În plină criză de încredere, ministrul Achimaș a mințit și a manipulat! El a raportat 5%, dar a uitat să spună că sînt 50 de spitale cu probleme. Oamenii sînt internați în spitale, nu în bețigașele de probe!

Pe listă se regăsesc mari spitale de urgență și municipale din jumătate din țară, iar în București sînt 4 unități care au găzduit răniții de la Colectiv

vineri, 6 mai 2016, 4:18

Dacă presa și publicul n-ar fi insistat, acum n-am fi știut că în 50 de spitale din România au fost găsite probe neconforme de eficiență a dezinfectanților. Sărim peste faptul că acestea nu sînt, așa cum au spus clar cei de la Alianța Medicilor, teste de eficiență.

Testele de eficiență sînt cele care se fac și la avizarea produsului și se operează la un laborator special, nu în labratoarele DSP sau ale spitalelor. Dar asta e altă discuție.

Tema la zi e că azi am aflat că ministrul Achimaș Cadariu a mințit și a manipulat.

MINCIUNA. El a început conferința de presă de miercuri, 4 mai, spunînd: ”Vreau să restaurăm încrederea în sistem”.

Cînd i s-a cerut să ofere lista spitalelor unde s-au depistat probe neconforme, a spus: ”Nu pot, pentru că parchetul face o anchetă și această listă este parte din dosar”.

Apoi ziarul a pus întrebarea de ce are un procuror dreptul să secretizeze o listă de sănătate publică?

De altfel, așa a și răspuns MS cititorilor vice.com, siteul care a îndemnat oamenii să ceară accesul la această informație de interes public.

Iată un răspuns primit de la MS de către un cititor:

Stimate domn / doamna
Avand in vedere solicitarea dumneavoastra, privind punerea la dispozitie a buletinelor de analiza pentru toate cele 3526 de probe prelevate si analizate in cadrul testelor de sanitatie efectuate la nivel national pentru produsele Hexi Pharma, va comunicam urmatoarele:
Urmare a faptului ca pe rolul Parchetului General exista inregistrat un dosar penal cu privire la utilizarea biocidelor in unitatile sanitare va aducem la cunostinta faptul ca rezultatele testelor efectuate constituie probe la dosarul de cercetare penala. Ca atare in conformitate cu art. 12, lit. e din Legea nr. 544/2001 rezultatele nu pot fi puse la dispozitie.

Gazeta a întrebat Parchetul dacă a cerut în scris către MS să nu facă publică lista. Răspunsul este: ”Vă comunicăm faptul că între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Sănătăţii nu există o corespondenţă scrisă în sensul celor menţionate în solicitarea dumneavoastră”. 

Pe datele pe care le avem acum, ministrul Achimaș a mințit.

Ca să ne lămurim pe deplin, am cerut atît Parchetului, cît și Ministerului Sănătății să ne ofere adresa de la procurori către MS.

MANIPULAREA.  Ministrul a spus, la conferință, că ”sub 5% dintre probe sînt neconforme”. Tot timpul a lăsat impresia că e vorba despre o situație marginală și despre cifre nesemnificative.

Azi, la presiunea publicului, a desecretizat lista.

Pe ea sînt 50 de spitale din 289, o cifră mult mai relevantă decît cea a probelor. Că oamenii nu sînt internați în bețișoarele cu care s-au prelevat probele, ci în spitale!

Practic, ministrul Cadariu a livrat publicului o cifră liniștitoare, ascunzînd-o conștient pe cea relevantă.

Plus că, dacă privim lista, pe ea sînt zeci dintre marile spitale ale țării.

Nesocotind Bucureștiul, pe listă sînt 23 de spitale de urgență și municipale, adică cele mai importante unități sanitare din 22 de județe! Printre ele sînt spitalele de copii din Brașov și Galați. Sau spitalele de Urgență din Târgu-Mureș, Ploiești, Piatra Neamț. Spitalul de oncologie de la Cluj și Institutul inimii de la Cluj, specializat în transplanturi. Spitalul de Psihiatrie Socola din Iași.

În București sînt 9 spitale, printre care Spitalul de Urgență Floreasca, Spitalul de Urgență Universitar, Spitalul de Urgență Sf. Ioan, Spitalul de Urgență Pantelimon, Parhon și Spitalul Cantacuzino. 

Realizați cît de mare a fost manipularea? Și de ce au ascuns, de fapt, lista?

Ministerul susține că în toate aceste spitale dezinfectanții Hexi Pharma au fost retrași.

 

Comentarii (59)Adaugă comentariu

gabriel  •  6 mai 2016, 16:31

Catalin va rog sa nu va opriti aici !!!!

Emil  •  6 mai 2016, 16:42

Multumim TOLO

Chirculescu Geraldina  •  6 mai 2016, 16:45

Dle Tolontan, Alchimas nu stie pe ce lume se afla,sau vrea sa dea aceasta impresie. Cum credeti ca a aprobat timp de 5 ani aceasta firma sa livreze dezinfectant la Cluj,***.Ce lumea nu stie cum firme, care sunt reprezentate de ""Smecheri intra sa faca afaceri cu statul si institutiile acestuia decat daca dau spaga sau sunt infiltrate politic.Asta este Romania de azi,totul se face numai prin Politic si Spaga cui trebuie. Dl Toba cum a fost prins in flaglant lund mita 300.000 de Euro si o masina , si acumeste Ministru de Interne. Acum trimite purtatoarea de cuvant in a doua zi de Pasti sa ne spuna cum si-au facut ei datoria,parca nu asta ar fi rostul muncii lor.Este o rusine si Acest Guvern de Tehnocrati care sunt antiromania si toti cei din jurul lui Iohanis(Antreprenorul). Cu stima Chirculescu G

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

marian  •  6 mai 2016, 16:46

democratie=capitalism Pai nu ati vrut democratie o aveti!!!!!!!!!!!

tess  •  6 mai 2016, 16:49

Ma amuz teribil cand vad pe lista spitalelor din judetul Cluj cu cresteri bacteriene pozitive (de unde recoltate?) Institutul Inimii si IOCN, probabil cele mai apreciate spitale din Cluj, pe cand bombe bacteriologice gen Spitalul CFR Cluj nici nu cred ca au fost testate. Acest vechi conac cu etaj, dar fara lift (sectia interne) fara niciun fel de circuit veritabil, in care pacientii cu o igiena minima, accepta cu greu sau deloc spitalizarea, tine de Ministerul Transporturilor si nu de MS. In plus, managerii care se schimba unul cu celalalt (cel general cu cel medical) la cateva luni (functii temporare-ca sa nu scoata postul la concurs) sunt atenti coordonati din umbra de dr Achimas -Cadariu, venerabilul tata al ministrului sanatatii. Mai mult, sotia managerului Vlad este medic sef la CJAS Cluj, institutie aflata in aceeasi cladire cu DJS Cluj. Credeti ca un control serios se va face vreodata la acest spital?

Catalin  •  6 mai 2016, 16:49

Sa nu daramam oameni, caci vrem solutii. Statistica e prin default: "minciuna prin omisiune". Iti pune ce vrea . Ca 20% din spitale au avut probleme nu e relevant, caci poate toate cele 20% erau spitale mici cu 3 vizitatori pe an (exagerez). In ceea ce priveste testele, ele nu sunt concludente pentru problema pentru ca scapa ceva din vizor: "ele testeaza eficienta unei substante si nu a unui proces". In toate testele, doctorii (sau cei din personalul medical) s-au spalat si au spalat foarte bine instrumentarul la teste. Nimeni nu poate garanta acest lucru in restul timpului ( si astfel de probleme sunt si alte tari , mult mai civilizate). Presupun ca SexyPharma sau cum ii cheame pe baietii cu sapulul lichid vor merge pe faptul ca doctorii nu se spala pe maini, si asftel: divede & impera. Va fi un haos, toti vor arunca pisica.

Roman din Romania  •  6 mai 2016, 16:52

Felicitari Domnule Catalin Tolontan! Primul pas a fost facut, insa de aici ar trebui inceputa o ancheta generala ca sa vada tot romanul cum sunt cheltuiti banii nostri. Am prieteni care lucreaza in domeniul aparaturii medicale si spun ca sumele de aici sunt cu adevarat uimitoare. Saracii se chinuie sa vanda aceiasi aparatura cu adaos de 20% in timp ce spitalele o cumpara de la firme cu adaos de peste 100%. Mult succes in continuare!

ion  •  6 mai 2016, 16:53

Domnule Tolontan, Exista si alta fata a scandalului cu dezinfectante. Daca vezi fi curios sa vedeti afisele aprobate de MS si DSP , continand reguli de igiena primara cu scop de educatie a populatiei, ati intelege ca exista si altii interesati in promovarea dezinfectantelor. Altfel, nu imi pot explica de ce pe acest afis gasim indemnul " Spalati-va pe maini daca sunt vizibil murdare , altfel dezinfectati-le". Nu am auzit niciodata o prostie mai mare popularizata in masa ca forma de educatie sanitara. Daca dezinfectantul bate apa si sapunul inseamna ca si copii nostrii vor invata de pe peretii spitalelor de stat care au afisate mesajul- recte toate- ca doar o sticla de dezinfectant este suficienta . Verificati va rog si trimite-ti in locul meu feed-back-ul acelor care pot schimba acest lucru. Multumesc

Lelea  •  6 mai 2016, 16:57

Păi să nu vă opriți aici ... sa continuaţi, deoarece poate aflam de ce Mihai Stoica are guŕa strâmbă, ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

M.  •  6 mai 2016, 17:01

Ceea ce se întâmplă pare halucinant, departe de normalitate și ceea ce s-a aflat pare vârful iceberg-ului. Mie nu îmi este clar ce anume se va întâmpla în cazul spitalelor menționate - se vor folosi alți dezinfectanți - Ce dezinfectanți vor alege și cum? Dacă va fi din nou unul ineficient din moment ce nu există verificări? Se fac iar licitații, vor fi criterii corecte sau se va urmări să câștige cine trebuie iar? Cum de nu folosim dezinfectanți prin rotație? Cum câștigi încredere oamenilor fără comunicare și transparență? Întrebări retorice bănuiesc... Vă mulțumesc tuturor celor care vă ocupați de investigarea acestui caz!

marian  •  6 mai 2016, 17:01

se poate in anul 2016 ? Da ! si se va putea in continuare sa nu va mire ! HAIDETI LA VOT (ulei zahar masline galeti maturi )si va mai mirati ca va mor apropiati prin spitale (se pare ca in romanica "TOTI SUNT MAI PRESUS DE LEGE"si nu cum am vazut in filme ca nimeni nu e ............ la noi viata bate filmul MULTUMESC SI CU TOTI LA VOT(90% HABAR NU AU CU CINE SI DE CE VOTOEAZA

sly  •  6 mai 2016, 17:02

Cum poate un asemenea personaj sa mai spuna ceva credibil? Cine il va da in judecata pt ca a mintit si prin asta a pus in pericol oamenii?

Gabi  •  6 mai 2016, 17:05

Felicitari pentru ceeea ce faceti. O faceti foarte bine!

ion  •  6 mai 2016, 17:06

Am gasit si posterul la care fac referire din pacate doar la cei din judetul ALBA . http://www.dspalba.ro/index.php/interes-public/campanii-de-promovare-a-sanatatii/39-campania-internaional-igiena-mainii-sntate-i-viaa

uratul  •  6 mai 2016, 17:06

Cand se face "procesiunea" promisa de Dl. Basescu in prima campanie electorala la Presedentie?

Marian  •  6 mai 2016, 17:06

Multumim , cred ca este cel mai important subiect abordat vreodata avand in vedere ca este vorba de sanatatea noastra a tuturor,sper sa nu va opriti aici.

Ada Pale  •  6 mai 2016, 17:26

Spitalul Elias nu apare pe lista, au fost mai eficienti in musamalizare, desi din cate am vazut din ancheta Initiativa Romania acest spital a achizitionat fara licitatie direct de la Hexipharma pseudo-dezinfectanti. In acest spital in iarna lui 2015 tatal meu a contactat o infectie nosocomiala care, din pacate, i-a adus sfarsitul. Si pe el si pe foarte multi altii care s-au prapadit din cauza acestor infectii intraspitalicesti Condrea si managerii spitalelor care au facut afaceri cu el ii au pe constiinta, toti fiind cadre medicale ce stiau care sunt riscurile folosirii unor substante ineficiente. Dar ce spun eu? Condrea si constiinta?! Iar noi asteptam sa ne faca dreptate DNA, Iohanis, Ciolos, o dreptate ce nu va veni niciodata daca continuam sa induram umili orice.

PDG  •  6 mai 2016, 17:31

Aceasta problema trebuie discutata in CSAT!

MariusN  •  6 mai 2016, 17:34

Bine TOLO! Baga mare mai departe...!

marian  •  6 mai 2016, 17:35

buna

Ciprian  •  6 mai 2016, 17:38

Ar trebui sa urmeze o alta lista. Una cu arestari. Pentru ca in mod evident , desi e greu de demonstrat, au murit oameni pntru ca spitalele au dezinfectat cu apa. Si au murit degeaba, doar pentru vacantele unora prin Maldive. Reactia unui stat normal ar fi sa le ofere alte concedii gratis, mai la racoare, cu o ora de plimbare pe zi.

luna  •  6 mai 2016, 17:40

...mi se pare dubios! adica din spitalele de copiii din Bucuresti nu au fost luate probe??!! am fost internata cu copilul de mai multe ori, am vazut noaptea cum in salon colcaiau gandacii, cu mopul se dadea doar in mijlocul rezervei, absolut in bataie de joc! cand copilul avea mai putin de 2 ani, la doua zile de la externare, dupa ce scapase de o pneumonie severa, mi-a facut acasa febra 40!! luase ceva din spital! eu cred ca in realitate sunt mai multe spitale pe lista aia, inclusiv cele de pediatrie, dar le este frica sa le declare pe toate, inca ne cred prosti si cred ca vom inghiti mizeria lor la nesfarsit, pt ca asa s-au invatat!!! puscarie pe viata merita cei vinovati, si acolo sa-i faca puscariasii sa plateasca pentru fiecare om care a avut de suferit din cauza infectiilor din spitale!!

marcel zadda  •  6 mai 2016, 17:42

salutări, cătălin! și: mă înclin încă o dată în fața dumneavoastră, domnule tolontan! un sincer și din inimă: BRAVO! întregii echipe de investigații a gsp. și o rugăminte: nu vă opriți aici!

PDG  •  6 mai 2016, 17:42

Multumesc! In lumea in care traiesc se spune des acest cuvant! Stiti voi... Lucrurile sunt atat de demult incat ne intrebam cum a fost posibil! Ineficienta dezinfectantilor de ani de zile!!! Retineti! De ani de zile! Facuta statistica deceselor pe nosocomiale,pe unitate spitaliceasca,pe dezinfectant utilizat, firma care a livrat,firma care a dezinfectat, coroborate datele si trasi la raspundere! Multumesc!...

butragheno  •  6 mai 2016, 17:52

am si eu o intrebare. pe eticheta suprasept scrie dilutie 0.5% pentru utilizare ca dezinfectant echipamente medicale. ce inseamna dilutie 0.5% ?

Nicu  •  6 mai 2016, 17:53

Domnule Tolontan, Achimas Cadarache asta sau cum il cheama are vina lui, de gestionare a scandalului si in definitiv a unei situatii de criza. Sa il schimbe, dar... Cei mai vocali sunt Basescu si Ponta. Pai mai baieti, unul a fost presedinte 10 ani iar celalalt premier aproape 4 ani. Pai problema asta e de 6 luni de cand e Ciolos premier? Chiar nu au nici cel mai mic bun simt ?? Hai sa o dam naibii de treaba !!! Iar chestia asta, criminala, nu e singulara... Sunt si alte filiere in sanatate, cu impact la fel de criminal...

Razvan  •  6 mai 2016, 17:55

Guvernare de rasu-plansu. Pe lista oficiala apare spitalul ”Fagarasi” Nici nu stiu sa scrie ce sa guverneze?!

Dana  •  6 mai 2016, 18:00

Nu cred ca problema este pusa corect, deoarece nu se poate pune intotdeauna semnul egal intre testele neconforme si un produs biocid neconform. Acest lucru se poate intampla numai in cazul in care se respecta o serie de factori care concura la obtinerea eficacitatii produsului biocid si anume: 1. conditii de transport, depozitare, manipulare produse; 2. curatarea prealabila a suportului care urmeaza a fi dezinfectat (niciun dezinfectant nu va eficient peste o incarcatura microbiana mare); 3. utilizarea produsului in concentratia si timpul de contact indicat in avizul sanitar al produsului. Aceste cerinte si etape sunt de altfel stabilite clar in protocoale si proceduri de lucru in spitale, insa nu intotdeauna se respecta; 4. corectitudinea determinarilor de laborator; 5. interpretarea rezultatelor de laborator (care se face dupa standarde abrogate). In acest sens, ar fi important ca medicii epidemiologi din structurile SPCIN din spitale, sa raspunda cum au interpretat aceste rezultate si avand un rol atat de important (a se avea in vedere ca decizia dumnealor in ceea ce priiveste situatiile epidemiologice, depasesc orice reglementare sanitara!!!!), ce au facut in toti acesti ani pentru a reduce infectiile nosocomiale. Le-au ascuns in mare parte!! Si nu e doar vina dumnealor, ci si multe alte disfunctionalitati din spitale.

Florin Bejan  •  6 mai 2016, 18:06

Cade in derizoriu ancheta voastra. Pentru ca nu va intelegeti sau nu va acceptati limitele. De cateva "episoade" incoace amestecati informatie interesanta cu gafe produse de lipsa de pregatire in domeniu. Nu ajuta nici faptul ca medicii care va sunt surse, de la terapistii de la Arsi care v-au dat primele documente, pana la cei din Alianta Medicilor, dau dovada slabei pregatiri in infectioase si epidemio. Ori va asezati cu rabdare asupra subiectului (crede-ma, cu un potential pe care inca nu il banuiti) si verificati de 7 ori (daca aveti cu cine, aici intr-adevar s-ar putea sa va manance sistemul, dar deh, succes) ori o sa se aleaga praful de toata munca voastra cand se va apuca cineva (dintre "greii", "corifeii" sistemului, care pana acum va ignora) sa va expuna toate confuziile si erorile.

gaga  •  6 mai 2016, 18:07

Achimas e un aiurit total. Sau un mincinos. Ba chiar si hot. Cum altfel ar putea fi caracterizat un om care , in Cluj , mai exact satul Popesti a fost in stare sa fure 300 mp de teren din proprietatea unui roman plecat in SUA. Cazul e cunosut in zona si poate fi usor verificat.

florentina  •  6 mai 2016, 18:14

Tolontan ,te rog contacteaza-ma,am detalii despre mult mai multe care se intampla !

Patruzecitreisute  •  6 mai 2016, 18:20

Cam asa stau lucrurile in spitale “mari” din Romania. Sambata, 23.04.2016, secolul 21, mileniul III, socrul meu era internat intr-un mare spital din Bucuresti unde fusese operat pentru o afectiune neurologica . In acea zi au aparut simtomele unei infectii cu o bacterie. I-au facut analizele si bacteria era Clostridium difficile. L-au izolat intr-o rezerva si i-au dat un antibiotic foarte puternic. Nu mi s-a parut ceva foarte grav insa sotia a inceput sa planga spunandu-mi ca in rezerva x l-a dus si pe domnul y care a murit imediat acolo si cu care a stat de vorba cu o zi inainte. Intre timp a aparut articolul in GSP si luni la prima ora l-au aruncat in salvare si a fost trimis acasa, fara nici un act de externare, nimic. A doua zi am fost personal sa ridic actele si surpriza, nici vorba de bacterie, de medicamentele necesare tratamentului, etc. Am cumparat antibioticul (500Lei) pentru urmatoarele zile de tratament. Acesta este modul de lucru, si, sub atenta indrumare a iubitilor nostril conducatori vom deveni tara cu cele mai sigure spitale din lume. URA, URA, URAAAAAA !!! Spitalul nu se regaseste in lista ceea ce ma face sa cred ca tocmai acele spitale care nu apar au cele mai mari probleme.

butragheno  •  6 mai 2016, 18:29

hai cu tolo la universitate. https://www.facebook.com/events/1224757224208785/

Cătălin Tolontan  •  6 mai 2016, 18:31

@butragheno: dilutie 0,5% inseamna ca dintr-un litru de substanta concentrata se fac 200 de litri de substanta care se foloseste. In cazul Supraseptului pe care l-a analizat ICECHIM substanta concentrata era deja diluata de 10 ori. Ea se mai dilua de inca 200 de ori si devenea un 0,05%.

viorel  •  6 mai 2016, 18:31

asa cum am mai spus pe fb, anchetele tale par coborate din vechea revista de umor "urzica" ***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Calin  •  6 mai 2016, 18:40

În secunda asta Candariu trebuie sa își dea demisia sau sa fie demis. Nu mai cred o silaba către iese din gura acestui individ. Cioloș doarme în papuci.

butragheno  •  6 mai 2016, 18:59

@Cătălin Tolontan: cam bizar. deci concentratia de pe eticheta era 12% la substanta activa glutaldehida. 0.5% dilutie ar insemna ca in 200 de litri concentratia se reduce la 0.06%? asta in cazul in care continutul ar fi fost conform cu eticheta. pe wiki apare la glutaldehida concentratie intre 0.1%-1.0% in cazul in care e folosit ca dezinfectant... nu stiu cat de precis e, dar ca reper. deci deja 0.06% ar fi fost sub 0.1%..............numai ca substanta activa la ICECHIM a fost masurata 1.17%......cu dilutia de pe eticheta (daca spitalele au respectat intr-adevar aceasta dilutie, si nu au diluat chiar si mai mult......) ar rezulta la 200 de litri o concentratie de 0.0085%. face sens? deci de 10 ori mai mic decat concentratia minima pe wiki. face sens.

Stefan  •  6 mai 2016, 19:00

Foarte bun articolul!

Luminita  •  6 mai 2016, 19:05

Interesant ar fi dacă s-ar confrunta rezultatele de acum cu cele făcute în lunile trecute de DSP. In spitale, pe tot parcursul timpului cat au fost internati ranitii din colectiv, s-au facut tesari. Cand venea sanepidul se freca tot. Si tot s-au contaminat.

Ioan  •  6 mai 2016, 19:09

Domnule Tolontan, felicitari pentru ancheta. Vreau sa aduc in discutie un punct: 50 de spitale din 289 inseamna 17,3%, prin urmare in 17,3 % din spitalele romanesti dezinfectantii nu functioneaza. Asta e singura concluzie logica. Intrebati-l pe Achimas ce a vrut sa spuna cu procentul de 4,3 %. Cumva ca intr-un spital, sa zicem Floreasca, dezinfectantii functioneaza intr-un % din cazuri, sa zicem 79,13%? Asa a tras dumnealui concluzia ca nu sunt riscuri in sistemul sanitar? Daca mergem pe firul logicii Achimasului ajungem la o singura concluzie: stafilococul auriu de Floreasca are un comportament teritorial, el nu pleaca nici mort de masa 4 sectia chirurgie. Ce ne-a spus Achimas prin 4,3 % este ca un spital in care avem stafilococi aurii doar in 3 sali este OK, pentru ca in celelalte 20 de sali n-avem stafilococi. Asta e prosteala pe fata pe care ne-o administreaza dl. ministru. Din pacate stafilococii nu stiu acest lucru si infecteaza tot ce pot. Un spital este infectat si sau curat, nu exista cale de mijloc. Nu exista spital 79,13% sigur.

delia  •  6 mai 2016, 19:30

ma intreb d-le Tolontan , unde este responsabilitatea lui banicioiu, beuran, bartos, sorin oprescu , cseke si multi alti ministri sau pe ei Antena 3 si RTV , mai explicit voiculescu si ghita ***; anut trecut nu v-am auzit glasul, cum sa criti cati dumnezeii medicali de la bucuresti ca dragii *** ai d-voastra mergeau la chef cu ei nu? am fost in anii 90 studenta in Bucuresti si am avut o problema grava de sanatate, in capitala m-au operat de 3 ori si vroiau sa ma lase in plata Domnului , m-am dus la Cluj si m-au facut bine dupa o operatie si sunt bine si dupa 18 ani doar ca am ramas cu un handicap fizic si asta datorita elitelor capitalei - asa ca *** bucuresteanule cum spuneti voi!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai  •  6 mai 2016, 19:38

Bravo TOLO!

delia  •  6 mai 2016, 19:43

d-le Tolontan acceptati numai comentariile cu laude ca vad ca pe cel critic si credeti-ma foarte adevarat nu mi-l publicati

George  •  6 mai 2016, 19:44

VA rog domnule Tolontan sa nu trimite la analize si Lapte , unt, Ulei......... produse alimentare in general chiar nu vrem sa stim ce contin.

box  •  6 mai 2016, 19:53

Doar 50? In realitate ar trebui sa fie mai multe, statistic nu are nici un sens. Realist cred ca vom afla numarul corect cand la ancheta domnii vor incepe sa se toarne unii pe altii ca sa scape. Sau cand oamenii care s-au imbolnavit vor da in judecata spitalele pentru neglijenta, sau ce incadrare juridica e corecta. Pana una alta bine ca acum atacul e pe directia corecta, mafia asta halucinanta din sistemul de sanatate. N-o s-o eradicati dar barem sa iasa mutilata din intalnirea asta cu media si justitia.

doctor  •  6 mai 2016, 20:00

la spitalele care nu apar in lista aia s-au masluit probele iar problemele sint mult mai mari decit va inchipuiti, nu exista nici macar un singur spital sigur in Romania...

lili  •  6 mai 2016, 20:00

Daca la spitalele din Bucuresti este asa, ma intreb cum e la Tulcea, la Sfantu Gheorghe, la Alexandria, la Zalau... Fara comentarii.... caracatita coruptiei a cuprins toata Romania, nu cred ca exista coltisor de institutie de stat neatins de coruptie. Periculos.

Dan  •  6 mai 2016, 20:33

Felicitari Dl.Tolontan Daca imi permiteti cateva comentarii aditionale. Ar trebui explicat clar ca ce a facut Ministerul Sanatatii au fost testele de eficienta adica prelevarea unor teste din mediul spitalicesc adica mobilier usi obiecte sanitare holuri etc.Aceste teste sunt total irelevante pentru ca depind mult de momentul si modalitatea prelevarii mostrei. Au facut aceste teste irelevante tocmai ca sa ascunda gravitatea situatiei. In mod normal Ministerul Sanatatii trebuia sa trimita urgent mostre din TOATE dezifectantele folosite in spitale pt o analiza la un laborator atestat din UE. Intre timp ar fi trebuit ca Guvernul sa importe urgent dezinfectant certificat din UE.Asta ca masura de asigurare a sanatatii populatiei Romaniei. In schimb am vazut la TV declaratia Dnei Albu de la Hexi cum ca nimeni nu a cerut si nu a luat de la ei mostre pt testare.Este incredibil!!!De 10 zile Guvernul nu face nimic logic si concret. De ce nu au retras toate dezinfectantele pt testare independenta si sa importe altele din UE care sunt certificate? Este atentat la siguranta nationala Multumesc pt timpul acordat

A n c a  •  6 mai 2016, 20:40

Spitalul Cuza Voda din Iasi e maternitate, cu o istorie lunga si sumbra, cu bebelusi morti si mamici decedate http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/dosar/spitalele-isi-ascund-mizeria-sub-pres--113523.html

o femeie  •  6 mai 2016, 20:44

50 de spitale din 289 inseamna 17,3%, prin urmare in 17,3 % din spitalele romanesti dezinfectantii nu functioneaza. Minim!! pentru ca nici ceilalti dezinfectanti nu sunt testati! Sunt ei singurii nesimtiti de pe piata? Sunt cei mai mari? Nu stim, dar sunt curioasa daca si ceilalti sunt testati....

Comentează