La aproximativ același număr de persoane, în ultimii 7 ani în centrele de asistență socială pentru dizabilități au murit 8.500 de oameni, față de 700 de oameni decedați în închisori

Ata  •  27 ianuarie 2017, 21:09

1. comparatia nu e deloc bine aleasa. Au comentat altii - o nota proasta pentru autorul articolului. E clar pentru multi din comentatori. Si nu e un "trend". Ca nu ai vrut sa iasa asa, astea nu sunt argumente pentru un profesionist. Iertare e mai directa critica. Dar nu e singura si atunci e clar ca ai ceva de lucru. 2. despre centre: intradevar asa este situatia si e clar ca sunt si exagerari. e clar ca e loc de (muuult) mai bine, e clar ca autoritatile sunt supra-dimensionate si ca se toaca bani. Se mai si face, dar prea putin, din pacate. Mult prea putin pentru cate fonduri sunt alocate si cate salarii se platesc. 3. exista insa cazuri de persoane cu dizabilitati foarte grave care isi fac singuri rau. Sau pot face rau si altora aflati in acelasi centru. Sunt abuzuri pe care si le fac unii altora. Si nu e nevoie decat de un moment de neatentie ca unul dintre ei sa moara. De o criza care poate aparea pe neasteptate. Si pot fi loviti si cei din personalul supraveghetor. De acord ca felul in care sunt imobilizati poate fi mai uman si ca pozele cu situatiile prezentate sunt miscatoare (repet, cat se poate de reale, nu contest). Dar este evident ca alte solutii nu sunt. Poate doar sedarea profunda sau partiala. Si, da, schimbarea lanturilor alea rudimentare si care fac mai mult rau decat bine. 4. stiti de ce nu sunt dati afara astfel de "directori"? Si din motivul ca nu are cine sa vina in locul lor! As fi curios cati dintre cei care "infiereaza" aici sau chiar din cei care fac aceste reportaje, ar lucra intr-un astfel de centru pentru 3-6 luni de zile, in ture (si de noapte), la salariul si "sporurile" pe care le au cei care lucreaza direct cu ei? sau cati dintre voi ati lucra ca director sa aveti in subordine pe cei ce lucreaza direct in aceste conditii? Sau cati dintre cei care au comentat s-au implicat (in mod voluntar sau remunerat) pentru a realiza proiecte de reabilitare sau de orice natura care sa aiba rezultate pe termen mediu si lung? A vizitat cineva din cei ce au comentat astfel de centre de mai multe ori? care e procentul fata de toti comentatorii? Dar care e procentul fata de populatia acestei tari? Acestea ar fi iarasi niste statistici de facut, daca tot lucrati cu cifre. Exista comunitati sau ONG-uri care sunt intradevar implicate in imbunatirea reala a calitatii vietii acestor persoane. Sunt cateva exemple dar numarul lor e extrem de mic iar rezultatele sunt sporadice, pentru un numar redus de persoane si cu foarte putine cazuri de reabilitare reala pentru cei inclusi in aceste proiecte. Si aceia care au fost inclusi au fost cazurile cele mai moderate care se afla gazduite in astfel de centre. Revenind la personal, batalia e intradevar pe posturile de sus si care nu intra in contact direct decat prea putin cu cei asistati (poate e si asta o cauza). Posturi oferite intradevar pe principii de partid pentru ca aceste centre sunt finantate de Consiliile locale. Si acolo "sus" sunt si salariile mai mari. Evident ca au si responsabilitati. Posibil ca au si "responsabilitati" sa se acopere unii pe altii. Responsabilitati care, in cele mai multe cazuri sunt doar pe hartie. Si nu numai aici e aceasta situatie. Luati orice institutie guvernamentala. Luati, spre exemplu Ministerul Educatiei, inspectoratele scolare si scolile. Apoi spitalele si restul. Despre ce vorbim de fapt? Aparate supra-dimensionate. CNADR-ul, Posta Romana, fostele banci de stat, orice regie autonoma, Romsilva, etc, etc. 5. ce e de facut? Ce fac cei din vest? In primul rand nu exista centre foarte mari! Exista centre mici organizate in forma de parteneriat cu comunitatile locale, familii, asociatii de profil, specilisti, voluntari sau oameni platiti. Asta inseamna insa mai multi bani alocati. Poate ca o astfel de structura va fi mai buna si in cazul nostru. Nu se stie. Pentru ca nu stii cine ajunge sa conduca efectiv acele centre! Vorba romaneasca veche: "omul sfiinteste locul!". sunt putini romani care "sfiintesc" locul. Mai degaraba o fac strainii (vezi Raed Arafat, vezi alte si alte situatii). Dar sunt si romani care au facut bine (dr. Pesamosca ca sa dau doar un exemplu mai mediatizat). Au fost situatii de abuzuri si in astfel de situatii si nimeni nu fereste pe viitor de abateri si in cazul ONG-urilor sau al altor fundatii si organisme paralele. Cum exista si situatii de familii care nu isi ingrijesc proprii copii cu dizabilitati. Si, bineinteles, in mixul mentionat anterior, intra si entitati guvernamentale in care sunt implicati oameni care au principii corecte si care chiar doresc sa le faca viata mai usoara acestor fiinte nefericite. Asta e in tarile "civilizate". La noi? avem resurse mai putine si suntem mai necivilizati. Cel putin asta ni s-a inoculat. Cred totusi ca resurse exista. Si nici necivilizati total nu suntem. Mai trag speranta. O alta idee ar fi sprijinirea pentru ramanerea in propriile familii a copiilor nascuti cu astfel de dizabilitati (graveeee!! fara exagerare, sa nu uitam ca despre asta vorbim inprimul rand si acolo sunt abuzurile!). Asta insa inseamna iarasi resurse mari, o cruce mare, mare de purtat pentru parinti/familie, afectarea pe viata a intregii familii si greutati de tot felul. Plus, clar, cel putin unul dintre parinti se dedica complet supravegherii. Nu este simplu. Cunosc cazuri de parinti care duc aceasta lupta zi de zi. Si e chiar o lupta. Cum stiu si situatii de oameni care au clacat efectiv! Sa nu mai vorbesc de ce se intampla cand unul sau ambii parinti mor si nu ii poate lua in grija nici o ruda mai apropiata! Infiere? Cazuri extrem de rare si extrem de curajoase! E nevoie de mult, mult curaj. Si multa, multa dragoste! Extrem de multa. Una peste alta, acesti oameni exista, sunt acolo. Una peste alta cu totii facem prea putin pentru aceste persoane. Cu toate ca, se poate spune si asa, facem destul de multe pentru ca platim contributii si taxe! Dar cred ca nu e suficinet sa spunem "eu dau bani si sa se ocupe altii!". Cred ca solutia e sa fim si noi, fiecare, un pic implicati in aceste lucruri. Cat mai direct. Si, decat sa ne oripilam si sa militam pentru imbunatatirea conditiilor si demascarea abuzurilor (care sunt si ele absolut pertinente si necesare, nu spun ca nu) va propun sa ne uitam cu totii in oglinda, sa multumim pentru ce avem si sa ne propunem ca, periodic (cat mai des putem noi) sa fim alaturi de astfel de persoane, acolo direct. Sa stiti ca pe unii dintre ei ii puteti mangaia, ii puteti incuraja. Pe unii ii puteti duce la o plimbare. Le puteti duce o jucarie, o revista, o geanta sau o camasa mai veche de-a voastra (daca nu si una noua, daca puteti). Ca sa nu mai vorbesc ca aceste persoane pot fi si infiate! Cati au curajul sa infieze un copil cu probleme? Poate doar unii "sariti de pe fix", sau poate cu pregatire "cat de cat". Eu cred ca, in primul rand pot face asta oameni cu un suflet mare, mare de tot! In care sa incapa intreaga lume! Si acestia sunt extrem, extrem de putini, din pacate. Personal cred ca numai asa putem schimba intradevar ceva. Cum ar fi ca o tara intreaga sa aiba grija de unii ca acestia? Cum ar fi ca preotii din parohiile apropiate sa mearga personal si sa-i mangaie, sa-i intrebe de ce au nevoie sau pur si simplu sa spuna o rugaciune la capul unuia dintre ei? Cum ar fi ca biserica (care suntem noi toti, cei care ne declaram crestin-ortodocsi-caci noi suntem cei majoritari nu-i asa, in tarisoara asta) sa lucreze mai mult pentru acest "aproape"? Cum ar fi sa fim mandrii ca suntem botezati si sa ne jertfim macar putin si sa urmam (intr-o, vai, cat de mica, dar pe puterea noastra, masura) pe Hristos? Cum ar fi sa dam mana cu cei care ii spala zi de zi la fund pe cei care fac pe ei? Cum ar fi sa le sarutam mainile acelor persoane? Cum ar fi ca o tara intreaga sa ii mangaie mai des. Pe ei, pe cei din centrele si spitalele oncologice, pe cei din penitenciare (ca tot i-ati pus impreuna). Cum ar fi domnule Tolo? Cum ar fi iubitilor romani de aici sau care pribegiti prin alte zari? Cum ar fi sa nu mai dam unii in altii si sa punem umarul si sa construim ceva si nu numai sa daramam, distrugem, aratam cu degetul! Fiecare poate face lucruri mici. Dar mic cu mic se poate aduna. Deci OMULE Tolo, te astept sa imi scrii si sa imi spui cand vrei sa mergem impreuna la acesti semeni ai nostri. Si sa o tinem asa vreo 5-10 ani de zile? Cum ar fi ...? Pe noi toti, de fapt ne asteapta acesti oameni! Haideti sa-i mangaiem mai mult si mai des! Ei sunt lasati ca noi sa multumim pentru ce avem. Si sa fima alturi de familiile noastre si sa-i imbratisam cu mai mare putere!

adrian  •  2 februarie 2017, 14:19

Problema e ca in inchisori mor si oameni sanatosi.Nu asa trebuie pusa problema.Un om bolnav poate sa moara.Asa cati au murit de cancer in ultimii 7 ani? In inchisori mor si foarte multi oameni sanatosi,din cauza unor tortionari...magistrati,sefi de penitenciare,etc.