Versiunea lui Avram


Şeful arbitrilor susține nu doar că e nevinovat, dar și că procurorii au încercat să-l convingă să-i înregistreze pe Sandu și pe Dragomir și că i-a refuzat.

marți, 27 septembrie 2011, 9:39


Şeful arbitrilor susține nu doar că e nevinovat, dar și că procurorii au încercat să-l convingă să-i înregistreze pe Sandu și pe Dragomir și că i-a refuzat.

Opinie de Catalin Tolontan

N-am nici o simpatie pentru Vasile Avram. Din contră. Numirea sa ca șef al arbitrilor mi s-a părut declarația resemnată prin care Mircea Sandu a renunțat la orice standarde, fie și mimate, de sănătate în arbitraj.

Iar dumneavoastră l-ați întîlnit pe Vasile Avram chiar dacă nu l-ați întîlnit niciodată. Este prototipul omului nou, rafinat prin polizare socială în decenii de comunism, ceva între șef minor de partid, securist care se tunde pe gratis la frizeria de cartier și gestionar descurcăreț de Alimentara.

Ajuns sef la CCA…

Nimeni nu și-l amintește pe bărbatul de  57 de ani ca știind să facă ceva semnificativ, dar toată lumea l-a surprins urcînd și anturîndu-i, primejdios și cînd era servil, pe mai marii fotbalului sau ai politicii. Director prin guvernele PSD, șefuleț prin ministere amușinînd privatizările, președinte al fotbalului bucureștean, cîh!

Poposit președinte la CCA, și-a scos fiul drept cel mai bun arbitru al țării de două ori, deși acesta nu era inițial nici măcar pe lista FIFA! În fine, să nu amestecăm băiatul în asta, deși chiar tatăl a făcut-o într-un mod nemaiîntîlnit în istoria arbitrajului românesc.

Dreptul oricărui cetăţean
Asta am scris mereu despre Avram, de aceea a și dat Gazeta în judecată și a pierdut. S-a judecat pînă și cu Ioanițoaia, rar strînge directorul ziarului cîte un proces. Avram susținea că își apăra reputația, grea sarcină după atîtea învîrteli personale și ale arbitrilor, ajunși într-un ultim stadiu de contestare și de decădere!

Ceea ce urmează n-are însă nici o legătură cu omul de fotbal și cu personajul soios Vasile Avram. Ci cu justiția și cu drepturile oricărui cetățean. Am intrat în posesia unor pasaje din documente și informații care deschid și alte explicații decît cele acuzate de procurori. Cel reținut are propria versiune, diferită, evident, de cea a DNA. Și, fără legătură cu raportul tensionat dintre Avram si ziar, le publicăm așa cum le-am aflat.

Un om ca Avram nu are ce căuta ca șef al arbitrilor. S-ar cuveni să stea departe de un teren de fotbal. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fie în închisoare altfel decît dacă va fi găsit vinovat în urma unei judecăți imparțiale.

Motivul judecării
Ziaristul gsp Gabriel Berceanu a luat la mînă Încheierea de Ședință și Motivarea Judecătorească în urma cărora Vasile Avram a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Dacă le pui cap la cap, sînt destule semne de întrebare, relatări confuze și neconcordanțe.

Ca jurnaliști, treaba noastră sînt faptele, indiferent care este opinia noastră despre cariera și metodele unor oameni. Avram nu este judecat pentru toxicitatea sa în fotbal sau pentru faptul că se comportă ca un șef corupt al unor arbitri corupți, ci pentru că ar fi luat o mită concretă de 19.000 de euro. Asta trebuie să dovedească DNA în fața instanței. Iată cîteva fapte din „Dosarul Elicopterul” în versiunea celor acuzați.

Semne de întrebare

Analiză de Gabriel Berceanu

Desfăşurarea şedinţei de judecată în urma căreia Vasile Avram şi Sorin Ţerbea au rămas în arest pentru 29 de zile naşte întrebări. Motivarea judecătorului, de asemenea.

1. Despre ce campionat vorbesc procurorii: acesta sau cel trecut?
Procurorii DNA şi instanţa au comis o eroare: au decis reţinerea lui Avram pentru că ar fi luat mită ca să ajute FCM Tîrgu-Mureş în sezonul 2011-2012. Judecătorul spune că scopul e confirmat de desfăşurarea campionatului în speţă (!?), la care echipa „participa”. Atunci cînd la meciurile lui FCM a fost delegat un număr redus de arbitri, printre care şi Marius Avram, fiul şefului CCA. Avram jr. nu a arbitrat vreun meci al lui FCM în actualul sezon, ci în cel din 2010-2011! Deci procurorii se referă la sezonul trecut.

2. De ce a luat mită, de fapt, Vasile Avram?
În faza de urmărire penală, procurorii precizează în iunie 2011 că Avram a luat mită de la Ţerbea ca să avantajeze FCM Tîrgu-Mureş în ultima etapă din sezonul trecut, la meciul de acasă cu U Cluj. FCM era salvată de la retrogradare, meciul nu mai avea nici o miză, atunci de ce ar fi făcut asta? Tot în cadrul urmăririi penale, dar în iulie 2011, peste o lună, procurorii modifică scopul dării şi luării de mită: Ţerbea ar fi plătit 19.000 de euro ca FCM Tîrgu-Mureş să fie DEFAVORIZATĂ. Ce interes ar fi avut Ţerbea? Şi, admiţînd asta, cînd să fie defavorizată şi cum? Probabil că este o eroare de redactare: a apărut „defavorizată” în loc de „favorizată”.

3. Cînd minte Avram: la DNA sau la tribunal?
Avram a spus în şedinţa de judecată că nu-l cunoaşte nici pe recepţionerul de la hotelul lui Ţerbea, nici pe pilotul lui de elicopter. La audierile de la DNA a recunoscut însă faptul că a călătorit cu elicopterul lui Ţerbea de la Bucureşti la Tîrgu-Mureş şi retur.

4. Ce echipe din Liga 1 au fost ajutate de Avram?
Cine sînt acei „proprietari sau manageri de cluburi de fotbal” cu care Avram a discutat, conform interceptărilor anchetatorilor, „despre modul în care diverşi arbitri au condus meciurile, acceptînd recomandarea înlocuirii lor”?

5. Avram a luat banii şi nu s-a ţinut de cuvînt?
Judecătorul motivează: „Evident, finalitatea urmărită prin actul dării de mită (ocuparea unei poziţii mai bune de echipa favorizată) nu a fost îndeplinită”. Cum nu a fost îndeplinită? Dacă s-a salvat prin intervenţiile lui Avram, nu e îndeplinit scopul? Finalitatea nu e delegarea unor arbitri agreaţi, conform procurorilor? Dacă se referă la sezonul în curs, cine spune că FCM nu ar fi fost ajutată pînă la finalul campionatului?

6. Cu Ţerbea liber, DNA ar fi fost incomodată?
În cazul lui Ţerbea, instanţa îl consideră pericol social reţinînd împrejurarea că există „posibilitatea ca potenţa sa financiară să se datoreze unor legături nefiresc de apropiate cu instituţia primăriei locale”, Ţerbea acţionînd şi în calitate de „persoană ce poate influenţa deciziile unor reprezentanţi ai statului”. Ce înseamnă „nefiresc de apropiate”?

„Nu vreau să fiu ciuma societății!”

Reconstituire de Florin Gongu şi Cătălin Tolontan

Telefonul i-a sunat sîmbătă la 6:12, era o dimineață caldă în București, și totul s-a schimbat pentru Vasile Avram. Aceasta este versiunea lui.

„Vrem să ne vedem la sediul CCA”, i-a spus vocea la telefonul mobil, după ce s-a recomandat ca fiind de la DNA. S-a sculat din pat, s-a spălat și s-a îmbrăcat. Țîr din nou. „Ați plecat?”. „Nu, plec acum și ajung în 10 minute la sediu”. „Păi, atunci vă așteptăm noi jos și mergem împreună”. Erau, bineînțeles, deja acolo, în fața casei. Îl așteptau.

L-au invitat în dubă. „Nu pot merge cu mașina mea?”. „Nu, mai bine cu a noastră”.

Au ajuns la sediul CCA. Au debarcat cîteva cutii mari, goale, pline cu saci de plastic, folosiți la percheziții. Atunci și-a dat seama despre ce e vorba.

Întîlnirea cu Daniel Morar
Avram fusese la DNA, din proprie inițiativă, susține el, cu cîteva luni în urmă. S-a întîlnit cu Daniel Morar, șeful DNA. „Ajutați-mă să curățăm arbitrajele!”. I-au propus să poarte microfoane pe el, pentru discuțiile cu Sandu și cu Dragomir, țintele de rang zero. „Nu!”, a spus șeful arbitrilor. „De ce nu?”. „Nu, pentru că nu vreau să fiu ciuma și pegra societății!”. A plecat. Habar n-avea că există un dosar pe numele lui.

A scăpat de două ori de reținere
Pe 21 mai 2011, procurorii au încercat de două ori să-l ridice pe Vasile Avram. Venise de la București cu elicopterul prietenului său Sorin Țerbea, „ne vizităm des și cu familiile”.

Avram era observator de arbitri la meciul Tîrgu Mureș – U Cluj, în ultima etapă a campionatului. Partidă lejeră, fără miză, „Hai să vezi noul meu hotel”, i-a zis Țerbea, posesor al unor afaceri ample cu primăria și sponsor din umbră al mureșenilor. Regula clasică în lumea incorectă față de cetățean: „Patroane, îți dăm lucrări din bani publici, iar tu îi întorci la echipa de fotbal”. Procurorii cred însă că banii au ajuns și la Avram, și la arbitri, nu doar la echipă.

DNA s-a adresat unui judecător, ca să-l poată ridica pe Avram de la scara elicopterului la finalul meciului „pentru favorizarea gazdelor”. Dar gazdele au pierdut și, atunci, procurorii au mai făcut rapid o cerere în care au motivat că Avram i-ar fi defavorizat pe mureșeni. Judecătorul n-a fost de acord. Și Avram a plecat liber, cu elicopterul. Fîl-fîl.

Plicul cu 19.000 de euro
Dar erau ascultați. Înainte de meci, Țerbea vorbise cu recepționerul de la hotelul lui, cerîndu-i: „Pune 20 și ceva de mii de euro într-un plic și vine Nae să-l ia”. Nae era pilotul elicopterului. Țerbea  a mai sunat o dată: „Auzi? Pune-i într-un pachet frumos, de cadou”. Nițel vexat, doar atît cît își permite un recepționer în fața patronului, angajatul de la hotel a spus: „Nu mai pot, i-am dat deja plicul lui Nae”.

Nae și Avram s-au urcat în elicopter. DNA susține că plicul cu 19.000 de euro a ajuns la Avram, chiar dacă nu atît de frumos împachetat. Avram neagă.

DNA a pus la dosar pasaje din convorbiri în care Țerbea verifică întîi cu pilotul c-au ajuns cu bine și apoi cu Avram. „Nimic despre bani” e varianta șefului CCA. „Numai pasaje, nimic concludent”, spune apărarea. DNA insistă că e concludent.

„Atît au putut face băieții”
În dosar mai apar două discuții din vară, pe care Parchetul le socotește relevante. În prima, Vali Ioniță, fost arbitru, îi spune lui Țerbea: „Las că vorbesc io și o să punem arbitri de-ai noștri!”. Ioniță și Avram se cunosc bine. „Dar Ioniță nu are nici o poziție oficială la CCA”, susține apărarea. Se putea referi doar la arbitrajele noului campionat, cel vechi se încheiase.
A doua convorbire este între arbitrul Comănescu, rezervă la meciul din 9 septembrie 2011 dintre Tîrgu Mureș și Astra Ploiești, încheiat 2-2, și Claudiu Maior, viceprimarul de Tîrgu Mureș. Arbitrul îi spune viceprimarului: „Îmi pare rău, atîta au putut face băieții”. Cu arbitrul Comănescu la centru Mureșul fusese imbatabilă în alte trei meciuri. 3 victorii din 3 meciuri, dar nu pe 9 septembrie.

DNA: „Delegări la comanda lui Porumboiu și Borcea”
Telefoanele au fost ascultate, inițial, cu un „mandat de siguranță națională”. În dosar apar încă două nume, invocate de procurori prin următoarele fraze. DNA acuză:

„1. Instituționalizarea delegărilor la comanda președinților de club (Porumboiu, Borcea)
2. Pericol public: Avram deleagă arbitrii după bunul plac”.

Patru plicuri ridicate de la CCA
Cît despre mita în vin, Țerbea și Avram au susținut în fața judecătorului că primul i-a trimis prietenului său 10 baxuri de vin „urmînd să consum pentru nunta fiului, să returnez ce n-am consumat și să plătesc consumul”.

De la CCA, DNA a ridicat patru plicuri:
1. Copie după contractul de închiriere a sediului.
2. Copie după plîngerea penală a CCA și a lui Avram împotriva Gazetei Sporturilor și împotriva lui Dan Udrea, Andrei Crăițoiu și Ovidiu Ioanițoaia.
3. Hîrtiile rupte din coșul de gunoi.
4. 8 DVD-uri din etapa 34 a campionatului trecut și 2 DVD-uri din etapa a șaptea a campionatului actual, cu meciurile Dinamo – Rapid și Tîrgu Mureș – U Cluj.
Apoi au plecat, cu aceleași cutii de la sosire, la fel de goale, spune apărarea, fluturîndu-le în fața camerelor ca efect regizoral.

Pizza la comandă
La DNA, Avram n-a vorbit cu nimeni pînă la ora 22:35. „L-au ținut fără mîncare, iar ei haleau pizza, comandată din oraș”, spun apropiați ai șefului arbitrilor. Apoi totul s-a rostogolit cu viteză și, în cîteva minute, Vasile Avram era reținut pentru 24 de ore și, mai tîrziu, pentru 29 de zile.

Cu aceeași propunere de colaborare, din nou refuzată.

Comentarii (125)Adaugă comentariu

florin  •  28 septembrie 2011, 9:56

Nu contest faptul ca procurorii vor cat mai multe capete din fotbal,ceeace de fapt vrem si noi,insa sa incerci sa-l acuzi pe Avram ca a delegat arbitrii la comanda lui Porumboiu si Borcea (si campionatul trecut si acum) este prea mult.Pai daca era asa mai pierdea Dinamo (pe mana arbitrilor)atatea puncte cat sa castige detatsat campionatul,sau Vasluiul mai era desfiintata de aceiasi fluierasi,mai ales in meciul cu CFR Cluj (cand a fost pe fata furata)?Sa ne amintim cum a castigat si Urziceniul campionatul,in cate meciuri au fost ajutati de arbitrii,la fel si Otelul anul trecut (daca nu erau „fluierasii” nu mai vedeau ei campionat).Asta inseamna ca,in proportie de 60-70%,arbitrii decid capioana si castigatoarea cupei,ceeace conduce implicit la concluzia ca locul lui Avram(in arest)este meritat,dar nu ar trebui sa fie singul,ar trebui sa-si „cheme” langa el si „uneltele” (arbitrii cu care facea matrapazlacurile) si,ce bine daca ar fi posibil,pe cei care de 20 de ani,pastoresc acest fotbal corupt.

bpsrm  •  28 septembrie 2011, 9:56

salutare…voi nu vedeti ca e praf aruncat in ochii opiniei publice?…ce dovezi concludente au?…speculatii?astea nu stau in picioare in fata unui judecator…daca vroiau cu adevarat sa faca curatenie ar fi organizat flagrantul!…nu se vrea domnilor asta e…e doar un avertisment…atat!

Timisoara  •  28 septembrie 2011, 10:02

Ah, nu, nu se poate. Dl Porumboiu, acest monument al moralitatii, cel mai corect dintre cei corecti s-a dedat la asa ceva? Pai, parca numai restul furau, el si Craciunescu erau „curatii”, modelele Romaniei :)))

csa21  •  28 septembrie 2011, 10:02

Unde sunt maidanezii? Nu latrau ei disperati ca sunt furati pe cand ei primeau penalty-uri moca?:))

manu  •  28 septembrie 2011, 10:04

tg mures a cazut aiurea in smecherie!!!!terbea asta este un idiot…..are jucatori si el da bani taranului de vasile avram!!!!pana nu o sa cada sandu mircea si dragomir nu o sa se termine blaturile!!!!borcea ar trebui sa fie urmatoru arestat!!!!

Steaua1986forever  •  28 septembrie 2011, 10:05

@Cătălin Tolontan – nu esti penibil ca ne-ai adus in fata ochilor treburile astea esti penibil ca ai scris cu „k” in loc de „ca” exact cum fac cocalarii si pitipoancele „de net”. Iar ca sa fiu ontopic….ar fi interesant sa fie asa cum zici tu desi „documentarea” articolului este destul de subtire. Multe fapte, dovezi zero, banuieli…enorme. „Sursele” voastre dau din nou chix. Repet, daca acest articol se dovedeste pe viitor ca a fost adevarat…imi voi cere scuze gsp si lui Catalin Tolontan pentru toate comentariile mele un pic rautacioase din trecut. In special cele la „cazul Ridzi” – premiata/premianta de la COR.

anton pann  •  28 septembrie 2011, 10:05

in cazul mizeriei de fotbal romanesc, a aplica prezumtia de nevinovatie unor personaje precum „traian”, „corleone”, avram si alti oieri este la fel ca prezumtia de nevinovatie in cazul lui al capone, don corleone, sam giancana si alti chicago boys – toata lumea stie ca sunt corupti sau criminali, dar e f.greu de dovedit

jiji  •  28 septembrie 2011, 10:06

Voi ziaristi trebuie sa faceti o anchetaca sa aflati ceva, cind IACOV a facut dezvaluiri despre furaciunile facute,cu terenul, sediul LIGII, casa facuta lui fisu , de PUROIUL societatiSECURISTUL DE DRAGOMIR, gunoiul care nu a bagat un leu in fotbal ci numai a furat,acest CANCER,si cu MIRCEA sandu au facut numai rau fotbalului.Faceti un corp comun toti ZIARISTI si demonstrati ce rau au facut VIITORI PUSCARIASI.Tara nu are bani si ei se lafaie, nimeni din POLITICENI nu vede ce se intimpla, ca fotbalul rominesc e in COLAPS. Tu TOLONTANE, care te vad un baiat destept, cum accepti, ca un PUTREGAI ca dragomir sa apara la televizor, sa rida ca un nesimtit ce e.. Nulitati ca BORCEA si BECALI ,porumboiu sa nu mai apara pe micul ecran.

jiji  •  28 septembrie 2011, 10:10

Ce mai conteaza daca au facut-o sa plateasca locul lor e la mititica In romania se fura pe capete Din fotbaluln romanesc trebuie sa dispara toti, becali,coposi,porumboii si craciunestii fosti arbitri care nu ne spun cum plecau ca si arbitri dupa meciurile pe care le arbitrau,toti iancii, simanii ,borceii , si alte specii faunistice care populeaza arealul fotbalului romanesc corupt slab si mizerabil care pute ca o hazna plina de excremente

kELOO  •  28 septembrie 2011, 10:13

Tolo, e greu sa pice nemernicii astia, sunt bagati pana-n gat majoritatea, si daca pica unu pica toti! D-aia nu ciripeste nici Avram nimic! Stie ca o sa faca valva un pic si dupa 1-2 ani o sa para doar un vis urat!

observator  •  28 septembrie 2011, 10:14

DE UNDE STITI VOI CEI DE LA GSP CE SCRIE LA DOSAR,IN MOD NORMAL NU ARE CUM RASUFLA CEVA DE LA DNA,SUNT PURE INVENTII MENITE A TINE TREAZ INTERESUL PUBLICULUI

cosmin  •  28 septembrie 2011, 10:14

Hmm.. nimic despre CFR Cluj, dezamagit..

Si totusi, apare numele Porumboiu….

Si ce daca? presa nu o sa faca nimic. Trebuie sa apara mai intai vreun isteric de la CFR Cluj la televizor sa asigure audienta, da stai putin, astia nu au nici un isteric …

dani  •  28 septembrie 2011, 10:18

catalin tare as vrea sa vad nume grele arestate..nu numai <>.e clar ca st nume muuullltttt ami grele care ar trebui sa plateasca,dar (?) se va ajunge la ele????

mda  •  28 septembrie 2011, 10:23

„tintele de rang zero, Sandu si Dragomir”, sa intelegem ca se strange latul in jurul celor doi nemuritori din fruntea a ceea ce a mai ramas din fotbalul romanesc? Printre altele s-a „ridicat” si dvd-ul cu meciul Dinamo – Rapid. Am spus si o repet, acel cartonas rosu dat lui Herea, direct, a fost dat la comanda, trebuie sa fi prea „handicapat psihic” sa susti ca Herea l-a faultat pe acel maidanez care s-a tavalit pe jos, aruncandu-se ca in groapa cu nisip. Tocmai lui Herea, pericolul nr. 1 pentru poarta dinamovista. Cum putea Herea sa se deplaseze pe teren? Stand pe loc sau ducand piciorul in spate? Nu, l-a dus in fata ca sa paseasca, dar „atotstiutorii” de la procesul, recursul, arestarea sau achitarea etapei, fiind in incapacitatea de a gandi, au declarat ca acela a fost ditamai faultul. Oricum, s-a facut pe jumatate dreptate prin acel rezultat de 0-0. Cainii au dat inca o data dovada, pentru a cata oara? ca fara sustinerea arbitrilor, sunt simple javre.
Porumboiu si Borcea??? De astia doi se stie de mult, dar nimeni nu ia masuri. Porumboiu urla in stanga si in dreapta, evident doar in fata camerelor de luat vederi si a reporterilor, dand dovada tipic romaneasca, hotul striga „hotii”. La Borcea aceste fapte, probabil ca e ceva genetic. Si in cazul lui se stie de acele butoane celebre.

tarabostes101  •  28 septembrie 2011, 10:29

Ceea ce ma uimeste e ca nimeni nu face o legatura intre meciurule trucate si casele de pariuri.Pai ganditi logic: cine avea interesul ca sa piarda fcm acasa in ultima etapa dupa un parcurs foarte bun? Pariori cu nume mare si nu oricare ci cei care pariaza zeci, sute de mii de lei pe un meci.Bineinteles, prin intermediari.E un singur exemplu. Dar cate astfel de meciuri suspecte au fost in sezonul trecut?!Aici ar trebui sa intervina DNA.

DD  •  28 septembrie 2011, 10:29

Salut Tolo !

E un mare fas din punctul meu de vedere ! Nu o sa se intample nimic ! S-a facut mare valva, vai nenorociri in arbitraj si in fotbal ! Vrajeala, mai da astia cu praf in ochi la prostime!

Stii ce nu mai inteleg eu Tolo ? Cum mama dreaq Borcea si Porumboiu comnda arbitrii cand Dinamo si Vaslui nu au castigat nimic de ani buni ? Adica ce comanda Borcea si Porumboiu ? Sa ia Otelul titlul, sau Urziceni sau Cfr Cluj ? Chestia asta e aiurea !

Apropo, sunt stelist !

Respect si o zi buna !

Dan Oprea  •  28 septembrie 2011, 10:31

Nu e asa ca e mai usor sa dai cu praf in ochi? Luati-va de Porumboiu, ca are gura mare si v-a dat in mod repetat in judecata. Asta poate pot sa inteleg. Da’ Borcea, tantalaul ligii I, cu ce v-a gresit? Ca intra in direct la Digi mai des decat la mizeria voastra de televiziune? Domnule Tolontan, insistati neaparat sa puneti cruce pe jurnalismul sportiv din Romania. Bineinteles ca iar o sa va dea in judecata cei doi patroni pe care i-ati inclus in titlu.
Dar, ca sa va intreb eu asa, nu era mai profesionist sa spuneti „Doi patroni de club, numiti in dosarul de coruptie Avram”? Puteati reveni cu numele in momentul in care aveati dovezi. Nota 2, stai jos.

Calin  •  28 septembrie 2011, 10:34

Caracatita este prea extinsa.
Nu poate castiga nici o echipa care nu este agreata de catre sistem. Cateva exemple: Sportul a fost retrogradata in momentul in care avea sanse reale la titlu; Timisoara, desi cu sfera ei de influenta in randul arbitrilor, a avut de suferit datorita razboiului la „nivel inalt”; CFR in perioada de naivitate( un an inainte de casigarea primului titlu) a pierdut titlul pe final de campionat; Pe Craiova „au facut-o pe fata”, in stil mafiot.
Problema e ca din cei agreati, poate fi numai un castigator. De obicei diferenta intre acestia se face pe plan sportiv, direct sau indirect.
Ce nu-mi place, e faptul ca unii din cei „implicati” nu au decenta sa taca. Aplica o diversiune tipic securista. Am fost socat in campionatul trecut, cand s-au contabilizat de catre publicatia Dvs. toate greselile de arbitraj de care a beneficiat CFR-ul, ca adunate, acestea le-au adus unu sau doua puncte!! In conditiile in care, cateva specimene securiste(Iancu, Porumboiu) ma faceau sa cred prin discursurile lor pe diverse posturi de televiziune, ca CFR-ul era incapabil sa obtina puncte fara arbitri.
Manipulare de opinii, manipulare de rezultate.

policar  •  28 septembrie 2011, 10:34

Pica Avram si mai vreo doi neimportanti, de ce nu se cerceteaza meciurile trucate ale lui Stan de la Otelu, cum a luat dinamo si steaua si rapid licenta avand datorii recunoscute de toata lumea, vezi pe unde si-au jucat meciurile din campionat, Duru cum a reusit cu Sandu sa nu le observe,Bistrita a retrogradat pentru 100000de euro, steaua avea 250000 de euro la MApN, adica statul Roman? astea GSP nu le vede, ei vad dinamo curata ca lacrima cand ei datorita datoriilr erau aprope in faliment!!!

DD  •  28 septembrie 2011, 10:38

Sper s anu deranjeze, e un fragment dintr-o foarte cunoscuta poezie a lui Eminescu ! Se potriveste acum, poate cel mai bine cu ce se intampla la noi in tara in toate domenii inclusiv fotbal :

În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Eh, da…..exact !

envoy  •  28 septembrie 2011, 10:42

Amuzant. Până acum toţi ţipau că DNA-ul e pe urmele Oţelului şi ale lui Marius Stan. Acum începe să se vadă cu totul altceva.
Cum era vorba aia? ”Porumboiul strigă hoţii.”

maximus  •  28 septembrie 2011, 10:44

Pai de ce credeti ca Sandu si Dragomir ii tin partea lu`Avram si il cred nevinovat? Tre sa fie de partea lui, sa traga toate sforile posibile sa-l scape, altfel.. daca incepe sa trancane Avram… e groasa.Au morvocii infipti toti, si cativa iepuri pe langa.

marius  •  28 septembrie 2011, 10:52

eu cred ca miza a fost schimbarea lui avram din fruntea cca.dosarul pare cusut cu ata alba,avram va iesi pt ca judecatorii vor considera ca nefondate acuzatiile (normal!)insa ceea ce trebuia sa se intimple s-a intimplat.
ps.e suparatoare trimiterea la dinamo in conditiile in care a pierdut un campionat pe mina arbitrilor iar otelul a cistigat aum a cistigat cum a cistigat campionatul trecut .

jos_cenzura  •  28 septembrie 2011, 10:57

Tot nu inteleg de ce se implica legea in afacerile unui club privat, pana la urma. La Liga oamenii se asociaza de buna voie, iar daca unii triseaza, nu cred ca incalca nicio lege. Poate mai merge sa se implice legea in relatiile de angajator-angajat, dar la probleme de arbitraj ce lege pot invoca?

johnneil  •  28 septembrie 2011, 10:57

Dar dupa spusele tov. M.Sandu arbitrul V.Avram danseaza cel mai bine. Eu nu am inteles pana acum acest uluitor argument al nevinovatiei. poate ma ajuta cineva. Multumesc!

fotbal  •  28 septembrie 2011, 11:08

buna treaba! cel putin in momentul asta, avram se teme mai mult de cercul de influenta decat de dna. va fi dificil de spart acest cerc. in alta ordine de idei, mi-am ros trei unghii, de invidie, la citirea profilului personajului. beeetooon!!!

nicu  •  28 septembrie 2011, 11:19

D-LOR ZIARISTI, SUNTETI LA FEL DE VINOVATI CA SI ARBITRII,PATRONII CARE IMPRUMUTA PROPRIILE ECHIPE CU BANI, CA APOI SA IA INAPOI TOT, NASU SI CORLEONE.SUNTETI VINOVATI CA NU SPUNETI CE SE INTAMPLA IN FOTBAL, SCRIETI SI-I SCOATETI MEREU IN FATA PE NISTE INDIVIZI DE CARE NU AUZEA NIMENI DACA NU ERA FOTBALUL, ALTFEL NISTE ANONIMI OBSCURI.NE-AM SATURAT SA-I VEDEM SI SA-I AUZIM ZI DE ZI,CEAS DE CEAS PE ACESTI INDIVIZI FARA CARTE,FARA SCRUPULE,DAR CU BANI CUM ISI PREZINTA FIECARE ADEVARUL SAU PE TOATE TELEVIZIUNILE CA SI CUM EI SUNT MAFALDA SI CEI MAI DESTEPTI DIN UNIVERS.DACA VRETI SA FITI CREDIBILI, NU-I MAI CHEMATI IN EMISIUNI, NU-I MAI SUNATI DUPA FIECARE MECI,LASATI-I IN PLATA DOMNULUI PENTRU CA NU EI TREBUIE SA FIE IN PRIM PLAN, CI FOTBALISTII SI ANTRENORII LOR.NIMENI NU MERGE LA STADION SA-I VADA PE ACESTI INDIVIZI, CI PE FOTBALISTI.CAT DESPRE CRACIUNESCU SA VINA SA NE SPUNA DE CE NU A VAZUT OFSAIDUL RAPIDULUI DIN FINALA DE CUPA CU PETROLUL,DE CE A ELIMINAT DOI JUCATORI DE LA DINAMO CA SA CASTIGE STEAUA,DE CE IN AFARA ARBITRA EXCELENT IAR ACASA INVERS.PORUMBOIU SA NE SPUNA CUM A DAT EL UN PENALTY PENTRU BACAU(5-1)CU STEAUA IN GHENCEA, CAND CIOCOIU A TRECUT LA UN METRU DE RITLI.ACESTI DOI DOMNI CARE SE ERIJEAZA IN CEI MAI CORECTI AU AVUT NOROC CA PE VREMEA LOR NU SE DISECAU FAZELE LITIGIOASE LA TV. ALTFEL AU FOST SI EI LA FEL CA CEI DE AZI.

alb-rosu_in_VN  •  28 septembrie 2011, 11:27

Dinamo a avut in ultimii 3-4 ani cele mai proaste arbitraje din istoria clubului, fapt ce a si dus-o de 3 ori pe locurile 5-6 in campionat. E putin probabil ca Borcea sa fi asteptat astfel de arbitraje in care s-au pierdut pe mana arbitrilor 15-18 puncte pe sezon.

Cipi  •  28 septembrie 2011, 11:38

Din nefericire, eu am ajuns pe la DIICOT din cauza unor informatii confidentiale de la serviciu. S-a terminat cu bine pentru mine, desi nu se intamplase mai nimic. Insa chiar si asa, procurorii cauta mereu sa te faca la psihic.Ma chemau sa fiu prezent la perchezitia informatica a hardurilor de la munca,ca sunt obligat. M-am tinut tare si am zis ca nu pot sa vin. Ma amenintau ca trimit mascatii dupa mine sa ma ridice, la care eu foarte simplu le-am zis ca efectiv am alta treaba si nu pot sa ma prezint, si sa trimita mascatii, ca oricum nu ma gasesc. Ei bine, sfidandu-i, se pare ca am facut bine. Pentru ca dupa 2 ore, m-au sunat si au zis ca perchezitia a fost mutata peste cateva zile. Probabil asa il mint si-l fac la psihic si pe Avram. Justitia in Romania e penibila. Toate descinderile se fac doar de ochii presei. Cand au descins in Vama Siret, televiziunile asteptau acolo deja de o ora. Au filmat descinderea cap-coada. Iar astazi, o mare parte din vamesii anchetati s-au intors la munca, e drept, cu o parte din atributii luate. Insa la respectivii existau dovezi filmate!! Ma indoiesc ca daca ei au scapat nu va scapa si Avram. Mi se pare un alt circ mediatic, ca sa prostim lumea ca DNA-ul face curat. Sunt ferm convins ca Avram a luat spaga, insa pana cand aceasta nu va fi dovedita cu lucruri clare, vorbim degeaba, iar procurorii cheltuiesc banul public degeaba.

marin  •  28 septembrie 2011, 11:45

DINAMO SEZONUL TRECUT IN TUR 11 PENALTIURI 33 DE PUCTE FARA CELE RATATE

Link 2 12.09.2011 | GoNews  •  28 septembrie 2011, 11:50

[…] MITĂ ÎN FOTBAL: Dosarul Vasile Avram […]

my_shoes93  •  28 septembrie 2011, 11:52

Sa nu care cumva sa fie un scandal doar-doar o mai uita lumea vreo 2-3 luni de problemele tarii si ca ne paste o criza financiara si mai dura…zic si eu !

unu  •  28 septembrie 2011, 11:56

ciudat…doar porumboiu si borcea fac presiuni la delegari? si arpy cu muresan nimic? inseamna ca fie astia de la cfr is dati dracului si lucreaza fara sa lase urme, fie sunt protejati. Plus ca asteptam ceva si depsre otelul de anu trecut, ca prea au „avut noroc” cu arbitrajele.

beep  •  28 septembrie 2011, 12:14

in dragutza noastra tzara, un club care a promovat civilizatia, a adus jucatori straini valorosi, are, culmea, grupe multe de copii si juniori, are o intelegere de colaborare cu benfica, a construit un stadion (singurul din tzara) pe care nu se mananca, culmea, seminte, bla bla bla, e demonizat de „jurnalisti” si, din cauza lor, a ajuns sa fie urat de o buna parte a populatiei. iar faptul ca d-l tolontan, un jurnalist considerat frucea, are acces la informatii dintr-un dosar penal, bucati din interceptari telefonice, este acceptat ca fiind normal si chiar necesar, pt buna informare a publicului. de parca asta e scopul unei anchete penale…
in alta ordine de idei, inteleg ca d-l porumboiu apare in acele stenograme, nu muresan & paszkani. culmea!!!
cele mentionate mai sus sunt fapte, nu opinii sau acuze de genul saptedoiurilor promovate de jurnalistii echidistanti

asli  •  28 septembrie 2011, 12:21

Si Penescu urla, inainte sa fie arestat,dupa anumite meciuri „Huatii!, Huatii” :). Poate il asteapta si pe Porumboiu aceeasi soarta ca si pe Penescu. Oricm il intrebam pe Porumboiu cum a ajuns sa aiba asa multi bani pt a putea investi, cand cu totii stim ce baremuri erau pe vremea cand arbitra el ?!

Cătălin Tolontan  •  28 septembrie 2011, 12:21

Steaua1986forever: astept scuze azi pentru ca citatul cu porumboiu si borcea este din documentul trimis de DNA catre tribunalul care a judecat retinerea lui Avram

beep: vezi explicatia de mai sus, asa intelegi cum de avem acces la ce scrie in documentele DNA. Nu e un dosar tinut in sertar de procurori, el a intrat in circuitul legal normal. Nu poti sa acuzi un om si doar tu sa vezi probele. E simplu, mai ales ca din mesajul tau transpare logica.

Dan Oprea: citatul este dintr-undocument oficial trimis catre tribunal. Astept scuze dacaaveti taria asta 🙂

misu  •  28 septembrie 2011, 12:26

Am mai spus si o mai spun, Porumboiu latra la toata lumea pentru a-si acoperii manevrele . Uitati-va si la ultimul meci, cu Sibiul, Vasluiul a dat 2 goluri dupa faulturi clare in atac. Cei mai mari hoti, Iancu si Porumboiu striga hotii.Dupa gratii cu ei.

Claudiu  •  28 septembrie 2011, 12:51

D-le Tolontan, daca cititi vreodata comentariile… sa stiti ca Terbea platea lui Avram pentru arbitraje IMPOTRIVA lui Tg Mures pentru a cumpara clubul mai ieftin…se stie ca urma sa devina actionarul lor majoritar in scurt timp si dorea sa-l preia la pret mic.

Toni  •  28 septembrie 2011, 13:05

Care sunt originile celor trei ziaristi care au semnat acest articol, e interesant de stiut de unde vin din tara, Gabriel Berceanu, Florin Gongu şi Cătălin Tolontan!? 😉

gigi kent  •  28 septembrie 2011, 13:11

foarte bine sa il bage in puscarie pe infractorul ala de Porumboiu si pe Butelie !

beep  •  28 septembrie 2011, 13:11

„Am intrat în posesia unor pasaje din documente și informații care deschid și alte explicații decît cele acuzate de procurori”. imi cer scuze daca nu am inteles corect, dar din aceasta fraza se intelege „pe surse”. plus ca nu e prima data cand unii jurnalisti scriu de „pe surse”.
as dori sa ma folosesc de „Arbitrul îi spune viceprimarului: “Îmi pare rău, atîta au putut face băieții”.” pt a pune niste intrebari: nu ar fi normal ca acest arbitru sa nu mai aibe ce sa caute in fotbal? inteleg ca, legal, el putea vorbi de incarcat camioane cu mere, dar sportiv si la minte cocosului, el vorbea de un meci semi aranjat, nu? o instanta sportiva nu ar trebui sa fie mai subiectiva, mai deductiva?
un alt exemplu: teia sponte, valiza cu 1.5 milioane euro, oficial u cluj. normal ca stelistul putea cumpara pere de banii respectivi, sau doar sa ii care de placere, dar, dupa cum d-l ioanitoaia scria in vremea aceea, daca intrebi un copil de 5 ani pt ce erau banii respectivi, va sti ce sa raspunda.
nu cred ca federatia ar trebui sa astepte actiunile, oricum fara rezultat, ala DNA-ului pt a lua niste decizii de bun simt.
nu ma intelegeti gresit, nu ma astept ca frf-ul sa faca asa ceva, doar mi se pare ca asa ar fi normal intr-o societate normala

Cătălin Tolontan  •  28 septembrie 2011, 13:31

beep: da, sursele sint bune si asa se face meseria asta. Dovada ca si tu te folosesti de un citat furnizat pe surse din socumentele DNA. Si, ca sa-ti raspund, pentru ca asta facem aici, sintem transparenti unii cu altii, nu dam verdicte, ai dreptate, FRF trebuia sa judece sportiv si sa-i indeparteze din fotbal. Tocmai pentru ca nu judeca penal, nu intra oameni in inchisoare, ci doar nu mai arbitreaza. E simplu si ai dreptate

toni: tare ce spui tu, deci exista o regionalizare a gindirii mai nou? Pina la ce generatie sa ne dezvaluim locul nasterii ca sa te satisfacem? 🙂 Auzi, daca m-am nascut in sectorul 4 in loc de sectorul 2 e de bine sau de rau?

Joe  •  28 septembrie 2011, 13:36

Salutare ! Parerea mea este chiar daca domnul Borcea sau domnul Porumboiu „delegau” arbitrii nu exista nici o dovada ca cei doi i-au dat mita domnului Avram. Pai sa presupunem ca eu ma duc ii spun lui Avram trimite-mi mie la un meci arbitrul cutare si la alt meci arbitru cutare asta nu inseamna ca el trebuie sa si trimita. Pai ce, daca eu ii spun cuiva du-te si fura el trebuie sa execute, hai sa fim seriosi asta e doar o cacialmea nimic mai mult. Din moment ca nu esti prins „cu mata-n sac” totul e degeaba, Avram va iesi curand din arest si cam atat. Ar trebuii cautati adevaratii vinovati care strica fotbalul nu oameni gen Avram , el e mic copil pe langa cei care distrug fotbalul romanesc cu adevarat. Bafta!!

SIMONA  •  28 septembrie 2011, 13:37

DNA ARE CEVA GRAV ACOLO IN DOSAR ASTA E CLARRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRR

bazileon  •  28 septembrie 2011, 13:48

Nici nu vreau sa intru in aceasta discutie a surzilor. Dar, ca dovada ca am citit articolul – dezlanat si lipsit de o argumentatie cat de cat sustenabila, voi scrie doar atat: mare dreptate aveti, dle Tolontan, in privinta lui Avram. Beleaua este ca sunteti (cu totii: dvoastra, dl Geambasu, dl Naum, dra/dna Maria Andries e.f. – sauf dl Ioanitoaia, care-i din alta liga)foarte iute bagatori de seama la paiul din ochiul celuilalt, ignorand, cf. prov., propria barna. Suntati cu totii Avrami, sau, ca sa dam si o dimensiune biblica, Avraami. Zeci de articole captivante din Afganistan si interviuri cutremuratoare cu M. Nesu nu pot sterge asta. ]
PS: ipoteza asta, cu respingerea penalului si izgonirea din arbitraj, cam pute. Pai aici e vorba de mita, venerabililor!

bazileon  •  28 septembrie 2011, 13:53

Ceea ce-mi aduce aminte de Panikowski: obisnuia sa-i spuna lui Balaganovici: Sasa, stii ce mult te admir, dar lasa-ma sa-ti spun: esti o starpitura, un netrebnic!
In oglinda: Avram e un om nefrecventabil, si daca a gresit, sa se duca, batiuska, acasa (ergo nu la puscarie fiindca (daca) a furat!
Sa tot fii contestat astfel!

Kily  •  28 septembrie 2011, 13:58

Cu un astfel de dosar, fabricat la misto, Avram nu va pati nimic. Va sta si el putin arest. Scopul era sa fie schimbat de la CCA si a fost atins.
Nada adevarata este Craciunescu!
Si acum intrebarea fireasca: vor pune Nasul si Corleone botul?!
Greu de crezut…
Craciunescu se va intoarce la Digi, iar la CCA va ajunge tot un om de incredere. Si mismasurile vor continua! Asa cum eterni vor fi si cei doi…

Cristian  •  28 septembrie 2011, 14:01

Vedeti ce inseamna mediatizarea excesiva a declaratiilor lui Porumboiu ? Citind comentariile, aproape toti cititorii sunt impotriva CFR-ului.Personajul amintit,improasca cu noroi in club si conducere FARA nicio dovada.Cand totusi se intampla ceea ce teoretic dorea,respectiv arestarea capului,in loc sa salute actiunea si sa astepte rezultatele,o da la intors.”Nuuuu,Avram nu are nicio vina,mi-a fost asistent si n-ar fi in stare de asa ceva”,”da recunosc il sunam sa-i cer arbitrii corecti,dar asta n-are a face cu coruptia si aranjamentele”,”dar stiu eu ca tot CFR-ul e in spatele acestei actiuni”,bla,bla,bla si lumea-l asculta aprobator.Oare se strange latul,vorba regretatului domn Tomescu ? Nu cred si in final ma tem ca iar „pupam toti Piata Independentei”…Si evident orice s-ar intampla…tot CFR-ul e de vina…

Dr.Acu  •  28 septembrie 2011, 14:10

„DNA s-a adresat unui judecător, ca să-l poată ridica pe Avram de la scara elicopterului la finalul meciului “pentru favorizarea gazdelor”. Dar gazdele au pierdut și, atunci, procurorii au mai făcut rapid o cerere în care au motivat că Avram i-ar fi defavorizat pe mureșeni. Judecătorul n-a fost de acord. Și Avram a plecat liber, cu elicopterul.”

De ce nu a fost asteptat la sosire si perchezitionat!? Procurorii lu` peste!
Cred ca-i vor lua caii de la bicicleta!!!!
Un balon de sapun sa vada lumea ce actiuni are DNA-ul.
Toti conducatorii de cluburi vor „corectitudine”, insa doaqr pentru EI.

Sunt consternat sa vad ca este pe „val” CRACIUNESCU!
Va amintesc celor care au „uitat” ultimul meci arbitrat de acesta, finala CUPEI ROMANIEI intre RAPID si PETROLUL. A facut meciul PRAF, tragand pentru TELEVIZOARELE SAMSUNG ale lui Copos.

luis  •  28 septembrie 2011, 14:13

Un personaj ca Avram, arhetipul imbogatitilor tranzitiei, carismatic precum o drujba ragusita si perseverent doar in misiunea divina de a-si parveni progeniturile slab pregatite, nu va trezi niciodata compatimirea microbistilor. Ba din contra, ceea ce i se intampla probabil ii bucura intr-o proportie covarsitoare.
Pe de alta parte, rechizitoriul procurorilor DNA si „dovezile” aduse de acestia ar fi tratate cu flit si ar duce la destituiri la varf in orice tara civilizata, cu un minim de fundament politico-institutional. Cu regret, acesti oameni sunt telefonisti nu procurori si ar trebui retribuiti ca atare. Telejustitia, audio-probatoriul, incompetenta profesionala ne-au adus in situatia de a fi tara coruptiei fara corupti.

Comentează