Supraviețuitorul de la Colectiv a avut dreptate: conform coordonatelor GPS, două ambulanțe BGS și Sanador au ajuns în zonă, dar au fost refuzate! Ce spune Arafat

Într-un document din 2009, Arafat susținea că privații vor să folosească exercițiile cu statul ”ca mijloc de reclamă”. ”De aceea nu facem exerciții împreună”, susțin privații

joi, 17 decembrie 2015, 6:58

UPDATE: Poziția lui Raed Arafat pe facebook aici. Nefiind obișnuit cu relatările de presă, ci doar cu laudele și aplauzele pentru el și cu insultele incalificabile (inclusiv rasiste) ale suporterilor proprii pe contul său de facebook la adresa oricui nu-l elogiază, șeful Departamentului de Urgență susține că noi ”pictăm” interesați și mînați de la spate de cine știe ce scopuri. Nu facem nici un comentariu. De altfel, secretarul de stat nu neagă esența, și  anume că cele două ambulanțe BGS și Sanador au fost la Colectiv și au fost refuzate, ci doar inversează ordinea venirii lor.  Așa cum am promis, mîine publicăm o discuție amplă cu Raed Arafat. 

UPDATE: RISE vorbește azi și despre bacteriile secrete, pe care Ministerul Sănătății nu le găsește în spitale. 

UPDATE: Jurnaliștii de la RISE scriu despre felul în care sînt atribuite contractele de igenizare din spitale. A trecut aproape o săptămînă de la termenul în care Ministerul Sănătății a promis că va face public rezultatul inspecției legate de infecțiile din spitale. 

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

1
Raed Arafat scria în 2009 că ambulanțele private vor să-și facă publicitate dacă ar lua parte la exerciții comune cu ISU și SMURD. În acest moment, în cazul unui dezastru major, de pildă un cutremur,  privații spun că nu ar putea lucra eficient împreună cu statul pentru că nu au făcut aplicații. Arafat îi contrazice.

 

Sînt replici după lămurirea cărora am umblat o lună și jumătate.

Pentru că un alt mit #Colectiv merită clarificat.

Prima oară ne-am referit la morții ascunși. Acum, vorbim despre ambulanțele și medicii privați care ar fi fost blocați în seara catastrofei.

Pe 2 noiembrie 2015, în seara ultimei zile de doliu național, Liviu Mihaiu realizează la TVR o ediție specială a emisiunii ”Între bine și rău”.

Se pun tot soiul de întrebări incomode.

Este momentul în care televiziunea publică încearcă să-și răscumpere absența emisiei din noaptea tragediei. Prezent și el în emisiune, Dragoș Pătraru le explică în clar lui Raed Arafat și lui Daniel Dragne, prim adjunctul de la IGSU, că ”românii s-au păcălit de atîtea ori cu autoritățile că e normal să fim sceptici”.

Calmi, Arafat și Dragne, plus ministrul Bănicioiu, care intervine telefonic, descriu ceea ce urmau să devină adevărurile oficiale ale tuturor acelor zile: pompierii nu știau de Colectiv, intervenția a mers impecabil, au fost suficiente ambulanțe, salvările private n-au existat și n-au fost refuzate, România are suficiente resurse medicale și răniții vor fi îngrijiți ca în orice țară din Europa.

La scurt timp după startul emisiunii, în platou are loc următorul dialog:

”Liviu Mihaiu: Am și eu o întrebare. Există acest zvon, nu e verificat, am înțeles că în apropierea locului tragediei este un centru al BGS, care are salvări și chiar oameni. Am înțeles că ei nu au putut să intervină…

Raed Arafat: Deci. Zvonurile astea sînt lansate. La fiecare caz se lansează zvonuri, mai ales cu sectorul privat. Că ce bine ar fi dacă sectorul privat era acolo! Deci haideți să ne înțelegem clar: legislația ne permite să-i chemăm și chiar să-i chemăm obligatoriu să vină și după care să-i decontăm. N-avem nici o problemă. Asta-i legea numărul 95. Nimeni n-a zis privatul să nu intervină!

Liviu Mihaiu: Dar i-ați chemat?

Raed Arafat: Nu.

Cătălin Tolontan: Dar au vrut să vină?

Raed Arafat: Nu.  N-am nici o informație…

Alin Pandaru (supraviețuitor Colectiv): Ba da, au vrut să vină și n-au fost lăsați de poliție să vină!

Raed Arafat: Cine, vă rog, v-a zis?!

Alin Pandaru: Am martori care mi-au zis că ambulanțele private n-au fost lăsate de mașinile de poliție să vină.

Raed Arafat: Cine a zis acest lucru?!

Alin Pandaru: Vecinii care erau acolo.

Raed Arafat: Credeți-mă că eu nu știu de acest lucru și eu nu știu că mașinile de poliție nu au lăsat vreun privat să intervină. Dacă privatul v-a zis că el a vrut să vină și n-a fost lăsat de poliție, va trebui să vină și să spună aici”. 

*sursa video: TVR

N-au venit privații, dar au venit coordonatele GPS.

Astăzi, putem publica date care confirmă că o mașină a BGS a fost în acea noapte, la aproximativ o oră după catastrofă, chiar pe strada care mărginește zona intervenției.

Și n-a fost singura ambulanță privată de la fața locului!

O mașină de la Sanador a reușit chiar să pătrundă dincolo de primul cordon.

Ambele ambulanțe private au fost însă blocate, pînă la urmă, de poliție, care le-a întors și le-a trimis, goale, pe drumul lor.

Datele de pe GPS și mărturiile adunate de către Gazeta Sporturilor confirmă cu exactitate ceea ce a spus, pe 2 noiembrie în studioul televiziunii publice, Alin Pandaru, supraviețuitorul incendiului de la Colectiv.

Să le luăm pe rînd.

”Cei de la BGS nu mai aveau sediul lîngă Colectiv, se mutaseră de puțină vreme undeva spre Vitan. Dar de la baza lor nouă și pînă la Colectiv făceau pe cheiul Dîmboviței, la acea oră, cîteva minute”, povestește cineva care cunoaște faptele din acea seară.

”Am aflat de tragedie din dispeceratul 112, cu care oricum noi sîntem conectați pentru că ISU subcontractează salvărilor private anumite cazuri”, spune o sursă din interiorul BGS.

De ce nu vreți să vă tipărim numele? ”Adevărul e că toți privații din sistemul de urgență se tem de Raed Arafat și e de notorietate că el ne e ostil. Nu vreau să expun firma la care lucrez”, susține omul de la BGS.

Dar nici ei nu rămîn datori.

Privații din sistemul de urgență îi sînt, la rîndu-le, ostili lui Arafat. Și nu numai privații.

În special vechii oameni de la Ambulanța București au un cui împotriva lui Arafat. ”Pentru că Raed a modernizat ambulanța, pentru că nu-i mai lasă să fure materiale medicale”, spune un susținător din sistem al lui Arafat.

Un exemplu-paranteză despre această ostilitate răsucită.

Pe parcursul documentării, au existat declarații dinspre oamenii Ambulanței București care susțin nu doar că la Colectiv au ajuns ambulanțe private, dar și că medicii din ele s-ar fi dat jos, fiind însă respinși chiar în momentele cînd acolo se făceau resuscitări cardiace.

Din documentarea Gazetei, această istorie e genul de mărturie deformată de subiectivism. Medicii de la ambulanțele private care au dorit să intervină nu s-au dat jos din mașini și nu au ajuns în apropierea victimelor. Chiar potrivit surselor din BGS și din Sanador, echipajele au rămas în ambulanțele întoarse de poliție.

O explicație potențială a confuziei: primul medic ajuns la fața locului a fost de la Ambulanța București, doctorul Radu Cotloș, care lucrează și pentru BGS. E posibil ca cineva să-l fi știut de la BGS și să-l fi confundat cu echipajele BGS. Dar în noaptea de 30 octombrie Radu Cotloș era în tură la Ambulanța de stat.

Revenim la momentul tragediei.

”Cînd am aflat de incendiu, am păstrat cinci mașini  libere și le-am comunicat celor de la ISU, prin 112, că sîntem gata să intervenim”, povestește o sursă din BGS. Și ce v-au răspuns? ”Nimic”.

Una dintre mașini a trecut însă, ceva mai tîrziu, prin zonă. ”A fost o acțiune pe cont propriu, care și-a asumat riscul, pentru că toți știm că Arafat e extrem de dur cînd vine vorba de imixtiunea privaților, iar legea îi  dă tot dreptul să facă asta. Ne putem trezi inclusiv cu licența ridicată. De aceea a stat și puțin acolo, doar trei minute”, explică sursa.

traseu
Tabelul coordonatelor GPS ale ambulanței BGS care a încercat să intre în zona clubului Colectiv

——-Descriere traseu——–

E ora 23:43:00.

Coordonatele GPS ale mașinii BGS cu numărul B43 LTX indică sediul BGS. Clădirea din colţul dintre Calea Vitan şi Splaiul Unirii, chiar lîngă podul care duce spre Tîrgul Vitan, spre lacul Văcăreşti.

De-aici e pornit aparatul, iar deplasarea propriu-zisă începe la 23:45:25, după aproape două minute.

Maşina face o mică buclă pe Calea Vitan, apoi se întoarce şi continuă drumul pe lîngă Dîmboviţa. Manevra nu ia mai mult de 50 de secunde. ”Atunci s-au gîndit că mai bine se duc la Colectiv”, explică cineva.

Drumul e liber. Durează 5 minute ca Ambulanţa să ajungă la intersecţia cu Bulevardul Mărăşeşti. În dreapta e pasajul, în stînga, peste pod, e perimetrul din jurul clubului Colectiv, străduţele care duc spre clubul afectat de accident.

Pe rînd, coordonatele arată că maşina înaintează pe bulevard. ”A oprit și aici l-au refuzat prima oară. Chestie de secunde, practic”. O taie repede. E vorba de secunde. Trece de Strada Bucur, apoi de „Cuza Vodă”, o altă cale de acces. ”E refuzat din nou: dați-i drumul, nu aveți voie cu ambulanțele private aici, i-au spus polițiștii imediat! Ne-a dat prin stație că pleacă, nu mai are rost să încerce și a treia oară”, spune cineva de la BGS. Totul a durat cam trei minute.

harta
Traseul ambulanței cu numărul de înmatriculare B43 LTX reconstituit de pe coordonatele GPS

Ambulanța nu întoarce nici pe „Leon Vodă” ori „Dimitrie Cantemir”, iar la 23:52:55, la exact 10 minute după start, a părăsit zona și e deja în faţa Parcului Carol.

Cu puțin timp înainte de mașina BGS, o ambulanță de la Sanador a fost mai norocoasă sau mai îndrăzneață.

”Cei de la Sanador au pătruns în zona unde medicii interveneau pe răniți. La un moment dat, mașina lor se vede și pe imaginile TV, dar nimeni n-a dat importanță atunci”, povestește o altă sursă.

Cei de la ISU au sesizat-o și poliția a întors-o dincolo de cordonul de protecție. ”Chiar în momentul în care ambulanța de la Sanador ieșea, BGS mai făcea o încercare scurtă să intre și a renunțat”.

Ambele mașini erau ”ambulanțe C”. În codificarea medicală de urgență, ambulanțele C sînt cele care au șofer, asistent și medic.

De pildă, din primele trei mașini de la Ambulanța București sosite la fața locului, doar una avea medic, pe Radu Cotloș, celelalte două fiind cu asistente.

În emisiunea de la TVR  de pe 2 noiembrie, Raed Arafat spunea că la momentul invocat de supraviețuitorul de la Colectiv, și care se potrivește cu datele GSP, ”aveam ambulanțe SMURD suficiente, am întrebat pe cineva și mi-a spus că avem cinci ambulanțe goale”. 

Declarația sa este imposibil de pus în context pentru că, deși au promis încă de pe 2 noiembrie, cei de la ISU nu au făcut publică nici acum lista detaliată a sosirilor la locul accidentului.

După cum nu au fost făcute publice două rapoarte importante despre Colectiv:

  1. Raportul cerut de Dacian Cioloș lui Raed Arafat despre situația și intervenția de la ISU.
  2. Raportul promis de Ministerul Sănătății după ce a prelevat probele pentru infecțiile spitalicești din cele 11 unități unde au fost tratați răniții de la Colectiv.

Revenind din nou la noaptea tragediei.

După refuz, firmele private au confirmat că mașinile lor, inclusiv cele două care ajunseseră în zona Colectiv, au rămas la dispoziția ISU pentru celelalte urgențe din oraș, ”unde colaborarea a funcționat normal”. ”Nici nu a fost o noapte prea încărcată, exceptînd situația de la club”.

”Interesant e că, probabil din solidaritate și reținere, în noaptea de 30 spre 31 octombrie, au fost sensibil mai puține apeluri la 112 de la bucureșteni față de o noapte normală” sursă de la Ambulanța București

Încercările privaților de a participa la sistemul național de urgențe sînt mai vechi.

Și eșecurile sînt tradiționale.

Remarca pe care și Dragne, și Arafat au făcut-o în emisiunea din 2 noiembrie că e dificilă comunicarea cu serviciile private este recunoscută și de partea cealaltă. ”Așa e, în acest moment dacă, Doamne Ferește!, intervine vreun cutremur sau vreo catastrofă majoră, cooperarea va fi dificilă”, spun cei de la privat.

Dar ei susțin că asta e din cauză că au fost excluși de la orice exerciții comune. ”Din decizia lui Arafat!”, spun ei.

”Raed Arafat este obsedat de imagine și de media. Preocuparea lui excesivă pentru imaginea proprie și pentru cea SMURD l-a adus în faza de a considera că toată lumea aleargă după imagine”, spun cei de la privat. Ei dau exemplul unui document din noiembrie 2009, în încheierea căruia Raed Arafat scrie:

”E nevoie de proceduri care să aibă și rolul de a preveni folosirea exercițiilor efectuate de către instituțiile statului ca mijloc de reclamă pentru serviciile private comerciale, luînd în considerare mediatizarea pe plan național și local a acestor evenimente” Raed Arafat, în Punct de Vedere al Comisie de Urgență, Iași, 7 noiembrie 2009

Potrivit celor din serviciile private, consecința a fost că au fost excluși de la orice exerciții de urgență alături de SMURD și ISU ”ca să nu cumva să ne facem reclamă”.  ”Vi se pare o judecată în interesul publicului?”, spun ei.

În acest moment, legea 95 din 2006, invocată de Raed Arafat în același Punct de Vedere spune că ”Urgența este apanajul statului, iar în cazul urgențelor majore rolul serviciilor private este doar acela de transport medical asistat al victimelor”. Ceea ce, la Colectiv, nu s-a întîmplat.

Pentru că aceeași lege spune că ”acest lucru este făcut numai la cererea expresă și în coordonarea șefului ISU”. Care nu a cerut asistența privaților.

În seara de la Colectiv, deși a fost anunțat public de Raed Arafat și de Gabriel Oprea, Planul Roșu a fost cerut inițial de șeful ISU și declarat de prefectul Capitalei (conform Ordinului MAI din septembrie 2010).

Tot inspectorul șef este cel care, potrivit reglementărilor, ”3. Poate solicita pe o durată limitată şi echipajele serviciilor private de ambulanţă, dacă situaţia o impune”

Cei de la ISU au considerat că situația nu o impune.

Conform documentului care explică viziunea lui Arafat, unica ”situație care prevede mobilizarea serviciilor private de ambulanță este cea în care serviciile publice sînt depășite”. Ceea ce statul nu a considerat că s-a întîmplat la Colectiv.

Doar că privații susțin că și dacă statul va considera la un moment dat că e depășit, și va apela la ei, va fi prea tîrziu de vreme ce orice pregătire comună a fost interzisă.

Am reușit să luăm legătura cu Raed Arafat cu puțin timp înainte de închiderea ediției. ”Nu am date despre cele două ambulanțe la care vă referiți. Și să știți că se fac exerciții cu privații”, a spus șeful Departamentului de Urgență. ”Ar trebui să-l caut pe polițist. Dar să știți că, probabil, au fost inițiative personale, pentru că ambulanțele private erau alocate la urgențele 112 din oraș, care au rămas prin dislocarea către Colectiv a mașinilor SMURD și ale Ambulanței”, a spus el.

”Cine a dispecerizat în acea noapte din partea ISU a făcut-o foarte bine, potrivit Planului Roșu”, a conchis medicul.

Mîine vom publica o discuție amplă cu Raed Arafat.

El vorbește despre  presiunile la care este supus.

Au fost și sînt și acum presiuni pentru destructurarea sistemului public de urgență. În toată Europa sînt presiuni. Oamenii trebuie să știe însă că, dacă faci pasul, foarte greu revii apoi la un sistem bazat pe responsabilitate și nu pe profit!”, spune Arafat.

BGS și Sanador au refuzat să comenteze oficial situația din noaptea de la Colectiv.

 

 

Comentarii (135)Adaugă comentariu

Flroin  •  17 decembrie 2015, 11:18

Haideti domnule Tolontan nu mai faceti atata campanie pro ambulante particulare gen BGS sau Sanador,au fost destule ambulante acolo,nu ambulantele au fost problema,problemele sunt altele care au dus la acel dezastru si de asemenea alte probleme au aparut dupa ce ranitii au ajuns in spital.Pai daca BGS,Sanador sau oricare alta companie particulara preiau serviciul de ambulanta de Stat vom ajunge sa nu ne mai permitem sa fim salvati in caz de urgenta pentru ca noi suntem tara cu salarii de 2 lei.Si oricum eu nu imi doresc sa ajung pe mana celor de la BGS o firma de paza cu multe,foarte multe scandaluri in trecut,daca ajungem sa depindem de BGS pentru interventie in caz de urgenta suntem terminati cu totii.

Alex  •  17 decembrie 2015, 11:19

Domnule Tolontan, sa analizam daca este Domnul Arafat interesat exclusiv de propria imagine, sau de imaginea SMURD, sau sa intuiesc daca sunteti echidistant sau aveti interese proprii este inutil, cel putin deocamdata. Foarte interesant, si mi se pare un subiect bun de analizat pentru un jurnalist ca Dvs., urmatoarea afirmatie: ”Au fost și sînt și acum presiuni pentru destructurarea sistemului public de urgență. În toată Europa sînt presiuni. Oamenii trebuie să știe însă că, dacă faci pasul, foarte greu revii apoi la un sistem bazat pe responsabilitate și nu pe profit!”. Nici intrebarea daca afirmatia este adevarata sau nu iar nu este o directie de a va canaliza energia pentru ca este evident, sau ar trebui sa fie evident pentru toata lumea faptul ca traim intr-o societate mercantila, profund corupta si orientata spre valori sinucigase. Curios sunt eu ce se intampla in tarile care au destructurat sistemului public de urgență? Functioneaza mai bine sistemul privat? Costurile pentru a beneficia de un astfel de serviciu privat, care sunt? Raportat la saracia evidenta din Romania se poate implementa un astfel de sistem?...sau ajungem in situatia in care de ambulanta pot beneficia doar locuitorii Snagovului? Va recomand un studiu/investigatie/analiza constructiva, nu neaparat sau exclusiv articole distructive, chiar daca ele sunt adevarate. Prieten nu imi este ala ca imi spune ca sunt prost ci acela care imi spune ce sa fac sa nu mai fiu prost sau cum sa ma protejez de propria-mi prostie!

drako  •  17 decembrie 2015, 11:57

Tolo,dupa ce-l dai jos pe Arafat promiti sa te intorci la sport ?

Cătălin Tolontan  •  17 decembrie 2015, 12:02

@Flroin: nu e nici o campanie pentru nimeni si ne e indiferent unde duc faptele. Noi le aflam si le expunem. Asta face presa, interpretarea e la latitudinea dvs.

cetatean  •  17 decembrie 2015, 12:41

De ce nu se desfiinteaza Departamentul pentru Situatii de Urgenta, structura infiintata cu dedicatie pentru domnul Arafat? Acest DSU mai mult complica lantul decizional in situatii de urgenta.

ionascu  •  17 decembrie 2015, 12:50

Cand cineva mia spus ca *** nu am crezut chiar am incercat sa-l combat, dar din pacate acum mi-amdat seama cum in spatele ***Sa vi tu *** sa combati un om care a facut pentru tara asta cat 20 de milioane de Tolontani, nu este o familie din tara asta sa nu fi apelat la serviciile SMURDULI toti recunoscand ce a facut omul asta pentru noi.Putem spune fara sa gresim ca *** Basescu a gasit in Tolontan cel mai bun exponent.Rusine ******

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Reus  •  17 decembrie 2015, 12:52

Consluzia indubitabila a acestui articol, extrasa in mod corect si obiectiv, este aceea ca Arafat a avut dretate absoluta si nu a mintit cu nimic in momentul in care a oferit raspunsul la intrebarea adresata in emiunea TVR: Arafat nu a chemat salvarile private si NICI NU A STIUT ca acestea au venit din proprie initiativa si, mai ales, ca li s-a refuzat accesul de catre politie (nu de catre el). In rest, este un subiect distinct (felul in care colaboreaza statul cu aceste firme private), care trebuie analizat, obiectiv (ci nu subiectiv si cu interes personal), separat de cazul colectiv.

Maria  •  17 decembrie 2015, 12:54

Tie ce-ti iese la afacere ???? Cat de josnic sa fi totusi, sa te dedai la astfel de practici ........trist este ca sunt destui care pun botul.

gogu  •  17 decembrie 2015, 13:04

smurd-ul este privat nu de stat nu mai fura asistentele cearceafuri, f*** de la 1000 de ambulante si oamenii crapa la fel de bine asigurarile sunt platite ca sa te *** de bani nu doamne fereste sa primesti o aspirina mai bine crapi si te proceseaza popii alti bugetari care nu fac nimic fara taxa de protectie

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Valer  •  17 decembrie 2015, 13:13

Catalin Tolontan, este de notorietate faptul ca esti o "trompeta" a basismului si a lui Traian Basescu. Ceea ce faci tu este sa-i duci razbunarea mai departe si sa-i denigrezi dusmanii, Raed Arafat fiind in capul listei. Anchetele tale sunt total lipsite de credibilitate in ochii mei si in ochii oricarui om normal la cap. Nota tendentioasa este mai mult decat evidenta

Cris  •  17 decembrie 2015, 13:21

Da! De acord! Concluzia este urmatoarea: 1) supravietuitorul de la Colectiv a avut dreptate partiala (salvarile privatilor au ajuns la fata locului, dar la spartul targului...si parca, asa, ca sa-si faca nitica imagine si reclama pe seama unui eveniment nefericit, din moment ce nu fusesera chemate si stiau ca, potrivit legii, nu puteau sa intervina decat daca fusesera chemate in prealabil); 2) Arafat a avut dreptate in tot ce a sustinut in cadrul emisunii tv (nu chemase salvarile private si nici nu stia ca ajunsesera la fata locului si cu atat mai putin ca li se refuzase participarea de catre politie, caci politia nu ii raportase acest lucru si, oricum, procedase corect, intrucat, nechemate in prealabil, nu puteau interveni in mod legal). Simplu si la spate pierdut! La fel ca si articolul in speta.

Cătălin Tolontan  •  17 decembrie 2015, 13:24

@valer: am inteles, nu e nici o problema, nu vrem sa cistigam nici un concurs de popularitate. Treaba noastra e sa publicam informatii indiferent pe cine deranjeaza ele. ---------- In 2014, cind investigam Gala Bute, s-a suparat Traian Basescuhttp://www.dcnews.ro/basescu-il-ataca-pe-tolontan_451656.html -------- Acum te deranjezi tu. E dreptul vostru, al fiecaruia. Iar al nostru e sa publicam in continuare.

G48ri3l  •  17 decembrie 2015, 13:25

@Catalin Tolontan, tu chiar ne crezi tampiti, foarte bine, doar ca este parerea ta, asa cum o avem pe a noastra despre tine. Nu, tu nu expui nimic, faci campanie pro sistem de urgenta privat, pentru ca nu respecti nimic din regulile jurnalismului deontologic. NU EXISTA NICIUN COMUNICAT BGS sau SANADOR. Nu ai furnizat niciun nume a celor de pe ambulantele respective. De ce sa le fie frica de Arafat, atat timp cat nu sunt platiti de Arafat?? Cu frica si ticalosie nu se rezolva imensele probleme dintr-un sistem, mai mult, nu cu semnalarea unor situatii infime, in detrimentul unora uriase, cum sunt cele din ANM, ANI, DNA, ASF, DIICOT, ICCJ. Daca esti mare jurnalist investigational, spune-ne de ce stau dosarele la sertare cu anii inainte de a fi solutionate??

G48ri3l  •  17 decembrie 2015, 13:29

@Catalin Tolontan si mai este o problema, de ce te folosesti de vizibilitatea pe care o are Gazeta Sporturilor pentru a-ti expune elucubratiile?? De ce nu-ti dai demisia si fa-ti propriul website sau jurnal sau orice altceva, sa vedem cine iti mai citeste prostiile si promit ca acolo nu-ti mai comentez, pentru ca ar fi clar.

Maxentiu  •  17 decembrie 2015, 13:34

Sacalii simt miros de singe proaspat si dau tircoale. Deocamdata, nu se pot apropia, pentru ca sint acolo leii. Dar incearca si ei. Mai devreme sau mai tirziu, tot vor prinde o ciozvirta. Desigur, orice asemanare intre ambulantele private si sacali e pur intimplatoare. Si ideea unei legi care sa oblige leii sa-si cedeze prada sacalilor e o pura speculatie. Ca si legea care ar limita numarul ciinilor la stina ca sa nu-i deranjeze pe vinatori. Ah, stati asa. Legea asta a intrat deja in vigoare.

Stefan L  •  17 decembrie 2015, 13:34

Omu isi face treaba performant, i s-a dat sarcina de la ofiterul superior sa-l rezolve pe Arafat. Miza sunt banii din sanatate, vezi legea sanatatii a lu basescu. Noroc cu Arafat ca n-a trecut. Deci multumim Raed. Tolo, las-o moale ca n-a mers acu, este timp, e si interesu tau, se prelungeste misiunea, retributia etc.

cindrel lupe  •  17 decembrie 2015, 13:38

Astept cu incredere articolul promis pentru maine. Cat despre "flroin" si compania, nu merita comentarii.

Geta  •  17 decembrie 2015, 13:42

daca nu era arafat nu aveam smurd...vezi-ti de magariile tale tolontan.....

garett  •  17 decembrie 2015, 13:46

Aveam o parere in general buna despre activitatea dvs, insa constat ca in ultima perioada v-ati specializat in aruncarea cu noroi in stil tabloid! inteleg, setea de notorietate e mare si unii sunt pregatiti sa calce pe cadavre, ad literam daca se poate, doar ca sa-si creasca "cota de piata"! Dl. Arafat a construit ceva! Cu bune si rele, a facut totusi ceva palpabil! Ceva care salveaza vieti. Dumneavoastra cu ce va laudati? Cu cantitatea de noroi pe numarul de file A4? Jenant!

Claudiu  •  17 decembrie 2015, 13:48

Cataline , apreciez eforturile tale de a expune realitatea in jurul unui eveniment mai mult decat tragic. ca si cu udrea ai expus multe lucruri interzise sau special ascunse publicului. totusi ,te-as ruga sa iti intorci fata si spre ceea ce se intampla in fotbalul romanesc ( din cauza presei care e complice , cooperativa si blaturile sunt pe fata ). cum iti explici ca nimeni , absolut nimeni din presa nu spune ceea ce o tara intreaga vede si cunoaste ? chiar atat de multi bani au ajuns in presa ca sa taca ? e strigator la cer . noi suporterii ne simtim umiliti, iar copii nostrii invata ca in sport nu castiga cine e mai bun, ci cine "cotizeaza" sau are mai multi prieteni. din punctul asta de vedere , prin fotbal, care e fenomen social, toata tara invata ca azi numai prin furt si coruptie poti invinge. foarte trist . cum sa spun copilului meu ca "x " a castigat , fiindca "y " era echipa satelit si s-a dat la o parte ? asta nu mai e sportul care promova spiritul invingatorului, ci care promoveaza spiritul coruptiei ...si copii nostrii inteleg si invata, si cand se vor face mai mari vor pune aceste lucruri banale deja , in practica .

brod  •  17 decembrie 2015, 13:51

este o luptă acerbă a firmelor private să înșface (pe bani mulți, firește!) servicii pe care salvarea și SMURD-ul le oferă gratuit. în fond, domnii de la BGS și ceilalți au stat la pândă, anunțându-se repede să apară primii, ca și cioclii de la pompele funebre, care pândeswc poarta spitalului. NOTA DE PLATĂ VENEA PE URMĂ! știți că la PULS, cea mai banală chemare la domiciliu, cu o măsurare a tensiunii și un algocalmin prescris costă 400 lei? aici a fost bătălia acerbă, inclusiv în 2011-2012, pe acea nouă lege a sănătății, care le deschidea larg porțile profitului, după sistemul asigurărilor din SUA. Udrea & Cocoș & Patriciu & Păuneștii erau pregătiți... de aia l-a înjurat Băsescu pe Arafat. că fac ei mai bine... și mai rentabil!

Mihai  •  17 decembrie 2015, 13:52

Sa-ti fie rusine, Raed Arafat. Dracusorul asta invelit in chip de inger de niste binevoitori. Voi aveti impresia ca daca nu era Raed Arafat se intervenea in Romania tot cu salvarile alea Dacia Break? Cat a putut sa minta nesimtitul asta si nu pateste nimic. Cata dreptate a avut Basescu atunci cand l-a dat afara. Da au iesit ultrasii pesedeului si au facut haos in Bucuresti.

Cătălin Tolontan  •  17 decembrie 2015, 14:00

@garett: deci aveati o parere buna cind scriam despre ridzi si udrea, dar aveti o parere proasta cind scriem despre colectiv. Si ziceti ca noi avem o problema?

Adrian  •  17 decembrie 2015, 14:13

Și încă nu să aflat totul

garett  •  17 decembrie 2015, 14:19

Gala Bute afost un eveniment sportiv, povestea cu ridzi, sa zicem ca a avut oaresice tangente cu sportul, ministerul se numea "al tineretului si sprtului" cred, deci da, e rezonabil sa vezi anchete legate de acestea in Gazeta Sporturilor. Exceptand situatia in care ziarul in care publicati si-a schimbat intre timp denumirea in "Gazeta antisistem de sanatate in general" sau "Gazeta antiSMURD" dpmdv ceea ce faceti este doar o vanatoare de vrajitoare! Wow, ati descoperit tainele infectiilor intraspitalicesti! Felicitari, ati descoperit ce stie toata lumea! Si in acest proces ati si atacat nitel niste oameni care incearca sa faca ce pot mai bine cu mijloacele pe care le au la dispozitie! Dar e mai interesant sa-i blamezi "cu sfanta manie proletara" decat sa le recunosti meritele, nu-i asa? Apoi v-ati apucat sa puneti nitel umarul sa mai si darmati statuia lui Arafat: "Vai, a mintit, ISU stia de existenta clubului si el ne-a spus ca nu stia". De-a dreptul shocking, my dear! Stiti ca la vestiarul terenului de fotbal din comuna Fundu Moldovei nu curge apa calda? Cum, nu stiti??? Pai sunteti gazetar sportiv, ar trebui sa va dati demisia! Acum v-ati indreptat tirul spre SMURD. Mai rog, de fapt tot spre Arafat, cu care pareti sa aveti de fapt o problema personala! Dar, repet, omul acela a creeat ceva! E si darmarea unui sistem o modalitate de a ramane in istorie, de acord! Dar intrebati-va cat de onorabila este aceasta modalitate...

Chianti  •  17 decembrie 2015, 14:23

Ia te uite ce de aparatori are Arafat si cum toti ii apara pe saraci de hulpavii privati care vor sa le ia banii (aia pe care oricum nu-i au)! In realitate, Arafat: 1. A dat chix in cazul Colectiv (neverificare ISU, interventii neplanificate, spitale total improprii) 2. A dat chix in cazul cu avionul in Apuseni (mobilizare proasta, interventie intarziata, ce cauta o studenta in avion etc) 3. A dat chix in cazul elicoperului la Siutghiol parca (interventie tarzie, echipaje neinstruite si nedotate etc) 4. A dat chix in cazul planorului disparut si reperat de un turist 3-4 luni mai tarziu. Cam multe chixuri pentru o asa mare somitate. Meritul major al lui Arafat e ca a transformat o initiativa privata vivace (SMURD) intr-o organizatie anchilozata de birocratie si interesele patronului spiritual.

G48ri3l  •  17 decembrie 2015, 14:29

Teorie de mare jurnalist, daca esti de acord cu el intr-o problema, trebuie sa fii de acord cu el in orice problema!!! Bravo, confirmi tot ce am spus pana acum despre tine. "@garett: deci aveati o parere buna cind scriam despre ridzi si udrea, dar aveti o parere proasta cind scriem despre colectiv. Si ziceti ca noi avem o problema?"

vlad  •  17 decembrie 2015, 14:30

adica a ajung o masina dupa o ora si douazeci de minute si asta e o proba de rea vointa din partea lu' Arafat? bai nene, nu crapa obrazu' ala? Macar asa, pe la margine?

Aida  •  17 decembrie 2015, 14:37

Si cine stie cate o sa se mai descopere pe parcurs...

Rubi  •  17 decembrie 2015, 14:47

Arafat a fost prost. Trebuia sa le permita astora din privat sa isi ofere serviciile si apoi sa le inainteze factura rudelor victimelor de la Colectiv. Pt. ca serviciul acestor firme private este contra cost. Si doar nu o sa se astepte cineva sa permitem statului sa deconteze in cazul respectiv factura pt. serviciile private. Dar ce, pt. rudele mele si ale altora, care au apelat si apeleaza in continuare la serviciile private, a decontat/deconteaza statul ceva?

emil  •  17 decembrie 2015, 14:51

D-le tolontan---ți-am scris cu „t” mic ca să-nțelegi cât de mic ai ajuns insistând precum prostul satului în a scrie despre Dr. Raed. Fă bine și nu ne mai stresa cu articole referitoare la „COLECTIV”, se vede de la o poștă că ținta ta este Dr. Raed. Ți-am citit cu interes articolele referitoare la sport, acum însă mă văd nevoit să-ți suport articolele care nu au nicio legătură cu sportul. Poate vrei să-ți faci reclamă într-o revistă de sport, înțelege însă că nu ne interesează politica. Nu am avut intenția de a te jigni, însă toate au o limită... mulțumesc.

Mihai  •  17 decembrie 2015, 15:01

Pentru Emil, Nice try, Raed Arafat. Sa-ti fie rusine, Raed Arafat.

liviuemil  •  17 decembrie 2015, 15:10

Din punctul meu de vedere nu conteaza cine ajunge primul la fata locului dintre melc, testoasa si iepure. Important e ca legea sa fie aceiasi pentru toti iar toata lumea sa fie responsabila in astfel de actiuni. Banii sint ultimii la care te gindesti in astfel de momente. Iar daca lucrurile trebuiesc indreptate indiferent de costuri, atunci asa sa fie. Am sau nu dreptate???

Doru  •  17 decembrie 2015, 15:12

Cataline,vreau sa te rog sa nu te opresti din aceasta ancheta pentru nimic in lume..Ai ramas singurul care ar mai putea scoate adevarul la suprafata.Daca te opresti sunt convins ca asa vor ramane toate pentru totdeauna.Trebuie sa se poata sparge "buboiul" acesta odata.Si sunt convins ca esti foarte aproape.

Andu  •  17 decembrie 2015, 15:21

...Numai fiti atat de ***,naivi si numai aveti impresia ca Arafat va vrea binele.Incetati aceste lucruri numai fiti copiii...v-au spalat *** astia creierii de tot cu televiziunea.Tre sa fii un barbar...incat ambulantele private sa se soseasca la tragedie...iar tu sa le ignori...pentru ca vrei tu sa-ti etalezi *** tale din SMURD cumparate pe banii prostiilor...intamplarea face sa lucrez in privat...sa stiu toate aceste lucruri...nu sa le aud ca voi toti ceilalti din gura altuia...daca nu se dorea tratarea pacientilor in spitalele pivate din Romania...puteau macar sa lase ambulantele private sa ajute la transport....dar ARAFAT trebuia sa-si faca reclama...e inadmisibil ca ambulantele Sanador sa ajunga la locul tragediei din proprie initiativa....si sa nu fie bagate in seama sa acorde...Fratilor desteptati-va...ca v-ati *** de tot!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

G48ri3l  •  17 decembrie 2015, 15:24

@Doru, cand te trezesti, culca-te la loc!!!

otto  •  17 decembrie 2015, 15:36

Arafat esti un *** manevrat politic! In cazul mortilor din Lacul Siutghiol "refugiatul" Arafat declara: "nu au strigat suficient de tare după ajutor". Vezi http://www.viata-medicala.ro/Intre-ghilimele.html*articleID_9594-dArt.html In cazul Colectiv ne-a servit numai minciuni si intoxicari impreuna cu "politicul. Prin firma lui privata cu care a inceput la Tg Mures s-a lipit ca o capusa de CNAS. Acum, normal ca nu vrea sa apara langa el alte capuse. De asta a refuzat ajutorul privatilor. Acum el nu mai este privat... este "actionar" la CNAS, nu vrea sa mai *** nimeni! Singurul "***r" este el... Asa ca "REFUGIATULE" ***. Lasa-ne!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

G48ri3l  •  17 decembrie 2015, 15:46

@Andu esti atat de ignorant, incat, daca te-ai lovi cu capul de perete, nu ti-ar trece prin gand sa-l ocolesti. Comentariile astora ca tine, dau masura sustinatorilor lui Tolontan. Keep up the good work!!

Cătălin Tolontan  •  17 decembrie 2015, 15:48

@Doru: nu sintem singuri, vezi si investigatiile facute de cei de la RISE sau Romania libera. Si nu ne vom opri ca nu ne putem opri din respirat. Asta e meseria, cita vreme o facem vom continua in acelasi fel.

Pinguinu  •  17 decembrie 2015, 15:53

Catalin, ai idee..maine ploua?

eu  •  17 decembrie 2015, 15:56

voi cei care nu faceti parte din sistemul asta, ori vorbiti de pomana, ori nu aveti ce face, ori va place sa-l pupati *** pe UNU. Inainte se furau cearceafuri si pansamente...... acum se fura milioane din achizitii sau se fac achizitii de milioane pe "pansamente" (daca intelegeti ce zic). Ambulante echipate doar cu echipamente ..... ca personalul.....e la pamant ........pregatit la apelul ciorapilor. Oameni fara vina de altfel .. transformati in salvatori in cateva saptamani.... (subscriu saptamani.. nu luni... ani) si aici vorbim de medicina nu de mecanica . Astepti sa vina ambulanta sa te faca bine sa apare Ion de era zugrav cu oxigenul in mana transformat la 40 de ani in paramedic. Ambulante care blocheaza intersectii si unitatile de primiri urgente cu persoane care pot fii tratate la domiciliu sau cu betivi si ***, persoane care nu au ce cauta in parterul acestor spitale. Aici unde se duc si cum se consuma bani????? de ce ne uitam doar la poze ?? Cate resuscitari se fac .. 2000 sa zicem ..... este vreuna cu success ??? maxim cred ca zerro Are copilul febra si vreau sa il consult ..... chem smurdul ca au prioritate la spital si nu mai stau la coada ... vai ce destepti sunt romanii ... Doamne fereste sa ai nevoie de o perfuzie ceva ........ Cei mai jmekeri suntem .... de asta suntem prin nume numiti romani Femei batrane care cheama luni dimiteaza masina rosie sa le duca la spital la analize ca e inceput de luna si au plafon ...... Sunt multe exemple de dat ... Atat vreau sa concluzionez ..... sunt buni acolo si ei in sistem dar sa avem grija la atributiile lor. Deja simt ca vor sa submineze sistemul sa-l sufoce. Eu prefer asistenta medicala de la un profesionist nu o resescitare fara effect in timp util.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

mircea  •  17 decembrie 2015, 15:56

”Cei de la BGS nu mai aveau sediul lîngă Colectiv, se mutaseră de puțină vreme undeva spre Vitan. Dar de la baza lor nouă și pînă la Colectiv făceau pe cheiul Dîmboviței, la acea oră, cîteva minute”. ”Am aflat de tragedie din dispeceratul 112, cu care oricum noi sîntem conectați pentru că ISU subcontractează salvărilor private anumite cazuri.” 1. Cum D-zeu nu-si da nimeni seama ca ceva e putred aici ? Adica cei de la BGS au aflat de tragedie simultan cu cei de la ISU, SMURD, Ambulanta, Politie etc (pe scurt, "autoritati"), au ambulantele foarte aproape de locul respectiv, insa nu au fost lasati de autoritati sa intervina ? Pai ei trebuiau sa ajunga primii acolo, inaintea autoritatilor ! Insa ei NU AU VRUT sa mearga acolo SA SALVEZE oameni !!! Ei au vrut sa mearga acolo SA FACA BANI !!! Insa, pentru a le fi decontata interventia trebuiau sa astepte sa fie chemati (in cazul in care Ambulanta si SMURD nu mai faceau fata). 2. Desi ambulanta BGS a fost oprita de Politie de doua ori si le-a fost interzis accesul in zona, conform datelor GPS, aceasta a trecut la cativa metri de clubul Colectiv !!! Nici asta nu vi se pare dubios ?!? 3. "BGS și Sanador au refuzat să comenteze oficial situația din noaptea de la Colectiv." Si-atunci de unde sunt acele date de pe GPS ? Un parcurs de-ala pot face si eu foarte simplu si apoi sa-l arunc "jurnalistilor de can-can". Modific data aparatului GPS, dau o tura prin zona, listez logurile si gata. Inca o data, domnul *** ne-a demonstrat cat de subiectiv poate fi si ca in continuare, prefera sa publice informatii de la orice neica nimeni, fara a le verifica in prealabil.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Subiect de dezbatut public pe site…  •  17 decembrie 2015, 16:18

Ok. Inteleg demersul lui Tolontan. Propun si eu unul. Si vreau sa fie unul de interes public. Indic acum, lapidar, directiile lui, urmand sa dezvolt in urmatoarele. Isi au sau nu locul astfel de articole de investigatii sociale, cu iz politic, in paginile online ale unui ziar de profil exclusiv sportiv, precum GSP. Dac nu, cum de permite GSP confuzia creata? Daca da, mai ales plecand de la teza lansata in trecut de Tolontan, cum ca scrie pe un blog personal (si prin urmare ar putea sa scrie despre ce ar vrea), din ce considerente şi mai ales pe ce criterii este acceptat acest blog personal (cu tematica "nesportiva") in paginile unui ziar de sport? Contextualizat, criteriul care sta la baza publicarii acestui blog în paginile online ale GSP este unul pur personal, subiectiv - relatia per ansamblu a autorului cu GSP (Tolontan este si redactorul sef al ziarului). Prin urmare, acest criteriu ridica, simultan, atat o problema, profunda, de deontologie jurnalistica (Tolontan isi foloseste functia in scop pur personal, respectiv acela de a-si promova un blog personal care nu se subordonează atributiilor functiei detinute si domeniului de activitate al ziarului), cat si una, estimat, de legalitate, de posibil tratament inechitabil si discriminatoriu la adresa prezumtivilor doritori care si-ar manifesta intentia de a fi preluate blog-urile personale (prin care ar publica diverse articole de genul unor opinii personale in varii domenii, chiar daca nu au experienta necesara, precum in speta) in paginile GSP, iar acestia ar fi refuzati. Per a contrario, pt. ca GSP sa probeze respectarea principiului egalitatii de tratament de catre (precizez ca acest principiu juridic este aplicabil, a pari, atat sectorului public, cat si celui privat, atat persoanelor juridice, cat si celor fizice), acesta ar trebui sa permita publicarea in paginile sale online si a altor blog-uri personale care ar trata diverse chsestiuni sociale. Bunaoara al subsemnatului. Sau al oricui, independent de relatia personala si/sau profesionala cu GSP, avand in vedere ca nici acest blog nu se subordoneaza atributiilor profesionale ale postului de redactor sef al GSP sau domeniului de activitate in genere al acestui ziar. Mentin subiectul deschis.

G48ri3l  •  17 decembrie 2015, 16:30

@Mircea, bravo, dar nu ai cu cine, toti inghit informatiile marelui deontolog pe nemestecate. Nimeni nu-si pune nici cea mai mica intrebare. Nici nu stiu ce ma nemultumeste mai tare, faptul ca un jurnalist scrie la comanda sau ignoranta celor care-l cred.

Subiect de dezbatut public pe site…  •  17 decembrie 2015, 16:34

Mentionenez ca unele dintre articolele acestui blog sunt chiar f. bune si utile. Problema pe care o ridic nu vizeaza stoparea articolelor, NICIDECUM, ci doar daca este macar deotologic sa fie asumat acest blog, fara continut sportiv, de catre GSP (prin influenta autorului blogului). Sau acest blog ar trebui sa functioneze, precum oricare altul, autonom, independent de varianta online a unui ziar cu al carui domeniu nu concorda?

Cătălin Tolontan  •  17 decembrie 2015, 16:35

@aaaaaa

matei  •  17 decembrie 2015, 16:41

Chestia asta cu sistemul de urgenta privat este chiar mai absurda decat sistemul de paza privat. In loc sa ne axam toti pe profesionalizarea si modernizarea sistemelor publice, se marseaza pe ideea unor sisteme private care, de fapt, nu aduc un plus de valoare. Aceste sisteme private au ca unic scop profitul - nu salvatul de vieti sau pastrarea sigurantei. Astfel, vor fi mai protejati si mai ingrijiti pacientii/clientii care ar aduce mai mult profit :). Te admir, Catalin, pentru tot ce faci si ai facut ca jurnalist, dar spune-mi tu daca ai vrea sa traiesti intr-un stat unde ai fi constient ca salvarea ta de la moarte depinde de o analiza financiara.

dans  •  17 decembrie 2015, 16:51

a ramas doar *** care a vazut ca sunt suficienti fraieri creduli care sa puna botul la toata punerea lui in scena. betia puterii e mai tare decit cea alcoolica.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristi  •  17 decembrie 2015, 16:54

D-le Tolontan, dumneata mai bine te-ai intoarce la ce probabil te pricepi: a fost corner sau a fost fault, arbitrul a suflat in fluier cu 0.09 secunde prea tarziu etc. Problemele cu care te ocupi acum te depasesc si arata CLAR ca lucrezi la ordin pentru a-l improsca cu noroi pe unu' sau pe altu'. Auzi la el .... coordonate GPS, intrebari-interogatoriu, calcule minutioase minute-secunde... Voi astia din presa chiar cine va credeti? Anchetatori? Politisti, procurori? Probabil ca banutii pe care ii iei pentru defaimarea d-lui Arafat si a sistemului crea dedansul itivor ajunge pana la pensie, nu, de bati campii cuasa gratie...

goguta  •  17 decembrie 2015, 16:55

Akhbar mos Arafat! ete ca se dovedeste ca nu esti ''rupt din Ra'', ba chiar uneori din cauza orgoliului matale dai in pamant, si dai rau!

Comentează

Știrile momentului pe tolo.ro

No items