Un campion deturnat

Scriu despre sport de 21 de ani. Am ratat un început original, prefer să ajung la subiect pentru că umilința cere un consum rapid. Scriu de 21 de ani și a fost nevoie de toți acești ani ca să întîlnesc insolența perfectă.

vineri, 8 iulie 2011, 12:58

Scriu despre sport de 21 de ani. Am ratat un început original, prefer să ajung la subiect pentru că umilința cere un consum rapid. Scriu de 21 de ani și a fost nevoie de toți acești ani ca să întîlnesc insolența perfectă.

Nimeni, nici Dragomir, nici Sandu, nici Ioan Becali cînd ne amenința că „vă fac de la brîu în jos”, nici Crin Antonescu pe vremea cînd conducea MTS și apăra frauda de la Piatra Arsă, nici guvernul Năstase apărîndu-i pînă în pînzele albe pe șeful Loteriei și pe George Copos, nici Dan Voiculescu atunci cînd și-a numit amicul mediocru șeful sportului, de era să politizeze pînă și Agenția Națională Anti-Doping, nimeni, așadar, n-a îndrăznit să ne ia mai de proști decît cuplul de cheltuitori ai banilor europeni alcătuit din Rudel Obreja și Elena Udrea.

Ca să justifice cele aproape 2 milioane de euro din fondurile comunitare pe care ministerul Elenei Udrea îi bagă în gala lui Lucian Bute, cei doi au inventat o realitate paralelă. Ei pretind că meciul va fi urmărit de 400 de milioane de oameni. Nici măcar nu s-au gîndit că aceste cifre sînt ușor comparabile. Nunta regală a prințului William a fost urmărită de 300 de milioane de oameni și a fost transmisă în 180 de țări. Asta în timp ce cele 80 de țări anunțate inițial de organizatorii galei lui Bute s-au făcut, de fapt, 8!

La fel de ușor se pot demonta ficțiunile din contractul dintre ministerul condus de Elena Udrea și sereleul lui Rudel Obreja. Ei pretind că sosirea lui Bute va aduna 5 milioane de telespectatori. Abia s-a strîns o treime din audiență, dar duplicați, adică neluînd în calcul că sînt aceiași oameni care au urmărit știrea la ore și la posturi diferite. Se poate face și calculul unicilor. Dar ce folos?

Logica, adevărul și bunul simț, bunul simț al numerelor și al experienței, nu au nici o putere în fața unei mascarade care, cu cît e mai evidentă, cu atît cere minciuni mai mari în apărarea ficțiunii.

„Bute e un mare campion luat ostatic”, mi-a spus, acum cîteva zile, un fost sportiv iconic. „Nu avea nevoie de toată această minciună”, a mai zis el, frecîndu-și încheietura măcinată de praful medaliilor olimpice.

Așa e. Bute nu avea nevoie, dar Elena Udrea și Rudel Obreja aveau nevoie. Dar, urmărind ce se întîmplă, nu știi exact de ce, chiar și în țara tupeului mereu învingător, vezi cum plutește senzația că uriașa sfidare de a pune steagul Uniunii Europene pe afișul unei gale profesioniste de box cu cifre inventate li se va întoarce împotrivă.

Comentarii (149)Adaugă comentariu

Mihai  •  8 iulie 2011, 10:02

D-le Tolontan, desi francezul se anunta un adversar accesibil pentru Bute nu cred ca virulenta ziarului Dvs ajuta pe cineva. Sprijiniti-l psihologic pe om, iar de duminica dimineata comentati si dovediti. E greu?

Aloha  •  8 iulie 2011, 10:02

Nu inteleg. Atata timp cat banii vin din fonduri europene, nu poate fi sesizata autoritatea care da acesti bani? Ma refer la cea europeana, nu la slugile lui Udrea..

CatalinCTG  •  8 iulie 2011, 10:05

Salut Catalin,

Citesc tot ce scrii de ani buni. Mi-am dorit atat de mult cazul Ridzi sa aiba o finalitate cum nici nu iti poti imagina. Dar nimic. Aici sunt convins ca sunt smecherii la tot fiecare tricou pix sau sapca promotionala cu numele marelui Bute.
Sunt convins ca totul e deprarte de el si si-a dorit doar sa boxeze in tara lui. Dar unde au ajuns ma uitam ieri si la ce dadeau la antena cu biletele alea cum a aruncat ala un nume de PDL-ist si stateau toti drepti. Aici sunt convins ca era le fel si daca era Vadim la putere dar sa iti bati joc in halul asta e scarbos.
Revenind la ideea initiala ca citesc ce ai de spus de mult o sa incerc sa o fac din ce in ce mai putin deoarece imi provoaca o dezamagire crunta. Nu articolul sau tu ci ceea ce citesc. Nu stiu cum sa ma uit sambata dintr-un colt al salii unde am bilet si sa vad o silueta in rosu cum bate congul sau tine ea un discurs frumos ca e pentru tara in timp ca a mai luat si ea macar cateva sute de mii. Mai bine faceau o polivalenta.
Cu multa stima…..

oscar  •  8 iulie 2011, 10:07

cataline nu ai dreptate. daca tu ai fi ministrul turismului si ai avea la dispozitie bani pentru reclama, ai ignora un astfel de eveniment? Bani europeni! De unde crezi tu ca provin acesti bani? Sunt banii pe care tot noi ii dam fara sa mai punem conditii si pe care ii recuparam dupa fel de fel de conditii aberante. Ce vrei tu sa demonstrezi? Nu vezi ca nici macar nu esti consecvent? Pe Mircea Sandu l-ai porcait pentru ca nu facea stadion pentru nationala. Ce ar trebui sa facem noi pentru banii nostri dati pusculitei Europei? Nu vezi ca pe Dragnea de la Teleorman il fierb deoarece o firma a facut un canal dupa o procedura pe care expertii lui peste european o considera nconforma cu normele acceptate de ei? E mai bine sa fim prostii Europei si sa ne veselim cu Realitatea si Antena 3 ca nu suntem in stare sa atragem fonduri europene? Mori tu de grija fondurilor europene? Era mai bine sa nu-i fi organizat gala la Bucuresti? De ce nu i-ai convins tu pe marii profitori (Voiculescu, Vantu, Patriciu, Adrian Nastase…) sa dea ei banii necesari organizarii galei? Ca ei nu au bani europeni, ei au bani furati.

Cic  •  8 iulie 2011, 10:11

Si cum mai gălăgeam noi, romanii, cu toți ziariștii, reprterii etc. că Puterea este de vina ca nu organizează o gala de box in tara. Nici nu așteptăm sa vedem ce iese si gălăgim ca nici acum nu este bine, tocmai ca sa nu iasă bine. Sa fim noi invidiosi, egoisti, misogini etc.?

Rational Idealist  •  8 iulie 2011, 10:14

Superb articol, si amar…
Poate se va sparge si buboiul asta odata. Europenii inghit ceva mai greu batjocura pe fata decat romanii. Dar e timpul sa ne ridicam si noi standardele.
Intre timp, Udrea este laudata drept campioana a absorbtiei fondurilor europene.

tzick  •  8 iulie 2011, 10:14

sper ca toate aceste „intamplari” nefericite sa nu puna presiune pe lucian. pacat ca imaginea lui ajunge sa fie terfelita de oameni oporunisti. si-a dorit sa-si etaleze mandria de a fi roman (superfluu, dar sint convins ca am dreptate). pacat ca a ales romania si „varfurile” ei.
mult noroc, lucian

der  •  8 iulie 2011, 10:15

http://www.wienerzeitung.at/nachrichten/politik/europa/44733_Korruption-kostet-EU-120-Milliarden.html

vesticii se lupta cu coruptia de ani si ani de zile si au ajuns de la 25 de miliarde anual la mijlocul anilor 90 la 120 de miliarde in anul de gratie 2011. deci omenirea avanseaza necontenit! 🙂
Si astea sint numai cazurile alea care ajung sa fie cunoscute! Aici trebuie avut in vedere ca prin multe legi cazuri care altadata insemanau coruptie astazi sint metode legale de crestere economica evident. 🙂 amuzant este ca romanii cred mai departe in povestile alea cu un vest luminos… deci rezultatele de la bac sint efectiv normale! 🙂
nu uitati ca romania a preluat un sistem iar el arata asa dupa cum se vede! ba spuneti chiar merci ca romanii sint chiar f cuminti in raport cu profesorii de la vest. pai cit v-au trebuit voua sa invatati metodele alea pe care le folosesc aia cu asfaltul cind asta in vest era un standard pt copii minori?! 🙂

uapxela  •  8 iulie 2011, 10:16

„uriașa sfidare de a pune steagul Uniunii Europene pe afișul unei gale profesioniste de box cu cifre inventate NI se va întoarce împotrivă”

jale  •  8 iulie 2011, 10:20

Poate sunt eu mai batut in cap, dar care e problema aici?! Bun, au exagerat cu asteptarile, ce e nou aici?! Toti politicienii exagereaza, si, daca ma gandesc bine, si ziaristii fac la fel.

Cristian  •  8 iulie 2011, 10:31

Cataline, acum nu cauta nod in papura pentru orice activitate care presupune un buget.Cu Ritzi a fost super dar cred ca este cazul sa vezi intai realizarea si apoi sa critici. S-ar putea sa gasesti potlogarii mari si prin alte parti. In fotbal de exemplu.Salutari.

ANdRei™  •  8 iulie 2011, 10:38

Si daca nu faceau gala scriati despre cum nu suntem in stare sa ne aducem campionul acasa macar pentru un meci.

Sorin  •  8 iulie 2011, 10:38

Atat de gretoasa este femeia asta,cu fiecare zi care trece…atata sila provoaca atunci cand apare la TV si mai ales cand incepe sa ne minta pe unde apuca…Bute nu va pierde,uitati-va la cotele de la pariuri,Bute avea ieri cota 1,09 iar Mendy vreo 15-20,in conditiile in care Haye avea in jur de 3-4 la meciul de saptamana trecuta.Dar oricum,pe cat de mare e bucuria sa-l vedem pe Lucian in Romania,pe atat de mult creste sila cand vad ca Udrea s-a bagat si aici.

Gopo  •  8 iulie 2011, 10:39

Cătăline, tu nu scrii despre sport, tu acum ai scris despre economie, politică, integritate, moralitate, despre orice dar nu despre sport. Dacă vroiai să o faci, recte să scrii despre sport, atunci nu trebuia decât să-i urezi azi succes lui Bute şi duminică, după meci, puteai să-ţi începi războiul tău cu cei din minister.
Nu zic că nu ai dreptate, zic doar că vine un meci important în cariera lui Bute şi tu te prefaci că ceea ce scrii nu are nici un efect psihologic asupra lui. În definitiv tot voi, tu sau colegii tăi, vă plângeaţi că n-au dat ăştia meciurile lui la teve aşa că din punctul meu de vedere, al spectatorului „umil”, poa’ să lupte Bute cu frunza de arţar sau de pin, un ciuline sau trandafir, mie unu mi-e egal. Sunt fericit că-l văd.

PS: E timpul pentru orice, acum nu e de văicărit sau bocit ci de încurajat.

Cosmin  •  8 iulie 2011, 10:51

D-le Tolontan,
Daca dvs. vi se pare ca actiunile sau declaratiile cuplului Udrea-Obreja e tupeul maxim, nemaiatins in tara asta, si nu exemplele pe care le-ati enumerat in aliniatul doi, inseamna ca aveti o scara a valorilor (sau nonvalorilor) intoarsa pe dos.
Remarc campania sustinuta pe care o promovati pe site impotriva organizatorilor si a modului de organizare a acestei gale de box. Daca un mare campion olimpic spune ca Bute nu avea nevoie de aceasta minciuna, eu ma intreb daca am mai fi avut vreodata ocazia sa avem o gala de box cu un CAMPION MONDIAL ROMAN la noi in tara! Nu de alta, dar marii oameni de afaceri romani (de stat sau privati),nu se inghesuie sa organizeze o asemenea gala de box. Pentru ca nu aduce profit in Romania, iar acest lucru il stiti mai bine decat mine. Daca ar face profit, Bute ar fi boxat deja in Romania, cu centura pe masa. Dar nici macar atat: au fost meciuri de titlu mondial netransmise in tara, pt ca nu e rentabil ca tv de sport sa transmita o gala la 5 dimineata! In schimb avem din plin Gigi, Mitica &co. si rahatul invartit de ei si preluat de voi, tv si sit-uri de sport, de dimineata pana seara!
In legatura cu profetia dvs. de la final, ea se va implini cu siguranta dupa ce revine opozitia la carma, ca sa-si demonstreze (si sa va demonstreze)campania furibunada pe care o sustine de ceva vreme. In timp ce faptele penale amintite de dvs. la inceput vor ramane uitate. Pentru ca avem o tara cu susul in jos. Ca sa parafrazez titlul postului dvs, avem o tara deturnata.
Cu stima, Cosmin.

Cine face si cine pierde bani din gala lui Bute? | Exprimare Libera  •  8 iulie 2011, 10:52

[…] tolo.ro Romania, te iubesc! […]

victor  •  8 iulie 2011, 10:56

La acest meci ve-ti vedea cea mai mare infrangere din istoria boxului.Bute va fi invins in cel putin trei runde.Prostia mare care au facut-o inaintasii nostri, fie in razboaie, fie in diplomatie sau sport, este ca si-au subestimat adversarul.Exista intotdeauna, pentru noi pamanteni muritori, un inceput si un sfarsit.Pentru BUTE, ACEST MECI, ESTE INCEPUTUL SFARSITULUI.Si, ca un facut, va fi un sfarsit in propria lui tara, dezamagind o natiune, si nu numai.

scipio  •  8 iulie 2011, 11:05

Just.

Luca  •  8 iulie 2011, 11:07

Tara de resemnati … Dul Obreja este suspendat in lume (la fel ca si Federatia de Box) , dar este f bun in RO ! Nu inteleg !!! Domnul acesta probabil a facut ceva f urat de s-a ajuns la decizia suspendarii Federatiei ! Daca Udrea ar fi sefa de Federatie , iar Romania ar fi o Federatie Nationala – oarecare de sport – de mult ar fi fost suspendata pe viata !

ovidiu  •  8 iulie 2011, 11:08

Sa ne amintim de un alt mare campion, ostatic la vremea sa: Leonard Doroftei!

Cristian  •  8 iulie 2011, 11:08

Domnule Tolontan,
Va mai amintiti cand aceeasi gasca a refuzat un sprijin de vreo 30.000 de euro celor care doreau sa organizeze un concurs de alergare la care sa participe marea noastra campioana Constantina Dita Tomescu? Cred ca organizatorii de atunci au gresit cu un singur lucru. Au cerut prea putin, nu era loc de furat si deci nici un business pentru cei de la putere. Nu cred ca Dita merita mai putin decat Bute….

Alex  •  8 iulie 2011, 11:22

Cel mai „spectaculos” ar fi ca Bute, in momentul cand intra in ring, sa se lase sa fie facut KO, insa din prima runda. Decat sa fie un campion murdar, care sa ii acopere pe cei care se folosesc de el, mai bine sa nu mai fi campion deloc. Vreti gala? Na meci! 10 secunde, un pumn si gata, v-ati facut audienta.

Razvan  •  8 iulie 2011, 11:24

Tin sa mentionez de la inceput ca imi iubesc tara si cu bune cu rele cum e ea eu nu as pleca mai mult de 1-2 ani din ea, dar cateodata stau si ma minunez cum noi Romanii suntem de o prostie rara.Cum sa scoti un asemenea articoul cu o zi inainte de meci..cum sa iti permiti sa scrii ca un amator sa ataci in stanga si in draeapta.Pai Domnule Tolontan daca nu venea Bute in Romania era bine? Cum ziceau si ceilalti astia sunt banii care noi ii dam la uniunea european si se intorc inapoi..sunt bani mei si da eu sunt de accord sa dau banii astia sa il vad pe Bute boxand la mine in tara.De ce trebuie sa distrugem tot ce incearca sa se faca..in tara asta? Da sunt de accord ca este si un interes al ministerului turismului …prost sa fi sa nu profiti dar atat timp cat omul e multumit tu esti multumit ca iti promovezi brandul turistic unde e problema . De ce trebuie sa atacam tot ce incearca sa se faca in aceasta tara? Si cum se zice la noi in Ardeal.. ati dat cu bata in balta rau de tot..un articol care azi nu isi avea rostul..da e parerea dumneavoastra dar exprimati-va parerea dupa gala..sa vedem ce iese..

Cu respect, Razvan

Cătălin Tolontan  •  8 iulie 2011, 11:30

razvan: imi sugerati ca ar fi fost „patriotic” din partea mea sa stau sa vad „cum iese meciul” si abia atunci sa scriu. Impartial ca tot romanul 🙂

uapxela: corect, noua tuturor ni se va intoarce impotriva

al_bundy  •  8 iulie 2011, 11:33

Tot tineti placa cu 2 milioane cheltuite aiurea……pai cand mai au romanii sansa sa vada o asemenea gala la Bucuresti???
Romanii au nevoie de modele,Bute este un exemplu pt. toata lumea de cu poti reusi in viatza prin munca.Nimeni nu mai da 2 bani pe patriotism,evenimente ca aceste ne fac sa ne simtim romani.Copii au nevoie de modele ca bute,dupa meciul de maine cateva sute se vor apuca de box,poate unul din ei va reusi sa devina noul Bute.
Terminati cu banii cheltuiti aiurea,sunt bani cheltuiti pt. romani.Aveti o viziune prea scurta si cinica.Ganditi-va si la beneficii.

mexic85  •  8 iulie 2011, 11:33

catalin, suntem o tiganiada de insolenta, avem in sange aceasta chestiune infecta! asa-zisii politicieni reprezinta oglinda branzei haosului organizat romanesc!…meritam umilinta, meritam sa ni se rada-n nas pe banii nostri, pentru k romanul nostru degeaba, va prefera, dintre asa-zisii doi politicieni, o varianta proasta si o varianta foarte proasta, pe cea foarte proasta…cei care au pus stampila acolo une trebuie, pe capul lor probabil, isi vad acum progeniturile respinse la pseudo-bacul celebru, isi vad acum banii tocati in tot felul e enterese primejdioase samd…pe taramul inconstientei genetice si a tupeului permanent, meriti pe deplin produsul creierului tau parca vesnic limitat!…

anti-vot  •  8 iulie 2011, 11:35

Articol fortat, in care doua chestii sunt inserate parsiv intre sute de semne ce reprezinta povesti ale autorului despre Ioan Becali si „altii”. Cand statul roman face ceva pentru sport, e deturnat, cand nu face, de ce nu face.

Asa e peste tot in lume, in capitalismul asta pe care-l tot laudati: firmele lui Dick Cheney primeau contracte cu Departamentul Apararii in SUA, dar n-am auzit despre americani sa zica despre razboaiele din Irak si Afganistan ca sunt „deturnate”.

Hai Lucian Bute!

Uneori, sunt alte chestii mai importante decat banii.

UNUL CARE NU VOTEAZA!

punKreas  •  8 iulie 2011, 11:42

„Voua va pasa de sport…poate prea mult” my ass…

Razvan  •  8 iulie 2011, 11:42

Ma refer la faptul ca nu isi are rostul..sa punem presiune pe cineva inainte de a vedea rezultatul…in acest caz rezultatul se vede dupa gala..si nu ma refer la meci..ci la organizare ..audienta ect. iar apoi putem trage concluzile.Dumneavoastra le-ati tras deja inainte de a se vedea rezultatul..Dumneavoastra criticati…dar vreau sa imi ziceti parerea Dumneavoastra in legatura cu aceasta gala cum ar fi trebuit organizata..ca e usor..sa critici dar mai greu sa vi cu idei..solutii ..cum se intampla …ce ati fi facut dumneavoastra daca ati fi fost ministurul turismului ati fi atasat brandul la aceasta gala sau nu..? Avem atatia oameni cu bani in tara asta dar nici unul nu sa gandit..sa il aduca pe Bute la Bucuresti..iar cand cineva incearca ceva gata il criticam.In fiecare sport din lumea asta exista sponsori..care isi leaga numele lui de a sportivului eu de exemplu sutn mult mai dezamagit de dacia care a optat sa sponsorizez o echipa din italia decat una din romania…putine bucurii ne-au mai ramas in aceasta tara…macar de acestea sa ne bucuram si noi si sa lasam cirticile dupa ce vedem rezultatul

Cu respect razvan

Florin  •  8 iulie 2011, 11:45

Toate ca toate, dar inainte cu o zi de meci?

La fel de urat.
Ati reusit sa atrageti insa o multime de frustrati. Bravos

claudiu  •  8 iulie 2011, 11:45

Un alt caz Ritzi mult mai mare. Pacat ca Bute a acceptat aceasta mizerie. Am vazut ca sunt o gramada care nu au inteles de fapt ce vrea sa transmita Catalin. Obreja este un infractor, o stie toata lumea. Nu avea cu cine sa faca afaceri decat cu unii ca ei. Nici nu i-a fost greu sa-i gaseasca in Romania. Are dreptate Catalin, astia au devenit din ce in ce mai experti in furaciuni. O natie de tot rahatul, spun punctul de vedere al tolerantei fata de toti acesti hoti.

Marck  •  8 iulie 2011, 11:47

Intrebari :
De ce crede Elena Udrea ca banii europeni de care pomenesti sunt ai ei ? Oare nu sunt ai tarii ? Rudel Obreja nu este suspendat de federatia internationala de box ? Atunci cum cei doi considera ca acesti bani sunt ai lor ? Acesti bani de la UE NU SUNT SI AI NOSTRI , AI CONTRIBUABILILOR ? Atunci , i-am investit noi pe cei doi sa manipuleze ( de fapt , asat fac ei ) acesti bani europeni ?

bodo  •  8 iulie 2011, 11:49

incerc sa imi permit sa il repet pe Doroftei:””francezul va boxa bine pana la ring””
pai cum sa aiba un meci greu cand mendy e pe locul 16 in categorie(boxrec.com)
ma doare inima cand vad ca boxul profesionist nu mai e de mult un sport

claudiu  •  8 iulie 2011, 11:52

de data asta ai scris un articol de toata jena…faci ce faci din cand in cand si dai cu oistea in gard.Ca tot ziceai ca scrii de 21 de ani de sport , tot de atatia ani esti complice la mizeria si banii negri in care se scalda fotbalul asta romanesc! dar din asta traiti , mizeria asta de fotbal va tine in viata asa ca despre fotbal ..numai de bine! aa , bine , ca va mai prefaceti voi ca faceti cate o ancheta in fotbal cu aprobare de la mitica si mircica sandu , asta e fix praf in ochii suporterilor cu judecata indoielnica.Ma gandesc cate asemenea postari primesti si nu le faci publice , probabil cu zecile pe zi , nu ma astept ca postarea mea sa nu aiba aceeasi soarta.
P.S. Buna aia cu strecuratul printre randuri a motanului turnator , uite asa te faci ca esti impartialul Catalin Tolontan

orin  •  8 iulie 2011, 11:52

poate e corect ce spui, dar daca mai asteptai cateva zile sa castige lucian se intampla ceva? vino cu dovezi clare si sa-i punem sa plateasca, o tara intreaga te-ar sustine. lucian nu cred ca a stiut in ce se baga, acum oricum e prea tarziu. „potlogarii” sunt astia care ne conduc si care fac orice ca sa iasa in fata.

Remy  •  8 iulie 2011, 11:55

Aici e ca la Bac. Atanasiu a mintit aseara la rtv ca anul trecut Funeriu n-a facut nimic si ca au promovat 80%, ori, nu-i adevarat: 64% au promovat, iar in toamna alti 30% din cei picati, fiind inceput procesul instalarii camerelor de filmat. Acum daca se copia, Funeriu ar fi fost criticat, daca s-a copiat, tot el este cel mai criticat. Asa si aici: daca nu se facea Gala in tara, puterea era criticata, daca se face, la fel. NU ESTE CALE DE IESIRE DIN DISCURSURI POLITICIANISTE? Nu puteti discuta DUPA? Analizati dupa Gala si vedeti unde si daca au fost probleme!

gyl  •  8 iulie 2011, 12:12

ce daca sunt bani europeni aia nu trebuie cheltuiti?si noi romanii varsam bani la bugetul europei tolontane tata! stii ce conditii aberante ne pun cind vine vorba sa ne dea ceva??????

DIDI  •  8 iulie 2011, 12:15

NU MAI BLOCATI MESAJELE

Tolontane, personal cred ca esti un frustrat!
In primul rand sunt bani europeni, nu sunt de la noi din buzunar, care oriunde se duc intra in economia romaneasca si vor fi impozitati de statul roman (TVA , impozit pe profit).
Deci –ca sa intelegi — din bani europeni ajung incet incet la bigetul de stat.
De prea multi ani fondurile europene nu au fost accesate, adica dupa cum ai citit mai sus , nu au intrat in economia romaneasca si respectiv nu au fost impozitate.
Dupa ce ca au incercat sa aduca un CAMPION in tara, ca atata mandrie mai avem si noi (ca la alte sporturi am ruginit) incepi sa arunci cu noroi, ca doar atata stii sa faci, dupa cum se vede, ca si marea majorite a jurnalistilor.

pop cosmin  •  8 iulie 2011, 12:18

BRAND-URILE S-E CONSTRUIESC PE INFRASTRUCTURA NU PE POVESTI.SUNTEM SINGURII CARE NU INTELEGEM ASTA.

star01  •  8 iulie 2011, 12:21

Cataline,tot ceea c spui este indreptatit dar,te lupti cu „morile de vant” si este mare pacat.Nu stiu de ce Lucian „a intrat in jocul asta”,poate doar din dorinta de a-si apara titlul ACASA,printre ai lui,cat despre cei doi…poate va veni si”Ziua Judecatii”dupa ce secta portocalie nu va mai fi la putere!!!…ne mai intrebam cu totii de ce rudel obreja a fost exclus di forurile mondiale ale boxului amator,de ce pitipoanca vopsita „blond” are posetute de zeci de mii de euro!!!..cat despre Lucian,sper4 sa castige si acest meci,desi aceasta „lupta cu kilogramele”ma duce cu gandul la ultimul meci,tot ACASA al lui Doroftei!!!

caine rosu 18  •  8 iulie 2011, 12:22

bai tata, daca am ajuns sa-l comparam pe refulatul de doroftei cu BUTE stam rau de tot!. Daca tot vreti sa vb de un campion adevarat amintiti-va de MIHAI LEU!!
Cataline, ar trebui sa-ti dea de gandit multitudinea mesajelor care nu-ti dau dreptate! Eu am fost bland!

adrian spania  •  8 iulie 2011, 12:34

Tolontane,cainele latra,ursul merge.Decat 100 de evenimente majore,inconjurate de coruptie,prefer un cros pentru copii, cu premii in carti. Tu continua sa-ti faci meseria,esti numarul 1 in Romania,in gazetarie de investigatie,te respect si te apreciez.Sunt ferm convins ca esti printre putinii oameni incoruptibili din presa romaneasca.

cip  •  8 iulie 2011, 12:36

CIFRE…. 400 milioane de telespectatori? 5 milioane? 80 de tari? in direct sau inregistrat? Eu zic sa mai verificam odata…
Cifrele de la nunta lui Will si Kate sunt pentru transmisiunile in direct…
Daca Bute castiga meciul … din start il vor mai urmari in reluare vreo 100 milioane de oameni … chiar daca se contabilizeaza dublu… din Italia, Spania, Canada, America …
Apoi canadienii, francezii, americanii …
80 de televiziuni or fi cumparat drepturile pentru a difuza imagini in reluare … poate chiar si Gsptv…
In rest… cred ca se poate comenta pe marginea subiectului..
Pana atunci… Hai LUCIAN!!!!!!
HAI ROMANIA!
Hai cu frunza la dna Udrea!

Dorian  •  8 iulie 2011, 12:41

Articol de o prostie si de un subiectivism rar intalnit. Pacat.

dragomir(nu mitica)  •  8 iulie 2011, 12:52

doar atat RUSINE domnule tolontan.asemenea articol nu trebuia sa apara inainte de meci.sper sa fie ultimul meci a lui bute in romania.nu il meritam.

liviu  •  8 iulie 2011, 12:53

D-le TOLONTAN,
IN ALTA ORDINE DE IDEI, NU NE SPUNETI DACA ACEST PERSONAJ,NUMIT RUDEL,
ADUCE CUMVA DESRVICII BOXULUI ROMANESC ?
ESTE CUMVA SUSPENDATA ROMANIA DIN CONCURSURILE INTERNATIONALE DIN CAUZA LUI ? DACA NU , IMI CER SCUZE ! DACA DA, CE CAUTA ACEST OM ,LINGA BUTE ?

semoa  •  8 iulie 2011, 13:04

Perfect adevarat si intru totul de acord cu articolul, desi in 99% din cazuri nu impartasesc aceeasi parere cu autorul.
Ar mai fi fost de adaugat o singura observatie, aceea ca de-a lungul timpului Bute a demonstrat o aparent nejustificata disperare dupa publicitate in Romania, atat timp cat este deja cunoscut la el in tara in Canada.
Totusi, explicatia disperarii lui exista si vine din frustrarea provincialului care vine in Bucuresti si nu e cunoscut de nimeni. Indiferent in ce tara va fi el tot in capitala si-ar dori sa fie cunoscut. Daca se poate sa devina „erou” notional cu atat mai bine pentru frustrarea in sine.\
Ca de sfarsit amintesc ca tot ce a spus Doroftei depre el si despre meciurile lui cu adversari de gradinita este adevarat.
Pentru mine Bute este unul oarecare, ceva de genul … hai sa schim canalul cand il vad.
As vrea totusi sa piarda, desi e imposibilm asta ca sa „justifice” bani contribuabililor…

cufre  •  8 iulie 2011, 13:11

am mai scris,Bute face o mare,mare greseala ca se asociaza cu astfel de oameni,el este un mare sportiv,nu are nevoie de obreja.cine e obreja?sigur ca madam Udrea nu avea de unde sa stie ca bute se va bate cu un no-name de mana a 4-a,dar obreja stia asta de mult.Ganditi-va daca venea froch sau Andre Ward,cata presa venea din UK sai SUA,dar ma indoiesc ca un american va veni sa se bate in Romania cu Bute.Aici fara a intra in chestiuni politice,vedem ca toata gala este un mare fals portocaliu,adica Lucian nu e campionul nostru,e campionul lor.

dragomir(nu mitica)  •  8 iulie 2011, 13:12

liviu,rudel obreja a criticat la un campionat mondial mafia arbitrajului din boxul amator.pentru ca nu a retractat ce a spus(fusese defavorizat un roman)a fost suspendat si federatia romana de boximplicit pentru ca el a ramas in fruntea ei.romania nu este suspendata din concursurile internationale.

cerezo  •  8 iulie 2011, 13:14

ma faceti sa zambesc desi am avut o noapte grea,cine credeti ca se uita in maerica la meciul bute-mendy.Bute nu exista in america fratilo,el nu a avut un adversar adevarat pana acum.

Comentează