Mircea Badea, Lordul John și un simulacru

UPDATE 2: Vezi la finalul textului reacția președintelui FR Kempo, Amatto Zaharia.

sâmbătă, 8 noiembrie 2014, 11:53

UPDATE 2: Vezi la finalul textului reacția președintelui FR Kempo, Amatto Zaharia.

UPDATE 1: Un cititor a rezumat mai bine ca mine: CSB, 58: „Pe mine altceva ma infioara…Ca s-a ajuns intr-o tara pretins civilizata ca daca doi oameni nu sunt de acord unul cu ce face celalalt sa se bata “oficial” si mediatizat. Mi se pare de-a dreptul periculos precedentul creat.
Nu esti de acord cu mine? Hai sa ne batem, sa vedem care are mai multa dreptate. Cred ca tara asta isi pierde mintile, daca le-a avut vreodata”

Cînd vezi, de aproape, un sportiv profesionist antrenîndu-se ai sentimentul că face parte dintr-o specie diferită. Că vine de pe altă planetă. Dacă Gabi Szabo și-ar arunca pantofii cu toc de la recepție și ar lua-o la fugă dinspre Romană spre Universitate n-ai prinde-o nici cu bicicleta.

Faceți această experiență o dată. Asistați la un maraton de undeva de aproape, pentru ca plutonul să vă treacă prin fața ochilor! Veți avea sentimentul că ei aleargă 42 de kilometri cum alergăm noi suta de metri.

Între oamenii obișnuiți, care mai fac sau nu sport, și performeri există o diferență de vitalitate imposibil de acoperit. Profesia și șansa m-au adus de două decenii și jumătate, ca ziarist, în preajma sportivilor profesioniști. Am învățat o lecție.

Dacă te arunci în bazin cu un profesionist, indiferent cît de mult te bălăcești tu în timpul liber, dai de patru ori din brațe și el e deja la capătul culoarului. Dacă încerci să faci un sfert de antrenament în regimul unui halterofil, riști să poposești pe masa de operații.

Acum aproape 20 de ani, l-am văzut la un antrenament pe Donovan Bailey. Era cald, acea căldură a Atlantei de ai impresia că răsuflă crocodilii prin tufișuri. Cînd m-am apropiat de el, atletul tocmai terminase un sprint și pornea în altul. Parcă înghițise kryptonită cu cereale la micul dejun. Peste cîteva zile, canadianul avea să cîștige titlul olimpic la 100 de metri. Văzut de sus, din tribună sau de la televizor, părea un tip obișnuit care aleargă un pic mai repede decît ceilalți.

Înfruntarea de vineri seară dintre Mircea Badea și Teodor Emanuel, campion național la Muay Thai, nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Pentru că a fost o cafteală, nu un meci.

Că Mircea Badea este orgolios și fără măsură nu e nici o noutate. Dar că un campion acceptă o confruntare cu un adversar amator, asta e atît de puțin sportiv.

Mai ales în disciplinele de contact, forța vine la pachet cu o responsabilitate aparte. Dacă ați schimbat vreodată două lovituri în glumă cu un prieten care făcea box, înțelegeți ce vreau să spun. Dacă nu, vă rog nu încercați!

Că oamenii se bucură acum pe net pentru că ”Mircea Badea a fost bătut măr” e treaba fiecăruia.

Și pe mine mă despart de Mircea Badea atît de multe lucruri. Pentru că nu cred că în procesul lui Dan Voiculescu s-a dictat o sentință politică, pentru că scriu că supremația legii trebuie să funcționeze în fața oricărui român, am fost și voi mai fi tăvălit la Antena 3.
Stați să vedeți acum cu turul 2 că mai toate televiziunile au întors armele împotriva lui Iohannis.

Dar a-l lua la mișto pe Badea pentru că nu a rezistat decît o repriză și jumătate într-o luptă atît de disproporționată că nu ar fi fost admisibilă în nici o țară civilizată, asta e absolut aiurea!

Acceptînd provocarea, Badea a fost teribilist, însă nu laș. A afișat o bravură inconștientă, însă o bravură. Nu de la amator aștepți discernămîntul, ci de la profesionist, care îl are înscris și în codul intern al sportului său. ”Nu mă pun la mintea ta!” e replica unui campion autentic în fața unei astfel de situații. Pe parcursul JO de la Londra, în 2012, Mircea Badea a criticat-o pe judoka Alina Dumitru pentru o opțiune politică. Alina nu l-a poftit pe tatami.

Dacă vineri seara realizatorul Antenei 3 nu ar fi avut pregătirea fizică, îndîrjirea și antrenamentul divers în zona sporturilor de contact, care l-au ajutat să blocheze multe dintre lovituri, chestia aceea, că luptă nu poți să-i zici, s-ar fi putut termina pur și simplu tragic.

Cît despre rezistență, o repriză de trei minute într-un sport de contact este enorm, nu sînt cele trei minute pe care le petrecem noi cumpărînd mărar la piață. Să lupți pe ring 5 minute te consumă uriaș chiar și într-un duel egal, darămite într-unul cu handicapul vîrstei și al antrenamentului zi de zi, an după an.

Poate că Teodor Emanuel n-a atacat atît de agresiv pe cît ar fi putut, deși mai degrabă cred că da, uitîndu-mă la cîțiva genunchi și pumni fără menajamente, însă, chiar și așa, care e succesul? Un KO tehnic în fața unei vedete TV?

Cu riscul de a lovi în mulțumirea de sine a profesionistului și a președintelui Federației Române de Kempo, Amatto Zaharia, cel care a arbitrat disputa, ei știu foarte bine că așa ceva nu se face. Tu, multiplu campion, nu provoci un amator! Tu, federație, nu poți organiza o luptă reală dintre un campion și o vedetă TV, numai ca să se răcorească sportivul și să faci publicitate sălii pe care o deții și sportului pe care tocmai l-ai maculat!

De altfel, luptătorul știa foarte bine că va avea în față un neofit, atunci cînd a spus: ”Amatorul Mircea Badea a vorbit urît de profesioniști!”. Și ce fac profesioniștii? Îi iau la omor pe amatori?

De aseară și pînă azi am discutat cu mai mulți maeștri ai sporturilor de contact. Sînt dezgustați. Majoritatea auziseră de provocare, dar, ca și mine, speraseră că totuși nu se va concretiza.

”Întîlnirea asta a fost încă o mizerie care face rău artelor marțiale. Aici s-a ajuns! În România, există bătăi, pentru pariuri, între copii de 12 și 14 ani, o sălbăticie cum numai în Rusia se mai întîmplă”, mi-a spus unul dintre cei mai respectați oameni ai domeniului.

Era 9 august 2008 cînd România cîștiga prima medalie olimpică de aur din istoria judoului nostru. La conferința de presă de la Beijing, Alina Dumitru radia cuminte și generos la adresa adversarelor sale, așa cum fac toți adevărații sportivi.

În dreapta ei stătea Ryoko Tani, una dintre legendele vii ale judoului mondial, care nu pierduse de 12 ani! Cînd Alina a învins-o pe invincibila Ryoko Tani în semifinalele JO, televiziunile din Japonia au întrerupt emisia și au anunțat: ”Mama noastră a pierdut”.

Privind-o pe japoneză, ceva îți oprea respirația. Fusese de 7 ori campioană mondială și urcase pe podium la 5 Jocuri Olimpice! Nu era nimic înspăimîntător, ci, dimpotrivă!, o energie calmă și profundă, care o înconjura și venea pînă la tine.

Unul dintre membrii delegației olimpice a României, care făcea oficiile de translator la conferința de presă,  mi-a mărturisit mai apoi că a avut certitudinea că forța nevăzută a lui Ryoko Tani  i-a mutat piciorul scaunului. Omul nu era nebun. Pe hol, la un pas de Ryoko Tani, 1,46 înălțime, am simțit că stau lîngă versiunea umană a vîrfului Nanga Parbat. Atît era de tare.

Sau poate că toți sîntem nebuni și simțim nevoia incontrolabilă a revanșei din partea celui puternic. Am convingerea că dacă Alina Dumitru sau Ryoko Tani ar fi văzut simulacrul de aseară i-ar fi așteptat la ieșire pe toţi acei cîțiva zeci de ”invitați speciali”, supercampioni, supervedete și superluptători, și i-ar fi tras de ureche folosindu-și doar două degete. În timpul ăsta, ei pot folosi ce arme doresc: pumni, picioare, furci și spray-urile paralizante ale bodyguarzilor, căci asta au ajuns unele arte marțiale la noi, paravane pentru firmele de pază.

La cele 48 de kilograme ale lor, Alina și Ryoko ar fi răsturnat sala cu fundul în sus. Și apoi, ca în cîntecul lui Mircea Vintilă despre Lordul John, i-ar fi azvîrlit-o federației de fempo, mîndra organizatoare de vineri seara a ceva ce nu există.

REACȚIE

Domnule Tolontan,
Referitor la articolul d-voastra, vreau sa va spun ca sunt in totalitate de acord cu ceea ce ati scris acolo. Vreau doar sa va precizez cateva lucruri, pe care poate nu le cunoasteti, pentru a intelege mai bine situatia:
1. Teodor Emi provine din Wushu/MuayThai si nu din Kempo.  Cine ma cunoaste stie foarte bine ca niciodata nu as fi permis vreunui luptator de-al meu sa lupte cu cineva neexperimentat.
2. Pe de alta parte, Mircea Badea vroia sa se bata cu Teodor Emi oricum, dar nu vroia sa se duca pe un teren si intr-o locatie ostila, ci vroia un teren neutru. Pentru ca amandoi ma cunosc de multi ani, s-au gandit ca eu as putea sa le creez acel teren neutru, fair-play. Acesta a fost motivul pentru care m-au contactat.
3. Am avut cu Mircea mai multe discutii in care de fiecare data am incercat sa-l fac sa renunte la povestea asta. Am avut discutii si cu Teodor Emi in acelasi sens, iar acesta, in semn de respect fata de mine, a fost dispus sa renunte si sa incheie conflictul. Mircea insa, nu. Mircea a vrut sa lupte cu orice pret, pe orice reguli, oriunde.
4. Dupa mai multe discutii, intelegand ca Mircea nu este dispus sa cedeze, am intrat in acest joc pentru a asigura neutralitatea dar mai ales pentru a-l proteja pe Mircea de el insusi (exemplu: am ales si insistat ca suprafata de lupta sa fie pe saltea si nu pe ring, tocmai pentru a-i da posibilitatea lui Mircea sa se protejeze iesind din suprafata de lupta, meciul fiind astfel oprit. Credeti ca daca acest meci ar fi fost in ring, ar mai fi iesit Mircea fara vanatai de acolo?! Dupa meci, cel mai mult mi-a multumit Mircea si staff-ul lui pentru ca am facut totul pentru protectia lui, chiar impotriva dorintei lui (el vroia in ring, etc…).
5. Cat despre imagine cu orice pret ……nici nu poate fi vorba…..pentru ca eu am fost cel care a insistat pe parcursul a peste 3-4 saptamani ca totul sa fie doar la nivelul unui meci de sparring in cadrul unui antrenament si atat. Eu am fost cel care a insistat sa nu fie permis accesul presei de niciun fel. Mircea a fost de acord in prima faza dar apoi, asaltat probabil de cereri venite din partea prietenilor lui, mi-a spus ca o sa vina cu 4-5 prieteni, apoi cu 7-8 prieteni, apoi ca or sa vina vreo 20 de prieteni. In conditiile astea, i-a spus si lui Teodor sa vina si el cu prietenii lui, etc. Initial am stabilit cu Mircea ca nu vine nimeni sa filmeze si sa fotografieze, acestea fiind facute doar de o singura persoana de-a noastra. Pe mine ma sunau cei din presa sa le spun cand si unde sa vina, iar eu ii refuzam si-i trimiteam sa vorbeasca cu Mircea. Apoi, cu 1-2 seri inainte de eveniment, Mircea a fost cel care a decis si a zis sa vina cine vrea si sa filmeze cine vrea cu telefoanele mobile.
Cam asa au stat lucrurile pe scurt. Eu am insistat ca bataia sa nu aiba loc iar apoi, cand m-am lovit de refuzuri, am insistat sa aiba loc in sala ca un simplu sparring in timpul unui antrenament fara public, fara presa…..dar toate au fost degeaba. Mircea a fost cel care, inteles probabil si cu Teodor, a permis accesul prietenilor, presei, filmari, etc…… . Nu am fost niciodata un alergator dupa publicitate cu orice pret si nici nu agreez genul acesta de meciuri. Cu toate acestea, ma bucur ca am reusit sa tin situatia sub control (chiar daca ea nu era creata de mine) si ca nimeni nu a avut nicio accidentare.  Ma bucur si ca acest meci a avut loc la mine in sala cu toate protectiile necesare, cu manusi mult ai mari si protective, de 12 oz, impuse de mine (normal se folosesc cele mai mici, de 8 oz), cu legitimarea lui Mircea ca sportiv si cu efectuarea vizei medicale la medicul sportiv, cu ambulanta si personal medical specializat prezent langa suprafata de lupta, etc….. Ma bucur ca am reusit sa gestionez foarte bine aceasta situatie delicata, pentru ca altfel, cu siguranta, ar fi avut loc oricum o bataie undeva pe strada intre cei doi, unde consecintele ar fi putut sa fie foarte grave.
Credeti ca daca urmaream cu orice pret sa-mi fac imagine pe seama acestui eveniment il mai organizam intr-o sala obscura, cu public restrans si filmari cu telefoanele mobile?! Cu siguranta, nu. Eu abia asteptam sa se termine totul iar cei doi, mai ales Mircea, sa nu aiba nevoie de medic. Si exact asa a si fost.
Desi consider sincer ca Mircea Badea merita tot respectul pentru sportivitate, sunt absolut convins ca in astfel de situatii incapatanarea si orgoliile nu sunt benefice nimanui, iar astfel de evenimente trebuie evitate. Eu personal, daca nu as fi fost convins in urma discutiilor cu Mircea ca aceasta intalnire urma sa aibe loc oricum, nu as fi acceptat niciodata propunerea lui de a asigura sportivitatea si neutralitatea. Doar faptul ca m-am gandit la protectia lui a determinat implicarea mea in ecuatie. Si bine am facut. Mircea Badea a fost protejat, a iesit din meci total nevatamat si acest lucru a fost posibil doar datorita gestionarii corecte a acestei situatii. Parerea mea este ca cel care nu iesit bine ca imagine este chiar Teodor Emi.
Cu stima,
Amatto Zaharia

 

Comentarii (232)Adaugă comentariu

ovi  •  8 noiembrie 2014, 13:41

Nu trebuia sa braveze….. el bate pe toata lumea…in spatele sticlei.
Merita o lectie.

Mihai  •  8 noiembrie 2014, 13:42

Explicati-mi domnule Tolontan de ce oamenii politici au imunitate pentru declaratiile lor iar Alina Dumitru si o multitudine de alti concetateni cu alte orientari politice pot fi facuti in fel si chip de catre un „jurnalist” doar pentru ca nu impartasesc aceleasi opinii . De ce nu am putea sa avem si noi daca nu imunitate macar toleranta opiniei politice. Mircea Badea si Teodor Emanuel reprezinta de fapt diferenta dintre ” pot zice orice ca nu au ce sa imi faca” , si ” nu latra daca nu esti pregatit sa musti” . Dupa parerea mea povestea asta a escaladat plecand de la jignirile pe care le-a tot improscat Mircea Badea ( si nu vad prea multe voci care sa acuze stilul total neprofesionist in care isi face treaba acesta) iar daca va amintiti asta putea foarte usor fi aplanata chiar atunci daca „domnul” caruia ii luati apararea ar fi inteles ca trebuie sa isi ceara scuze . Nu a facut-o orbit de puterea cu care s-a „luptat ” el si cu altii mai puternici (” basisti” toti se intelege), si probabil vazandu-se intre bodygarzii Antenei a continuat cu tupeul caracteristic in aceeasi nota. De asta totul a degenerat in acest simulacru de lupta , pentru ca o lupta adevarata nu a fost. La fel ca si Badea si Teodor probabil a fost victima propriei decizii pentru ca s-a vazut pus in situatia de a lupta cu cineva pe care trebuie sa il invinga fara sa il accidenteze. O lupta fara onoare din pacate si poate o lectie pe care cred ca AMBII vor trebui sa o invete .

Niculae Moromete  •  8 noiembrie 2014, 13:46

Catalin, esti aspru cu campionul si nu ai dreptate! Eu vad intalnirea celor doi ca pe un subterfugiu infantil( cum altfel ?) pentru a da o aparenta legala unei batai dintre doi imaturi: unul care a promis bataie altuia, primul deranjat de zgomotul facut de al doilea in timp ce acesta trecea pe strada. Odata cu organizarea evenimentului-subterfugiu publicul a inteles ca nu este un meci de Arte Martiale din moment ce unul era novice neinitiat iar celalat un premiat . Restul este generat numai si numai de notorietatea primului !

dana  •  8 noiembrie 2014, 13:48

Barbatii…

Dinu  •  8 noiembrie 2014, 13:49

Ai perfecta dreptate, un sportiv profesionist nu ar trebui niciodata sa se bata cu un amator. Totusi ar fi de remarcat cat de slab e nivelul la muay tay la noi. Daca tu, ditai campion national, nu esti in stare sa faci KO un amator plin de ifose in prima repriza (sa nu zic minut), eu as zice sa-ti cauti altceva de facut.

Tata jean  •  8 noiembrie 2014, 13:49

Aveti dreptate, dar trebuia sa-i scoata figurile din cap, ca nu poti sa vorbesti aiurea de toata lumea, pana si de Ghita zicea ca nu mai poate de el…..poi mai bine ca s-a intamplat asa ca daca refuza motociclistu apoi Badea se credea invincibil si poate chiar se lua la bataie cu niste sportivi…:)) macar acum sa nu mai puna poze de alea cum se bate cu sacu si sa zica el ca e cel mai tare…….sau sa dea de inteles…..

dan  •  8 noiembrie 2014, 13:50

Din cafteala de ieri mai rau decat Badea iese „campionul” care nu a fost in stare sa doboare un amator de 40 de ani fara un meci in ring.
Si federatia de smardoiala ca a giraj o confruntare intre campionul ei si un amator

CSB  •  8 noiembrie 2014, 13:53

Sunt de acord cu tot ce ati scris. M-am uitat la filmul din link si nu cred ca sportivul a dat tot ce ar fi putut da, ceea ce este cumva bine. Pe mine altceva ma infioara…

Ca s-a ajuns intr-o tara pretins civilizata ca daca doi oameni nu sunt de acord unul cu ce face celalalt sa se bata „oficial” si mediatizat. Mi se pare de-a dreptul periculos precedentul creat.

Nu esti de acord cu mine? Hai sa ne batem, sa vedem care are mai multa dreptate. Cred ca tara asta isi pierde mintile, daca le-a avut vreodata…

gil  •  8 noiembrie 2014, 13:55

cred ca nu ai dreptate ,dupa 1990 au razbit an aproape toate domeniile,niste LUZARI ,care au stiut se se lege de ,sa zicem oamenii cu bun simnt,care au spus „lasai doamne ca nu stiu ce fac” si uite asa s-a ajuns an anul 2014,cand li se pare ca se pot lua de orcine,nu au nici un pic de bun simt,iar mircea badea chiar crede ca a facut gaura an macaroana,nu sunt un adept a violentei,dar al felicit pe baiatul asta,

cosmin  •  8 noiembrie 2014, 13:57

Total de acord cu cele spuse dar…nu e vina sportivului ca Badea sa crezut invincibil si l-a provocat in stilul caracteristic nestiind cu cine are dea face. Lupta a avut loc asa doar pt a impiedica politia sa intervina caci mult mai corect ar fi fost o lupta de 2 minute intre doi barbati atunci in seara cu pricina…

alex  •  8 noiembrie 2014, 14:05

De acord cu ce spui tu Cataline in proportie de 90%. Dar uiti un lucru foarte esential: URA NASTE URA. Mircea Badea, care respira prin toti porii o ura viscerala impotriva presedintelui si impotriva oricui nu are aceleasi pareri politice ca el, ura si sentimentul de superioritate cu care ii priveste el pe ceilalti oameni, toate astea s-au intors aseara impotriva lui. Intr-un circ grotesc, dar un circ pe care singur l-a provocat. Cand tu ameninti IN DIRECT, si nu doar odata, niste oameni, cand ii provoci in repetate randuri, atunci iarta-ma, dar pur si simplu parca ceri sa fie lasate la o parte orice urme de etica si morala

Mircea Badea e un om curajos, nimic de zis. Dar cel mai important, Mircea Badea a fost un om care a decazut ENORM in ochii celorlalti. Un om care a avut un capital de imagine si se bucura de simpatie in ochii oricui. Un om care a ales de buna voie sa devina sclavul banului, al taberelor politice. Fata de asemenea oameni nu ai compasiune. Nu te gandesti ca vai, campionul trebuia sa-l refuze. S-ar fi spus despre el ca e las. Si sunt 100% convins, chiar daca tu nu esti, ca nu a luptat la adevaratul lui potential, altfel era vai si amar de Badea..

Imi cer scuze pentru ce o sa zic, dar noi romanii avem o vorba Cataline si o stii si tu bine : Vorba multa, saracia omului. Badea a vorbit pana a „saracit” din toate punctele de vedere. Fa un sondaj daca vrei si o sa vezi ca s-ar vota intr-o maniera covarsitoare pentru…”pedeapsa” lui Badea. Pentru ca Teodor Emanuel este fiecare roman care ar fi vrut sa-i inchida gura lui Mircea Badea, care ar fi vrut sa se faca auzit, care ar fi vrut sa-i dea o lectie celui care se crede un fel se zeu.

iulian  •  8 noiembrie 2014, 14:06

Nu contest calitatea dv de jurnalist,dar cine pe cine a provocat?a primit ce cauta şi merita,nu mai apăraţi hoţi

florin  •  8 noiembrie 2014, 14:08

Bun articol. Dar subiectul meciului dezechilibrat dintre un mercenar de media si un campion de sport de contact mult prea zelos camufleaza profesionist tema principala a acestor zile. Bogdan Teodorescu, component al staff-ului care a conceput cea mai jegoasa campanie prezidentiala din istorie, pot sa presupun fara teama de a gresi, si la care inca asistam zilele astea, scria in cartea „Cinci milenii de manipulare” ca exista mai multe feluri de propaganda si ca la propaganda nu se poate raspunde altfel, asa cum un razboi nu poate fi contracarat printr-un mars pasnic.La ora asta suntem cobaii din laboratorul lui BT. Sistemul imunitar pare sa nu faca fata si Tolontan ne ajuta cu o reteta compensata 🙂

PS : Parerea mea e ca Badea a fost menajat, in mod normal era KO…

joe  •  8 noiembrie 2014, 14:09

Bravo,dle Tolontan.Marturisesc ca,desi,nu intotdeauna am fost de acord cu dvs,consider ca,acest meci,nu trebuia sa aiba loc.Profesionistii au regulile lor,asa cum si amatorii le au pe ale lor.
Il felicit pe Mircea Badea pentru ca a dovedit ,iata,cuvantul este cuvant.Nu spun inconstienta,pentru ca Mircea Badea numai inconstient nu poate fi numit.
A dovedit ca este BARBAT si ca isi asuma cele pe care le exprima.
Articolul dvs,d-le Tolontan,este deosebit si,va felicit inca o data!

Marc33  •  8 noiembrie 2014, 14:11

Domnule Tolontan, aveti dreptate. Nu a fost o competitie sportiva si nu era sarcina acestui Teo sa ii inchda gura lui Mircea Badea. Asta trebuiasa faca CNA-ul, de mult…

Badea  •  8 noiembrie 2014, 14:15

foarte frumos textul cu o mica scapare care poate face foarte mult rau: „Stați să vedeți acum cu turul 2 că mai toate televiziunile au întors armele înpotriva lui Iohannis.” cum adica inpotriva…

John McEnroe  •  8 noiembrie 2014, 14:17

Foarte corect punctul de vedere si e cu atat mai mult de apreciat cand e scris de cineva care il critica si este la randul lui criticat de Mircea Badea.

catalin  •  8 noiembrie 2014, 14:17

Nu imi este simpatic Badea dar nu trebuia sa accepte aceasta provocare din partea unui sportiv de performanta.

Oricum merita un pic de respect, macar pentru ”curaj”(pe care cei mai multi dintre noi nu l-am fi avut) si pentru faptul ca nu s-a razgandit.

Doc  •  8 noiembrie 2014, 14:19

Sa nu uitam ca „sportivul” care voia „un KO mai spectaculos” l-a provocat pe Badea, fara sa spuna dinainte cine e. Badea in noaptea cu pricina probabil credea ca retardatul asta chel e un motociclist oarecare. Jenant. In plus de asta Badea a mai si slabit 3 kg. inainte de „meci”. Daca ar fi pus 5, in loc sa dea jos 3, era suficient sa conecteze o lovitura si „campionul” s-ar fi facut de ras.

gigi  •  8 noiembrie 2014, 14:22

Din spatele camerei de luat vederi si din spatele bodyguarzilor, Badea a amenintat, insultat si provocat pe cine a vrut el, in particular si pe gigel asta.
Mai tii minte faza cu bata?
Mestere, nu gigel ala chel l-a bagat pe badea in ring. S-a bagat singur pentru ca-i prost.
Si ala i-a demonstrat-o. Poate ca a invatat si caraghiosul de Badea o lectie.
Si inca ceva, stii ca mai mult s-a facut ca-l bate, doar l-a alergat in jurul salii. Daca intradevar voia, Badea nu mai aparea pe post o luna din motive cosmetice.

ovidiu  •  8 noiembrie 2014, 14:22

Basescu e de vina 🙂

aisinaidreptate  •  8 noiembrie 2014, 14:23

Draga Tolo,

imi place sa citesc ce scri. chiar si articolul asta. acum ai dreptate intr-o oarecare masura.

nu trebuie sa neglijam, totusi, ca amatorul badea a fost cel care a iesit cu baseball bat-ul in plina strada. acelasi amator a turuit zile intregi cum i-ar calca el pe cap si cum le-ar mai face vrute si nevrute. amatorul badea nu a ales un alt amator sau un profesionist pe care sa-l ameninte; el doar a spus ca se duce si-l cauta p-ala acasa. si uite ca a aparut un „oarecare”! acum ce facem?! sunt printre cei care se bucura de lectia primita; o merita, si un KO ar fi fost si mai nimerit. acest derbedeu, badea, nu a intrecut masura o data. o mare parte a stupidului sau monolog de la jenanta lui emisiune se axeaza pe violenta. da, am inteles cu totii foarte clar ce inseamna o lupta disproportionata; prin comportament si caracter, mircea badea a ajuns singur aici. a cautat-o, ar spune o vorba bine aplicata in cazul asta.

deci Tolo, strict dupa aspectul meciului, da, nu trebuia sa aiba loc.

dar dupa tot ce a precedat meciul, amatorul invincibil, amenintari, provocari etc, DA, se cuvenea o lectie. ai spus ca pe Alina Dumitru a criticat-o; dar a amenintat-o cumva, i-a spus ca o cauta acasa, ca o calca pe cap?

ziaristul asta banuit este un intrus in lumea voastra.

d  •  8 noiembrie 2014, 14:29

Poezia „Lordul John” apartine creatiei marelui George Cosbuc.
Iar ciumpalacul a primit ce merita!
Atat.

Ionut  •  8 noiembrie 2014, 14:34

Urmeaza probabil revansa. Mircea il ia pe Teodor, in studio ca sa vada daca face fata intr-o emisiune Tv de 35 min in direct… Una peste alta bine punctat, Catalin Tolontan.

dragsohoo  •  8 noiembrie 2014, 14:34

Salut Catalin,
Ca practicant de sport de performanta si de arte martiale, intamplator Muay Thai pot sa afirm ca sunt partial de acord cu teza articolului tau.

In primul rand, pentru un profesionist este clar faptul ca Teodor Emanuel l-a protejat pe Mircea Badea in timpul luptei si nu l-a lovit cu toata forta si chiar si-a infranat reflexul de a lovi cu genunchiul (o lovitura de baza in Muay That si Muay Boran – care ar fi provocat „daune” serioase bravului moderator).

De asemenea, Mircea a afirmat in dese randuri dintr-o bravura prosteasca de pseudo-interlop ca poate invinge orice luptator de MMA, box, K1 din Romania, l-a criticat pe Bute si a provocat pentru ca el a confundat o sesiune de antremanente la sac cu o lupta cu un sportiv de performanta.

Iti reamintesc ca Badea a plecat dupa motociclisti cu bata si provocandu-i la bataie sau urandu-le o moarte violenta. Ce se intampla daca oprea pe strada un motociclist care intamplator este si luptator profesionist? Sa fim seriosi, aici Mircea Badea este victima unui singur factor: orgoliul sau de prost gust si mitocania care au pus stapanire inexplicabil pe el in ultimii ani ai carierei sale. Speram ca nu a fost obosit pentru ca in ziua precedenta si-a facut poze la bustul gol prin vreu parc, incordat asistat de sotia sa Carmen. Cu tot respectul, cafteala a fost si nimeni nu ar trebui sa se bucure de acord.

Dar macar sa fie o cafteala asumata nu un simulacru cu intoarceri dese cu fundul la adversar (moment rusinos pentru orice luptator fie el si amator) urmate probabil de jigniri si noi amenintari lansate in locul unde se intalnesc toti curajosii / bravii zilelor noastre: Facebook. Toate cele bune

pl4free  •  8 noiembrie 2014, 14:36

Corect!

Catalin  •  8 noiembrie 2014, 14:37

Domnule Tolontan,

Ma suprinde foarte mult si ma surprinde pozitiv atitudinea dvs. fata de Mircea Badea. Eu unul sunt in tabara lui ca si optiuni politice, dar cred ca si el a gresit acceptand provocarea aceasta. El isi construise in jurul lui o imagine de „dur” menita nu sa impresioneze (poate tangential si asta), dar mai mult sa-i descurajeze pe cei care s-ar fi aventurat sa-l atace fizic din cauza a ceea ce el spunea in emisiunile sale.

Nu ma abtin totusi sa nu observ ca cei din tabara politica „opusa” taberei lui Badea sunt mult mai agresivi si verbal, si fizic, ceea ce mie personal imi spune cate ceva despre intelectul lor si motivele pentru care pot fi usor manipulati de aceste agresivitati care se petrec vis-a-vis de ce face „justitia” zilele astea, si de stilul agresiv si badaran promovat de Basescu ultimii 10 ani. Ceea ce, sincer sa fiu, ma face sa imi para bine ca ma situez in aceeasi tabara cu Mircea Badea. Totusi, el a gresit, si greseala asta o sa aiba urmari pentru el in viitor.

Venom  •  8 noiembrie 2014, 14:40

Kriptonita e inhibitor. Daca o manca la micul dejun, se misca lent. Ce dracu’ domne….

Milici  •  8 noiembrie 2014, 14:41

Tolo , sunt curios ce-o să zici când procesul Telepatia , evident o FĂCĂTURĂ BĂSISTĂ va fi judecat corect ? Nu e vorba aici , neapărat, de COLEGIALITATE , de omul care te PLĂTEŞTE , de alte VICTIME COLATERALE , nu-ţi pretind să ai SENTIMENTE NORMALE , dar niţică LOGICĂ nu ţi-ar strica , vizavi de băsismul tău subtil !

silviu  •  8 noiembrie 2014, 14:45

Dar nici nu cred ca s-a vrut a fi un meci ci intradevar o adevarata cafteala, care cu siguranta ar fi fost si mai si daca nu ar fi fost atat de echipati cu tot felul de protectii. Ipocrizia vine tot de la Mircea Badea care ar fi putut face un pas inapoi dupa ce I-a jignit pe toti ca-i calca in picioare ca le rupe gatul etc, spunand ca a facut-o la nervi etc ca de fapt el nu va face lucrul pe care il spune niciodata, dar asta pentru orgoliul nemasurat al „distinsului” ar fi fost prea mult. In fond si la urma urmei el I-a provocat si pentru asta mai trebuie sa mai si ‘GANDESTI” ca cel de pe motor sau cel din spatele tastaturii isi castiga traiul si el cu activitati de care nu e bine sa-ti bati joc. Acest nimeni a ajuns sa jigneasca o gramada de oameni care pentru ca nu se aflau de aceeasi baricada cu el sau care nu aveau aceeasi opinie cu el I-a batjocorit in tot felul chiar daca poate acei oameni aveau vacanta cat avea el scoala, dar asta vine si cu cei 7 ani de acasa si cu caracter si cu multe altele care lui ii lipsesc cu desavarsire, asa ca daca acest infatuat si-a luat-o si unii se bucura sa stii ca e foarte normal. Sa zica merci ca acest campion a facut cinste sportului si l-a facut in sala cu specatori etc pentru ca sunt sigur ca exista si oameni care ar fi putut sa-l „curenteze” si la coltul blocului nu ca nu si-ar fi meritat-o chiar daca eu personal dezaprob asa ceva. Vezi tu , chestia asat ca sunt cel mai bun ca sunt cel mai cel trebuie sa vina si cu o mica doza de bun simt…………

Andrei  •  8 noiembrie 2014, 14:46

În principiu e perfect adevărat.

Pe de altă parte, dispreţul profund acumulat de mare parte dintre oamenii normali a dus către nevoia de a-l vedea pe Badea caftit.

jix  •  8 noiembrie 2014, 14:47

Priuncipalul e ca Badea a luat-o-n freza !

Catalin  •  8 noiembrie 2014, 14:54

Foarte bun articolul.

gigimuschi  •  8 noiembrie 2014, 14:56

Deci Mircea Badea sare cu gura ca „hai veniti la mine daca sunteti jmekeri, sa va vad ca va tin pumnii cum va tin si motoarele” si tot Teodor Emanual l-a provocat. Badea se dadea bataus in direct si i-a provocat pe toti cei care il deranjau in emisiune, fiind perfect constient de faptul ca respectivii vor fi arestati daca vor ridica mai mult de un deget la el. In cele din urma cineva i-a acceptat provocarea, dar i-a spus sa o faca intr-un cadru organizat ca sa nu fie bataie de strada. Nimeni nu a declarat ca asta ar fi un eveniment sportiv, ci doar o metoda legala prin care cei doi sa-si rezolve problema fara ca badea sa se laude in emisiune dupa ca a venit motociclistu cu baietii si el i-a batut pe toti. Documentatia despre eveniment din partea autorului este la fel ca documentatia romanilor despre politicieni, nula.

Maricel Voinicul  •  8 noiembrie 2014, 15:05

In principiu ai dreptate, dar orice pumn incasat de Mercica ar trebui sa-i bucure pe oamenii normali la cap.

Doc  •  8 noiembrie 2014, 15:06

Catalin,

Hai sa ne intelegem: mircea a amenintat cu bataia, ghinionul lui ca unul din cei vizati stia sa se bata. Cand faci dintr-astea iti asumi riscurile. Norocului lui mircea e ca a fost invitat in cadru oficial, ca daca punea Teodor mana pe el in cadru „privat” nu stiu cu ce parti ale corpului mai iesea mircea intreg.

George  •  8 noiembrie 2014, 15:11

Vorba multa saracia omului.Domnul badea si-o cauta de mult,cred ca este mai bine ca si-a luat lectia asa,decit pe strada de la un smardoi anonim.In ceea ce va priveste domnule Tolontan cred ca ar fi mai bine sa scrieti despre altceva legat cu adevarat de sport si nu despre un ingimfat.La mai mare!

tony-s  •  8 noiembrie 2014, 15:15

Ai dreptate Catalin, Badea e un infumurat care nu stie masura insa un campion n-ar fi trebuit sa accepte sa lupte cu un amator.

Bibicul  •  8 noiembrie 2014, 15:34

Domnule Tolontan, cand de multe ori ameninti in direct ca ii vei toca,nimici, omorari etc pe diversi, cand te dai mare kaftitor si iesi cu bata de basebal in strada ca sa ii iei la omor pe diversi si cand mai esti si infumurat si tarat psihic, sa te astepti si la o corectie fizica. „Domnul” Badea, desi este tata acum si are o responsabilitate, si-a pastrat apucaturile de smardoias de Pantelimon, de domnul Goe!. Ar trebui sa invete ca un discurs bine argumentat, pe un ton ferm dar civilizat are un impact pe termen lung mult mai mare. Ce sa facem insa daca Badea se adreseaza cu precadere celor de seama lui? Dupa parerea domniei voastre, daca un nebun te provoaca trebuie sa nu il bagi in seama, eventual sa intorci si celalalt obraz? Nebunul va fi incurajat in agresivitatea lui. Inchei aducandu-va aminte de un anume boxer Covaci, ofiter de militie, omorat in Brailita de astfel de smardoi.

Ce scrie Cătălin Tolontan despre bătaia încasată de MIRCEA BADEA  •  8 noiembrie 2014, 15:35

[…] Mai multe, pe blogul lui Cătălin Tolontan.  […]

Ion BZone  •  8 noiembrie 2014, 15:47

Domnule Tolontan, in povestea cu Lordul John se intampla exact invers, adica cum te-ai fi asteptat.
Profesionistul era aruncat peste gard de catre amator.

Valentin  •  8 noiembrie 2014, 15:48

Acest individ abject are o parere gresita despre viata societate despre Gadea si Voiculescu , desre el si de aceea trebuie adus cu picioarele pe pamint .De cele mai multe ori datul aiurea din gura costa scump (aviz amatorilor politici ), si a fost bine ca Mircea Badea a mai pierdut cite un proces , a mai platit cite o amenda , si-a pus pene pe fund sau a mai luat cite o cafteala .Poate nu trebuia sa se puna nimeni la mintea lui vazind ca ste doar bufonul regelui dar si regele chiar daca este puternic si intelept isi mai pierde cumpatul citeodata si-l scurteaza de cap pe zapauc . Acum ásta e .

Cristi  •  8 noiembrie 2014, 15:48

Ani de zile luptatorii si sportivii „de contact” au fost ironizati de Mascarici. Esti mascarici, ok, dar din cand in cand trebuie s-o iei si dupa ceafa, ca sa nu uiti unde ti-e locul. 🙂

cititor  •  8 noiembrie 2014, 16:11

Rationament corect, argumentare impecabila… Felicitari!

ANTIOIER  •  8 noiembrie 2014, 16:12

MARE DREPTATE ! AMATORI „MASCARICI” GASESTI IN TOATE DOMENIILE !SI CARE ESTE REZOLVAREA? VINE PROFESIONISTUL EMANUEL (CE NUME,CA FILMUL ALA EROTIC DIN ANII 80)SA I BATA PE TOTI !?NU,SUNT ALTE METODE PRIN CARE POTI SA COMBATI,DAR DE UNDE NU I,CE SA CERI!

Bogdan  •  8 noiembrie 2014, 16:13

Am vazut clipul. Se vede de la o posta ca Teo a avut multa mila de papitoiul cu gura prea mare. Poate data viitoare Badea va reusi sa gandeasca (desi nu e capabil), inainte de a deschide gura. Cred ca si-a meritat-o si poate invata ceva din aceasta experienta.

Cristi  •  8 noiembrie 2014, 16:17

Mircea Badea a aruncat o provocare aiurea, fara sa stie cui se adreseaza. Mai departe a luat bataie din cauza asta (unde nu e cap, vai de picioare), iar restul e Can-Can! Ce zici tu intr-adevar are sens, dar ai dus lucrurile mult prea departe. Ideea e simpla: Alta data sa isi tina gura, pentru a nu mai ajunge in astfel de situatii penibile.

radu  •  8 noiembrie 2014, 16:20

Aveti dreptate numai partial. Intr-o confruntare fizica nu se stie niciodata cu exactitate cine va castiga. E doar sport de contact. Stiu dintr-un caz ca un tip care avea centura neagra a fost batut de un individ care nu stia decat lupta „ciobaneasca”. O lupta de acest tip nu-i acelasi lucru cu un concurs de chitara unde un profesionist este net avantajat in fata unui incepator. Ar mai fi de adaugat faptul ca Badea nu sta rau la conditie fizica. Faptul ca Badea instiga si provoaca a fost un element in plus. Fiecare a avut sansa lui, normal ca Badea avea sanse mai mici, dar era loc si de surpize (macar teoretic).

Adrian  •  8 noiembrie 2014, 16:20

Aveti dreptate d-le Tolontan! Nu de la amator aștepți discernămîntul, ci de la profesionist, care îl are înscris și în codul intern al sportului său. Din pacate foarte multi profesionisti au parasit de mult corabia….

Alex Chiria  •  8 noiembrie 2014, 16:21

Nu uita stimate domn Tolontan ca,Mircea Badea a jignit si amenintat primul..! daca Teodor Emi..nu ar fi fost educat in spiritul artelor martiale..mirciulica fara frica ar fi avut la aceasta ora in cel mai fericit caz pentru el.. asigurata o spitalizare de minim sase luni…!
Prin absurd sa spunem ca mirciulica in trafic l-ar fi provocat pe Emi….sau pe alt sportiv…oare ce reguli si ce arbitrii l-ar mai fi scapat de ..bumbaceala..?! si sincer ..o merita din plin !
Asa ca stimate domn..nu uita ..mirciulica provoaca si jigneste aparat de A3..de camerele de luat vederi,de bodyguarzi..!

Comentează