Diseară, față în față cu Mircea Badea la emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3

”Tolontan și acoliții săi ar trebui investigați de DIICOT”

miercuri, 24 august 2016, 1:44

Mihai Gâdea m-a invitat și am acceptat să fiu, într-o emisiune moderată de el, față în față în această seară, de la ora 21, cu Mircea Badea.

Mă duc la Antena 3, de care mă despart multe lucruri.

Și o fac într-un moment în care Mircea Badea scrie despre „mizeriile demente si eronate promovate de Tolontan si acolitii sai care ar trebui investigati de DIICOT exact ca aia de la Sky News”.

De ce mă duc?

Pentru că nu disprețuiesc nici un public. Nu împart oamenii în deștepți și proști. Sau în buni și răi. Nu cred că unii sînt superiori și alții inferiori și nu-i privesc diferit în funcție de opțiunile lor politice sau în funcție de posturile TV pe care le preferă. 

Mă duc pentru că atunci cînd coborîm limbajul pierdem toți și pentru că telespectatorii au dreptul să cunoască faptele din mai multe perspective.

Sînt un simplu jurnalist de presă scrisă, gazdele au toate avantajele elocinței și ale charismei TV.

Nu am nici un meci, nici o poliță de plătit, pentru mine contează doar informațiile pe care publicul le află. Dacă mîine dimineață, după emisiune, oamenii vor ști mai multe despre forțele care le modelează viața eu socot mi-am făcut treaba ca jurnalist.

Iar cazul Hexi Pharma, asta vorbesc probe de necontestat, pe unele le voi oferi în direct, este un dosar despre felul în care statul și-a abandonat cetățenii în fața unui sistem mafiot.

 

Comentarii (131)Adaugă comentariu

Cristian  •  24 august 2016, 17:04

O discuție sterilă pentru poporul doritor de sânge pe pereți. Nu se schimbă nimic, doar ne ducem la culcare satisfăcuți.

Valentin  •  24 august 2016, 17:05

Pentru prima data mă voi uita la aceasta emisiune. Cred că vrei să le faci rating ! 😃

Aura Andrei  •  24 august 2016, 17:17

NUUU am mai urmarit emisiunea luigadeasau badea darrrr...nustiu...savad...adicanujdacavad...adică...vadarnujdemauit...crecada

Venom  •  24 august 2016, 17:22

Foarte bine că mergi la A3. Doar e un post afiliat CNN și așa îți mai cresc și ție statutul și credibilitatea ca jurnalist: în emisiuni profesioniste unde poți dialoga cu jurnaliști *duri, dar imparțiali, necruțători, dar numai pentru aflarea adevărului, buni, cei mai buni dintre cei buni* precum domnul Gâdea sau domnul Ciuvică. Iar Mircea Badea, care deși pretinde că nu se consideră jurnalist, e o voce echilibrată. Uneori pare că citește întrebările lui Ciutacu, trimise prin SMS pentru ca România TV și A3 să aibă același front de luptă. Dar dacă nu ești băsist sau motociclist sau dacă Dana Grecu și-a luat medicamentele, nu ți se întâmplă nimic. @catalin Unii nu vor să fie treziți. Sunt ca în Black Cat, White Cat, precum bătrânul care privea la nesfârșit la ultimele minute din Casablanca, doar că ei trăiesc într-o buclă în care se li se repetă regimul Băsescu. Și pentru că băsiștii sunt peste tot, cine să fie întotdeauna aici să ne apere?

Ionut  •  24 august 2016, 17:30

Mie imi place foarte mult selectia pozelor celor 3 personaje. Cine a facut-o merita aplauze. Chiar este o selectie de reusita :)))

Alina  •  24 august 2016, 17:30

Vai cate mesaje de incurajare! Pentru ce? Oare un om care a avut curajul sa scoata la lumina atatea lucruri incomode, investigate impreuna cu echipa lui, ar putea sa se gandeasca macar ca ii este teama sa mearga la un post de televiziune? Imposibil. O confruntare cu un bufonel in spagat poate fi o problema pntru el? Eu nu cred. Singura problema ar fi aerul pe care il respira cu ei, apa sau cafeaua pe care i le servesc...

nicusor covrig  •  24 august 2016, 17:36

http://www.financemagnates.com/forex/brokers/breaking-dozens-of-broker-offices-raided-by-romanian-police/ 130 de arestari in romania , nimeni nu stie de ele , eu pierd 20000 de euro din aceasta cauza. ca mine sunt multi. poate niciodata nu o sa se afle de aceste lucruri. sunt lucruri grele , care se tin ascuse , cititi articolul , dureaza doar 5 minute si veti intelege imediat cum se lucreaza. ce e in spate ? eu pot doar sa va spun ce stiu eu si ce informatii mai am de la cei care sunt prejudiciati. pare pueril in conditii de hexifarma si alte lucruri grele. dar va reamintesc ca ne-ati ajutat si in problema licentierii gamblingului in romania cat ati putut ,piata e blocata acum si cred ca asa va ramane. astept un rasp. pe mail daca credeti ca 130 de arestari facute fara sa stie nimeni e de intere. p.s. poate nu va place , am luat legatura si cu domnul dan voiculescu si astept un raspuns , cum a zis dansul pt. antreprenori , noi suntem niste pseudoantreprenori , care cu interventia statului ramanem fara nici un ban. sanatate multa si sa va reconciliati cu mircea badea:) daca se poate

Lucian  •  24 august 2016, 17:40

De ce oare faci si circ? Badea se crede cult numai pentru ca mama lui a fost profesor! O copilarie nefericita, adusa acum la TV. TU alt frustrat ! O actiune nu presupune numai citarea a 2-10 informatii. Presupune cunoastere, intelegere, concluzii! Ori tu nu ai dat dovada de asa ceva! Prinzi o bombita si o arunci fara sa sti daca fasaie! O fasai tu! Bine ca joaca Steaua la ora aceea! Iti dai seama unde a ajuns cazul Hexi? Marii cunoacutatori Badea si Tolo! Vai mama noastra, de prosti! De ce te duci? De audienta si publucitate, lasa textele!

gigelos  •  24 august 2016, 17:40

Tolo , iti vine sa crezi ca MB a terminat MF1 ? Mie nu

Ovy  •  24 august 2016, 17:41

Imi pare rau pentru tine. Stii ce se intampla cand intri in troaca?

flo-ww  •  24 august 2016, 17:56

Tolontan, vad ca ai un public ales, educat, de dreapta, IQ mult peste medie, instariti, pacat ca ii expui la intoxicarile latrinelor,aia spun doar minciuni, fratele lui Bas e o dovada, sper sa nu se ofileasca saracii!

GR  •  24 august 2016, 17:56

Tolo, nu merita... . Cu ani in urma il urmaream pe Badea, mi se parea amuzant. Asta pana in o seara acum ceva ani cand sustinand teoriile conspiratiei ca americanii nu au ajuns pe luna, a spus " Pai daca ar fi ajuns cu adevarat, mai mergeau o data ! Ce dovada mai buna este ca nu au ajuns deloc ? " Noroc de Ciutacu parca care i-a scris un SMS citit de Badea pe post in care ii spunea ca de fapt americanii au fost de 6 ori pe luna, nu o singura data (+ o misiune esuata). Cu alte cuvinte Badea a mestecat un subiect o emisiune intreaga FARA CA MACAR SA STIE BAZELE FAPTELOR PE CARE LE INCRIMINA (el credea saracul ca a fost o singura aselenizare...), fara ca macar sa aiba idee de subiect... Asa ca ce rost are sa-l faci sa inteleaga ca aiureala spusa de procurorul general nu inseamana deloc ca acest caz nu exista. O masina gradata cu 5 stele la siguranta chiar trebuie sa le aiba, nu se poate vinde cu o stea la siguranta si cu explicatia ca oricum in majoritatea cazurilor nu e nevoie de 5 stele...

ion  •  24 august 2016, 17:57

Bafta Catalin!! Iti tin pumnii, ai o cota buna sa ii dovedesti pe acei doi colegi de trust. Toata Romania se va uita la marele meci, nu ne dezamagi!!

Gigel  •  24 august 2016, 18:04

Draga Tolo, Din pacate - nu pentru tine, ci pentru cei ale caror vieti au fost distruse de al tau "demers jurnalistic" - descoperim astazi ca lucrurile nu sunt zugravite in alb si negru. Din pacate, nu cei infierati in cele multe - exagerat de multe - postari traiesc in Sci-Fi, ci dumneata, om fara nicio pregatire in specialitate, dar altfel apt sa te exprimi in nenumarate domenii. Poate ca ai fost manipulat - probabil doare, astazi, cand realizezi ca nu tot ce zboara se mananca - poate ca ai fost doar lipsit de minima judecata; insa, cu toate acestea, fie ca iti place sau nu sa recunosti, ai reusit sa isterizezi o tara-ntreaga (ca factor de influenta, cu siguranta, te-ai validat... ca om... nimeni n-ar vrea sa fie azi in pielea ta). Ai reusit sa definesti, perfect, semi-doctul (desi, eu unul, te-as categorisi drept octo-doct); ala de nu stie nimic, dar se pricepe la toate. Draga Tolo, Medicina este o arta, un mestesug si o vocatie - ceva ce nu ai cum sa intelegi; poate de aceea, unul ca tine, nu va pricepe niciodata de ce nu exista certitudini in sanatate (oamenii, din nefericire, mai mor si cu zile... deh, asa le-a fost sortit). Cand un individ - si, da, te incadrezi in aceasta categorie - ce are mai putini ani de vacanta, cat un medic de scoala, isi inchipuie ca se "pricepe" la medicina - deformatie profesionala, probabil, ca tot romanu-i priceput la fotbal - asta este rezulttul. Nu altii traiesc Sci-fi, ci cei care isi imagineaza ca medicina se descopera pe "Goagāl"... ca si poate de aceea ne-am umplut de avocati, contabili si tot felul de alti neica-nimeni la conducerea Ministerului Sanatatii (n-am auzit pe niciun "deontolog" sa se declare oripilat ca sanatatea este - si poate fi - condusa de oricine... pe cand un miner la Justitie!?). In rest, sper sa fi sanatos... ca multa lume din "sistem" - cel medical, nu te ambala - abia asteapta sa te trateze

Cătălin Tolontan  •  24 august 2016, 18:28

@valentin: eu rating Antenei 3? E o gluma. Ei sint vedete cu un rating foarte mare, audienta unui jurnalist de presa scrisa nu se compara. Vorbesc foarte serios.

rrol  •  24 august 2016, 18:32

Cataline,sa iti iei si un translator cu tine ca nu sint convins ca mircea badea o sa inteleaga tot ce o sa spui....baiatul(mircea badea) e doar o trompeta: a Antenelor si a lui Voiculescu...el inca mai are de lucru pe la Antena3 pentru ca s-a purtat bine cu sefu si a latrat 11 ani la Basescu...cum e Lutu pt Gigi Becali asa e si badea pt Voiculescu-bun la ce e nevoie si cind e nevoie...PS:cu ocazia prezentei tale la emisiunea lor le arati ca esti si un bun coleg de trust si le cresti si lor putin notorietatea ca decind nu mai e presedinte Basescu nu mai au despre ce sa mai vorbeasca in emisiuni

Odette  •  24 august 2016, 18:37

@Gigel, cata aroganta ieftina! Medicina, o arta? In Romania? Hahaha... Arta lui ,, mortu-i vinovat"... Sunt cimitirele pline de arta si vocatia voastre... ,, ...oamenii, din nefericire, mai mor si cu zile...deh, asa le-a fost sortit" - spui tu. Si pentru filosofia asta de shantz ti-au trebuit 6 ani de studii? Si baba Floarea o spunea mai bine ca tine! Hipocrate zicea ca nu exista boli, ci exista bolnavi! Poate fi unul dintre argumentele pentru care medicina isi are limitele sale. Dar nu in Romania unde exista doar medici docenti, hacademicieni de renume mondial sau Mondialu - ca nu-mi amintesc prea bine. Plini de ifose degeaba, ermetici in fata goagalului fiindca foarte multi dintre ei nici nu stiu sa-l deschida si au mari probleme cu scrierea in limba romana, ca de alte limbi, nici nu poate fi vorba. Si atat de inteligenti sunteti incat, v-au trebuit 6 ani de scoala ca sa invatati sa luati spaga fiindca asta-i cam tot ce stiti? Mie mi-ar fi fost de ajuns 6 minute... Hahaha... Ridicati-va statui pentru ca la picioarele fiecareia zace o constiinta!

dodo  •  24 august 2016, 18:40

Pupat toţi piaţa endependenţi !

Florin+  •  24 august 2016, 18:49

Tolo, capu sus si nicio teama! Ancheta jurnalistica Hexi e solida. In momentul asta sunt mai multe categorii de oameni care te urasc si vor sa te discrediteze pentru a-ti anula credibilitatea. In primul rand, toti cei care au fost afectati direct de anchetele tale Ritzi, Dosarul Transferurilor, Gala Bute, Hexi etc. In al doilea rand, si asta e din pacate o realitate, sunt foarte multi care sunt pur si simplu gelosi ca dezvaluirile tale sunt luate in serios imediat si altele nu sunt deloc bagate in seama. Aici apare ideea ca tu esti un pic "colaborator" cu organele. Eu cred ca nu esti insa, imaginea ta, din pacate, asta este in ochii multora. In acest context focusul discutiei trebuie sa fie pe argumentul ca eficacitatea legala a anchetelor tale este bazata numai pe credibilitatea construita in timp care a atras multe surse independente si credibile, si nu pe intelegeri oculte. Bineineteles ca trebuie sa explici si detalii din ancheta Hexi insa, daca nu lamuresti si aspectul asta, cred ca tot vor ramane multi cu un semn de intrebare. Bafta!

Gabriel  •  24 august 2016, 19:10

Badea o sa se dezlantuie cu cliseele lui de prost gust ,stiind ca se uita toti,,mardeiasii,, si o sa loveasca in stilul lui arogant ,de mahalagiu cu ceasurile lui de cocalar cumparate de Voiculescu!...O sa se dea destept si cult si plin de importanta ,ca de obicei! Golanul asta tocmai te.a facut troaca de porci de cateva luni incoace!!!! Si ii merge ca marlania e baza de rezistenta la ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Spătaru  •  24 august 2016, 19:21

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

nicusor  •  24 august 2016, 19:24

@valentin chiar ai dreptate le face rating ei sunt vedete dar cu tolontan in emisiune ratingul e asigurat asa ca si tu si tolontan aveti dreptate. ei fac rating, da cu tolontn fac rating si mai mare

stefan  •  24 august 2016, 19:27

daca te duci in latrina 3 atunci ai grije pe unde calci ca te umpli de ***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Filbert  •  24 august 2016, 19:34

Pentru cei care nu au - si bine ca n-au - antenele in grila de programe: a3 se poate vedea f. bine pe net. Unde il gasiti? puneti 'antena3 live' in goagal si va rezolva :)

onu  •  24 august 2016, 19:37

Salut, nu te lasa! Nu stiu sigur insa daca cei doi, prin ceea ce fac in fiecare seara, sunt jurnalisti. Or fi avand si ei rate.

Adi  •  24 august 2016, 19:53

Ma dispera D-na doctor-chimist de pe antena 3. Sa ii explice cineva ca exista concentratii de 400, 4000 sau 400000000000000 ori mai mici decat o concentratie data. Pentru o solutie cu o concentratie de 17%, o concentratie de 4000 de ori mai mica inseamna de fapt o concentratie de 0,00425% (se invata in ciclul primar). Referitor la afirmatia D-nei. cum ca spitatul ei nu a avut anul trecut nici o infectie intraspitaliceasca, poate o invita cineva sa analizeze statisticile europene privind numarul infectiilor in tarile civilizate.

DANIEL  •  24 august 2016, 19:53

De la Tolontan nu ma astept la nimic bun,pentru ca de unde nu este nici Dumnezeu nu cere si acesta nu este doar un proverb sau o zicala in cazul lui.Omul, de la o posta vezi ca ***. Cand crezi cu adevarat intr-un demers , il duci pana la capat cu orice pret. Omul a facut fum,a tinut prostimea in picioare "niste multe zile",a balacarit niste oameni (unii meritand,altii nu,dar i-a facut ghiveci pe toti ) si intre doua competitii sportive (si printre ele ) dezastruoase pentru sportul romanesc, trubadurul a vrut sa lase impresia ca lui chiar ii pasa de poporul roman,poate prea mult (cum era motto-ul balacarelii de ziar la care chipurile "scrie")! Concluzie :sa se infrunte cu cine ?.....oriunde ar merge ar fi fix 0. ...fiecare,dar 100% fiecare din media romaneasca are scopul lui,rolul lui,preferatii lui,"uratii"lui,etc,etc.....si numai cine a venit prin masina timpului din evul mediu timpuriu,poate crede ca cineva din média (cu atat mai mult nimeni de nimeni,adica Tolontan )este echidistant si obiectiv .De aceea e bine cand vedem ca cineva a ars un brat de lemne sa vedem cui a folosit :s-a incalzit cineva cu acele lemne,s-a facut mancare pt o casa de copii sau a iesit doar fum pe aiurea,cei neputinciosi si infrigurati punandu-si speranta intr-o HIMERA: ca fumul ii va incalzi si pe ei. INSA fumul e doar "necacios" ...nu incalzeste :(

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

lili  •  24 august 2016, 19:54

Nu trebuia sa mergi, nu ai nimic de demonstrat celor de la ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

DANIEL  •  24 august 2016, 19:57

Si am uitat esenta :cand vezi cum oameni,semeni de ai nostri, il pupa in. ..fara sa il cunoasca si fara sa realizeze ca fumul este doar fum,va dati seama ce natie batuta de soarta suntem (ca Dumnezeu ne-a dat destul) .

Obiectiv  •  24 august 2016, 20:01

Tolo, ar fi problematic pentru tine daca s-ar discuta despre sport, la care nu prea te mai pricepi in ultimul timp, desi ai fost la Rio! Fiind insa vorba despre subiectele tale preferate, altele decat cele legate de tactul pedagogic al antrenorilor de la gimnastica si metodele de refacere ale sportivilor romani, te vei descurca de minune! Precum ti-am spus, lasa sportul si continua cu anchetele legate de practicile de-a dreptul criminale din Sanatate!

DANIEL  •  24 august 2016, 20:07

Ma bucur ca totusi mai sunt si oameni cu decenta si bun simt...cum am vazut din comentariile lui Gigel,Lucian.Restul .....23 august va spune ceva ?Raspunsul celor mai multi ar fi :a fost ieri.Din nefericire a fost "IERI" si noi am ramas cu sechele netratabile de nimeni!!!

Odette  •  24 august 2016, 20:12

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Depeche Mode  •  24 august 2016, 20:15

Intrebare pentru Catalin (banuiesc ca nu va raspunde): e o "confruntare" pe bune cu mircea badea (i-am scris numele intentionat cu litere mici) sau e doar politica trustului Intact, adica circ fara bani? Daca esti cu adevarat liber in fata lui Voiculescu, pune-l la punct pe lingaul cocalar mircea badea si arata-i ca valoarea lui e de campionatul judetean. Acum se va vedea daca esti cu adevarat jurnalist de Champions League (asa cum ai aratat de multe ori -nu e ironie) sau doar de Liga 1...

Adrian  •  24 august 2016, 20:17

Nu e nevoie de nici o justificare. Poate funia se strange de lat? Oricine intelege ca esti doar o unealta. Prin tine isi justifica existenta "noua securitate". Istoria se repeta odata la jumatate de secol!

Danut  •  24 august 2016, 20:18

Ce emisiune are sa fie!!!!!!!!! Intre cerebralul Tolo si decerebratul Mircea Badea.

Odette  •  24 august 2016, 20:20

Hahahaha.... Dar asta respecta regulile? Ce dragut foc esti cand zambesti!... :)

exidpol  •  24 august 2016, 20:21

oamenii nu pot fi grupati in prosti si desteptii, dar ziaristii da...

koll  •  24 august 2016, 20:26

Dl.Tolontan, am urmarit interventia telefonica din emisiunea Danei Grecu, ati vazut cine era acreditat? Sotul! Laborarorul, ICECHIM, parca nu este bun.Doar pentru ca nu a mai platit taxa de autorizare.Doamana Pop ne cerind niciodata vreo analiza.Sunt curior la ce laboratoare a efectuat analizele spitalul de oftamolagie.In rest o seara placuta!:))

Florin Bejan  •  24 august 2016, 20:29

Va fi super cringy emisiunea. 3 persoane care inteleg insuficient spre deloc problemele pe care le vor aborda. Tipic pentru presa, de altfel. Si nu doar de la noi.

Marius  •  24 august 2016, 20:46

Catalin, te citesc cu placere. Felicitari pentru atitudine. La antena 3 risti sa iti pierzi cititorii fideli de dragul audientei. Va fi un dialog al surzilor din care vei iesi shifonat. Amfitrionii nu se vor dezice de la obisnuitele laturi. Vei pleca cu multa lehamite. Doar daca vei face compromisul de latra la fel ca ei va fi un dialog. Altfel vei avea parte de injuraturile de rigoare. Nu stiu cat de imun esti la nocivitate si toxicitate. Succes dar ma indoiesc.

Maria  •  24 august 2016, 20:54

Ai dreptate, nimeni nu trebuie dispretuit si telespectatorii Antena 3 trebuie sa aiba si ei acces la informatie. Sper sa te lase sa vorbesti. Bafta!!! Te rog sa spui pe site in cateva cuvinte cum a fost ca nu am rabdare sa mai uit la cei doi,

Elena  •  24 august 2016, 21:08

Cel mai tare ma tem ca si aceasta "afacere" va fi musamalizata, ca multe altele similare in care erau implicati actori politici, firme uriase si oameni de afaceri influenti. Iar fapte de acest gen vor continua, caci moartea unor oameni nevinovati nu i-a oprit si nu-i va opri niciodata, ceea ce e inspaimantator. Poate ca singura solutie ca sa nu se intample si acum acest lucru ar fi ca Tolontan sa nu fie lasat sa lupte de unul singur. Ma gandesc ca daca, din aprox. 20 de milioane de romani cati suntem, macar doua milioane ne-am uni si am da in judecata statul roman si pe toti ministrii, prim-ministrii si managerii care s-au aflat in functii in acesti ani de afaceri "Hexi", ar exista o sansa sa impiedicam musamalizarea. Oare Mircea Badea e inconstient? Stiu ca e tata. Se gandeste vreo clipa ca propriul lui copil ar putea muri intr-un spital din Romania? Ce cauta acest om iresponsabil in aceasta profesie?

Luca  •  24 august 2016, 21:20

Mircea Badea se comporta exact ca in conflictul cu motociclistul : mielusel :-) . Se pare ca e bataios doar cand nu are adversar in fata !

lili  •  24 august 2016, 21:26

Tolontan se duce la *** 3, unde chiar nu inteleg ce cauta. Oricum, stie toata natia romana si tot mapamondul ca *** 3 are intotdeauna dreptate! Plus ca, sa stai langa *** Mircea Badea *** pe banda rulanta e chiar un efort urias care nu merita! Nu trebuia sa mergi, dle Tolontan! Nu trebuie sa-i demonstrezi nimic *** 3.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ionel  •  24 august 2016, 21:32

sa fim seriosi........domnul gadea si mircea badea,parca sunt un film regizat extra cool in america iar catalin tolontan,pare morosanu,dus in rusia ca sa o ia de la azer.Domnule Tolontan,reprezinti taranii si saracii Romaniei,dar dialectica domnului gadea,(mircea badea este un actor extraordinar,dupa parerea mea,dar restul e can-can) o sa duca discutia mai mult spre show si asta va pierde din credibilitate.In ritmul asta vinovat o sa fie viermele care s-a dezvoltat in urechea pacientului.

Venom  •  24 august 2016, 21:32

Domnul Gâdea și domnul Badea au vorbit la început de manipulare, insistând că Tolontan nu prea are credibilitate și e contestabil. Au presupus niște lucruri, prezentându-le drept adevăr. Bun. Iar Badea a spus "Sursele mele".. Care surse Badea? Aceleași care ți-au dat ÎN EXCLUSIVITATE documentul prin care Băsescu era dovedit ca securist... și tu l-ai dat pe post? Apoi s-a dovedit că documentul era FALS. N-ai dat nicio dezmințire. Nici Antena 3 n-a dat vreo scuză.

Nistor Tutu  •  24 august 2016, 22:46

Trebuie să recunosc că, pentru o vreme FOARTE lungă, am fost admiratorul lui Mircea Badea si Mihai Gadea. Asta până de curand... (nu ei sunt in discutie). In aceasta seara v-am ascultat explicatiile atat cele medicale cat si cele juridice. La cele juridice, nu comentez, nu ma pricep. Despre cele medicale pot sa spun ca au fost foarte corecte nu neaparat din punct de vedere al cifrelor (...va cred pe cuvant) cat mai degraba al interpretarii. Felicitari. Cat despre cei 2, au batut campii... in momentul in care au vazut ca nu va pot combate argumentele a ”virat-o" catre alte domenii doar, doar sa va prinda in offside.

Răducanu  •  24 august 2016, 22:57

Felicitări!L-ați trimis pe Badea în rândurile poeților de sf,platiti să înjure.Cel puțin la fel de jenant ca întâlnirea cu motociclistul.BRAVO!

Daniel  •  24 august 2016, 23:18

Crin Antonescu ii spunea, in urma cu niste ani, lui Gadea: "vindeti ieftin". Acum a venit randul lui Gadea sa spuna cuiva asta (desi nu sunt sigur ca stie ce inseamna) si l-a gasit pe Tolontan. Amuzant. Cat despre Mircea Badea, el ar fi meritat o confruntare cu Monica Tatoiu, nu cu un jurnalist. Dar poate ii foloseste acest dialog, mai ales ca, de curand, a devenit prompterist. Si ii urez succes in ceea ce incearca sa faca. Iar lui Tolontan ii doresc sa continue ceea ce face.

ion  •  24 august 2016, 23:21

cu toata dragostea BADEO TE-AI comportat ca absortia fondurilor europene ADICA 0 CU FELICITARI

Comentează