Subomul Iohannis și supraoamenii din PSD

Cînd băiatul ei Tudor a încasat nota 1,2 la proba de limbă română de la Bac, Gabriela Firea a fost supărată, dar asta n-a făcut-o un om incomplet, așa cum crede ea despre Klaus Iohannis pentru că neamțul n-are copii.

joi, 9 octombrie 2014, 2:08

Cînd băiatul ei Tudor a încasat nota 1,2 la proba de limbă română de la Bac, Gabriela Firea a fost supărată, dar asta n-a făcut-o un om incomplet, așa cum crede ea despre Klaus Iohannis pentru că neamțul n-are copii.

”Nu ești un bun familist dacă nu ai copii” și ”Nu ești un om complet fără să crești un copil” a declarat purtătorul de cuvînt al PSD și al campaniei prezidențiale a lui Victor Ponta. Desigur, PSD îți poate face concesii ca să devii om întreg, cu o condiție. Să adopți un copil.

„Nu toată lumea poate să aibă în mod natural copii, pentru că pot să apară probleme de sănătate, dar poți să înfiezi un copil dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere”, a mai spus senatoarea, oferind indulgențe.

Atacul Gabrielei Firea nu e o întîmplare. E o atitudine dominantă. E semnul unei societăți în care opțiunea dispare, se transformă în obligație și anume în sensul că ei știu mai bine decît noi cum trebuie să ne trăim viața.

În octombrie 2012, cînd intra în politică, Firea declara pentru ziarul Ring: ”Privesc banii mai mult prin prismă religioasă: cine nu munceşte nici să nu mănânce!”. Încă o categorie exclusă.

Ce rezultă? Dacă ai o suferință și nu poți să faci copii, mai ai șansa să te mîntuiești adoptînd unul. Dar dacă ai o suferință și nu mai poți munci, atunci rabdă, tată, de foame!

Bolnavii, cei care eșuează profesional sau, pur și simplu, cei care muncesc în compania sau în industria nepotrivită și ajung șomeri sînt damnați pentru totdeauna. E o ideologie interesantă. Mai ales că vine de la cineva care a plecat din presă, o zonă periclitată, a lăsat în urmă un faliment și s-a dus să muncească în politică. Gabi Firea ar trebuie să știe ce linie subțire desparte ”a munci” de ”a nu mai putea munci”.

Lui Iohannis i-a mai zis PSD încă una, prin Dan Șova. ”Iohannis e un gîngav, un om încet la minte”, a spus Șova, trimitere evidentă la un presupus retard mental.

Cuplate, aceste două declarații se suprapun spectaculos peste reproșul adresat Regelui Mihai acum 25 de ani. Și acum 50 de ani. Despre Rege, propaganda măcănea că e un bîlbîit, un bărbat care gîndește greu și care n-a fost în stare să facă ceva pentru țară, barem producînd un băiat și nu o serie lungă de fete.

Poate că asta îi sperie la Iohannis. Faptul că a mai existat un precedent în care, pînă la urmă, românii au ajuns să creadă. Cine știe, se trezesc alegătorii și merg pe mîna unui om fără charismă, unui ”subom” în termenii criteriilor de show, dar care le stîrnește încredere.

Cei din PSD nu declară aceste lucruri fără o bază.  Ei știu din sondaje că majoritatea românilor se consideră împliniți dacă au copii. Numai că nicăieri în democrație opinia majoritară nu exclude cealaltă opțiune de viață. Frumos și modern scrie Sorina Ionașc în Gândul.

Chiar dacă sună prăpăstios, nu cumva așa arată o democrație neliberală? Nu cumva acesta este viitorul care ni se pregătește?

Mai ales că la fel s-a întîmplat și cu invocarea sentimentului religios în campanie și uite că lucrurile se leagă. Iohannis a fost ironizat direct de Victor Ponta pe ideea că nu e de-ai noştri, ortodox, că nu merge la slujbe, pen’că e neoprotestant. Cînd, de fapt, credința e despre ziua de duminică și despre solitudine, nu despre campania electorală și despre televiziune.

Dar uite că, deși separăm biserica de stat, ni se cere un test religios ca să participăm la cursa prezidențială. Și un test de fertilitate. Și un test de vorbire rapidă.

Cam asta ni se propune în anii care vin.

Fiecare dintre noi are probleme medicale, sufletești, familiale, materiale. Dar pretindem că nu le avem. Ducem o viață imperfectă și pretindem perfecțiune de la liderii noștri. Cerîndu-le cu ipocrizie perfecțiunea, cerem, de fapt, să fim mințiți.

Costi Rogozanu, cu care mă găsesc uneori în dezacord, are dreptate cristal atunci cînd insistă mereu și mereu, vorbind despre România ca despre o societate a excluderii. Pentru că așa gîndesc unii politicieni, nu marginali, ci exact cei care reprezintă guvernarea și vor să ia și președinția.

Dacă nu împărtășești convingerile lor, înseamnă că ești inferior. Dacă te descurci mai greu, cu vorba sau cu viața, cu slujba sau cu felul în care relaționezi, ești nedemn. Dacă nu ești de succes, dacă nu apari ca Mister Perfect sau Misses Perfecțiune, ești descalificat.

Iar primul subom, așa spun sondajele, și prima amenințare la adresa supraoamenilor este chiar Klaus Iohannis.

Comentarii (141)Adaugă comentariu

geo  •  9 octombrie 2014, 14:22

Gabi Firea-Pandele cica se intilneste cu „guru”-ul pesedist, Ion Iliescu – presedinte de tara timp de 10 ani – si ii zice: „Nu ești un bun familist dacă nu ai copii!!!”

Teo  •  9 octombrie 2014, 14:22

perfect de acord cu tine, Tolo…mi-e mila de societatea in care traim si de ideea aceasta ca fix cei care sunt zero din toate punctele de vedere judeca si critica un om doar pentru faptul ca e adversar politic. Incredibil.

Teo  •  9 octombrie 2014, 14:23

apropo…si Iliescu nu a avut copii. Nu se pune, doamna Firea?

Serban  •  9 octombrie 2014, 14:26

Cel mai tare articol !!!

cpt.ahab  •  9 octombrie 2014, 14:29

Foarte corect comentariul. Felicitari!
P.S. Si o scapare pe care o pun pe seama grabei: corect e „familiale”, nu „familiare”.

Lolx  •  9 octombrie 2014, 14:30

Si cand te gandesti ca Ponta s-a plans CA Campania asta a devenit murdara.

dan  •  9 octombrie 2014, 14:32

Cum sa fii purtator de cuvant cu un fiu care ia 1,2 la bac la romana??? Va dati seama, fiul a rezolvat un mic subpunct sau poate nici pe acela. Cum sa mai ai curaj sa vorbesti despre problemele altor oameni? Incredibil.

Cătălin Tolontan  •  9 octombrie 2014, 14:35

5, cpt ahab: am modificat, scuze, multumesc!

7, dan: nu sint de acord cu tine. Ce legatura au notele fiului cu felul in care mama isi face treaba? Nu vreau sa intram exact in aceeasi logica pe care am criticat-o la Gabi Firea.

misu  •  9 octombrie 2014, 14:35

Ea este intruchiparea oportunitatii si parsivitatii absolute !

sportmagazine.ro  •  9 octombrie 2014, 14:38

Un articol obiectiv si foarte bine punctat. Nu este despre optiunea politica ci mai degraba despre cum optezi sa tratezi oamenii si sa fi tratat.

Campania electorala de la noi pare a fi cea mai slaba din istorie si din punct de vedere al optiunilor si din punct de vedere a exprimarii publice.

Ciudat, sau nu, majoritatea jignirilor la persoana vin dintr-o singura directie si de cele mai multe ori din partea unor oameni fara calitatea morala de a deschide gura.

Cei de la PSD uita ca tot timpul romanii au votat IMPOTRIVA cuiva si nu pentru cineva.

Iar promovarea asta agresiva ii poate face domnului Ponta mai mult rau in turul 2.

Catalin Constantin  •  9 octombrie 2014, 14:40

Jenant pentru ea si pentru cei care se folosesc de acest lucru pentru campania electorala. A mai aparut si sotia lui Viorel pe la tv. cu aceeasi tema – cica daca ai copii esti un bun conducator, iei decizii corecte.Te doare capul de atata nesimtire..

Conteaza sau  •  9 octombrie 2014, 14:41

conteaza, conteaza cum te exprimi, conteaza ce intelegi prin exprimarea celuilalt, conteaza ca uneori, un om, ca si Domnul Tolontan are la dispozitie anumite mijloace.
Mijloace care din nou, conteaza, conteaza pentru ca prin acestea se poate induce o idee in randul oamenilor normali ( normali in acest context : cei care nu au la dispozitie aceste mijloace ), care citesc si fiind dezimformati de aceeasta idea trag doar doar o concluzie….cea pe care doreste Domnul Tolontan a o induce.
Il respect enorm pentru ca vrea sa fie diferit si vrea sa arate ca el nu simpatizeaza cu nimeni si ca spune exact ceeea ce gandeste.
Dar oare chiar asa e.
Oare nu din dorinta de a-si arata independent jurnalistica, risca sa treaca in partea cealalta.

Eu, un simplu fan al sportului si cititor mai mult de editorial din gsp decat de stiri, am cautat declaratia doamnei Firea pe internet…

Si totusi, domnul Tolontan are dreptate, DAR , doar daca scoatem declaratia acesteia din context.

Tot eu, din aceasta declarative, am inteles, ca doamna Firea, vrea doar un singur lucru, sa il contrazica pe domnul Iohanis, cand acesta din urma, declara ca este un Familist.

Totusi domnule Tolontan, ce intelegeti dumneavoastra prin a fi familist? Oare de ce multa lume se axeaza mai mult pe cariera si nu pe FAMILIE…Nu incerc sa zic ca e bine sau rau, fiecare poate face ce doreste cu viata lui, si bineinteles are telurile lui in viata.
Dar, din moment ce familia nu prea ma intereseaza, de ce as zice ca sunt un familist convins…

E destul de mult de discutat pe acest subiect….in schimb….fiind un fan al dumneavoastra si citind multe dintre editorialele dumneavostra, nu pot sa nu ma intreb: Nu cumva acest zel de a ´va arata independent jurnalistica, intr-un trust nu foarte apreciat de partea de dreapta a politicii romanesti, va adduce fix in partea opusa?
Adica, nu cumva din dorinta de a nu fi de partea asta, va pierdeti aceasta independenta, trecand de partea cealalta?

Sper sa nu, si sa ma insel, iar aceste iesiri, sa fie doar acets zel , de care pomeneam mai su.

iulian_78  •  9 octombrie 2014, 14:42

Sunt bacauan si mi-e rusine…rusine mare de tot :(. Cred ca o „columbeanca” de prin oras, nu ne-ar fi injosit atat, nu pot concepe ca Gabi Firea provine de aici.

Conteaza sau  •  9 octombrie 2014, 14:46

– rog a mi se scuza greselile gramaticale, folosesc o tastatura germana, plus de multe ori editorul in modul predictive…si de aceea apar

andone  •  9 octombrie 2014, 14:47

N as intra in politica decat cu arma n mana!!!

Cătălin Tolontan  •  9 octombrie 2014, 14:50

15, andone: am lasat sa intre comentariul tau doar ca sa aratam ca nu e in regula. Chiar si spus in gluma, poate fi considerat un indemn la violenta.

Exemplul fiind dat, data viitoare nu va intra.

Multumim pentru ca intelegi si tu si ceilalti cum stau regulile!

Zeke  •  9 octombrie 2014, 14:51

Gabi Firea, cine esti tu sa ne tii noua lectii despre moduri de viata???

max  •  9 octombrie 2014, 14:51

Stiti care-i problema? Ca noi ne indignam pe-aici, pe net si prin ziare, de declaratiile pesedistilor. Dar „poporul”, ala care voteaza si care conteaza, le aproba. Poporul ala caruia i se maresc pensiile si alocatiile in prag de alegeri, caruia i se faciliteaza accesul la „prima masina” si la facultate (chiar daca a picat bacul si e analfabet functional), care zice „e ok sa se fure daca-mi pica si mie ceva”… poporul ala ne decide viitorul.

Buta Maximilian  •  9 octombrie 2014, 14:52

De ce citesc asa ceva pe un ziar de sport?!!? Fara suparare si tot repsectul pentru investigatiile cazurilor de coruptie legate de sport, dar deja e prea mult. Intru pe jesepe si a 2-a stire e PSD si Ponta. Plm, stiu ca e „la moda” sa fii anti Ponta sau mai stiu e ce e la moda in politica acum, dar sincer nu imi pasa si mi-e scarba chiar de toata clasa politica de la noi si nu vreau sa citesc nici macar din intamplare ceva legat de ei. Asa ca draga Tolo, daca vrei sa scrii despre politica din RO, te rog sa n-o faci intr-un ziar de sport, ci in unul potrivit subiectului, pe care eu si ceilalti ca mine care sunt scarbiti de mizeria politica din RO, n-o sa-l citim veci.

Carmen  •  9 octombrie 2014, 14:53

A uitat doamna Firea cum s-a simtit atunci cand dl. Basescu a „amenințat-o” voalat…..imediat s-a dus sa depună plângere. Oare, acum, dl. Iohannis nu ar trebuie sa facă la fel? De cand se impune sa ai copii pentru a candida la funcția de președinte? Sau sa fii ortodox? Oricum, din păcate, la majoritatea populației ține aceste Manipulări verbale!

bols  •  9 octombrie 2014, 14:54

iliescu i-a crescut pe unchiu nastase si pe nepotu ponta

vasile  •  9 octombrie 2014, 14:57

Dna Firea trebuie sa mearga mai des la biserica sau sa citeasca mai atent Biblia. „Daca cineva NU VREA sa lucreze, acela nici sa nu manance” (2 Tesaloniceni 3,10)… In rest, sa fie mai retinuta la limba (Iacob, 3), sa-si controleze mai atent … firea

juliano_andreoti  •  9 octombrie 2014, 15:01

perfect de accord cu max….
cred ca stiu cu cine sa votez,eram nehotarat….

un alegator fara idol  •  9 octombrie 2014, 15:02

Buna ziua ,
Va rog sa realizati ca Romania este in moarte clinica prin :
-coruptie;
-trafic de influnta;
-p.c.r. (pile-cunostinte-relatii);
-incompetenta dattorita aplicarii cu cerbicie a ,,postulatului”de mai sus;
-insolvente declarate , se zice , numai in folosul partidelor si iubitilor conducatori de o exceptionala valoare teoretica si practica(!);
-Romania, a fost precum Ileana Cosanzeana ilustrata in cartile de povesti pentru copii iar acum , dupa violuri fara contenire din 22.12.1989 si pana acum , arata precum Baba -Harca ilustrata in aceleasi carti de basme si povestiri pentru copii;
Trebuie facut ceva !? Ce-i de facut ?
Romani , treziti-va dintr-o pasivitate vecina cu lasitatea si nesimtirea , Tara noastra moare !!!
Dumnezeu si Mosii si Stramosii nostri sa ne ierte si sa ne pazeasca.

un roman cu drept de vot  •  9 octombrie 2014, 15:03

Eu vreau s-o intreb pe madam Firea-Pandele ce deosebire este intre o mama care isi abandoneaza copilul in ghena de gunoi si cea care dupa ce-l naste nu se ingrijeste de el , nu o intereseaza decat profesia ei si atat , iar acesta termina liceul semianalfabet si la bac ia nota 1.25 la limba romana ! Sa faci un copil e usor, dureaza max 5 min ,dar sa-l faci om este greu si madam Firea-Pandele ar trebui sa taca daca nu-si vede barna din propriul ochi !!!!

Calin Dragomir  •  9 octombrie 2014, 15:03

D-le Tolontan, intrebati-o pe d-na Firea cum a facut ca fiul sau cel mare sa ia examenul de Bacalaureat, in a doua sesiune, cu nota 7, dupa ce in prima sesiune luase nota 1.
E demn ce a facut doamna in numele fiului? Care ar fi adevarata valoare a lui Mr. Dorobanti, cum ii zic unii apropiati?
A crescut precum Fat Frumos!

Conteaza sau  •  9 octombrie 2014, 15:06

Subscriu: ( 19 ) Buta Maximilian

gelu  •  9 octombrie 2014, 15:07

Ponta nu a mai fost casatorit?
Gabriela nu a mai fost casatorita?
Ce crestini sunta astia?
Ce oameni sunt astia?
Daca un om are o problema biologica trebuie sa fie blamat.

fanulumocanu  •  9 octombrie 2014, 15:08

Asta cu „societate a excluderii” e mai mult un alint al celor nealiniati la traditiile si deprinderile societatii. Pana la urma e normal sa existe o majoritate care sa dea norma, iar daca esti coerent in alegerile tale nu vad ce te-ar deranja. Apoi, sa nu uitam ce atitudine au unele vedete care-si asuma insigna de intelectuali ai neamului. Ca-i Plesu,ca-i Aligica, mai zi tu vreo doi, care afiseaza un dispret insalubru fata de cei care au optiuni politice diferite

LEFTER POPESCU  •  9 octombrie 2014, 15:10

.
Domnule Tolontan,

Gabriela Firea zisa si Pandele from Voluntari, dupa decesul multimilonarului ei sot cu mult mai in varsta ca dumneaei, a facut aceste declaratii despre Iohannis de teama ca nu cumva acesta sa foloseasca tactica super castigatoare lui ION ILIESCU care nu avea copii , era un ateu declarat- DECI UN OM INCOMPLET .

ION ILIESCU este omul incomplet care conduce din umbra aceasta tara de peste 25, este cel care l-a pus pe carlanul Ponta in functia de presedinte al PSD pt ai da o lectie prostanacului Geoana care l-a adus la un pas de aplopexie cand acesta, ocupandu-i functia , a incerca sa-l trimita pe linie moarta …adica printre cei drepti si d-na Strambeanu Firea stie acest lucru .

ps- Strambeanu Firea este denumirea pamfletica pe care i-au dat-o carcotasii pe figura ei , usor stramba, adica incompleta .

Ca sa nu se supere d-na Strambeanu Firea , am sa-i reamintesc ca acei carcotasi l-au adulat precum a facut-o cu ea si pe CATALIN Calu’ lui Tase …bunul reporter de la PRO TV Catalin Radu Tanase.

ps2 – Ca sa ai copii dar sa nu te ocupi de educatia lor – nota obtinuta la bac de 1,2 la limba romana de catre fiul sau, asta ne demonstreaza, nu-ti da dreptul sa faci asemenea afirmatii doar daca esti lipsita de un minim bun simt .

andone  •  9 octombrie 2014, 15:13

Cataline, nu mi doresc sa incit la violenta.
Dar daca nu glumim, uitam sa zambim. Era un citat din Parazitii.

Mi as dori ca toti romanii sa se duca sa isi anuleze buletinele de vot.
Personal, asta fac de 14 ani, cam de cand am drept de vot.

Nu avem alternative chiar daca sunt 14 candidati. Cred ca puteau fi si 100. Tot aia era.

Clasa politica romaneasca e manjita si mancata de coruptie. In rest, numai bine!

Un apolitic

Razvan Alexandru  •  9 octombrie 2014, 15:18

Nu ma asteptam la un articol realist din partea unui ziarist care la prima vedere pare a avea amprenta psd’ista…dar felicitari Tolo ca ai taria de caracter de a spune lucrurilor pe nume si de a sfida aceasta propaganda psd’ista ,,mizera”care nu este de ieri de azi ci de la sfaristul ,,raposatului”Nicolae,inceputul ,,acoperitului rus”Ion Iliescu.Oare mai avem vreo sansa sa salvam ceva?eu unul nu cred..sper ca viitorul sa imi arate ca ma insel.

adrian  •  9 octombrie 2014, 15:19

dl. presedinte CJ Bacau Dragos Benea nu e casatorit si are un copil cu o persoana de sex feminin cu care apare din cand in cand impreuna! credeti ca ar trebui exclus din PSD ? cum permite PSD ca acesta sa conduca Organizatia Judeteana PSD Bacau? de ce a fost ales atat de ortodocsii cat si de catolicii din judetul Bacau? Mandru ca este roman=ortodox=dl Ponta=SUPERMAN?

m  •  9 octombrie 2014, 15:20

ion iliescu a anuntat astazi ca va deveni tatic
de fapt, direct bunic
infiaza si copil gata crescut, la casa lui si nepot sa nu existe discutii.
Cu Nina.

Sashone  •  9 octombrie 2014, 15:20

Vorba celor de la White Zombie: „More human than human”

kristake  •  9 octombrie 2014, 15:22

D-l Tolontan vad ca s-a reprofilat sau mai exact si-a reprofilat editorialele. Totul e in regula pana in punctul cand, pe un site cu profil 100% sportiv ca gsp.ro,in primele randuri,d-l Tolontan isi face publicitate blogului personal si, in special, articolelor politice ca cel prezent.Ce tb au Iohannis si Firea cu gsp-ul, cu sportul, d-le Tolontan?
Am observat in ultimul timp placerea dumitale, d-le Tolontan, de a poza in echidistantul si deontologul ziarist, nevoia de a da azi in „stanga” si maine musai in „dreapta”,goana asta nebuna de a fi perceput ca un al doilea CTP al ziaristicii romanesti. Bafta!

Lorena  •  9 octombrie 2014, 15:23

Va rog sa revedeti declaratia dlui Iohannis, pe care de altfel nu-l stimez.(Am fost la Sibiu in iarna, din 5 oameni diferiti intrebati cum e el, niciunul nu il votase si nu avea cuvinte de lauda despre el. Oare de ce?! Doar nu i-am intalnit eu pe singurii sibieni care nu l-au votat)El spune in interviul de la PRO, ca neavand copii investeste in imobiliare si nu ca e mai bine in imobiliare decat in copii. Insa, neavand teme de campanie si nici candidati care sa ridice vreuna, fiecare se lupta cu armele pe care le cunosc. Niste neispraviti!!!Toti!!!!

smart  •  9 octombrie 2014, 15:24

Da intradevar a mai fost casatorit:
Ce ar fi sa umblam si noi prin viata lui particulara.
http://www.wowbiz.ro/pe-actuala-sotie-a-lui-victor-ponta-o-vedem-mereu-iata-ce-face-si-cum-arata-fosta-nevasta-a-premierului-roxana-e-o-fata-minunata-vezi-cine-spune-asta-_93836.html

Cătălin Tolontan  •  9 octombrie 2014, 15:25

29, fanulmocanu: democratie inseamna protectia minoritatii, nu impunerea majoritatii.

Cătălin Tolontan  •  9 octombrie 2014, 15:26

31, andone: de aceea l-am si lasat. Am simtit ca e gluma si ca sa putem discuta pe el

Román Romulús  •  9 octombrie 2014, 15:27

Te grăbești nepermis atunci când acuzi invocarea idealului de perfecțiune printre liderii politici când normal și firesc ar fi trebuit sa te rezumi doar la criteriile strâmbe, imorale pe care le folosesc anumiți politicieni în cursa lor politica.

P.S. Mie nu-mi inspira încredere Iohannis și nici nu ma încânta măcar vreun candidat care se prezintă în cursa pt. prezidențiale și as vrea sa pot avea de unde alege în loc sa balansez mereu încercând sa aleg răul cel mai mic.
Ai început și tu sa te îndepărtezi de adevăratele valori morale, Cătălin Tolontan !

Sindrom  •  9 octombrie 2014, 15:34

Klauss Iohannis a facut cel putin pentru Sibiu ce n-ar fi facut Sova in zece vietzi.

Ciprian  •  9 octombrie 2014, 15:34

Stimate dl. Tolontan,

imi place articolul dvs. si pune punctul pe i. Avem o problema insa cu citatul biblic. Biblia scrie: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.” (2Tesaloniceni 3:10). DECI e o diferenta intre CINE NU VREA SA MUNCEASC si CINE NU MUNCESTE… Doamna Baaallllbbba, ar fi mai utila daca ar TACEA!

LucianD  •  9 octombrie 2014, 15:35

Eseul Dvs. este mult mai interesant decit campania electorala, va felicit sincer in primul rind pentru ca o faceti mai atractiva pentru cititorii GSP.
In Bucuresti pe strazi, precum si la posturile de TV de partid, cu exceptia unor afise puse in intersectiile mai circulate, nu se simte aproape deloc ca sintem in campanie de prezidentiale pe ultima suta de metri.

Articolul Dvs. poate fi o pata de culoare in anosta batalie pentru Cotroceni, oricum lipsita in totalitate de serioasa dezbatere despre politica externa si regionala, imaginea tarii in exerior, interesele majore ale Romaniei in urmatorii 5 ani, o schita de analiza SWOT de tara in opinia fiecarui candidat, dezbatere despre istorie si rolul romanilor in context regional, relatiile cu vecinii cu care avem granite comune, teritoriile rupte de tara si opinia candidatilor despre acestea, relatiile cu puterile economice si militare regionale foste imperii (Turcia, Rusia), etc.

Vasile  •  9 octombrie 2014, 15:40

Iohannis e protestant, nu neoprotestant. Da, e o diferenta. Conteaza? Poate ca nu, dar sa fim corecti.

adyyn  •  9 octombrie 2014, 15:41

INTRE ILIESCU SI IOHANNIS ESTE O MARE DIFERENTA,DESTEPTILOR…ESTE CLAR CA NICI UNUL SI NICI CELALALT NU AU COPII,DAR ILIESCU NU A FACUT <<MEDITATII.. Si NICI NU SI-A LUAT 6 CASE,,,ARE UNA SI BUNA IN CARE A LOCUIT SI PANA IN 1989 SI LOCUIESTE SI IN PREZENT,SI NICI NU A AFIRMAT VREO DATA ILIESCU ,CA NU A INVESTIT IN COPII,,, CI DOAR IN CASE,,,IAR PTR.STIINTA VOASTRA ILIESCU A INVESTIT IN NEPOTI SI A AVUT DESTUI PE CARE SA-I AJUTE,NU CA MUTALAUL DE NEMTALAU.

b32die  •  9 octombrie 2014, 15:44

Cred ca dna Firea s-a gandit la tovarasul Iliescu.

Cătălin Tolontan  •  9 octombrie 2014, 15:49

45, vasile: Am scris ce a spus Victor Ponta despre Iohannis: ca e neoprotestant. El e, intr-adevar, protestant.

Beniamin  •  9 octombrie 2014, 15:50

Catalin , familiar / familial.

Se foloseste forma „familial”, in cazul din text.

fanulumocanu  •  9 octombrie 2014, 15:52

eu zic ca protectia minoritatii nu este apanajul democratiei, poa sa existe si in totalitarism si intr-un regim dictatorial. democratie e atunci cand minoritatile n-au nevoie de protectie. oricum, sa nu amestecam minoritatile care au nevoie de protectie sociala cu celelalte minoritati create pe alte criterii.

Comentează