miercuri, 21 martie 2018, 12:08
UPDATE: George Copos a oferit un drept la replică pe care îl puteți citi la finalul articolului. Fostul vicepremier insinuează că ne va da încă o dată în judecată, după ce singur admite că a pierdut două procese cu echipa de jurnaliști.
Încă înainte de a deveni membri ai Uniunii Europene ne-am asumat că vom face niște pași.
Nu pentru UE, ci pentru noi.
Într-o exprimare cam patetică, dar corectă factual, au fost promisiuni pentru viața noastră, nu pentru a altora.
La domenii cum e justiția, controlul îndeplinirii promisiunilor a căpătat forme concrete.
MCV presupune, printre altele, obligația ca România să rezolve într-un timp rezonabil urmărirea penală și procesele.
Indiferent de verdict să se facă dreptate, asta era ideea, benefică atât pentru societate, cât și pentru cei judecați.
De câteva zile, se discută despre o ”listă neagră” cu numele pe care, în 2012, Comisia Europeană le-ar fi cerut întemnițate.
Documentul solicita Guvernului României, mai exact ministrului justiției, detalii despre stadiul procesual pentru o listă de guvernanți și politicieni, în fruntea căreia se afla George Copos, cu trei dosare în derulare.
Comisia a intervenit și a spus că, de fapt, lista era parte a informărilor firești, parte a mecanismului tehnic al MCV.
Era normal să facă asta?
Justiție înseamnă, după inspirata expresie a lui Wendy Kaminer, o respectată gânditoare americană care apără drepturile inculpaților, ”să nu luăm la valoare nominală acuzele procurorului”.
Adică să acceptăm că duelul din tribunal nu este unul despre stabilirea pedepsei, ci despre determinarea vinovăției.
Căci nimeni nu e aprioric vinovat.
Dar pentru asta e nevoie ca lucrurile să se deruleze într-un timp firesc.
Capul listei trimise de Comisie în 2012 către Guvernul României era, așadar, fostul vicepremier și patron al echipei de fotbal Rapid, George Copos, cu trei procese în derulare.
Două dintre aceste dosare au avut ca punct de plecare investigații ziaristice.
E interesant să ne uităm un pic pe timpi și pe fapte ca să înțelegem mai bine contextul cererii Comisiei Europene.
Actuala echipă de jurnaliști a Gazetei Sporturilor, pe atunci la ProSport, a început să scrie sistematic din 2002 despre afacerile lui George Copos cu Loteria Română.
Țineți minte panoul publicitar cu ”Nici o masă fără pește!” de pe stadionul Giulești, dinspre liniile de cale ferată?
Deși stadionul era nu al Rapid, ci al CFR, chiriașul Copos a închiriat Loteriei acest panou imediat după mijlocul anilor ’90.
Prețul plătit de loterie către Rapid era însemnat, pentru acele vremuri: 175.000 de euro pe an. Chiriaș la stat, privatul Copos lua bani tot de la stat, pentru chiria unui panou publicitar.
În plus, clubul privat al lui Copos, Rapid, primea multe alte sume și premii mari de la Loterie, inclusiv mașini.
George Copos era bun prieten cu Nicolae Cristea, liderul suprem al Loteriei.
Dezvăluirile reporterilor au luat o turnură dureroasă, specifică acelor ani, o epocă netransparentă și sălbatică.
Erau vremurile de dinainte de aderarea la UE, când autoritățile ascundeau îndârjit adevărul, când transparența era o vorbă, când legile nu te ajutau ca simplu cetățean sau jurnalist și când justiția nu reacționa la aproape nimic din ce arăta, cu probe, presa.
3 ani și jumătate s-a plimbat între instanțe dosarul Loteria I, înainte de a avea loc măcar un termen
În 2003, când ne-am mutat la Gazetă, am continuat aici expunerea afacerilor tentaculare dintre Loteria Română și George Copos.
Mai multe ziare, de la România Liberă la Cotidianul, insistau și ele pe subiect. Cotidianul a scris multă vreme despre spațiile comerciale ale Ana Electronic vândute Loteriei, ceea ce va deveni abia mai târziu obiectul principal al dosarului.
Iar procurorii s-au sesizat abia în ianuarie 2006, la zece ani după ce Copos începuse afacerile cu Loteria!
Pe 6 iunie 2006, DNA trimite cazul în instanță.
Și, apoi, o altă amânare: abia în 2009 începe judecarea cauzei!
De ce?
Pentru că din iunie 2006 și până în decembrie 2009 justiția s-a chinuit să decidă ce instanță să preia dosarul lui Copos și al directorului Cristea!
Odată începută, judecata înaintează cu lentoarea specifică epocii.
Nu vă imaginați că Loteria I era cazul secolului, cu infracțiuni sofisticate sau cu zeci de inculpați.
Procurorii amintiseră în rechizitoriu de mai multe afaceri, chiar și de celebrul panou de publicitate de pe zidul exterior al stadionului Giulești, dar acuzau, concret, vânzarea către Loterie a 38 de spații comerciale deținute de Copos.
Parchetul reținuse și evaziunea fiscală care a rezultat de aici, căci patronul Ana Electronic nu se mulțumise numai să facă afaceri bănoase cu prietenii săi de la stat, ci și ocolise să plătească taxele.
În 29 ianuarie 2013, la 3 ani după primul termen și la 7 ani de la trimiterea în judecată, se dă întâia sentință: Copos primește patru ani cu executare.
Copos și Cristea fac apel.
Mai trece un an și jumătate.
În sfârșit se termină. A doua instanță păstrează condamnarea, care devine definitivă.
Pe 29 august 2014, fostul patron al Rapidului și vicepremier este condamnat la 4 ani de închisoare, alături de ceilalți oameni din dosar.
Trecuseră:
În al doilea proces judiciar al lui George Copos, pornit de la o investigație jurnalistică, Dosarul Transferurilor, dosar pe care nu-l mai rezumăm că e ultracunoscut, timpii au fost următorii.
Pe 4 martie 2014, când George Copos a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, trecuseră:
Aceste două procese, în care a fost găsit vinovat, au durat 6, respectiv 8 ani și s-au referit la fapte care începuseră cu 15, respectiv cu 18 ani înainte de verdictul definitiv.
În al treilea proces la care făcea referire scrisoarea Comisiei Europene din 2012, caz cunoscut sub numele de Loteria II, George Copos a fost achitat definitiv, pe 24 martie 2016, după 8 ani de judecată.
Unele fapte se prescriseseră.
Să sintetizăm.
Cererea Comisiei apare pe 10 octombrie 2012, când în cele trei dosare ale lui Copos se scurseseră 6 ani, 6 ani și 4 ani de judecată, fără nicio sentință definitivă.
Doar în unul dintre cazuri se pronunțase un verdict nedefinitiv, de nevinovăție pentru toții inculpații, despre care aveam să aflăm că fusese cumpărat.
Cântăriți singuri dacă trecuse mult sau puțin.
Și dacă poziția UE din 2012 a fost un amestec.
Sunt George Copos. Chiar sunt George Copos, nu e nici glumă, nici pseudonim. Domnule Tolontan, mărturisesc că nu mai citesc Gazeta Sporturilor. Nu mai am nici un motiv să o fac: nici fotbalistic (din păcate pentru mine), și nici literar ori estetic. Am aflat însă despre articolul de mai sus și doresc să fac următoarele precizări:
1. Știu că ați făcut o fixație față de mine. În alte împrejurări, ar fi trebuit, poate, să mă simt onorat de atâta atenție. Datorită acestei fixații am fost împreună în două procese civile, pe care le-am pierdut. Poate îl voi câștiga pe cel de-al treilea !
2. Cred, în continuare, că actul de justiție nu se face nici la TV, nici în mass media (includ aici și Gazeta Sporturilor), ci în sala de judecată, în fața instanțelor.
3. Nu am comentat și nici nu voi comenta în nici un fel informațiile apărute în spațiul public privind relațiile României cu Comisia Europeană, la momentul 2012, deși numele meu e la loc de frunte în lista dată publicității.
4. Revenind la articolul dumneavoastră, trebuie însă să fac câteva precizări referitoare la ceea ce s-a întâmplat în dosarul supranumit „Loteria I”, în care, se știe, am fost condamnat (cu sau fără presiunile „guvernului” Uniunii Europene – cine știe, sau cine va ști vreodată cu certitudine ?). Referitor la acest dosar fac referire (din nou, în relația cu dumneavoastră) la concluziile RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ JUDICIARĂ din 15.05.2012, raport realizat la solicitarea instanței de judecată. În acest Raport există următoarea concluzie a experților: „În consecință, în cazul tranzacțiilor efectuate între persoane juridice române afiliate sau între persoane neafiliate, indiferent de prețurile la care acestea au fost efectuate, prevederile legale nu prevăd ajustarea masei impozabile (ajustarea veniturilor). Pentru operațiunile derulate cu spațiile aparținând SC Ana Electronic SA, expertiza contabilă, pe baza documentelor contabile analizate și a prevederilor legale menționate, nu poate stabili impozite și taxe suplimentare, neexistând prejudiciu la bugetul de stat.” Postez această concluzie pentru a informa corect cititorii publicației dumneavoastră, cu unicul scop de a pune în lumină adevărul.
5. Nu comentez în nici un fel citatele de mai sus, după cum nu comentez, mai ales în presă, hotărârile instanțelor de judecată. Cu toate acestea, pentru că am trecut prin multe, nu pot să stau pasiv în fața unor comentarii care induc ideea că eu aș fi fost „protejat” de justiție. Niciun om nu își poate dori ca procesul său să fie judecat timp de 6 – 8 ani. Oricine a avut un proces civil sau penal în România știe că acesta poate dura mulți ani. Așa e peste tot în lume.
adrian • 21 martie 2018, 12:21
Bravo Tolo! Tot respectul meu.
spinoza • 21 martie 2018, 12:27
Infractiunile erau de cand s-a nascut Copos! Niste penali! Au furat de-au rupt dupa Revolutie! Asa s-au imbogatit majoritatea "oamenilor de afaceri"!
Mihai Copos • 21 martie 2018, 12:31
Despre sport cand mai scriem?
vasglo • 21 martie 2018, 12:33
"Cântăriți singuri...." in ce sistem joaca Tolo!..-:)
Max • 21 martie 2018, 12:35
Pozitia UE a fost un amestec folositor societății în ansamblul ei, și un amestec rău pentru făptași. Cetatenii sinceri vor spune că e bine, cei implicați în infracțiuni vor tipa pe la tv ca au fost abuzați. Dar și aici pe site. Niciun politician nu e preocupat de faptul că procesele durează foarte mult. Pă ei îi preocupă abuzurile închipuite și interpretate.
Cătălin Tolontan • 21 martie 2018, 12:36
@Max: ca ziaristi am discutat si discutam cu multi dintre cei judecati sau condamnati. Si nu aveti dreptate cand spuneti ca nici un politician nu e preocupat de durata propriului proces. Nici un om, ca se considera vinovat sau nu, nu e multumit sa i se prelungeasca procesul. Sigur că există varianta prescrierii, dar la unele infracțiuni e atit de indepartata si chinul procesului si neasezarii vietii sunt atit de mari ca majoritatea inculpatilor abia asteapta sa se termine, indiferent cum. E un insight uman, daca vreti. Indiferent ca sunt politicieni sau altceva, sunt tot oameni.
Mihai • 21 martie 2018, 12:38
"Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra ... "
Vanbasten_85 • 21 martie 2018, 12:40
Domnule Tolontan,cat mai trebuie sa asteptam ca sa inceapa procesului lui Nicolae Badea impreuna cu cei din cauza carora exista probleme cu stadionul Dinamo?Sau de fostii securisti nu trebuie sa se atinga nimeni din DNA?
octavian • 21 martie 2018, 12:46
adevarul este ca fara americani si UE eram toti impachetati si in portbagaj. doar in rusia mai gasesti asa coruptie
Bigbang • 21 martie 2018, 13:03
Si totusi...Copos o sa sustina toata viata ca e nevinovat. Ce fel de "om" poate fi asta?
brazvan • 21 martie 2018, 13:04
Tolontane, dai și tu un leu pentru "colegii" de la Antena3 sau nu te preocupă subiectul?
Vioreata • 21 martie 2018, 13:12
Pozitia UE din 2012 a fost un amestec benefic pentrutoata lumea! Nu poate sa intervina cumva si la capitolul "recuperare a prejudiciului" ?
Andy • 21 martie 2018, 13:14
Daca nueram in UE acum datorita acestor politicieni curati alde Voiculescu ,Nastase,Udrea,Copos eram tara bananiera.Rugam UE sa intervina ori de cate ori e nevoie si DERAPAM.
ahuramazda • 21 martie 2018, 13:16
Da, interesant articolul tau. Sa inteleg ca abia acum ai ajuns la concluziile mele iterate prin comentariile anterioare la alte articole ale tale privind felul si calculul prescriptiei raspunderii penale (cum ar fi acele comentarii facute cand vorbeai de cazul "Shanghai" si protectia DIICOT fata de acei suspecti (procurori militari, militieni, membri ai garzii financiare, etc. ...). Daca ti-as spune de niste anchete ale DIICOT si ale altor persupusi magistrati ai ramane stupefiat... Dar nu mai vreau sa mai comentez, deja mi s-a atras atentia ca, comentez si dau prea multe detalii ex-plicite in comentariile mele la articolele tale si ca sa citez "si nevinovatii pot ajunge in inchisoare chiar si prin contrafacerea unor dosar penale ..." Doar sistemul functioneaza si magistratii raspund intotdeauna la comenzile care trebuie... Se stie (pe sistem), cum ar spune anumite personaje din "mitologia" autohtona... In rest bafta si felicitari pentru articolele tale incisive, concrete si corecte ...
marian • 21 martie 2018, 13:19
Domnul Copos are nevoie de bani. Mergeti la teleferic si dati bani . Mergeti la hotelul lui si dati bani. Se modernizeaza si cel din Eforie Nord, se lucreaza de zor. Trebuie sa-l ajutam cu bani, nu a furat destul. Nu e singurul, sunt sute, mii ca el.
G • 21 martie 2018, 13:22
Mulțumim Tolo. Ai dreptate. Noroc ca mai sunt oameni ca tine!
dan65 • 21 martie 2018, 13:26
@Max "Poziţia UE a fost un amestec folositor societății"La fel spuneau şi sovieticii cand dictau direcţiile politice şi economice ale ţarilor semnatare ale Tratatului de la Varşovia.„Diavolul se deghizează pentru a nu fi definit şi cunoscut. O apariţie frontală, cu expunere totală, ar duce la evitarea lui şi a acţiunilor induse de către el. În mod natural omul evita răul, doar conştiinţele bolnave cu adevărat fac răul din pură plăcere, răul gratuit”, spunea părintele Dorel Gălan din Cluj.
Andrei F • 21 martie 2018, 13:27
Nu am putut sa citesc tot articolul.Mi-a pierit pofta pe parcurs...Se vorbeste de anii 2006,2009,2012....Poftim citate:,,Erau vremurile de dinainte de aderarea la UE, când autoritățile ascundeau îndârjit adevărul, când transparența era o vorbă, când legile nu te ajutau ca simplu cetățean sau jurnalist și când justiția nu reacționa la aproape nimic din ce arăta, cu probe, presa.,,.....,,Pe 6 iunie 2006, DNA trimite cazul în instanță. Și, apoi, o altă amânare: abia în 2009 începe judecarea cauzei!,,...........................................................................Adica cazul Shanghai in ce ani a fost ?????A fix acesti ani?Si de ce nu apare?A, ca nu era nici un ,,prieten ,,al cuiva?Presa nu a scris si ea in acei ani de cazul Sanghai?Secureanu in ce ani a fost numit,Hexi ce facea in acei ani?Si repet cam des ceva citit de aici...,,cand numai unii se plang,, nu este de bine...Cum naiba de si lista asta este tot pe o parte?Si inca caut dezmintiri...Cica Berlusconi a fost chemat si elogiat la cel mai tare for european...Cica fostul presedinte francez,cel care jongla ca Basescu si el o duce zilele astea cam rau...Eu inca astept dezmintirile....Bomba din dialogul europenilor cu noi nu este numai lista in sine!Se cerea acolo ca Ministrul Justitiei sa informeze tot ce se intampla in dosare!!!Un ministru politic avea treaba cu dosarele!!!Dumneavoastra gasiti ca era de bine daca procesele erau zorite!Ministrul Toader o fi bine daca ar face asta?Si cica asta era bine!!!Aseara l-am auzit pe Predoiu cum se disculpa spunand ca pentru el si dorintele europenilor era lege!!!Deci nu legea romaneasca ,nu legea europeana!!!!La fel ca in cazurile protocoalelor....Trebuie sa munciti mult ca poporul roman sa uite si sa ierte...
Crimson Veritas • 21 martie 2018, 13:29
In timp ce ziaristii si jurnalistii adevarati de la A3 ... se chinuie de peste un deceniu ... sa scoata la lumina zilei ... abuzurile institutilor de forta si coercitie ... protocoale incestuoase dintre Procuratura si Securitate, afacerile familiei prezidentiale cu clanurile interlope ... d-voastra va chinuiti cu inversunare sa le ... acoperiti, folosind diversiuni si manipulari, facand speculatii fara baza reala, presupuneri si ce va imaginati d-voastra ca ar spune legea! Sunt convins ca nu ati citi nici Tratatul de Aderare al Romaniei la UE, nici ce pp mecanismul de control si verificare, nici macar Constitutia Romaniei. Nu este inclus nimic in MCV ... despre dreptul Comisiei Europene de a cere date cu caracter personal, despre dosare, cu Nume si Prenume, pe spete individuale ... dreptul acestei comisii de a une presiune pe complete de judecata ... in solutionarea unor spete ... pur si simplu ... inventati material! Vorbim de o incalcare flagranta, a MCV-ului si a Tratatlui de Aderare al Romaniei la UE, in context ... de incalcarea independentei su suveranitatii Statului Roman, al statutului nostru de Membru in Uniunea Europeana, de incacarea independentei sistemului juridic, de politie politica la cel mai inalt nivel ... la care se adauga ... obgligatile Uniunii fata de Romania, specificate in Trata, si neindeplinite pana astazi, cum ar fi acceptarea Romaniei in Spatiul Schengen ... din moment ce am indeplinit in totalitate, toate criterile de aderare! Iar persoanele la care face referire Comisia Europeana, si dumneavoastra ... in acea Lista Neagra ... si multe altele ... se pot numi fara nici un fel de interpretare ... Detinuti Politici ai Statului Roman, completand lista lui Corneliu Coposu, s.a.m.d. D-voastra sunteti cei care atti transformat Justia din Romania ... in aceasta Gluma Proasta si Nesimtita care este in 2018. Cand o sa platiti pentru ceea ce ati facut, si pentru doate drepturile pe care le-ati incalcat, direct sau prin instigare sau complicitate ... atunci EU o sa stiu ... ca in Romania exista Justitie ... pana atunci ... existati doar voi ... *** ... Nelegitim ...:)) Vin alegerile ... din 2019 ... aveti grija ... ca daca va pierdeti si biletul prezidential ... trebuie sa luati serios in calcul ... emigrarea, la cati scheleti ati strans in dulap ... in acesti ani ...:)) #rezisti ... winter is coming! ...:))
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Daniel • 21 martie 2018, 13:33
Tolontane nu te am vazut sa fii atat de vehement cand tortionarii de la ploiesti anchetau oameni nevinovati si fabricau dosare .ce este la ploiesti este in toata tara .numai sa aiba lumea curaj sa vorbeasca.trebuia ,,sa mori” cu mana pe pix si sa infierezi aceste monstruozitati.daca tot nu mai scriii de sport si te folosesc astia la altceva ,barem scrie impartial.scrie tolontane cum i a ,,nimicit “d na kovesi pe colegii tai de trust fara nici o vina.in locul tau primul lucru daca era sa fii credibil,trebuia sa scrii de monstruozitatea care s a abatut asupra libertatii de exprimare a jurnalistilor de catre statul paralel.inca o monstruozitate....si tu te detonezi cu copos si alte vrajeli
espinoza • 21 martie 2018, 13:38
Da! A fost AMESTEC. Nimeni de nicaieri nu avea voie sa ceara CU NUME!!! Cel mult aceste nume ar fi trebuit precizate de partea romana. Cel mult. Dar nici asta n-ar fi fost in regula. Intereseaza-te tu Europa cu MCV -ul tau cu tot de ce vrei tu, dar nu preciza tu nume. In momentul cand ai facut asta ai deveni parte interesata. Si mai departe nu mai are nici un rost sa discutam fie si in consens sau in contradictoriu. Nimic nu-ti dadea tie dreptul Uniune Europeana sa intrebi tu despre niste procese facand precizarea clara, nominala a inculpatilor! Nu aveai ce sa cauti tu aici la numele inculpatilor. Cere ce vrei, chestiuni de principiu, de procedura, ce fel de situatii vrei tu, dar nu situatia unor procese precizand nume! NU!In acel moment inevitabiul se produce, se creaza o presiune pe organele judiciare din ROmania si cum slugoi si slugarnici ne stim fata de aceasta U.E. ipocrita, duplicitara si uneori perversa imediat acceleram solutionarea proceselor.....si ca sa dea bine la UE ca uite ce tara in curs de curatire suntem noi, da-le nene la toti puscarie cu executare.....ca pana si UE se intereseaza ce-i cu aceste procese.NU-I NORMAL SI NICI CORECT!
tomazino • 21 martie 2018, 13:41
De ce nu se intereseaza UE si de smecherii care au servit pe la masajul de la restaurantul acela chinezesc??? Acolo nu mai au nume sau nu stiu pe care sa le ceara...ca unii au servit iar altii au protejat!! RUSINE!
Max • 21 martie 2018, 14:00
@dan65 egalitatea în acest caz este ireala. Timpul a demonstrat cine ne au fost dușmanii și cine prietenii. Faptul că poți comenta critic pe un site sau că poți să îți exprimi un punct de vedere se datorează valorilor pe care le am preluat de la societatea occidentală. Să știți că Papa Francisc vorbeste frumos și adaptat la vremuri. Deși sunt ortodox îl admir.
Cristian • 21 martie 2018, 14:31
Oricum o impachetam si justificam, cand tu institutie de forta faci liste cu nume de persoane care au calitate procesuala intr-un sistem de justitie bun, prost, corupt, necorupt, se cheama abuz de pozitie dominanta si influentarea evidenta a justitiei. Detaliile soc despre rechizitoriul nu stiu cui, probe, termene, etc , precum si discutiile despre valori morale nu justifica in niciun fel actiunea respectiva intr-un context presupus democratic. Bun, mergem dupa sistem, dar nu e limpede aici cu ce sistem il inlocuim. Antinomia democratie condusa?
Maz • 21 martie 2018, 14:33
@Tolo. Am fost prea categoric ca-n am spus că niciun politician. E posibil sa fie câțiva.Insa nu i-am auzit în spațiul public vorbind despre durata proceselor că fiind o problema, să identifice cauzele și să expună concluzii și să treacă cineva la fapte. Sa existe o voința politică în acest sens. Nu le pot acorda circumstante atenuante fiindcă orice om este răspunzător de faptele sale. Si trebuie doar sa respecte legea. Daca un om e nevinovat nu ar trebui sa fie un chin pentru el ,fiindcă procesul se stinge în puțin timp.Si nici pe sinceritatea lor nu trebuie sa ne bazam. Ați văzut vreun politician condamnat să declare că regreta și ca își merită pedeapsa?
zorrozabal • 21 martie 2018, 14:40
Justitia a decis ca George Copos era vinovat!Punct!Dar ramane imixtiunea nepermisa-de propriul regulament-al Comisiei Europene!Sau daca vreti a secretarului Comisiei europene cu permisiunea faimosului Baroso,presedintele Comisiei Europene care s-a implicat- iarasi nepermis-cand cu referendumul de destituire a lui B.!"Procesele semnalate de Comisia Europeana"...!Culmea eufemismelor pentru o... "Lista neagra"!Cum a debutat imixtiunea Comisiei Europene in Justitia Romana,care justitie este inamovibila?Banal de simplu!A fost un bilant la DNA care normal ca s-au laudat ca au inhatat cativa guzgani grasi, dar uite ca Justitia doarme!Atunci cei care conduceau sedinta au decis sa faca acea "lista neagra'pe care sa o trimita la Comisia Europeana de unde sa-i fie trimisa Guvernului Romaniei!Punct!Dar nu ar trebui sa se treaca asa usor!Problema ramane!ce facem cu Justitia daca e atat de inamovibila si nu asculta de nimeni, ca iata trebuie sa cerem ajutor de la Comisia Europeana!Nu cumva chiar trebuie imbunatatite legile justitiei?Ce ziceti alde #rezist?Sau voi nu puteti sa ziceti sau sa faceti nimic de capul vostru?
Anuta Laurentiu • 21 martie 2018, 14:41
Imi este rusine ca te-am admirat. ***, ti-ai creat falsa perdea de aparator al adevarului si dreptatii. De fapt spoiala care ascundea cangrena. M-am lamurit definitiv cand te-am vazut cum la fel ca o precupeata disperata, ai intrerupt scarbavnic de zeci de ori prezentarea raportului ministrului justitiei Tudorel Toader. Degradant !! *** "***", perorezi pe un singur subiect (Copos), deoarece stii ca celelalte sunt cu cantec, sunt inabordabile logic si nu se potrivesc cu teoria schioapa pe care o insailezi, din varii motive. Rusinos !! Incerci in zadar sa justifici "lista neagra", care nu are nici o justificare in baza suveranitatii unui stat din UE, a conventiilor juridice si morale europene existente, a Constitutiei, a legilor justitiei din Romania. Este rusinos ce faci, incercand sa justifici o potlogarie a unor tradatori de tara, in tandem cu atentatori externi asupra suveranitatii Romaniei.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cătălin Tolontan • 21 martie 2018, 14:42
@Anuta Laurentiu: e opinia dvs libera ce va place, ce cititi si ce nu. Dar nu ne atribuiti, va rugam, intentii ca nu aveti acest drept. Am reamintit, cu date concrete, cele doua dosare ale lui George Copos pentru ca de aceste cazuri ne-am ocupat ca jurnalisti si pe acestea le cunoastem. Pe celelalte, nu.
pawn • 21 martie 2018, 14:43
nu ma uit la tv, dar din ce-mi trece pe la urechi si citesc pe net, discutia e mai degraba despre politica, nu despre vreun rol nefast al ue. paranteza: am fost in serbia-muntenegru si am constatat cu tristete ce inseamna o tara non-ue (drumuri nemarcate, haiducie la carciumi si benzinarii, preturi neafisate, nicio regula...), trebuie sa fii nerealist sa spui ca n-am inaintat datorita intrarii in uniune. dar problema este, asa cum spun si cei de mai sus, ca acceleratorul asta de particule juridice furnizat de ue a fost folosit de politicieni romani pentru reglarea rafuielilor politice. basescu cat a fost la putere si-a bagat absolut toti dusmanii politici la parnaie (de la vantu la nastase, voiculescu, patriciu, ala de la bacau) folosind instrumentul asta, in timp ce ai lui (videanu, berceanu, udrea, blejnar etc) erau constant protejati. asta a fost realitatea. dupa ce si-a mai pierdut din putere, gasca aia formata de el (macovei, kovesi, morar, coldea, maior) a prins viata proprie si iarasi exista perceptia ca interpreteaza in folosul ei recomdarile europene. adica ue ne-a pus la dispozitie un pistol, dar guns don't kill people; people kill people.
Costel • 21 martie 2018, 14:55
Cine greșește (fură,omoară etc.) să plătească (ispășească) să se lecuiască de pedepse și să se spele de păcate! Ceaușeștii care au ,,furat" dar de fapt ei au făcut numai bine, au plătit cu viața, conducătorii care au venit după el și care sunt și în prezent și fură în continuare ce ar trebui să pățească? Ghilotina, ștreangul, glonțul sau trasul pe roată, biciul, spintecarea și datul cu sare sînt joacă de copii pentru ei! Își fac legi pentru ei , salarii și pensii nesimțite, să trăiască și urmașii lor în liniște și pace. Copos et comp trebuia să plătească mai devreme sau mai târziu, dar barem ei au mai făcut ceva, au mai investit, au mai plătit, au fost ca niște haiduci mai evoluați, adică au dat și la săraci, dar ăștia nu fac nimic, dar tot trăiesc pe seama noastră, până când nu se știe, nu-i întreabă nimeni ce au de gând să facă și când se vor opri? Așa că hai dacă este lege să-i băgăm pe toți în aceiași oală!
marc • 21 martie 2018, 15:55
Mda. Cam așa e dirijată ,,lupta anticorupție” în Romania. De cine trebuie și de unde trebuie. De aceea e nevoie de ,,justiție independentă”, care trebuie susținută în stradă, chiar și de niște ignoranți. Că și justiția asta, nu poate să se subordoneze tuturor. Sunt prea mulți, se calcă pe picioare. Sigur, CE (total dezinteresată), era îngrijorată de dosarele lui copos, dr. brădișteanu, ion dumitru, voiculescu, etc. De ce nu i-o fi interesat și dosarul lui Sergiu Lascu, fratele Codruței Kovesi?
MZM • 21 martie 2018, 16:03
Domnule C.T., cam vagi, timide si alambicate ideile din acest articol. Cereti cititorilor sa... cantareasca singuri "daca pozitia UE din 2012 a fost un amestec"? Un amestec in ce? Va retine ceva sa va spuneti clar parerea despre solicitarea din 2012 a Comisiei Europene? Un alt ziarist, domnul Liviu Avram (red. sef adj. la ziarul Adevarul), tratand aceeasi problema - in articolul RoExit, al doilea pas? -, spune lucrurilor pe nume, vorbeste clar despre acest document al CE... ca se referea la stadiul dosarelor si pasii procedurali care urmau, in cadrul obiectivului nr. 3 al MCV, privind coruptia la nivel inalt. Deci nu era vorba de vreo "lista neagra" cu demnitarii care trebuiau condamnati, cum sustine acum "Propaganda Mafiei"!
Cătălin Tolontan • 21 martie 2018, 16:04
@MZM: nu sunt idei, sunt fapte. Am enumerat niste date, elemente concrete din dosare, o coronologie. E o diferenta intre fapte si opinie. In general, opinia se fundamenteaza pe date concrete, porneste de la informatii. Aceasta este, primordial, meseria si alegerea noastra. Sa aduce faptele in atentia oamenilor. Nu ne e rusine cu acest lucru, sovaielnic, marunt, nespectaculos si timid. Dimpotriva, ne mandrim sa va aducem faptele pe baza carora sa va formati, chiar si fara sa realizati procesul, o opinie de la claritatea careia apoi sa ne certati ca nu suntem suficient de vocali. :-)
Sorin • 21 martie 2018, 16:31
Dar liste cu multinationalele europene care scot miliarde din Romania prin "optimizare fiscala" cand o sa vedem ? Niciodata... Liste cu spagile date de catre companii europene in Romania iar niciodata...
Cătălin Tolontan • 21 martie 2018, 16:33
@Sorin: https://www.tolo.ro/2016/11/21/marturii-si-documente-dintr-o-multinationala-pharma-firma-noastra-insala-bolnavii-saraci-din-romania/
Florian • 21 martie 2018, 16:49
Nu este normal ca CE să se intereseze de dosare și să ceară să se facă nu stiu ce! Dar in lista neagra nu era numai Copos , erau și Traian Decebal Remeș,Adrian Năstase ,Voiculescu ,s.a. De ce comentezi numai despre Copos? Dar despre dosarul Flota care s-a ajuns la concluzia că prejudiciul a fost zero, de ce nu s-a interesat CE ? Dar despre Microsoft , că s-a uitat de acest dosar și s-a prescris , de ce nu s-a cerut rezplvarea lui in timp????
George Copos • 21 martie 2018, 17:11
Sunt George Copos. Chiar sunt George Copos, nu e nici glumă, nici pseudonim. Domnule Tolontan, mărturisesc că nu mai citesc Gazeta Sporturilor. Nu mai am nici un motiv să o fac: nici fotbalistic (din păcate pentru mine), și nici literar ori estetic. Am aflat însă despre articolul de mai sus și doresc să fac următoarele precizări: 1. Știu că ați făcut o fixație față de mine. În alte împrejurări, ar fi trebuit, poate, să mă simt onorat de atâta atenție. Datorită acestei fixații am fost împreună în două procese civile, pe care le-am pierdut. Poate îl voi câștiga pe cel de-al treilea ! 2. Cred, în continuare, că actul de justiție nu se face nici la TV, nici în mass media (includ aici și Gazeta Sporturilor), ci în sala de judecată, în fața instanțelor. 3. Nu am comentat și nici nu voi comenta în nici un fel informațiile apărute în spațiul public privind relațiile României cu Comisia Europeană, la momentul 2012, deși numele meu e la loc de frunte în lista dată publicității. 4. Revenind la articolul dumneavoastră, trebuie însă să fac câteva precizări referitoare la ceea ce s-a întâmplat în dosarul supranumit „Loteria I”, în care, se știe, am fost condamnat (cu sau fără presiunile „guvernului” Uniunii Europene - cine știe, sau cine va ști vreodată cu certitudine ?). Referitor la acest dosar fac referire (din nou, în relația cu dumneavoastră) la concluziile RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ JUDICIARĂ din 15.05.2012, raport realizat la solicitarea instanței de judecată. În acest Raport există următoarea concluzie a experților: „În consecință, în cazul tranzacțiilor efectuate între persoane juridice române afiliate sau între persoane neafiliate, indiferent de prețurile la care acestea au fost efectuate, prevederile legale nu prevăd ajustarea masei impozabile (ajustarea veniturilor). Pentru operațiunile derulate cu spațiile aparținând SC Ana Electronic SA, expertiza contabilă, pe baza documentelor contabile analizate și a prevederilor legale menționate, nu poate stabili impozite și taxe suplimentare, neexistând prejudiciu la bugetul de stat.” Postez această concluzie pentru a informa corect cititorii publicației dumneavoastră, cu unicul scop de a pune în lumină adevărul. 5. Nu comentez în nici un fel citatele de mai sus, după cum nu comentez, mai ales în presă, hotărârile instanțelor de judecată. Cu toate acestea, pentru că am trecut prin multe, nu pot să stau pasiv în fața unor comentarii care induc ideea că eu aș fi fost „protejat” de justiție. Niciun om nu își poate dori ca procesul său să fie judecat timp de 6 - 8 ani. Oricine a avut un proces civil sau penal în România știe că acesta poate dura mulți ani. Așa e peste tot în lume.
coco • 21 martie 2018, 17:33
@ tolo , jur ca nu am citit nici un rand din ce insiri in asa-zisul articol , stiind apriori ce aperi . Am citit recunosc " propunerea " si mi-a reconfirmat . Trup si suflet cu " statul de drept ". Insa daca ti se pare normal ca cineva , CE insasi , sa se intereseze la instanta de stadiul unui dosar aflat pe rol , incalcand astfel chiar Constitutia Romaniei , fara a gandi ca este o imixtiune nepermisa in actul de justitie , dovedeste inca o data cum incerci sa-i manipulezi pe bietii oameni . Pacat cu iarna asta prelungita ca altfel ai fi in peluze , acolo unde te potrivesti , si am scapa de toate elucubratiile tale . Ghinion !
Cătălin Tolontan • 21 martie 2018, 17:34
@coco: după cum singur recunoașteți, n-ați citit articolul, dar comentați. Potrivit propriului dumneavoastră calcul, aveti 10 rinduri scrise si niciunul citit. E de necomentat :-)
Andrei F • 21 martie 2018, 17:48
@George Copos • 21 martie 2018, 17:11 Domnule Copos nu va mai bateti capul...CFR club in acei ani similar Rapidului a primit stadionul in concesionare pe zeci de ani si da statului aproape nimic pentru asa pleasca-5000 dolari pe an sau 5500 euro dupa alte surse!!!!Acum vad ca sunt ziaristi care va imputa reclama pe un panou publicitar la stadionul inchiriat!La asa ceva se ajunge!Concesionarea stadionului CFR domnul ziarist nu stiu daca stie dar a fost facuta in anii invocati de dansul-2007- ,a fost cu cantec,a fost subiect de presa dar ...Cluj,Boc,PDL ...si mai ales de la Basescu si oamenii lui mereu a avut de tras-conform propriilor cuvinte...Un pasaj edificator din Prosport: ,,Pilă şi la Ministerul Transporturilor Campioana României are o „proptea” şi în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, acolo unde funcţia de secretar de stat a primit-o Constantin Dascălu, fost angajat al lui Arpad Paszkany la Opel Ecomax. Această societate este, totodată, prima dintre firmele omului de afaceri clujean care s-a asociat cu CFR Cluj în ianuarie 2002, particula Ecomax fiind multă vreme chiar şi în numele echipei de fotbal. Dascălu a mai ocupat acest post şi în cadrul Guvernului Tăriceanu, când ministru era democratul Gheorghe Dobre. În acea perioadă, CFR Cluj a obţinut concesionarea pe 49 de ani a stadionului şi a terenului de 30.035 mp pe care se află baza din Gruia, evaluat la 6 milioane de euro.,,
george • 21 martie 2018, 18:14
UE face niste investitii uriase in Romania. este normal sa incerce sa curete cat de cat o tara de oamenii care au profitat de legile incerte din anii 90. inainte sa "dea drumul la robinetul fondurilor europene" au incercat sa ne arate ca daca nu luam masuri toti acesti bani vor ajunge tot in buzunarele oamenilor care au facut afaceri cu statul dupa revolutie. statul se imprumuta de la FMI si banii se duceau prin diverse ministere la acesti oameni. la final "afaceristii" restituiau o parte din bani politicienilor, o parte o investeau in campaniile partidelor si cu restul construiau hoteluri si cumparau proprietati pe 2 lei de la statul roman pe care le vindeau la preturi uriase investitorilor straini. la sfarsitul anilor 90 s-au desteptat si afaceristii si au zis ca mai bine intra ei direct in politica ca la final sa "piarda" din prada doar la campanii. toata planeta civilizata stia ce se intampla in fascinantele tari est-europene. desi gurile rele spun ca UE ne fura si profita de noi, adevarul este total invers. ce sa faca mai mult UE? au trimis atatea comisii in tara pe care ai nostrii parlamentari le-au "facut din vorbe". cred ca s-au convins saracii oameni ca nu ai cu cine in Romania si ne-au lasat in legea noastra balcanica. nimic nu s-a schimbat. totul a fost un mare praf in ochi. nu s-a recuperat niciun prejudiciu iar oamenii de genul Copos, Niculae etc au fost doar niste "eroi de sacrificiu" in ochii colegilor de breasla. ei sunt modelele pe care copiii vor sa le urmeze. furi pana nu mai poti si pe la 60 de ani faci si tu 2 ani de detentie asa ca gest. si este foarte probabil ca ei intre ei sa traga la betisoare in cercurile lor, si care il trage pe ala mai scurt pleaca in concediu fara plata vreo 2 ani. Adamescu a fost eroul revolutiei lor iar Turcu a intrat in depresie ca a tras batul cel mai scurt. este interesant ca sa se faca asa inopinant o statistica mai complexa si sa vedem si noi cam ce procent DOAR din fondurile europene pentru agricultura si turism s-au dus la familiile acestor eroi ai tarii. Numai Culita Tarata a luat dupa el minim 3 milioane de euro cu fonduri de plafon maxim de 200000 euro pt utilaje agricole. i-au trebuit vreo 20 de firme sa faca aceasta inginerie financiara. macar asta e ceva de notorietate si la nivelul nostru al muritorilor de rand. si asta e motivul pt care UE la inceput s-a implicat si a sustinut justitia din Romania.
Ioan • 21 martie 2018, 18:38
D-l Tolontan deturneaza sensul dezbaterii , referitoarea la interesul - imixtiune- aratat de ,,capii ,, de la Bruxelles fata de continutul dosarelor unor persoane foarte cunoscute ,din mediul politic si/sau de afaceri din Romania - aflate pe o lista, intocmita de cineva din interiorul tarii si transmisa la Bruxelles - *** care a pus presiune pe instante.presiune pe instante , ajungandu-se la ,,executii,, cu tinta predeterminata. Este vorba despre un sistem - din pacate practicat la noi de pe vremea lui Constantin Brancoveanu - : turnatorii din interior catre ,,Poarta Bruxelles,, , cu scopul de a se taia capete la Bucuresti, pentru a face loc ....unor neispraviti ! Si pentru ca suntem in mileniul , s-au rafinat si metodele de ,,executie,, , devenind tot mai perverse.... Asa dispar ,rand pe rand, leaderi importanti ,companii romanesti de succes, intreprinzatori romani , se disperseaza -terptat- solidaritatea interesului de grup, de cultura,de istorie comuna ,toate acestea si multe altele definind esenta unei comunitati ,care este poporul roman ,noi ! D-l Tolontan este pervers intelectual si dispretuitor cu conationalii nostri ! Ce stie el despre politicienii de succes sin Vest ? Ce stie el despre oamenii de afac
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Che Guevara • 21 martie 2018, 19:48
Cat timp mai vreti sa il protejati pe acest individ numit George Copos ? El a fost exact ca tipul ala de la Caritas - Ioan Stoica. Apropo: mai triaeste acest Ioan Stoica? Sau, daca vreti alt exemplu, ca Sorin Ovidiu Vantu. Niste oameni obedienti partidului unic, manipulabili si condusi din umbra de catre Ion Iliescu. Astia sunt indivzii care au facut rau Romaniei 30 de ani de zile. Datorita unora ca ei tara a fost tinuta in bezna si oamenii in saracie. In loc sa se faca reforme, in Romania, s-a incercat conservarea unui sistem cazut in 1989. Ca sa nu se prinda poporul au mascat acest sistem cu o "democratie originala". Numai ca azi acest gen de propaganda nu mai tine. Sunt 6 milioane de romani in afara granitelor tarii care pot oricand sa va demonstreze tot ce s-a facut gresit in Romania si pot sa va arate cum trebuia facut ca sa fim, poate, cea mai bogata tara din Europa.
luciann • 21 martie 2018, 20:32
Bravo Tolo, tine-o tot asa! Ar trebui sa te ocupi si de cazul Steaua-FCSB-Talpan!
CRISTIAN • 21 martie 2018, 22:52
Draga Tolo, Am citit articoulul , unul foarte bun concis si argumentat. Am facut greseala sa citesc apoi si comentariile postate, care nu numai ca m-au socat ,dar ma si ingrijoreaza foarte mult. Cum de exista printre noi asemenea indivizi cu gandire atat de limitata. Concluzia articolului era simpla daca consideram ca a fost ..sau nu a fost imixtiune demersul CE, atat si nimic mai mult. In schimb vad o serie de comentarii care nu au nici o legatura cu subiectul , ba mai mult tot felul de declaratii patetice impachetate in spirit patriotic, ...."celebrul slogan nu ne vindem tara"..dar cine ar vrea so cumpere cu asa oameni in ea.....cu sloganuri de genul UE e dusmanul Romaniei...etc. Sper din tot sufletul sa fie niste bieti troli neocomunisti pesedisti care incearca cu disperare urmand modelul rusesc sa discrediteze si ultimele personalitati din media romaneasca care chiar zic adevarul inclusiv tu si echipa ta. Daca in schimb sunt cetateni romani din Romania 2018...asta este foarte grav pentru ca nu ar fi normal sa gandim asa si din pacate marea majoritate a comentariilor de mai sus imi demonstreaza contrariul culminand apoteotic cu comentariul lui George Copos "chiar el" simbolul coruptiei alaturi de altii din Romania anilor 90 - 2000 de trista amintire. Ma intreb cat mai rezisti....ba chiar am vazut ca ai reusit si ai avut rabdarea sa raspunzi unor comentarii care dupa cum erau scrise, spun multe despre nivelul intelectual al semnatarilor acelor comentarii. Am o singura intrebare...mai rezisti...te mai mai vedem "around"? Pun intrebarile astea pentru ca eu ..sincer cedam de mult. Dar poate asta e si scopul ...... Un locuitor trist..al Romaniei 2018.....
Balaceanca • 22 martie 2018, 8:20
Auziti ce tupeu: "Oricine a avut un proces civil sau penal în România știe că acesta poate dura mulți ani. Așa e peste tot în lume." In care "lume"? In lumea corupta si comunista? Unde toti se fac curati ca lacrima, de plateste pe sub masa, la restaurante, prin coclauri, cu vacante gratis pentru Judecatori, etc.... spaga mare, sa se intinda procesele pana la sfantul asteapta! TOVARASE Copos, lasati-o balta ca pute rau. Va-ti batut joc de Romania, tu cu restul de vagabonzi din CC al PCR si ceva Bisnitari. Ce sa mai zicem de Fotbal, si in cazul tau, de RAPID? Te-ai bagat la RAPID ca Musca in k.... calului, ca deh asa cerea vremurile si "nu se lasa" de sistemul corupt FRF/LPF un neica nimeni de adevart INVESTITOR, dar se cauta la greu un Sifonar de mafie pentru Sandu, Dragomir & Co. Tovarase Copos - Cu sifonari si bisnitari (Becali, borcea, Sandu, Mititelu, Dragomir, etc..) ca voi, in FOTBAL sa facut 2 pasi INAINTE DAR 15 ani INAPOI; asa si in restul ramurilor din societatea din Romania.
sorin • 22 martie 2018, 8:58
Foarte bun si documentat articol! Din fericire mai exista si astfel de jurnalisti de investigatie. Felicitari
Cătălin Tolontan • 22 martie 2018, 9:35
@CRISTIAN: e de inteles ca sunteti dezamagit de comentarii. Dar va spunem ceva: presiunea comentariilor este una dintre modalitatile prin care lumea incepe sa fie controlata astazi. Exista oameni care posteaza de buna credinta si exista troli. Fenomenul ingrijoreaza si s-au facut studii pretutindeni in lume. Si Gazeta a fost parte a unei astfel de cercetari Romania - Ungaria - Norvegia. Rezultatul este acelasi: 1 din 1.000 de cititori comenteaza. Altfel spus, comentariile nu reflecta opinia publica, in ciuda faptului ca omeneste avem reflexul de a crede acest lucru. 999 de oameni din 1.000 citesc si nu se exprima. Acel 1 este important, dar importanti sunt si cei 999 care nu comenteaza. Raspunsul la intrebarea daca rezistam? Da, este munca noastra. Si sa dialogam cu publicul face parte din ea. Plus ca suntem optimisti. Aceasta tara s-a schimbat si se va schimba in continuare. Vin generatii tinere care vor face mai multe si mai bine decat am reusit sa facem noi. Datoria noastra e sa le lasam speranta vie.
daniel • 22 martie 2018, 11:04
E clar o campanie de spalare de cadavre si in subsidiar se induce ideea ca toti dar mai ales Voiculescu si Ghita sunt nevinovati "saracii"! Ce ma ingrijoreaza pe mine nu e cum sunt pe treaba baietii clar coordonati de PSD+ALDE, dar de pasivitatea si tacerea opozitiei, a lui Iohannis si Hellvig si a altor factori de decizie si lideri de opinie din statul asta care permit tot ce se intampla in ultima vreme!
Cozmin • 22 martie 2018, 11:17
Problema din justitie nu numai ca nu s-a rezolvat, ci s-a agravat. In justitie sunt foarte multi judecatori corupti, aflati in solda mafiei ***. Cam toti infractorii din mafia *** beneficiaza de un regim special : procese lor sunt tergiversate la nesfirsit, sunt achitati in ciuda probelor beton prezentate de procurori, sunt condamnati, simbolic, cu suspendare, nu li se confisca averile, sunt eliberati anticipat cei condamnati de judecatori cinstiti, corecti, competenti, incoruptibili, nesantajabili. Probabil ca sefii mafiei *** au ceva documente din arhiva SIPA si ii santajeaza pe judecatorii santajabili. Situatia s-a inrautatit. Mafia *** si-a infiltrat oameni corupti la CCR, la ICCJ, in CSM, la Inspectia Judiciara. Organele statului, in loc sa-i cerceteze si sa-i indeparteze din sistem pe judecatorii corupti, aflati in solda mafiei, ii ataca pe procurorii corecti si competenti, care ii trimit in judecata pe infractori si pe judecatorii care ii condamna.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.