Laura Kovesi și Mafia

Câteva observații pe interviul acordat de șefa DNA pentru ziare.com

luni, 17 iulie 2017, 11:20

Procurorul-șef al DNA are dreptate în interviul din ziare.com.

Mafia există, iar instituția pe care o conduce luptă împotriva ei.

Luptă nu pentru că așa au decis procurorii, ”am vorbit chiar azi cu colegii și cu toții am ajuns la concluzia că ne vom continua activitatea”, spune Laura Kovesi, ci pentru că asta le cere legea.

Nu e un eroism și nu e o opțiune, odată ce lucrezi la DNA.

În Știrbei Vodă ai de-a face cu Mafia.

Iar, pe termen lung, România poate pierde această luptă doar dacă autoritățile tind să copieze ideologia și metodele Mafiei.

1. Mafia nu respectă regulile. DNA trebuie să le respecte.

Mafia este, în esență, un sindicat sociopat al crimei, care refuză să accepte normele pe care noi, restul, le luăm drept bune.

Mafia se face că agreează regulile, însă le falsifică, ia forma vasului în care e pusă și ajunge să infiltreze companii, industrii și chiar statul.

Forma contemporană a Mafiei presupune nu violență, ci mistificare.

Ea nu mai trage cu pușca în lupte de stradă cu poliția.

Dimpotrivă, Mafia postindustrială încearcă să cloneze ministerele, presa, poliția, procuratura, justiția. Mafia nu mai e împotriva societății, ci ne propune o nouă formă de societate, în care infracțiunile sunt relativizate și regulile încălcate pentru că, nu-i așa?, ”legile nu sunt bune”, ne trebuie altele, mereu altele.

Tocmai de aceea DNA e obligată să respecte regulile.

Dacă în dosare pătrund forțe extrajudiciare, cum ar fi SRI de pildă, scopul nu scuză mijloacele.

Mijloacele rele contaminează scopul bun.

2. Mafia își bazează forța pe ideea că ceilalți nu au niciun drept și merită striviți. În schimb, DNA nu are voie să intre în logica jocului cu sumă nulă.

La un moment dat, Ioana Ene Dogioiu o întreabă pe Laura Kovesi dacă ”Pot exista achitări fără să fi greșit procurorul?”.

Procurorul-șef răspunde că da, sunt situații în care achitarea e din cauza procurorului și situații în care el nu are nicio vină.

Numai că, uită ea să adauge, în această a doua situație nu înseamnă automat că de vină e judecătorul.

Din păcate, în rapoartele DNA de după ce Laura Kovesi a preluat instituția cam așa se codificau achitările. Din culpa instanței!

În sfârșit, în 2017 procurorul-șef anticorupție admite că poate fi greșeala oamenilor săi.

Important este și următorul pas. O achitare poate să nu fie vina nimănui!

Tocmai de aceea procesul are și natura unei cercetări judecătorești, unde pot apărea probe noi.

Dovezi de care nimeni n-a știut. Pe care instanța le obține ea însăși.

Un exemplu recent.

Ministrul Ion Ariton a fost achitat de prima instanță în Gala Bute.

La un moment dat, Înalta Curte a audiat un fost director de la Nuclearelectrica. El susținea că l-a văzut pe ministru cum a intrat în ședința în care se hotărâseră sponsorizările de 400.000 de euro către organizatorul galei de box.

Convingătoare mărturie, numai că directorul nu fusese în ședință, nici în minister, nici la București!

Omul și-a amintit, în fața instanței, că, de fapt, trimisese pe altcineva la ședință care i-ar fi povestit că l-a văzut pe Ariton.

Sergiu Florescu, avocatul lui Ion Ariton, exploatează perfect situația. Ce credibilitate are un martor care-și amintește ce i-a povestit alt martor dacă nu-și amintește nici măcar că n-a fost el acolo?!

Când audiezi ca procuror sute de martori într-un caz, îți poate scăpa dacă un martor uită, face pe deșteptul sau pur și simplu inventează.

Povestea asta că totul e un joc cu sumă nulă, în care doar unii câștigă și fiecare eroare e o rea intenție are prea puțină legătură cu lumea reală.

3. Mafia urăște tot ce nu e Mafie. DNA trebuie să respecte tot ce nu e DNA, să colaboreze cu instituțiile democratice și cu societatea.

Există, în aproape fiecare interviu al Laurei Kovesi, ideea că ”ceilalți” nu-și fac treaba. ANAF nu recuperează banii, Parlamentul blochează dosarele.

În acest ultim interviu e rândul ANI, care nu verifică averile.

Observațiile sunt, fundamental, corecte, dar lipsește și ce a făcut bun, în paralel cu DNA, în toți acești ani, fiecare dintre instituțiile numite.

În destule dosare, ANAF e cel care a verificat inițial datele pentru procurori.

Alte exemplu de bine nenumit: multe cazuri ale DNA au fost inițial descoperite de Curtea de Conturi.

Aproape nicăieri nu sunt pomenite pozitiv ”alte” instituții în luările de poziție ale șefei DNA.

Genul acesta de retorică autoeroizantă și lipsită de nuanțe la adresa celorlalți actori democratici izolează.

E ca și cum DNA e singură împotriva tuturor. Ceea ce e fals! Mafia e singură împotriva noastră, a tuturor, în timp ce logica statului de drept spune că instituțiile nu sunt singure, ele se sprijină și se controlează reciproc. 

Faptul că Laura Kovesi așteaptă în continuare să o oblige CSM să meargă în Parlament nu e deloc onorant pentru ea.

Tocmai pentru că ea conduce o instituție atât de importantă și pentru că are, pe merit, un prestigiu public remarcabil, e datoria șefei DNA e să participe la jocul democratic.

În Parlament te duci nu numai pentru că te obligă norma, orice cetățean trebuie să participe dacă e invitat de o comisie parlamentară, ci, mai ales, pentru că e Parlamentul țării tale.

Explicația din interviu, ”nu mă duc că nu am informații despre ce anchetează ei acolo”, este, zău!, una împotriva principiilor soft de conviețuire democratică. De unde știe Laura Kovesi ce o s-o întrebe parlamentarii?

Neșantajabilă și eficientă, șefa DNA e un simbol. Iar simbolurile au o responsabilitate suplimentară.

Pe lumea asta există puține instituții unde omul se duce că n-are încotro.

Pentru că Laura Kovesi conduce una dintre ele nu înseamnă că celelalte sunt neimportante.

 

Comentarii (81)Adaugă comentariu

Rapi  •  17 iulie 2017, 18:43

Ca exista mafie peste tot este adevarat, doar ca mafia noastra nu face nimic pt a fi omul multumit, nu se creaza cadrul general unei existente demne, omul se satura de mizerie la un moment dat si probabil ca daca se va lua atitudine din partea cetateanului, si va fi o actiune independenta, nu gen #Rezist, se va numi si va fi prezentata sub denumirea de puci. #nu ai cum sa castigi.(punct)

Al  •  17 iulie 2017, 19:39

Si totusi cine e mafia ? Sa ne spuna experta care nu a dat niciun rechizitoriu in viata ei.

florin77steaua  •  17 iulie 2017, 20:13

Eroina intr-o anormalitate. Aceasta procuroare ne arata, inca odata, ca suntem departe de lumea civilizata. Sa nu sprijinim un demers curajos ca al ei (acela de a ancheta marea coruptie) imi spune ca suntem departe de o societate sanatoasa. Paradoxul este ca toti ne dorim o tara sanatoasa dar ne lasam intoxicati de stirile care denigreaza acest DNA, cu cele bune si rele ale sale. Condamnam uneltele gri ale acestora dar acceptam negrul intunecat al sistemului mafiot.Ma intreb uneori? Cu Mafia asta romaneasca (hranita de toate fortele politice perindate la putere aproape 28 de ani) poti lupta doar cu manusi albe. E foarte greu sa stim ce vrem(ca natie), cand nu stim cine suntem cu adevarat(ca indivizi)!

Razvan N  •  17 iulie 2017, 20:58

Domnule Tolontan, Dati-mi voie sa nu fiu de acord cu toate afirmatiile dvs. Sa le luam dara pe rand: - "Luptă nu pentru că așa au decis procurorii, ci pentru că asta le cere legea.". Sa le negati eroismul si doza de determinare e ca si cum ati spune ca pe front unii soldati nu ar trebui decorati, pentru ca deh, legea oricum le-a cerut sa lupte"; - "Omul și-a amintit, în fața instanței, că, de fapt, trimisese pe altcineva la ședință care i-ar fi povestit că l-a văzut pe Ariton." - daca as putea sa influentez un martor cheie, exact asta l-as pune sa faca: sa se auto-decredibilezeze: retragerea declaratiilor initiale e un motiv bun de a suspecta obstructionarea justitiei ( vezi art 272, alin 1) - se pare ca pe oricine ar pomeni pozitiv LCK ajunge sa fie imediat decapitat ori "dezasamblat" ( ma refer aici la colaborarea institutionalizata cu SRI); poate dlui N Vacaroiu ii place sa fie mai low profile, este evident de ce; - "În Parlament te duci nu numai pentru că te obligă norma, orice cetățean trebuie să participe dacă e invitat de o comisie parlamentară, ci, mai ales, pentru că e Parlamentul țării tale." - nu domnule, eu nici ca persoana fizica nu m-as duce; Parlamentul ar face bine ca inainte de a pretinde respect, sa si ofere respect. Sarind peste protejarea infractorilor si dispretul fata de cetateni, judecand dupa limbajul si manierele afisate de unii membri, te poti astepta ca ducandu-te acolo sa fi injurat de mama, scuipat sau luat la corectii fizice. No way :-( - "De unde știe Laura Kovesi ce o s-o întrebe parlamentarii?". Daca femeia zice ca nu stie absolut nimic despre subiect, poate chiar nu stie. Dar of course, poate aia vor s-o intrebe despre vreme sau vor sa stie vreo reteta de muraturi, asa ca de ce sa nu se duca, sa le faca un hatar?

fgh  •  17 iulie 2017, 21:22

-de fapt scopul articolului este de a da in Codruta Kovesi, ca nu merge la sparlament: tre sa fie batuta in cap sa mearga acolo fara sa stie pentru ce este chemata... (las-o jos coane, ca macane...)

Dan Ardelean  •  17 iulie 2017, 21:52

Dl T. apare ca vârf de atac exact atunci când interesele (...) o cer. Ba că n-a văzut în rechizitoriul lui Voiculescu beneficiul acestuia. Ba că, în timpul manifestațiilor din Piața Victoriei, pietrele de la Muzeul Geologiei emanau o radioactivitate mortală; ba că, acum, LCK nu face... nu e bună... nu-i / nu le place. Dl. T, așteptăm cu interes (o)poziția dv. față de activarea scutului de la Deveselu.

io  •  17 iulie 2017, 22:00

Exista un principiu al separarii puterilor in stat nu l-am inteles cand ne-a fost predat la scoala. Din ce am inteles procurorul si PARLAMENTUl fac parte din doua puteri diferite, separate ... Am inteles gresit ? Iar intre acel "orice cetatean" chemat in parlament si unul care face parte din una din puteri e diferenta enorma. E cam aceeasi diferenta intre avea imunitate si a nu avea ...

alex  •  17 iulie 2017, 22:30

Cand parlamanetul va face legi pt cetateni da, tre sa te duci...dar cand acolo e *** *** ce naiba sa cauti.. domnule Tolontan aveam pretentii ...cand e razboi nu iesi cu ghiocelul la lupta

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Paul Gore  •  17 iulie 2017, 23:25

Separatia Puterilor in Stat, intr-o democratie, nu e doar un grup de cuvinte ci o regula. Aceasta regula o indreptateste pe sefa DNA sa dea curs "invitatiilor" Parlamentului fiindca LCK nu un simplu cetatean, asa cum domnia ta spui, ci reprezentanta unei Puteri Separate de Parlament. O alta eroare pe care o faci e cand te intrebi de unde stia ce va fi intrebata acolo. Nu trebuie sa fii jurnalist de investigatie pentru a intui ca in documentul oficial trimis respectivei doamne nu erau scrise numele mirilor si nasilor ci subiectul "invitatiei". In plus, cum sa onoreze un procuror o invitatie in lumea interlopilor? Ma poti acuza de rea credinta dar nu cumva Parlamentul, cu procentul inspaimantator de alesi cu probleme penale, s-a transformat intr-un Club al Raufacatorilor?

vioras  •  17 iulie 2017, 23:26

Banuiesc ca nenea Tolo....e platit de trust(de Voiculescu,adica) sa macane non stop de DNA...sa discrediteze, asa....ca picatura chinezeasca....!

Mircea  •  17 iulie 2017, 23:29

Dati-mi voie sa cred ca atata timp cat sunt nuante chiar in rechizitorii, chiar in lupele interne mediatizate sau nu ale unei institutii sau alta, cand fiecare iese in fata cu declaratii, acuze si jumatati de adevaruri, ca exista mafia peste tot. Fiecare incearca sa acuze ca sa se scuze, sa ascunda actiuni sau intentii ghidate de un interes personal sai de grup. Lumea zice mafia. Sa nu uite ca de fapt actiunile mafiote nu sunt generate de o singura organizatie care are denumire de mafia. Sunt multiple clanuri cu actiuni mafiote care, de multe ori sunt indreptate una impotriva celeilalte (sau celorlalte) cu diferese interese de suprematie economica, financiara sau politica, sau toate impreuna. Ciocnirea aceasta o percep ca declaratii de presa cu informatii contradictorii. Dovada ca de fapt este o ciocnire intre mai multe organizatii cu ramificatii multiple si care-si schimba continu compoziti functie de jucatori si interesele lor. Sunt pe rand ridicati oameni si bagati in fata, dupa care sunt sacrificati si aflam ca cine stie ce pacate au avut, pacate scoase in evidenta numai cand au devenit indezirabili si inutili pentru papusari, sau, cand manipulatorul a consumat toate resursele manipulatului si acesta devine periculos pentru ceea ce stie. Atunci i se agata o tinichea.

Thomson&French  •  17 iulie 2017, 23:58

Probabil ca dupa ce va pleca din DNA, dna Kovesi va deveni un faimos avocat al "mafiotilor" de astazi. Si nu va fi de condamnat. Fiecare suspect are dreptul la cea mai buna aparare. Singurele reguli sunt stabilite de lege. Restul sunt...abuzuri.

danp  •  18 iulie 2017, 0:03

Useful idiotul rusilor inventeaza iar niste reguli si "trebuie" care nu exista in lumea reala ca sa justifice o capcana intinsa LK. Nici o gimnastica retorica (asta face tolo) nu poate justifica prostia sa cazi intr-o capcana. asta e singura regula in viata: sa eviti capcanele. Restul sunt exercitii retorice marca Vadim.

Miruna  •  18 iulie 2017, 1:55

Draga Tolontan, deviza voastra "mergem dupa sistem" a ramas fara combustibil. V-ati poticnit. Avea dreptate dr. Adrian Stanculea, sef sectie ATI la Spitalul de Arsuri, cand spunea ca tot ce faceti voi este apa de ploaie. Degeaba ati primit inregistrari si filmari de la Spitalul de Arsi de la Camelia Roiu, pentru ca totul este in zadar. Sunteti "neica nimeni (vorba conducerii spitalului) ', niste ziaristi care primesc ponturi, documente, materiale de la diverse persoane, si nu jurnalisti de investigatie cum va pretindeti pentru ca, in fapt, nu faceti niciun fel de investigatii, primiti totul de-a gata, doar puneti in pagina documentele primite si mai verificati asa...din cand in cand. Vorba conducerii spitalului de arsi: "vin aia de la Tolontan de 2 ori la noi si si vor sa scrie 2 saptamani pe aceeasi tema. si nici nu stiu ce sa intrebe." Uite ca s-a renovat spitalul de cateva luni si tavanele au inceput sa mucegaiasca, s-a ales praful de climatizare, ploua in spital, pioceanicul e in floare, deci aleluia renovare. Draga Tolo, cred ca s-a saturat si Camelia Roiu sa-ti mai trimita documente si filmulete, realizand ca dr. Stanculea are dreptate: nu sunteti jurnalisti de investigatii, Cu pararere de rau, mi-am schimbat si eu parerea despre voi, de 6 luni n-ati mai reluat nici un subiect despre renovarea spitalului, infectiile nosocomiale din spital, pentru ca un adevarat jurnalist de investigatii merge pana la capat pana se solutioneaza problema. Mai faceti referire si la jurnalistii din Occident, ei isi urmaresc subiectele pana la sfarsit: luni, ani. Voi aruncati pe piata 3 lulele si pe urma gata. Nu credeam ca o sa ajung sa spun ca nu esti jurnalist de investigatii, esti mercenar,vorba lui Giovanni Becali dar, faptele demonstreaza acest lucru. Toate investigatiile tale se opresc brusc. Niciuna dintre ele nu are finalitate.

Gicu  •  18 iulie 2017, 4:16

In romania DNA_ul ar trebuii sa se supuna si sa raspunda in fata CSM-lui si Curtii constitutionale, n-are ce cauta Kovesi in fata lui Tariceanu si ***. Luati listele parlamentare si vedeti cati sunt cu probleme penale, parlamentul romaniei e o bomba cu ceas intarziata, pandeste o alta "marti neagra" cat de curand. DNA- are dosare sa curete toata clasa politica, ( si nu se pot numi epurari atata timp cat exista material) dar nu exista vointa politica de aplicare, pentru ca romanilor le e frica de adevarata democratie si continua sa voteze PSD-ul la 27 de ani de la revolutie. Unii din teama altii pentru ca nu au alta alternativa. Iar dezamagirea Iohanis, vorbeste frumos numai la Washington si Bruxelle in rest a batut palma cu hotii. Spre meritul ei Kovesi a facut tot ce se poate face, mai mult de atat nu poate face nimeni, DNA-ul nu poate decat sa mimeze ca lucreaza si sa astepte noile alegeri, alti ani pierduti pentru romani si romania.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ducu  •  18 iulie 2017, 7:17

Kovesi va merge la comisie daca pe langa nicolicea,turcescu si una pe care nu stiu cum o cheama dar e toata ziua la a3,vor mai fi in comisie gadea,ciuvica,grecu,tudor si ciutacu si daca aceasta "echipa" antrenata de voiculescu il va avea ca director de imagine pe Tolontan...

Ramon  •  18 iulie 2017, 8:49

și care sunt efectele psihice ale luptei împotriva mafiei, începute în mandatul TB, care și-a persecutat opozanții (Ad Năstase, Vântu - SPA, profesorul DV, Ion Niculae și finanțarea ilegală a lui MG) ? Războiul A3 - TB a înrăit înzecit populația, iar lupta anticorupție este foarte slabă. Așadar, la ce ne folosește ? Rom este (din nou, după 2001-04) o țară fără opoziție, cu o guvernare lungă PSD (2012-15, 2017-20 cu perspective de continuare după 2020). Construcția aiurea de stadioane (Ploiești, viitoarele Dinamo și Giulești, Tg Jiu), finanțare de echipe fără suportul publicului (Concordia, Juventus, Astra), toate sunt împotriva economiei, bazate pe bunul plac. Firmele puternice nu-și pot impune lideri politici puternici (băncile, urâte de populație, Petrom atacat superficial, acum multinaționalele, furnizoare de gargară politicianistă și nu de planuri coerente - vezi palavrageala economică plată). Ce vom avea după 2019 ? Un președinte la fel de anost sau o implicare populistă din care oamenii inteligenți și harnici vor pleca în lumea bogată ?

loto  •  18 iulie 2017, 9:01

cata naivitate la foarte multi comentatori .. auzi la ei - "eroina" :)))))))) se incadreaza perfect in categoria "*** functionali". dar ce sa le ceri, saracii nu au pus mana in viata lor pe o carte de psihologie sau logica, aud doar ce le place si ignora restul. tolo, te-as ruga sa incerci sa le explici acestor omuleti cum e cu principiul acela cu sursele de informare independente. sa nu mai ignore ce nu le "face placere", cum spunea nenea Freud, sa incerce sa prelucreze informatia primita. in acest fel, poate mai afla cate ceva despre lupta mareata a dna in dosarele cele mai importante, cum ar fi microsoft de exemplu. mai invata cate ceva si despre portocale si poate chiar si despre tenis

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Radu  •  18 iulie 2017, 9:01

Dragnea si acolitii sai, majoritatea cu probleme penale serioase, cauta sa submineze actul de justitie, sa scape de procese si condamnari. Aceasta comisie parlamentare este un abuz. De-aia nu se duce Koveci. Rolul Parlamentului este sa legifereze, sa faca legi, nu anchete. Ne intoarcem in anii '50, reinfiintam Tribunalul Poporului ? Prin aceasta comisie se urmareste intimidarea si discreditarea persoanelor incomode. Ce calitate au membrii comisiei care sa le dea dreptul sa ancheteze procurori si judecatori ? Nicolicea, Plesoianu si Turcescu ? De ce nu se infiinteaza a comisie parlamentara care sa ancheteze afacerile lui Dragnea din Brazilia, seful Camerei Deputatilor ?

Dit Radu  •  18 iulie 2017, 11:03

Draga Tolo, Te admir sincer pentru tot ceea ce faci in domeniul jurnalismului de investigatie. Contributia ta si a echipei tale la asanarea sistemului de sanatate din Romania este de netagaduit. Nu pot sa nu ma intreb insa cum de ramai in continuare in trustul acestui personaj malefic, care reprezinta in mod absolut tot ceea ce te lupti sa devoalezi de cativa ani buni. Nu se poate face jurnalism de calitate decat cu bani murdari? Nu cred ca poti sa convingi in tara asta (ata de obisnuita cu jumatatile de masura) ca poate exista integritate intr-un mediu atat de subiectiv si evident corupt. Un mediu care incearca sa mistifice realitatea 24 de ore din 24 pe toate caile media avute la dispozitie, nu poate fi creuzetul in care eliberam adevaruri. Pentru ca tot suntem la ora exercitiilor de verticalitate (si stiu ca mie imi este infinit mai usor sa fac pe lupul moralizator ), tu Tolo, poate unul dintre cei mai succes jurnalisti de investigatie din Romania, nu crezi ca ar fi mai corect, mai integru sa duci aceasta lupta din afara mocirlei morale a trustului lui Voiculescu? Astept cu sincer interes un raspuns public din partea ta.

Venom  •  18 iulie 2017, 12:27

Tolo, știm cu toții teorie democratică, dar parlamentul a transformat statul de drept, în stat de drept comun, nu DNA . Principii, instituții - e o varză completă de bune intenții afișate. Dar când vine vorba de guvernare propriu zisă, de aplicarea în practică, vedem că legislativul, indiferent de culoare, respectă numai interese personale, financiare, ale puterii politice. Prin acest Parlament au creat o Românie paralelă, pentru supercetățeni, unde clanurile prosperă capușând banii publici, ei și ai lor au averi de prinți saudiți imunitate penală și mult tupeu. Ba chiar unii sunt acolo încă de la crearea primului parlament, zero barat ca valoare personală, inculți și *** agramați - dar absolvenți de școala vieții, și apoi de Spiru Haret, șmecheri care înțeleg cum merge treaba. Și acum vii să îmi spui de principii și statul de drept? Și comisii de hoți care anchetează procurorii? Componenții parlamentului nici măcar nu au bagajul intelectual să înțeleagă ce înseamnă democrația despre care vorbesc cu atâta patos, totuși, la televiziunile amice. Ei recită doar niște texte de la PR, au același discurs comun și cuvântă pre limba lui Ștefan Ghiorghiu. Vor să intimideze, nu altceva. Nu e vreunul animal politic, ci doar prădători cu spatele la zid, cu instincte. Acum, datorită - sau din cauza - DNA se manifestă "Luptă sau fugi!" Da, DNA a comis și greșeli iar Laura nu e de neînlocuit, dar să ne imaginăm pe cine ar pune în locul ei, în acest moment, gașca lui Fortaleza. Nu cumva pe un yesmenit datornic politic pe viață, unul ca Valer Dorneanu, o nulitate căreia i-a găsit tot timpul partidul de lucru!? Și apropos de ruperea binomului asupritoriu și abuzatoriu, DNA - SRI: prin ce a compensat legislativul ce a stricat în producerea probelor? Au dat vreo lege pentru suplimentarea bugetului DNA, au stabilit colaborarea constituțională, instituțională, dintre servicii și procurori? Nu, au privatizat DGIPI! Eu dorm mai liniștit că binomul nu mai există? Tu? Nu știu, dar gașca de mafioți care castrează legislația și cei plătiți de ei, cu siguranță. Din punctul meu de vedere, de fraier în România, corupția este o prioritate națională, dacă tot spunem cuvinte lungi, sticloase, până la cerul moralist. Când vorbești de principii și stat de drept îi ajuți pe paraziți bugetelor să devină imuni la antibiotic. Vrând nevrând, când lovești în DNA, de dragul dezbaterilor faci front comun cu gașca lui Dragnea. Fiindcă momentul e prost (sau bine) ales, nu discuția.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dragne L.  •  18 iulie 2017, 12:53

Exista prioritati domnule Tolontan, pe care va faceti ca nu le observati ... Dupa ce scapam de *** Dragnea- TelDrum-PSD , discutam si despre morala procedurala a DNA ! Pana atunci ... toate fortele impotriva coruptiei si coruptilor.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

un om  •  18 iulie 2017, 14:08

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ioana  •  18 iulie 2017, 14:11

@ Miruna .Daca fiecare dintre noi am sesiza erorile in cadrul institutiei,daca am fi o masa critica de oameni care sa spunem lucrurilor pe nume,garantez ca s-ar schimba multe.Unul nu contează,dar mai multi, da,contează.Nu ar mai exista rabufniri izolate in presa.Atata vreme cat sectia sau spitalul functioneaza dupa modelul manastirilor de maici,tăcere absoluta,obedienta absoluta etc..nu ne putem astepta sa se schimbe ceva.Si nu ne putem astepta ca presa sa zugraveasca spitalul,sa trateze microbii si altele.Mucegaiul de pe tavan nu este decât expresia tăcerii si lasitatii noastre.

Sangeriu  •  18 iulie 2017, 16:11

Eu cred ca CCR stie cel mai bine legile constitutionale cand o insarcineaza pe sefa departamentului coruptiei sa mearga la Parlament.Ea nu asculta in principal de acest for ce apara constitutia cum sa ne apere pe noi daca madam Chioveshi e anticonstititionala?Inseamna ca avem o madam ilegal nedemocrata intr-un stat neaparat!

mihaiz  •  19 iulie 2017, 0:44

"În Parlament te duci nu numai pentru că te obligă norma, orice cetățean trebuie să participe dacă e invitat de o comisie parlamentară, ci, mai ales, pentru că e Parlamentul țării tale." Apoi Jeff Sessions șeful la departamentului de justiție american, cu toata separarea puterilor in SUA a binevoit sa vie la interviul la care a fost invitat de către comiția din parlamentul lor. La fel si seful CIA si un alt sef de la NSA si altul de la HomeSec. Cine invoca asta cu separarea puterilor in stat in Ro si in lista lunga de comentarii de pe tolo.ro este neștiutor sau ignorant la sensibilitati d-astea ce tin de mersul statului...domnule RazvanN

Laurentiu A.  •  19 iulie 2017, 9:09

Cine este de fapt MAFIA in Romania ? Hai sa vedem care sunt caracteristicile unei astfel de grupari : 1. Nesocoteste autoritatile statului si nu tine cont de acestea. 2. Isi bazeaza activitatea pe ilegalitati. 3. Este stat in stat. Cine se potriveste la aceasta descriere ? Nu putem identifica o intreaga institutie, dar un reprezentant al acestei MAFII , DA ! Entitatea Kovesi se potriveste perfect descrierii. 1. Kovesi nesocoteste CCR-ul si Parlamentul. 2. Kovesi si-a plagiat doctoratul (doar 4%), a incalcat Constitutia prin ordinele date, *** 3. Nu raspunde in fata nimanui, nu da socoteala nimanui ( din Romania). Si acum o constatare generala : Cand locuiesti si-ti desfasori activitatea intr-o tara, in calitate de oficialitate si esti medaliat si ridicat in slavi de puteri straine, iar lucrurile merg prost in acea tara, iar acele puteri straine prospera in acea tara, oare cum se numeste respectivul ? Poporul va decide si va reglementa situatia ( nu postacii platiti) !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mircea  •  19 iulie 2017, 10:18

Ce-mi place ceata de tineri frumoși și liberi apărători ai statului procuroresc (că polițienesc nu mai pot să-i spun). Ignoră cu seninătate manevrele "decapante" ale doamnei LCK, dar înghit ca pelicanii prostiile astea cu Mafia și forțele oculte care o atacă pe Sfânta eficientă a Justiției, doamna Codruța. Trist să nu mai gândești cu creierul propriu.

mihaiz  •  19 iulie 2017, 14:30

Pentru cine invoca separarea puterilor in stat si faptul domnita procuror LCK nu trebuie sa dea curs la invitația comisiei de ancheta a Parlamentului... In cazul asta echilibrul care este scris in Constituția României la Articolul 1 aliniatul 4 se poate obţine doar cand puterea statului este menținută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor). Poate invoc si eu aceeași separație a puterilor in Stat si zic ca nu a fost corect si legal ca DNA sa ancheteze OUG 13 si oportunitatea adoptării ei. Chiar daca știm acum ca OUG 13 era destul de periculoasa in forma ei adoptata.

Vigi  •  21 iulie 2017, 22:32

Doamna Sorina Matei! Dvs. in toate postarile le care le faceti scrieti doar despre DNA si SRI, de colaborare, etc., un lucru absolut normal. SRI trebuie sa vina cu informatii si asa se si numeste, serviciu de informatii, uar DNA este beneficiarul informatiilor. Este ceva absolut normal si cred ca peste tot in lume la fel este. Eu cred ca ar trebui sa scrieti mai mult despre hoti, despre infractori. Hotii si infractorii trebuie prinsi intr-un fel si este normal ca institutiile statului sa colaboreze ca de asta sunt ale statului. Hai sa vorbim si de cei care ne-au furat. Eu aici vad problema. Cum sugerati dvs., ca pot fi prinsi infractorii? Spuneti dvs. daca stiti alte metode. In ultima perioada atacati institutii, nu ma refer neaparat la dvs., ci la presa in general si televiziuni, dar de hoti, de infractori nu spuneti nimic. Doamna eu sunt o victima a infractorilor si nepotismului din aceasta tara. Dvs. stiti ca eu am studii superioare, am masterat si lucrez ca sofer pt.ca nu gasesc altceva mai bun? De ce? Pai uitati-va ce numiri sunt in guvern, ce numiri sunt la conducerea altor institutii. Nu am loc doamna de nepoti si amante. Degeaba incerc, nu mai pot incerca. Uitati-va cate dezbracate sunt prin guvern. Uitati-va doamna la asta! Ce sanse vor avea copiii mei daca amantele si toate dezbracatele si toti nepotii sunt in guvern? Doamna hotii, infractorii, traficantii de influenta si spagarii reprezinta problema acestei tari. Doamna am invatat carte, dar am invatat degeaba. Ajutati-ma dosmna dvs. Sunt de acord sa vin la o intalnire ca sa intelegeti problemele reale ake tarii. Dvs., vorbiti de felul in care sunt prinsi infractorii nu de faptul ca infractorii trebuie arestati. Cum ati vrea sa fie arestati daca nu vine cineva sa spuna, sa denunte? Prin vis, prin telepatie? Doamnaaaaaa! Problema sunt hotii, infractorii, nepotismul, amantele. Intelegeti! Eu daca na duc si spun asta sunt turnator sau spun ce imi afecteaza viata si copiii? Eu sunt un avertizor de integritate. Datorita hotilor sunt doar un simplu sofer cu multe studii fara sanse, fara o sansa pt copii, fara sansa pt salarii mai mari si impozite mai mici si stiti de ce doamna?! Pt. ca dvs. si altii nu vorbesc despre infractori, despre cei care au furat de au dus tara asta in asa situatie incat ca sa reziste si sa faca fata furturilor ne mareac noua impozitele. Veniti doamna la mine sa vedeti ce studii am, ce copii am si dupa aceea va invit sa stati cu mine in taxi sa vedeti cum alerg o zi intreaga degeaba, xaeand si hoti si talhari si drogati si politicieni si prostituate ca nu pot sa cunosc ce fac toti clientii. Doamnaaaaa datoria acestei tari este sa scape de cei care ne-au nenorocit. Cum ati vrea sa rezolve asta? Vorbiti doamna de spagari si nu de institutiile abilitate sa prinda infractorii ca interesul tarii si al meu personal este ca infractorii sa se duca unde le este locul. Doamna poate pana acum nu ati inteles viata si situatia si cine sunt cei care ne-au nenorocit. Dati-mi adresa si nr dvs de tel si va promit ca in cursul saptamanii, daca vreti, puteti purta o discutie si cu un licentiat cu masterate (absolvite cu note mari), dar care lucreaza ca un simplu sofer de taxi, nestiind ce amenda poate lua maine sau azi din cauza unui politist corect sau baut, o amenda pt o greseala banala dar pt o legislatie neadaptataa salariile noastre, legislatie necesara umplerii golurilor facute de hotii despre care va spuneam ca nu vorbiti si care poate se vor preda singuri ca si un hobby atat timp cat criticati institutiile care colaboreaza sa-i prinda. O zi frumoasa doamna si poate intelegeti ce simtim noi cei multi si amarati, noi cei lipsiti de sanse.

Lucian  •  16 februarie 2018, 9:21

Oameni buni, imi vine greu sa cred ca nu s-a inteles mesajul lui Tolontan. Ideea e ca lupta asta intre mafie si Justitie este una inegala si din aceasta cauza justitia trebuie sa aiba grija ca fiecare demers pe care il face trebuie sa fie unul perfect legal si fara zone gri, pentru ca acestea se vor specula imediat de mafie, aceasta fiind infiltrata puterea legislativa si cea executiva pana la gat. E foarte usor sa o speculeze pentru ca au o putere mult mai mare de propaganda si orice gresala poate fi speculata pentru a manipula opinia publica. Dupa ce se va crea o opinie favorabila mafiei si ostila justitiei, aceste 2 puteri (legislativa si executiva) vor putea adopta foarte usor norme dupa care justitia trebuie sa joace si efectele pot fi ireversibile sau cel putin pe termen lung.

Comentează