul Tolo.ro.

Nu de la Dan Voiculescu cunosc episodul, petrecut la negocieri. De cînd s-a trezit într-o bună dimineaţă, acum un an şi jumătate, cu poza pe pagina 1 a Gazetei şi amestecat în cazul Ridzi, patronul a ales să rupem orice relaţie. Am însă o descriere corectă a dialogului dintre cei doi, aşa încît cred, şi după tonul folosit de liberal, că protestul lui Crin Antonescu a fost o glumă. Voiculescu a tăcut o secundă şi a răspuns serios. Abia apoi a realizat că partenerul său e ghiduş. Sau poate nu.

Am trăit, alături de Crin Antonescu, în istoria comună politician – ziarist, cîteva episoade reciproc dureroase. În perioada 1997 – 2000, a ocupat funcţia de ministrul Tineretului şi Sportului, prima şi singura lui responsabilitate guvernamentală de pînă azi.

Ne-am intersectat în mai multe investigaţii de presă, precum cazul cabanei Piatra Arsă, care s-a lăsat cu un raport cu delapidare de miliarde şi trimiteri penale ale Curţii de Conturi la adresa mai multor subordonaţi ai lui Crin Antonescu.
Lucram, pe atunci, în trustul lui Adrian Sîrbu şi e adevărat că am fost de o violenţă aproape extremă în scris cu Crin Antonescu, după cum e la fel de adevărat că ministrul a răspuns identic în conferinţele de presă. Au urmat vizitele secrete, insistente şi inutile pe care liberalul le făcea, însoţit uneori de Mona Muscă, în cabinetul şefului Pro.  „Atenţie, tipul are mania persecuţiei!”, mi-a spus cineva care asistase la reclamaţiile lui Antonescu în faţa lui Sârbu.

Au trecut 12 ani. Poate că ne-am crescut şi noi acurateţea jurnalistică, poate şi-a modificat şi cel ajuns preşedinte PNL rezistenţa la critici şi dezvăluiri de presă. Vom vedea.

În ceea ce ne priveşte, alianţa PC plus PNL nu schimbă nimic în felul în care ne vom face treaba. Un ziar de sport nu se amestecă în politică, însă experienţa a arătat că politicul are un apetit aparte de a năvăli buimac în sport, clătinîdu-se după bani şi imagine, şi sfîrşind aproape întotdeauna prin a fi îngropat în scandaluri epice.

Gazeta a preferat să facă limpede atitudinea sa. E un mesaj către public, nu către proprietarul media Dan Voiculescu sau către Crin Antonescu, ale căror alianţe şi interese. economice şi politice,  nu e treaba noastră să le menajăm. Pentru noi, regulile rămîn aceleaşi, aşa cum sînt însemnate în cultura meseriei (The Elements of Journalism, Kovach and Rosenstiel, 2001) şi cum încercăm să le practicăm:

1. Prima obligaţie a jurnalismului e adevărul.
2. Prima sa loialitate este cetăţeanul.
3. Esenţa jurnalismului constă în disciplina de a verifica.
4. Ziariştii sînt independenţi faţă de cei despre care scriu.
5. Ei funcţionează ca verificatori independenţi ai Puterii.
6. Ei asigură un forum public pentru critică, dar şi pentru compromis.
7. Ei se străduiesc să facă lucrurile importante interesante şi relevante.
8. Ei trebuie să conceapă inteligibil ştirile şi să respecte proporţia lor.
9. Ziariştii sînt liberi să-şi exercite propria conştiinţă.

Da, ştiu, sună teoretic şi patetic. Şi ce dacă.

Comentarii (72)Adaugă comentariu

greta  •  10 ianuarie 2011, 17:07

Si zici ca ” mi-a spus cineva ” e gazetarie care are de-a face cu cele 9 principii din final ? Glumesti Tolo.

gima  •  10 ianuarie 2011, 17:08

tolo tata, daca eu eram in locul lui D.V. acuma scriai colete la Posta

Cătălin Tolontan  •  10 ianuarie 2011, 17:09

greta: nu, nu glumesc. O sursa mi-a relatat discutia. Cum iti imaginezi ca s-au scris ZECI de carti, de catre jurnalisti, despre culisele campaniei electorala a lui Obama? Se scrie nu doar ce spun, ci si ceea ce gindesc personajele. Pentru ca la discutii asista mai multi oameni, ele sint repovestite si pot fi reconstituite. Asadar, nu glumesc, dimpotriva sint gata sa-ti explic. Eu cred ca a explica publicului felul in care functionam, ce facem si de ce facem e o chestiune importanta in presa de azi.

ovidiu  •  10 ianuarie 2011, 17:28

Teoria supapei. Gazeta e libera, dar celelalte? Sa fim seriosi.

politica  •  10 ianuarie 2011, 18:00

„mi-a spus cineva care asistase la reclamaţiile lui Antonescu”.. haha, asta este la fel de adevarat cum ai spune ca nu sarbu ti-a zis :))) se pare ca sunt probleme daca ai ajuns sa scrii asemenea chestii… ce-o trebui sa faci politica si sa te amesteci in troaca aia nu inteleg

mircea  •  10 ianuarie 2011, 18:04

Tolo, ai curajul sa spui si despre „Antene” ca patronul nu se baga ?
Cred ca sunt de acord cu Ovidiu, dar e bine ca exista macar aceasta supapa…

ha?  •  10 ianuarie 2011, 18:05

si totusi, daca aceasta fraza „Atenţie, tipul are mania persecuţiei!” ai rostit-o chiar tu in fata lui sarbu, ca sa il „previi” despre ce urma sa se petreaca in acele vizite „secrete”? 😀

Cătălin Tolontan  •  10 ianuarie 2011, 18:05

politica: vezi raspunsul de la 3. La discutiile Crin – Sirbu au participat mai multi oameni

ha: ntzzz, e caracterizarea altcuiva

utaaradan  •  10 ianuarie 2011, 18:12

ar fi foarte bine daca ati respecta macar, da macar UN SINGUR punct, din cele noua…

de_pe_tarnave  •  10 ianuarie 2011, 18:20

@Cata’:
De ce majoritatea colegilor tai din presa considera aceasta o afacere?
poti sa numeri pe degete ziaristii din Romania ce au crez cele 9 puncte enumerate mai sus.De ce,de exemplu,colegii tai de la Antene fac emisiunile in amintirea telejurnalelor de altadata: in continuu cu dusmanul de clasa,dusmanul poporului,samd…Sunt ziaristi care cred ca poporul roman e prost si analfabet, si ca trebuie sa-i traduca acestuia din romana in romana.Mie scarba de cum isi fac unii aceasta meserie.

de_pe_tarnave  •  10 ianuarie 2011, 18:25

P.S. Alianta asta a mai fost in guvernarea Tariceanu.Deaci nu e nimic nou.

Catalin B.  •  10 ianuarie 2011, 18:32

Uffffffff.Daca am urat vreodata ceva in viata mea,aia a fost politica. Eu consider ca un ziar de sport ar trebui sa prezinte exclusiv informatii sportive. Pentru restul stirilor,avem Canacan, Libertatea,etc.Oricum,din Romania citesc numai un ziar, Sportul,adica,ma scuzati,Gazeta Sporturilor.(parca mi-e dor de timpul cand stateam la coada sa prind si eu un Sportul…)

Alexandru M  •  10 ianuarie 2011, 18:46

Cataline, cred ca esti prea putin important ca „formator de opinie”. Te bagi aiurea in seama, tu si parerile tale nu prea contati !
Iti amintesti de cazul Ridzi?!!Mai stii cate stupiditati ai spus atunci, cum erai tu convins ca ai descoperit oul lui Columb? Cat de sigur erai de urmarile dezvaluirilor respective?!
De-aia nu mai dorm astia noaptea, le e frica de articolele tale?!

Blasphemer  •  10 ianuarie 2011, 18:48

Punctele 1-8 sunt incalcate constant de colegii d-voastra de breasla (de fapt, pe multi nu-i pot numi asa… „colegi”). In schimb de punctul 9 abuzeaza toti cand isi motiveaza… „scrierile”.

cezar  •  10 ianuarie 2011, 18:49

„tolo. „Ne facem treaba” nu inseamna „imi fac treaba”. In alta ordine de idei, politica va fi facuta intotdeauna prin canalul sportiv fiindca asa ajunge cine trebuie foarte usor la sute de mii de suporteri, cei mai multi destul de usor de ametit, manipulat.

alex v.  •  10 ianuarie 2011, 18:56

buna seara!

daca mi se permite, as vrea sa pun cateva intrebari.
cum sunt bune de tipar articole care n-au in ele un fapt de presa (ma refer acum la cele strict legate de partea sportiva)?
cum de intr-un articol care apare in cel mai bun ziar de sport din romania apar ‘declaratii’ facute in privat de oameni din fotbal, redate de jurnalist ca si cum ar fi fost in aceeasi camera cu mm si becali cand acestia discutau, fara a preciza vreo sursa? nici macar o propozitie de ochii lumii, gen ‘a declarat o sursa care a dorit sa ramana anonima’? cum sunt verificate informatiile si cat la suta din ‘dialogurile’ redate in ziar sunt adevarate?

autholycus  •  10 ianuarie 2011, 19:23

Corect rationament tolo . jurnalismul sportiv nu are de-a face cu politicul pana la un punct . cand se interfereaza si ele . eu cred ca , cel mai mare castig al tau si al echipei tale este totala lipsa de implicare peste politica editoriala a ziarului tau a patronatului .
imi place ca mai citesc in gazeta si altceva decat despre clasicele subiecte legate de printz dodel banel etc .
este o linie buna dar competitia asta acerba v-a facut si pe voi sa faceti anumite compromisuri desi sunteti echipa mai buna si mai inteligenta dintre cele 2 ziare sportive .
nu prea are legatura cu tirajul ce va propun eu acum dar ce ar fi sa faceti un fel de serial , foileton care sa apara in una din zilele de week-end legat de sportul interbelic si de personalitatile , elita care era implicata in fenomen .?
ca fost profesor de istorie , am fugit (nu plecat) din invatamant dar totusi vreau sa contribui la reparatia morala care incearca sa o faca marius oprea(e liberal si el parca:)) la adresa elitei martire a romaniei . incerc sa aduc si eu o contributie acestei perioade dintre 1948-1964 printr-un blog http://memorialuldurerii.wordpress.com/ .
a fost o perioada , intre cele 2 razboaie mondiale , tot de 20 ani cat s-a scurs si de la revolutie pana acum . dar ce diferenta …

gigi  •  10 ianuarie 2011, 19:23

cum sa se bage patronul la „antene”,inca nu spun si nu infiereaza tot ce fac golanii si coorwele marinarului,ar trebui sa mai deschida televiziuni sa poate sa preia toate golaniile pedeleilor.

fanulumocanu  •  10 ianuarie 2011, 21:05

antonescu a spus in gluma… gluma serioasa. s-a aliat cu pc pentru oamenii politici din pc ,nu pentru armele media.
vreau,domne, sa cred in presedintele pnl, imi doresc sa fie ce se autopropune a fi dar il urmaresc si-mi pare siliconat.
oricum, fara a fi ceva rau, presa e o arma care din cand in cand isi schimba posesorul. si e bine asa atat timp cat sunt macar doua tabere cat de cat echilibrate.

mario  •  10 ianuarie 2011, 21:27

a mai murit un jurnalist

Tolo n-o fi mâncat usturoi, dar GSP-ul miroase | Anglofil  •  10 ianuarie 2011, 21:40

[…] occidentale.Nu voiam deci să mai scriu despre cât de jos a coborât presa sportivă. Dar articole precum cel al lui Cătălin Tolontan de astăzi, încă mă revoltă. E prea mult! Textul se înscrie în propaganda bine-cunoscută -€“ patronul nu se amestecă în […]

ZiDanNR1  •  10 ianuarie 2011, 21:49

Da , da si mie mi-a spus CINEVA ca tu de fapt esti basist si acum il ataci pe Crin la ordinul lui Basescu!! Cine este acel cineva ccare ti-a spus tie? Este acelasi cu cel care mi-a spus mie :))

nobody  •  10 ianuarie 2011, 23:10

d. tolontan, daca ai moderare la comentarii, mai degraba nu publica asta. numa’ gandeste-te. esti ziarist – ok. cu experienta dincolo de nisa de jurnalism sportiv – ok. stapan si pe domeniul managementului de presa – ok. si pe deasupra, cetatean cu optiuni politice – ok. si asta nu e gazeta pe care o conduci, ci blogul tau propriu – ok.
si totusi, sa-ti transferi credibilitatea din domeniile pe care esti tare – sport, gazetarie sportiva, management de presa – intr-un domeniu in care esti doar amator, recte politichia, fie si daca faci transferul asta pe propriul blog, io unu’ zic ca nu e chiar ok. pe de alta parte, daca asa iti cresti traficu’ blogului si din asta scoti bani – hm, ok? ei bine, dac-as fi voiculescu, as zice ‘no way’. adica de pe urma gazetariei etc. ai deja castiguri directe si la vedere. astea suplimentare, din blogareala, dar care n-ar fi posibile fara chestiile bifate mai sus cu ok – foarte bine, da’ nu’ pe banii mei.
imagineaza-ti invers: ca voiculescu, care se da mare om de afaceri, ar obtine cumva credibilitate enumerandu-si lista angajatilor de valoare, printre care te-ar pune si pe tine. si ar scoate o serie de tricouri cu meclelele ‘starurilor lui voiculescu’, printre care si tu, pe care le-ar vinde pe bani. ti-ar placea?

florian  •  10 ianuarie 2011, 23:34

Domnule Tolontan, cu tot respectul va intreb si eu, la „Antene” se baga? Am banuiala, ca nu o sa-mi raspundeti nici mie,nici lui Mircea.Nu-mi raspundeti ca nu va priveste,va rog!

“Da, ştiu, sună teoretic şi patetic. Şi ce dacă.” « Se întâmplă la Arad: politică, societate, UTA.  •  10 ianuarie 2011, 23:44

[…] http://www.tolo.ro […]

jurnal bio  •  11 ianuarie 2011, 0:25

Dupa cum a inceput, alianta aceasta pare construita dupa principiul 1+1+1 = 2,2 . Vad ca in Antene s-a dat directiva sa fie laudata, pana si Badea, care e critic cu orice, a avut cuvinte de lauda despre alianta. Macar sa ne fie mai bine…

claustrofobus  •  11 ianuarie 2011, 0:31

pai ai dreptate. in regim basescu cam toti oamenii normali sufera de persecutie, mai putin portocalii ca tine. pai daca febletea ta basescu, cu ai lui boc, riti si udrea nu s-au bagat in sport pana in gat atunci nu s-a bagat nimeni. nu te-am vazut odata sa zici ca antonescu a instituit renta pentru campionii mondiali si olimpici pe care boc acum a taiat-o cu 25%. base pana si in fotbal e bagat, il controleaza si dirijeaza cu dna si cu mircea sandu. razvan lucescu a facut campanie electorala pentru basescu si boc invitandu-i la antrenamentele nationalei in campania electorala, nu te-am vazut sa protestezi atunci ca se baga politicul in sport. si sa nu mai zic de mega afacerile cfr cluj si urziceni 60 milioane de euro atat au castigat de la uefa si n-am bagat mai mult de 10 milioane de euro in fotbal. restul unde s-a dus? ma astept sa ma cenzurezi, ceea ce dovedeste ca mogulul tau felix motanul e un personaj mult mai democrat decat portocalele spatiale ca tine.

florin gornea  •  11 ianuarie 2011, 2:13

o sa pun in rama articolul asta !!! 🙂 iar cind vei mai scrie despre ,stadioane, patinoare si bazine de inot , o sa-ti aduc aminte de cele noua reguli enumerate de tine :)poate asa o sa dai si pretul corect al constructiilor :)nu doar sa te tot vaicaresti ca astia de la putere mai si construiesc cite ceva pentru sport si – vai !- nu sunt construite de firmele de partid ale pc-ului ci de cele de partid ale pd-ului :)desi nu mai sesizezi lucrul cel mai important , ca se construiesc totusi !!!

sorin  •  11 ianuarie 2011, 2:21

Tolo,

Apropo la ce ai scris, am scris si eu ceva, tangential, dar tot la Romania se refera. Daca te intereseaza intra aici http://www.ideisiopinii.ro/

john  •  11 ianuarie 2011, 3:52

Banuiesc ca si stirea cu Shon Mekyten care cumpara Steaua acu’ vreo cativa ani se incadra tot in cele 9 reguli pe care le-ai mentionat, nu?

Sigur, poti sa spui ca si CNN si FoxNews s-au facut de cacao cand au anuntat sambata ca Gabby Giffords a murit impuscata in cap, dar ei doar s-au grabit (impardonabil), pe cand voi ati inventat complet o stire. O sa zici ca voi nu ati facut decat sa reproduceti ce declara Becali, dar daca Becali va spune ca l-a angajat pe Rafa Benitez, voi o sa-l credeti si o sa publicati o stire ca asta fara sa verificati?
Asa ca las-o mai moale cu lectiile de jurnalism, ca n-ai credibilitate.

Ion Niculae  •  11 ianuarie 2011, 6:36

Bravo Catalin!
Din pacate noua noatra generatie de ‘politicieni’ respecta toate habit-urile celei vechi: presiuni sa-si apere camarila, ingerinte in, de regula, cele care merg cat de cat si un dispret absolut si o crasa nepasare fata de realitatea vietii noastre de zi cu zi.
In lumea in care traiesc ei nu exista, decat pt a fi folosite in discursuri bine lucrate, cuvinte ca: tara, patriotism, istorie, datorie fata de neam. Mi-e sila, adica din ce in ce mai sila, de ei toti, ‘elita’ asta de ciubucari si hoti cu gulere albe.
Bafta si stime multe!

varga  •  11 ianuarie 2011, 7:53

D-le Tolontan ,
te cred , dupa parerea mea Crin A. este foarte alunecos si gargaragiu. Am avut rabdare sa-l ascult, spune vrute si nevrute si la sfisit nu-mi ramine nimic in minte. Ori sunt eu prea prost ori el este o nulitate si nu poate transmite un mesaj coerent.

ciupi  •  11 ianuarie 2011, 7:58

cele „noua chestii” nu suna nici patetic, cu atat mai putin teoretic; sunt pur si simplu UTOPIE. in rest, niciodata nu poti prevedea cand vei avea nevoie de ceva de care ai crezut ca nu vei avea nevoie.

cornelflore  •  11 ianuarie 2011, 8:20

ACEST CRIN TREBUIE SA PLECE DE LA CONDUCEREA PNL ,A STRICAT ACEST PARTID DE LA ALEGERII ,CAND S-A FACUT PRESUL LUI GEOANA ,IAR ACUM PRESUL LUI VOICULESCU …NU STIU CATI LIBERALI ACEPTA ACEST LUCRU ????PACAT AM CREZUT CA PNL VA AVEA INDENTITATE ,CU ACEST ANTONESCU NICIODATA NU VA PUTEA ,ASTEPTAM !!!!!

Cipri  •  11 ianuarie 2011, 8:54

Observi Domnule Tolontan de ce nu merge tara asta?
Tot aceluia care incearca sa faca bine i se gasesc hibe!
De multa vreme m-am convins ca traiesc in tara care e condusa de oamenii pe care ii meritam.
Pentru cei putini, tine-o tot asa. Ei te apreciaza, chiar daca mai mult in tacere.

Franc  •  11 ianuarie 2011, 8:56

Una dintre metodele navalirii politicului in sport este chiar gazetarul, deoarece publicul acestuia este un target, in consonanta deplina cu regula 2. Este ca si cum ai cere unui jurnalist specializat in politici paramilitare sa-si dea cu parerea despre fotbal sau despre ce nume va purta noua alianta care nici nu s-a nascut din parinti de centru dreapta-stinga, precum esichierul fotbalistic.

ffffis  •  11 ianuarie 2011, 9:13

…..mai scurt si mai cu talent ! vezi regula 7 !

cenzura  •  11 ianuarie 2011, 9:36

doar atatea comentarii? ma mir pe un subiect asa sensibil. ori cenzureaza astia mesajele ori oamenii nu mai pun botul la bancurile cu moguli.

F. MARTINES  •  11 ianuarie 2011, 9:49

Tolo, nu te potolesti deloc. Faci ce faci si intri iar in gura moralului tau coleg de trust, Mircea Badea (THE SPECIAL ONE).

boris  •  11 ianuarie 2011, 9:54

tare! ce-o vi zicând felix? nu lui crin antonescu… cu ăla se dispreţuieşte şi se pupă. ce i-o fi zicând cameliei? a suivre!… ca la rugby.

cucu  •  11 ianuarie 2011, 10:52

Eroare!!!!!!…. coane Tolo ăsta nu-i mesaj la naşterea alianţei…..este MASAJ în toată regula !

vasglo  •  11 ianuarie 2011, 11:14

Tolo,

O poanta care mi-a placut mult:
„Stiti cum se va chema juna Antonescu dupa casatoria cu mirele Voiculescu? Antenescu”:))

Darie  •  11 ianuarie 2011, 11:15

Salut! Nu stiu cate puncte din cele 9 reprezinta realitatea pura si cate reprezinta utopia?!
Cred ca marele I.C Bratianu se rasuceste in moramant dupa semnarea acestei aliante…
Te rog sa nu mai faci politica(INTR-UN COTIDIAN DE SPORT), chiar daca in vremuri de restriste trebuie sa ne adaptam la orice!
Cu stima,
Darie

durden  •  11 ianuarie 2011, 11:19

tolo,citeste numele ziarului la care scrii…Gazeta si mai cum?Hai sa scriem despre sport, totusi, nu vrei?M-am saturat de atata politica, care oricum nu duce nicaieri…

gilos  •  11 ianuarie 2011, 12:04

Politica nu prea are de-a face cu sportul, asta-i drept.
Oricum, ne-ai dezamagit cu cazul Ridzi, care s-a infundat ( ca multe altele )in labirintul justitiei romanesti.

Nu vad cu ochi buni nici aceasta alianta. PC este perceput ca jucaria lui Felix, care vrea sa-si asigure imunitate si in mandatul urmator. Avea dreptate Orban cu tigrul, leul si sconcsul.

crin  •  11 ianuarie 2011, 12:08

toate cele 9 principii sunt de baza in trustul intact. nu se incalca niciunul.

Cătălin Tolontan  •  11 ianuarie 2011, 12:10

gilos: despre infundarea cazului ridzi… „ne-ai dezamagit”… ce perceptie ai asupra democratiei… jurnalistii ar trebui, dupa parerea ta, sa fie si procurori si judecatori si, eventual, temniceri

SireHD  •  11 ianuarie 2011, 12:20

m-am cam saturat de „sursele” tale…

Cătălin Tolontan  •  11 ianuarie 2011, 12:28

sireHD: sint surse datorita caruia fiscul a luat 400.000 dolari de la Popescu, surse care au dezvaluit matrapazlicurile de la piatra arsa aparate de crin antonescu, surse care au vorbit despre ridzi cind era prietena lui eba si noua stea a pd-l, surse care au vorbit despre blaturile din fotbal, impotriva carora am luptat peste un deceniu. asa functioneaza meseria asta pretutindeni in lume.

carpathos  •  11 ianuarie 2011, 12:30

faptul ca patronul gsp nu se amesteca in politica editoriala e un lucru excelent. nu cred ac asa ceva se intampla si in alte parti…evz, b1tv, romania libera, etc

Comentează