Ultima scrisoare a lui George Copos

Lista celor 8 condamnări fără precedent din Dosarul Transferurilor a fost deschisă de George Copos. El a primit 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Toți cei 8 șefi din fotbal au primit pedepse cu executare.

marți, 4 martie 2014, 2:42

Lista celor 8 condamnări fără precedent din Dosarul Transferurilor a fost deschisă de George Copos. El a primit 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Toți cei 8 șefi din fotbal au primit pedepse cu executare.

Acum o săptămînă, marți, imediat după amînarea verdictului, George Copos mi-a trimis prin curier personal o scrisoare, una dintre zecile epistole adresate în ultimii 15 ani, de cînd, împreună cu colegii mei, am început investigațiile în ceea ce au devenit apoi Dosarul Loteria 1 și 2 și Dosarul Transferurilor. „Minciuni”, „neadevăruri”, „calomnii” scria întotdeauna pe foile galbene, de bună calitate, cu sigla Ana Group.

Cu mulți ani în urmă m-a și dat în judecată pentru că am folosit de prea multe ori termenul corupție într-un articol despre el, pe vremea cînd era vicepremier al Partidului Conservator. Spre onoarea lui, n-a apelat la intervenții patronale pe o imaginară filieră politică. Doar partenerul său de afaceri, Nicole Cristea, fostul șef al Loteriei, a mișcat ceva butoane, dar fără folos. Am continuat să scriem. Patronul Rapidului a pierdut acel proces de calomnie.

Am deschis plicul, cu sentimentul acela straniu pe care-l ai cînd știi ce vei găsi în el.

Stimate domnule Tolontan,

De-a lungul a 8 ani ați reușit să țineți treaz interesul față de subiectul Dosarul Transferurilor pe care, în ceea ce mă privește, l-ați prezentat trunchiat și tendențios.

Continuați să faceți abstracție de documentele pe care vi le-am furnizat și, ca și acum 8 ani, continuați să afirmați că am declarat și încasat alte sume decît cele reale…

Apoi urmează documentele care au alcătuit linia de apărare a lui George Copos, în fața opiniei publice și a instanței. Scrisoarea se încheie astfel:

„Vă solicit să luați act de aceste documente și să încetați să publicați informații neadevărate vădit tendențioase despre transferurile operate de Rapid”.

De data aceasta, chiar vom înceta. Pentru că Dosarul Transferurilor a ajuns la sfîrșit. Nu e nici o sărbătoare, e doar un final.

Comentarii (140)Adaugă comentariu

Eu  •  4 martie 2014, 15:58

Puteti sa deschideti o sticla de sampanie domnilor, o meritati. felicitari!
keep up the good work

ciupi  •  4 martie 2014, 16:07

haideti sa acceptam ideea ca domnul tolontan este dinamovist, stelist sau chiar chiajnist, dar nenea georgica are impresia ca judecatorii isi iau hotararile in functie de ce scrie un jurnalist?! macar de s-ar justifica altfel: daca toti iau, eu nu sunt cel mai prost sau la catzi bani am bagat in rapid, macar o parte din ei sa-i recuperez, sau alte gaselnitze, ca are limba romana atatea cuvinte pentru FURT, incat s-ar umple o pagina in dictionar.

Horhe  •  4 martie 2014, 16:12

Sincere felicitari Catalin!

micia  •  4 martie 2014, 16:17

Nu sunt deloc un admirator al d-nului Tolontan ( articolele tendentioase zic eu, poate gresesc, privind gimnastca romaneasca ), dar nu pot sa cred ca exista IDIOTI precum valy in Romania. Felicitari D-NULE Tolontan

Georgel  •  4 martie 2014, 16:18

Păcat pentru Jean Pădureanu. Omului acesta i-a plăcut fotbalul, ca și nouă. A fost jucător, șef de club, pe care l-a adus și ținut 20 de ani în prima divizie a țării, dintr-un oraș care se zbătea între div C și B a primit o cupă a României, a jucat în Cupa Cupelor. Dar fotbalul cere milioane și trebuie să le cerșești de la cei care le au. Și când muncești, greșești. A greșit și nea Jean, poreclit Lordul. Acum își primește pedeapsa. Dar când vorbim de un top Capital, oameni cu averi de milioane de euri, de ce condamnăm un om care locuiește într-un apartament ? Pe cine a jefuit el ?

A greșit și Copos, dar marea lui greșeală este că a intrat în fotbal și chiar i-a plăcut. A câștigat multe miolioane și, în loc să-și ia vreo insulă pe undeva a adus bani la Rapid, aducând mai multe trofee în Giulești decât au venit în toți anii comunismului, pe când Rapidul era cea mai iubită echipă. A adus și vândut jucători, dar toți au însemnat bani, iar performanțele trebuiau plătite, altfel jucătorul nu joacă cu contul gol. Și atunci nea Copo și-a stors creierii și a greșit și el. S-o fi îmbogățit, sau mai bine nu băga niciun chior în Rapid, lăsând-o acolo unde a ajuns acum ? Nu mai contează, nici măcar cei 3,8 ani nu-i mai folosesc ca termen de gândire. Când te joci cu milioane o poți încurca. Mai bine îi lăsăm pe alții să fure.

A greșit și Popescu, pentru că s-a băgat în ce nu știa. Acum nu mai folosește că și-a recunoscut greșeala.

Ceilalți s-au jucat cu banii și s-au ars.

Mihai  •  4 martie 2014, 16:18

Bravo! Nu avem cum să nu ne bucurăm! Eu am sentimentul că s-a mai dat un pic cu mătura, iar articolul acesta pe care l-ați scris, exprimă oarecum satisfacția dvs. și chiar și a mea! Nu sunt trist nici ptr. Gică Popescu, s-a murdărit singur, s-a calicit, s-a complăcut în compania acestor oameni. Ptr. o sumă de bani și-a pătat imaginea foarte bună pe care și-o crease în urma unei cariere de succes ca fotbalist! Despre copos, giovani, victor, borcea,nea jean nu pot să spun decat că dupa parearea mea au „driblat” sistemul până s-au împiedicat și cred că au driblat mai mult decât a driblat Messi în toată cariera. Practic consider că trebuiau jumuliți mai devreme, nu acum când sunt mici nababi!

Gheorghe Ion  •  4 martie 2014, 16:20

RESPECT CATALIN TOLONTAN !

Lotul condamnaţilor din fotbal şi ultima scrisoare a lui Copos. Când presa crede în meciul ei | Reporter Virtual – stiri exclusive | Pe urmele stirilor  •  4 martie 2014, 16:30

[…] Cătălin Tolontan, şeful echipei editoriale de la “Gazeta Sporturilor”, decât să povestească despre o scrisoare primită zilele trecute din partea lui George Copos. În esenţă, şi puteţi vedea mai jos din […]

cristi47  •  4 martie 2014, 16:30

Felictari

m  •  4 martie 2014, 16:31

bravo!
e pacat ca trebuie sa complimentam ceva ce era de fapt normal.
E semn de bolnaviciune…
Dar si semn ca ne putem vindeca 🙂
Da-i bice Tolo, poate cei ce vin din urma vor gasi inspiratie in actiunile oneste

Cezar  •  4 martie 2014, 16:43

Bravo Cataline!
Am lucrat impreuna la un moment dat, dar drumurile ni s-au despartit. De multe ori nu am fost de acord cu opiniile tale. Dar anchetele pe care le-ai facut (de fapt le-ati facut, echipa vostra) au fost mereu fara partinire si la obiect. Inca una dintre ele a aratat ca motivele care v-au manat in lupta au avut baza reala si, in cele din urma, finalitate. Din pacate aceasta specie jurnalistica este pe cale de disparitie (motiv pentru care m-am si retras din presa). Ca de la fost jurnalist la actual jurnalist nu pot sa-ti spun decat SINCERE FELICITARI! Din pacate insa vei constata, in scurt timp, ca sunteti condamnati la disparitie. Eu am aflat pe propria-mi piele, mult mai devreme! Pana atunci insa poate mai aveti ocazia sa finalizati cateva superanchete care sa aiba o asemenea fianliate. Va multumesc ca inca mai existati si imi dati ocazia sa mai citesc presa din Romania! SINCERE FELICITARI!

stresu  •  4 martie 2014, 16:43

Domnule Tolontan,

Cam AMAR gustul victoriei…

POPESCU GHEORGHE, favoritul dvs. la presedentia FRF a ajuns acolo unde ii este locul.

Nu ma bucur pt. necazul sau dar ma bucur ca S-a facut DREPTATE si P.G. nu este seful FRF, nu pt. ca n-ar fi meritat ci pt. ca nu indeplinea conditiile de a candida.

Dar, ultima mea idee „si tacerea e un raspuns” mi-a confirmat parerea mea despre dvs.: actionati doar cand aveti un interes.

Din fericire, mai exista acolo „SUS” cineva care face dreptate.

Adios

turbo  •  4 martie 2014, 16:44

felicitari pentru ce ati realizat! sunt unii care chiar merita sa fie la puscarie, dar nu-i vede nimeni. Copos isi are locul langa Becali.

Adrian  •  4 martie 2014, 16:46

D-le Tolontan, sper sa nu simti nici o greutate, nici o povara, din cauza acestor condamnari. Fiindca acesti infractori au fost trimisi unde le este locul datorita anchetelor gsp si a jurnalistilor pe care ii coordonezi.
Ai facut ceea ce este corect! Ai dovedit-o in „dosarul Ridzi”, in „dosarul trasnferurilor”, „loteria 1 si 2”.
Stima si respect!

emilutz paraipan  •  4 martie 2014, 16:52

Respect TOLO , justitia romana si jurnalismul de investigatie !!!
Dar cum ar zice si EU…. banii unde-s ??? cu banii aia tinem sistemul penitenciar cativa ani si mai dam si la cei in nevoie ( batrani , copii )

TT  •  4 martie 2014, 16:53

NU STIU DACA SENTIMENTUL CARE MA INCEARCA E UNUL DE SATISFACTIE SAU DE ULUIALA FATA DE ACESTE SENTINTE! MA DOMINA INSA IMAGINEA LUI „DINU PATURICA”ZIS MM,CARE IN TOATA ACEASTA PERIOADA N A FACUT ALTCEVA DECAT SA SFIDEZE BUNUL SIMT,SA TRAIASCA IN LUMEA LUI SI NUMAI A LUI…DE ASEMENEA „DRAMA” LUI COPOS,CU ATITUDINEA LUI PROLETARA DIN CARE DADEA PE AFARA SIRETENIA SI FARSEISMUL,REALIZAND PERICOLUL DOAR IN FINAL CAND GLUMA S-A INGROSAT(CA SI CONTURILE) SI METODELE DE JUDECATA AU FOST ALTELE DECAT CELE STIUTE DE EL PE VREMURI!!!DESPRE CEILALTI….DUMNEZEU CU MILA! NISTE „HAIDUCI DIN CODRU”CARE SI AU INCERCAT NOROCUL PRIN TUPEU SI UITE CA NU LE A REUSIT! CA IN TOATE FILMELE IN CARE ADEVARUL INVINGE! NU ZIC CA SI SOCIETATEA LE A PERMIS CA LA UN MOMENT DAT SA SI PERMITA SA DEA LECTII DE VIATA SI UITE CA ACUM LE A DAT LOR VIATA O PALMA…GREA!!SI UN ULTIM LUCRU: ATUNCI CAND VREI SA TI FORTEZI CONDITIA PRIN ORICE MIJLOACE ,ALTELE DECAT CELE NORMALE SI LOGICE,IAR LA TEMELIE SA NU AI PUS NIMIC,ABIA IN MOMENTELE ASTEA SE VEDE GOLICIUNEA SI LIPSA EDUCATIEI!! DIN PACATE PRINTRE EI SI UN FRAIER AUTENTIC….POPESCU!!!!

guawar  •  4 martie 2014, 17:01

mai sunt trei de arestat:MIRCEA SANDU,MITICA DRAGOMIR si VICTOR PITURCA

sorin  •  4 martie 2014, 17:14

Buna DL Tolontan! vreau sa va felicit pt curaju si devotamentu de care at-i dat dovada cu privire la acest subiect (DOSARU TRANSFERURILOR)in ciuda amenintarilor problemelor si tot ce at-i intimpinat in acesti ani,sunt convins ca nu va fost usor,ne-am bucura mult daca vati inplica si in Politica ca multe smecheri sa mai fac si acolo,in rest va doresc multa sanatate bucuri si sa continuati tot asa

covaciu s.  •  4 martie 2014, 17:33

Sa ne fie mila de careva din ei ? De ce? Poate crede cineva, de buna credinta si nu tendentios ca au sterpelit doar atat? atat s-a putut dovedi deocamdata! Cred ca daca s-ar publica averile lor am fi siderati, mai ales de unii care nu au avut nici o alta afacere decat sa mulga fotbalul nostru in beneficiul lor. Si doua intrebari:
– cum ramane cu recuperarea pagubelor de la hoti?
– vi se pare corect sa fii scutit de inchisoare fie si partial daca ai o anumita varsta? cum adica? daca ai peste 60 ani esti mai putin hot? Atunci ii invit pe toti peste 60 sau 70 ani sa treaca la lucru caci sunt destule de furat inca si daca dai lovituri de milioane faci 1,2 ani si esti liber si bogat si tu si urmasii tai! „felicitari” marelui Ponta pentru noul cod penal, caci si-a atins scopul! sa vina alegerile!

sim  •  4 martie 2014, 17:35

Eu as fi preferat o alta sentinta:
Banii jos! Toti, pana la ultimul cent.
Si sa ramana liberi, cu suspendare

unu  •  4 martie 2014, 17:41

un infect merge la purgatoriu. pacat de zecile de milioane furate statului si care nu vor fi recuperati niciodata. viitorul a mii, poate zeci de mii de copii tinuti in intuneric si cu closet in spatele curtii, pentru ca acesti infractori sa huzureasca si sa ne imprime retina seara de seara cu modelul omului de succes al tarii. si nu va suparati, dar si presa are o importanta covarsitoare, pentru ca ei n-ar veni seara de seara la tv sa-si etaleze mizeria morala daca n-ar fi invitati si nu li s-ar canta in struna. poate ca acum, asa zisii jurnalisti, vor mai avea un mic motiv in plus, in a nu mai popula studiourile cu fosti puscariasi.

Doru  •  4 martie 2014, 17:45

Felicitari si am un „special request ”
In urmatorii 3 ani va rog mult nu ne tineti la curent cu cefac ei , ce supa maninca sau cate ore de table joaca impreuna acolo .
Destul ne-au acaparat vietile in ultimii 20 ani

Xbotz  •  4 martie 2014, 17:55

Pedepsele pentru aceste persoane sunt mult prea mari.Pana la urma nu inteleg de ce au primit cu condamnare Netoiu,Padureanu si Gica Popescu,oamenii pentru care procurorii au cerut pedepse cu suspedare deoarece au ajutat la rezolvarea acestui caz.Aceasta condamnare nu este o sarbatoare deoarece dispar niste personaje din fotbalul romanesc insa,in afara de MM si Gica Popescu cine mai active in fotbalul romanesc?Oricum urmatorii condamnati vor fi Dumitru Dragomir si Mircea Sandu,insa acest lucru se va intampla peste multi ani.Dosarele nu vor fi de scurta durata acum nu se va schimba mare lucru doar ca presa va avea dupa vreo 2 luni mai putine subiecte despre care sa scrie.

geamparale  •  4 martie 2014, 18:03

hehehe, pe cand si ultima scrisoare a varnaului ?~
justitia lucreaza !

oitzza  •  4 martie 2014, 18:10

Felicitari!!!!! Mitica si Nasu Sandel cand se dupa ei?

Florin  •  4 martie 2014, 18:18

Nu am urmarit cazul transferurilor indeaproape, dar ati dovedit ca sunteti un om integru si valoros. Chiar daca faceti „inca?” parte din trustul Intact.

Opinia mea personala este ca acesti manipulatori sunt motivul principal pentru care valorile s-au rasturnat in Romania. Am ajuns sa ne fie frica de prostimea din jurul nostru, ca sunt multi si manipulati si luptam/votam si impotriva prostiei lor.

Imi cer scuze pentru devierea de la subiect. Felicitarile mele inca o data!

Lila  •  4 martie 2014, 18:46

nu pot sa va felicit! nu ma bucur de raul nimanui insa „baietii” astia pot juca „impreuna” acum; totusi, mai e mult pana departe!

mihai  •  4 martie 2014, 18:47

Citesc cu stupoare toate comentariile celor care bucura de raul altora!Cat de nenorociti sunteti de va bucurati atat!?Aveti ceva de castigat?Sunteti corecti toti care scrieti,respectati legea?Ba tampitior,asa cum au fost sau sunt au ajutat fotbalul romanesc,v au facut pe voi care mergeti pe stadion mai fericiti,credeti ca oamenii cu bani vor mai investestii in fotbal!?cine dracu isi pune banii la bataie sa nu scoata alti bani si sa te distreze pe tine cel care te bucuri de raul lui,eventual sa intrii si mocca la meci sa l injuri pe banii lui.De aia tara asta e de cacat si nu e in stare ca romanii sa fie condusi doar de romani,apeleaza mereu la UDMR,MINORITATI,ca sunteti PROSTI,LENESI SI RAI!

cosmo  •  4 martie 2014, 18:57

cum sa nu fie sarbatoare, tolo? e cel mai bun si sanatos lucru care i s-a intamplat fotbalului romanesc de la victoria cu argentina incoace.
pacat totusi de gica popescu, e cam abusrd ca pedeapsa lui sa fie comparabila cu a lui copos.

a 8 -a porunca  •  4 martie 2014, 19:03

hai sa dam mana pe sub mana
cei cu inima romana.
voi vreti sa opriti poporul asta sa rada,nu veti reusi.poporul acesta rade de 2000 de ani cu sau fara voia cuiva.
hai…puscarie usoara,ca doar n-o fi temnita grea.

p.s. aaaaa mai e si JUDECATA DE APOI !!! -fara recurs

Bibi  •  4 martie 2014, 19:06

Catalin, multumesc !

LOREDANA  •  4 martie 2014, 19:19

NU CRED in condamnarile astea! O sa vedeti, intr-o luna-doua gata, descopera astia ceva, un viciu de procedura, inventeaza ceva, si astia vor iesi bine-mersi!

koll  •  4 martie 2014, 19:25

Respect!

Alexandru  •  4 martie 2014, 19:36

Bravo!
Au mai ramas doi : Sandu si Dragomir.
Poate se va face lumina si in cazul lor

aspida  •  4 martie 2014, 19:37

speram ca ,f.curind, va intra la zdup si felix-turnatorul,stapinul lui tonto!hai,cenzurati!

cfrescu  •  4 martie 2014, 19:42

decizia e penibila, se vede de la o posta ca a fost comanda politica, s-a rezolvat tipic romaneste, tapii ispasitori au fost executati in grup, ca era mai simplu. Popescu nu avea practic nici o vina, decat aceea ca tocmai urma sa incerce asanarea fotbalului romanesc… Dupa ce ca justitia e aservita, mai da si cu mucii in fasole „facandu-se ca lucreaza”, de frica sa nu revina comentariile negative de la Bruxelles. Dupa tot acest circ penibil, joaca-de-a-justitia, teatru de maimute, mai apar altii care vor sa culeaga ceva lauri ?!? caragialesco-apoteotico-mioritic…

Bogdan  •  4 martie 2014, 19:48

Domnule Tolontan, sunteti printre (extrem de) putinii jurnalisti din Romania care au inteles rolul presei intr-o societate normala si care au exercitat acest rol, indiferent de persoanele implicate sau de consecinte, mergand pana la capat.
V-ati castigat, astfel, respectul si recunostinra cititorilor si v-ati asigurat rolul pe deplin meritat, in istoria jurnalismului romanesc.
Va multumesc.

gore  •  4 martie 2014, 19:55

Nu imi pare rau de niciunul din ei si consider ca pedepsele sunt justificate.Sumele ce trebuiesc inapoiate cluburilor mi se par modice in comparatie cu ce averi si-au cladit aceste capuse pe spinarea unor cluburi de traditie din Romania.
Mai sunt locuri,vor urma si altii.Justitia si initiativa gazetei nota 10.

nicu  •  4 martie 2014, 19:59

tolontan esti un mare jeg uman

laurentiu  •  4 martie 2014, 20:01

RESPECT!

laurentiu  •  4 martie 2014, 20:01

Respectul meu pentru Catalin Tolontan!

Digoxin  •  4 martie 2014, 20:07

Degeaba va bucurati, ca le da Ponta amnistia. Deci nu gratiere ci amnistie, asta inseamna nu numai ca vor iesi din puscarie, dar toate faptele se vor sterge.

Mihai Mihai  •  4 martie 2014, 20:19

Tolo, esti un domn.

Pentru ca nu ai cenzurat comentariul celui de la pozitia 89.

Felicitari pentru toata munca depusa!

Gramaticus  •  4 martie 2014, 20:29

O foarte mica errata, d-le Tolontan: ” una dintre zecile epistole adresate în ultimii 15 ani” ->>> ati uitat un „de”…

In rest, felicitari pt succesul obtinut azi in fata instantei, vi se datoreaza in mare masura.

Arges  •  4 martie 2014, 20:33

Felicitari justitiei romane ! Sa ne amintim de copilul amenintat daca tatal sau mai scrie despe Cosma de Prahova !

felix  •  4 martie 2014, 20:34

Verii Becali si mm stoica, nu au dat nimic fotbalului – doar au luat, ei au dat smecheriile, violenta in limbaj si comportament si promovarea subculurii!
In schimb, Copos, Borcea, Padureanu au si luat, dar au dat si ceva inapoi!
Oricum sunt cu totii acolo unde merita!

câineroşu18  •  4 martie 2014, 20:37

Ţi-ai văzut visul cu ochii!

Edi  •  4 martie 2014, 20:43

Bravo Tolo ! Iar ce faci tu zi de zi ma motiveaza , chiar daca de multe ori am crezut ca te bati pentru cauze dinainte pierdute. Am gresit sau mai bine zis mi-ai demonstrat ca nu-i asa. Te apreciez pentru cum ai reusit sa devii un exemplu in presa si te asigur ca in fiecare dimineata, cand imi duc copiii la scoala voi trimite, cu speranta catre voi, cei 38 % din pret, oricare ar fi el. Atata vreme cat faceti sa conteze ce vrem si noi.

nea caisa  •  4 martie 2014, 20:54

Dle Tolontan, vedeti ca nea TVA se lauda in reviste, de la Brucsel, ca el i-a fript pe astia! Ia dresati-i un dosar, sava tina minte!

florin,.b  •  4 martie 2014, 21:07

Dl Tolontan,probabil ca nu o sa-mi raspundeti,nu aveti timp si poate ca acum va sarbatoriti „victoria” Uraaa…i-ati inchis ..Si ? De la multi dintre colegii dumneavoastra nu am mari pretentii ,mai ales de la baietii de la Anti-Sport ,dar de la dv da,pentru ca ,desi nu sintem pe aceiasi unda ,sinteti un mare jurnalist.Asa ca dl Tolontan,va rog mult sa imi spuneti si mie cum vi se pare faptul ca un om batran si bolnav ,ca Jean Padureanu e condamnat ,ca Ghica Popescu e inchis..in vreme ce ,un interlop din Brasov ,care a ucis 4 oameni e suspendat de Justitia pe care dv o roslaviti..Acum dv o sa-mi spuneti ca fotbalul s-a curatat…Da,asa e s-a curatat de tot,nici un nebun nu va mai investi in el..Si da,ati reusit..asa cum ati reusit sa distrungeti si gimnastica,ca doar era crima mare ca gimnastele sa nu aibe voie la ciocolata,asa cum a murit si canatojul,sau cum Oltchimul e deja istorie..Ati reusit dl Tolontan,Popescu,Padureanu,MM sint la zdup..ce bine ca Justitia functioneaza..uite asa o-r sa se mai potoleasca din crimele de pe strazi..

Comentează