Caz real de Ziua Copilului: managerul spitalului din Oltenița a consultat un copil de 12 ani la clinica publică și i-a tăiat chitanța pentru cabinetul său privat!

Părinții au achitat, dar apoi au văzut chitanța pe numele lui Mădălin și s-au întrebat ”De ce plătește un minor de 12 ani asistența medicală gratuită?!”

vineri, 1 iunie 2018, 7:05

 

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

„Am fost umilită toată viața din cauza culorii pielii, că sunt rromă, și nu vreau să treacă copiii mei prin nicio umilință!”, spune Cristina, de profesie învățătoare în Oltenița.

La discuția cu jurnaliștii, Cristina își are alături soțul, pe Alex, dar și pe Medeea, fata de 8 ani, și pe Mădălin, puștiul de 12 ani.

Copiii sunt un pic nedumeriți.

”I-am luat cu mine, le-am zis că o să vorbim cu ziariștii ca să știe că mama lor nu trăiește cu capul plecat și să învețe ce trebuie să facă și ce nu!” Cristina, învățătoare

***

Pe fondul deciziei CCR, care cere președintelui Iohannis să o demită pe Laura Koveși, s-au aprins din nou spiritele.

Se naște un val de nemulțumire publică.

Se vorbește mult în aceste zile despre lupta anticorupție.

Iar oamenii se întreabă ce e de făcut, ce e drept și, mai ales, indiferent de convingerile lor politice, ce stă în puterea lor ca viața să le fie mai bună?

Părinții lui Mădălin, copilul care ajunge la medic cu ochii umflați, au propriul răspuns și vor să-l audă și copiii lor.

***

-Spuneți-ne ce s-a întâmplat, vă rugăm?
-În urmă cu două săptămâni, într-o seară, ochii copilului nostru mai mare, Mădălin, au început să se umfle foarte tare. El a avut de mic probleme la ochi, dar de data aceasta era altceva. O conjunctivită foarte urâtă. A doua zi de dimineață, Mădălin abia dacă mai putea deschide ochii.

-V-ați speriat?
-Da. Nici nu știam ce să fac mai întâi! Sunt învățătoare și aveam în acea zi inspecție! M-am dus la școală pentru că nu puteam amâna și cum am terminat am mers cu Mădălin și soțul la Spitalul Orășenesc. Am mers direct la cabinetul de oftalmologie.

-La ce medic?
-La medicul oftalmolog Simona Smochină. I-am spus că nu avem trimitere de la medicul de familie pentru că am venit de urgență și dacă este nevoie aducem hârtia a doua zi. După ce l-a consultat pe băiat, asistenta ne-a spus să așteptăm pe hol. După un timp a ieșit asistenta care ne-a dat rețeta, o chitanță și ne-a cerut 100 de lei pentru consultație. La fel a pățit și femeia care a intrat după mine.

Chitanța primită de mama lui Mădălin: pe ea apare numele copilului, care plătește, în spital, 100 de lei către Cabinetul Medical Individual al Simonei Smochină (stânga sus), aflat la altă adresă

-Și ați plătit suma cerută?
-Da. În timp ce ieșeam din spital mă tot gândeam de ce ne-a cerut atâția bani? O sută de lei? De obicei, am plătit zece sau douăzeci de lei!

-Vă referiți la coplată?
-Da. Atât e coplata. În niciun caz o sută de lei!

-Și ce ați făcut în continuare?
-Soțul îmi zice într-o doară să mă uit pe chitanță. ”Ar fi culmea să fie pe cabinetul particular!”. Mă uit pe chitanță și surpriză: ”Chiar a scris chitanța pe cabinetul particular!”. M-am enervat pe loc.

”Cum este posibil să merg de urgență cu copilul la spitalul public și medicul să-mi perceapă tarif pe numele cabinetului particular?! Și, culmea, doctorul Smochină este și managerul spitalului!” Cristina, învățătoare

-Ce nume e pe chitanță?
-Chiar numele copilului! Publicați chitanța, vă rog! Însă lăsați doar numele de botez și inițiala numelui de familie, că e un oraș mic. Cât tupeu să aibă acest medic! A doua zi am decis să scriu Gazetei. Aceasta-i povestea lui Mădălin!

Ziarul a mers la fața locului.

Templul din altă lume

Spitalul Municipal (stânga, în fundal) și policlinica (stânga, în prim-plan), cu un detaliu al intrării roase de timp (dreapta)

Spitalul orășenesc Oltenița e compus din două clădiri: policlinica, care pe exterior arată ca una părăsită, o ruină, oricând la concurență cu templele antice, înghițite de vegetație și redescoperite în jungla din Indochina.

Spitalul este văruit mai proaspăt.

Cabinetul de oftalmologie se află în junglă, la etajul doi.

La 11:30, în fața cabinetului așteaptă zece pacienți.

Majoritatea sunt oameni în vârstă.

Unii au fost consultați și așteaptă pe culoar să primească rețeta.

În timp ce managerul Simona Smochină consultă bolnavii, asistenta iese pe hol, din când în când, și strigă numele unui pacient.

Scena se repetă identic. Îi dă bătrânului rețeta și îi comunică data la care să se prezinte la cabinetul particular al medicului Smochină pentru ”analiza de câmp vizual” cu 150 de lei la el.

Bătrânul e fericit că ”rețeta e gratis”, deși tocmai a plătit consultația, care ar trebui să fie tot gratuită!

Vorba vine gratuită, pentru că nimic nu e degeaba.

Totul a fost deja achitat din taxe și impozite.

”Trebuie să plătim 150 de lei data viitoare”

Majoritatea pacienților Simonei Smochină sunt oameni în vârstă

Ziariștii vorbesc cu trei dintre pacienții programați pe 16 iunie ”pentru câmp vizual”, toți în vârstă, 70-75 de ani, cu diagnosticul de glaucom.

Îi întrebi dacă acum au plătit vreo taxă, neagă, dar spun că ”Trebuie să plătim 150 de lei data viitoare”.

Adică vor plăti consultația de acum la cabinetul privat al Simonei Smochină.

”Să știți că doamna doctor ne-a dat rețete gratuite”, adaugă ei.

Intrăm în cabinetul doctorului manager.

Nu i-am dat chitanța aici, ci la mine, în cabinetul privat!

Discuție cu Simona Smochină, în cabinetul său de la spitalul de stat.

Managerul se precipită, amenință cu tribunalul, spune că mama lui Mădălin, băiatul de 12 ani, minte.

“Da, trimit pacienți la mine la cabinet, dar asta pentru că nu avem aparatură în spital, iar eu am cumpărat-o pe a mea din banii mei!” Simona Smochină, manager Spitalul Orășenesc Oltenița

-Bună ziua, doamnă manager. De la Gazeta Sporturilor vă deranjăm.
-Gazeta Sporturilor? Ce treabă are Gazeta Sporturilor cu mine?

-Am primit o chitanță de la mama unui pacient de 12 ani care susține că l-ați facturat pe cabinetul personal pentru o consultație avută la Spitalul Municipal Oltenița.
Vreau și eu să văd așa ceva, pentru că nu cred.
(se uită la chitanță)
-Uitați, chitanță de 100 de lei pe numele lui Mădălin Ș, iar în stânga apare CMI Simona Smochină, adică cabinetul dumneavoastră.
-Nu este adevărat. E fals! Aveți, față în față, declarația cuiva cu declarația mea. Eu vă spun clar, acel pacient a venit la mine în cabinet, nu aici, la spital.

-Ambii părinți spun că au fost aici, la spitalul public, într-o zi de joi, înainte de prânz.

-Treaba lor.

– Și pe chitanța primită pe cabinetul dumnevoastră este trecută data de 10 mai, adică într-o joi, iar dumneavoastră consultați acolo în general în weekend!
– Este timpul meu liber! De ce vă legați de timpul meu liber?

-Doamnă doctor, în afară de acest pacient, dumneavoastră trimiteți oameni de la cabinetul din spital la cel privat.
-Și ce dacă?! E vreo problemă în asta?! Îi trimit pentru a beneficia de servicii pe care nu le pot avea aici, în spital.

-Doamnă doctor, cât am fost noi la ușa cabinetului din spital, două doamne și un domn, după ce au fost consultați de dumnevoastră, au fost trimiși la cabinetul privat pentru a-și face examen de câmp vizual… Cei trei pacienți aveau același diagnostic: glaucom.
Repet, nu intrați în viața mea privată! Știți câți bani am băgat în cabinetul privat? Toată aparatura am luat-o pe banii mei! Nu înțeleg care e problema! Spitalul nu beneficiază de aparatura pe care o am eu în cabinetul privat.

Dr. Simona Smochină, la începutul lui 2018, primind-o la Spitalul Municipal Oltenița pe Sorina Pintea, Ministrul Sănătății // Captură Radio TV Oltenița

”Dacă nu vor, să se ducă la București!”

-Doamnă manager, în primul rând, examenul de câmp vizual e decontat de Casa de Asigurări…
Da, dar eu nu am contract cu Casa la cabinetul privat. Dar am aparatura.
-Dar pacienții au dreptul la consultație gratuită…
-Dacă nu vor, să se ducă la București! Însă nu am avut vreo reclamație în sensul ăsta. Dar nu știu de ce mai discutăm, văd că nu aveți treabă cu spitalul, văd că aveți treabă cu viața mea privată.

-Nu. Dumneavoastră, ca manager, trebuie să acționați în interesul și beneficiul pacienților. În schimb, aceștia își pierd dreptul la tratament gratuit și devin clienții cabinetului dumneavoastră privat.
-Nu este adevărat.

-Doamnă doctor, ca manager, ce program de lucru aveți, pentru că am observat că aveți activitate medicală dimineața?
Eu mi-am împărțit programul pe ore. La 8:00, 8:30 sunt manager. Apoi am o oră de consultații. Apoi iar manager… Mai urc două ore la cabinet…
-Aveți acest program defalcat undeva? La ușa cabinetului  nu este afișat programul de consultații!
-Da, tocmai a fost spitalul în renovare, de aceea nu e programul afișat. Credeți-mă, ăsta este motivul.

-Dacă acesta e motivul, de ce atunci la ușa cabinetului sunt multe afișe lipite, numai cel cu programul, nu? La ce oră se termină programul dumneavoastră de manager?
-La ora 19:00. În fine, văd că aveți o problemă cu mine. Să știți că am înregistrat toată discuția și dacă apare ceva despre viața mea personală ne vedem la tribunal. La revedere.

Imaginea întâlnită de pacienți la cabinetul individual al Simonei Smochină (dreapta, intrarea principală) în timpul săptămânii: o sfoară care blochează drumul la capătul scărilor

Până să devină manager, Simona Smochină a avut cabinetul particular chiar în policlinică. Pacienții care veneau în spital nu aveau, practic, altă soluție decât o consultație plătită la aceasta.

***

1 iunie 2018.

Românii au astăzi liber pentru că e ziua copiilor lor.

De 1 iunie, asta au ales să facă Cristina și Alex pentru Medeea și Mădălin.

”Ca să nu se lase umiliți și să știe ce e bine și ce e rău”.

Comentarii (104)Adaugă comentariu

Hadrian  •  1 iunie 2018, 7:30

Asteptam din nou vizita dnei ministru, un specialist exceptional care va face lumina in acest caz. Manager pe spatele statului... Halal! Un conflict de interese mai mult decat evident !

dan65  •  1 iunie 2018, 7:31

gata,m-am lamurit:judecatorii CCR sunt de vina pentru neregulile de la cabinetele de oftalmologie.daca citesti pe fuga articolul la sfarsit doar ai impresia ca CCR-ul e o institutie corupta,dar o lecturare mai atenta te convinge 100%

Cătălin Tolontan  •  1 iunie 2018, 7:32

@dan65: articolul nu e despre Curtea Suprema, dar ce ce apare ea aici, puteti intreba pe buna dreptate? Pentru ca decizia ei (care trebuie respectata ca suntem o tara civilizata) a adus o mare framintare. Si, dupa cum am scris, indiferent de optiuni politice, exista un raspuns validat istoric la intrebarea: ce pot face cetatenii pentru ca tarii si lor sa le fie mai bine? Sa se implice. Sa se informeze si sa se implice. Indiferent de ce parte.

Mq  •  1 iunie 2018, 7:33

Tovarasa doctor trebuie sa mearga la inchisoare direct

Luca  •  1 iunie 2018, 8:18

Conflict de interese ! Situatia aceasta se repeta in toate orasele mici din tara . De fapt chiar medicii nu au interes ca sistemul public de sanatate sa functioneze corect ! Foarte putini medici din sistemul privat NU lucreaza si in spitalele publice . Incercati sa faceti analize intr-un spital public ! Este practic imposibil !

Poison  •  1 iunie 2018, 8:20

Felicitari pt multiplele investigatii! Sunteti printre putinii super-eroi romani. E bine ca prezentati constat porcariile si abuzurile care se intampla prin Romania, in special cele din sectorul medical. Insa nu cred ca e de vina clasa politica pt tot ce se intampla aici! Pur si simplu, fondul national de inteligenta este extrem de scazut => nivel de educatie scazut, sindrom Dunning-Kruger in floare. De aici si multipla coruptie, ''smenareli si combinatii'' la tot pasul. Cosmarul romanului e ca ramane fara bani si va muri de foame. De aceea, fiecare trage de tot ce se poate, incalca legea, trece peste cadavre etc. Iar cei ce au, asa-zisii oameni de afaceri, sunt defapt bisnitari care vor sa ''investeasca'' azi 1 leu si maxim a 2-a zi dimineata sa scoata 10. Ma tem ca lupta dvs. e fara sorti de izbanda, seculara, iar 100-200 sau chiar 1000 de corectii vor fi insuficiente. Nici ministrii straini nu ne salveaza!

Cătălin Tolontan  •  1 iunie 2018, 8:21

@Poison: multumim, dar nu exista supereroi, exista cetateni :-) Precum Cristina si Alex, parintii din Oltenita, care au spus NU si, la fel de important, au explicat copiilor lor de ce spun NU. Romanii nu sunt nici mai inteligenti si nici mai putin inteligenti decit alte popoare, o societate se creeaza cu educatie, implicare si respectul pentru viata semenului tau.

Costel Tudor  •  1 iunie 2018, 8:22

Este REVOLTĂTOR !!! Degradarea umană nu mai are limita ! Am sa va redau un caz petrecut in 1973 la care am fost martor . Este vorba despre un medic ginecolog șeful unei maternități din România . Intr-o după-amiaza un vecin din bloc al medicului a venit cu rugămintea ca fica sa , care urma sa nască , sa fie asistata de medic . Medicul a acceptat imediat . Nașterea a decurs perfect și vecinul drept recompensa i-a adus medicului un plic cu 5000 lei . Medicul inițial nu a vrut sa primească dar nu s-a înțeles cu vecinul și in final a acceptat . După plecarea vecinului , medicul s-a dus la CEC și a depus banii pe numele noului născut pe un carnet cu câstiguri in autoturisme pe care i l-a înmânat vecinului !

camelia  •  1 iunie 2018, 8:24

De ce doamna manager nu a avut grijă ca spitalul sa fie dotat la fel cu cabinetul ei? Nu asta e treaba ei ca manager? Doar sa dea cu var?

Lorand  •  1 iunie 2018, 8:26

Conflict de interese. ANI sa se sesizeze.

Dicu  •  1 iunie 2018, 8:32

tolontane nu mai avem scapare *** ,nu se mai poate asa ,nesimtirea e prea mare , cum sa decida soarta tarii dorneanu *** imbracata in magistrat al curtii constitutionale

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cosor Ion  •  1 iunie 2018, 8:39

problema care trebuie rezolvata.In ccr nu trebuie numiti judecatorii de catre partied .odata judecatorul numit,devine independent si aplica legea in functie de ce spune Constitutia.

Dan  •  1 iunie 2018, 8:39

Ceea ce scrieti nu e o noutate; e arhicunoscut faptul ca de cele mai multe ori, dupa consultatiile sau operatiile in spital, pacientii sunt chemati la cabinetele private pentru consultatii;aici se elibereaza chitanta dar nu cumva e o spaga mascata? Sau, ti se spune ca in spital ori nu exista aparatura ori desi exista esti indrumat la un cabinet al altui coleg pentru investigatii,unde platesti sume considerabile. Si,atata timp cat exista acele cabinete private care au aparatura, managerii nu au interes sa aduca aparatura si in spital, tocmai pentru ca pacientii sa plateasca bani grei. Asta e realitatea din spitale! Doamna ministru o stie dar se face ca nu o stie.....ca politicienii. Poate niste investigatii mai adanci ale gsp nu ar strica.

Cătălin Tolontan  •  1 iunie 2018, 8:40

@Dan: mai adinci decit cele pe care le facem neintrerupt de doi ani si jumatate in sistemul sanitar? Sigur. intotdeauna poti invata sa faci lucrurile mai bine si asta ne straduim. Dar e nevoie de implicarea medicilor, a pacientilor, oamenii sa ofere presei informatii, sa protesteze, sa reactioneze precum aceasta invatatoare din Oltenita care a spus: stop, totul pina la a-mi factura copilul!

Narcis  •  1 iunie 2018, 8:56

Catalin...astfel de anchete ar intoarce pe dos sistemul, ar demite ministri in alte tari dar la noi asa ceva devine literatura underground. Mai esti tu, Moise Guran, Vlad Petreanu, Dragos Paslaru, CTP...si poate inca vreo 2-3 maxim...in rest e doar ziaristica de doi lei gen horoscop cu Nety Sandu. Ma bucur sa vad ca inca se mai zbate cineva sa arate lumii acest sistem profund bolnav si care nu mai poate fi vindecat, ma bucur sa vad speranta in unele familii care inca mai cred ca pentru copiii lor va fi mai bine dar, sincer, eu incep sa cedez, sa obosesc tot mai mult si sa raman eu fara speranta. Ati aratat in achetele voastre un grad enorm de mare de putreziciune care a acaparat tot sistemul, atat cel de stat cat si privat si nu mai vad o cale de vindecare.Citeam zilele trecute pe EVZ un articol in care se vorbeste de cum si-a reparat domnul Tudose ML-ul printr-o polita Casco a unei alte masini si ma asteptam sa vuiasca presasi televiziunile dupa acest articol...nimic nu s-a intamplat! Felicitari tie si echipei tale pentru toate aceste eforturi pe care le faceti, felicitari oamenilor care aleg sa ridice capul si sa tipe nedreptatea care ne afecteaza zilnic!

Alex  •  1 iunie 2018, 8:58

Asa fac toti aici la Oltenita !!! Te duci la spital si te trimit la cabinetul lor particular ! Toti fac asa domnule Tolontan !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Costel Tudor  •  1 iunie 2018, 9:12

Tolontane , pt. ca tu ai amestecat CCR in aceasta întâmplare cu medicul de la Oltenita , spune ce are *** ? De asemeni , după tot ce a apărut in media despre DNA , PORTOCALA , LUCICA ȘI celelalte portocale , as vrea sa știu care este părerea ta , LCK ar trebui revocata sau nu ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Fan BSD  •  1 iunie 2018, 9:15

Pai bine nene Tolontane, tu nu vezi ca esti contra curentului? Azi, cand puscariasii de weekend sunt niste eroi care lupta cu "sistemul paralel", ne spui noua ca omul asta de isprava nu are dreptul la o mica ciupeala... O sa-ti vina si tie randul, are grija leormaneanul si de tine. Etica asta, pe care o promovezi, nu e deloc buna pentru un bobor asa de educat. La multi ani copii !

danai  •  1 iunie 2018, 9:20

Felicitari parintilor lui Madalin! E cu atit mai mare curajul cu cit e mai mic orasul! Stie ea ce stie, doctora ***, cind ameninta cu 'sa se duca la Bucuresti"... Un tip pur romanesc de hotie, si doctora si asistenta sint doua ***... Sa vezi insa ca in orasul ala mic, toti o sa dea in parinti si o sa se uite urit la ei ***e... Chestie de secole sa inveti niste lectii!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alex One  •  1 iunie 2018, 9:22

@Tolontan,confundati Curtea Suprema cu CCR iar decizia acesteia este general obligatory,adica pentru toti , si se executa intocmai. Punct. Asa ceva nu se negociaza intr-un stat de drept si de persoane care declara ca respecta legile si legalitatea.Framantarea generata si incurajata de cei care nu au niciun respect fata de legi si hotarari judecatoresti si care considera ca strada e mai presus de statul de drept. Vad ca de doua zile toata lumea se pricepe la justitie a ajus stiinta dreptului un filon care strabate toata natia . Autoritatea ministrului asupra procurorilor, care nu a existat nici in perioada RSR , ignorata in mandatul Pruna ca si cum nici n-ar fi existat,descoperita acum de unii cand nu le place o hotarare, dateaza din 1997 si a fost introdusa de ministrul MM .Am citi si minuni de genul, bine domne autoritate autoritate dar cata autoritate ? ! Pai eu zic sa o bagam in niste parametri sa o masuram cu metrul ,kilogramul ,sublerul sau mai bine cu ochiometru ca-l poseda fiecare.

Seb  •  1 iunie 2018, 9:36

România geme de abuzuri și mânării. Până cetățenii români nu își vor cunoaște drepturile și nu vor cere respectarea acestora chiar și iesind in stradă abuzurile nu se vor termina. Autoritățile nu își fac datoria iar cetățenii stau cu capul plecat. Este mediul perfect pentru cei care vor sa fure sa abuzeze sa ia mită etc. Pt că nimeni nu îi trage la răspundere.

doktor  •  1 iunie 2018, 9:52

si asta are salariul marit de PSD, ca sa nu fuga din tara elita doctoriceasca?:) salariul din 2022 il ia nesimtita azi?

stefan  •  1 iunie 2018, 9:52

daca se vrea se poate rezolva repede si simplu o amenda sa o usture rau de tot si ridicarea dreptului de practica pe 5-7 ani faci lucrul asta la 15 -20de medici din acestia fara scrupule si in 2-3 ani se terminna cu spaga din spitale

doktor  •  1 iunie 2018, 9:55

apropo, nu exista doctor in romania care nu are minimum 7000 lei net pe luna, chit ca are o zi experienta. ca sa stiti cui dati plicul, la niste saraci cu salarii de profesori universitari sau ministri si care vor avea pensii la fel de nesimtite.

Arpad  •  1 iunie 2018, 10:01

Sunt tare curios daca Tolo ar vrea ca Romania sa devina o tara ca Germania......

Andrei F  •  1 iunie 2018, 10:05

Daca in tara asta este sport national in a nu respecta legea sau profesia de ce ne miram cand luam un roman la modul indovidual? Adica nu stim ca romanii pot fi si doctori,profesori,primari,procurori,presedinti,parlamentari...?Si va rog nu ma luati cu,,nu generalizati!,,. Romanii ascultati si numarul de dosare de la Instante asta spun.. ---- Pe cazul de fata...acest abuz nu se intampla daca la Oltenita existau mai multi doctori oftalmologi...Fara competitie e greu ca serviciile sa fie de varf.Probabil ca Oltenita este multumita ca are si un astfel de doctor.Oltenita este ca si Mioveniul... ..Mergeti in tara si o sa vedeti ca orase mult mai mari au sectii medicale inchise pentru ca nu au doctori sau sunt tinute in viata de medici putini care pot face tot ce- si doresc pentru ca doar nu dai afara si pe cei care- i ai...Acestia adevarat sau nu ,mereu au o urgenta- a aparut o urgenta medicala,are operatie grea,nu a termenat vizita in spital,a fost de garda,etc..V- am mai spus...doctorii si managerii aia rai si multi de la Bucuresti sunt mana cereasca daca ajung prin Romania saraca...Cine sa vina la Oltenita ca doctor? Parca Oltenita nu merita nici un amarat de stadion de nivelul caruia la Bucuresti sunt zeci...Bravo parintilor daca cazul semnalat este cum spun...Probabil ca au gasit un argument sa plece la Bucuresti...Definitiv!

Obiectiv  •  1 iunie 2018, 10:08

Domnule Tolontan, nu mi-ati multumit pentru atentionare; intr-o alta ocazie, cand v-am risipit o confuzie surprinzatoare pentru un barbat (de a considera o marca de automobile sud-coreeana drept una japoneza), v-ati asumat greseala si mi-ati raspuns. Acum ati procedat ca un manager grijuliu, menajand un angajat neglijent; sper, totusi, ca l-ati indemnat sa fie mai aplicat, mai putin superficial, ca tot suntem in era Internetului! E drept, mi-ati raspuns in precedentul articol, insa numai in legatura cu subiectul acestuia - justitia; cred ca va intereseaza doar aparenta de justitie, pentru ca, in acest domeniu, lucrurile stau cel putin la fel de rau ca in cel al sanatatii! Degeaba incercati sa considerati drept functional un domeniu in care ar trebui sa fie valabila doar prezumtia de ... vinovatie (ma refer la cei care indeplinesc actul justitiar)! Si am considerat excesiva intentia de a lua interviu tocmai in Costa Rica unei persoane in legatura cu care orice abordare prezumtioasa este cu mult depasita de realitate! Este bine ca v-ati intors la problemele grave din sanatate, mai ales ca medicii (si nu numai) au acum salarii decente (chiar mai mult decat atat, intr-o tara ca a noastra), insa vreau sa pot publica mesaje pe alte bloguri, ceea ce nu se mai intampla de vreo 2 luni, in conditiile in care m-ati jigni sa persistati in a ma considera necivilizat! O.

Matei  •  1 iunie 2018, 10:13

Din pacate situatia de la Oltenita este reprezentativa pentru Romania in general. 100 de lei ar fi dat si in Bucuresti la un cabinet privat, insa pentru Oltenita este mult, foarte mult. Ar trebui separate lucrurile iar doctorii care lucreaza la stat sa nu profeseze in privat, pentru ca multi asta vor face: vor folosi infrastructura statului pentru a-si aduce pacientii in cabinetele private.

Florin  •  1 iunie 2018, 10:40

@Catalin T.: poate investigati si scrieti si despre acest caz pt ca mi se pare rupt din cartile lui V. Grossman http://www.stiridecluj.ro/social/cluj-pacienta-grav-bolnava-inchisa-o-ora-in-ambulanta-echipajul-fuma-si-bea-cafea-au-adus-si-prajituri-1-1.

Ilie  •  1 iunie 2018, 10:41

Le-au fost marite salariile si tot nu se potolesc. Pe langa marirea salariilor, trebuiau marite si pedepsele. Felicitari mamei pentru deconspirarea medicului oftalmolog.

dorelus  •  1 iunie 2018, 10:47

Domnule Tolontan este foarte bine ce faceti dara nu va cuprinde un sentiment de frustrare vazind ca sunt unii care iau in deradere actiunile dvs?Eu va spun jos palaria...Cit despre incident asa ceva se intampla peste tot,in spitale ,in scoli(sunt profesori care-si fac treaba de mantuiala la cathedra doar pt a da ore particulare)si sunt multe alte exemple,am ajuns un stat bolnav si sincer nu stiu citi ani vor trebui pt a iesi din agonie.cu respect Dorel T.

Dodu Ion  •  1 iunie 2018, 10:58

Medicii ar trebui să aleagă: domeniul public de sănătate sau cel privat.

Mihnea  •  1 iunie 2018, 11:16

Problema ezte ca dna doctor are functia de manager al spitalului. Ori ca manager trebuia sa faca rost de acest aparat pentru spital. A preferat sa il cumpere personal pe firma.

Exasperat  •  1 iunie 2018, 11:20

ati descoperit America? dar asa este peste tot in Romania:ajungi la un doctor care te cheama la cabinetul sau particular!?!TOATA lumea stie asta! Asa cum se stie cine este interlop,evazionist,pedofil,etc cazurile prezentate public sunt doar asa de ""reclama""!

Cătălin Tolontan  •  1 iunie 2018, 11:21

@Exasperat: unde am anuntat ca am descoperit America :-) Presa nu descopera America, va relateaza, in primul rind, stirile marunte care va modeleaza viata. Si nu e asa peste tot. O groaza de medici sunt onesti.

Tudor  •  1 iunie 2018, 11:25

Oriunde banii publici (banii mei și-ai tăi din taxe, impozite, accize, TVA, șamd) vor atrage, precum mierea muștele, tot felul de neputincioși, de neștiutori, de nesimțiți, de terchea-berchea. Se prea poate că peste jumate din banii furați (bugetul) să meargă la arnăuți, adică la cei ce ne forțează, ne conving, ne caută, ne pedepsesc pentru neplata taxelor de protecție. Ne plângem precum muierile din povestea drobului de sare. Banul e ochiul dracului.

George  •  1 iunie 2018, 11:40

Respect pentru Cristina si Alex si evident pentru echipa de investigatie a tolo.ro. Avem nevoie de mai multi oameni cu spirit civic care sa nu accepte abuzul si hotia. E trist ca atatia oameni au fost manipulati sa multumeasca hotului care ii fura pentru ca "reteta e gratuita". Oare ce este de facut ca acestor oameni sa li se "deschida ochii" ?

Napolion  •  1 iunie 2018, 11:46

De ce nu ia aparate in spital, de ce trimite la cabinetul ei etc etc. Este rezultatul unui sistem "incetatenit" . Doctorii nu sunt "in corpore" o categorie de profitori. Astfel de cazuri "strigatoare la cer" mai apar (sa nu uitam si existenta a altor cazuri de decenta adica normalitate) . Eu personal pana acum nu m-am intalnit cu propuneri imperative de a ajunge la cabinet privat. Posibil ca se fac la cei cu care "tzine recomadarea". In fine... asta este alta discutie. Solutiile sunt pe termen lung si nu..... cu manie proletara "bagati la zdup pe loc" si "cumparat imediat aparate noi". E ca si cum as spune celor ce gandesc asa ca "de maine sa fiti destepti". De parca banii si specialistii disponibili stau in stive si nu s-a gandit nimeni sa ia aparate... Pai cu ce bani ? Pai ce oameni ai in sistem sa acopere zona medicala? Aveti idee cat dureaza? Pai 6 ani scoala si inca 3 ani rezidentiat.... Avem idee ca avem spitale unde sectii nu au specialisti si se inchid ? Ca in in unele UPU si ATI nu se mai gasesc specialisti ? Realitatea este ca (doar cei care au firme si incearca sa angajeze pot sa imi dea dreptate) AVEM O REALA PROBLEMA CU GASIREA DE RESURSE UMANE CALIFICATE. Si cu capacitatea de a plati sumele solicitate de acestia. Iar noi o zguduim prin demonstratii cu "vreau o tzara ca afara", ne polarizam in discutii interminabile pe tertipuri de justitie si CCR si altele care in realitate ascund o perfida lupta politica a unor tabere care incearca sa ne inroleze prin manipulare.... Uitam sa o CEREM si nu vad nici un lidership cu expertiza in economie care sa implemnteze masuri eficiente de adus bani la buget!!! Capital local ! Agricultura care sa duca in zona cotizarii si forta de munca de la tzara si sa diminueze importul de legume si fructe... Sa creeze lanturi de logistica autohtona ca sa nu mai avem nevoie de mere si cartofi si altele din Polonia sau alte tzari. Apropos aveti oare idee ca in piete in Bucuresti sunt legume din Bulgaria la greu??? Va spune ceva asta? Ne trebuie un "nationalism" economic (si nu numai) decent dar corect (evident lipsit de derapaje ideologice mistico-istorice). Pestele nu este *** la Oltenitza ... Nu este *** doar la cap la Bucuresti... Cred ca trebuie sa adulmecam un pic si sa ne asiguram ca nu cumva si pe la tastatura noastra a fiecaruia din noi e o usoara dara de miros... Iar scandarile simpliste tip " extraordinar" "umfla-l", "m-am saturat" ... copilarii. Pai daca intr-o zi descopar ca al meu copil a luat-o pe droguri... cu ce ma ajuta ca sunt "civic" si ca scandez frumos? Implementeaza asta "de la sine" un program de conversie la o viata normala ? Aduce asta resursele necesare pentru a-l re-educa, implica in activitati, izola de lumea anterioara, creste convingerile sale personale ? Ma va hrani pe mine si pe al asa atitudine timp de 2 ani pana cand efectele sa devine "permanente" ? Pai tot asa si in economie. Ca sa intelegeti din bugetul unui spital mediu (nu cu specializari teribile) salariile sunt 70-80 % din buget, restul... gaze, hrana medicamente etc... Pai la salarii si curent si altele nu se pierd prin spaga (se pierd la curent prin taxele puse pe prostia noastra si aci DNA sau Oficiul concurentei....). Restul este subiectul alterarii prin spaga.... adica intre 5-20% din ce ramana adica din 15%.... adica sa zicem 3% din total. Aveti impresia ca ne scoate asta din saracie? Desigur trebuie eradicata... Dar asigurati-va ca atunci and va fi eradicata cei ce vor castiga contractele vor plati taxe in Romania... Ca daca nu.... ei dragi cetateni indignati tocmai ati bagat-o pe maneca.... Nu o sa va permiteti sa mai ajungeti la spital ! Cum asa ? Simplu: va trebuii sa platiti ! Caci atunci tocmai am creat o societate curata care insa asigura liber acces lui Simens, General Electric, Glaxo etc. Ca altii locali nu sunt..... Si ghici ce .. am netezit calea unor entitati care sunt curate doar cand ne doau lectii... (de expls Siemens a dat spaga in Turcia pe alta divizie.... ca sa vezi). Nu am numit aici producatori de medicamente din tari precum Cehia, Slovenia sau de aparate din China, Turcia, Polonia... Caci noi NU PREA MAI AVEM NICI UN PRODUCATOR!!! De ce? Soluti la efectul Olteniza: 1. Cresterea numarului de specialisti disponibili sa acopere zonele (competitia generata de oferta de servicii). Deja plata salariilor catre medici a crescut asa ca sa ne bucuram daca se opreste hemoragia de specialisti. Dupa care sa asteptam sa apara surplus de forta de munca in domeniu. Nu stiu cine va mai risca sa piarda un salariu de 3k EURO la spital pentru o gainarie din astea. Desigur o astfel de situatie dovedita: pedepsita. 2. Oprirea coruptiei prin ... crestere economica, actori locali si competitie (cel mai bine la o licitatie se lupta doi agenti economici corespunatori decat un DNA care sta pe "comada"). 3. un sistem juridic care sa tina partea politica si partidele in focus. Decapitarea agentilor economici si timorarea acestora nu face decat sa adanceasca franele puse de catre dijmuirea exercitata de Politic, ANAF, altee. Ne dam singuri la gioale asa. Atentiune: pregatiti-va ca in urmatorii 3 ani sa avem doctori din Rep Moldova ! Si o urare pentru toti cetatenii intransigenti, dar care insa "nu dau la lopata " economica: "Succes si atentie ce mancat! O dieta bazata ( fie si involuntar) pe cacao provoaca toxinfectie mentala!"

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sam  •  1 iunie 2018, 12:08

8.00-8.30-manager ...pân' la cer(ce probleme poate să rezolve un conducator într-o jumătate de oră):managerul Nimic; 8.30-12.00-medic la spital:Pacienții.... proștii ăștia; 12.00-18.30-medic la cabinetul individual:doar intrări, cash, aparatele sunt bune...cumpărate cu bani. 18.30-19.00-manager Totuși, s-au mărit salariile la doctori....cică. O harabură în sănătate.Nu ne ajută să spunem că nu putem face nimic.Măcar pentru copiii noștri...

Adrian  •  1 iunie 2018, 13:45

Interesant, nicăieri in lume nu am întâlnit ca un ziar de sport sa facă investigații și politică!!! Sunteți penibili ca și țara asta . Promit solemn sa nu mai urmăresc site-ul nici sa mai cumpăr vreodată ziare de sport

uimit  •  1 iunie 2018, 14:05

Ati facut 2 afirmatii, 1 in articol, 1 in comentarii: 1. ,,Pe fondul deciziei CCR, care cere președintelui Iohannis să o demită pe Laura Koveși, s-au aprins din nou spiritele. Se naște un val de nemulțumire publică.'' 2.,,@dan65: articolul nu e despre Curtea Suprema, dar ce ce apare ea aici, puteti intreba pe buna dreptate? Pentru ca decizia ei (care trebuie respectata ca suntem o tara civilizata) a adus o mare framintare. [...] ce pot face cetatenii pentru ca tarii si lor sa le fie mai bine? Sa se implice. Sa se informeze si sa se implice'' CCR si Curtea Suprema (de fapt ICCJ) sunt institutii total diferite! Dvs sunteti ca unul care confunda pepenii cu gutuile dar isi da cu parerea despre fructe. Culmea, mai si spuneti ca ,,Sa se implice. Sa se informeze si sa se implice'' Daca si cei care se vor implica se vor ,,informa'' la fel de bine ca dvs. ne putem astepta la un val de prostie, dar atentie, prostia care se mai si ,,implica'' poate ucide mai rau decat coruptia.

Medici la drumul mare  •  1 iunie 2018, 14:29

Daca nu fac plangere penala si nu sustin toate aceste lucruri in fata unei instante - este egal cu 0. Totul ramane la nivel de barfa si discutii de barfa ca vai ce naspa e in Romania...bla.. bla.. Sa probeze faptul ca in data respectiva au fost in spitalul respectiv si ca au platit si primit chitanta din cabinetul privat in aceeasi zi. Copilul avea dreptul la servicii medicale gratuite. Iar ANAF-ul poate face lumina si ne expica si noua cum este posibil in lumea reala, nu in lumea Star Wars ca o ditamai institutia unui spital sa nu aibe bani de aparatura, dar cu toate acestea, managera ACELUIASI spital saracit sa aibe bani de buzunar pe persoana fizica doar din salariu sa achizitioneze pentru ea personal exact aparatura pe care ditamai spitalul nu isi permite sa o achizitioneze. Adica un spital cu zeci de angajati nu are bani, dar un singur angajat al aceluiasi spital are bani????? Asta contrazice toate regulile matematicii. Poate la ANAF nu au auzit de matematica, dar este imposibil. Poate are tanti manager alte afaceri de succes si nu doarme noaptea. Poate joaca la bursa din banii de salariu, poate ofera meditatii, poate este mare mosiera, poate este industriasa in timpul liber, poate lucreaza ca paznic de seara si isi permite respectiva aparatura din mijloace legale si nu din spagi. Aceste lucruri trebuiesc lamurite, mai ales ca tanti Smochina ameninta cu Tribunalul.

luis  •  1 iunie 2018, 14:42

Infirmier 2500-3000 lei net/luna, asistent medical 3000-6000 lei net/luna, medic de la 7500 la 20000 lei/luna net. Salarii imense, pentru majoritatea romanilor, acordate din pix cu scopul declarat de a elimina coruptia in sistemul sanitar. Si cu ce ne-am ales in schimb? Cu aceiasi corupti, doar ceva mai aroganti ca pana acum. Aceeasi mizerie, aceeasi umilinta pentru oricine are de-a face cu ei, aceeasi lipsa a materialelor medicale, acelasi ***, aceeasi atitudine mizerabila, aceeasi autozeificare, acelasi snobism, aceeasi autosuficienta. Aceiasi spagari nenorociti, cu salarii aproape europene! Adevaratilor doctori, care isi fac meseria cu pasiune si corectitudine, le cer scuze, insa au ramas atat de putini incat cu greu mai merita mentionati.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ESTI-manipulat  •  1 iunie 2018, 14:42

Cunosc foarte bine problema managerului de la S.M.Oltenita. Draga Tolo esti in tabara CELORLALTI. MANIPULAT si cred ca fara vina. Acest manager are aparatura dinainte de a deveni manager si s-a folosit de ea de prea multi ani facand lucruri bune cu diagnostice precise, avantajoase/favorabile pacientilor care nu mai plecau la Buc.pt.alta consultatie. Si le-a spus de fiecare data adevarul. Si nu au fost probleme. De cateva sapt./luni a devenit manager din director medical si a inceput sa puna lucrurile le punct in acest spital unde fostii manageri au evitat sa faca ordine. Adica medicii sa isi faca programul NORMAL( majoritatea sunt din Buc. si vin cand vor pleaca la fel, iar pe sectii este dezastru d.p.d.v. organizatoric), apoi a reglementat si garzile (aur curat la salarizare, mai ales cele de week-end) la fel si varsta celor care FACEAU DOAR GARZI SI LUAU O GRAMADA DE BANI PE DORMIT O NOAPTE LA SPITAL. In plus era dezastrul cointeresarii restului personalului dezamagit de faptul ca medicii au crescut in salariu si munca era, la fel, pe umerii celor ce nu plecau acasa la Buc. Mai sunt multe pagini din acest roman ce pot fi prezentate PACAT CA AI PRINS DOAR RANDURILE SUBLINIATE DE ALTII. De ce pana acum nu a sesizat nimeni asta? Desi se stia. Sau poate vechiul manager credea ca Smochina nu se va prezenta la concurs. Ia sa investigati si rata de acoperire profesionala a sectiilor din mandatul anterior si faceti o comparatie.

Adrian B  •  1 iunie 2018, 14:45

Regretabil ,dar cetățenii Olteniței deconteaza acum impozitul pe prostie,adica puiul congelat si litrul de ulei din campania electorala.Tolo , nu-i plâng ptr ca ei si-au dorit să trăiască așa.Au puterea votului, oare s-au folosit de această putere sa schimbe in bine soarta orașului si a lor?Nu, si nici in viitor nu o vor face ptr ca asa au fost învățați.Toata lumea fura,toata lumea se descurcă cum poate,pe mentalitatea asta se merge.Durerea este că nu numai in Oltenița , ci in majoritatea orașelor din țară. PS.Recomand cartea : "Evgheniti,ciocoi,mojici.Despre obrazele primei modernitati romanesti"-Constanta Vintila Ghitulescu.Sincer sa fiu eu nu vad nicio diferență între Țările Române în anul 1840 si Romania 2018,aceeasi coruptie si aceeasi mentalitate de doi bani atât în rândul poporului de rand cat si in cel al elitei politice.Meritocratia este aruncată la gunoi iar corupția este promovată.

Cristi  •  1 iunie 2018, 14:55

Pai ce facem Cataline, psd-ul nu mai rezolva problemele oamenilor? Ca doar ce ii laudai la un post tv de sport.

Refuzatul?  •  1 iunie 2018, 15:37

Am postat anterior un comentariu, cam neplacut in ceea ce va priveste si nu il vad publicat. Este vreo problema privind transparenta si adevarul? Sau titlul nu reprezenta reclama care ne trebuie?

constantin  •  1 iunie 2018, 15:50

Ce interes ar avea doamna Smochină să cumpere aparatură pentru spitalul în care este manager? Şi-ar diminua clientela de la cabinetul particular... Este o problemă de sistem. Avem un conflict de interese. Situaţia asta trebuie reglementată prin lege. Ori lucrezi în sistemul public de sănătate, ori lucrezi în cel privat. În toate domeniile de activitate aşa se întâmplă. Conflictul de interese este clauză în contractul individual de muncă sau în contractul de management. Nu trebuie să inventăm roata... Cu privire la discuţiile despre lupta anticorupţie care au loc zilele astea în societate, referitor la demiterea doamnei Kovesi... eu am speranţa că formatorii de opinie haştagRezist îşi vor păstra cumpătul, deşi nu sunt deloc încurajat de editorialele unora... Nu este cazul să personalizeze. Lupta anticorupţie nu înseamnă Kovesi. Ar fi penibil să vedem oameni în toată firea, intelectuali de marcă, transformaţi, brusc, în bocitoare naţionale. Dacă domnul Iohannis alege să plece la Sibiu la braţ cu doamna Kovesi, să fie sănătos ca să dea înapoi banii din chirii pe care i-a încasat nemeritat. Mai ales că rezultatele doamnei Kovesi sunt slăbuţe, nişte condamnări FĂRĂ PROBE DIRECTE, în vremea în care Coldea stabilea culoarele...şi protocoalele ţineau loc de lege. Anticorupţia trebuie condusă de un procuror cu experienţă şi rezultate profesionale incontestabile. Am încredere că domnul Tudorel Toader poate găsi şi desemna o asemenea persoană. Să terminăm cu golăniile din Anticorupţie...

Matei  •  1 iunie 2018, 16:18

Ok, mai puțin partea cu *** umiliți.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bogdan  •  1 iunie 2018, 16:36

Raed Arafat a spus : Ori in privat, ori la Stat ! S-a mai auzit ceva ?!? Pana nu o sa se faca dezbatere nationala si o Lege care sa reglementeze puscaria pentru aceste realitati, vom *** zilnic de niste medici hiperplatiti pentru care juramantul lui Hipocrat are aceeasi valoare ca Alibec pentru Becali !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează