Ce am fi spus dacă în locul lui Valer Dorneanu, hărțuit până acasă de un grupuscul fanatic al protestatarilor #rezist, ar fi fost Laura Kovesi?!

Câțiva nedemocrați au confiscat o mișcare democratică și au mers mult prea departe, urmărindu-l, filmându-l și trăgând de ușa blocului președintelui Curții Constituționale a României

duminică, 23 septembrie 2018, 10:00

Circulă pe net un filmuleț, pe anumite siteuri redat neutru, iar pe altele cu note de satisfacție, care arată cum un grup de protestatari vociferează în fața blocului unde locuiește Valer Dorneanu.

Ei înșiși explică, cu fală, că l-au urmărit până acasă pe judecător și i-au strigat ”Sluga PSD!”.

Valer Dorneanu intră în scară fără probleme, dar între grupul care l-a urmărit dându-i cu ”Huo!” și portarul blocului are loc un schimb de replici violente.

Trezindu-se cu hărmălaie și în mjlocul insultelor, portarul se enervează, face o mișcare agresivă cu mâna, apoi intră în scară, iar unul dintre protestatari, care abia leagă două vorbe, scandând aceleași atribute mecanice, încearcă să deschidă ușa imobilului.

S-a ajuns prea departe! Iar cei care se bucură să se gândească ce s-ar fi întâmplat dacă scena ar fi avut loc în fața locuinței Laurei Kovesi!

În toată lumea, societatea le ia magistraților din drepturi, tocmai ca să le conserve autonomia și obiectivitatea.

Nu au voie să aibă firme, să facă politică sau să fie plătiți pentru munci pe care alți oameni și le pot vinde fără restricții.

Le este impusă până și abținerea de a intra în dezbaterile publice. După expresia judecătorului Curții Supreme a SUA, Oliver Wendell Holmes: ”Noi, aici, suntem foarte tăcuți, dar e liniștea din miezul furtunii”.

În același timp, aceeași societate  le oferă procurorilor și judecătorilor dreptul la protecția lor și, dacă e cazul, a familiei, și le asigură un grad de intimitate, tocmai ca să-și îndeplinească rolul de magistrați!

Niciun om nu merită urmărit cu scandări și insulte până în fața casei, dar, în cazul unui magistrat, e cu atât mai periculos. În cazul lor, expunerea adresei și hărțuirea ne afectează pe toți.

Căci magistrații nu-și apără întâi propriile drepturi, ci pe cele ale cetățenilor. Iar dacă n-o fac, există alte căi de a-i sancționa, nu aceea de a le trage de ușa blocului, de le filma adresa și de a o populariza, iresponsabil, pe net!

Când vorbim de hărțuirea fizică și psihică, e irelevant dacă ne place sau nu Valer Dorneanu. Sau dacă suntem de acord cu activitatea CCR.

România e cunoscută deja ca o țară în care încrederea în instituții e bazată pe partizanat. Dacă sunt ”ai noștri”, credem în DNA. Dacă nu, nu! La fel se întâmplă cu CCR, Parchetul General și alte instituții care aparțin nu partidelor, nu străzii, ci statului de drept.

Convingerile înfocate și respectul netulburat pentru convingerile altora stau la baza atitudinii democratice. Pentru democrație și pentru respectul fiecărei vieți ies oamenii în stradă, de la „Colectiv” încoace. David Foster Wallace numea asta ”Cetățenie pentru avansați”. 

În schimb, ce fac Cristian Dide, Marin Ceaușescu și ceilalți care apar pe imagini e cea mai bună metodă ca să compromită #rezist, mișcarea pe care, în fanatismul lor, se comportă de parcă au confiscat-o!

Prin ce reprezintă ei, judecătorii sunt ultima pavăză între noi și cele mai joase instincte ale noastre.

Dacă începem să-i hărțuim, rămânem față în față nu cu forma avansată a dreptului de a fi cetățean, ci cu democrația la fără frecvență.

 

 

Comentarii (180)Adaugă comentariu

Cynic  •  24 septembrie 2018, 0:49

Eu ma simt hartuit cand toate leprele astea sunt platite din taxele si impozitele mele si au niste averi mai mari decat orice privat roman.

pop ion  •  24 septembrie 2018, 1:03

scandalul cu Valer Dorneanu are printre cauze si comportarea reprobabila a unor ziaristi. Printre ei sa ne amimtim de unul care, alaturi de o la fel de penibila reporterita de la realitatea tv, au facut un scandal continuu la o prezentare a MINISTRULUI JUSTITIEI. Deci ...

Claudia  •  24 septembrie 2018, 1:09

Am citit cometariile, am vazut filmuletul si sunt trista ca nu am evoluat deloc, dimpotriva! Mi se confirma parerea ca suntem inapoi in 1990, cand se stricau prietenii vechi doar pe motive de afinitate politica. Suntem o societate formata din cele 2 peluze de ultrasi, care doresc moartea rivalilor si atat, fara pic de empatie. Cine nu e cu noi, e impotriva noastra, fara exceptie! Vrem o tara ca afara, dar cu (ne)regulile noastre. Hastagistii au facut aceeasi poveste la Madrid, la vizita Veoricai... politia madrilena i-a linistit imediat, fara scandal si plangeri penale. Deci acolo stim sa ne conformam regulilor si nu ne luam cu politia/jandarmii de gat, aici regulile inseamna pumn in gura democratiei. Cand o sa intelegem ca democratia nu inseamna haos, ci respectarea unor reguli si parerea celuilalt, daca nu e ilegala, atunci o sa ne manifestam ca o societate civilizata. Pana atunci, suntem tot la nivel de traitor in grota, cu bata in mana. Daca era urmarit asa Johannis sau Codruta, eroii hastag, se zicea "uite needucatii cum se manifesta, la puscarie cu ei!!!". Acum ni se explica faptul ca a fost f bine ce au facut "domnii" aceia, ca asa merita o "sluga pesedista", sa fie urmarit pana acasa si barjocorit, ca merita, chiar au fost prea blanzi cu "sluga"! L-am injurat pe Brucan degeaba, ne trebuie mult mai mult de 20 de ani...nici 40 de ani, ca in cazul evreilor, nu ne ajuta sa ne facem bine ca popor... :(

daniel  •  24 septembrie 2018, 1:12

"Ce-am fi spus" DACA "ar fi fost Kovesi"?! Pe bune? Pai n-a fost Kovesi? Tolontan nu-si mai aduce aminte filmarile cu Kovesi, doar ca erau de la "presa", nu de la #Rezist?! Chiar zilele trecute a aparut un filmulet la Antena 3 cu Kovesi si SPPistul! Tolontan nu-si mai aduce aminte cand Kovesi era asteptata la serviciu de colegii de la Intact sau de Plesoianu si psdistii dimineata? Sau cand era hartuita la iesirea din magazin sau din tribunal in propriul proces cu Gadea, Ciuvica & Co? Ce-am fi spus? Ce-a spus Tolontan atunci? Tolontan s-a luat in gura cu Badea despre Hexipharma, nu cand Badea o injura pe Kovesi in fiecare seara!

Ionutz2088  •  24 septembrie 2018, 1:14

Da aveti dreptate nici mie nu imi vine bine cum se comporta cativa din rezist chiar ma simnt stanjenit de multe ori da' domnule Tolontan DUMNEAVOASTRA CE ati Dori iar sa taca lumea si PSD sa-si bata joc de Romania chiar nu va-ti saturat de atata incultime din partea lor?dar cand domnul pandele lovea oamenii in benzinarie era bine? Ce a patit v-am spus nici mie nu imi plac practicile lor dar le imbratisez dece?poi uite presa se lupta de ani de zile cu coruptii si? rezultate?slabut...lasa poate ei vor reusi sa le bage oarecum mintile in cap sa le fie frica de nu neaparat de rezist sa le fie Mai mult rusine sa se gandeasca de 2 ori inainte de a Mai comite un abuz sau o furaciune k de LEGE am vazut k nu le Este frica.stiu k nu-mi ve-ti posta com dar sper k ati inteles ceva

IMGB  •  24 septembrie 2018, 1:33

Cătălin Tolontan • 23 septembrie 2018, 22:26 @stelu: daca, atunci cand nu ne convine opinia cuiva despre un eveniment, respectivul devine suspect, inseamna ca avem o problema. Si, din pacate, aveti aceasta problema. Nu-i adevarat ! Stelu n-are nici o problema ! Tu ai o problema ! Tu i-ai raspuns cu aceeasi moneda omului care are o opinie .... Tu cu cine tii ? Ca jurnalist ar trebui sa fii neutru .... si aici Stelu are iar dreptate cu istoria ta post-revolutionara .... De ce esti ironic cu cei care ies in Piata Victoriei .... oamenii de acolo nu mai vor manele si starlete .... nu mai vor becalisme si alba-neagra cu ce-a mai ramas dintr-un popor mindru pina la '89 ! Ati bagat-o cu unguru' ala ....ca-i sponsorizeaza pe cei din piatza .... ala habar n-are unde-i Romania .... Oamenii care vor , ca dupa 28 de ani , sa devenim si noi iarasi o tara mindra trebuie sa iasa in strada si , fara violentze , sa dea jos cuibul de hotzi care conduce Romania ... Bre nea Tolo , nu-ncerca sa ne mai speli si tu pe cap ..... lasa-i p'aia cu televizoarele.... Si mai scuteste-ne cu cenzurarile aiurea ..... exemplu : CIOBAN .... de ce-i cenzurat ? Ia da-mi tu o filozofie de explicatie ..... merci ..... bye ....

Danut Munteanu  •  24 septembrie 2018, 1:38

Ceea ce fac in general cei “ care au ieșit in strada de la Colectiv încoace “ este expresia celor care i-au educat. Și care in anii ‘90 urlau “ NOI MUNCIM, NU GÂNDIM “. Vi se pare improbabil ? Poate ca nu e decât o speculație, dar v-as atrage atenția ca peste tot in lume anarhiștii poarta stigmatul rușinii. Notati modul cum ii califica Schulz pe cei de la AfD ( nu vreau sa fiu cenzurat, de aceea nu scriu eu ), și veți înțelege cum reacționează sau cum ar trebui sa reacționeze pătura sănătoasă a societății la adresa anarhiștilor. In viziunea protestatarilor, o decizie judecătorească nu e buna decât dacă e îndreptată împotriva unora dintre cei asupra cărora sunt și ei asmuțiți. Citesc ca e un personaj care “ le-ar spune multe și lui Bombonel, și lui Firea “...șamd. Ăștia sunt acei ne-cetateni care NU PRETUIESC VOTUL DEMOCRATIC, ci doar încearcă sa îl folosească pt a-și regla conturile cu cei la care altfel n-ar putea ajunge. Și-a bătut joc Brucan de noi cu aia “ douăzeci de ani “...

Popescu  •  24 septembrie 2018, 1:41

In primul rand asta nu e Kovesi. A-l compara cu Kovesi e o mare eroare.S-au purtat bland cu aceasta vipera comunista. E un zero barat care face si desface la porunci.E infipt bine. Acusi,acusi il scapa pe teleormanean; Asta nu ar trebui sa stea acolo sus. Locul lui e pe la... stie el unde, pentru cate aranjamente face.De aceasta lichea depinde soarta multora.Nu intamplator il tine acolo pesedeaua.E cobra din culise a pesedeului, inregimentat de bolsevicul Iliescu dupa revolutie. Alde astia hotarasc soarta noastra.Din cauza unuia ca asta nu dispar furtisagul si hotia. Am ajuns sa murim cu dreptatea in mana ca pe vremea lui Avram Iancu cum te judeca justitia din aceasta tara. Ca om de rand iti trebuie vieti de om pana te judeca astia.Vieti de om la drumuri,scoli,poduri,metrou, spitale,etc. d-aia l-au omorat pe ceasca ,sa poata fura.

Mihai Badea  •  24 septembrie 2018, 1:43

Nivelul de agresivitate a crescut, la nivelul întregii societăți. Din păcate, jurnaliștii au avut o contribuție nefericită. Este suficient să citești câteva titluri din ediția online și îți vine să iei pe cineva la bătaie. Poate că n-ar fi rău să se revină la modelul tradițional, în care, în schimbul plății unui abonament, cititorul beneficiază de articole scrise în mod respectuos.

Rebel Rezist  •  24 septembrie 2018, 2:23

Ar trebui sa le DACA donor penal celor doi protestatari.

Eduard  •  24 septembrie 2018, 6:31

@Dan @marian @ Catalin Tolontan "Dan • 23 septembrie 2018, 22:40 Oricum cenzurati! De ce sa comentam. Mai ales cand spunem caror *** ***. Si chiar e pacat pentru ca sunteti un ziarist excelent! Ar trebui sa scrieti adrvarul si sa faceti o ancheta despre acesti indivizi de profesie manifestanti si organizatiile care ii sustin. Acest comentariu a fost moderat deoarece continea acuzatii grave care nu sunt probate/dovedite marian • 23 septembrie 2018, 22:46 Chiar nu v-ati lamurit cu cei de la #rezist!!!!!????? O gasca de derbedei. personal consider ca sunt *** de asa-zisul stat paralel. ei sunt folositi de SRI si ONG-urile (nu mai spun ale cui si de cine sunt platite, se stie) care vor sa distruga aceasta tara. Acest comentariu a fost moderat deoarece continea acuzatii grave care nu sunt probate/dovedite" Domnule Tolontan, aceste comentarii contin inca afirmatii care nu sunt probate/dovedite. Cum facem? Sau moderam doar ce ne convine?

john  •  24 septembrie 2018, 6:55

Desi nu simpatizez personajele din clip, nu sunt de-acord cu argumentele lui Catalin. Nu-mi place nici mie ca s-a ajuns aici, dar orice mod de a protesta e preferabil violentei, inclusiv acesta. Si-atata timp cat inca traim in tara in care omul face functia, nu pot sa fac distinctie intre cele doua si sa empatizez cu judecatorul Dorneanu. Plus ca nici reactia lui nu a fost demna, e un derbedeu, un fariseu care vorbeste de dreptate si adevar.

costin  •  24 septembrie 2018, 6:56

Protestatari merita trasi la raspundere in momentul in care si politicieni care conduc tara si fac neleguite sunt trasi la raspundere,legea este lege pntru toti, vorba proverbului de la cap se impute pestele , sau semeni vant culegi furtuna ,dar de nea Codrin care vrea contramanifestatii nu mai zice nimeni nimic,de deputatul mitraliera nu mai zice nimeni nimic , pana atunci traim in ANARHIE! si-au batut joc de romani si o fac in continuare ,sunt plini de bani si prosperitate pe spatele celor care acum ii hulesc in scari de bloc de bloc,decat sa dam importanta unui caz izolat, mai bine facem o ancheta cum se pot scumpi gazele si carburantii intr o tara plina de sonde petrol si gaze!

Andrei F  •  24 septembrie 2018, 7:16

@ Corneliu Lazar Ma gandesc ...ori nu stiti legea ori,,organul,,a facut abuz intr- un caz mult mai simplu...Cazul mai simplu este cand Presedintelui i s- a strigat ceva si in secunda doi persoana care a facut asta a fost retinuta...Mai repede cred ca s- a procedat corect in cazul Presedintelui pentru ca eu stiu ca exista si violenta verbala- in spariul public nu poti injura,intimida....desi chiar Presedintele a ridicat o jignire la nivel de...Academie.Dumneavoastra ai vrea sa fi incoltit pe strada si verbal sa auzi toate insultele posibile? Pentru insulte credeti ca trebuie multa scoala.. ? Exista cineva in tara asta care nu ar putea face asta...?

da, sigur  •  24 septembrie 2018, 7:33

Valer Dorneanu e un tradator de tara care a calatorit la o reuniune a CC a Rusiei, *** in ciuda faptului ca MAE l-a atentionat sa nu o faca. Valer Dorneanu a distrus justitia romaneasca prin decizii ale CCR care au inchis nu stiu cate dosare, deciziile lor in favoarea infractorilor, incepand din 2015 au dus la multe achitari de nume importante de infractori. Si acum ne intrebam "de unde atatea achitari?", pai de la deciziile CCR. Nu mai spun ca CCR a dat decizii pentru o singura persoana (Kovesi), ceea ce e fara precedent la o CC. Deasemenea, CCR e deasupra legii si nu poate fi trasa la raspundere, asa cum ii place PSD-ului. Sa recapitulam: Valer Dorneanu e un tradator de tara, subordonat politic mafiei PSD, care da decizii favorizand infractorii si atacand oameni cinstiti. Ah, si nu poate fi tras la raspundere. In timp ce Kovesi a fost data afara din functie prin complicitatea CCR si care a fost marea ei "infractiune"? A indraznit sa bage mafioti din PSD la puscarie. Asa ca Tolo, poti sa ma scutesti de comparatia intre dinozaurul comunist Dorneanu, care ne distruge tara ***, si Kovesi care a luptat din rasputeri impotriva ticalosiei din Romania ca sa traim cu totii mai bine si mai linistiti.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vladimir  •  24 septembrie 2018, 7:44

Asta nu înseamnă ca sa aibă salarii exorbitante și pensii la fel de mari. Este ridicol ca NU trebuie sa ai firme sau alte afaceri.Dar NU i-am pus noi sa fie procurori,judecători sau mai știu eu ce. NU este normal sa iesi la pensie la nici 50 ani când in alte state din Europa Ca sa iesi la pensie ai nevoie de un număr de ani.Nimeni nu tine pe aceasta casta ca așa sunt o casta sa facă aceasta meserie dar DISCREPANTA LA SALARII ESTE ENORMA ȘI CA ROMAN NU POT ACCEPTA AȘA CEVA.NU MA POATE CONVINGE NIMENI.SOCIETATEA SA DEA LEGI FOARTE ASPRE ȘI ATUNCI NU VOM MAI AVEA O ARMATA DE PROCURORI ȘI JUDECĂTORI ȘI TIT FELUL DE ASEMENEA INSTITUȚII.ROMANIA ARE NEVOIE DE RELANSARE ECONOMICĂ DOMNULE TOLONTAN,CA REDURSELE TARUI SA FIE EXPLOATATE IN INTERESUL ROMÂNIEI ȘI NU AL STRĂINILOR CARE PEIN VORBE MIEROASE NE FURA CA-N CODRU ( petrol@gaze, păduri,pământ dat pe moca,etc) SA NU MAI FIM IPOCRIȚI CE VON LASĂ GENETATIILOR VIITOARE? VA SPUNEM NOI RONANII CARE MAI GÂNDIM :NIMIC!!!!

simplu  •  24 septembrie 2018, 7:46

Discutia devine tot mai interesanta! Pas cu pas! E banal sa urmaresti presedintele ccr si sa-l agresezi verbal, aici nu vorbim de persoana Dorneanu ca a dat decizii care nu au placut lui Slanina - voda. Ne bucuram de faptele unor persoane cu probleme sanitare cu acte, chiar ne laudam ca ne reprezinta. Dorintele. Uitam ca maine se schimba situatia si poate curentatii lor vor alerga dupa cei care ii nemultumesc. Si pe zidurile caselor noastre va aparea celebra " ..ie". Si daca si pe adresa fetelor rezistentilor se va ivi urarea ca deh, si actualii s-au luat de copilul lui Iliescu, pesedeul? Asta se numeste anarhia la care s-a lucrat pas cu pas, anunt pentru slugi. De acum nimic nu va mai fi bine, muuult timp. Putin despre referendum. Noii mici marxisti, internationalii globalisti de stanga, cu pensie de la noua sustin ca e in lege ca casatoria(!) e intre doua persoane de sex diferit. Cand devine convenabil , tot ei anunta ritos ca o lege de afara, europeana adica d- le Catavenc, este valabila aici. Pai atunci? Dar daca ar pune mana pe carte aparatorii iubitilor cu mustati pot afla ca deja CCR a emis o decizie pe un caz in care se recunosc in Romania drepturile a doi barbati casatoriti intr-o tara din ue. Pentru ca in Constitutie nu e clar! Iar presiunile organizatiilor iubitoare invers devin tot mai mari. De aceea e necesara modificarea. Ne este frica de vot d-lor neo de toate? Manipularea e clara, profita Dragnea si gata! Baieti, stanga inprejur!

GHITA  •  24 septembrie 2018, 7:48

Spre deosebire de dorneanu,LCK nu ar merita un astfel de tratament,dorneanu chiar este sluga penalilor

Rot  •  24 septembrie 2018, 8:01

Toti hotii si bunii de nimic au ajuns oameni de stat. Nu au fost trasi de maneca pe strada. Nu au fost intrebati nimic de nimeni si s-au obisnuit asa. Atunci cand au fost contestati, au chemat minerii sau jandarmii ca sa-i apere. Tot ce fac, fac "pentru ca pot". Pentru ca i-am agreat. Pentru ca i-am ignorat. Dar vremurile s-au schimbat. Am ajuns sa fim disperati. Si asta este opera lor. Oamenii aceia fac un gest disperat. Ar trebui sa luam exemplu de la ei si sa hartuim politicienii zilnic. Sa le cerem socoteala pe strada, nu la ei la birou unde nu sunt mai deloc sau ne pot inchide ostemtativ usa in nas. Trebuie sa-i obligam sa raspunda pentru actiunile lor pentru ca ne afecteaza pe toti. A trecut vremea elegantei. Pa!

jiji  •  24 septembrie 2018, 8:03

Dle Tolontan Dorneanu reprezinta PSD Bun tovaras de drum cu T TOADER alta asa zis "figura independenta" a justitiei !! De ce sa deturnam discutia spre Dna KOVESI ! E tot o forma de manipulare a unor mase "limitrof cognitive " carora le plac mari eroi smecheri ca Dragnea, Valcov, Iordache, Nicolicea , " baieti descurcareti cum se spune in popor

ion_ion  •  24 septembrie 2018, 8:07

Kovesi nu a făcut parte din niciun partid, iar sub conducerea ei, DNA s-a ocupat si de Voiculescu si de Udrea si de Dragnea si de Mircea Basescu. A fost linsata mediatic de televiziunile "obiective", lucru mult mai grav decât ce i s-a întâmplat lui Dornean, care, ca membru marcant PSD, nu ar fi trebuit sa se expuna prin acceptarea pozitiei de judecator constitutional, functie care il pune in situatia de a arbitra conflictele dintre prietenii si adversarii lui de pana mai ieri. E ca si cum MM Stoica ar fi numit seful Comisiei Centrale de Arbitraj.

Gabriel Drăghici  •  24 septembrie 2018, 8:07

După părerea mea s-a ajuns aici, deoarece n-am învățat că într-o țară democratică votul dat la alegeri este sfânt. De 14 ani ne confruntăm cu o dezbinare națională, care într-un sfârșit nu foarte îndepărtat, România va dispărea. Dumnezeu să ne-ajute! Oameni care să nu-și iubească țara și valorile ei, ca românii, nu cred să mai existe pe lumea aceasta. Și asta se întâmplă în an centenar de unire, când români ca și noi, dar într-adevăr patrioți, au înfăptuit Romania Mare!

Lucian  •  24 septembrie 2018, 8:14

Problema e cam asa: de ce cele mai înalte standarde sunt cerute populației, iar *** cu funcții în stat nu! De acord ca hărțuirea nu-i atribut corect în democrație! Dar acest dorneanu, nu hartuieste poporul cand da decizii contra președintelui ( obliga sa semneze), aduca ăluia care are 7 mil de voturi? Acest dorneanu, nu face abuz cand il tine judecător pe ceausescu zis lazaroiu inca? Cand spun dorneanu spun toata gașca propsd: el, lazaroiu, marian enache, pivniceru, ! Tot vorbesc psdistii ocrotiți de CCR, de protocoale! Dar ca CCR este o adunătură de numiti politic, nu! De Ce? Ceausescu zis lazaroiu a fost jurist obscur la IMUC, apoi la Curtea de conturi! Ce ma-sa stie de constituție? Enache la fel!!! Nu vedem ca sunt marionete? La cati bani le dam, ei fac sedinte de consiliu în wc!!! De Ce? De caracter mafiot! Asta-i raspunsul! Bune ai face tolontane, să nu ne mai educi!!! Vezi de unde pleaca infrctia care te cuprinde si pe tine, cand ne spui ce si cum ! Aplica standard egal, si mai vorbim!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  24 septembrie 2018, 8:15

@Lucian: sunt sute de articole scrise de colegii mei si de mine care va ofera informatii despre felul in care oamenii cu functii in stat pica standardele... Monica Ridzi, Gala Bute, Secureanu, Zilele Sectorului 5... numai ca democratia nu inseamna sa-ti impui convingerile cu pretul hartuirii celuilalt, in cazul acesta, a unui judecator la Curtea Constitutionala.

??????  •  24 septembrie 2018, 8:26

Opinați că domnul Tolontan af fi uitat de israelienii de la"firma de spionaj" care o urmăreau pe doamna Kovesi, ca ăsta de la CCR pare că se plimba prin oraș și discuta , probabil, cu câteva persoane care își zic "rezistenți", discuție ce se pare că avea și unele nuanțe de reproșuri , chestiue prin care au trecut chiar și președinți anteriori ?Remarcați totuși că domnul Dornenau fiind șef de instituție probabil ar trebui să aibă autoturism de serviciu, probabil și cu șofer la funcția dumnealui, iar dumnealui parcă are și autoturism personal fiind văzut anterior și la volanul autoturismului personal ? Considerați că de fapt ar fi putut ieși la "promenadă, sau că ar putea fi chiar și o "campanie media" ce ar urmări anumite scopuri , fiind așa de bine înregistrată "chestiunea" ? Ați zice că dacă Dorneanu s-ar fi aflat pe vreo bancă din Cișmigiu sau Herăstrău, pe unde stau pensionarii, mass-media nici nu ar fi avut de spre ce să relateze și nici nu ar fi avut un astfel de eveniment despre care să relateze , indiferent de ce pensionari l-ar fi contrazis pe domnul Dorneanu sau i-ar fi făcut reproșuri?

Alin  •  24 septembrie 2018, 8:30

imi voi exprima parerea despre miscarea #rezist la alegerile viitoare....cand voi vota cu Psd sau Alde...si nu sunt singurul care se simte dezgustat de felul de a se manifesta a acestor scursuri ale societatii de azi....aceeasi modalitate de a se manifesta o are Usr....

Gore  •  24 septembrie 2018, 8:30

”Căci magistrații nu-și apără întâi propriile drepturi, ci pe cele ale cetățenilor. Iar dacă n-o fac, există alte căi de a-i sancționa” ???? Ce cale exista pentru a-l sanctiona pe acest individ situat absolut deasupa legii, care isi bate joc de Constitutie, si implicit de Romania, cu consecinte gigantice, imposibil de cuantificat?!

Cătălin Tolontan  •  24 septembrie 2018, 8:32

Gore: una dintre cai ar fi aceea de a scrie un email parlamentarilor care l-au votat pe Valer Dorneanu, caci el a fost numit de catre Parlament. Sa semnati o petitie ori de cate ori va regasiti in ideile ei. O alta cale ar fi sa donati bani publicatiilor despre care considerati ca va informeaza corect. O alta cale ar fi sa ajutati, adaugandu-va ONG-urilor care va plac, oamenii lipsiti de putere. Toate sunt mai bune decat sa invurajati hartuirea verbala, pe strada si in fata casei, a oamenilor. Da, nu sunt la fel de spectaculoase, nu stranga like-uri, dar sunt forme de actiune care lucreaza, silentios, la binele nostru comun, indiferent ce opinii avem.

Andrei  •  24 septembrie 2018, 8:38

Ceam fi spus daca Tolo.ro s-ar inchide ? Probabil Nimic

Cătălin Tolontan  •  24 septembrie 2018, 8:39

@Andrei: Amos Oz definea fanatismul drept dorinta ca acela care gandeste diferit sa nu mai existe :-) Va veni, desigur, si timpul in care tolo.ro nu va mai exista. Veti fi atunci mai informat? Sincer, m-as bucura pentru dvs sa fiti mai bine atunci.Caci asta e intrebarea, nu de ce nu gandim la fel in legatura cu toate subiectele. Nu gandim la fel mereu pentru ca suntem oameni si pluralismul ideilor ne face sanatosi ca societate.

Ciprian  •  24 septembrie 2018, 8:45

Întrutotul de acord cu poziția afișată de conținutul articolului. Deși, o spun din capul locului, nu sunt un fanal distinsului domn dorneanu, unul care face și desface la Curte în favoarea stăpânului său, comportamentul celor ce l-au urmărit până acasă, nu este firesc, nu are ce căuta într-o societate civilizată, însă mă întreb, avem parte de o societate civilizată?! atâta timp cât mai marii statului vin și atacă instituțiile acestuia, decredibilizându-le și făurindu-le o aură de neîncredere în rândul opiniei publice. Oare nu cumva de aici pleacă toată problema? Oare nu este un fel de comportament copiat de acești indivizi tocmai de la cei pe care îi blamăm pentru exact avcelași comportament suburban utilizat? Eu cred că da! Acești oameni ajunși la conducere, din momentul instalării lor, n-au făcut altceva decât să semene permanent vrajbă, ură și dezbinare în societate, să demonizeze toate instituțiile nesupuse și să-i considere dușmani de moarte pe toți cei ce au tupeul de a nu fi de acord cu ei. Oare toată această mascaradă nu a fost instituită de cineva și, din păcate, preluată și de anumiți protestatari? Din păcate, trebuie să recunoaștem, anormalul a devenit normal în societatea noastră, suntem arătați cu degetul, imagimnea noastră peste hotare este în continuă degradare, iar apucăturile politicienilor, regretabil, sunt girate de o anumită parte a presei. Cine are de pierdut? Societatea noastră și România, noi oamenii onești, raționali, corecți și care nu picăm într-o extremă sau alta. Cine poate rezolva problema? Tot noi! Fiind mult mai activi și civici în privința funcționării societății civile și luând poziție de fiecare dată când trebuie: să ieșim la vot, să dăm vot de blam de fiecare dată când cei de la conducere sar calul, să evidențiem problemele reale ale societății și să insistăm spre a fi rezolvate, să contribuim la formarea unor modele pe care să le propulsăm la conducerea statului, să contribuim la construirea unei mentalități sănătoase care să se reflecte în cultura românească și care să contribuie la ameliorarea situației țării noastre. Știu, este foarte dificil, însă nu imposibil! Astfel de gesturi precum cel prezentat în cuprinsul prezentului articol, n-au ce să caute, dacă vrem cu adevărat să fim sau să devenim o țară întreagă la cap. Instituțiile trebuie să fie ale statului român, nu ale unor interese mizerabile și meschine, nu ale unor indivizi, nu ale celor ce le conduc, ele trebuie să aparțină societății și tuturor oamenilor din cadrul acesteia. Tocmai ceea ce nu se dorește de către anumiți indivizi aflați la conducere! Mai mult decât vizibil, nu-i așa?!

Mart  •  24 septembrie 2018, 8:48

Da, aveţi dreptate d-le Tolontan.Nu este corect să fie hărţuit şi insultat, calomniat NIMENI pe stradă direct, în ziare (tradiţionale sau online) sau la televizor. Sunteţi de acord cu mine? Păi calomnia şi insulta tocmai au fost înlăturate din Codul Penal şi nu se regăsesc nici în noul Cod Penal votat de aleşi(care nici nu ştiu ce au votat) Vedem şi citim tot felul de caricaturi, insulte, calomnii la adresa preşedintelui, la adresa LCK, au fost niste linşaje mediatice asupra colegei dvs. Andreea Pora, asupra judecătoarei Camelia Bogdan, membrii opoziţiei nu numai că sunt batjocoriţi, dar li se interzic drepturile direct în Parlament, etc. tocmai prin COMPLICITATEA acestui Dorneanu. Aveţi dvs., domnule Tolontan, vreo idee, cum poate fi tras la răspundere Dorneanu, Pivniceru, ceilalţi din CCR, pentru distrugerea ţării? Fiindcă, prin nerespectarea atribuţiunilor lor, au netezit calea jafului nesancţionabil pentru GAŞCA din care fac parte! Şi dvs. pretindeţi respect faţă de aceste canalii?

Stb  •  24 septembrie 2018, 9:02

2001......2004 ......R.A.P.P.S......Neptun-Olimp,de la Iliescu care era presedintele tarii,pina la Vadim, care a-si aducea cei 10 - 15 caini cu el la una din vilele R.A.P.P.S......i-am cunoscut pe toti.......pina la Adrian Nastase, care era condus si sub papucul doamnei Nastase,o fiara de femeie.......Valer Dorneanu a fost singurul care la 40 de grade celsius te aseza la masa lui si te servea cu un pahar cu apa , si cu care pret de 15-20 de minute vb vrute si nevrute ........

Codrut Coldea  •  24 septembrie 2018, 9:05

Domne propagandiste Tolontale, cum adica gupuscul fanatic REZIST? Adica tinerii frumosi si liberi educati de matale & pressa progressista&multinationale&ambasade&banci?

Andrei Tudor  •  24 septembrie 2018, 9:15

Catalin Tolontan, unul dintre jurnalistii care a condus la astfel de comportamente esti chiar TU! Nu este cazul sa te arati consternat de astfel de manifestari in conditiile in care INCITI la URA de cand lucrezi la Ringier! Fa un review doar al titlurilor articolelor tele din ultimele 2 luni si-ti vei da seama ca Dide, Bot s.a. iti seamana intocmai.

gogu  •  24 septembrie 2018, 9:21

multi ziaristi spun ca tudorel ministrul justitiei este un om capabil ,asa de capabil incat in mandatul lui cei de la penitenciare au facut greva ,judecatorii au facut greva ,procurorii au facut greva deci ntoti cei care sant condusi de domnul profesor tudorel AU FACUT SAU FAC GREVA si atunci ce a vrut sa spuna poetul rolul lui tudorel e sa scape de codruta si de procurorul general ROLUL LUI E SA SCAPE HOTII CU GULERE ALBE ,in ce tara din lume avocatul unuia apare la tv si ai pledeaza cauza deci traim in america de sud ,justitia se face la tv ,cand vreodata avocatul unui amarat e chemat la tv sa i apere cauza ,avocatul lui bercea mondial aparea la tv si ai pleda cauza ,morala tudorel nu apara cauza celor multi si nedreptatiti ci a celor putin si cu multi si f multi bani si inca ceva geronimo a fost in china pt a incheia nistre contracte pt farmvet produse si accesorii de uz veterinar dupa un timp au sa soseasca niste vapoare din china cu aceste produse pt farmavet

Stb  •  24 septembrie 2018, 9:21

Politica are o fața si dedesupturi, asa este organizata.am cunoscuto intre anii 2001-2004....din interior.......iar unii a-si dau cu parerea aiurea....le spun un lucru in premiera .....toate decizile si tot ce a facut Adrian Nastase in acea perioada(2001-2004) au fost alegerile Doamnei Nastase

mitrut  •  24 septembrie 2018, 9:31

Dar ce te faci atunci cand ei apara doar drepturile hotilor si nu ale celor cinstiti? Cine ii provoaca pe cei care vocifereaza? Ca sa nu mai vorbim despre cat de hartuita a fost doamna Kovesi chiar de catre deciziile impuse de Dorneanu CCR!

meee  •  24 septembrie 2018, 9:35

ok... nu a fost foarte.... ortodox ce au facur respectivii.... dar in tara asta e mai grav sa injuri (extrem de pertinente dealtfel) un membru CCR decat , ca membru CCR sa dai decizii neconstitutionale (si ICCJ a dovedit asta)?! e mai grav sa zici m**epsd decat sa furi din banii copiilor?! asa am ajuns?!

mee  •  24 septembrie 2018, 9:39

PS: esti fanatic daca il injuri pe unu?! pai atunci daca te arunci in aer cum mai esti?! ce ar trebui sa facem?! sa asteptam cuminti penal a urmatoarele alegeri (care cel mai probabil o sa fie furate - pt ca jandragnerie)?! daca injuram e urat, daca ii spunem unuia ca e hot p strada e urat, daca facem mitinguri e urat... ce ar trebui sa facem atunci sa stam cuminti si sa inghitim (si DA la aia ma refer pentru ca efectiv ne dau m.... de ani de zile si noi stam cuminti ca pe pornhub si inghitim)

cvi  •  24 septembrie 2018, 9:41

Este hartuire, aveti dreptate. Dar este un raspuns firesc. Dupa cum puteti observa nu a hartuit nimeni judecatori, la intamplare. I s-a intamplat unuia care, prin actiunile lui gresite, a iritat oamenii corecti. Actiunile respectivului judecator pot fi numite provocari, greseli sau incadrate la "slugarnicie". Nu conteaza, de fapt. In esenta, faptele lui Dorneanu reprezinta un bocanc pe grumazul omului care isi vede de treaba si isi plateste taxele. Oamenii acestia nu vor face niciodata ce au facut Dide si Ceausescu. La fel cum un judecator corect nu va face niciodata ce a facut Dorneanu. Acesta este un caz in care nu este corect sa numiti nedemocratica hartuirea lui Dorneanu (chiar daca este) deoarece nu ati numit nedemocratice actiunile lui, cele care au condus la aparitia acestor manifestari. Ceea ce faceti acum se cheama dubla masura.

STFB  •  24 septembrie 2018, 9:41

KRIPTOCOMUNISMUL si NEOMARXISMUL in lupta directa , o adevarata placere in a i privi cum se anuleaza reciproc . Sa speram ca aceasta polarizare a luptei de clasa va genera renasterea unor noi forte politice in Romania ,ce lipsesc de aproape 30 de ani cum ar fi - libertarianismul si dreapta de sorginte cultural european crestina. NIHIL SINE DEO!

Cetitoru’  •  24 septembrie 2018, 9:42

Tolontane, zace-n tine un PSD-ist! 😬

sheba  •  24 septembrie 2018, 9:54

Domnule, compari merele cu perele! Tovarasul Dornean nu este judecator, nu a practicat aceasta meserie de cateva decenii. In schimb, practica altceva in slujba "ciumei". Sigur, e mai simplu sa-i "judecati" pe cei carora le-a ramas o singura forma de protest/revolta decat sa-i puneti la zid pe obedientii puterii. Ah! ce frumos am scris! Nu "obedienti", ci CIOCOI PUPINCURISTI!

Alina  •  24 septembrie 2018, 9:59

Este o intrebare prosteasca, menita sa manipuleze opinia publica. Nu poti compara o likea de ultima speta, o sluga a mafiei psd si alde, cu exceptionala fosta Sefa a DNA, inteligenta, corecta, competenta, curajoasa, care a lupta cu mafia. In timp ce seful CCR ar trebui sa fie arestat pentru aderarea la un grup infractional organizat, pentru abuz in serviciu, pentru favorizarea infractorilor si este normal sa fie huiduit oriunde se duce, fosta Sefa a DNA este normal sa fie ovationata si laudata, pentru curajul de a se lupta cu infractorii. Daca infractorii isi permit sa o hartuiasca pe fosta Sefa a DNA, pe derbedeul numit de mafia psd si alde sef la CCR il huiduie oamenii cinstiti.

tamisa  •  24 septembrie 2018, 10:02

La cat rau a facut si face Romaniei, spijinind gasca de borfasi politici (ex. Valcov) cu care Dragnea ingenuncheaza Justitia si urmareste sa distruga DNA, SRI si SIE, pentru a pune in loc un stat paralel propriu, bazat pe o Jandarmerie primitiva, condusa de sefi cu inclinatii de asasini, Dorneanu a capatat doar o mostra marunta a dispretului de care va avea parte in istoria politicii romanesti postdecembriste.

Florea  •  24 septembrie 2018, 10:09

Tolontane, te bagi in ceva in ce nu te pricepi. Ai dreptate in legatura cu hartuirea, ca asa ceva nu se face, dar s-a umplut paharul, de 2 ani de zile tensiunea sociala se tot acumuleaza si libertatile ne sunt ingradite constant, in fiecare zi o noua mizerie ne este servita. La un moment dat va erupe, cum s-a intamplat la revolutie, la mineriade etc. E oare vina populatiei sau a politicienilor, judecatorilor si a ziaristilor corupti si necinstiti? De astia din urma de ce nu sufli o vorba? Noi ce sa facem in situatia de fata, asistam pasivi cum tara e furata si viitorul ne este pus in primejdie? Mai e mult pana la alegeri, daca vor mai conta alegerile din Romania. Cat despre kovesi, ea a fost hartuita mult mai mult decat dorneanu, si pe nedrept, dar ea a fost hartuita cu presa si pe banii nostri. PS: ce-ar fi fost daca tu erai ziarist si scriai despre evenimentele de la timisoara din 1989, ce-ai fi zis?? "Sa respectam legile tovarasi, si sa asteptam alegerile de la urmatorul congres?" Ca si atunci era democratie populara si erau legi "democratice" in vigoare

pavel  •  24 septembrie 2018, 10:10

dar cand gadea et co. o hartuia pe kovesi la A3, nu te-am vazut asa vehemen.? o facea albie de porci in direct la Tv, atunci tolontan a fost cuminte, nu? era la Intact, din care face parte si A3.

gogu  •  24 septembrie 2018, 10:15

D-le Tolontan 90% din fanii dvs., aia de salveaza Romania non-stop, sunt fix ca astia. Incetati sa ii numii un grup restrans. I-ati indoctrinat timp de ani la randul si acum va prefaceti mirat de felul in care actioneaza? Va stiam ipocrit dar deja e prea mult...

nausea  •  24 septembrie 2018, 10:17

De ce in loc de Kovesi nu ati pus direct pe Iuda vanzatorul? Pe asta, aveam dreptul sa-l huidui, sa-l urmaresc si sa-i arunc 30 de blesteme ? Care e reperul dumneavoastra domnule Tolontan, ce ne ingaduiti sa facem? N-a fost huiduit ca e judecator ci pentru ca e sluga psd. Ce alte metode am sa-mi exprim dezgustul fata de deciziile pe care le ia? Cum sa iei atitudine contra mea pentru ca m-am bucurat cand altii, cu scarba mai in gat decat mine, au huiduit un individ care pretuieste interesul personal in fata interesului tarii?

Comentează