Înotătoarea Ana Dascăl: ”Aș vrea ca această Olimpiadă să nu se termine niciodată”

joi, 11 august 2016, 7:02

Corespondență din Rio

Prima parte a discuției cu Ana Dascăl are loc în sala conferinței de presă de la Olympic Aquatic Center.

Deschidem ușa cu umărul. Încăperea e goală. Ciudată senzație de tăcere când bazinul vibrează deasupra ta, cu mii de oameni excitați.

N-am mai văzut o sală olimpică de conferință de presă de la Londra 2012. Ungaria are deja cinci medalii de aur! Echipa olimpică a sportivilor independenți are și ea o medalie de aur, la talere. Să nu spuneți că a aranjat CIO cu legea gravitației ca să tragă Aldeehni Fehaid cel mai bine!

49 de țări au luat la Rio în primele cinci zile cel puțin o medalie și România nu se numără printre ele

”Aici vin doar medaliații, Ana”.

Înotătoarea de 13 ani se miră, zâmbește și se pune pe unul dintre scaunele albe, ocupate de regulă de jurnaliști.

-Nu îți voi adresa întrebări despre recordul vârstei tale. Probabil că te-ai săturat de ele.
–Oricum, la Jocurile Olimpice nu mai contează vârsta. Mi-a spus asta doamna Camelia Potec. Când am ajuns la Rio am înțeles de ce.

-De ce?
-Pentru că vedetele nu se poartă ca niște vedete. M-au impresionat modestia lor, seriozitatea și felul în care muncesc ca să se concentreze.

-Cum o fac?
-Dacă îi vezi, e wow! Și dacă ești un spectator care n-ai treabă cu natația îți dai seama că oamenii aceia din bazin sunt foarte concentrați și trăiesc intens.

-Azi ai venit pe locul 5 în seria ta și pe 36 din 46 sportive în clasamentul general.
-Puteam mai bine. Dar am fost bolnavă o perioadă și nu m-am putut antrena. Oricum, apropo de vârstă, în bazin sunt foarte mulți oameni tineri! Nu atât de tineri ca mine, dintre toți înotătorii doar o sportivă din Nepal e mai tânără cu două luni, însă sînt foarte mulți care sunt foarte buni și trag la medalii.

58:72 secunde a scos Ana ieri la Rio, la 5,94 secunde de australiana Cate Campbell, care a stabilit un nou record olimpic, cu 52,78!

-Ce vă face atât de buni de mici, ca să zic așa?
-Probabil că tehnologia de care dispunem. Un băiat de 16 ani a luat medalie de argint. Katie Ledecky, la 19 ani, a devenit campioană olimpică la 400 de metri.

-Asta după ce, la 15 ani, Katie câștiga tot aur, la 800 de metri la Londra.
-Exact. Când ești printre ei te simți așa de bine!

”Pe de o parte m-aș întoarce acasă, pe de altă parte aș vrea ca aceste Jocuri să nu se mai termine niciodată și să nu plec de aici” Ana Dascăl

-De când faci natație?
-De mai puțin de 5 ani. Multă lume mi-a spus că Olimpiada e unică, dar acum chiar înțeleg de ce. Fiecare victorie contează, oricât de mare campion ești. Când îi vezi pe sportivii americani cum se încurajează între ei, cum bat din clopote, cum strigă, te impresionează.

-La noi în lot nu e atmosfera așa?
-Cât de cât. Eu am stat mai mult cu fetele de la scrimă și mi se par unite, mai unite ca noi, la natație. Dar noi nu ne încurajăm. Bine, când a fost Robert în bazin a mai fost ceva.

Puștoaica face o observație interesantă.

Rio este probabil prima Olimpiadă din ultimele cinci în care nu vezi pâlcuri de turiști români în tribună. Sau de români care să lucreze în orașul gazdă.

Dintre țările cu o tradiție olimpică suntem una dintre cele mai neîncurajate delegații.

Și, atunci, Ana Dascăl se referă la strigătele pe care le simte și le aude sportivul de la coechipieri. De la acel mic nucleu gălăgios și competent în poante. De la oamenii care cunosc și prenumele adversarului, și cum poate fi șicanat.

Spre deosebire de public, sportivii și antrenorii care vin la întrecerea compatriotului lor cunosc cel mai bine resorturile care urnesc secundele.

În cazul românilor sportivi de la Rio, are dreptate.

–Revenind la timpul scos azi, regreți că n-ai putut mai bine?
-Da. Dar, în acest moment, eu n-am cum s-o iau de la început, eu sunt la început. (Asta pare o frază învățată. Cineva din natație îi suflă reporterului că Ana are un tată care o împinge spre performanță și poate că tatăl a vorbit, prin ea).

–Cum arată o săptămână de antrenament a ta?
-În perioada de pregătire fac 11 antrenamente pe săptămână. Două ore la fiecare antrenament. Sau mai mult. Acestea sunt antrenamentele din apă. Plus sală. Natația s-a schimbat, pentru că mă întrebați cum apar așa mulți tineri. Antrenorul meu, Eduard Câșlaru, îmi povestea  cum altădată natația însemna volum, mulți kilometri. Astăzi, sala de forță e importantă.

–Ce condiții ai la Constanța?
-Satisfăcătoare. Nu toți sportivii de aici au devenit campioni olimpici în bazine de lux. Mă mulțumesc cu ce am.

–Mai exact?
-Înot într-un bazin de 25 de metri, în loc de unul de 50. Asta ajută însă la exersarea întoarcerilor.

–Cum e sportiva Ana Dascăl?
-Nu se pierde în nicio situație.

Când vă spun că are răspunsurile la ea nu mă credeți. De fapt, Ana e un tânăr normal, destul de emotiv, dintr-o familie de oameni de afaceri din Cluj, care fac cu schimbul ca să stea cu ea la Constanța, la pregătiri.

Și da, simte presiunea părinților, după cum descriu oamenii care o cunosc.

–Ce vei face în continuare?
-Mai devreme sau mai târziu, sincer vă spun, voi pleca din țară. Nu că nu s-ar putea face performanță și în România, dar condițiile de afară nu se compară.

–Ce carieră îți prevezi în sport?
-Vreau să particip la patru Olimpiade. Tokyo 2020…

-Pe asta de acum n-o numeri?
-Nu. Tokyo, 2020, apoi 2024, 2028 și sper și la 2032. Și la fiecare dintre acestea vreau medalii.

-Dacă pleci din țară ce o să-ți lipsească? Gândește-te la un lucru!
-Păi…

–Stai așa! Să nu spui prietenii și părinții că asta e clasic și nu contestă nimeni.
-Să mă gândesc. (E sinceră, obține 20 de secunde ca să-și facă socoteala). Suportul federației cred că o să-l am și în străinătate. Dar școala de aici, în care mă înțeleg bine cu toți, cred că va fi o lipsă. Sincer, în afară de școală  nu mai văd alt motiv pentru care, la un moment dat, să rămân în țară.

Mă cam dezumflă răspunsul. Cam amar.

Nu de aici va ieși titlul interviului.

Facem filmarea în altă parte și apoi se întoarce la bazin și pleacă pe tunel, tânără, drăguță, puternică și stresată că e înconjurată de băieți beton, din ăia cu care nu o lasă tatăl să iasă. 

Adevărul că nu e meserie mai frumoasă pentru o femeie decât să stea în preajma bazinului. Aici s-au inventat bărbații perfecți.

Domnule Dascăl, nu ieșiți cu pușca pentru că v-o fac ăștia nod!

Alte corespondențe speciale de la echipa GSP de la Rio:

Cristina Neagu a adus o gură de oxigen României, dar recunoaște: ”Nu mai suntem echipa de la Mondiale”. A rupt panoul de la 7 metri!

FOTO Căpătăm culoare! După două înfrângeri traumatizante, România a regăsit forța de a trece de Muntenegru, vicecampioana olimpică, și speră în continuare la calificare

„Tricolorele” speră în continuare la calificare: „Handbalul nu l-am uitat!”

CUPRINS: Aici ai toate corespondenţele din zilele anterioare de la Rio

Save