Secvențe din lumea liberă

Ca europeni putem polemiza ireverențios, dar fără să ne urâm. Putem să ne apărăm drepturile fără să ne izolăm. Dar, mai presus de orice, prețuim libertatea

marți, 22 martie 2016, 2:41

Sulley Muniru iese de la duș. Steaua a câștigat cu 3-1. Își ia covorașul, se îndreaptă cu fața spre Mecca, îngenunchează și își începe rugăciunea.

Zeci de oameni privesc scena.

Stadionul din Ovidiu e undeva în câmp, în afara localității. Aici joacă Viitorul, echipa lui Hagi. Aici, sub pământul crăpat al Dobrogei, dogoresc focurile Asiei, cum scria deunăzi Răzvan Boanchiș.

Aici se întretaie Occidentul și Orientul și aici se roagă, netulburat, ghanezul Muniru. Un tânăr de 24 de ani e liber să-și invoce Profetul.

Însoțiți de murmurul salat-ului musulman, spectatorii zâmbesc și trec mai departe, vorbind despre fotbal și despre ale lor. „N-a fost penalty la Stanciu…”.

muniru


În tribuna Sălii Polivalente, portărița Mayssa Pessoa asistă la meciul echipei sale, CSM București.
Handbalista stă în tribună pentru că e accidentată, o doare spatele.

Campioană mondială cu Brazilia, Pessoa e la ultimul său sezon în România. Țară unde s-a simțit bine.

La un moment dat, Mayssa se întoarce și o sărută pe prietena sa, Nikki Shumaker. Mayssa e în stânga, Nikki, în dreapta.

sarut

Pe rândul din spate, un bărbat se uită, mirat sau dezaprobator. Undeva în dreapta scenei, fosta handbalistă Narcisa Lecușanu, acum secretar de stat, privește scena cu prietenie.

O scenă liberă, de la marginea unui continent liber.

 

Eliberat de puțină vreme din detenție, Mihai Stoica își amintește cum privea în închisoare semifinalele Ligii Campionilor la fotbal.

Într-un interviu pentru Antena 2, MM povestește: „Am stat cu Gică Popescu 11 luni în închisoare”.

„Camera avea o lățime de 1,36! Din asta, 80 de cm era lățimea patului și ne dădeam jos pe rând! A fost o chestie pe care nu o să o uit niciodată. Ne uitam la Champions League. Jucau Bayern Munchen cu Porto și Barcelona cu PSG. La Barcelona era antrenor Luis Enrique, la PSG, Laurent Blanc, la Porto, Lopetegui, iar la Bayern, Guardiola. Toți patru, jucători ai Barcelonei care erau în spatele lui Gică Popescu, pentru că, atunci când ieșeau pe teren, banderola era la el!”

 

„The New York Times” scrie că, în 2003, un judecător american a condamnat o femeie la 15 luni de închisoare pentru că acuzata a înscenat un accident de mașină, ca să-și încaseze asigurarea.

Pe 7 martie 2016, magistratul a redactat o opinie de 31 de pagini, după ce femeia a reclamat că-și găsește greu de lucru și a cerut să-și steargă cazierul. Nu pot să-ți șterg cazierul, i-a spus judecătorul din Brooklyn, dar a făcut altceva.

El a emis un „certificat federal de reabilitare” pe care fosta deținută să-l poată prezenta oricui va fi interesat.

Pentru că un asemenea „certificat de reabilitare” nu există în lege, judecătorul John Gleeson l-a desenat cu mâna lui.

Magistratul a motivat în scris: „Pedeapsa mea pentru infracțiunea pe care această persoană a comis-o a fost corectă, dar n-am avut nici o intenție să o pedepsesc la dificultatea nesfârșită de a-și găsi de lucru. Prin acest certificat, același sistem care a considerat-o demnă de o pedeapsă găsește acum că ea se poate alătura pe deplin comunității”.

 

O firmă multinațională s-a supărat după ce un coleg a vorbit, într-un material de opinie, în termeni critici despre produsele ei.

Compania se gândește să oprească un proiect publicitar în ziar. Nu e nicio problemă, nici măcar una.

Există lucruri nenegociabile și libertatea de expresie este printre ele.

 

Astăzi, la Bruxelles, teroriștii au lovit din nou. Sunt 34 de morți și 150 de răniți.

Un judecător român, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, scrie pe Facebook: „Sper ca ne-a pierit tuturor spiritul de ospitalitate și alte baliverne cu care suntem îndoctrinați. Când două culturi sunt total diferite, concilierea dintre ele e imposibilă”.

Cineva îi spune magistratului că „începe o perioadă de restrângere a libertăților”, iar judecătorul Cristi Dănileț răspunde: „Libertatea iresponsabilă este abuz”.

Un alt interlocutor îl întreabă dacă atunci cînd vorbește despre „concilierea imposibilă” se gândește și la reabilitarea foștilor condamnați. Judecătorul scrie: „Procentul recidiviștilor este de 70%. Cu asta am spus tot”.

Drepturile sînt bune până când suntem loviți, pînă când ne enervăm sau până când ne privesc pe noi.

După aceea, ce facem, vrem să retragem drepturile? După aceea, începem să confundăm teroriștii cu populațiile din care provin și opinia liberă cu un lux de care n-am avea atât de mare nevoie. Pentru că siguranța ar fi mai bună decât libertatea.

Bate vântul în Dobrogea, plouă la București și lumea își plânge morții la Bruxelles. S-a întors vremea rea pe tot continentul libertății noastre.

Comentarii (118)Adaugă comentariu

Florian  •  22 martie 2016, 16:47

Aveai un " hung over " cand ai scrijelit ghiveciul asta ? Ne dai lectii de toleranta ? Toleranti trebuie sa fim cu cei care stiu ce inseamana cuvantul acesta. Cu resturile celelalte raspuns pe masura. Inainte sa sari cu sfaturi ia un interview cu musulmani proeminenti care condamna ( cu adevarat ) actele teroriste. Maestre, iar ai dat in pamant.

Bogdan T  •  22 martie 2016, 16:51

Domnule Tolontan, In vremuri de razboi se schimba regulile. Acum este RAZBOI. Atipic desigur, dar nu mai putem vorbi despre civilizatie. Europa a facut multe greseli si trebuie sa le corecteze intr-o maniera drastica... cu costuri foarte mari. E simplu sa vorbim despre drepturi, libertate, etc cand suntem departe de zona fierbinte. Nu va doresc sa fi pierdut pe cineva drag in acest atentat. In concluzie: gata cu migrantii, gata cu cei care nu respecta regulile europene, GATA. Acasa cu ei! Acasa la ei!

Dan Roua  •  22 martie 2016, 16:51

acu pe bune, e mai greu sa redactezi un articol despre sport intr-o zi cu asemenea evenimente, ce-aveti cu omul, are si el sentimente si judecata, c'mon! si articolul e scris in stil sportiv: fara discriminare. e normal ca doar cei ce comenteaza sa-si poata permite idei pline de patima. omul a lansat o idee si faptul ca ne posteaza ce scriem face parte tot din fiinta lui. nu ca ii iau partea, dar e o cale decenta de a intemeia o discutie si de a veni lumea si a comenta pereri :)

teiu  •  22 martie 2016, 16:55

mentalitatea si educatia cred ca sant principalele bariere intre lumea araba si ceilalti. exemplele tale sant foarte bune tolo , dar ca om care a trait in italia 15 ani , cred ca toleranta vine doar din partea tarilor civilizate. am observat ca arabii , asiaticii cei veniti din nordul africii si chiar albanezii , traiesc in comunitatile lor si se comporta conform obiceiurilor tarilor din care provin chiar si in locuri publice. asta nu pot eu intelege , acesti oameni nu dau dovada ca se pot adapta regulilor tarilor care le ofera un nou adapost. are dreptate judecatorul danilet , trebue sa existe o limita in toate.

Dan Roua  •  22 martie 2016, 16:57

si daca nu ma insel, asta e un blog, nu e obligat sa scrie numai despre sport. banuiesc ca daca vrei numai stiri sportive te duci pe un site de sport. cum si Islamisti ar trebui, daca vor sa vada numai femei infasate pe strada *** sa se duca in tari islamice. le amintesc ca ei pana una alta sunt relationati la europa, ca de-aia i-am numit (orientul mijlociu si indepratat). mijociu sau indepartat de EUROPA :0 pana s-o chema Europa Occidentul mijlociu, ar fi bine sa se poarte cum canta cocosul galic!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Catalin  •  22 martie 2016, 17:00

Terorismul si-ar atinge scopul daca ar reusi sa diminueze libertatile cetatenesti. Eu consider ca serviciile secrete belgiene nu si-au facut treaba. Ca au fost depasiti, ca au fost incompetenti, nu decid eu asta. Eu zic ca e nevoie de un serviciu de informatii pentru toata UE care sa aiba mijloacele si deschiderea legislativa pentru a putea contracara ofensiva terorista cu succes. Americanii au reusit sa se protejeze destul de bine de atacuri de amploare dupa 9-11; putem sa invatam din experienta lor. Libertatile cetatenilor europeni nu sunt negociabile. Ar insemna o intoarcere in timp, o involutie. Asta nu inseamna ca trebuie sa le permitem celor cu viziuni radicale sa-si faca de cap. Esti o persoana violenta sau radicala atunci trebuie sa fii in vizorul Politiei sau al serviciilor de informatii.

dany  •  22 martie 2016, 17:06

Domnule Tolontan, va urmaresc de multa vreme si imi plac articolele dvs. dati-mi voie sa imi exprim parerea legata de aceste atentate...cert este ca siguranta cetatenilor in Europa a scazut considerabil de cand au venit valurile de imigranti!oamenii au fost primiti cu bratele deschise, li s-au oferit conditii umane de a trai...si ei, drept raspuns arunca in aer gari, stadioane etc...marea intrebare este- de ce acesti imigranti nu si-au indreptat atentia catre celelalte tari arabe unde nu este razboi si unde se traieste foarte bine- ma refer aici la Arabia Saudita, EAU, Qatar...sunt de aceeasi religie, nu mai sunt probleme cu acest asprect, nivel de viata ridicat...cum e posibil ca un om pe care il ajuti sa vrea sa iti faca rau, eu asta nu inteleg?subscriu la ideea deportarii imigrantilor inapoi in tarile lor, indiferent de consecinte...nu putem primi haosul in Europa, sa ne facem rau cu mana noastra!

Tiberiu Szocs-Mihai  •  22 martie 2016, 17:10

O înșiruire de "dovezi" de "toleranță" nu constituie un argument pentru titulatura de cultură superioară sau cu valori. Să ne aducem aminte că am acceptat tacit necesitatea"primăverilor" arabe. Cum am acceptat și teoria că din Afghanistan sau Irak ni se trage "răul". Culegem incapacitatea de a vedea că lumea arabă e măcinată de secole de conflict sectar, iar dictaturile de acolo erau printre puținele metode a ține pe loc acest conflict. Culegem de asemenea impotența mai marilor Europei de a rezolva o criză demografică. Nu vorbiți de toleranță, când Europa nu mai are nimic: repere, credință, valori, viitor. Avem doar un prezent dominat de ură și nesiguranță.

ion  •  22 martie 2016, 17:11

eu daca as face cruce undeva prin iran irak cred ca as fi linsat

Dan Roua  •  22 martie 2016, 17:14

totdeauna Europa si-a facut rau cu mana ei, dar ajutata :) va aduc aminte ca in 1933 Comitetul Evreiesac a declarat razboi lui Hitler (puteti cauta pe net). acum, ISIS declara razboi UE :) cum istoria se repeta daca suntem indeajuns de prosti incat sa nu avem memorie sau sa luam atitudine doar cu share-uri pe Facebook, dupa WWII SUA a cucerit Europa. si-a vandut produsele si a produs armament cat pt trei State Unite :) acum creca visteria a secat, mai trebuie niste productie :)

Petrache  •  22 martie 2016, 17:15

E bine sctis. Multi citesc, putini pricep. Pentru cei care pricep e bine sa vada ca nu sunt singuri in opiniile lor. Cei care nu pricep, vor pricepe si ei, incet-incet.

Flaviu  •  22 martie 2016, 17:19

Dai ca exemplu situații diferite care n-au neaparat ca numite comun , drepturile'. N-avea nimeni ce sa- i spună lui Muniru , la fel cum n-are nimeni ce sa-i spună lui Neymar sau altuia când îl invoca pe D-zeu prin gesturi, pe teren.. Sunt sportivi, persoane publice, credinta lor nu deranjează, cred ca publicul este interesat de prestatia lor in teren, nu de religie.. La fel in cazul fetelor.. Exemplul cu aia din pușcărie e penibil.. Doi insi, un parvenit ajuns conducator si un fost fotbalist bun cu cota europeană, ambii de o moralitate indoielnica, *** ale unui impresar care a pus umărul serios la devalizarea fotbalului nostru, se uita la CL in celula.. Ce leg are cu , drepturile' ? Doar nu compari cariera lui Popescu la Barca ( dus de Robson si pus căpitan pt ca Mister sa potoleasca cumva vestiarul, lucru nereusit) cu carierele la club ale lui Eneique si Guardiola ?! Eu cred ca problema este ca Europ Occ. ( mai ales Franța si Belgia) conține milioane de potentiali teroristi , majoritatea cu alte principii decât cele democratice... Asta e rezultatul politicii guvernelor europene din ultimii 25-30 de ani, guverne ghidonate de macrointeresele multimationalelor.. Despre asta ar trebui sa vb, despre prapastia dintre clasa medie europeană si elitele conducatoare, ce mai mare de la primul război mondial pana azi.. Despre deteriorarea nivelului de trai al clasei medii in Europa.. E una din cauzele situației de azi.. Criza socială.. P. S. De ce nu scrii despre sistemul care a distrus si devalizat fotbalul nostru începând cu 1990 ( Alban, Dinu , Becali, Lise, Sandu, selectia CM 94 si mai ales 98, CE 96 si CE 2000), despre selectionerii- marioneta de la acele turnee finale, despre perioada cu barajul cu Slovenia ( penibil) , despre 2002-2004 ( mai mult decât penibil) si in general despre tot , cancerul' generat de acțiunile acestui grup.. Ce reprezintă fostul fotbalist Popescu? Sau MM? Sunt exemple de oferit tinerilor?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Petrache  •  22 martie 2016, 17:21

Asa trebuie. Sa ramanem toleranti. Altfel descerieratii castiga; isi ating scopul. Nu, asta nu inseamna sa nu-i prinda pe responsabili si sa-i aresteze ca pe orice alt criminal de drept comun. Sa nu le dam credibilitate dandu-le etichete de tip militanti, musulmani etc...Sant niste criminali pur si simplu. (Si nu, nu sunt parte din valul de refugiati sirieni; sunt cetateni belgieni crescuti in Belgia.)

Dan Roua  •  22 martie 2016, 17:25

pe mine cel mai rau la media in caz de comentare a unui atac terorist ma deranjeaza cum se numara victimele. Daca sunt doi atentatori si 3 morti care au fost OMORATI in explozie, media ne spune ca sunt 5 VICTIME. de ce se numara si atentatorii? ei nu sunt victime!! totul pleaca de la cum aratam ca gandim. si gandim prost, stimati jurnalisti! Victime sunt doar cei care au murit nevinovati. nu si atentatorii...

adrian Lengyel  •  22 martie 2016, 17:26

Domnule Tolontan nimeni nu ofera libertatea de a fi terorist!!! Legile Europene suntt absolut penibile de vreme ce teroristii sunt monitorizati dar nu le face nimeni nimic pana nu trec la fapte. Iar acel judecator are perfecta dreptate cu indoctrinarea. Ca jurnalist cu experienta ar trebui sa va puneti intrebarea daca nu este interesul cuiva ca Europa sa devina nesigura.

Octavian Stăncioiu  •  22 martie 2016, 17:27

Domnule Tolontan, deveniți, tot mai mult, un apologet al corectitudinii politice. Această political correctness care stă la baza tuturor relelor din societatea postmodernă în care trăim. De ce, și în folosul cui, ne spălați creierele?

john70  •  22 martie 2016, 17:30

Islam si fotbal, in Germania: http://gatesofvienna.net/2016/03/culturally-enriched-soccer-in-germany-off-with-his-head/

Maxentiu  •  22 martie 2016, 17:31

Dupa incheierea Conventiei Constitutionale din 1787, un cetatean l-a abordat pe Franklin si l-a chestionat asupra formei de guvernamint prevazute de noua Constitutie. Franklin i-a confirmat ca e vorba despre "o republica, DACA O VETI PUTEA PASTRA". Asta e cheia prin care trebuie sa interpretam notiuni abstracte precum "drepturi" sau "libertate" si presupun ca la asta s-a referit si Daniletz cind a facut legatura dintre libertate iresponsabila si abuz. O societate nu e cu adevarat libera atunci cind acorda drepturi si libertati pentru toate categoriile de oameni, animale sau obiecte, nici atunci cind celebreaza "diversitatea" organizind parade ale homosexualilor sau primind de-a valma refugiati si teroristi, ci atunci cind reuseste sa integreze in mod organic drepturile si libertatile, si sa mentina echilibrul intre libertate, securitate, prosperitate si identitate.

marcelp55  •  22 martie 2016, 17:36

Toleranță? Față de niște oameni *** conduși de o religie care îi învață la crime? Eu sunt convins *** Nu mai trebuie tolerat nimic. Trimiși acasa ***. Au murit destui nevinovați cu o gândire de toleranța în continuare și ei vor continua cu terorismul. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ostap_Bender  •  22 martie 2016, 17:40

Cand niste *** nascuti Romania violasera si omorasera niste italience acum 3,4 ani, aproape toti romanii *** sa nu fie pusi in aceiasi oala cu respectivii criminali. Cand francezii ne fac *** si cersetori nu ne place, dar noi ii punem in aceiasi oala pe musalmani, arabi in general. Majoritatea dintre refugiati fuge de razboi, din cauza celor intamplate azi in belgia. Treaba urata dupa chestia asta, e ca profita cel mai mult politicienii extremisti, care imbratiseaza discursul rasist, homofob.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gigelos  •  22 martie 2016, 17:41

Frumos scris , emotie dar totusi vrajeala ! Vrea unul sa-ti ia libertatea , nevasta , sa-ti impuna regulile lui , sanchi tu esti tolerant . Te primesc la mine in casa , de ce ? Suburbii in marile orase europene , Bronx curat . De ce ? Nu stiu .Vii in casa mea , ma respecti si-mi respecti regulile . Stii foarte bine ca ei nici nu te respecte , nici nu vor sa accepte legile tale .De ce ii primesti ? Tu tot un crestin mancator de porc ramai pentru ei , sotia ta *** . Generalizez , ok nu 100 % dar 75 % asa gandesc .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

tancau.ioan  •  22 martie 2016, 17:44

,,only freedom can make such miracles,,( am scris corect in eng?) .deci,trebuie libertate.nevoi primare( mancare,somn)si apoi libertate.astea trebuie neaparat!

Cătălin Tolontan  •  22 martie 2016, 17:44

@dany: nu trebuie sa fim neaparat de acord. Dar e bine ca discutam civilizat pe o tema atit de grava, atit de importanta.

marcelp55  •  22 martie 2016, 17:46

Pentru că moderați când cineva spune adevărul ... ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Petcu Irina  •  22 martie 2016, 18:00

Niciodata nu vom fii "liberi" sa facem ce dorim . Pacat .

Dan Roua  •  22 martie 2016, 18:05

de vrei sa stai la masa mea / si sa-mi privesti in ochi copiii / cand din putinul meu ti-oi da / *** / fi constient ca Dumnezeu / Allah sau Budha de-l numesti / de ma omori sau de mor eu / tot iti va da comori trupesti: te voi urma in creier / te caut in privire / si in suras de greier / noaptea iti dau de stire: ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vlad  •  22 martie 2016, 18:06

Era previzibil, domnule Tolontan, sa nu gasiti ecou. Sunteti o voce rationala intr-o mare de nebuni. Din pacate majoritatea oamenilor sunt ca cei care v-au comentat aici, si vor vota lideri care sa ii reprezinte. Oamenii, in general, sunt condusi de emotii animalice si pur si simplu nu inteleg. Nici cei care ii omoare pe altii, nici cei care comenteaza aici. Eu unul renunt. Este o cauza pierduta. Sa faca ce vor, sa-si faca lumea asa cum o merita, si cand le va ajunge rahatul la gat, poate isi vor da seama ca si-au facut-o cu mana lor.

Emilian  •  22 martie 2016, 18:06

Catalin, sunt 100% de acord cu acest articol. Mai mult, pot sa spun ca un "razboi" impotriva tuturor celor carora poarta eticheta de "arab" sau "musulman" nu doar ca nu e principial, dar nu ajuta pe nimeni. Nu are invingator, ci doar invinsi.

Flaviu  •  22 martie 2016, 18:06

Ai dreptate Octavian Stancioiu.. E criza socială de care vorbeam. Domnul ziarist Tolontan este apropiat de ideile care au favorizat apariția acestei falii între elite( politice si economice) si clasa medie.

Nelu Broșteanu  •  22 martie 2016, 18:15

LIBERTATEA TA SE OPREȘTE UNDE ÎNCEPE LIBERTATEA MEA, DOMNULE TOLONTAN! Din dorința de a fi în răspăr cu orice preț (adicătelea special cu orice preț), domnul Tolontan - altminteri un admirabil om de presă adevărată - vrea să uite un principiu al adevăratei democrații. LIBERTATEA TA SE OPREȘTE ATUNCI CÂND LIBERTATEA MEA E ÎN PERICOL! Demonstrațiile demipatetice și argumentațiile liricoide nu țin loc de explicațiile reci (specialitatea casei!) în cazul unei ticăloșii fără nume. Bineînțeles că nu toți musulmanii sunt teroriști, bineînțeles că nu toți românii sunt... cum vreți, dar, trebuie să recunoască sincer domnul Tolontan că există crize. Una, a identității europene, care și-a diluat substanța în încercarea zadarnică de a împăca pe toată lumea. A doua, a frustrărilor (stră)nepoților foștilor scalvi ajunși în Europa cam în aceeași situație în care erau străbunii lor prin Asia Mică sau Africa. Cea de a treia se referă la neputința găsirii limbajului comun între cele două civilizații. Iar nu religia e problema, ci percepția asupra structurii sociale, politice și economice din UE. Acum, teatrul de război este în Europa. Mă rog, și Asia Mică, și Africa au cam fost sinistrele scene ale unor confruntări care numai drepte sau măcar justificabile n-au fost. Deci, avea dreptate Geo Dumitrescu arunci când proclama Libertatea de a trage cu pușca? Glumesc, poetul era un apostol al non-violenței. Sau nu ...

Flaviu  •  22 martie 2016, 18:17

In interesul cui , practica ziaristii , spalarea creierelor? Buna întrebare Octavian Stancioiu ! Cred ca in interesul comun al multimationalelor care au generat si mafia trans-partinica de la nivel politic.. Mai bine scrie despre sport, domnule Tolontan, obiectiv si profesionist cum știi bine sa faci.. Fara sa construiești idoli din hoti si nulitati ca cei amintiti in articol

Cătălin Tolontan  •  22 martie 2016, 18:22

@Vlad: Nici o problema, opiniile nu se plebisciteaza, ele sint libere. Nu astept aprobari pentru ceea ce cred si nu vreau sa conving pe nimeni. Va inteleg supararea, dar natura umana include si furia si compasiunea. Oamenii au dreptul sa fie acum furiosi, dar violenta, ura si excluderea nu au dus niciodata, nicaieri. Si simtim acest lucru, undeva in adincul nostru uman. Ca sa fiu patetic, dar citez din Papa Benedict al XVI-lea, ”Dumnezeu nu va lasa nava noastra se se scufunde”.

Cătălin Tolontan  •  22 martie 2016, 18:25

@Nelu Broșteanu: inteleg ce spuneti, dar sa stiti ca, in secolele trecute, in Asia Mica, dominata de musulmani, *** erau crestini sau africani, nu musulmani. Cu alte cuvinte, nu e vorba ca ar fi violenti pentru ca au ajuns ei acum sclavi, cum au mai fost cindva, ca n-au fost.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sindila Sorin  •  22 martie 2016, 18:36

Ismael va fi ca un magar sălbatic al unui om....mana lui va sta impotriva tuturor oamenilor si mana tuturor va sta impotriva lui...interesanta profeția biblica nu?

adi_stelistul  •  22 martie 2016, 18:46

Dreptul lui Muniru la practicarea religiei sale, al Mayssei la a iubi pe cine vrea, etc, etc, e un castig al lumii occidentale pe care nu trebuie sa-l pierdem. Dar cu dreptul la viata al mortilor de la Bruxelles? Dar cu dreptul la sanatate al ranitilor? Dar cu dreptul la liniste si siguranta al locuitorilor capitalei belgiene si al celorlalte orase europene? Cu acestea cum e? M-ar fi induiosat pana la lacrimi povestile dumneavoastra daca n-as fi avut sentimentul acut ca pierdeti din vedere esentialul.

diodoru  •  22 martie 2016, 18:52

Interesant articol si corect dpdv al formatorului de opinie dar noi vorbim de la distanta Ps fac diferenta intre teroristi si musulmani Ps1 pentru un om care apreciaza valorile vad ca nu ati scris nimic despre nationala de handbal si despre disparitia academicianului Solomon Marcus O seara placuta

Octavian  •  22 martie 2016, 19:12

Integritate.

Radu  •  22 martie 2016, 19:22

Cred că este unul dintre cele mai bune comentarii ale dvoastra. Și nu numai datorită finalului spectaculos, cât datorită analizei "contra curentului" din aceste momente. Deși nu sunt de acord cu ideea principala...parcă as alege siguranța în toata superficialitatea ei in detrimentul unei libertăți "îngrădite" de nesiguranță...

Laurentiu  •  22 martie 2016, 20:12

sa ne intrebam cat din conationalii lor sunt de acord cu astfel de fapte si vom avea sur prinderea sa vede ca sunt extrem de multi.. e normal, altfel nu ar avea atitia adepti.Nu sunt de acord cu violentele extreme, dar cand s-a ajuns prea departe nu exista alta cale, omul care nu pricepe de vorba buna, intelege doar de frica. Sa avem puterea sa recunoastem ca crestinatatea si islamismul nu au nimic in comun si nu au si nici nu vor coabita pasnic niciodata, pentru cei care ne conduc atat spiritual cat si politic nu doresc acest lucru. Ne tot indoctrineaza cu clementa ,intelegere si compasiune fata de aceste popoare ( nu se stie cu adevarat cat au nevoie de asa ceva ei insusi ) , iar pe ei ii indoctrineaza cu ura fata de necredinciosi pana cand prapastia intre cele 2 credinte va fi asa de mare ca nu va mai fi cale de intors si cele doua se vor razboii din nou . Din pacate asa vad eu situatia actuala.

Crestinul  •  22 martie 2016, 20:14

Cataline, iti urmaresc articolele de cand ai inceput la cotidianul Azi, al lui Tavi Stireanu (un om cu totul remarcabil, din toate punctele de vedere - sa le dea Dumnezeu sanatate atat lui, cat si doamnei Mariana). M-am intersectat in viata mea cu ei si am o parere foarte buna despre dansii. Vreau sa imi cresc copilul fara frica unui atentat. Vreau, ca atunci cand plec de acasa spre serviciu, sa ma gandesc la ziua de lucru ce vine, nu sa ma uit in toate partile dupa barbosi cu rucsace. Am cunoscut musulmani educati, de bun simt si fara ,,rasini" in cap. Pentru ei am tot respectul din lume. Dar nu sunt de acord ca trebuie sa ne deschidem larg bratele (si granitele) ca sa-i primim pe ,,refugiati. Insasi fosta sefa de UTC din fostul RDG, *** din fruntea Germaniei (apropo, ce creier au avut nemtii sa o aleaga pe asta de atatea ori?) spunea ca din totalul ,,refugiatilor", peste 90 la suta sunt analfabeti. Pai ce credeai, desteapto, ca iti vine? Vreun doctor in economie, vreun MBA in orice? Ia-i si du-i la tine acasa. Spala-te, Angelo, cu ei pe cap. By the way, asta se inscrie pe lista liderilor ce nu sunt PARINTI. Pe ei nu-i doare. Ei au garzi de corp, au paza permanenta. Nu merg cu metroul. Cataline, democratia presupune respectarea de catre toata lumea a legilor. Fara sa-l deranjezi pe cel de langa tine. Atat timp cat exact cele doua tari care au deschis granitele spre emigranti si le-au dat atatea drepturi sunt lovite cel mai mult (Franta si Belgia), permite-mi sa imi fac griji pentru FAMILIA MEA. NU VREAU ,,REFUGIATI" pe teritoriul national. E razboi. Asta e adevarul. PS: ,,Neamtul" si ,,Agricultorul" nu sunt parinti. Unul a investit in imobiliare, altul cica nu a avut timp de copii. De parca noi, astia cu copii, suntem niste personaje care, neavand ce face, dau nastere la urmasi. Care o sa plateasca pensia somitatilor astea ocupate. Am momente in care imi vine sa o intreb pe mama de ce mama dreaqului m-a nascut in tara asta. Think about, Cataline. Toate cele bune.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Goe  •  22 martie 2016, 20:20

Sa-ti fie rusine! Cat de simplu este sa stai la distanta si sa dai sfaturi. Habar nu ai ce inseamna sa fii la cateva zeci de metrii de locul tragediei si sa te gandesti ca daca ai fi grabit pasul un pic ca sa prinzi metroul, grabit spre servici, acum nu mai erai. Nu-ti doresc sa stii cum e. In aceste momente cel mai bine ar fi sa taci nu sa-ti faci publicitate. Dar ce-ti pasa tie***l generatiei de ziaristi de carton produsi dupa Revoltie.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Flaviu  •  22 martie 2016, 20:21

Sa ne inchipuim ca suntem englezi, in 1916, înaintea bataliei de pe Somme.. D-nul Tolontan ar scrie articole mobilizatoare si patetice, despre cât e de eroic si inaltator sa ieșim din transee in fata mitralierelor si sa murim sau sa fim mutilati pt tara, sau mai bine zis pt interesele elitei conducatoare.. Atunci , in 1916, un astfel de discurs totuși mai reprezenta ceva.. Acum, in 2016, după 100 de ani, pozitionarea reprezentata de un astfel de articol, jongland subtil cu termeni precum , drepturi', , toleranta', , diversitate', citând patetic din Sfintia Sa, domnul Tolontan nu încearcă decât sa ne educe sa devenim , ca gândire, o masa de manevra a elitelor pe care le reprezintă.. Nava este a noastră domnule, probabil va pluti cumva, dar, din păcate pe duneta sunt cei pe care îi slujiti cu sarg.

Vlad  •  22 martie 2016, 20:21

Da confund teroristii cu comunitatea care ii adaposteste, ii sprijina si ii ajuta sa se confunde cu aceasta pentru ca sa nu poata fi depistati. Da-mi un singur exemplu de comunitate musulmana care a predat legat fedeles un terorist, care a iesit in strada sa protesteze impotriva acestor acte de barbarie. Arata-mi un singur muftiu de-al lor care a mers la politie sa declare ca in moscheia lui sunt cativa care recruteaza sau fac prozelitism in favoarea organizatiilor teroriste. In rest, balivernele astea de doi bani aruncate pe retelele sociale cand bucatile din trupurile victimelor nu au fost inca stranse de pe unde au fost pulverizate imi produc doar greata. Autorii asijderea.

CCC  •  22 martie 2016, 20:40

Zice cineva mai sus, in ultima propozitie a comment-ului sau: "... dar e o cale decenta de a intemeia o discutie si de a veni lumea si a comenta pareri :)". Zice si dl. Tolontan, comentand un comment: "@dany: nu trebuie sa fim neaparat de acord. Dar e bine ca discutam civilizat pe o tema atit de grava, atit de importanta." Si cum stam noi, asaaaa, civilizati sa impartasim o parere, deodata se aude o bubuitura puterica...,dupa care, ne trezim inghesuindu-ne la poarta Sfantului Petru! Care, deh, atotstiutor, la intrebarea noastra legitima: "ce s-a intamplat, shefu??!!!??" ne raspunde: "AAAAAA!, mai nimic! s-a bagat un islamist in vorba si si-a spus si el parerea!" Acum, devenind iar seriosi, chiar credeti ca cei care au comis atentatele, au avut vreo farama de civilizatie, sau intentia de a discuta mai intai pasnic cu cei din aeroport sau metrou? Situatia nu e simpla, asta e foarte adevarat. Dar , dupa cum constatam, politicienii europeni care ne-au bagat adanc in ea, nu sunt in stare sa ne scoata. Macar sa ne spuna cat trebuie sa mai suportam sa ne fie ucisi miseleste semenii nevinovati!! Poate reusiti sa ne spuneti dvs, d-le Tolontan, daca tot ne indemnati la toleranta si civilizatie! Chiar asa, cat trebuie sa mai toleram? Ne puteti da un termen? Ar fi ideal, macar as sti si eu sa-mi fac planuri pentru ce voi face dupa expirarea termenului! Exemplu, sa emigrez, eventual in Rusia, ca pare mult mai sigura acum decat doamna Europa! Bine, unii vor fi toleranti la nesfarsit! Astia da super-civilizati! Doar o mentiune: pe vremea Impushcatului, occidentalii ii numeau "mämaliga" si spuneau despre "ea, mamaliga" ca nu explodeaza! Ori sigur islamistii nu au centuri cu mamaliga!

Aadriansen  •  22 martie 2016, 20:58

Este ingrijorator ca islamul si-a intins ghearele pana in Africa de Vest, in tari ce pana recent erau crestine, in urma persecutiei crestinilor din Nigeria sau Ghana Problema este ca libertatea si valorile oferite de europeni sunt percepute ca slabiciuni de populatia musulmana din vest. Nu cred ca astfel de culegeri de povestioare isi au locul azi, mai ales venind din partea unuia care traieste in Romania.

gigelos  •  22 martie 2016, 21:07

Muniru se roaga . Foarte frumos , vorbim de Dobrogea , o minunatie de loc , pace si prietenie .Foarte bine , respect ! Handbalistele se saruta in public ! Ok , n-as vrea ca fetita mea cea mica sa le vada ...Au dormitor .Sa fie sanatoase , gresesc ? MM-ul la puscarie .Gica la puscarie .Asta inseamna sa fii mafiot , prieten cu mafiotii , nu , mai faci si puscarie . Ma bucuram sa ne recuperam banii .Nu-i vom recupera /Nu tolerez ! resesc ? Cazul din America . Prea departe , n-are rost , nu stiu daca eu as fi angajat-o.Nu cred .Cine greseste ? Vorbim de America .Nu e doar cazierul .Nici madama nu prezenta incredere .Iti place , prezinta incredere , super , o iei , nu intrebi prima oara de cazier .Mai e ceva . Multinationala , Nu le iubesc , ne-au distrus tara . Esti platit . critici produsele , cum Dumnezeu sa-l mai tii ? Esti Christos ? Nici un amarat de SRL nu-l tinea . Ce vrei sa spui ? Ne vindem pamanturile .Suntem ascultatori si toleranti .Mamaliga nu explodeaza . Toleranti . Capul plecat .La fel.Miorita . Ce mai vrei Catalin ? Ce vrei sa spui ? Amaratii aia la Marasesti de ce s-au enervat ei asa ? Pana la urma ce mare lucru vroiau nemtii ? Haide Domne , merita sa te agiti pentru atat lucru ? Stai sa vezi .Vize turcilor . Sa vezi ce toleranti o sa fim in orasul nostru . Capul jos si ciocul mic . Romii la fel , suntem toleranti . Ce mare lucru , au luat si ei centrul Timisoarei .Carpaci ,Sa ne enervam ,nu , toleram .La Belgrad nu prea au curaj romii sa ridice privirea din pamant .Ei cu acordeonul . Tarani si sarbii astia , intoleranti . Orban nu isi vinde pamanturile , alt intolerant , face garduri , se uita lumea la el ca la un nebun . A avut si are dreptate . De ce umblii cu prostii din astea ? Te ai adresat teroristilor sa fie toleranti sau nou sa fim mai toleranti ? Cat dracu sa mai toleram ? Pacat ! Ai luat-o pe aratura .

tancau.ioan  •  22 martie 2016, 21:24

oameni! comentati gresit cu ,radicalismul vostru,. ascultati la mine si la tolo ptr ca suntem seriosi: 3 lucruri sunt nenegociabile pe lumea asta.trebuie neaparat: de MANCARE,de DORMITsi LIBERTATE. daca sunt astea 3, totul e posibil...totul o sa depinda apoi doar de noi...

Cosstica  •  22 martie 2016, 21:43

Voiam sa-mi schimb putin look-ul ca sa par mai serios si mai matur, @Crestin zice: "Vreau sa imi cresc copilul fara frica unui atentat. Vreau, ca atunci cand plec de acasa spre serviciu, sa ma gandesc la ziua de lucru ce vine, nu sa ma uit in toate partile dupa barbosi cu rucsace". Ma duc sa ma barbieresc. Nu vreau sa creada cineva ca sub barba mea se ascunde un islamist si in rucsacul meu este altceva decat un laptop!

cornel  •  22 martie 2016, 21:52

Dar oare daca un crestin merge in arabia si face o rugaciune dupa meci,mai e privit cu toleranta?

john70  •  22 martie 2016, 22:20

@ cornel Zice merci daca isi pastreaza capul pe umeri

Comentează