Din bucata lui de pîine, Șumi a hrănit o lume

Astra a cîștigat cu 2-0 în fața Stelei, are 6 puncte avans și doar o catastrofă îi mai poate răpi titlul

sâmbătă, 16 aprilie 2016, 10:27

Astra începe bine, cu un avans fizic neașteptat. Jucătorii lui Șumudică își lasă amprenta pe fiecare duel.

Sunt atât de deciși oamenii din Giurgiu încât oala clocotește și dă pe dinafară. Alibec comite trei gesturi nesportive. Zici că a luat-o razna și vrea să fie eliminat.

Cot în gâtul lui Varela. Galben! Din rostogolire, el își sprijină talpa de coasta lui Toșca. Nimic. Apoi, îl împinge de la spate pe același stelist, provocând accidentarea lui Niță. Nimic.

Dar Steaua nu poate reclama nedreptatea. Pentru că, pur și simplu, „trupa roșie” face o repriză modestă.

Singurul care își trece privirea peste orizont e Chipciu. În rest, dramă, zbucium, neputință.

Varela arată vizibil încordat și cu o viteză în minus. E al doilea sau al treilea meci în care fundașul joacă de parcă s-a încălțat cu ghetele nepotrivite. Pleacă greu de pe loc și își întoarce gâtul cu dificultate, ca după 9 ore de zbor la „economic”.

În minutul 44, el pasează moale cu capul lui Niță, Alibec intră pe traiectorie și e dărâmat de portarul Stelei. Penalty! Penalty pe care Balaj l-ar fi văzut și din emisfera sudică.

Execută Găman.

Fostul craiovean are obrajii subți de efort și de emoție. Poate fi golul carierei sale și al campionatului.

Găman se apropie și trage tare, plasat, în plasă! E 1-0 pentru Astra! Steaua intră cu ochii în pământ la vestiare.

„La acest scor, sunt 6 puncte între cele două echipe și campionatul pare jucat. Vom avea o a doua repriză teribilă”, spune Dan Udrea, în studioul DolceSport. Lăzărescu susține că Astra ar mai fi avut un penalty. De discutat la infinit, vorba lui Panduru.

Începe partea a doua.

Steaua e galvanizată în sucul propriului stres. Dincolo, Morais, Oros și Queiros au o vitalitate exemplară. Nu trece nici omul, nici mingea.

Introdus la pauză, Enache deschide parcă puțin jocul oaspeților. În minutul 60, centrarea lui îl pune pe Hamroun într-o poziție bună, dar Lung are șansă.

„Mai sunt 30 de minute”, anunță Vlad Enăchescu. Crește tensiunea.

Șumi își răsfiră sacoul și își apasă stânga pieptului. „Eu am crescut în Piața Romană, unde se dă ora exactă și se fac nouă feluri de pâine. Acolo am învățat școala vieții”, le spune el jucătorilor înainte de meciuri. Dar uite că „școala vieții” nu te ferește de aceste emoții insuportabile.

În minutul 60, Hamroun trage de departe, surprinzător, și mingea lovește stâlpul din dreapta porții lui Lung. De data asta e ghinion pentru Steaua!

Camerele de luat vederi caută galeria Stelei. În tribuna de la Giurgiu sunt cîțiva oameni cu fulare roș-albastre. Zecile de mii de suporteri sunt în Drumul Taberii sau în Berceni, fumând pe jumătate în balcon și pe jumătate cu ochii la televizor.

Când ajungi să ai la propriu al 12-lea jucător e tare greu să iei titlul!

Mai sunt 15 minute. Boldrin ține excelent de minge, varză i-a făcut pe partea stângă! Alibec pasează pe la spate, Teixeira e cosit de Varela! Penalty, din nou penalty! Înscrie Alibec.

2-0 și Șumudică își pune fruntea recunoscător în iarbă, „pâinea noastră, cea de toate zilele”, în tribună se aud tobele giurgiuvenilor, meciul pare terminat și, împreună cu el, lupta pentru titlu.

Steaua are o zvîcnire.

Marica înscrie, dar brigada decide că a fost ofsaid. O altă discuție din infinitatea fotbalului, cum ar zice Pandi.

Acum, ca să mai spere, Steaua ar trebui să cîștige trei meciuri, iar Astra să nu ia 4 puncte. Nu e imposibil, dar e foarte greu.

De fapt, poate că nu Șumudică trebuie să fie recunoscător destinului, ci destinul îi poate mulțumi acestui tânăr exaltat, enervant și triumfător. El a ridicat moralul unui campionat care părea că se predă Stelei, echipa fără suporteri.

Care e diferența față de Astra?

N-o avea Astra suporteri, dar are un om care a împărțit din pâinea inspirației lui și a hrănit o echipă, un oraș, câteva vedete, o ligă și pe toți brutarii nostalgici din Piața Romană care mai cred că fotbalul e sportul unde „ăla micu” are mereu o șansă.

Comentarii (86)Adaugă comentariu

ropo  •  17 aprilie 2016, 15:01

fcsb-istii sant o categorie greu de catalogat. oamenii astia traiesc si se alimenteaza din minciuna. nu conteaza cum castiga echipa lor , important este sa castige. este adevarat ca aceasta situatie este alimentata de presa. credulitatea duce intotdeauna la situatii de genul asta.

Cris  •  17 aprilie 2016, 15:15

dudu, eu nu faceam altceva decat sa-ti arat, cu argumente si exemple concrete, ca FCSB (nu Steaua), desi a fost dezavantajata in sezonul regulat, este in play off (adica in partea esentiala a campionatului, parte care decide si castigatoarea, sezonul regulat a fost doar o intrecere a priori, dovada si ca degeaba strangi multe puncte ca ti se injumatatesc - noaptea mintii!) cea mai avantajata echipa. Iar lucru asta este dovedit statistic, astfel cum au scris si GSP si Propsort. In sensul asta spuneam ca nu prea esti obiectiv, intrucat ati beneficiat de un sprijin capital in cele mai multe meciuri din play off (repet - partea esentiala a campionatului, cea care stabileste campioana). Atat!

granicerul  •  17 aprilie 2016, 15:40

Respect Marius Sumudica !

nick  •  17 aprilie 2016, 15:46

Domnule Tolontan eu daca iau amenda azi daca nu o platesc in 48 de ore sa dubleaza !!! De ce sumudica cu s mic , nu si- a ispasit pedeapsa cand trebuia !!?? Chiar suntem toti peosti !!!?? Si doar el e destept !!!???

Hmm  •  17 aprilie 2016, 16:56

@Andrei F , in anul cand Regheblat i-a umplut pe toti cu pungulite de-i ingalbenise, se dadeau 11 m si offside-uri pentru Steaua pe banda rulanta. Cand a venit controlul antidoping, au controlat femeia de serviciu, portarul de la stadion si vreo 2 pitici de la Steaua 8, probabil au plecat cu portbagajul plin. Era inca Mitica bulibasha in liga 1. N-am auzit nici un comentator sa faca o statistica a erorilor de arbitraj. Una peste alta Astra are si a avut jucatori care fac diferenta... Steaua nu mai are pungile colorate ce le dadea suflu, nici un Tanase si-un Rusescu care sa o plezneasca din bulan, din incheietura din talent... Are niste ciorbe reincalzite, dar mai la foc mic... sa nu se prinda astia.

17 Nentori Tirana  •  17 aprilie 2016, 16:57

Steaua ! Steaua ! Steaua ! pentru @Hmm Alibec a faultat tot meciul iar Boldrin ca si alte 5 pasari joaca de 10 meciuri doar sa cada. Gaman vorbeste deja la persoana a treia despre „Valerica nu cauta echipe”. Sa-i ia Milan, eu n-am nimic impotriva. Sa-l ia cineva si pe Sumi. La arabi a ajuns datorita bunavointei AMP. I-a multumit de i s-a facut rusine lui Reghe, i-a marturisit ca a fost singura oara cind a cistigat si el bani usor. L-au sustinut toti stelistii afirmind ca Sumi trebuie sa termine ce-a inceput si abia apoi sa fie suspendat. Dar Sumi n-a terminat nici cu FCSB, desi pina si ultima pasare din Ferentari stie ca situatia se prezinta exact invers, anume CSA Steaua este un club ilegal, unde coloneii sug din seva Statului si a natiunii romane. E un golan care nu merita respect. La pauza i-a dat un fund lui Neubert, dupa ce l-a acuzat de dopaj, fundul exact asa cum l-a exersat si cu arbitrul, dar dupa meci golania lui a atins cote halucinante. Omul e de-a dreptul bolnav, n-are ce cauta in fotbal ! Cine stie din ce judecati de frustrat si-a aparat el anul trecut sansele cinstit ? Incep sa cred ca e vorba de altceva decit cinste. Draga @Hmm, despre miliardarul Ioan Niculae poti sa te informezi. Ofiter de securitate, apoi scoala de cadre de partid, apoi comert exterior securist, apoi furturi. In afara de cerealele care cresc singure, absolut toate intreprinderile lui au dat faliment. Si-a batut joc de peste 100 000 de romani, nu le-a platit salarii, ca pe scavi i-a dus in disperare. Despre ei zicea ca sint putori si prosti, asa ca angaja bulgari si chinezi. In Bulgaria, unde pasarile sint deja majoritare, exact acolo a vrut sa-si mute toate afacerile, la fel si clubul lui de fotbal. Arata un dispret la fel ca al lui Sumi chiar si pentru giurgiuveni. La fel poti cauta „fanii” Astrei, rude, angajati si citiva mexicani care se asorteaza cel mai bine in peisaj. Sumi si staful ala de nota 5, Alibec, Boldrin, Teixeira, Gaman, Morais, Willian, Oros, Queiros, Boudjemaa, Lovin, Daniel Niciolae, Lung, ... , toti niste ratati frustrati, pentru care a fost usor sa faca meciul vietii lor. Ce culori au ei de aparat ? Rosul securistilor si comunistilor. Sumi a pupat dupa meci culorile Rapidului, cu putin tinp inainte i-a pupat undeva pe ciinii rosii. O fi fost si anul asta persecutat de securisti ? Sa ti la echipa un golan care strica orice imagine a oricarui club si oricarui oras este o persecutare securista ordinara ! In schimb, de la venirea lui Reghe TOATE adversarele au profitat de presiunea Stelei de a da gol si de a cistiga neaparat. Asa i-a batut si Voluntari, chiar nu inteleg ce mare brinza a facut Astra, o echipa comparabila cu Voluntari si Chiajna ! Inca odata ! Balaj a arbitrat bine. Nu putea sa-l elimine pe Alibec si sa stice jocul, iar cele doua penaltiuri le-a acordat corect. Nu clare ca de pe luna, caci Chipciu si Stanciu nu au primit 10 la fel. E pentru tine evident ca un malac de 100 kg nu se impiedica de o palma a lui Nitu ? Alibec si Teixeira au cautat contacutul, este absolut tot ce-au vrut, s-au aruncat frumos, exact asa cum li se reproseaza stelistilor. Inca odata: au fost doua penaltiuri clare, dar nu vazute si de pe Luna ! Iar Marica a dat un gol valabil. N-a gresit Balaj ci tusierul, unul de obicei foarte bun, dar care a fost si el prins de tensiunea creata de golan. Marica a venit din spate, cu aproape un metru, dar chiar daca ar fi fost pe linie ori discutabil pe linie, tusierul trebuia sa judece faza in favoarea atacantului: 2:1 si mai erau minute bune in care Steaua putea creste imens presiunea. PS Inca odata, a fost o ora a lor, a unei adunaturi de frustrati care n-au facut nimic in toata viata lor. Le-a fost usor sa joace, la fel ca Voluntari si Chiajna. Steaua n-a pierdut campionatul ieri ! Astfel de jocuri se mai pierd. A piedut si Barca. Messi mai dispare si el. Reghe n-are nici o vina. A avut mult de recuperat, practic a trebuit mereu sa cistige, in conditiile in care toti adversarii au dat totul ca sa nu reusesca. Steaua termina pe 7 fara cele 6 puncte cistigate de el cu Astra si Viitorul ! Apoi poate pe 12 in final cu alt antrenor ! Am „gresit” altceva, ce n-ai sesizat: cele 6 puncte cistigate fraudulos intr-un singur meci de Astra sint doar 3, adica daca doar cele trei goluri clare ale Stelei, date Astrei, recunoscute si de Sumi, n-ar fi fost anulate eronat, atunci Steaua ar fi intrat pe teren la Giurgiu de pe pozitia de lider. Presiunea de a cistiga neaparat ar fi fost pe Astra. Profitind de presiunea pe Steaua a cistigat si Voluntari. N-am nici cel mai mic respect pentru performanta de o ora de ieri a Opel Astra. Eu mai dau maximum 2 ani acestui ciine rosu nord-coreean, ultima *** de companie a unui *** trimis sa se perfectioneze la Stefan Gheorghiu. Hai Steaua !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dick  •  17 aprilie 2016, 16:58

Amenda nu se dubleaza daca nu platesti in 48 de ore, amenda se injumatateste daca platesti in 48 de ore... Statul roman iti face un favor.

Florin  •  17 aprilie 2016, 17:12

Bravo tolontan, unul din putinele articole obiective ale gazetei.

alex  •  17 aprilie 2016, 17:29

@nentori, baietas, gata nu mai plange. s a terminat hegemonia blatului, a furtului, a valizelor, a brichetelor. fcsb reprezinta tot ce e mai putred si mai stricat in tara asta. pana si parintele vostru spiritual si a dat seama de asta si se va retrage.

Ovidiu  •  17 aprilie 2016, 17:34

Bre nea' Tolo, nu mai intru in viata mea pe site-ul vostru! Eu inteleg ca reclama e sufletul comertului si tre' sa traiti si voi, fapt pentru care ati umplut site-ul de reclame...dar e absolut ridicol sa ma chinui 5 minute pentru a citi o amarata de stire, pentru ca este mereu acoperita de ferestrele sponsorilor! Cand intru pe gsp vreau sa citesc noutatile din sport, daca vreau televizor de la Flanco, stiu eu unde sa caut! Unde mai pun ca, indiferent de ce realizari ar fi in alte sporturi, toate stirile de pe prima pagina sunt despre fotbal, sau mai bine zis despre Steaua (fara nume)...ca deh...asta vinde! M-ati dezamagit total, o sa citesc doar site-urile straine de-acum incolo. Nu sunteti voi jurnalistii vinovati, dar poate citeste si cineva din managementul "stralucit" al acestor publicatii. Cu stima!

Cucu  •  17 aprilie 2016, 17:39

Sper sa nu se repete ce am mai vazut la Urziceni, Otelul si CFR... furtul baniilor si distrugerea echipei.

planetfun  •  17 aprilie 2016, 18:24

sa nu uitam ca de cateva meciuri domnul arbitru scoate goluri din poarta marcate de steaua . acum nu trebuie sa dai un mol mai mult ca adversarul , trebuie sa dai 1+1 goluri ca mai e si domnu arbitru .

vasglo  •  17 aprilie 2016, 18:35

Draga Tolo, Remarc ca o anumita exaltare ti-a provocat un "memory blackout"! Din contra, "Sumudica trebuie să fie recunoscător destinului" pentru ca din 4 partide jucate cu Steaua, in sezonul regulat si in playoff, a castigat pe drept numai una, ultima! Astra a castigat prima partida din sezonul regulat desi a marcat numai doua goluri si a incasat 3 goluri regulamentare! Atunci, "destinul" s-a numit Coltescu, cel care a anulat golurile Stelei. Dupa acel meci, unicat in istoria fotbalului, cand un arbitru anuleaza 3 goluri inscrise regulamentar de o echipa, Astra a castigat in clasament 6 puncte FALSE in fata Stelei! In a doua partida din sezonul regulat, "destinul" s-a numit Gaman, cel care a inscris unicul gol al meciului in min.....94, Astra castigand o partida dominata de Steaua, e echipa fara antrenor la acea data (sic)... Si iata cum tocmai "destinul" este cel care a facut ca Astra sa se distanteze in clasament la 12 puncte fata de Steaua si l-a facut mare pe "acest tânăr exaltat, enervant și triumfător", in realitate un parior si un gambler inrait si, pe alocuri, scabros, caruia i-a suras de data asta norocul! Tot pe seama acestei "exaltari" pun si remarca penibila cum ca " El a ridicat moralul unui campionat care părea că se predă Stelei, echipa fără suporteri." Pai daca Astra are suporteri si Steaua nu, inseamna ca...........-:)

aius  •  17 aprilie 2016, 18:47

Asa Tolo,jeliti,jeliti fcsb,nu steaua,noua ni se umple inima de bucurie ! multumim Astra! Romania este cu tine ! Multumim Sumi,ai fost singurul care te-ai batut cu presa fcsb-ista,dar si cu clubul fcsb-ista!!!! Succes, Campionilor !

aius  •  17 aprilie 2016, 18:51

@Vasglo.....asa tare sa fie Coltescu,incat poate fi ,,central,, si ,,tusier,,in acelasi meci,si la aceeasi faza?!

gio  •  17 aprilie 2016, 19:03

@Cris injumatatirea punctelor are logica ei! Sunt 26 de etape in sezonul regulat si 10 in play off. Daca nu se injumatateau ponderea punctelor din play off ar fi fost de doar 27% din total fata de 73% sezonul regulat. Ori asta e si ideea de play off, primele locuri sa se hotarasca, in mare masura, in meciurile directe dintre fruntase. Chiar si cu injumatatire ponderea play offului ramane inferioara sezonului regulat doar 43% fata de 57%.

Bogdan  •  17 aprilie 2016, 19:09

Buna ziua domnule Tolontan, As dori sa prezint o dimensiune diferita partidei de ieri pentru ca am stat la tribuna a doua. Cred ca mesajul de incheiere al post-ului dumneavoastra este putin revoltator pentru fanul neutru si periculos pentru anumiti oameni usor indoctrinabili. Am stat la tribuna a 2-a, platit 100 de ron in asteptarea unui joc intens, pentru ca nu ma asteptam la spectacol. Nu odata ce l-am vazut pe Hamroun cu cele trei atingeri de balon pana cand ridica privirea. Ca o paranteza, de ce nu i se pun lui Reghe urmatoarele intrebari: de ce nu a jucat Marica titular cand se vede clar ca este singurul de la Steaua care nu se panicheaza cu varza? De ce se insista pe Hamroun cand locul lui e la Otelul in timp ce Chipciu da randament maxim pe banda? In schimb am avut parte de un spectacol infect in tribune. SI nu ma refer la tantarii din pricina carora am stat la 24 de grade cu maneca lunga. Ma refer la publicul instigat in ultimul timp impotriva Stelei (si de catre presa), balaurul cu 7 capete care trebuie decapitat pentru ca a furat tezaurul national: talentul fotbalistic. Tot acest play-off a dus la un moment inevitabil marcat de tensiune si de injuraturi la adresa tuturor celor de la Steaua. Aceeasi oameni (50-60 de ani) cu aspect de tortionari si turnatori la securitate, bruneti, cu inceput de chelie si ochelari cu rama neagra groasa, imbracati in treningurile de fas de duminica l-au injurat si pe Hagi la Severin inainte sa inceapa jocul. Hagi s-a dus la Severin sa le ia painea de la gura celor de la Pandurii. La fel ca 'tradatorii' de Marica si Enache. Cred ca stiti la ce ma refer si sincer, sunt unele zone ale tarii care merita o 'defrisare' de generatii asa cum merita gazonul de la Giurgiu (10cm). Acestia sunt brutarii, care va fac vanzare de un ziar la 20 de oameni si il impart intre ei pentru ca sunt prea zgarciti sa-l cumpere singuri. Nu ei va cumpara abonamentele digitale, domnule Tolontan. Nu cu brutarii pe care ii mentionati mai sus intram in epoca pe care ati prefatat-o cu articolul despre viziunea CEO-ului de la Ringier. De ce merita Sumudica elogiat pentru caracterul sau ipocrit? Daca tot ii facem reclama acestui individ, hai sa ne rezumam la aspectul fotbalistic. A realizat si niste lucruri ok. Mai sunt multe de spus, dar inchei cu o idee pur economica. Sumudica, cel care a hranit o lume, astfel incat striga lui Alibec sa joace bine ca sa ii ia banii lui Becali, de parca ea ar fi luat 5 procente din contract, ar fi putut organiza jocul in Craiova sau pe DInamo, chiar si pe Rapid, unde exista o adversitate si mai mare la adresa Stelei. Ar fi putut sa ceara si 150 de ron iar stadioanele s-ar fi umplut. Cel putin 2 milioane de RON din incasari. Cu acesti bani s-ar fi intors la Giurgiu sa ofere paine, pentru ca circ 'a dat fara numar'.

vasglo  •  17 aprilie 2016, 19:41

@aius: o "divinitate" ca tine ar trebui sa stie ca intr-un meci de fotbal golurile sunt acordate sau anulate NUMAI de arbitrul de centru. Acesta poate tine cont, sau nu, de semnalizarile arbitrilor de margine. Deci, Coltescu este arbitrul care a decis anularea golurilor Stelei!. In alta ordine de idei, vezi ca nu este frumos sa lasi frustrarea sa-ti intunece mintile si sa doresti disparitia adversarului de intrecere, mai ales acum in Postul Mare!. Chiar simti ca ai repurtat o "victorie" fiindca Steaua si-a schimbat marca din ratiuni care nu au de-a face cu intrecerea sportiva propriu-zisa?!....

aius  •  17 aprilie 2016, 20:01

@Vlasgo...pai si ce facem acum,dle.,,inteligent,,fiindca acest Coltescu, a anulat 2(doua) la semnalizarea tusierilor?! sa treaca peste semnalizarile lor,doar ptr. ca erau impotriva fcsb-istilor?!

marian  •  17 aprilie 2016, 20:01

din bucata aia de paine si-a luat giginho o.... portie de i-au ramas falcile intepenite.

aius  •  17 aprilie 2016, 20:05

pct.2. Nu,Steaua nu si-a schimbat marca,asa cum nici Univ. Craiova nu si-a schimbat-o ! ambele prezente azi in campionatul nostru sunt doar niste clone! fcsb si csu craiova, doua surori otravite ale fotbalului romanesc! diferenta dintre ele,este ca prima este sustinuta frenetic de mass-media din tara,doar de asta avem spectacol cu...JIJI si MM!

tudorica  •  17 aprilie 2016, 22:30

Artist! Un mare artist! Sumudica! Respect pentru ce ai reusit sa faci! BRAVO! De cand cu alb-visinii retrogradati, Sumudica este pentru mine SINGURUL motiv pentru care mai urmaresc Liga 1. Un maestru!

anonim  •  17 aprilie 2016, 23:08

m-am saturat de acest marius sumudica sa plece din tara sa se duca in afara sa faca si la aia asa cum a facut aici dar acolo are pe cine sa prosteasca nu ca aici el trebuia sa fie suspendat dar a scapat ca prin urechile acului oricum daca era pe timpul comunismului sigur nu scapa de suspendare dar asta este norocul lui el cand era jucator se abtinea sa faca declaratii de astea dar acum ca antrenor isi permite sa faca declaratii de astea ca trec anii si e ceva normal firesc pentru el macar spre deosebire de laurentiu reghecampf el se abtine sa faca declaratii la misto asa ca asta toti zic ca e arogant ca e smecher ca e cocalar nu ma intereseaza absolut deloc poate calitatile astea le are marius sumudica dar nu laurentiu reghecampf sau oricare alt antrenor

anonim  •  17 aprilie 2016, 23:16

singurii vinovati sunt fernando varela si florin nita din cauza lor steaua bucuresti sau fcsb a pierdut ieri cu astra giurgiu ei numai au ce cauta la steaua bucuresti sa isi caute alta echipa si sunt multi care numai au ce cauta la aceasta echipa dar nu ma i-au de alexandru bourceanu alexandru chipciu mihai pintilii sau nicusor stanciu ei poate nu au nici o vina

dudu  •  18 aprilie 2016, 0:13

Anul trecut pe vremea asta, Galca castiga toate 3 competitii cu Steaua - o performanta care probabil nu se va mai repeta in urmatorii 10 ani. Galca facea asta in conditiile in care Steaua ramasese fara nume, fara suporteri, fara baza de antrenamente, fara 3 jucatori-cheie in locul carora nu fusese adus nimeni. Plus cu una bucata Becali, care ii critica public alegerile, care anunta taieri de salarii si jucatori scosi din lot, care il suna in direct pe Radoi, dupa ce Galca ii castigase meciul. Si cu jucatori care ziua se antrenau cu Galca, iar seara ieseau la spritzuri cu Reghe. Pentru Galca - un tip tacut si de bun simt, care reusise o misiune aproape imposibila - Tolontan nu avea un singur cuvant de lauda. Il ridica in schimb in slavi pe Sumudica... Acum, tot pe Sumudica il ridica la gradul de Sfant al Fotbalului Romanesc, pana la punctul in care e nevoit sa deraieze in penibil ca sa-i iasa "sanctificarea". Spune, de exemplu, ca Sumi "a ridicat moralul unui campionat care părea că se predă Stelei". Cum naiba se preda Stelei un campionat care a fost condus in clasament de Astra, de prin etapa 7 si pana la final? Sau un campionat in care Steaua a fost la un moment dat si la 11-12 puncte de lider? Un campionat in care Dinamo a cedat doar un punct in sezonul regulat si doua in play off Stelei, dar 7 puncte (pana acum) Astrei? In fine... Cateodata am impresia ca Sumudica e un fel de Tyler Durden al lui Tolontan - tipul care face tot ce si-ar dori Tolontan sa faca, doar ca statura morala si statusul social nu i-o permit. Am cautat in arhiva articolele scrise despre fotbal de Tolo, in ultimul an. Sunt vreo 7-8 articole scrise dupa meci. Din care vreo doua despre echipa nationala, doua despre Steaua (unul din astea este, de fapt, despre arbitrajul lui Coltescu, iar celalalt despre Dinamo) si trei... despre Sumudica (nici macar despre Astra, ci strict despre inestimabilul ei antrenor). Daca maine ar intra FBI la Tolo in casa si ar gasi o camera cu lumanari, pantagrame si poze cu Sumudica taiate din ziare, nu as fi deloc surprins...

de tracia  •  18 aprilie 2016, 0:28

Bogdan, vasglo , am o intrebare. Daca mai mult de jumate dintre suporteri romani prefera Steaua, asa sustin cei din presa, te ai gindit vreodata de ce restul suporterilor sunt impotriva voastra? Sa fie invidia sau scirba fata de ceea ce a facut dea lungul timpului echipa ta? Sacose de bani, arbitri de casa, comentarii rasiste, in conditiile in care Lacatus Dumitrescu, Ienei, Beoloni... sunt simboluri iar Becali nu prea e get beget de pe acilea, etc . Ieri restul suporterilor, neutrii si cei ce au rivalitatea cu steaua in singe au fost suporterii Astrei. De ce este de laudat Sumudica? pentru ca din 100 de antrenori 99 ar fi cazut prada tensiunii unui razboi cu etnitatea ce este pro Steaua. El a rezistat. Napoli a jucat la pariuri, este suspendat? Sumudica da. Echitate? Stanciu versus Sumudica. Echitate? Sunt multe lucruri aiurea in fotbalul romanesc, multi oameni ce invirt adevarul din cuvinte dupa cum este in favoarea intereselor lor. Enervant este ca nu exista jucatori mari si fotbal bun. Puteti sa spuneti ca sunt nebun eu cred ca a fost un joc modest.

ciupi  •  18 aprilie 2016, 7:21

@ ovidiu legat de reclame, sa incercati pe prosport. sa vedeti acolo ca nu poti inlatura reclama pentru ca sa citesti textul. gazeta e mic copil pe langa ceilalti.

IT  •  18 aprilie 2016, 8:40

De ce nu folositi adblock plus?

Offside  •  18 aprilie 2016, 8:47

In 2016 s-au schimbat regulile offside-ului, ceea ce a bulversat nu numai liga1 dar si premier league si celelalte. Coltescu si tusierii lui stiau treaba asta numai Craciunescu habar n-avea. Uite ce spune un arbitru scotian "So what is the difference this season to the previous campaign? Well essentially, if a player has a shot at goal and a team-mate in an offside position makes a play for the ball – even if they do not touch it – the goal will now be disallowed.". Deci chiar daca nu atinge. Hamroun si-a manifestat intentia s-a loveasca balonul dar nu l-a lovit. Adu-ti aminte ca presedintele fcsb a facut un scandal monstru, a facut plangere impotriva lui Coltescu, apoi a tacut malc. Pentu ca el, inclusiv "marele" Craciunescu s-au facut de cacao nestiind regulile noi.

vasglo  •  18 aprilie 2016, 9:35

@de tracia: ce zici, in meciul de aseara, Barca-Valencia, cu cine crezi ca a tinut toata suflarea suporterilor spanioli in afara celor ai Barcei? Parafrazandu-te, "te- ai gindit vreodata de ce restul suporterilor sunt impotriva Barcei? Sa fie invidia sau scirba fata de ceea ce a facut dea lungul timpului echipa asta?"..-:)

Florin  •  18 aprilie 2016, 9:37

Domnule Tolontan cu tot respectul pt dvs si pt Astra, in meciul asta Steaua s-a batut singura ( ca de prea multe ori sezonu asta). Ok, cei de la Astra au castigat cuma au castigat dar de aici pana la a aduce elogii echipei giurgivene si marelui frustrat national sumudica ***..e cale lunga. Daca castigau cu 3-0 dupa un meci senzational mai ziceam...asa dupa 2 goluri venite in urma unor greseli de curtea scolii, un gol al Stelei anulat si alibec neeliminat...articolul e tras de par rau..rau de tot!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

vasglo  •  18 aprilie 2016, 9:42

@aius : daca zici ca actuala Steaua este o clona, unde o fi disparut originalul/ascendentul??......

Bogdan  •  18 aprilie 2016, 9:58

De tracia, subscriu. Jocul a fost foarte modest. Cred ca au fost maxim 5 drinlinguri in timp ce ambele exhipe s-au chinuit sa lege 3 pase consecutive la o viteza considerabila de joc. Chiar si pe alibec il vad lent, incapabil sa faca fata lui varane sau mangala, ambii mai rapizi si puternici ca el. cred ca m-ai inteles gresit. Eu criticam atitudinea presei fata de cei ca becali, sumudica. Cand spun presa nu ma refer neaparat la relatarile din ziare, dar si la opiniile subiective ale comentatorilor care dau o nuanta si o directie afirmatiilor agresive si populiste ale celor doi. Foarte bine ca o jumatate din tara nu tine cu steaua. Ba mai mult, la naiba cu steaua, m-as bucura sa fie doar 5% fani si sa fie toti cunoscatori. Ma tem ca o mare parte din cei peste 50% pe care presa ii catalogheaza drept stelisti nu stiu mai bine de atat. Iar mijloacele informative ii manipileaza indirect.

Andrei F  •  18 aprilie 2016, 11:01

@Hmm Curios!Eu spun de 6-1 la greseli de arbitraj si tu-mi spui ca Reghe a furat nu stiu ce campionat si ca pungutele ingalbeneau... Daca arbitrii erau arbitrii acum doua etape Chipciu era cel mai tare cu gol si penalty scos...Asa ...ce tare este Alibec pentru ca a contribuit oarecum la cele 2 penaltyuri scoase de Astra...

dudu  •  18 aprilie 2016, 12:35

@ Offside: Data viitoare cand te apuci sa vorbesti despre FIFA, poate nu ar strica sa arunci un ochi pe site-ul FIFA. Singurele modificari care au intrat in vigoare in 2015 sunt cele privind durata reprizelor, marimea terenului si a portilor si alte chestii minore - la meciurile de Old Boys si de copii. Aia cu "noile reguli ale offside-ului" e un basm. In ceea ce priveste offside-ul, regulamentul e neschimbat de mai bine de 10 ani. In 2015 nu s-a facut nicio modificare, ci o explicare a situatiilor ambigue. Altfel, regula e simpla - jucatorul in offside nu trebuie sa influenteze faza (indiferent daca atinge sau nu mingea). Acum revenim la exemplul tau, cu Hamroun. Influenteaza cumva faza? Altfel spus - daca Hamroun nu ar fi fost acolo, ar fi putut portarul sau alt jucator de la Astra sa impiedice marcarea golului? Raspunsul, evident, este - NU. Tu macar ai scuza ca esti amator si ca nu te documentezi inainte sa scrii pe forumuri. Dar arbitrii sunt profesionisti ai regulilor jocului, ei nu au voie sa nu stie corect regulamentul. Singura scuza valida (dar cam ridicola) a lui Coltescu & Co. ar fi fost aceea ca li s-a parut ca Hamroun atinge mingea. Orice alta interpretare duce la anularea abuziva (nu eronata) a golului.

Florin  •  19 aprilie 2016, 14:27

Dar Steaua poate reclama nedreptatea vreodata? Dar presa poate sa fie impartiala macar o data? Unde sunt editorialele pe banda rulanta care au aparut dupa ce un hent in careu a fost sanctionat cu penalty? E ok sa ai in 4 partide cu Astra 4 goluri perfect valabile anulate. E ok sa nu primesti penalty cu Dinamo si sa fie Alibec lasat pe teren. Nu se mai infurie nimeni ca in cazul lui Pintili. E normal ca Dinamo stea in pozitii indecente in fata celor de la Astra si ca sa fie egalitate vine un "ziarist " si spune ca Pandurii au fost blat cu Steaua. Viitorul a pierdut cu toata lumea dar cu Steaua s-a dat la o parte. Clar punctele din prima parte nu au contat Astra a avut acel avans picat din cer.

Comentează