Renunțarea lui Belu și Bitang. Unele decizii au motive, dar nu vinovați!

miercuri, 8 august 2012, 11:02

Iubitorii sportului s-au trezit astăzi cu pagina 1 a Gazetei Sporturilor și cu o rană mai veche a sportului românesc, cu o adîncă spaimă a pasionaților de gimnastică. Colega mea Mirela Neag a obținut aseară tîrziu, la Londra, informația că Octavian Belu și Mariana Bitang vor să renunțe la lotul de gimnastică al României.

”Nu mai dau declarații, contractul meu s-a terminat, sînt freelancer” e tot ce a spus Belu aseară și i-a spus-o ziaristei de la Gazetă.

”Ceea ce s-a întîmplat este peste nivelul meu de suportabilitate” îi zicea în aceleași momente Bitang lui Alexandru Epuran, șeful de misiune olimpică a României la Londra.

Astăzi, peste puțin timp, ora 12 la Londra și 14 la București, la Casa României este programată o conferință de presă. Într-o bună tradiție, COSR îi invită în fața media pe medaliați și pe antrenori după ce termină concursul olimpic. Nu știm dacă Belu și Bitang vor veni. ”Noi i-am invitat”, a spus un oficial olimpic.

Cîteva notițe, în derularea rapidă a evenimentelor:

1. E puțin probabil să fim martorii unui capriciu. Belu și Bitang trebuie luați în serios. Nu doar pentru că sînt doi profesioniști rasați, o spun performanțele, sau pentru că au ajuns la o vîrstă cînd nu se mai joacă cu vorbele, ci și pentru că ultima oară cînd au spus că renunță, chiar au renunțat!

Sigur că, înainte de plecarea din 2005, ei afirmaseră de multe ori că demisionează de la lot. Dar asta era acum un deceniu, între timp ei înșiși sînt mai sătui de stres și mai avizați de efectele vorbelor lor.

2. Detonatorul n-a fost Marea Hoție de Bîrnă și Sol produsă de Complotul American. De fapt, marea hoție nici n-a existat. Toate informațiile și marea majoritate a opiniilor culese aici, la Londra, susțin că n-am fost victimele unei oculte a arbitrilor împotriva gimnastelor noastre!

Știu că sînt în răspăr cu opinia populară, dar contestația lui Mircea Breștean, antrenorul american de origine română, a fost regulamentară, iar decizia arbitrilor a fost, potrivit tehnicianului, ”aceea de a revedea că încadraseră inițial greșit nota de plecare și au revenit asupra ei”.

Cît despre sol, specialiștii afirmă că, deși formidabilă la revenirea sa după 8 ani, Cătălina Ponor a meritat argintul, și nu aurul, exercițiul Alexandrei Raisman fiind mai bun. Raisman însăși pierduse bronzul la individual compus în fața rusoaicei Mustafina, deși erau la egalitate de puncte! Scurt: Belu&Bitang nu vor să plece din cauza unei hoții.

3. Cei doi sînt nemulțumiți de palmaresul de la Londra. E dreptul lor. Ceea ce pentru unii este bine, pentru Belu și Bitang este frustrant. Menținerea unui standard ridicat și transparent este una dintre condițiile, științific validate, ale unei profesii.

Au luat 3 medalii față de 2 la Beijing, au adunat 30% dintre medaliile delegației României, au pus laolaltă gimnaste din trei generații, au făcut-o pe Sandra Izbașa să declare ”Am progresat!”, au evoluat cu Larisa Iordache în condițiile în care ea ar fi trebuit să stea în pat cu piciorul în sus, dar Belu și Bitang au propriul sistem de apreciere și de exigență.

4. De fapt, ceea ce-i apasă, sînt condițiile generale ale gimnasticii și ale sportului. Dar nimeni nu le poate schimba peste noapte și nici ei n-au putut s-o facă, deși Belu a fost trei ani șeful sportului românesc, iar Bitang a avut cea mai înaltă poziție pe latură sportivă pe care o permite aparatul președintelui României.

Guvernul și Cotroceniul sportului în aceeași strîngere de mînă, dar fără un efect spectaculos. Acesta e adevărul! Ei au făcut ce-au putut, pentru mai mult e nevoie de mai mulți.

Că avem doar 200 de gimnaste în țară e un lucru care se schimbă în cel puțin cinci ani. Deocamdată, nu facem mare lucru.

5. Motivul principal al deciziei pare a fi propriul stres. Sîntem în fața unui moment care are explicații dar nu vinovați imediați. Poate că e timpul să spunem și așa: după cum Belu și Bitang au făcut minuni în lumea lor și alții au făcut minuni în zona lor sportivă. Antrenori ca Bercean de la judo.

Sau alt exemplu. Acum 6 ani, COSR era compus dintr-o mînă de oameni grupați într-o vilă naționalizată, grup care, din lipsa resurselor și a unei viziuni, mergea din Olimpiadă în Olimpiadă. În spatele vitraliilor se adăpostea o sărăcie cruntă.

Astăzi, COSR este o instituție solidă, cu zeci de angajați și șefi de proiecte, cu mari sportivi cooptați în conducerea sa și cu o perspectivă complet schimbată.

Am criticat, cînd a fost cazul, conducerea olimpică, dar ar fi profund incorect să nu spunem că munca lui Octavian Morariu, Ioan Dobrescu, Alexandru Epuran, Laura Badea, Violeta Beclea și a colegilor lor neștiuți publicului au adus la un alt nivel olimpismul românesc.

Nu contează doar numărul de medalii aici, ci și civilitatea, relațiile dintre loturi și COSR, atitudinea generală și ceea ce înțelege lumea olimpică din prezența României aici, la Londra.

6. Din acest punct de vedere, din păcate, gimnastica a adus medalii, dar a făcut notă discordantă cu delegația României și cu nota generală a Olimpiadei. Aproape după fiecare concurs, echipa României a creat probleme organizatorilor.

Triumfătoare sau triste, rusoaicele, chinezoaicele, americancele, formidabilul olandez de la bară fixă, toată lumea și-a îndeplinit obligațiile de comunicare.

În schimb, Belu, Bitang și, urmîndu-le exemplul, gimnastele au făcut ce au vrut și cum au vrut.

7. Cine crede că ochii mari și iritarea crescîndă a zecilor de oficiali din sală și a sutelor de jurnaliști români și străini care intrau în contact cu acest comportament trece ca apa, face o evaluare greșită a ceea ce contează în sportul modern.

Este straniu ca într-o competiție unde oameni în cărucioare sau nevăzători se mobilizează drept voluntari ca lucrurile să meargă așa cum trebuie, delegația gimnasticii noastre să încalce regulile în mod repetat, bulversînd pe toată lumea.

8. Cine i-a văzut pe zecii de angajați olimpici britanici și ai CIO trăgînd, fără succes, de gimnastele noastre ca să nu o ia la fugă prin zona mixtă nu poate uita aceste scene.

Și e treaba noastră să le povestim, așa cum povestim și aprecierea presei străine pentru faptul că România este singura echipă care n-a coborît de decenii de pe podiumul olimpic.

9. Stilul de muncă brevetat de Belu&Bitang aduce rezultate, dar provoacă și nemulțumiri interne. ”Sînt tristă că antrenorii nu m-au felicitat după medalie”, a spus aseară Cătălina Ponor într-o criză de lacrimi care a culminat cu faptul că ea n-a ajuns în Satul Olimpic împreună cu antrenorii și colegele.

Uneori vorbele sau tăcerile antrenorilor rănesc sportivele mai mult decît orice altceva. Podiumul e o răsplată, publicul un alint, banii contează, dar antrenorii rămîn autoritatea supremă.

Mai ales aici, la Londra, a fost vizibilă atitudinea lor rece, în sală, față de gimnaste. E un stil, el trebuie privit ca un tot, cu efecte în performanță, dar și în relații.

10. Ultimul punct. Ne întrebăm, îngrijorați pe bună dreptate, cum ne va fi nouă și gimnasticii românești fără Belu și Bitang. Cu siguranță, mai rău!

Dar să ne întrebăm și cum le va fi lor fără gimnastică. Poate că, pur și simplu, atîta stres și presiune le ajunge. În nici un domeniu din elita răspunderii, în nici un domeniu în care îți soliciți propriul creier pînă la extenuare nu poți performa la vîrf la nesfîrșit. E valabil pentru fizicieni, de ce n-ar fi adevărat și pentru antrenorii de top mondial?!

Oricare ar fi decizia finală a întreprinderii Belu&Bitang, ea merită respectată și nedramatizată. Poate că lor, ca oameni, le va fi mai bine.