Plăți de 5 milioane de euro pentru medicii din România de la primele cinci firme farmaceutice ale lumii. Ministrul Voiculescu: „Conflictele de interese creează vulnerabilități majore în sistemul nostru de sănătate!”

Pfizer, Novartis, Merck, Roche și Sanofi-Zentiva adună, împreună, aproape 12.000 de contracte de sponsorizare și consultanță pentru cadrele medicale

marți, 8 noiembrie 2016, 6:45

UPDATE: COMPANIA NU NEAGĂ NICI UN FAPT DEZVĂLUIT DE ZIAR, DAR INTERPRETEAZĂ LEGEA DIFERIT. Zentiva a trimis un comunicat în care susține că ”Prezența directorului Gabriel Prada de la ”Ana Aslan” în CA ”nu este o funcţie managerială vizată de normele legale care reglementează situaţiile de incompatibilitate” și că dacă instanța se va pronunța definitiv vor mai face reevaluări. Mesajul integral al companiei la finalul textului. 

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

 

E nevoie de al treilea.

Pentru ca doctorul Gabriel Prada, director de spital public, să poată fi plătit 6 ani în Consiliul de Administrație al companiei Zentiva, fără ca nimeni să reacționeze, cineva a tăcut și tace.

Ministerul Sănătății întregește Nesfînta Treime, Director – Corporație – Guvern.

În MS există un Compartiment de Integritate, fondat în 2011, exact anul în care Sanofi-Zentiva îl angaja ca administrator pe Gabriel Prada.

Compartimentul de Integritate din minister, codurile de integritate ale Sanofi-Zentiva și integritatea directorului au mers umăr la umăr, fără să se disturbe reciproc.

Sanofi-Zentiva tace

Gazeta Sporturilor a adresat ieri o nouă serie de întrebări către Sanofi-Zentiva, Ministerul Sănătății și ARPIM.

În documentele sale publice de dinainte de apariția cazului ”Ana Aslan”, firma franceză susține că ”Sanofi Romania salută modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2014, iar datele companiei privind transferurile de valoare efectuate către profesioniști și organizații din domeniul sănătății pot fi accesate pe website-ul Agenției Naționale a Medicamentului”.

Frumos zis, dar chestia e că unele nu pot fi accesate.

Contractul lui Gabriel Prada nu poate fi găsit pe website și, la întrebarea ”De ce nu ați declarat, conform legii, contractul cu directorul Prada la Ministerul Sănătății?”, Sanofi-Zentiva nu a răspuns încă.

Asociația Producătorilor Internaționali răspunde: fiecare pe barba lui!

Un alt povestitor homeric este Asociația ARPIM, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente.

”Integritatea unui profesionist din domeniul medical în decizia de prescriere a unui medicament este unul din pilonii sistemului medical. ARPIM recunoaşte că interacţiunile dintre industria farmaceutică şi profesioniștii din domeniul medical pot crea un eventual conflict de interes. În consecinţă, ARPIM a adoptat coduri şi instrucţiuni pentru a se asigura că aceste interacţiuni îndeplinesc standarde etice înalte de integritate la care se aşteaptă pacienţii, guvernele şi alte părţi interesate”, susține ARPIM.

Codul său etic este, de asemenea, o capodoperă.

Ziarul a întrebat ARPIM:

  1. Este conform Codului de Etică al ARPIM ca un producător de medicamente să angajeze în Consiliul de Administrație un director de spital public?

Răspunsul ARPIM pentru opinia publică este:

”Codul de Etică al ARPIM reglementează exclusiv activitatea de promovare a medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripţie medicală şi/sau activităţi strâns legate de aceasta şi interacţiunile companiilor farmaceutice membre ARPIM cu profesioniştii din domeniul sanitar.

Prevederile Codului de Etică nu reglementează şi nu intervin, în niciun fel, în modul de organizare internă a unei companii membre ARPIM. Este responsabilitatea fiecărei companii membre ARPIM de a se asigura că îşi desfăşoară activitatea conform cu legislația în vigoare”.

Știm că e puțin confuzant, cam așa comunică instituțiile din România,  fie că sînt publice sau private.

Răspunsul poate fi rezumat: întrebată dacă un membru al său încalcă sau nu codul etic cînd angajează în CA un director de spital, Asociația Producătorilor Internaționali spune că ea se ocupă de ”interacțiunea dintre industria farmaceutică și profesioniștii din domeniul sănătății”, dar nu se poate băga.

E exact cu ce ne ocupăm, dar suntem ocupati! Odiseea.

Răspunsul integral al ARPIM la finalul articolului. Luați ceva de cap înainte!

Ministrul Sănătății: ”Toate aceste aparent mici nereguli creează vulnerabilități majore în sistemul nostru de sănătate”

De asemenea, Gazeta a cerut Ministerului Sănătății să explice public ce anume a făcut în cazul contractului dintre directorul Institutului ”Ana Aslan”, Gabriel Prada, și liderul pieței de medicamente din România, Sanofi-Zentiva. Care sînt mecanismele de control și, dacă ele există, cine trebuia să ia măsuri?

Am primit un număr de înregistrare.

Ziarul a solicitat, prin biroul de presă, o reacție de la ministrul Vlad Voiculescu.

El deține o cotă de 20% din cei 6 ani în care situația s-a perpetuat, dar e cel mai înalt reprezentant al statului în materie de sănătate publică.

„Nu aș vrea să comentez asupra practicilor unei companii, dar mă uit în curtea noastră şi văd un director medical, fost manager, care este declarat incompatibil și în conflict de interese în materie penală de către ANI, din anul 2011. Înțeleg că, înainte de verificările pe care le-am cerut eu, Corpul de Control al ministrului nu a mai fost acolo din 2011”, a precizat Vlad Voiculescu.

”L-aţi auzit pe ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, vorbind despre captura statului, despre contracte cu dedicație pentru sisteme IT. Ei bine, în sistemul sanitar lucrurile se fac de obicei la scară mai mică … în mici feude, dar multiplicate de zeci de ori”, crede demnitarul.

”Incompatibilitățile și conflictele de interese sînt văzute de orice om cu mintea limpede. Dar legea uneori este vagă, iar alteori este făcută exact în așa fel încât să acopere aceste lucruri. Ana Aslan nu este decât un exemplu, din păcate multe alte spitale din România se află în situaţii similare” Vlad Voiculescu, ministru Sănătății, întrebat despre cazul angajării în CA Sanofi-Zentiva a directorului de la ”Ana Aslan”

”Toate aceste aparent mici nereguli creează, de fapt, vulnerabilități majore în sistemul nostru de sănătate. Ministerul Sănătăţii modifică în regim de urgenţă normele legislative pentru a permite revocarea directorul medical în cazul constatării situaţiilor de incompatibilitate sau de încălcare a legii”, a încheiat Vlad Voiculescu răspunsul către cititorii Gazetei.

Cînd vorbești în aceeași propoziție despre liderul Sanofi-Zentiva și despre ”aparent mici nereguli” e ca și cum ai spune că, scărpinîndu-se puțin, King Kong nu a retezat decît etajelele 30-102 din Empire State Building.

Sanofi-Zentiva, lider pe piață, numărul 3 la sponsorizări

Chiar dacă numărul 1 pe piață, Sanofi-Zentiva nu e decît numărul 3 în materie de sponsorizări oficial declarate.

Listele publicate de companiile farmaceutice arată că acestea plătesc milioane de euro în fiecare an medicilor din România.

În total, acestea adună aproape 12.000 sponsorizări doar către medici. Numai către doctori, nu și spitale, asociații, companii ori ONG-uri. Am selectat cele mai importante cinci firme de farmaceutice la nivel global, conform Forbes: Pfizer, Novartis, Roche, Sanofi (în România Sanofi – Zentiva) și Merck.

Aproape 12.000 de sponsorizări care însumează circa 5 milioane de euro, mai exact 4.820.000 euro.

Sponsorizările sînt mult mai multe, socotind toate firmele, nu doar primele cinci.

Iar sumele, deși au o medie de 480 de euro per contract, ajung și la 5.280 euro. Atît a încasat, de pildă, neurologul Cristina Băetu din Spitalul Colentina de la Merck România, pe 3 martie 2015.

E destul de greu de aflat câți medici sunt cu exactitate, pentru că numele lor sunt raportate diferit de fiecare firmă în parte. După un nostim obicei din sănătatea românească, se inversează numele cu prenumele.

Îndreptățirea și riscul plăților către medici

Acești 5 coloși internaționali plătesc anual, împreună, între 3.000 și 5.000 medici români.

Cîtă vreme sînt transparente și nu presupun o recomandare privilegiată a medicamentelor, contractele sînt legale.

Situația banilor încasați de medici de la megacompaniile pharma constituie o temă aprinsă de dezbatere în întreaga lume.

  1. Companiile susțin, cu temei, că ele pot rămîne factor de progres în cercetarea medicală în măsura în care au acces la experiența și valoarea profesioniștilor din spitale.
  2. Asociațiile de pacienți atrag atenția, cu la fel de mult temei, că dacă Guvernele rămîn spectatori, atunci mentalitatea profitului exclusiv va denatura complet domeniul.

Răspunsul stă în integritate, iar pretențiile principale nu vin de la cel slab, izolat și prost plătit, adică de la medic, ci de la cel care plătește – compania pharma.

Arbitrul jocului e statul prin autoritățile lui și, în cazul României, tăcerile acestora.

Timpul va măsura daca atunci cind remarcă „vulnerabilități majore în sistemul nostru de sănătate” ministrul Vlad Voiculescu face o declarație sau enunță un angajament de a proteja pacientul.

 

Comunicatul integral al companiei

 Clipboard01

Citește și:

Comentarii (50)Adaugă comentariu

costel  •  8 noiembrie 2016, 7:13

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Catalin  •  8 noiembrie 2016, 7:38

hotie clara.Este conflict de interes.

chromophobia  •  8 noiembrie 2016, 7:47

Jos mafia.Toti vinovatii la puscarie!!

Dr. Dan Patru Tudosie  •  8 noiembrie 2016, 8:04

De cand vizitez blogul lui Tolontan am invatat doua lucruri. 1 - Medicii sunt cei mai corupti oameni din Romania; 2 - E bine sa lucrezi la TVR sau RRA.

Lucian  •  8 noiembrie 2016, 8:06

Tolo, eu nu știu cum numești tu aceste fapte ale medicilor! Eu ii numesc bugetari, ***! De obicei cenzurezi și spui ca se fac afirmații fără probe! Tu numai azi aduci , ai adus probe care se știu decani de zile! Medicii ăștia șpăgari, primesc atât bani cât și halate, repetare inscripționate cu ce au de promovat de la aveste firme care CUMPARA influența! Cel mai tare amănunt al meu , l- am trăit pe pielea mea: am dat 66 RON pe un medicament la helpnet , iar același medicament l- - am cumpărat cu 46 de la Farmacia Tei! In 5 zile! Cum este posibil? Cum de protecția consumatorului nu intervine! Ia încearcă tu sa suni la 0219551 parca , și sa vezi ca nu Răspunde nimeni!! Cum de trăiesc farmacii cu sutele, usa in USA? La Orizont in de taberei, era o farmacie! Acum sunt 4 in același spațiu! La 2 stații mai sus nu era nici o farmacie, acum sunt 3! Despre asta vorbim! Farmacia a devenit " boutiqul" din colț! Numai chiria și salariile au un cost mare! Când eu îți spun ca trebuie sa facem ceva, de forma grevei fiscale! Tu nu spui nimic, nu promovezi! Uite ieri l- au reținut pe Blejnar! E vreun șef de fisc neanchetat? Asta nou! Pana și diaconu, are un dosar ca ar fi favorizat romii! Om vedea și cu asta! Pana și Dragnea care reprezintă PSD, care a guvernat ca 1/2 din perioada de la 89 spunea s- au distrus miliarde euro pe drumuri nefăcute! Ce " dracu" facem? Asta e dezbaterea , nu cazuri punctuale, plecare parca tu acum ledescoperi! Sunt de ani de zile? Ce facem pe11 Decembrie? Lăsam iar toți needucații sa voteze ce lespune un primar, HOT? De obicei Votează PSD, a sta le amagestesuflrtul ca Ceaușescu, la 4 ani, cu încă 50 RON! De alocații la. Copii au uitat, drapat a văd. Ca la europarlamentare formau da 5 RON la aia 80 de acum! Sa crească ma-sa un copil cu 80 RON/luna! Și taxa de aeroport sa plece la odrasla e 25 euro!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vasile  •  8 noiembrie 2016, 8:30

Un titlu urat, menit sa culpabilizeze toti medicii. Scarbit, nu am mai citit continutul. Fiica mea e medic. A beneficiat de doua sponsorizari totalizand cam 1.800 lei, pentru participarea la doua congrese. Din salariul ei era greu de trait si pus deoparte suma asta. Cei doi sponsori NU au pretins nimic in schimbul sponsorizarii si NU au castigat nimic, medicatia prescrisa in continuare neincluzand noile medicamente produse de respectivele firme. Credeti ca e singura in situatia asta? Deci, domnule Tolontan, va rog respectuos sa nu mai aruncati cu noroi pe "mii de medici". Cautati-i cu rabdare pe cei ce au primit zeci de mii de euro si au fost factori de decizie in achizitia de medicamente. Si nu va grabiti sa-i manjiti nici pe ei decat atunci cand veti avea argumente ca au platit nejustificat de mult ori ca au cumparat "apa de ploaie", ca in cazul dezinfectantilor, punand in pericol viata pacientilor. Sunteti un ziarist bun, va citesc cu placere de obicei. Va intreb insa ce parere aveti despre principiul legii enuntat de James Joyce? Caci, ceea ce faceti dv. aici este chiar o condamnare engros! E drept, nu la inchisoare dar nici oprobriul public nu este usor de suportat atunci cand este nemeritat.

CN  •  8 noiembrie 2016, 8:47

Catalin, Articolul tau este incomplet si manipulezi lucrurile intr-o anumita directie... este foarte important sa specifici pentru ce s-au facut aceste plati, pentru ca de fapt asta conteaza... Platile firmelor din Pharma catre doctori reprezinta o zona "gri" care poate fi ok sau nu, si care poate fi extrem de usor de manipulat de ziaristi ca tine (cum faci tu acum) Nu interpreta ca sunt un aparator al Pharma, dar pana la urma Pharma e o industrie care trebuie sa obtina profit. uite urmatorul exemplu, o firma de Pharma are un produs nou, "revolutionar" prin care trateaza in premiera o anumta boala. Medicii sunt chemati la congrese si prezentari pe banii firmei de Pharma". E ok ca medicii sa se duca, sau nu? Daca vor prescrie acel medicament, poti considera ca au fost influentati de firma sau nu? Pana la urma, toate medicamentele sunt facute de firme de farmaceutice.

JJdinFJ  •  8 noiembrie 2016, 9:21

BRAVO. Importante cum au fost, celelalte anchete nu aveau ca subiect ceva care sa ameninte fundamentele morale ale sistemului medical romanesc. Acum chiar ati identificat ceva important !!! In SUA au distrus ideea de patient intake, de a trata cauze in loc de simptome. Pe vremuri mergeai la doctor si vorbeai o jumate te ora pina sa prescrie teste, apoi dupa teste veneau medicamentele. Acum, de cind doctorii merg la conferinte gratuite in locatii exotice, "sponsorizate" de Pharma, nici nu e nevoie de contracte individuale cu medici. Noroc ca spitalele sunt private si exista oarecare competirie.... Altfel, in State nu mai pot gasi un doctor care sa se gindeasca la cauzele bolii, imediat se grabesc sa prescrie pe baza unui set de simptome. Daca nu merge, prescriem altceva. Stiti ca am intilnit medici care isi duc copii la doctori indieni sau est-europeni, pentru ca astis sunt printre putinii care nu vad medicina ca pe un exercitiu "pairing" intre simtome si medicamente? Sunt printre singurii care se gindesc la cauze, in loc sa se apuce imediat sa prescrie?

Catalin  •  8 noiembrie 2016, 9:21

@CN: Incearca te rog sa recitesti mesajul si explica-ne ce ai vrut sa spui. Unde exste manipularea? Este corect ca medicii sa fie influnetati in decizia medicala pe baza unor "halate", "tarife de speaker",etc? Un lucru e clar: suma e foarte mica. 5 mil la 5000 de doctori e mizlic. Atat face un sef de sectie intr-o zi de la pacienti (a se vedea cazul de la pediatrie iasi cand la un mica perchezitie doctorii aveau zeci de mii in cabinete) Fostul directorul de la Roche a fost prins acum multi ani (prin anii 2000) la vama la otopeni cu o suma imensa de cash cand pleca cu doctorii la o conferinta. :)

Cătălin Tolontan  •  8 noiembrie 2016, 9:22

@Vasile: daca ati citit pina la capat si at retinut ca sint atacati medicii inseamna ca n-am fost noi suficient de clari. Am scris ca nu medicii pot schimba situatia, ci statul, actionind asupra unei relatii inegale companiile pharma - medici.

Cătălin Tolontan  •  8 noiembrie 2016, 9:26

CN: articolul spune repetat ca platile sint legale si prezinta punctul de vedere al companiilor pharma, care e corect, ca transferurile de valoare sint necesare pentru a produce medicamente mai bune. De asemenea, articolul prezinta numeroase citate din codurile etice, unde companiile isi explica filosofia, precum si raspunsurile integrale ale Asociatiei. Dvs. credeti ca e partial, noi v-am explicat, dvs. considerati multumitor raspunsul sau nu. E dreptul dvs.

JJ din FJ  •  8 noiembrie 2016, 9:35

NU va lasati intimidati de troli, SPUN ASTA PENTRU CEI CARE CITESC BLOGUL SI COMENTARIILE>. Vedeti ce repese s-a pus in functiune masinaria si cum au inceput sa-l denigreze pe Tolontan pentru articol. Sunt bani multi in joc, JOS PALARIA domnule Tolontan. Veti mai fi atacat, dar cu cit spuneti adevaruri mai pericoloase, cu atat va ataca mai mult. E un barometru fantastic.

Jigodie  •  8 noiembrie 2016, 9:55

E cineva aci care intelege ca toate cele scoase de Tolontan la suprafata sunt parte a unui genocid impotriva poporului roman?

moise  •  8 noiembrie 2016, 9:56

d-le Tolontan, felicitari pentru investigatiile pe care le faceti, dar cred ca ar fi cazul sa intrati si in alte sfere; deja de ani de zile va ocupati doar (sau in majoritatea cazurilor) de medici. E adevarat, exista medici corupti, hoti si cum vreti dvs., dar fiecare padure (profesie) isi are uscaturile ei. Nu cred ca societatea medicala e cea mai corupta in tara asta, nu cred ca doar din cauza medicilor treaba nu merge Romania in directia si viteza pe care cu totii ni le dorim.

brod  •  8 noiembrie 2016, 10:12

asta înseamnă caracatița mafiei transpartinice. și complicitatea tuturor celor care au văzut, dar au tăcu. de aceea sunt turbați pe dl. ministru Vlad Alexandrescu: pentru că, în trecut, le-a spart boicotul importului de medicamente (de pe urma căruia erau pacienți condamnați la moarte). și pentru că, acum, spune tot ce găsește ca hoție, escrocherie, abuz.

o femeie  •  8 noiembrie 2016, 10:19

Ar fi interesant de cercetat si conturile Profesor doctor Adrian Streinu Cercel *** vaccinurilor anti gripa porcina si anti gripa aviara, vaccinuri caer au fost platite cu bani grei de statul roman (de romani), vaccinuri nefacute de romani. Sursele financiare: Sanofis, GlaxoSmithKline... Si mai mare magaria este la vaccinul anti poliomielita, ce era produs la Cantacuzino cu cativa dolari doza, o doza eficienta. Cantacuzino a fost inchis si acea doza unica si ieftina nu am mai gasit-o pt copilul meu si am ales vaccinul hexa Infarix, aprox. 200 lei doza, si au trebuit 5 doze pt activare corpi. Diferenta de cost e imensa.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Stefan  •  8 noiembrie 2016, 10:23

Si mai sunt niste cheltuieli care nu apar acolo. Sunt fondurile de protocol, iesirile la restaurante, desele mici cadouri, un ceas, un laptop, o maslina, lucruri care nu intra la capitolul contracte. @moise - Spuneti dumneavoastra o alta breasla unde, la toate nivelurile, fie al conducerii, fie al incepatorilor in ale meseriei, se percepe mai o maslina, mai un plic inainte de operatie, mai o atentie, mai un dezinfectant. Si portarul de la spital iti ia 10 lei sa poti parca masina daca ai de mers mai multe zile la rand. Dar e evident ca nu doar din cauza medicilor treaba nu merge bine, si s-ar putea ca ei sa fie rezultatul sistemului, nu cauza.

Lucka  •  8 noiembrie 2016, 11:42

Fratilor , aceste sume reprezinta doar ceea ce vor marile firme sa se afle ! Probabil sunt mult mai mari . Bineinteles ca aceste sume imense se regasesc in pretul medicamentelor !!! Aici trebuie sa lucreze Partidele ! Nu sa ne dea pomeni ELECTORALE !!! Nu investigeaza nimeni cum au expoldat si firmele de DISTRIBUITIE a produselor farmaceutice ? Aceste mari firme de distributie au si divizie de farmacii , dar acestea reprezinta doar o mica parte din afacere , marea parte reprezinta vanzarea catre spitale si clinici !

Doctoru’  •  8 noiembrie 2016, 12:20

Este intradeva o zona gri. Subiectul este sensibil in toata lumea. Este motivul pentru care sunt anumite firme care deja si-au modificat codul de etica sau lucreaza la asta. Chiar in Romania membrii ARPIM au agreat sa nu mai faca cadouri (nici macar simbolice = flori sau cutie cu bomboane) medicilor. Este in discutie de cand lumea plata pentru speak-eri la simpozioane si platile pentru participarea la congrese. Una din variantele studiate este ca aceste sponzorizari sa nu se faca nominal ci numai catre institutii.

marian  •  8 noiembrie 2016, 12:26

Poate (spun POATE) adevarul se afla undeva, la mijloc de drum. Cu masura si bun simt se pot rezolva multe, dar parca incepem sa uitam acest lucru. Unele comentarii la acest material jurnalistic sunt corecte, altele ar fi fost mai bine sa nu fie facute. Domnilor, medicii nu sunt inamicii nostri. Participarea medicilor romani la congrese si manifestari de promovare este imperios necesara, pentru ca de efectul acestor "deplasari in strainatate" vom beneficia, mai curand sau mai tarziu, noi sau apropiatii nostri. Sa sanctionam turismul medical, daca si cand acesta exista, dar pe baza unor criterii clare si obiective, altfel vor continua sa bantuie in aceasta discutie ranchiunele si invidia de genul "da' de ce ala si eu nu ?". Pe de alta parte, medicii corecti nu au cum sa-si autofinanteze astfel de participari. Ghinion ... Pentru inceput as propune ca in anul 2017 toti medicii beneficiari de invitatii, burse sau alte forme de finantare sa prezinte rapoarte detaliate asupra deplasarilor efectuate, care sa cuprinda in mod obligatoriu prezentarea in extenso a noutatilor medicale expuse in forumurile stiintifice respective, pentru bunul uz al intregului corp medical din Romania si, pe cale de consecinta, al pacientilor care ar putea sa beneficieze de avansurile tehnologice respective. Mai departe, in anii urmatori, se vor putea introduce si alte criterii, insa nu in scopul ingradirii participarii ci pentru a se realiza o transparenta si o utilitate sociala reala. E doar o parere, sunt convins ca exista si solutii mai bune. Ca pacient m-as bucura ca problema sa mearga spre solutionare si nu spre DNAtizare.

tancau  •  8 noiembrie 2016, 12:31

Vlad Voiculescu -încă un mandat/ptr.ca e barbat

dan  •  8 noiembrie 2016, 12:44

Sunt convins ca aceste plati declarate reprezinta doar varful mafiei din sistemul medical, care este probabil cea mai mare caracatita, dar si cea mai periculoasa pentru ca duce la compromiterea si lipsa de incredere in actul medical.

alex  •  8 noiembrie 2016, 13:11

Daca ati fost la spital, pentru internare, sau consult, cu siguranta ati observat, tineri sau tinere de aproximativ 25-35 de ani, reprezentanti ai firmelor de medicamente, care intrau cu prioritate in cabinetele medicilor, unde discutau pret de 5-10 minute, diverse chestii: cum ar fi promovarea, prescrierea de medicamente, proteze si alte produse medicale, pentru care vi se elibera reteta cu parafa medicului respectiv. Periodic, lunar, trimestrial, firmele de medicamente vin prin acesti colaboratori tineri, contacteaza medicii primari, sefi de sectii, unde le propun diferite scheme de lucru. Mai departe este treaba Ministerului Sanatatii(care are in componeta foarte multi medici), SRI,DNA. De ce pentru ca s-au cumparat echipamente medicale in valoare de sute de mii de euro care zac nefolosite prin sectiile spitalelor si nimeni nu raspunde pentru aceste prejudicii. Vreti exemple mergeti in toate spitalele mari din Bcuresti si din tara unde veti gasi astfele de echipamente, aparate vechi, care au costat sute si mii de euro, care zac neutilizate.

Ovidiu  •  8 noiembrie 2016, 13:39

Medicii au ajuns din păcate mult mi josnici decât politicienii.... Politicienii fura banu, dar medicui fura vieți. ..

Cătălin Tolontan  •  8 noiembrie 2016, 13:49

@marian: pacientii ar fi probabil mult mai OK cu ideea ca spitalele sa plateasca deplasarile medicilor la congrese, ceea ce e normal si e o cheltuiala profesionala, decit sa fie achitate de catre firmele de medicamente.

marian  •  8 noiembrie 2016, 13:58

Multumesc pentru raspuns, domnule Tolontan. Eu am spus altceva, dar nu are importanta. Case closed.

Lucian  •  8 noiembrie 2016, 14:04

@tolo! Am citit un comentariu al tau! Mai sus! Nu medicii....! Nu-i corect, PTR ca statul este reprezentat prin medici in sistemul medical, de profesori in sistemul de învățământ, etc! Ei trebuie sa- și facă regulile corect, etic! Numai ca ... nu le fac! De ce? Pentru ca și iar scriu ceva ce o sa cenzurezi! Le convine sa primească bani de la companii farmaceutice! Nu plătesc taxe, nu își fac evidente contabile, etc! Problema e ca sunt " HOȚI" ! Iau de peste tot, cât pot, când pot!

Calin  •  8 noiembrie 2016, 14:42

***. Este drept ca au gasit si un teren prielnic, dar asta nu ii face mai putin vinovati, pentru ca si-au cultivat clientela. Cata ipocrizie la UE. Intr-o economie dominata de multinationale, acestea nu platesc impozit pe profit (conform rapoartelor MF exercitiul financiar consolidat al companiilor cu actionariat strain este negativ). *** Si Romania este pusa la colt ca fiind corupta...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gabi  •  8 noiembrie 2016, 15:07

Vedeți ce se întâmplă și la Institutul de Medicină Sportivă? Am vrut să fac o programare la cardiologie și am fost refuzat deși sunt sportiv. În ce țară trăim?

Maria  •  8 noiembrie 2016, 15:37

Foarte frumos ca se fac investigatii ale sistemului sanitar si in domeniul producatorilor de medicamente. Coruptie in domeniul farmaceutic nu are cum sa nu fie. Dar asta se stie, scandaluri mari au fost si in State, cu conflicte de interese si mai mari. Si cum se spune in articol, asta e doar coada lui Godzilla care loveste ultimele etaje ale Empire State Building. Problema cea mare e alta. SI e gigantica: cercetarea romaneasca e distrusa de la revolutie incoace. Nu mai e nimeni in cercetare, institutele, cele din domeniul biomedical, dar nu numai, nu mai exista. Personalul din cercetare a scazut extraordinar, de la Revolutie incoace, cu doua ordine de marime. Nu pot cita acum statistici, dar exista. Nu numai ca nu se finanteaza aproape deloc, dar din contra, se merge pe descurajare. Cercetarea e nedorita, iar sistemul e din ce in ce mai corupt. Fara cercetare, cum vrem patente romanesti, cum vrem dezvoltare de produse, in cazul asta farmaceutice, romanesti? Probabil nu se vrea. Problema cu firmele farmaceutice mentionate e ca folosesc Romania ca piata de desfacere, in primul rand. Nu dezvolta produse romanesti, cel mult testeaza pe pacienti romani produse de la ei. E o intamplare mai mult decat fericita ca gerovitalul, conceptie romaneasca, supravietuieste de peste 40 ani. Ar fi putut fi si alte produse,vaccinuri,etc dar e aproape imposibil de facut asta in conditiile actuale. Ar fi frumos daca ati investiga aceasta problema la nivel national. Daca medicii au fost sponsorizati sa participe la congrese, inseamna ca nu au avut posibilitatea de a participa altfel. NU exista posibilitatea de a citi reviste stiintifice, abonamentele sunt scumpe,iar ca sa publici intr-o revista cotata ISI platesti sute si chiar mii de euro.Sa facem reviste romanesti cotate ISI si asta nu este un patriotism local. Sigur ca in locul sponsorizarilor ar fi fost de preferat un sprijin guvernamental, local, cu constiinta importantei cercetarii si inovarii in medicina si industria farmaceutica.

Vasile  •  8 noiembrie 2016, 15:41

@Catalin Tolontan. Nu am citit articolul si nu am cum sa-l comentez. Te rog deschide si tu pagina gsp si vei citi, scris cu litere de-o schioapa: "Mii de medici din Romania SI-AU IMPARTIT 5 milioane de euro...". Te rog argumenteaza tu aceasta afirmatie, daca o crezi adevarata. Eu o consider o MARE MINCIUNA, menita sa discrediteze toti medicii romani si sa contribuie la adancirea dezbinarii societatii romanesti. Afirmatia asta nu e facuta din prostie, ca nu e cazul la tine, ci cu un scop anume. Lumineaza-ma si pe mine, te rog!

EUEU  •  8 noiembrie 2016, 15:41

Comunicatul Zentiva frizeaza prostia. Ma scuzati dar nu pot spune altfel. Cum adica Consiliul de Administratie nu e functie manageriala. Astia sunt bine cu capu? Deciziile manageriale se iau in Consiliul de Administratie, directorul general nu face altceva decat sa aplice ce a hotarat CA. Definitia din dex a conflictului de interese este aceea ca te afli in acest conflict de interese atunci cand decizia ta ca angajat intr-o institutie este influentata de obtinerea unui castig material sau de alta natura pentru tine sau pentru altii. Sa presupunem ca d-l Prada avea de ales ca director la Ana Aslan sa cumpere 2 medicamente produse unul de Zentiva si altul produs de X , pe cine naiba alegea stiind ca e platit de Zentiva? Ghici ghicitoarea mea? Ce nu e clar, astia de comenteaza in apararea onoarei d-lui Prada ne cred pe toti ***?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Iulia  •  8 noiembrie 2016, 15:45

Foarte bine domnule Tolontan, continuati investigatia...Aflati ce se ascunde in spatele acestor sponsorizari la congrese si conferinte, materializate in deplasari si cazari la hoteluri scumpe , care sunt adevaratele interese , daca nu cumva sunt plati mascate si mai ales scoateti la iveala ca acesti bani sunt din buzunarul pacientilor care platesc de fapt odata cu medicamentele scumpe si profitul multinationalelor si plimbarile medicilor.

Stan  •  8 noiembrie 2016, 16:30

Exista astfel de transferuri de valoare catre dl ministru sau alte ong/fundatii/societati in care domnia sa este implicat direct sau indirect?

un pacient  •  8 noiembrie 2016, 16:48

O solutie ar fi, poate, ca Ministerul Sanatatii sa-si faca un site special prin intermediul caruia sa colaboreze cu toate aceste companii si in care sa apara toate noutatile, sub forma unor articole sau interviuri, pe domenii . Un fel de tele-conferinte. La congrese participa un nr limitat de oameni, pe cand site-ul poate sa fie vizitat de toti doritorii .

Marcos  •  8 noiembrie 2016, 17:31

Cît timp marii bogătaşi, politicieni sau nu, se pot trata în străinătate (sau în clinici private din ţară), de ce i-ar mai interesa condiţiile din sistemul public de sănătate? Din partea lor, n-avem decît să dăm cu aghiazmă în loc de dezinfectant.

MF (medic familie)  •  8 noiembrie 2016, 19:31

D-le Tolontan, mesajul subliminal al articolului este ca aprox. 12.000 de medici incaseaza anual aprox. 5.000.000 euro de la companiile pharma!!! In medie, 1 medic primeste aprox. 400 euro/an de la aceste firme ... daca ar primi un singur euro, din punctul meu de vedere, il consider un act imoral. Acum trecem la caz concret - cabinetul meu de MF; saptamanal Policlinica in care imi desfasor activitatea, este vizitata de cel putin 3 - 5 reprezentanti medicali al firmelor de medicamente. Cei mai multi dintre ei asteapta ore intregi in sala de asteptare, iar la sfarsitul consultatiilor intra sa-si promoveze un set de medicamente pe care firma lor il comercializeaza. In 90% dintre cazuri totul se rezuma la o discutie de 10-15 min., dublata de un set de pliante care sa intareasca cele discutate. Firmele cu potenta financiara mai mare iti ofera un pix sau, foarte rar, un halat, brodat cu un medicament sau firma in sine. Eu nu am nici-un control asupra costurilor acestor materiale promotionale, este efectiv treaba ANAF-ului sa controleze cheltuielile acestor firme si ... daca ei evalueaza halatul la 100 euro, iar eu am primit in decursul unui an 4 astfel de halate, sa inteleg ca sunt un medic spagar? Va invit la cabinetul meu sa le luati pentru ca si asa nu am ce sa fac cu ele, iar in contrapartida va rog sa ridicati aceasta anatema cum ca ma infrupt din "sponzorizarile" firmelor de medicamente. Va ofer un alt "studiu de caz" - SIUI-ul nu a functionat luna trecuta 10 zile; desi nu am depasit jumatatea lunii noiembrie, acesta deja a acumulat 5 zile de blocaj; luna trecuta nu mi-am putut plati cele 2 asistente din incasarile de la CASMB pe serviciile medicale efectuate, luna aceasta cred ca va fi la fel; va rog sa analizati si aceasta bataie de joc a sistemului la care suntem supusi lunar!!!

George  •  8 noiembrie 2016, 20:08

Bateti campii cu senzationalitate, medicamentele in Romania se prescriu pe denumire coumuna internationala, deci degeaba merge Pfizer la medic sa prescrie Norvasc ptr ca el este obligat sa prescrie Amlodipina.

Nae  •  8 noiembrie 2016, 20:20

D-le Tolontan,sunt proprietar defarmacie.Daca doriti sa stiti bine cum stau lucrurile prin piata farma cautati-ma.

Vasile  •  8 noiembrie 2016, 20:25

Multumesc pentru raspuns, Tolo. Schimbarea titlului ma lamureste intrucatva. Doar intrucatva, ca mi-e imposibil sa cred ca tu esti cel care a comis acea abjectie. S-a mai indulcit nitel, acum nu mai rezulta clar ca miile de medici s-au repezit asupra gramezii de 5 milioane de euro si a luat fiecare cat a cuprins cu bratele. As mai avea o rugaminte, Tolo. Un raspuns prin DA sau NU la o intrebare: ambiguitatea exprimarii "plati de ... PENTRU medicii.." este menita sa-i faca pe cititori sa creada ca banii astia toti au fost INCASATI de medici si nu au fost platiti , marea lor majoritate, de catre cele 5 firme DIRECT catre organizatorii de manifestari stiintifice ca taxe de participare la respectivele manifestari stiintifice precum si pentru plata cazarii (catre hoteluri) si uneori si a deplasarii (catre CFR) celor sponsorizati? Mergi te rog pana la capat cu analiza si spune oamenilor cati bani au intrat efectiv in buzunarele miilor de medici. Cat priveste cazul individual al doctorului Gabriel Prada, felicitari pentru investigatii, mergeti pana la capat! Nu ma pot insa opri sa cred ca e o FOARTE mare diferenta intre a face ce a facut Prada si a accepta, atunci cand ti se propune, sa participi aproape pe gratis (iti platesti doar mancarea) la o manifestare stiintifica in domeniul tau de activitate, FARA a fi conditionat de nimic. Numai bine si sper ca pe viitor sa pui la zid numai pe cei dovediti necinstiti si nu intreaga tagma din care fac parte. Nu ai facut-o explicit ci printr-o exprimare ambigua. Rezultatul? Vezi si tu comentariile. Sunt multi care extrapoleaza, ajungand sa creada ca sponsorizari LEGALE reprezinta mari acte de coruptie.

AriS  •  8 noiembrie 2016, 20:27

Dl Tolo, dintrun alt unghi, medicii cu licenta de practica au o responsabilitate profesionala fata de sanatatea clientului, in primul rand, iar cand exista factori gen comisioane de vanzari, interesul personal este pus mai presus decat datoria profesionala. Asta inseamna ca: - dreptul la licenta de practica profesionala a medicilor aflati pe listele firmelor trebuie pus sub semnul intrebarii de catre Colegiul medicilor, si ar trebui facute sesizari, pe motive de incompatibilitate (conflict de interes) si lipsa de "duty of care" datorate clientului.

Nae  •  8 noiembrie 2016, 20:27

Pe reteta e DCI-ul,insa in schema de tratament ii trece denumirea comerciala. Ministrul are dreptate. Reprezentantii furnizorilor fac o adevarata contabilitate cu medici in ce priveste nr. de cutii de medicamente care ies dintr-o anumita farmacie.

alex  •  8 noiembrie 2016, 21:25

Inca o data va spun nu mai cumparati medicamente,nu mai mergeti la doctor,sa va rezolve aceste probleme minstrul sanatatii,sa va consulte gratis si sa va dea medicamente de la el.Am citit odata ca mai marii lumii au spus ca trebuie sa ne decimeze ca sintem prea multi,am fost foarte contrariat si suparat,dar se vede treaba ca ei si-au dat seama mai demult ca jumatate din planeta dar in *** mai repede pentru prostia si invidia care ii caracterizeaza.Se spune ca trebuie tratata cauza ,asa ar trebuii si acum,cautati cauza care a dus la intimplarea acestor lucruri.Dar e mai usor sa dai in cei mici in loc sa dai in cei care conduc tara si lumea.O sa mai faceti voi multe dezbateri pe aceste teme si o sa rezolvati ce s-a rezolvat pina acum in astia 26 de ani adica nimic.Sinteti mult prea naivi.Dar e normal ,dl Tolontan nu trebuie sa scrie si el ceva,din ce sa traiasca.Sinteti mici,mici...........De ce nu scrieti articole despre ce au facut Basescu,Boc,Iohanis,Ciolos,Ponta,etc?Aratati-va muschii si acolo,sa-i vedem.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

nbaci  •  8 noiembrie 2016, 21:30

2010, rector de targumures si nevasta-sa, 10.000 de euro! cum de nu se considera mita?!https://www.umftgm.ro/fileadmin/declaratii_de_avere/2010/Copotoiu_Constantin.pdf. si vedeti cum banii publici ajung la copotoiu pe motiv de sport baschet:)

ami  •  8 noiembrie 2016, 21:39

Ce bine ar fi sa nu mai veniti la spitale,faceti greva ":pacientilor:""lasati-ne sa mai respiram,salariu tot ala este si daca sinteti multi si daca sinteti putini.Statul la fel te plateste si daca stai si daca muncesti.Asta ar fi cazul sa aduci in dezbatere NENE TOLONTANE.Voi ati vrea daca se poate cadrele sanitare sa munceasca gratis,iar voi ceilalti pe bani.Am muncii si gratis daca nu ar trebuii sa platim malpraxis,fel de fel de cursuri,specializari,competente,simpozioane,congrese,conferinte,CMR,OAMMR,etc si daca am traii cu aer sa fiti toti multumiti si fericiti.Atita ura impotriva cadrelor medicale nu am vazut la nici un popor.Va meritati soarta.

Stefan  •  9 noiembrie 2016, 0:46

Ami, parca merg oamenii la spital sa se distreze, asa vorbiti. Hop te doare un deget te duci la urgenta sa tragi un bairam. Hop iti rupi o mana, te duci gramada peste doctori sa te relaxezi in minunatele noastre sali de asteptare sau sa stai in comfortabilele noastre paturi de spital si sa te infrupti din delicateturile de la cantina spitalelor. Una e sa iti faci meseria si alta e sa primesti bani in conflict de interese. Orice privat iti poate spune asta. Doctorii nu sunt o categorie speciala a societatii la nici un "popor". Respecta aceleasi legi, au aceleasi drepturi si aceleasi obligatii. Si "oamenii" nu au treaba cu doctorii in general. De exemplu in articolul asta e vorba de o persoana identificata prin nume care incalca legea, precum si de o suita de alti doctori care primesc bani in conflict de interese. Daca unii doctori inteleg din asta ca e vorba de un atac la persoana lor, sa fie sanatosi. Repet, la privat zbori in doua secunde daca te prinde cu asa ceva, si iti faci o reputatie de nu te mai angajeaza nimeni. In afara de stat, care are alte practici comerciale. Cum spun antevorbitorii, unele practici trebuie eradicate si cine le continua trimisi la studii suplimentare, daca tot vorbiti de specializari, sunt tot felul de specializari cu cazare si masa inclusa, nici macar nu te poate concedia acolo, eventual iti prelungeste sederea. Iar restul practicilor reglementate clar in asa fel inca sa se micsoreze conflictele de interese. Sa facem un exercitiu de imagine. Imaginati-va ca directorul general de la Zentiva are un contract anual cu Pfizer fara stirea celor de la Zentiva si primeste 100 de mii de euro pe an de la ei pentru sa zicem consultanta. Ce ar pati domnul respectiv daca ar fi prins? Ce firma mare, chiar si Pfizer, l-ar mai angaja, stiind cate parale face? Ce e asa de greu de inteles cand e vorba de stat? La stat nu functioneaza economia de piata, regulile de baza care reglementeaza statutul angajatilor, si asa mai departe? Sau bunul simt la noi se numara in Euro, si nu are nici o legatura cu logica si regulile.

doctor mengele  •  9 noiembrie 2016, 1:10

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gheorghe  •  9 noiembrie 2016, 21:46

Cristi!Cristi, ma Cristi ma!...nu crezi ca e timpul sa ne spui si despre dna Silvi.Oare nu este conflict de interese si faptul,ca detine un CMI ce-i poarta numele,dansa fiind manager.,'Cabinet Medical Individual Ifrim I. Silvi Localizare: Piata Mihail Kogalniceanu, nr 8, scara A, et 4, ap 20, Sector 5, Bucuresti, interfon 20. Intrarea se face din curtea interioara, in spatele magazinului Vel Pitar. Consultatiile se fac exclusiv in urma programarilor telefonice la nr 0733.793.328. Programarile se fac de luni pana vineri in intervalele 09:00-11:00 si 18:00-20:00."Nu poate avea mai multi pacienti (din randul celor din Institut),astfel creeand o concurenta neloiala celorlalti colegi nutritionisti?Nu stiu,intreb.

mihai  •  10 noiembrie 2016, 12:52

Cum ar fi de exemplu daca declararea sponsorizarilor nu s-ar face cu nume prenume ci pe numar de parafa? ala e unic.. ai rata rezidentii de anul 1 si 2 care nu au cod de parafa... care in mod sigur nu sunt beneficiarii majori ai sponsorizarilor... dar ai avea o evidenta clara ;)

Anonim  •  17 iulie 2021, 22:29

Păi cum sa nu le dea banii doctoriilor din românia sub prefectul de "Sponsorizarii" "Sponsor" daca aceste companii sunt la randul lor sponsorizate si impinse de la spate într-o oarecare măsură de catre guvernul mondial cel din umbra mai nou zis "Iluminati" spre a conduce lumea către prăpastie cu virusul sarscov2 si spre resetarea credinței umane , cat despre medicii din romania parerea mea este aceea ca totii doctorii care au primit banii de la pfizer si alte companii asemanatoare nu ar trebuii sa mai si aiba pe deasupra tot ei si o opinie publica in rundul cetăteniilor să se vaccineze si să convingă oamenii că acest vaccin este bun sau cel putin unul bun. Trebuie sa fii prea prost in secolul asta ca sa nuti dai seama ca aici undeva la mișloc este un interes personal si o afacere mai putin profitabila pe plan financiar pentru guverun mondial care are un plan bine stabilit de la inceputul înființării acesteia. Vă las niste link-uri aici mai jos despre ce planuieste guvernului mondial si despre Marea resetarea a credinței umane iar dupa vizualizarea lor veți privii cu altii ochii tot ceea ce am scria si menționat mai sus. https://youtu.be/157YgCh6WVI -Ce pregătește guvernul din umbră "iluminati". https://youtu.be/8W971ekJGIw - Marea resetare creștină.

Comentează