Băiatul lui Dragnea a scăpat de 10.000 de porci înainte de molimă!

Din 13.500 de porci în iulie 2017, ferma din Teleorman  a lui Valentin Dragnea a rămas, la timp, cu mai puțin de 3.000 de capete. Asta în timp ce producători mult mai mari au fost prinși în ferme cu 48.000 de porci, pe care statul i-a omorât!

marți, 7 august 2018, 8:59

Valentin Dragnea (stânga) și tatăl său, la standul Fermei Salcia de la târgul Indagra 2017, 26 octombrie anul trecut. Între ei, Ilie Dragne, directorul  fermei // Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Document oficial ANSVSA intrat în posesia Libertatea care arată efectivele de porci din iulie 2017

 

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

”Mai avem cam două hale de porci. În total? 44 de boxe în fiecare hală, 30-33 de porci într-o boxă, deci vreo 2.500 de porci mai avem. Hai, până în 3.000”, spune, mândru, muncitorul care abia a ieșit din schimb, la Salcia.

”Și mai livrăm 800 de porci în scurt timp!”, adaugă el.

Omul de la Romcip Salcia are și de ce să fie semeț.

E confirmarea de pe teren a mai multor surse, specialiști din ANSVSA și crescători, care au spus ziarului că ”ferma  băiatului lui Dragnea s-a golit de porci înainte ca alții să știe că va veni pesta”.

Ferma fusese cumpărată de băiatul lui Dragnea pe 500 de lei, conform unei investigații Hotnews.

Acum un an, din datele oficiale ale Autorității Sanitare, ANSVSA, aflate în posesia Libertății, Salcia era pe locul 36 în țară ca număr de porcine.

Avea 13.585 de porci.

6,5 milioane de euro a fost cifra de afaceri a Fermei Salcia pe 2017

Astăzi, când să deții porci a devenit o amenințare de sănătate publică și afacerile se prăbușesc în jur, ferma lui Valentin Dragnea, fiul președintelui Camerei Deputaților, e în cea mai bună dintre situațiile proaste posibile.

Ferma Salcia, văzută chiar de pe o colină care străjuiește drumul către satul cu același nume: e poziționată pe drumul Roșiori – Turnu Măgurele // Foto: Dragoș Sasu

Carniprod, anunțat cu trei zile înainte

Mai puțin informați, mai puțin vigilenți, alții au pățit-o grav!

Epidemia a prins producătorul tulcean Carniprod cu 48.000 de porci în fermă. El avea 38.000 de suine în iulie 2017, a investit, a crescut și a pierdut.

I-au fost omorâți toți porcii. Abatorul și producția au fost oprite.

Carniprod are, ca și Salcia, un sistem integrat: fermă, fabrică, magazine.

Tulceanul e mult mai mare, dar s-a dovedit un afacerist mai slab.

”Știți că Salcia s-a orientat mai bine? Din 13.000 de porci au rămas, într-un an, doar cu 3.000. Restul i-a livrat și i-a procesat”.

285.000 euro a fost pierderea raportată de Ferma Salcia pe 2017

Nicolae Ciuleac, patronul Carniprod, tace un pic și se gândește. Apoi spune: ”N-aș vrea să mă bag în discuția asta, ce să fac? Înseamnă că ei, în Teleorman, au știut mai multe?!”.

”Veți continua după ce primiți despăgubirile?”.

”Plec în Austria, în Tirol, o să stau o vreme și o să mă gândesc dacă o să o iau din nou de la capăt”, spune cel mai afectat dintre producătorii români până în acest moment.

Printre crescătorii de porci, care sunt convinși că molima se va extinde în toată țara, au început să circule poante crude.

”Românii o să mănânce de Crăciun ceafă de pui” Glumă a producătorilor români după venirea pestei

Romcip Salcia a făcut ce ar fi făcut cineva care paria pe venirea pestei africane

Ferma băiatului lui Liviu Dragnea s-a mișcat optim în această perioadă în care studiile Guvernului arătau că pesta era iminentă. Numai cine a pariat pe venirea ei a știut:

Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, n-a putut fi contactat pentru a comenta situația de la Ferma Salcia // Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Printre marii jucători ai țării, veche de 26 de ani, Romcip Salcia scotea și ea cât de cât capul, în iulie 2017. Astăzi nu mai contează la număr de porci, dar e de bine!

247 de angajați avea Ferma Salcia anul trecut, conform termene.ro

Pe primul loc, ca fermă unitară, în iulie 2017 era una dintre cele trei ferme de la Tufești, Brăila, cu 62.897 de suine.

Cei mai mulți porci pe o singură companie îi deținea Smithfield Ferme SRL, care, în județul Timiș, avea circa 475.000 porci în 30 de ferme distincte.

Topul fermelor de porci, iulie 2017

Astăzi, ferma de la Salcia a coborât calculat și benefic în clasament. Căci clasamentul nu mai e motiv de faimă, de profit, ci a devenit ierarhia riscului, a pierderilor și a tremurului că vine virusul!

Salcia e bine, undeva pierdută în plutonul celor 384 de crescătorii de porci, câți sunt în evidența ANSVSA.

Întreprinderea din Teleorman s-a micșorat la timp, deși în mod normal acum ar fi fost, în ciclul creșterii, perioada cea mai favorabilă!

”E greu de înțeles de ce un fermier de porci ar avea ferma aproape goală acum, când timpul de cerere mare este mai-noiembrie. Acum e prețul cel mai bun, acum sunt fermele pline de purceluși care cresc pentru Crăciun. Dacă cei de la Salcia și-au golit ferma înseamnă că au știut ceva!” Crescător român de porci

”Domnul director Dragne e în concediu”

Libertatea a trimis cereri oficiale de dialog către firma din Teleorman.

Romcip Salcia este deținută 90% de Valentin Dragnea și 10% de Ilie Dragne, care e și director general unic.

”Domnul director Dragne e în concediu”, a sunat explicația telefonică de la Romcip.

În acest moment, pe harta focarelor de pestă, întocmită de Comisia Europeană cu date provenite din România, județul Teleorman este indicat ca necontaminat.

Cel mai aproape de el este infestat Călărașiul, iar în județul vecin, Giurgiu e în risc, s-a interzis comercializarea cărnii de porc crescută acolo.

Conform estimărilor Comisiei Europene, cele 8 județe cu focare  se vor transforma în 13 județe ”roșii”, până la finalul lui august.

Avem peste 500 de focare în aproape 100 de localități și înregistrăm cea mai rapidă extindere documentată dintre toate țările afectate: Rusia, Belarus, Ucraina, Lituania, Republica Moldova, Polonia.

Teleormanul e la graniță: pericolul pestei a ajuns deja în Giurgiu, cu albastru, unul dintre județele în care nu se mai comercializează carnea porcilor crescuți în județ // Foto: Comisia Europeană

Porci atinși de pestă porcină aruncați într-o groapă comună în satul Mihai Bravu, comuna Victoria, Brăila, județ în care se află cea mai mare fermă de porci din țară, mai puțin informată și inspirată decât ferma din Teleorman. Autoritățile sacrifică porcii oamenilor și încearcă să apere ferma amenințată, plină de porci // Foto: debraila.ro

 

CUPRINS: Toate capitolele investigației din ziarul Libertatea despre molima de pestă porcină.

Comentarii (64)Adaugă comentariu

Andrei F  •  7 august 2018, 9:58

Cateva problemute...Tulcea nu se afla in sudul Romaniei...Romania de multi ani nu- si acopera necesarul de carne de porc ...Importam mult,mult...si asta nu de acum.10 000 de porci la nivelul Romaniei nu inseamna nimic.Pentru ca balanta import- export este clar neechilibrata niste rai au hotarat sa dea subventii....Intrebarea domnului de la marea firma din Tulcea daca- si va relua activitatea este sare pe rana...Daca e adevarat ca pesta porcina africana poate rezista in focare 6 ani,investitorul cel mult in perioada asta o sa faca alta activitate...La el poate dezinfecta dar ferma tot a fost compromisa datorita conditiilor de acolo si el sigur avea medici veterinari angajati...Si mai repet ...Delta era considerata ca factor de risc pentru pesta porcina cel putin din 2013...+++ Poate ati uitat dar firma lui Dragnea a fost lovita anul trecut de o boala si mai grava...Dragne a fost scuturat bine de elita Ploiesti...Poate asta a facut diferenta intre cele doua cazuri pentru ca daca despagubirile guvernamentale sunt corecte despre ce pierderi vorbiti la ferme? Ieri ati vorbit de miliardul pe care Romania il pierde datorita acestei boli...Sa nu va iasa miliardul pentru 10 000 de porci...???Daca firma lui Dragnea acum era plina de porci ce pierdea Dragnea daca statul despagubeste animalele bolnave????Matematic si logic daca despagubirile statului sunt corecte cu ce este avantajata firma lui Dragnea?Un intreprinzator isi inchide afacerea iar altul ii este inchisa dupa un an...unde e diferenta daca amandoua firmele au sa fie inchise?+++ Vede cineva ca cealalta boala este mult mai grava???Cand Guvernul PSD a dat subventii pentru fermele de porci o parte a presei a spus ca Dragnea isi avantajeaza copilul care avea o astfel de firma.Cand vedem ca de un an firma involueaza credeti ca cineva o sa- si ceara scuze???Deci...cealalta boala este zvonistica ...

alex  •  7 august 2018, 10:06

asa se vor face afacerile sub dragnea psd... castiga numai cine trebuie, restul.. afara cu voi... ca tara n-are nevoie de voi

Cătălin Tolontan  •  7 august 2018, 10:08

@Andrei F , alex: dupa cum puteti observa, opiniile sunt impartite. De aceea e bine sa raminem la fapte si sa nu politizam. Ca, din episoadele trecute, aflam cu totii ca starea de coruptie de la cei care trebuiau sa previna, ANSVSA, nu a inceput nicicum cu PSD, era in floare si pe vremea PD-L.

mitrut  •  7 august 2018, 10:26

Guvernul PSD *** Si nu doar micii fermieri sau porcii *** Nu. Mai sunt si bolnavii de rujeola, dependentii de imunoglobulina, cei cu infectii intraspitalicesti, arsii de la Colectiv,etc., precum si cei care mor de rusine cand o vad pe Viorica deschizand gura ... Cu Daea, Olguta, Carmen sau Viorica ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

lulu  •  7 august 2018, 10:35

tolontane, esti #rezist curat... de onea si portocala ai auzit?

Cătălin Tolontan  •  7 august 2018, 10:36

@lulu: despre cum isi asuma si cum i-a verificat pe Onea si pe Portocala am intrebat-o pe Laura Kovesi direct, in conferinta de presa, va amintiti, probabil. Asa ca nu ne incadrati, va rugam, in vreo tabara ca nu suntem. Treaba noastra e sa aducem informatii publicului. http://www.aktual24.ro/am-terminat-prietenia-cu-tine-esti-ticalos-exact-ca-gadea-tolontan-isi-pierde-fanii-dupa-prestatia-din-timpul-conferintei-lui-kovesi/ Nici nu dorim sa avem fani, acesta e finalul jurnalismului daca scrii ca sa te placa lumea, in loc sa le dai informatiile care-i privesc.

Anca  •  7 august 2018, 10:51

Poate se pregateste toata familia sa emigreze in Costa Rica.

Toader  •  7 august 2018, 10:53

Oare nu-i ăsta succesul în afaceri, să ști cu 5 minute mai repede decît celălalat? Nu așa a făcut bavere, dac-o fi a alui, președintele american unde, vorba lui Saul Brukner zis Brucan, este democrația la pătrat. Cum afli asta-i altă treabă.

Constantin Gheorghe  •  7 august 2018, 10:55

Nu, treaba ta nu e să aduci informații. Treaba ta este să manipulezi! Să injectezi ură! Ești un gunoi! Apropo: o urmare la genocidul HexiPharma nu faci tu? Să ne spui cine a ocupat piața ălora? Cu cât au scăzut infecțiile intraspitalicești? Sau nu te interesează? Acum nu mai mor oameni de astfel de infecții? Sau misiunea ta era să scoți pe cineva din piață, și lucrurile au scăpat de sub control?

Max  •  7 august 2018, 11:12

Acum bănuiesc că o să cumpărăm din ungaria,ca acolo nu este prezenta această boală ,dar vedem ca exact la granița cu ungaria avem o zona roșie.Ciudat este ca in interiorul țării se răspândește foarte repede dar către exterior nu prea.Nu este provocată acesta criza ,asa cum a fost si cu gripa aviara?Cine sunt cei care vor pierde cel mai mult?Noi consumatorii interni care vom afla peste două săptămâni ca ,carnea de porc o sa creasca mai ceva ca robor-ul.Si mai ciudat este ca se lovește exact acolo unde doare cel mai tare, în frigider.Romania nu urla de foame, pentru ca cei care sunt în mediul rural fac o agricultură și cresc animale pentru siguranța traiului de zi cu zi.Majoritatea cresc animale pentru consumul lor .Acum imi este frica sa ma gandesc ca vine iarna.Dar și acesta este un război care trebuie dus până la capat,sa nu uitam ca nu se mai duce o lupta cu arme convenționale ci avem un război hibrid.Care poate ia multe forme.Cei care sunt vinovati sa plateasca,este până la urmă o chestiune de siguranță națională.Atunci când poporul nu are ce sa mănânce, este o chestiune de Siguranță Națională.

Bilic  •  7 august 2018, 11:28

@Andrei F, statul despagubeste pe bucata/ carcasa. Nu tine cont de alte aspecte. Cum spunea si patronul carniprod, un vier costa si 12000 euro. Statul iti despagubeste niste kg de carne.

Andrei F  •  7 august 2018, 11:31

Ma acuzati pe mine ca politizez-:)?Pai daca am urmarit impreuna emisiunea de la B1 unde colcaia de ,,specialisti,,nu se spunea domnule ca pesta porcina il avantajeaza pe Ala din Teleorman?Ca vinde Ala de sparge piata?!Acuma te pomenesti cand demonstrati ca Ala din Teleorman nu prea mai are porci tot el este avantajat?Ce naiba de logica utilizati domnilor?Hotnews???Uite Hotnews...,,Ferma de porci a fiului lui Liviu Dragnea a primit subventii UE si din bugetul national in ultimii 3 ani in valoare de peste trei milioane de euro,,-martie 2017!!!!Mai vreti Hotnews?Uite august 2017!!!,,Parchetul General a pus sechestru pe 42 de imobile sevaluate la 15 milioane de lei si pe mai multe conturi bancare ale unora dintre firmele care fac unui dosar in care procurorii au facut ieri perchezitii si retineri de persoane in opt judete, potrivit unui comunicat. Reamintim ca printre firmele implicate se numara si Ferma Salcia SA, detinuta de fiul lui Liviu Dragnea. Din comunicatul Parchetului General nu reiese daca procurorii au sechestrat imobile sau conturi ale fermei de porci Ferma Salcia SA.,, Mai vreti?...Eu cred ca dumneavoastra gresiti pariind prea mult pe Hotnews.ro...Hotnews spune in august 2017 ca ferma de la Salcia putea sa aiba conturile blocate sau sigur avea conturile blocate grupul de firme din care apartinea!!!!Intrebati-l pe investitorul din Tulcea ce inseamna asta si daca el avea conturile blocate cati porci mai avea in iunie....Domnule dar o sursa adevarata cand o sa utilizati?????

dan65  •  7 august 2018, 11:34

@Cătălin Tolontan: are dreptate lulu ca esti #rezist curat.infiltraea campului tactic pe Justiie a mers mana-n mana cu campul tactic din Presa.lasand notorietatile deoparte,articolul asta este despre cum au scapat 10.000 de poci neomorati in Romania si au mers in piata(insemnand automat ca nu s-au vandut 10.000 de porci din import si asta e durerea in zona pe care-o reprezinti).Intrebarea permanenta: va asumati fiascoul cu reportajul privind terenul de pe Arena Nationala,care acum arata groaznic dupa santajul mediatic la care ati supus Primaria Bucurestil?

vasea  •  7 august 2018, 11:49

Ce interesant ca se uita un aspect MAJOR, in filmul evenimentelor. Se trece foarte usor peste episodul cu SUBVENTIILE. Deci, PSD initiaza niste legi pentru a subventiona crescatorii de porci (si nu numai) pentru a limita importurile de carne si a sustine producatorii locali. Johannis contesta la CCR legea CCR respinge sesizarea si legea intra in vigoare, ajutand crescatorii si producatorii romani Apare pesta porcina si distruge toti producatorii din tara. Cine are de castigat??

jijrinovschi  •  7 august 2018, 11:51

constantine constantine ce-a facut prostia din tine?

Costel Tudor  •  7 august 2018, 11:54

Tolontane , esti infantil ! Ai vazut ca NU ai avut succes cu "Stadionul lui Dragnea ", ai trecut la porcii lui Dragnea !!! Ce legatura or fi avand cu sportul , numai tu stii ? Pe zi ce trece constat ca Dragomir ( personaj pe care NU-l agreiez ) a avut mare dreptate cand a spus ca esti NEGRU IN CERUL GURII !!! Vrei politica muta- te ba la o publicatie de profil si NU ne mai intoxica pe noi iubitorii de sport !!!

Florea  •  7 august 2018, 12:03

Unii pe aici nici daca l-ar vedea pe dragnea filmat cum omoara pe cineva n-ar recunoaste, si ar zice ca e conspiratie si statul paralel. La fel ca pixelul albastru. ***. Tolo, nu te mai lupta cu ei, ca scopul lor nu e sa inteleaga, este sa distraga atentia de la informatiile din articol prin orice mijloace, inclusiv de discreditare a jurnalistilor; pune un sistem de votare a comentariilor si unul de ordonare dupa rating macar sa nu mai fie asa vizibili

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihaiul  •  7 august 2018, 12:07

@Andrei F. Decat o intrebare. Vrei sa-mi spui ca subventie +castig din vanzare = subventie +pierdere? E OK. poti sa-mi spui si inteleg...

Pesta Porcina  •  7 august 2018, 12:07

Pai sa inteleg si eu, cand a vandut porci, inainte de a aparea epidemia sau dupa ce a aparut? PS: si daca era criza de scobitori, tot vina lui Dragnea era?

Toader  •  7 august 2018, 12:13

Toate campaniile mediatice sînt praf în ochii oamenilor, cele mai multe, sau execuții, restul. Cu siguranță vor să ne țină ocupați, PPA va dispărea la fel de repede precum a venit fără a avea vreo legătură cu „măsurile luate de autorități”, amintiți-vă de cea aviară, în timp ce, de pildă, se aduc muncitori vietnamezi la greu. Să zicem că românul e leneș, că-i hoț, după cum media are grijă să ne tot spună; care-i legătura între aceste cusururi, inventate desigur, și viziunea strategică a nu ști cărei companii ce vrea manufactură-n România și află cu surprindere că n-are cu cine...pe plata aia de mizerie. Chiar „capitalul românesc” dacă n-are cu cine lucra să meargă la dracu'n praznic. Nu-i de glumă, UE dă medalie cu numele Kalergi, cel ce vedea omul viitorului o corcitură de rase.

Iulian  •  7 august 2018, 12:22

Măi stimate jurnalist ... Cât de mârșav poți să fii???!!! Deschizi articolul cu un titlu mare cât ecranul computerului - BĂIATUL LUI DRAGNEA..., continui cu o fotografie ]n care el d[ m\na cu taică-su, scrii numai baliverne tendențioase și insinuante, iar apoi "moderezi un comentariu" invitându-ne dojenitor HAI SĂ NU POLITIZĂM!!! Păi, fără să politizez, doresc să-ți aduc aminte că despre apariția pestei porcine au informat toate televiziunile încă de acum 2 luni și mai bine, iar pe la vremea la care făceai dumneata referire (13 iulie) eram informați, tot de către televiziuni, că Bulgaria vrea să construiască gard la granița cu România tocmai pentru a interzice propagarea bolii respective la ei în țară. Care-i vina unui deținător de porci, dacă a fost mai prevăzător și a decis să-i taie? În altă ordine de idei, sunt convins că dacă respectivul Băiat nu ar fi sacrificat acei porci, titlul acestui articol ar fi fost ceva de genul "Băiatul lui dragnea s-a îmbogățit de pe urma pestei porcine" iar conținutul articolului ar fi abundat de insinuări referitoare la despăgubirile "uriașe" primite de la stat. Și, ca să mă lămuresc, ce ai vrut să insinuezi când ai scris mare și boldat - ROMCIP SALCIA A FĂCUT CE AR FI FĂCUT CINEVA CARE PARIA PE VENIREA PESTEI AFRICANE???

„să continuu să muncesc” :))))  •  7 august 2018, 12:27

Nu e "baiatul", e FIUL lui Dragnea. "Baiatul" e ala care le aduce in restaurant farfuria cu ciorba de oae "ziaristilor" de la hirtia de ambalat pestele, diferenta semantica e mare intre cele doua cuvinte! Ca intre trecutul si prezentul continuu din alt articol de azi, si ca intre strambele bagate de aceiasi, ***, echipei din Cluj, comparativ cu laudele *** pentru stim noi cine... Laude MERITA "baiatu", ca a scapat de 10000 de capete in vederea a ce va sa vina. Baronul Ciuleakhausen pe care-l tot scoti in evidenta aici ne spune verzi si uscate, cum stie el ca trebuie sa fie nutretul pentru patrupede. Cu siguranta (exprimarea "cu securitate", ca sa citam un clasic al politichiei "suna ca dracu") a fost un oarecare sefulet de IAS pe la Kogialîk pe-acolo, dar cu multe contributii prin dosarele ce acum zac in arhiva CNSAS. Asa ca "talentul" lui managerial (si la italianul meu din zona, cultivator de cereale, tractoristii fac dus si schimba hainele la intrarea si la iesirea din schimb, desi pe campuri nu are amenintari biologice ca in cresele de porci!) s-a devoalat odata cu epidemia de PPA, de care "n-a stiut" inca din 2017, desi noi stiam de ea la distanta de 600 de km. Intrebarea ce se pune e daca intr-adevar au fost sacrificati acolo zeci de mii de porci de-ai lui (ca doar e "patron", acum, c***). Oare nu au fost "decit" pe hirtie? "Unde e acei barbati?" Ca zeci de mii de carcase ar fi facut o gramada inalta cat Turnul Eiffel, sau ar fi aglomerat incineratoarele timp de ani in sir! UNDE E PORCII, BADE?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ciprian  •  7 august 2018, 12:29

Încă o mostră cum nu se poate mai bine cine reprezintă sau de cine este reprezentat styatul paralel, acel conglomerat ce a girat îmbogățirea acestui clan într-un județ atât de sărac precum renumitul teliorman. Da, statul paralel există, numai că, acesta este paralel nouă și comun lor, pentru că fac parte din el. Poate este o simplă coincidență, pentru naivi, pentru un om cu un dram de raționament, lucrurile sunt cât se pot de clare, omul avea informații și fusese înștiințat să se debaraseze de porcii avuți pentru că se abate pesta porcină, care, prin măsurile neluate, a fost tolerată tocmai de guvernarea actuală. Nu vi se pare cam ciudat că, deși aveau toate informațiile necesare, fiindu-le sugerat să întreprindă măsuri pentru combaterea pestei pe teritoriul țării noastre, cei de la guvernare au făcut taman pe dos, eliminând controalele medicale veterinare de la nivelul comunelor. tot simplă coincidență???! oare nu-s prea multe?... N-aș crede, sincer! de ce nu se petrec astfel de coincidență, dar care să favorizeze cetățeanul simplu și să fie defavorabile marilor șmecheri! nu-i posibil așa ceva???! Avem ce semănăm, prostie însămânțăm, prostie și incompetență, logic, culegem!!!

Marius  •  7 august 2018, 12:43

@Andrei F: dupa tine nu-i nici o diferenta intre a primi 8-12 lei /kg si a vinde carnea procesata? Daca tu vrei sa cred ca n-au fost informati cei de la ferma din Salcia, as fi prea naiv. Pe astia ii doare undeva de noi, indiferent de culoarea politica.

Ion  •  7 august 2018, 13:02

@ Ciprian Nene ,tu stii cum arata porcul??? Invarti aici minciuna ca daca se faceau controale veterinare in primavara nu se mai imbolnaveau porcii?!Afla ca un porc atins de pesta porcina africana moare in cel mult 20 de zile! Asta spune ca in primavara controlul vostru nu gasea nici un porc bolnav in Tulcea.Pentru ca boala este mortala.

edis  •  7 august 2018, 13:38

Este cel putin ciudat ca au taiat o sumedenie de porci inainte de sezon dar poate fi si o intamplare legata de alte motive , totusi este greu de cerzut a 2 a varianta. Ma intreb daca chiar stiau din timp de ce nu au anuntat toate fermele mari? ca doar nu aveau nimic de pierdut ba din contra. In fine in Romania este orice posubil, cat despre despagubiri alea sunt anuntate doar la televizor eu nu am auzit pe cineva ca ar fi primit despagubiri si oricum cred ca sunt mult mai mici decat pierdrile

razeshu  •  7 august 2018, 13:46

Vad ca unii se fac ca nu pricep si sar in apararea ***. E precizat clar in articol ca fermierul din Tulcea are lant integrat fermă, fabrică, magazine. Deci profitul nu-l facea din vanzarea de carne la poarta fermei ci de pe intreg lantul de distributie si in consecinta despagubirea de la guvern/UE nu va acoperi decat o parte din paguba. Din ce o sa mai aiba bani de salarii pentru vanzatorii din magazine de exemplu ? Pentru cei din abator ? Aici a fost toata smecheria sa "te misti" din timp si sa tai cat poti de mult inainte sa ti intre firma n carantina. Domnule Tolontan, cu *** asta care a lasat bietele animale fara apa pana s-au mancat intre ele ce facem? Unde il putem reclama ? https://www.money.ro/mi-au-spus-ca-porcii-au-pesta-am-sapat-groapa-am-luat-var-acum-ma-suna-ca-porcii-sunt-sanatosi/ Falimentul ar fi o pedeapsa prea usoara.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Anti PSD  •  7 august 2018, 13:56

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

lulu  •  7 august 2018, 14:01

apropo de conferinte de presa, imi amintesc cum tu si cu o domnisoara ati incercat sa sabotati conferinta de presa a ministrului toader, nelasandu-l sa vorbeasca. cat despre portocala&co, la cate au comis, ai vorbit muuuuuuuuuult prea putin si mult prea tarziu, "uitand" sa spui cine i-a aparat pana in panzele albe.

Vioreatza  •  7 august 2018, 14:09

Iuliane, ai mancat mici?

Mario  •  7 august 2018, 14:28

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F  •  7 august 2018, 14:37

@Marius • 7 august 2018, 12:43 Pentru ca asa de mult conteaza diferenta aceea Ala de la Salcia a renuntat de un an de zile sa mai proceseze carnea cum o facea inainte...Gasesti normal sa critici acelasi om si pentru ca are porci si pentru ca nu-i mai are?Ca asta s-a intamplat!!!Si pentru dumneata sa ai conturile blocate este identic ca sa concurezi pe unul care nu le are?Pesta porcina africana nu se orienteaza politic dar alte ,,boli,, sigur da...

Maria R.  •  7 august 2018, 14:44

Văd unele comentarii care dau pe afară de naivitate. Ce le-o fi neclar în știrea că Ministerul Agriculturii&Comp.erau informate de acum un an că vine pesta porcină,dar au tăcut,cum e zice prin Ardeal,ca „porcu-n tent/porumb”?Ba mai aflăm și că în primăvara anului curent s-au sistat anumite controale și inspecții ...În acest răstimp,juniorul Dragnea a vândur/procesat etc.10000 de porci.Oare au fost și alți fermieri,poate chiar mai experimentați decât acest tânăr porcar,la fel de prompți?Ar fi interesant de aflat.

Cătălin Tolontan  •  7 august 2018, 14:45

@Maria R: da, asa e, aveti dreptate, documentele sunt atat de multe si toate atesta ca Guvernul stia ca se va extinde epidemia. Ca riscul este foarte mare.

Ion  •  7 august 2018, 14:48

@ edis Uite altul care in viata lui nu a vazut un porc!!!Cica a taiat porcii inainte de sezon!!! O fi sezonul ploios,estival? Porcii in ferme sunt taiati cand ating o anumita greutate...Nu se asteapta nici vara,nici ploaia ,nici Craciunul.Daca nu sunt taiati in periada optima carnea scade la calitate,se obtine mai multa grasime si porcul inseamna ca devine neprofitabil.Consuma mai mult degeaba...Si din ce tara esti daca nu ai observat ca in Romania carnea de import este pe toate drumurile? Ce interes ar avea un roman ca sa lipseasca tocmai carnea romaneasca cand aceasta carne este insuficienta?

Dobrescu  •  7 august 2018, 14:50

Hahahahahaha "Nici nu dorim sa avem fani, acesta e finalul jurnalismului daca scrii ca sa te placa lumea, in loc sa le dai informatiile care-i privesc." zice dl Tolontan in timp ce conduce un ziar cauta sa-i satisfaca pe cei multi prin publicarea de 3 ori in fiecare zi a articolelor care sunt ilustrate insistent cu poza lui Gigi Becali.

anado tauriga  •  7 august 2018, 15:07

se poare spune că junele dragnea a avut un noroc porcesc, dacă nu cumva a fost o altă porcărie...

Iulian  •  7 august 2018, 15:15

Opaaaa! Chiar mă întrebam când o să apară haștagii; hai să te ajut puțin măi vioreatză. O luăm pe logică, e bine? Pe mine (de exemplu) mă interesează sportul, așa că. logic, am deschis și eu, naivul de mine, o publicație de sport. Când colo. ce să vezi?????? Titanul jurnalismului de investigație a fost sunat de dânsa deontologia și atenționat că e musai să înjure ceva de dragnea. Așa că a lăsat el deoparte prostiile alea cu dealde Buzărnescu, Halep, Hagi, CM înot, etc... și a găsit de cuviință să se ia de porcii lu' baiatu'lu'tata. (într-un ziar de sport desigur). Logic nu? Mai departe, fiică-mea, elevă, s-a gândit că, dacă tot îi place matematica, ar fi bine să se aboneze la Gazeta matematică, așaaa, măcar să vadă cum stă treaba, dacă nu și altceva. Pe Mama, bătrână și bisericoasă, nu prea o mai ajută picioarele, dar ca să nu piardă prea multe din ce se mai predică prin biserici zilele astea nu ratează nici un număr din Călăuza ortodoxă. Tu, de exemplu, preocupat la maxim de cum mai "rezistă" unii zilele astea, nici nu apuci să pui de cafea că ai și deschis facebook-ul, pentru că, nu-i așa, trebuie să fii la curent cu toate înjurăturile și abjecțiile postate de alții ca tine în ultimele 10 minute. Păi atunci mă întreb, logic, cum naiba un ditamai crescătorul de porci, nu este interesat de afacerea lui, și de ce nu citește și el MĂCAR STUDIILE GUVERNULUI (INVOCATE AICI DE CHIAR AUTORUL ARTICOLULUI) care arătau, de altfel, că pesta este iminentă??? Cine trebuia să aibă greijă de afacerea lui??? Uite o altă chestie, aflată din articol, evident: cum dumnezeu nea cutare care dă de pământ cu afacerea lui, are aprobarea jurnalistului să se reculeagă prin Tirol (după asemenea ispravă merită,nu?) dar "nesimțitul" ăla de baiatu'lu'tata este înfierat proletar că nu a răspuns la telefon pe motiv că este plecat în concediu? Chiar așa, cine a mai auzit asemnea grozăvie, să pleci în concediu în luna August???!!! LOGIC NU?

Iulian  •  7 august 2018, 15:28

Aaaa! gata, știu!! Nu a citit studiile alea pentru că le-o fi băgat doamna Dăncilă la secret, și, dacă se afla despre ele, s-ar fi ales cu încă o plângere penală de înaltă trădare din partea muzicantului. Să mă scuzi măi vioreatză, mai greșesc și eu. Ia, mai bine, să mă duc să mai mănânc un mic, că la astelalte nu mă pricep (așa bine ca tine).

Dobrescu  •  7 august 2018, 15:34

Domnule Tolontan, care este pozitia dvs in legatura cu ceea ce am semnalat in mesajul de mai sus? Nu aveti nicio obligatie sa-mi raspundeti, dar lipsa unui raspuns intareste cele afirmate de mine.

marian  •  7 august 2018, 15:48

Are autorul articolului o logica de fier, argumente imbatabile nene, fenomenal. Va ajunge mare asta, o sa mai auzim de el. Daca nu-i despagubea statul pe toti as fi inteles ca Dragnea a avut informatii din interior si a vandut porcii inainte sa se imbolnaveasca, dar asa nu prea a castigat nimic...doar i se face reclama gratis.

Adrian  •  7 august 2018, 15:51

Tolo , pagubitii din Braila sau Tulcea sa nu se vaite, mai ales ala de la Carniprod.Braila si Tulcea sunt judete rosii si fruntase in votul PSDragnea .Ce au votat PSDragnea si acum si-au luat teapa iar baiatul destept de la Teleorman s-a vazut cu saci-n caruta. Tolo, la pariu pe un sprit , ca maine daca sunt alegeri toti acesti fermieri pagubiti deprin Tulcea, Braila etc , tot pe PSDragnea vor pune stampila.Sunt usor de prostit si ieftini.Daca se simteau intr-adevar afectati pai pana acum izbucnea o rascoala mai ceva ca in 1907, la ce prapad a facut incompetenta guvernanților. S-au mobilizat cumva fermierii sa dea guvernul in judecata ptr incompetenta?Au iesit sa protesteze si sa ceara demisia lui Geronimo sau ministrului agriculturii? NU. Tu te agiti si informezi , ei ce fac?Asteapta cumva pomenile electorale. PS.Domnul de la Carniprod care si-a pierdut afacerea s-a dus cu avocatii peste ei?La ora asta cei vinovati trebuiau sa dea socoteala in fata instanței.

ticbis  •  7 august 2018, 16:06

Erata: Judetul Tulcea; "cum te uiti pe harta, in dreapta-jos". Multumesc si scuze pentru greseala.

gigi  •  7 august 2018, 16:16

este foarte simplu sa-l "aranjam" pe fiul *** nr. 1 al Romaniei si pe smecherii care i-au cumparat porcii ca sa-l ajute . Sa aflam cine i- a cumparat de la el si sa nu mai cuparam carnea si produsele dela firma respectiva.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

cc  •  7 august 2018, 17:14

Suspecta performanta sa vinzi 10000 de porci intr-un an :-) Cu adevarat suspect este faptul ca nu si-a reintregit septelul - asta daca parintii ti-au facut cadou un porc cand erai mic si l-ai tinut cu tine in camera pana te-au dat la facultate. Una peste alta, daca te cheama Dragnea, sigur esti infractor iar daca te cheama Tolontan rezonezi cu justitia oarba, furioasa si incarcata de obida sociala. Bine, astea le-am zis ca o gluma. La modul serios, asa cum corect spune autorul, pesta porcina era anuntata de foarte multe luni asa ca cei care s-au "surprins" au facut-o cu un scop anume. Din nou, in articol sunt prinse niste rapoarte cu stocul de porcine pe producatori, din care tabele se vede clar ca Salcia nu e vreun mare jucator Nu e clar ce e de incriminat la Dragnea Jr. exceptand faptul ca e "Baiatul lui Dragnea", dar sigur ca o expertiza DNA poate considera filiatia ca si o mare crima. Impotriva umanitatii...

Cătălin Tolontan  •  7 august 2018, 17:15

@cc: cinismul si mistoul nu tin loc de solutii pentru o tara care continua sa fie ultima din UE.

cc  •  7 august 2018, 17:17

P.S. Pentru cei ce tot incearca sa abata discutia: La cum sta treaba cu ploile, Tulcea se va pozitiona unde va vrea stuful ei.

coco  •  7 august 2018, 18:33

Adica a vandut int-un an porcii ! Si asta inseamna ca a castigat pariul cu pesta porcina africana ! Care e adresa ei ? Vrem si noi s-o intrebam pe unde a venit si cand are de gand se plece . Ne-o raspunde ?Poate juniorul s-a luat dupa runele lui Vorochievici ( sau cam asa ). Oricum Tolontane ti-am mai spus sa te lasi de investigatii si sa continui cu numararea faulturilor si a suturilor pe poarta . La asta esti foarte tare !

Cătălin Tolontan  •  7 august 2018, 18:34

@coco: de cate ori suntem trimisi la numarat cornere inseamna ca suntem deasupra musuroiului care trebuie :-)

Bercia  •  7 august 2018, 18:46

Traiesc in oras dar am avut ocazia sa merg la un coleg de facultate la tara si am observat cu surprindere ca pt acei oameni furtul si smecheria sunt normalul iar omul corect e perceput ca anormal chiar labil psihic ! Pt ca acolo doar pe hartie terenurile s cultivate pt subbventii si diverse substante primite gratis pt ca asa e cel mai rentabil iar in plus admiterile la liceu si bacul sunt fentate fie la fata locului fie ulterior printr o metoda ingenioasa care presupune ca fiecare sa tina minte ce a scris la sfarsit pt ca sa i fie gasita si completata lucrarea ! Se pare ca si la admiterea la facultate e la fel oamenii stiind retele care baga candidati fraudulos in detrimentul amaratilor care au in si ii sprijina ca sa termine fara sa invete mai nimic urmand safie la fel bagati in locuri cu salarii babane si cu specializare la locul faptei ...E limpede ca astia sant si cei care fac toate ilegalitatile la locul de munca pt ca pe asta sunt setati ! Exemplul real a fost la stomatologie si arhitectura ...Tragic !

Comentează