Mihai din Milos (I)

E cea mai ciudată invitaţie la restaurant din viaţa mea. Mi-a făcut-o un om care şi-a pierdut, temporar sau nu, ambele picioare şi o mînă. Şi mi-a făcut-o ca să-mi vorbească despre cum o să zugrăvească el o casă pe care o va cumpăra şi cum  va îmbătrîni pe  insula unde în 1820 a fost descoperită statuia lui Venus.

luni, 12 septembrie 2011, 12:24

E cea mai ciudată invitaţie la restaurant din viaţa mea. Mi-a făcut-o un om care şi-a pierdut, temporar sau nu, ambele picioare şi o mînă. Şi mi-a făcut-o ca să-mi vorbească despre cum o să zugrăvească el o casă pe care o va cumpăra şi cum  va îmbătrîni pe  insula unde în 1820 a fost descoperită statuia lui Venus.

Găsită într-o livadă de măslini din Grecia, Venus din Milo şi-a pierdut o mînă în drumul spre Luvru. Totul porneşte, cum ar veni, de la măslini.

„Doi măslini. Doar doi, dar buni. O casă mică cu o curte de o mie de metri. Şi, dincolo de curte, zăreşti marea”. Au pus ochii pe proprietate acum cîţiva ani. Se gîndesc să o cumpere. „E pe insula Milos, în Grecia, unde merg cu Maria în vacanţă de 10 ani, în fiecare vară”.

Ploaia bate în geamul gros al clinicii De Hoogstraat din Utrecht. Sînt 13 grade. Mijlocul de septembrie arată ca o vară pe care iarna o strînge în braţe într-o staţie de tramvai, ca să nu plece. Sînt frunze în aer.

„Luăm vasul rapid din Pireu”
Bărbatul de 28 de ani se uită într-o parte. „Aşa e mereu vremea aici”. O glumă locală spune că dacă te-ai suit pe bicicletă şi nu te bate vîntul din faţă înseamnă că mergi în direcţia greşită!

„De regulă, încercăm să ne facem programarea de vacanţă mai devreme pentru că pe Atena – Milos zboară un avion mic, cu două locuri pe fiecare parte a culoarului. Se umple repede. Dacă nu găsim bilete la avion, luăm catamaranul din Pireu. Merge mega bine! Face mai puţin de 4 ore”. În kilometri, navighează cu 45 km pe oră, viteză OK pentru un vas care transportă şi maşini.

Uşile rămîn albastre
„Anul ăsta parcă am simţit ceva. Nu ne-am făcut rezervare. Urma. Pe 10 mai, cu o etapă înainte de terminarea campionatului, eram la antrenament şi am avut accidentul la coloană. Dar tot o să cumpărăm casa aia mică din Milos! E simplă, arată ca două cuburi puse colţ în colţ. Şi o s-o zugrăvesc în alb, cum sînt toate casele acolo. O zugrăvesc cu mîna mea în alb, doar tocurile de la ferestre şi uşile le vopsesc în albastru”.

Se opreşte. O tînără intră în salon. Mihai continuă să vorbească în română. „Ştii albastrul ăla frumos din Grecia?”.

„Mergem”, nu „Te ducem”
Fata are pînă în 30 de ani. „Mihai, mergem jos, da?”. Este zîmbitoare, energică şi necompătimitoare. Spune „Mergem”, nu „Te ducem”.

Apare o colegă şi mai tînără. Asistentele discută în engleză cu Mihai. „Vizitele au loc jos, nu în salon, aşa e regula aici. Mergem în restaurant”, zîmbeşte pacientul. Mergem.

Culoarele sînt largi. În toate direcţiile mişună oameni în cărucioare. Mihai e singurul culcat pe un pat. Din cînd în cînd merge şi în căruţ. Dar, pentru că face minileziuni pe fund şi pe spate, timpul  de căruţ e limitat, patul ramine de bază.

„Sînt cel mai dificil caz al momentului pe aici. Noroc că îmi plăteşte asigurarea toate cheltuielile, altfel rămîneam toată viaţa să le spăl vasele”. Rîde şi continuă să meargă cu patul la restaurant.

„Cînd sînt dat jos din pat, singurul lucru pe care pot să-l fac e să conduc scaunul cu mîna dreaptă, ajutată de gravitaţie, şi să folosesc telefonul cu gura. Astea-s bucuriile mele deocamdată”

Sala de mese de la De Hoogstraat
Patul alunecă uşor în lift. Călătoria pînă la parter durează trei secunde.

Liftul se opreşte în holul central. Fetele o iau puţin spre stînga. Prin geamuri se ghiceşte o sală mare.

Se deschide uşa. Înăuntru, se aud clincănit de veselă şi, mai ales, rumoarea umană, ca un tors liniştitor, în care recunoşti, chiar dacă închizi ochii, zgomotul inconfundabil al unei mese în oraş. Plata se face la casă, ca la o autoservire, spaţiul e civilizat, larg şi cald.

Am ieşit să iau cina cu Mihai Neşu. Faţa îi este neschimbată, ca atunci cînd juca la Steaua sau la echipa naţională, „acolo am cam dat-o în bară”, se tachinează el de unul singur.

Am ieşit să iau masa cu Mihai Neşu şi el stă culcat pe un pat imens în mijlocul restaurantului, adus aici de două puştoaice surîzătoare, în blugi.

Am ieşit să luăm masa împreună, în timp ce el aşteaptă, de patru luni, complet paralizat de la piept în jos, cu o vertebră fracturată şi cu o porţiune nedefinită a măduvei spinării compresată acolo, în adînc, dar cu privirea în alertă. De la orizontală, îşi plimbă mereu ochii, în stînga şi în dreapta, tronînd, o, Sfinte!, ca un rege microbist necruţător în patul său din centrul sălii de mese.

Şi protestează fundamental: „Auzi, nu mă obişnuiesc deloc să iau cina la şase seara! Aici, în Olanda, la opt jumate nu mai e nimeni pe străzi”.

Mihai și Maria într-un cantonament spaniol cu Steaua, în iunie 2007» „Hei, ce faci, iubire?”

– Îţi aminteşti momentul accidentului?
– Da. Nu am vrut să mă gîndesc de multe ori la accident. Dar acu’ e bine să-l zic. Eram la antrenament. N-o căzut Alje Schut peste mine cum se zice. Ne-am ciocnit întîmplător. Pur şi simplu, ne-am ciocnit. Eu veneam dintr-o parte şi el din alta. El avea mingea, eu am băgat alunecare, el a venit spre minge şi ne-am ciocnit. O fază obişnuită. Un ghinion. Cînd mă uit la fotbal, văd o fază ca asta la cîteva meciuri.

– …
– Serios. Şi la meciul Luxemburg – România, la care m-am uitat la televizor, pe ăla cu Franţa nu l-am putut urmări, aşa, la jocul cu Luxemburg am văzut o fază a lui Măţel, mamă ce m-am speriat! Măţel o protejat o minge şi o căzut aşa, în fund, chiar aproape de genunchiul jucătorului de la ei. Noroc că luxemburghezul se oprise şi n-a avut forţă în lovitură!

Zîmbetul contagios al oamenilor
„Hei, ce faci iubire?!”. Se luminează. „Ce faci iubire?” a fost salutul pentru Maria, soţia lui, care a venit mai repede azi. Maria îi răspunde printr-un surîs.

Cînd începi să constaţi că oamenii zîmbesc în jurul tău, nu te mai opreşti să observi şi să notezi în carnetul de jurnalist.

Ea e brunetă, el, blond. Faţa lui Mihai a rămas neridată şi nu are nimic din culoarea aceea de pergament care prinde colţul ochilor în cronica bolilor lungi. După 4 luni de spital, ochii şi tenul şi-au păstrat strălucirea. Coşurile mici şi dese sînt singurul semn pe faţă al unui organism aflat în repaus forţat. Şi o cicatrice scurtă, în zona traheei, marchează locul unde a pătruns tubul pentru respiraţie.

De undeva apare şi asistenta. „Dacă vreţi să mîncaţi sus, să mă anunţaţi, vă rog!”. Ntzzzz, dă Mihai din cap către soţie. „Vă las să vorbiţi”, spune Maria. „Mă duc să mă uit pe nişte reviste”.

„Nu simţeam durere, dar nu puteam să mă mişc! Am ştiut că e nasol şi le-am zis să-mi dea oxigen şi s-o sune pe Maria”

– Ai căzut din ciocnire, el n-a venit peste tine…
– N-a venit pentru că dacă Alje pica peste mine atunci era şi mai rău. E un super băiat, i-am zis că n-o avut nici o vină. Puteam să mă lovesc de bară, să am accident de maşină, asta a fost! O perioadă n-o jucat, iar acum e căpitanul lui Utrecht. Mă bucur pentru el, e la club de cînd e junior, merită!

– Ţi-ai pierdut cunoştinţa?
– Nu, deloc! Am rămas treaz şi am simţit că nu mă mai pot mişca. Am simţit pe loc că e ceva nasol, aveam şi probleme cu respiraţia, şi le-am zis la colegi s-o sune repede pe Maria şi să-mi dea oxigen. Norocul meu a fost că a venit repede ambulanţa şi că spitalul o fost foarte aproape. (Vorbeşte rapid şi logic. E imposibil să deduci, ascultîndu-l, că ar avea şi cea mai mică problemă. Anticipează din ochi cînd un bărbat se apropie de un scaun de lîngă patul lui şi-i spune în olandeză că e liber şi-l poate lua)

– Şi cînd ai ajuns la spital cum erai?
– Nu simţeam nici o durere, doar că nu puteam să mă mişc. Cînd am ajuns la spital m-am întîlnit cu Maria, am vorbit cu ea, apoi m-au dus la teste, scanări şi apoi direct în operaţie. După operaţie, chirurgul mi-a zis că am avut şansă că ambulanţa a ajuns aşa de repede şi mi-a dat oxigen, pentru că în cazuri ca ale mele se moare dacă nu primeşti oxigen rapid.

– Şi cînd te-ai trezit ce ai simţit?
– Am avut o noapte capul imobilizat, uite am aici două puncte. (Din patul unde rămîne culcat pe toată durata discuţiei, arată cu barba undeva spre sprîncene. Da, se poate) De durut, nu prea m-a durut. Medicii au prins C3 de C2 şi de C4. Eu la C3 am fost lovit.

Ce reprezintă C3
Coloana cervicală este partea superioară a coloanei vertebrale. Omul are 7 vertebre cervicale, numerotate crescător de sus în jos.

Funcţie şi de alţi factori, traumatismul coloanei este cu atît mai grav cu cît afectează o vertebră superioară. Simplist exprimat, omul paralizează de la vertebra fracturată în jos.

Dacă pacienţii au funcţii sau senzaţii sub nivelul leziunii, medicii numesc asta „traumatism vertebro-medular incomplet” şi cazuistica arată că există numeroşi bolnavi paralizaţi care şi-au reluat destul de mult din funcţii. Pentru că măduva nu e complet secţionată sau e doar comprimată, ei se pot reface, dar nimic nu e sigur, aceasta-i şi situaţia lui Mihai.

Cît de mult şi în cît timp se reabilitează, acesta este un pronostic imposibil de dat. Totul se petrece în ani. „Medicii nu fac preziceri”, explică Mihai.

15% dintre accidentele grave ale coloanei sînt provocate de sport şi aproape jumătate de accidentele rutiere

Mişcă braţul drept şi capul
Cît de afectat e Mihai Neşu?  „Scrie ce vezi, te rog! E puţin important cum sună, mai bine să se ştie exact”, spune fotbalistul.

Mihai îşi mişcă bine în acest moment capul şi cîţiva muşchi ai mîinii drepte, inclusiv o porţiune a palmei, dar nu degetele independent.

Nu poate apuca obiecte cu mîna dreaptă, pe care o ţine în zona pieptului cînd stă în pat. Se pregăteşte să facă exerciţii cu un sistem prin care poate agăţa lucruri cu mîna dreaptă, un soi de macara miniaturală. Tot cu dreapta îşi conduce scaunul, lucru pe care l-a reuşit un timp doar cu bărbia.

Partea stîngă este imobilizată, ca şi tot corpul de sub nivelul pieptului. Mîna stîngă o ţine pe lîngă corp, „la ea nu merge bicepsul, merge doar deltoidul”. Braţul stîng îi vibrează vizibil din cînd în cînd, ca şi cum ar vrea să se ridice. „Oooo, mai e pînă acolo!”, explică el. „În ultima vreme am simţit ceva şi în talpa piciorului stîng, dar e doar o senzaţie, nu o mişcare”.

„Cînd fac duş simt cînd dă cu apă pe mine pe partea dreaptă. Pe stînga nu simt nimic. Parcă am trei tractoare pe mine pe stînga. Iar dacă e apa caldă sau rece simt doar de la piept în sus. E complicat, nu-i aşa?”   

Cum a reuşit să respire singur
– Mihai, oamenii se tem de tot felul de lucruri. Noi ne temem de avion sau că va dispărea meseria de jurnalist, la asta mă gîndeam venind încoace. Ţie de ce ţi-e teamă?
(Se gîndeşte, mişcînd uşor capul în stînga şi în dreapta, cu privirea în tavan. Este balansul stînga-dreapta pe care-l face foarte des. În colţurile ochilor îi curg lacrimi pe care nu şi le poate atinge. „E un gest reflex al organismului sau plîngi?”. „Uneori plîng, cînd mă emoţionez”).  Uite, îţi spun cum arată grijile la mine. La început au venit doctorii şi mi-au zis că s-ar putea, fiind fractura foarte sus, să nu pot respira singur şi să am nevoie de un tub precum Christopher Reeve, interpretul lui Superman, care a paralizat căzînd de pe cal. Nu i-am crezut! După operaţie, o săptămînă am respirat pe maşină. Apoi, două, cu trahectomie. Apoi, am respirat normal. Şi acum, luni, mi-a zis un medic de aici, de la recuperare, că există pericolul ăsta. Dar deja doctorii s-au înşelat în anumite aspecte, în altele au avut dreptate, aşa că nu mă tem.

– Şi n-ai mai avut nevoie de oxigen?
– Nu. Cînd am venit la clinica de recuperare, aveam capacitatea plămînilor 28 la sută. După cîteva săptămîni am ajuns la 41%. La condiţia mea fizică e destul de bine 41. Asta e partea bună. După cum partea bună e şi că măduva nu a fost secţionată complet.

(În jur creşte nivelul sonor al discuţiilor. Sînt zeci de bolnavi care apar cu scaunele, se pun la mese şi vorbesc cu ai lor. „Vrei ceai?”. „Beau mereu ceai. Din cauza paraliziei am dezechilibru de temperatură în corp. Cînd mi-i cald, beau ceai rece. Cînd mi-i frig, beau ceai cald”. Pun paharul lîngă pernă. Mihai soarbe cu ajutorul curburii paiului).

„Vorbim de ale noastre”
– Cum arată o zi normală a ta?
– Mă trezesc la opt jumate.

– Iei ceva de somn?
– Nu. Dorm bine. În spital am luat, la început, dar nu m-a ajutat. Eu mereu am dormit bine. Mă scol, mă pregăteşte asistenta, îmi dă să mănînc şi apoi încep terapiile. O jumătate de oră terapie, apoi o jumătate de oră pauză şi tot aşa. Dorm la amiază, seara vine Maria, vorbim de ale noastre, mă mai uit la televizor, uneori mă uit şi pe net la Mircea Badea. Cred că e unul dintre oamenii care-şi fac meseria ca să schimbe ceva. Aşa cred. Pe la zece, zece şi ceva mă culc.

„Mă uit pe net la Mircea Badea, e preferatul meu, chiar dacă noi, fotbaliştii, nu sîntem preferaţii lui. Dar fiecare are opinia lui şi aici, în Olanda, am învăţat să respect diferenţele dintre oameni”

– Ce fel de terapie faci?
– Păi, depinde. Terapie fizică, fizioterapie cum ar veni, cu exerciţii. Apoi ergoterapie, unde facem şi exerciţii, dar şi vorbim. Vorbim despre cum vreau să arate casa mea, cum o pot amenaja ca să-mi fie utilă, vorbim despre viitor. Aici încearcă să te ajute pe toate planurile, cum ar veni.  Că de aia m-am şi supărat odată. Am citit pe net cum zic unii din România despre mine că e posibil să rămîn legumă toată viaţa. Păi, aici, în Olanda, legume ca mine, aşa, sînt directori de bănci! Cînd eşti director de bancă nu pot să zici că eşti o legumă.

(Îi curg lacrimile, nişte lacrimi care se formează invizibil de sub cuta pleoapelor şi se scurg apoi, trase de gravitaţie, spre pomete, traversează faţa şi ajung pe cearşaf, nelăsînd nici o urmă în drumul lor. Îl priveşti pe bărbat şi te gîndeşti că, neînsoţite de gesticulaţia dramatică a corpului, lacrimile omului par un soi de fenomen natural, ca ploaia care bate dincolo de geamuri, pe Rembrandtkade, bineînţeles!, aşa se numesc parcă jumătate din străzile din Olanda) 

De la Sion la Mysport
– Rămăsesem la ergoterapie.
– Aşa-i. Tocmai azi mi-a zis ergoterapeuta că mă va duce la cineva care a avut în copilărie cam acelaşi accident ca al meu. Şi, care, după aia, a făcut o facultate, s-a angajat şi acum a devenit un şef de companie, nu ştiu exact ce companie. Nu ştiu cum e în România, sînt sigur că şi acolo m-ar fi îngrijit bine medicii, dar aici totul e pus la punct. Schimb canalele la televizor cu ţeava aia în care suflu, o mega invenţie, ai văzut-o atîrnată deasupra patului. Iar pentru case există sisteme speciale prin care deschizi uşa, aprinzi luminile, practic poţi face orice.

– Vorbeşti întruna. (Chiar turuie de cînd a început cina, deşi n-am trecut de aperitivul ceaiului. E tonic aşa, cu pletele lui blonde; transpiră, plînge silenţios şi-şi povesteşte versiunea).
– Sînt optimist de felul meu. Mă interesează problemele altora şi le compar cu ale mele. Chiar am vorbit de curînd la telefon cu George Ogăraru, unul dintre cei mai buni prieteni. E la Sion, în campionatul elveţian. Şi e supărat că nu prea joacă şi că şi-ar putea încheia cariera aşa.  I-am zis: „Ia uite, frate, ce mofturi faci! Dacă eu sînt încrezător, tu de ce nu eşti?!”. Vreau să mai vorbim pe larg despre prieteni şi despre încurajările oamenilor. M-a emoţionat şi ce spun cititorii de pe site-ul vostru, Mysport. Mysport e al Gazetei, aşa-i?

„Am şi eu momentele mele de cădere. De pildă, acum trei luni, cînd am venit de la spital la clinica de recuperare, am crezut că voi progresa rapid. Nu-i aşa, nimeni nu-mi dă simţurile înapoi ca prin minune”

Femeia de la masa de alături
Se aude o melodie, întîi în surdină, apoi din ce în ce mai tare. E un cîntec de copii. Sărbătoresc ceva într-un careu special amenajat al sălii uriaşe de mese. „Medicii mi-au povestit ce bine suportă copiii aflaţi aici paralizia. Ce curajoşi sînt! Şi, dacă te gîndeşti, ei chiar n-au nici o vină, unii s-au născut aşa. Eu am băgat o alunecare şi am avut ghinion, dar ei?”.

La o masă distanţă, o femeie de aproape 50 de ani vorbeşte cu rudele venite în vizită. Stă în cărucior şi îşi mişcă ambele braţe cu dificultate. E îmbrăcată ca la o cină smart de afaceri,  cu un sacou brun de croială modernă.

„Mai avem mult de vorbit”
Melodia copiilor umple spaţiul. Îl pierd pe Mihai, care continuă să turuie. Imaginea lui se  blurează, o fi de la oboseală sau sînt bolnav incurabil de una dintre cele zece boli de care ne molipsim în imaginaţia cotidiană?

Sau poate totul e în ceaţă pentru că te diluezi uşor, împreună cu egoul tău. Ai venit aici sobru şi prevenitor, fricos în fond ca orice bărbat, şi simţi cum lumea de la De Hoogstraat te absoarbe de parcă toţi aceşti oameni s-ar opri din ale lor şi s-ar uita brusc la tine, surprinşi că nu înţelegi cum de, prinşi între disperare şi vis, ei au ales să ia cina.

Ţi se închid ochii. „Ştii, apropo de meciul cu Franţa…”.  Cineva a vorbit.  Tresari. E tipul din pat, indestructibil de curios.

– Scuze, Mihai, nu mai ştiu ce voiam să te întreb.
– Nu-i nimic. Mai dă-mi un ceai, te rog, avem mult de vorbit.

 

 

 

Citeşte în ziarul de mîine:
 – „M-am învăţat să trăiesc printre oameni ca Frans van Seumeren, patronul lui Utrecht, un milionar care în vacanţă traversează Europa cu bicicleta de la Vest la Est”

– „Răzvan Lucescu? E un antrenor mega sus. Poate prea sus pentru percepţia fotbalistului român”

– „Victor Piţurcă mi-a renăscut cariera cînd m-a transformat din mijocaş central în fundaş lateral”

– „Hagi nu a dovedit că e antrenor bun? Hai să vedem cîţi jucători a descoperit!”

– „Mă uitam pe MTV ce omagii a primit Amy Winehouse şi mă gîndeam că sportivii şi cîntăreţii au aceeaşi soartă: să-i facă pe oameni fericiţi”

Comentarii (454)Adaugă comentariu

ionut  •  13 septembrie 2011, 18:30

mihai fii tare si DUMNEZEU sa-ti dea putere divina pentru a te face bine.Cuvintele tale sunt ca un pansament pentru multi dintre aceea care stiu sa preuiasca viata.

Liviu  •  13 septembrie 2011, 18:50

Tolo, cu f multe se pot face episoade, dar sa transformi drama lui Nesu in episoade pentru a se vinde mai multe numere…… nu am cuvinte!!! Dar fiecare traieste cu ce si cum poate, doarme mai bine sau mai rau noaptea…..

spaler peter  •  13 septembrie 2011, 19:05

hai MIHAI. CAPU SUS.suntem alaturi de tine

Dantesc  •  13 septembrie 2011, 19:14

Mihai,de la Cluj un ceferist iti transmite multa sanatate,fi tare Mihaita si stii la ce mai visez eu Mihai? Ca ai sa revii in teren si sa joci impotriva CFR-ului si sa stii ca am o presimtire ca asa va fii,intr-o zi ,intr-o buna zi !

Marcu Marius  •  13 septembrie 2011, 19:19

Tot ce-mi doresc mie ai doresc si lui Mihaita,sa-i de-a Dumnezeu putere sa treaca peste acest necaz si ai doresc din tot suflet-ul sa se insanatoseasca,chiar daca v-a dura ani de zile pana a-si v-a reveni,pt ca eu simt ca se v-a insanatosi.E un baiat puternic,iar gandurile noastre de bine,sper sa-l ajute.Sanatate,Mihaita.

Dragos  •  13 septembrie 2011, 20:19

Curaj Mihai,
Speram cu totii sa te mai vedem odata pe Ghencea, chiar in teren si in
tricoul Stelei

sandu barcelona  •  13 septembrie 2011, 20:28

MIHAITA povestea ta este incredibila si prin optimismul tau sunt sigur ca vei reusi.DUMNEZEU o sa iti fie alaturi sunt sigur pentru ca meriti asta

vineri13  •  13 septembrie 2011, 20:33

Te iubesc Nesule pentru omul care te dezvalui a fi. E trist ca visele noastre firesti capata atat de mare greutate cand par imposibil de realizat. Fii optimist si ramai realist, viata e frumoasa!

Gabriel Ungureanu  •  13 septembrie 2011, 21:22

Esti unul dintre cei mai curajosi oameni pe care i-am intalnit. Te-am admirat mereu pentru devotamentul si daruirea ta. Acum vad in tine un caracter puternic si frumos. Te respect si-ti doresc ca toate visele tale sa se implineasca.

Cand moartea-ti pune piciorul in prag, prinde-i degetele la usa! | bungust.com  •  13 septembrie 2011, 21:37

[…] citit astăzi articolul atât de emoţionant al lui Tolo despre Mihăiţă Neşu, fostul stelist ţintuit la pat în urma unei ciocniri cu un coleg de […]

gabi frzb  •  13 septembrie 2011, 21:59

SANATATE MAXIMA MIHAI.AI UN OPTIMISM FANTASTIC SI TE RESPECT PENTRU ASTA.NU MULTI REUSESC SA-L AIBA.RESPECT

andrei  •  13 septembrie 2011, 22:36

Tine-te tare Nesule si Dumnezeu sa-ti dea putere sa-ti revii cat mai curand .

aliostvd  •  13 septembrie 2011, 22:39

Imi vine sa pling cind citesc aceste rinduri, cit ghinion a putut sa aiba acest om.
Doamne fa o minune ca acest om sa poata merge iar, nu merita asta.
Nesule sper ca Dumnezeu sa iti auda rugaciunile si intro zi sa se produca minunea sa poti merge din nou.

bby  •  13 septembrie 2011, 22:48

Impresionant. Un mare luptator , un erou , sa nu-ti pierzi niciodata credinta, Sa ti ajute DUMNEZEU sa te faci bine in totalitate . mult succes Mihai!

jalica  •  13 septembrie 2011, 23:31

Mihaita Dumnezeu este cu tine.nu am putut citi tot interviul pentru ca incepeam sa plang.iti doresc multa sanatate si credinta in Dumnezeu .vreau sa scriu sa te incurajez mai mult dar nu imi gasesec cuvintele ,. eu cred ca o sa te faci bine o sa fi langa familie ,prieteni…toti te iubesc

Cipri  •  13 septembrie 2011, 23:35

Sa te faci bine , Mihaita !

DOAMNE AJUTA !

sorin  •  13 septembrie 2011, 23:35

Mihai, m-a impresionat daruirea ta dar si prin inteligenta si viteza de joc. Am incredere in tine ca vei reusi sa alergi din nou.

dan  •  13 septembrie 2011, 23:36

Draga Mihai,

Ma bucuram cand la stiri auzeam vesti bune despre tine si despre echipa ta din
Olanda. Imi place ca esti un om educat, un tip jovial. Imi place ca esti oradean ca si mine…:). Oricum te asteptam la Oradea, vei veni, sunt sigur de asta, pe picioarele tale, vei fi iarasi asa cum ai fost inainte. Acum e doar o etapa din viata ta, care va trece cu siguranta. Sunt sigur ca te voi vedea din nou pe strazile Oradiei plimbandu-te asa ca si inainte.
Mihai, esti o binecuvantare pentru noi toti, pentru familia ta. Esti barbat cu adevarat, esti OM.
Iti scriu un citat biblic care e adevarat, e din psalmul 50, verset 15: „Cheama-Ma in ziua necazului; Eu te voi izbavi, iar tu ma vei proslavi”
Ma rog in mintea mea, Dumnezeului Creator, sa grabeasca procesul tau de vindecare.

Cu mult drag, dan

george  •  13 septembrie 2011, 23:39

mihai sa dea Dumnezeu sa-ti revii curand,nu-mi vine sa cred ca tu treci prin asa ceva. daca am avea in romania fotbalisti sa joace asa cum tu o faceai cred ca eram departe pe toate planurile, si intern si extern tot. nu-mi gasesc, cuvintele:( sa-ti dea Dumnezeu multa sanatate si sa te recuperezi cat mai repede. mult noroc in viata si nu te da batut ai incredere,o sa reusesti sunt sigur!

Lucian Bălăucă  •  14 septembrie 2011, 0:39

Văd că nici nu sunt foarte multe comentarii. Pentru că cei mai mulţi dintre noi rămânem muţi, fără replică după asemenea experienţă de viaţă. Eu sunt medic, dar întotdeauna am visat să scriu ca tine, Cătălin Tolontan. Când lucram la Pro Sport, un prieten foarte bun îmi „reproşa”: „Vezi dacă nu te-ai oprit la timp cu şcoala?”. Totuşi, dacă medicul vorbeşte cu Neşu acum şi peste zece ani când va fi bine,s-ar putea să fie o împlinire mai mare decât cea de jurnalist.Poate de aceea te repeţi Am ieşit să iau cina cu Mihai Neşu…Am ieşit să iau masa cu Mihai Neşu…Am ieşit să luăm masa împreună”. Pentru că vorbeşti cu un mare OM. Când voi fi mare visez să scriu ca Tolo şi să salvez oameni ca Neşu. Deocamdată „mă antrenez” scriind la http://www.darabaneni.ro. Cu respect

Madalina  •  14 septembrie 2011, 0:43

Mihai, esti un om cum nu credeam ca voi vedea vreodata. Puterea ta de a trece cu capul sus peste ceea ce ti s-a intamplat este un real model pentru noi toti. Te-ai dovedit a fi o persoana simpla si plina de calitati in ciuda celor intamplate, o persoana inteligenta, cu un suflet pe masura. Ma voi ruga lui Dumnezeu, alaturi de toti ceilalti care iti sunt aproape, sa te faci bine cat mai curand, iar visul tau de a locui intr-o casa alba cu usi si ferestre albastre sa prinda contur cat mai curand! Dumnezeu sa te ajute! Iti suntem alaturi! 🙂

mihai t  •  14 septembrie 2011, 0:50

MULT SUCCES!
Am vazut pe Discovery un om care era parazilat de brau in jos, isi deschisese o companie de software si devenise milionar in dolari.
Ideea e ca omul era incredibil de fericit si mergea la conferinte si ii indemna pe oameni sa se bucure de viata, sa nu se piarda in prostii si nimicuri, era emotionant. Zicea ca poate daca nu ajungea in stadiul acesta nu aprecia viata asa mult.

Cand eram mic am auzit/citit o zicala si mi-a ramas in cap de atunci: ”Eram suparat ca nu am panrofi pana am vazut un copil fara picioare.” Intotdeauna poate fi mai rau si ar trebui sa ne bucuram de tot ce avem.
Unii sunt perfect sanatosi si cu toate astea sunt nefericiti si se sinucid. Fericirea nu sta tot timpul in sanatate.

costin  •  14 septembrie 2011, 1:07

Mihaita tu esti un inger pe pamant!Dumnezeu cred ca te-a trimis printre noi ca sa ne arati cum ar trebui sa fim!Iti doresc, din tot sufletul sa iti cumperi casuta aceea,sa te vindeci complet si sa traiesti fericit acolo!Dumnezeu sigur te iubeste!Si noi te iubim!Si eu ma confrunt cu probleme auditive de cand sunt mic si cand citesc ce spui tu, imi e rusine ca eu ma plang si nu am increderea ta.Esti un exemplu de viata pt noi toti!Sanatate multa Mihai!

calator45  •  14 septembrie 2011, 1:38

Mihaita cu gandirea acesta nu ai cum sa nu reusesti.Sa te ajute D-zeu. Chiar daca traiesc in usa sunt alaturi de tine. Poate cu aceasta „ocazie” si in Romania se se face ceva. Ma gandesc la facilitati. D-zeu sa te ajute si sa fie cu noi cu toti.

stere  •  14 septembrie 2011, 2:07

Mihai,sper ca toate comenturile sa te ajute si sa iti dea putere sa mergi mai departe asa cum ai facut.o si pana acum,FI luptator asa cum ai fost peste tot unde ai jucat si sunt sigur ca Dumnezeu stie ca ai un suflet curat si mare!Te iubim cu totii,dar cel mai mult stelistii!!iti doresc multa sanatate si ma rog la Dumnezeu pt tine!!!suntem cu tine!!

radu  •  14 septembrie 2011, 3:30

MULTA ,MULTA SANATATE!!

robitz  •  14 septembrie 2011, 4:11

Romania e alaturi de tine Mihai! cu timpul o sa fie bine, exista un Dumnezeu acolo sus, o sa vezi! nu iti pierde credinta!

Al  •  14 septembrie 2011, 5:04

Cu DUMNEZEU inainte,o sa te ridici din pat si vei fi sanatos.Insanatosire grabnica!

Alexandru papuc  •  14 septembrie 2011, 5:20

Mihaitza sa stii ca si noi romanii din America suntem alaturi de tine!!!
Itzi dorim sa calci iarba din nou … Macar in mers , daca nu in alergare!!!!
Noi nu vom uita ca s-a cantat imnul pentru tine … Esti un luptator!!!!!

Narcis  •  14 septembrie 2011, 7:24

DUMNEZEU sa te ajute. Meriti din tot sufletul.

Fan_STIINTA  •  14 septembrie 2011, 7:51

Sa crezi si sa te rogi la DUMNEZEU si te vei face bine suta la suta .Sa nu-ti pierzi increderea si credinta an DUMNEZEU

UCV  •  14 septembrie 2011, 8:29

Mult curaj Mihai! cu siguranta vor veni zile mai bune!!!

maria  •  14 septembrie 2011, 9:23

Buna Mihai! Ma bucur pentru taria de care dai dovada si sunt alaturi de tine ! Iti urmaresc progresele in recuperare si, ma bucur de cum decurg. Dumnezeu sa iti de-a putere in continuare, rabdare si sprijin afectiv din partea sotiei tale Maria si a intregii familii!

Marian  •  14 septembrie 2011, 9:58

Mihai ! Cred ca Dumnezeu are intentii serioase cu tine. Te tii tare cum pare greu chiar si de crezut. Vom merge astazi la biserica, este Ziua Crucii, ne vom ruga si pentru tine si pentru sotia ta Maria.
Dumnezeu sa va ajute !

Mircea din Braila  •  14 septembrie 2011, 9:58

Mihai, plang incontinuu, ESTI TARE!!!Astia care iau premiul nobel, nu au nimic din taria ta de caracter!BRAVO, BRAVO, BRAVO!Oricum ai invins!

my_shoes93  •  14 septembrie 2011, 10:08

Va veni si ziua cand TE VEI RIDICA SI VEI MERGE, vei calatori in Milos sa-ti cumperi casuta ta preferata si iti vei trai viata ca noi toti ! SPERA si roaga-te sa treci cu bine peste toate aceste probleme, tot ce ai nevoie acum este : PUTERE, o putere DIVINA ! Trebuie sa ajungi sa te rogi cu INIMA,vei fi ascultat si ajutat, multi au trecut prin greutati dar au ajuns la Dumnezeu si calea le-a fost mult mai usoara.
Asteptam cu totii sa auzim vestea cea mare si cu totii vom fi bucurosi si vom scapara o lacrima de fericire si bucurie !
MIHAI NESU A REVENIT !!!

ovidiu  •  14 septembrie 2011, 10:11

Nu am putut citi interviul – prima parte – pana la capat (nu vreau sa dau detalii), dar cred ca am facut bine sa ma opresc. Am fost recunoscator ca sunt sanatos si m-a facut sa ma gandesc la cei din jur.

mario  •  14 septembrie 2011, 10:52

Mihai,ca stelist si ca om iti doresc tot binele din lume in greaua incercare pe care o traversezi.Stiam ca esti un baiat deosebit dn felul in care te comportai cand jucai in tara dar vreau sa stii ca am ramas profund impresionat de acest interviu si vreau sa-l felicit pe aceasta cale si pe Catalin pentru felul in care a descris aceasta intalnire cu tine.Dumnezeu te va ocroti pentru sufletul tau bun.Curaj.

titel  •  14 septembrie 2011, 10:56

salut mihai!FII TARE,DUMNEZEU O SA-TI AJUTE SA TE FACI BINE,CREDINTA SI AMBITIA NE AJUTA SA SUPRVIETUIM…..

fan dinamo  •  14 septembrie 2011, 11:17

doamne ajuta fi tare mihai nesu..:x

alex  •  14 septembrie 2011, 11:52

un om de la care ai ce invata.multa sanatate mihai.

Fan Nesu  •  14 septembrie 2011, 11:52

MIHAITA VISEAZA ACUM UN LUCRU BANAL PENTRU NOI TOTI, SA-SI POATA MISCA BRATELE SI PICIOARELE, CE NE TREBUIE OAMENI BUNI PE LUMEA ASTA? DE CE SUNTEM ATAT DE RAI? NOI AVEM TOT CE MIHAITA ACUM DOAR VISEAZA, TREBUIE SA NE BUCURAM DE CE AVEM, SA TRAIM SIMPLU SI FARA MOFTURI, MULTA PUTERE ITI DORESC NESULE!!!

Trevor  •  14 septembrie 2011, 12:08

Mihai, I wish you all the best with your recovery . . We love you and your are always one of us . . FC Utrecht loves you

COSTEL  •  14 septembrie 2011, 12:11

CIND BUN LA D-ZEU SI EL TE VA AJUTA SA TRECI PESTE TOATE NECAZURILE. FI TARE MIHAITA ASA CUM ERAI PE TEREN SI NU UITA DE DUMNEZEU. DIN PARTEA UNUI IUBITOR AL FOTBALULUI I-TI DORESTE SA TE FACI BINE SA TE INSANATOSESTI SI SA APARI IARASI IN IARBA. MULU NOROA SANATATE SI D-ZEU SA TE BINECUVINTEZE ATIT PE TINE CIT SI PE FAMILIA TA.

tintean cristian  •  14 septembrie 2011, 12:12

Multa sanatate…. doamne ajuta!

Bogcs  •  14 septembrie 2011, 12:19

Multa sanatate Mihai si continua sa fi la fel de optimist si de increzator, numai asa iti vei reveni cat mai repede.

Tiberiu  •  14 septembrie 2011, 12:20

Uneori Dumnezeu (destinul sau cum vrei sa-i spui) ne da ceea ce ne trebuie si nu ceea ce credem noi ca ne trebuie. Noi credem ca ne trebuiesc bani, vile cu piscina, masini de lux sau femei frumoase, dar adevarul e ca ne trebuiesc boli, socuri si in general suferinta pentru a intelege ceea ce e cu adevarat important. Suferinta (de orice natura) purifica si arunca sufletul omenesc spre stele si spre inaltimi nebanuinte. De la legionarii care au devenit sfinti in puscarii si pana la oamenii de pe trotuar, toti „ducem o cruce”. A ta e tare grea, dar nimic nu e aletoriu in aceasta lume. Dostoevski de pilda a fost epileptic si isi scria tulburatoarele drame intre 2 crize. Stii vorba aia ca fiecare sut in fund e un pas inainte… Sunt absolut convins ca in ceea ce te priveste, e la fel. Un pas inainte care iti va distila ambitia, vointa, respectul fata de acest miracol al vietii si nu in ultimul rand intelepciunea. Plus ca ai devenit un model pentru cei care se plang intr-una desi n-au motive. Succes draga Mihaita si recuperare grabnica.

Tiberiu  •  14 septembrie 2011, 12:23

Draga (s)Tolo ca sa zic asa, ai realizat un documentar foarte bun si emotionant. Multumim.

ioana  •  14 septembrie 2011, 12:34

Dumnezeu sa-ti dea puterea sa treci peste aceasta incercare grea.Iti doresc multa,multa sanatate.

DANY 79  •  14 septembrie 2011, 12:39

DUMNEZEU SA TE INTAREASCA SI SA TE AJUTE.ESTI PE DRUMUL CEL BUN SI PE MANA UNOR DOCTORI CARE PUN SUFLET IN CEA CE FAC.EU SPER SA TE PUNA PE PICIOARE SI SA TE VEDEM ACOLO UNDE MULTI TE-AU CUNOSCUT”PE TEREN”

Comentează