Firma care a montat microfonul în casa ministrului Dan aparține fetei generalului Bujor Florescu, fost adjunct al DIPI, angajat la pensie de către spionul chinez Wang Yan!

Încă din 2005, generalul Florescu era monitorizat de SRI și de DIICOT în dosarul Shanghai!

marți, 15 mai 2018, 9:55

De la stânga la dreapta: Bujor Florescu, fost adjunct la DIPI, implicat în dosarul Shanghai și fost consilier al chinezului Wang Yan, fiica acestuia, Ines, cea care a fondat o firmă de detectivi particulari, și soțul ei, Mihail Bercaru, cel care a făcut „deparazitarea” acasă la Carmen Dan

 

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Ar fi prea frumos ca totul să fie o poveste cu Păcală și Tândală, Tintin și terrierul său, doi spioni amatori, Coman și Bercaru.

Cătălin Coman și Mihail Bercaru sunt cei doi foști ofițeri de informații care au montat microfonul în casa ministrului de interne Carmen Dan.

Când a găsit microfonul, Carmen Dan a ieșit public și a lansat ipoteza că e ținta unei acțiuni de supraveghere.

A alertat procuratura.

Parchetul a descoperit că cei doi ofițeri fuseseră aduși în casă chiar de sora ministrului, după cum a declarat aceasta în fața procurorilor, tocmai ca să ”deparaziteze” locuința de eventualele microfoane.

Un duet de spioni stângaci, care pun microfoane în loc să le scoată?

Coman și Bercaru, doi detectivi amatori,  dar bine conectați

Rezumatul straniului caz a fost publicat de către ziarul Adevărul.

Din datele de până acum, rezulta că ministrul de interne a fost păcălit, intrând într-o operațiune a unor privați netalentați.

Toată combinația încerca să deprecieze structurile oficiale ale MAI în favoarea unor ”băieți descurcăreți”.

Conform unor informații de ultimă oră, Coman și Bercaru nu au lucrat însă de capul lor.

”Creierul” Bujor Florescu

”Coman și Bercaru au fost ofițeri DIPI, iar Mihail Bercaru este ginerele lui Bujor Florescu, fostul adjunct DIPI și cel care se află în spatele operațiunii”, relatează o sursă din Ministerul de Interne.

Completarea informației se găsește la Registrul Comerțului.

Către presă s-a scurs ideea că cei doi ofițeri au lucrat în numele unei firme de detectivi pe care ar deține-o.

Dar nici Bercaru și nici Coman nu au vreo firmă de detectivi.

În schimb, soția lui Bercaru are două firme cu specific:

Ines Bercaru, omul din față

Quantor SRL există, sub alt nume, încă de când tatăl fondatoarei era șef în poliție.

14 ofițeri de poliție apar în dosarul ”Shanghai” pe fișele de recunoaștere ale DIICOT, Bujor Florescu fiind unul dintre ei

Căci Ines Bercaru, patroana firmei Quantor Solutions SRL și soția unuia dintre cei doi detectivi gafeuri, este fata generalului Bujor Florescu.

Bujor Florescu a fost fișat în dosarul Shanghai de procurorii DIICOT

Bujor Florescu a fost unul dintre ofițerii de poliție, Gardă Financiară și servicii secrete monitorizați de SRI, DIICOT și MAI în cazul celor care au sprijinit rețeaua chinezilor de la restaurantul ”Shanghai”!

 

Figura și datele de identificare ale lui Bujor Florescu apar în dosar.

În fișele DIICOT sunt exclusiv oameni care au fost filați pentru relațiile cu rețeaua de pedofilie și de trafic de persoane condusă de Mihai, Wang și ceilalți chinezi.

Cum a ajuns Bujor Florescu să fie plătit de chinezul Wang

Bujor Florescu (indicat de săgeată, încercuit), fost adjunct la „Doi ș-un sfert” (2009-2011), a fost identificat de Gazetă în două fotografii realizate de Libertatea, respectiv Mediafax la inaugurarea China Town, luând loc la două rânduri în spatele lui Wang Yan (dreapta)

Bujor Florescu nu a fost recunoscut de fete pe fișă, dar relația lui cu chinezii a devenit transparentă când s-a pensionat.

După ce este șeful investigațiilor criminale, apoi adjunct la DIPI, Florescu se retrage în 2011 și ajunge, imediat, angajatul lui Wang Yan!

E plătit drept consultant pentru Wang.

De pe vremea când conducea DIPI, Florescu îi cunoștea pe Cătălin Coman și Mihail Bercaru, doi dintre subordonații săi.

Bercaru îi devine ginere.

Și când, la rându-i, se pensionează, lucrează pentru firma soției, adică a fetei lui Bujor Florescu.

Mihail Bercaru apare, în 7 firme, legat de alți membri ai familiei:

Bujor tace

Bujor Florescu, 66 de ani, deține el însuși o firmă de detectivi particulari.

Compania “Cabinet de Detectiv Particular Loyal Privat Investigation SRL” are sediul în Voluntari și a fost fondată în 2012, când ajunsese deja angajatul lui Wang.

Cu un an mai devreme, 2011, când s-a pensionat, s-a schimbat numele firmei de detectivi a fetei lui din S.C. Top Secret Detective Group SRL în Quantor Solutions SRL.

În februarie 2018, Ines, fiica lui Bujor Florescu, a fondat o altă firmă, de securitate de această dată, ABV Protect Security SRL.

Potrivit surselor ziarului, la aceste companii se referă procurorii când a apărut în presă informația că ”firme de detectivi” sunt amestecate în montarea microfonului din casa lui Carmen Dan.

În ciuda insistențelor redacției, Bujor Florescu nu a acceptat să explice care este participarea sa în acest caz.

”Bujor Florescu a rămas tot timpul conectat nu doar la chinezul Wang, ci și la vechii camarazi din poliție, trecuți pe tușă. Când a apărut Carmen Dan, ei au încercat să-i câștige încrederea ministrului. Iar ministrul a marșat”, explică aceleași surse.

Totul s-a terminat însă prost.

 

CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în cazul „Shanghai”

Comentarii (64)Adaugă comentariu

Luca  •  17 mai 2018, 3:21

Teribil ! Ma ingrijoreaza "profesionalismul" acestui ministru important ! Inseamna ca totul face dupa ureche . Doamne Fereste ... nu cred ca doamnele din guvern pot sa faca fata in cazul vreunui eveniment important .

ioan  •  17 mai 2018, 6:04

Bercaru are ochi albastri, nu gluma!

Pavel Calciu  •  17 mai 2018, 8:15

Florescu ,pe unde a fost a avut relatii dubioase cu lumea interlopa,de pilda,Bercea Mondial

gigi  •  17 mai 2018, 8:25

Intre timp ce se mai intampla prin tara si la nivele mai mici...http://reporteris.ro/exclusiv/reportaje/item/86016-feudalii-clanurile-care-au-privatizat-prim%C4%83riile-din-jude%C8%9B.html cu mentiunea ca in primul caz este exact cum s-a scris dar este doar o mica parte din ceea ce se vede.

Chalex  •  17 mai 2018, 8:42

@Robertin Rusu - N-am inteles de ce te-ai metamorfozat intr-un "alter ego Tolontan"?! Eu i-am adresat intrebare dlui Tolontan, nu dvs! Este bine sa tineti aceste aprecieri si postari pentru dvs sau sa le postati ca fiind ale dvs personal, fara a vorbi "la gura a doua". Pe mine ma interesa parerea dlui Tolontan, mai ales ca in cauza este vorba de indivizi din presa care au facut pact cu diavolul numit "Securitate" ( noua sau veche)! Parerea dvs nu ma intereseaza, atata timp cat nu va cunosc "antecedentele" si nu stiu daca ceea ce postati este real sau este o intoxicare! Pastrati-va aprecierile pentru postarile dvs.

Cătălin Tolontan  •  17 mai 2018, 8:43

@Chalex: in orice tara civilizata un jurnalist nu poate fi si colaborator al oricarui serviciu secret. Dubla comanda (public si comandanti) este toxica pentru democratie.

Pelasgu  •  17 mai 2018, 9:10

Wang yan e dirijat de beijing china - noul pericol mondial, inaintea terorismului

Cătălin Tolontan  •  17 mai 2018, 9:11

@Pelasgu: nu e deloc eficient sa reprosam tarilor ca au interese. Ca ele vor continua sa la aiba, fie ca ne dorim, sau nu. In schimb, unde putem actiona e acasa la noi. Felul in care cetatenii isi aleg liderii le influenteaza nivelul de bunastare. Noi parca facem o contraselectie. Pe scurt: pina sa ne preocupe ce face China, ar putea sa facem noi lucrurile mai bine.

Gabi  •  17 mai 2018, 10:32

Această problemă a ”foștilor” ar trebui reglementată legislativ. Foarte mulți angajați din MAI, MApN și din servicii, au ieșit la pensie (în rezervă) foarte devreme. Mare parte dintre ei și-au făcut firme de pază, de protecție, de consultanță și firme comerciale. Prin aceste firme s-au implicat în societatea românească având ascendentul unor oameni bine informați. România se află la acest nivel de degradare și datorită acestor ***. Să nu mai vorbim despre ingerințele acestor "specialiști în rezervă" în activitatea instituțiilor și a serviciilor secrete românești. Și să nu uităm că încasează și pensiile "speciale".

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Venom  •  17 mai 2018, 10:37

Ăștia ne apară pe noi… Șpionii Dandanache… Ăștia au avut țara în mână, și-au păstrat influențele și decid în continuare în arii de siguranță națională. Când a chemat presa, credeam că dragneta de peste Interne și-a pus singură microfon, doar doar o să pară o victimă și poate mai importantă. Când colo, erau ai lu’ James Blond.

gelu  •  17 mai 2018, 11:33

Cam repede am uitat de maestrul Cristian Topescu!!! Continuam programul Ziua si Articolul (negativ)? Adaug si prezenta total nelalocul ei, in titlul de ieri, a unei sintagme dubioase, creata de Tolontan in cunoscutul mod manipulator, de a vedea totul in minus, intr-un mod negativ care a ajuns obsesie. Acel cuvant nici nu merita mentionat. Scrieti ca sa informati oamenii, sau ca sa va faceti profesia? Daca e prima varianta, atunci las-o mai moale Cataline. Ai norma de un articol pe zi? Ok. Ar fi o treaba sa mai scrii si un articol nesubiectiv, cum ai avut ocazia (din pacate) ieri, dar in loc sa te concentrezi asupra subiectului, tu din titlu ne-ai imbarligat cu ideile tale. Tin sa-i zic ca daca esti "fondator de opinie" ar trebui sa reflectezi mult mai mult. O parte din lumea care te citeste e influentabila. Daca tu iti renegi tot trecutul din motive subiective gen lipsa democratiei (ai putea sa ne definesti acest cuvant, fara sa folosesti un limbaj de lemn cu dreptul la vot, statul de drept etc etc) e problema ta, dar sa scrii despre asta ca sa rascolesti frustrarea unora mie nu mi se pare prea nobil. Te aplaud cand te iei de hotii astia de prin tara, dar cand fabulezi cu neimplinirile tale datorate anilor in care te-ai nascut, cand vezi doar jumatatea goala a paharului, si vorbesti despre ea obsesiv si intruna, atunci nu mai esti fondator de opinie, ba chiar ar trebui sa nu mai scrii. De ce nu o zici pe-aia dreapta, ca se facea scoala serioasa de exemplu? Da pe bancile alea inclinate, erau FFF. bune. Profesori care iti mai dadeau cu catalogul in cap cand sareai calul, dar care te-au facut om mai tolontane. Care te-au invatat MULT, extrem de mult, in niste vremuri dificile politic. Ei au avut puterea sa ignore toate alea si sa te faca sa gandesti despre frumos. Tu ai uitat tot si faci totul pe dos acuma. As vrea sa scrii un articol cu ce era bun cand erai tu mic. Nimic nu era, doar pentru ca nu votai???Daca asa gandesti, atunci lasa-ne. Ramai la demascarile de hoti, dar nu te intinde la mai mult. Cam ce ai vrea tu acuma, toata lumea sa fie nefericita cu copilar ia lor? Eu simt exact invers.

Carl Verdet-Merchel  •  17 mai 2018, 19:36

https://www.neonrevolt.com/2018/04/25/the-perverted-justice-of-judge-anthony-hayden-alfiesarmy/ Ia aici un exemplu de urmat ptr justitia progressista si medicina progressista romaneasca. ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mumulita  •  18 mai 2018, 6:52

Romania e o tara foarte buna!

ePardoseli  •  19 mai 2018, 17:25

Traim exact cum meritam! Toata mizeria asta de la varful guvernarii ni se datoreaza! Avem ce am votat!

Comentează