Biserica a întrebat, creștinii au răspuns! Rezultatul referendumului, o lecție de toleranță pe care credincioșii o oferă preoților

Suntem martorii celei mai slabe prezențe la vot din istoria democrației românești de după 1989.

duminică, 7 octombrie 2018, 9:55

UPDATE: BOR are o reacție măsurată, în care mulțumește votanților și, în același timp, susține că opinia cetățenilor, oferită ”prin participare la vot sau prin neprezentare la vot, trebuie respectată şi analizată”

 

Clopotele au bătut a primejdie, dar românii nu s-au adunat.

Și nu s-au adunat pentru că altul e pericolul pentru viața lor ori pentru patrie! Nu ce fac oamenii în dormitor le-a gonit copiii la muncă în străinătate și nu minoritățile sexuale au prădat resursele României în acești 28 de ani când țara avea cea mai mare nevoie de ele!

Relativ de curând, Patriarhia a încercat, în special prin purtătorul său de cuvânt, Vasile Bănescu, să intervină public în problemele dureroase ale societății: sistemul de sănătate, corupția și batjocorirea oamenilor sărmani. Dar votul de azi arată că Biserica s-a implicat prea târziu și prea puțin.

România are în mod clar mai mulți credincioși decât cei aproximativ 3,5 milioane de votanți care au răspuns chemării BOR.

A fost primul vot în care Patriarhia s-a implicat asumat, ca instituție.

BOR a fost practic organizator ideatic al referendumului și ne-am ales cu cea mai slabă participare din istoria democrației noastre de după 1989! După cum a remarcat reporterul politic Valentina Postelnicu, sunt un milion de oameni mai puțini decât la referendumul din 2007, cel mai modest rezultat anterior.

Trimișii Libertatea au fost duminică în curțile bisericilor și, mai peste tot, oamenii au rezumat, cu voce liniștită: ”Am mers la slujbă, dar nu mergem la vot!”.

E o lecție de empatie, de umanitate și de toleranță.

În contrapondere, mânioși pentru participarea de doar 6% din prima zi, mai mulți prelați și-au pierdut cumpătul.

Ei au oferit probe de adevărată cruzime în biserici, amenințându-și enoriașii în scene demne de ”Balanța” ecranizată de Pintilie după Băieșu, cu preotul interpretat de Dorel Vișan, care, trotilat fiind, se aburcă pe geam și-și înjură credincioșii.

„Vom păţi ce au păţit cei din Sodoma şi din Gomora! Să nu vă gândiţi că scăpăm! Uitaţi-vă la fraţii noştri greci, care nu demult au fost ca cei din Sodoma şi din Gomora. Şi se aruncau şi în apă şi acolo ardeau„, a predicat părintele Claudiu Tomozii la slujba de duminică din Voluntari.

Imaginile au fost filmate de reporterul Ștefan Pană cu camera ascunsă.

Claudiu Tomozii, confesorul cuplului de primari Firea – Pandele, crede, așadar, că grecii au ars pentru că nu sunt suficient de credincioși. Copii în cărucioare, mame și tați, frați și surori au fost pedepsiți, zice preotul din Voluntari, de mânia divină.

De fapt, cei 99 de oameni n-au murit în Attica pentru că au fost păcătoși, ci pentru că administratorii țării lor i-au abandonat!

Construit pe apelul la spaimă, pe furie de ambele părți și pe îndemnul necreștinesc de a-ți suspecta și îndepărta semenul, referendumul a eșuat.

Oamenii vor continua să vină la biserică, să aibă în case icoane și, în adâncul sufletului lor, să se gândească la ceilalți ca la aproapele care are nevoie de ajutor, de afecțiune și de înțelegere, gesturi fără de care fiecare dintre noi s-ar usca.

Pe Dumnezeu îl cunoaștem prin iubire.

De aceea, Biserica a pierdut și spiritul creștin a câștigat.

Comentarii (152)Adaugă comentariu

pacific ionel  •  8 octombrie 2018, 0:38

Păcat este domnule Tolontan că periodic trebuie să apară câte un subiect, ca și acesta cu referendumul, de analiză la nivel național care să țină Românica și oamenii ei ocupați și într-un continuu ritm hipnotic și să-i abată permanent de la probleme cu adevărat importante și periculoase pentru poporul român. Nu se pierde nicio ocazie să fim intoxicați și să ni i se inoculeze imaginea că suntem o țară pierdută și că trebuie să ne fie rușine că suntem români. Se lucrează asiduu de 30 de ani încoace de către cetățeni potrivnici țărișoarei noastre (specialiști în studiul comportamentului individual și colectiv , vezi Tavistock) , urmărind să controleze și să conducă acțiunile și gândirea prin tehnici de persuasiune, sugestie, manipulare șI spălarea creierului, deztabilizându-ne psihologic ca nație. Ne-au făcut pe noi ca români atunci când ieșim afară și nu numai să ne fie rușine să ne vorbim limba neamului nostru și să ne simțim vinovați că suntem români. Ni s-au pus etichete care mai de care mai defăimătoare, ''popor de ***, hoți, ***, sălbatici, ***, etc'' . Dar din toate aceste ''mărci'' una ne lipsea că suntem și un popor desfrânat. Dumneavoastră domnule Tolontan știți cu mult mai bine decât mine că un mod de a dezinforma și intoxica se face prin mass-media. Zilnic suntem martorii unor bombardamente asupra a tot ce înseamnă autoritate a statului, de 30 de ani, indiferent de culoarea politică a guvernului care ne păstorește, iar mass-media din România este permanent antrenată, să otrăvească tot ce este românesc, să creeze dispute gratuite și acolo unde nu este cazul, să dezbine băgând zânzanie între toate categoriile sociale din România (tineri împotriva bătrânilor, sistemul privat împotriva sistemului public, populație civilă împotriva militarilor, polițiștilor, jandarmilor sau alte categorii de ordine și siguranță publică, etichete negative, continuu, pe sistemul sanitar, educație etc.) și toate acestea domnule Tolontan pentru a creea imaginea unui stat nesigur, pentru a semăna neîncredere și a ne ține dezbinați și normal a fi ușor de controlat (de cele mai multe ori cei care fac asta se ascund în spatele paragrafelor de lege și a bunelor inteții, alegând discursuri pompoase și invocând tocmai interesul național și interesul față de oameni). Îmi pare rău că v-o spun dar am simțit asta și în numeroase articole scrise de dumneavoastră. Recunosc că vă urmăresc cu interes și pot spune că atât cât pot observa eu la nivelul meu de muritor de rând vă pricepeți foarte bine și cred că cei pentru care prestați sunt foarte mulțumiți de munca depusă dedumneavoastră. Vă urez o săptămână magică. (Sunt foarte curios dacă îmi veți posta acest comentariu)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Enoeh  •  8 octombrie 2018, 0:39

Bucurestiul a avut unul din cele mai mici procente, ba au fost sectii de vot fara nici un votant. Bucuresti=Sodoma. Tineti minte asta cand va veni marele cutremur. Si nu trebuie sa aveti o memorie prodigioasa. Natura (Dumnezeu) face curatenie acum mult mai rapid. Murdaria este mult prea mare . Din pacate unii ingroasa mizeria in mass media in mod constient.

Renan  •  8 octombrie 2018, 0:43

Au fost doua falii intre omul de rand votant, credincios din diferite culte sau ateu pe de o parte, o falie fata de clasa politica care a incercat sa se bage in acest referendum pentru a castiga si ea ceva capital politic dar prin comportamentul politicienilor acestia au aratat in cei 30 de ani de "democratie" ca doar mimeaza ca se gandesc la cetateni prin campaniile electorale si o alta falie fata de o mare parte din cler in frunte cu cei din ierarhia bisericeasca pentru care credinta oamenilor a devenit o afacere (acestia sunt ca si negustorii de la Templul din Ierusalim pe care Iisus i-a izgonit). Ma intreb cate institutii de caritate /camine sau spitale/ sau de cultura administreaza biserica pentru nevoiasi fata de cate biserici au construit/renovat cu mare fast si lux si prin care s-au spalat destui bani (Tot respectul pentru prof. dr Pavel Chirila). Cati reprezentanti ai clerului se nevoiesc in afara de cei mai multi din manastiri si fata de care am tot respectul? Exista o sciziune intre ceea ce propavaduiesc preotii si comportamentul lor. Dumnezeu exista in sufletul fiecarui credincios si nu exista doar pentru ca vorbim despre el ci prin faptele de zi cu zi ale fiecaruia dintre noi. Alfred Adler spunea ca mai importanta este limba pantofilor decat limba din gura adica ne defineste caracterul mai mult calea pe care mergem in viata prin fapte, prin ceea ce facem practic decat vorbele pe care le spunem. Cred ca fiecare putem invata ceva din experienta referendumului si ar trebui sa nu-i desconsideram pana la demonizare pe cei de langa noi chiar daca sunt diferiti din orice punct de vedere pentru a deveni astfel ca niste *** care vedem lumea doar in alb si negru. Cred ca oricare ar fi fost competitia si miza acestui referendun respectul fata de lege si fata de ceilalti poate fi sa ne duca sa castigam toti win/win. Spun aceasta cand am vazut ca tabara pro schimbare a constitutiei din disperare a apelat la manipulare prin invocarea fricii si nu la demnitatea umana sau a folosit si mijloace ilegale in sensul ca am a vazut cum sambata seara puneau in cutiile postale fluturasi pentru a se vota DA desi campania electorala se terminase.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Raul  •  8 octombrie 2018, 0:50

A fs un vot de blam pt Psd? Pt c au votat aproape 4 milioane? Fără ca Psd sa se mobilizeze. S a implicat Dragnea? Stiti si cum? In afara ca a organizat la cererea celor 3 milioane? Da chiar asa...ce *** pierd timp cu hastag lilu lilu...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Liviu Moldovan  •  8 octombrie 2018, 0:53

Manipulare profundã.Asta-i capacitatea de discernere a celor ce se numesc crestini în iubita noastrã patrie. Pentru cei ce “n-au primit dragostea adevãrului”, viitorul îi foarte neplãcut. Totusi atâta vreme cât Duhul Sfânt zice: “astãzi”, mai este HAR!!!

Dragos  •  8 octombrie 2018, 1:01

Privesc si ma amuz. Citesc si ma amuz. Boicot, habotnici, intelectuali, fiecare cu opinia lui. Din toate ecuatiile astea, se omite liberul arbitru, constiinta fiecaruia dintre noi. Pare (si este) un razboi in care comunitatea de gay (sau cum s-o numi) e impotriva comunitatii de non-gay (sau cum s-o numi). Daca ai votat DA, esti cu biserica, pupi oase, esti incult si ***. Daca votezi NU, homosexualii iti vor fura copiii, ti-i vor adopta si ramai fara viitor. Eu vad altfel problema: 1) nu iti fura nimeni copiii daca oamenii fac in dormitor altceva decat faci tu; 2) daca iti exprimi, oficial, dezacordul cu privire la familia intre persoane de acelasi sex, nu inseamna ca ii vei marginaliza si nu vei mai socializa cu ei sau ca esti habotnic; 3) este anormal sa votezi pentru ceva care este impotriva naturii si impotriva speciei (deschiderea la minte invocata de o parte a populatiei ne dauneaza de ceva timp, fara sa fiu restrictiv sau sa caut vinovati: vehicule propulsate prin consum de combustibil fosil, care conduce la poluare masiva;, sustinerea constructiilor locative si non-locative prin exploatarea padurilor, care conduce la alunecari de teren si pierdere de vieti; exemplele pot continua). In definitiv, pot accepta ca oamenii, in intimitatea lor, pot face orice e legal. Insa nu pot accepta lucruri care sunt impotriva naturii si pe care o minoritate le vor legiferate. La un moment dat, se va intoarce roata. Iar constiinta mea nu e de vanzare, cu toate pledoariile partidelor politice sau ale BOR.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dragos  •  8 octombrie 2018, 1:12

Inca ceva, Tolo. Dreptul la vot e un drept sfant, daca vrei, redobandit dupa Revolutia din 1989. In perioada ante-Revolutie, oamenii si-ar fi dorit sa isi poata face vocea auzita pentru orice decizii care le pot impacta viata. Acum, acel sange varsat e tratat prin boicot si diluat prin apropierea de Occident. Nubspun ca e rau, insa suntem inconsistenti in rationamente, din pacate. Iar tu stii mai bine ca memoria colectiva, la romani, e foarte scurta. Noapte buna!

Dragos  •  8 octombrie 2018, 1:20

Ce amuzant mod de a cenzura. Cuvantul a.n.al.f.a.b.e.t se cenzureaza, insa "idioti", nu.

asmodai  •  8 octombrie 2018, 1:29

Preotul era Dorel Visan - mai fusese un preot afemeiat ceva mai devreme in film, interpretat de G. Visu. Rebengiuc era primarul. Toata ideea e compromisa oarecum ridicol. Sa ilustrezi o idee cu secvente din Balanta e oricum o intreprindere dubioasa. Film remarcabil, dar cu personaje grotesti si mecanice, sa sustina viziunea lui Pintilie de disolutie si dezumanizare totala . Filmul ala e o satira cu papusi.

Clerc  •  8 octombrie 2018, 1:33

O lecție de indiferență, nu contează ce-ar fi votat.Suntem praf!Vai de capul nostru! Neparticiparea nu înseamnă că-ți exprimi dezacordul, ci doar absență.Absență acum, dar și data viitoare. In rest..subiectiv.Chestiunea cu toleranța mă face să râd.Nu suntem toleranți.

Cami  •  8 octombrie 2018, 1:34

Concluzii:: nr1) Biserica trebuie sa facă mai mult pt oameni daca vrea sa fie susținută, iată că românul nu mai e doar servitorul necondițional al preceptelor religioase... Nr2) PSD ul a dat dovadă încă o dată ce dezastru socio-politic sunt pt Ro. sa planifice un referendum de peste 35 mil de euro / aruncați pe fereastră, într-un așa mod. Florin (5 octombrie, 23:24) e pt mine cel mai realist poștaș de aici. Explică lucrurile cu înțelegere a situației și respect.

geany  •  8 octombrie 2018, 1:41

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Brebenel  •  8 octombrie 2018, 1:42

Un individ care își pierde rădăcinile este mai ușor de gestionat și, ca atare, pentru a putea fi manipulat, trebuie să i se distrugă nucleul familial și principiile religioase, sexuale și de orice sorginte, inoculate în copilărie.

mire  •  8 octombrie 2018, 1:52

Astazi am fost mandra ca sunt romanca, nu m-am mai simtit asa de la ordonanta 13. Sunt mandra pentru ca in ciuda a ceea ce se spune peste tot in Romania despre romani, acestia nu sunt ignoranti si nici inapoiati, din contra, au demonstrat astazi ca sunt toleranti si mult mai progresisti decat multe alte popoare.

Ioan R  •  8 octombrie 2018, 2:21

Povesti nemuritoare..... asta nu a fost referendum... a fost doar un vot pentru Dragnea si atat...pentru care nici PSD-ul nu s-a zbatut prea tare....Hai sa fim seriosi... ce dracu' asta a fost doar o forma de a mai arunca bani pe la ziarele si TV-urile favorite... si cam atat... Bine Dragnea saracul a crezut el ca o sa iasa ca un invingator, el si familia traditionala..... care familie? aia care moare de foame si nu are bani sa traiasca o viata decenta? da aia traditionala... Cum sa faci sa ii impaci pe toti? si pe baronii locali, si pe ziaristi, si pe comunisti, si pe *** ... si mai sunt ceva categorii.... cand bugetul e limitat....bine te imprumuti de afara ca de iti permiti...dar pana cand? pana ajungi la fundul sacului si familia traditionala ajunge la limita rabdarilor...si atunci cam asta e.... de voie de nevoie cam e timpul altui orator cu spate politic sa iasa in fata.... Dar ma gandesc oare ca totusi multi au sesizat treaba asta cu la familia si nu au mai pus botul.... dar daca erau alegeri parlamentare? Eeeeee... altfel se punea problema... caci aici e batalia , aici e ciolanul, aici e manipularea si aici e puterea fricii si desigur a furaciunilor de la familia traditionala.... adica pentru un kil de ulei si doua maslinute... multi din urmasii tracilor ***.... ***... si cam asta e povestea scufitei rosii si a lupului preafacatorul familiei traditionale...... Ma gandesc oare cand o a ajungem si noi sa ne eliberam de fricile prostesti si sa nu mai acceptam sa ne vindem tara si neamul pentru 40 de galbeni sau cat mai se da acuma.... Si cum se face ca referendumul cu 300 de parlamentari nici acum nu a fost pus in practica? caci familia traditionala a votat pentru.... stau si ma gandesc cateodata cat de josnic pot fi unii din televiziunile sau ziarele noastre care prezinta stiri dezgustatoare total deformate doar sa primeasca partea leului. Si cum poti sa traiesti tu cu tine stiind ca faci lucrul asta si iti bati joc de tine si familia ta aia traditionala.... Pentru d-nul Tolontan am un mare respect si pentru toata munca depusa in a aduce mai mult claritate in muntea celor incetosati dar sunt multe *** ce traiesc pe spatele familiei traditionale, un fel de *** , *** ce mai.... Felicitari celor ce tin capul sus si aduc tot ce au mai bun in ei in slujba romanilor si a Romaniei. Nu zic ca eu as fi vre-un pui de zmeu sau marele patriot dar vreau sa multumesc oamenilor care inteleg si aduc o raza de lumina in vietile multor napastuiti , chinuiti batjocoriti chiar de au votat cu unii sau cu altii. Puterea de fapt sta in iubire si a fi puternic inseamna a iubi oamenii din jurul tau ca pe tine insuti indiferent de nume, culoare, rasa, etc... dar cred ca doar unii vor putea percepe mesajul meu altii se vor limita doar la a citi lasand creierul sa se odihneasca la umbra teiului batran...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

IMGB  •  8 octombrie 2018, 2:47

Dom' TOLO sinteti cumva *** ? Romanii n-au avut-o niciodata p'asta .... nu le-a trebuit niciodata referendum ca sa-si vada de viata lor . Se pare ca oerdinea mondiala asa va dicteaza si voi asa scrieti ..... parintii mei asa m-au invatat .... sa am nevasta ....s-o iubesc .... s-o apar .....s-o iubesc ....s-o apar ...... Tu, si alte publicatzii si ziare si paranghelii sinteti d'aia cu demonstratiile alea nesimtzite pe strada .... Chiar daca referendumul n-a spus mare lucru ...in Romania sint foarte putzini cei care va vor accepta . Ce poate fi mai frumos decit femeia ...copilul .... si familia ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

IMGB  •  8 octombrie 2018, 2:50

DOm TOLO....am uitat ..... *** ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Valentin  •  8 octombrie 2018, 3:07

Şi mai interesant mi s-a părut altă ştire. Prim- ministrul a declarat că vrea o înțelegere cu Președintele ca ţara să meargă înainte. N-a spus care-i oferta. Cât despre Referendum sunt două chestiuni: PSD-ul şi Rusia vor marşa în relația cu UE cu argumentul că dacă ei voiau o făceau şi pe asta; a doua România după boicotul fără de politicienii care se dau chiaburi nu va fi la fel.

IMGB  •  8 octombrie 2018, 3:17

Bre nea TOLO, si mai e o kestie ... lasa oamenii sa se exprime cum vor ei , ca pe bulevard sau ca la opera , nu le face tu acum educatie cind toti sint amariti ! In Romania avem un langage al nostru ...specific ... frumos sau vulgar .... lasa-l nene sa curga nu mai baga securistii tai sa ni-l taie !!! Tu esti roman sau EUropean ? ...esti obligat sa ne arati un anumit DRUM ? Noi romanii asa vorbim cind ne deranjeaza ceva ....tu incerci sa ne-ndreptzi spre ORDINI MONDIALE ....ca poate asa vine leafa la tine ....ok... dar lasa-ne si pe noi sa oracaim .....daca nu .....oracaie tu singur ......

IMGB  •  8 octombrie 2018, 3:19

Comentariile mele asteapta moderare ...... las-o *** de moderare .... lasa-ne sa vorbim liberi moshule ! Romania e sau nu LIBERA ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

stefan  •  8 octombrie 2018, 3:19

să râdem cu tolontan. păi absenteismul nu e toleranță, nene, și-apoi votul, oricare-ar fi el, e unul pentru hermeneutică, nu pentru salvarea sufletului sau damnare (variantele bigotă și hipsterească, ambele la fel de toxice)

IMGB  •  8 octombrie 2018, 3:21

Am scris las-o drea Q de moderare ...... *** ..... e un cuvint interzis sau vulgar ? Bai aia d'acolo .... treziti-va !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Fabiansky  •  8 octombrie 2018, 3:26

Un text bine punctat la care eu as mai adauga: Nu am cum sa imi amintesc ce s-a intamplat in Sodoma si Gomora pentru ca nu am fost acolo si pentru mine dupa 3 ani de studiu teologic si 2 ani de master filosofic 90% din textul biblic sunt povesti cu talc care trebuiesc interpretate altfel decat literal dar totusi sunt transmise de catre oamenii religiosi din generatie in generatie pentru a conduce si manipula prin frica. Si ce s-a intamplat in Grecia nu e dovada maniei lui Creatorului Universului ci poate mai degraba a fost mana unor oameni rau intentionati care care prin tactici paramilitare au vrut sa dovedeasca ceva si se pare ca au reusit, anume incapacitatea administratilor locale de a gestiona tara.

Roman Sadea  •  8 octombrie 2018, 3:31

Sa moara si capra vecinului a castigat! Bravo baieti, si fetite tot asa. Pt Tolo: Nu asta inseamna spirit crestin. Nu PSD, nu Biserica, nu opozitia ar fi castigat, ci noi, ca popor., daca demonstram ceva. Am demonstrat ca noi ca popor nu suntem in stare decat sa ne punem bete in roate unui altuia cu mare succes. Poate va amintiti bancul cu Iadul unde la cazanul cu ramani nu statea nici un drac de paza. Asta a fost, este si va fi Romania si din aceasta cauza pleaca oamenii, nu din cauza PSD, sau a coruptiei sau alte baliverne inventate. Cine are cap sa gandeasca bine, cine nu, Dumnezeu cu mila.

Ion  •  8 octombrie 2018, 3:41

Domnul să se milostivească cu poporul român! Dacă citim cu atenție în Epistola către Romani cap. 1; 21-28(recomand să se lectureze tot capitolul întâi)vom putea înțelege motivul pentru care unele persoane au aceste orientări sexuale. Cât privește referendumul din zilele de 6-7 oct. a.c. s-a scris o altă filă din istoria acestui neam, pătată cu sânge nevinovat! De copil/ii nenascuti! Lipsa credinței a favorizat vrăjmașul iar Duhul Sfânt a luminat pe cei care trăiesc cu adevărat în Duh. Prea puțini însă..Sursele de informare au fost indeajuns pt a se lua decizia corecta de a ieși la vot. Nepăsare multă. Acum dacă vom fi sau nu osândiți, când ori cum, doar Bunul Dumnezeu știe când/cui va mai trimite Harul Său peste creația Lui! Dragostea Sa este mare și voia Îi este să ne salveze pe toți cei păcătoșii, dintre care cel dintâi sunt eu! Vai de cei care nu au răspuns chemării la Nunta Mirelui când va sosi Ziua Judecății.. Poate că acest exercițiu va trezi conștiința adormită a unor persoane care au primit Sf. Botez și se numesc și ortodoxi dar care cu fapta sunt precum păgânii. Domnul să ne călăuzească după voia Sa! Să mă iertați fraților dacă am spus ceva care să vă necăjească!

pt Iod  •  8 octombrie 2018, 4:04

Aici nu era vorba de PSD, da vorba unei cucone din PNL (culmea): Atat ne duce capul.

Aurel  •  8 octombrie 2018, 4:17

" Poți să prostești unii oameni tot timpul și toți oamenii un timp, dar nu poți să prostești toți oamenii tot timpul!" - Abraham Lincoln.

Cris  •  8 octombrie 2018, 4:32

***. Nu era nevoie de camera ascunsa pt ca preotul nu vorbea în beci, fie el și "domnesc" dar ce sa vezi suna a mare realizare. Și multe alte frânturi de adevăr ai rostit aici dar nu mai are rost sa îți acord timpul meu.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Romil  •  8 octombrie 2018, 4:32

Am făcut eforturi supraomenești pentru a citi gazeta de-o vreme-ncoace, dar nu mai merită efortul !!! Un articol atât de josnic n-am citit demult !!! Are dreptate @Bogdan •8 octombrie 2018, 23.51, este neapărată nevoie de oglinda conștiinţei ... atâta câtă mai este !!! Iertare pentru duritatea cuvântului, dar nu pot suporta demagogia !!!

Mihnea Costin  •  8 octombrie 2018, 5:19

Buna seara lume, Ok ,au fost doar 20,5% de romani la vot! Intrebarea intrebatoare care nu se spune nicaieri si sa da doar cu presupusul,care au fost cotele intre DA si NU? Ar fi foarte interesant sa cunoastem si cum au votat cei 20,5%. Credeti ca am avea o MARE surpriza???

johnnyd  •  8 octombrie 2018, 5:39

fiecare voteaza sau sta acasa, problema lor. romanii inca nu inteleg ce se intampla in tarile nordice, uk, franta etc. vor vedea pe propria lor piele si a copiilor lor si le va parea rau insa va fi prea tarziu. din pacate USR e o mizzerrie mai stilata si cu o panglica mai frumoasa insa exact ca si celelalte partide.

IO FIUL OMULUI  •  8 octombrie 2018, 5:52

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

IO FIUL OMULUI  •  8 octombrie 2018, 6:01

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu DUMNEZEU şi DUMNEZEU era Cuvântul. Acesta era întru început la DUMNEZEU. Toate prin EL s-au făcut; şi fără EL nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru EL era Viaţă şi Viaţa era Lumina oamenilor. Şi Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la DUMNEZEU, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină”. (Evanghelia după Ioan Capitolul 1; Versetele 1 – 8)

IO FIUL OMULUI  •  8 octombrie 2018, 6:14

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai  •  8 octombrie 2018, 6:49

Ce s-a ajuns din tara asta - absenteismul sa fie clamat ca o victorie a unei tabere politice, culmea intr-un referendum care nu are legatura cu politica.

Dinca Vasile  •  8 octombrie 2018, 7:01

Multi vorbesc cu ura! Arunca vina pe oricine, numai sa zica ceva! Nu a confiscat nimeni nimic! Popii nu au pus corect problema, atunci cand au facut listele pentru referendum!!

dan b  •  8 octombrie 2018, 7:27

Asta cu gonitul copiilor la munca in strainatate a devenit chiar un slogan. Pai nu ne uitam noi cu jind inainte de 89 la sarbii care plecau de voie la munca in germania, se intorceau cu mercedes si-si faceau vile. Asta ne-am dorit si am obtinut. Sunt si care pleaca pentru un job cu adevarat interesant sau pentru afaceri insa majoritatea presteaza munci ce ar fi in tara sub demnitatea lor. Concluzia: nu i-a gonit nimeni, au plecat singuri, pentru ca asta si-au dorit. Daca ai chef de munca poti castiga si in Romania 1000 de euro pe luna si daca mai pui si diferenta cu costurile vietii te apropii de strainatate. Insa mirajul si aroganta cand vii acasa cu numere de Germania la masina...

Filbert  •  8 octombrie 2018, 7:30

Tolo, vestea buna e ca, desi pe mai toate celelalte site-uri troll-ii referendisti au amutit si isi consuma fierea, tie iti umplu in continuare blog-ul cu *** pseudo-crestine...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Observator  •  8 octombrie 2018, 7:33

Ervin,subscriu celor scrise de tine:un comentariu scurt si concis care ma face sa sper ca sunt destui oameni in țara mea ce pot schimba vremea si vremurile!

maria  •  8 octombrie 2018, 7:58

daca eram democrati si nu ne ocupam doar cu laturi pe facebook mergeam 90% la vot si spuneam ca nu vrem modificari. Asta inseamna oameni care se preocupa si isi expima optiunea.

Abu  •  8 octombrie 2018, 8:06

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Laurentiu  •  8 octombrie 2018, 8:09

Biserica a pierdut. Miza era doar a sa. Demagogic , de neinteles ,cand in sanul sau gasim homosexualitate si pedofilie. [vezi episcop de Husi si nu numai ] Nu aruncati cu pietre totusi in crestinism ! Isus a spus ca biserica lui nu e din asta lume. Astfel miile de turle umplute pana la refuz de dorinta de marire , de putere , de inavutire , ale cui sant ? Pe cine glorifica ?

Diet_capitalism  •  8 octombrie 2018, 8:13

BOR n-ar trebui finantata de stat, PSD a varsat miliarde in poala lui PF Daniel si... ce a iesit? Nimic, sunt bani aruncati pe fereastra, nu avem scoli, nu avem spitale, nu avem autostrazi, deci e momentul sa nu mai finantam BOR si sa le "cerem lor ajutorul". #taxatiBOR

Razvan  •  8 octombrie 2018, 8:13

Imi pare rau sa va dezamagesc, dar multi romani nu au mers la vot datorita psd ului, nu unui spirit de asa zisa toleranta...A scris corect Moise ca acum orice atinge dragnea se ofileste. Pe de alta partea stiu multi oameni care s au oprit la intrebarea neclara de la referendum desi art 7 legea 3/2000...Asta e cand folosesti google doar partial. O zi buna.

Cătălin Tolontan  •  8 octombrie 2018, 8:14

@Razvan: intelege ce spuneti, nu as transforma tot ce se intampla in tara asta in pro si contra Dragnea. O societate e mult mai complexa, are multe repere si linii de fractura, un om nu e determinant. Mai degraba, fiecare om conteaza, ceea ce e exact inversul ideii ca decidem tot in functie de Dragnea.

Ciprian  •  8 octombrie 2018, 8:20

Încă odată, dacă mai era cazul, cetățenii români nu s-au lăsat prostiți și manipulați de niște politicieni profund corupți, care n-au absolut nimic cu cele sfinte, și de niște preoți, cu numele, care adeseori au șocat, cel puțin pe mine, cu discursul lor brutal și lipsit de orice valoare creștină. S-a dovedit încă odată că, simpli oameni nu au achesat la mârșăvia unora dintre factorii de decizie, care au dorit să-i asmută pe unii împotriva altora, la care a participat din păcate și preoții. Vă spun sincer, frecventez biserica cât pot de des, intrând astfel în contact cu enoriașii, în ultimele săptămâni, mulți dintre ei s-au arătat profund dezgustați de atitudinea preoților, spunând că nu vor participa la acest vot, vot ce nu-i reprezintă, care nu este pentru ei, ci pentru anumite interese care n-au nimic în comun cu valorile sfinte și cu numele lui Dumnezeu. Da, este o mostră de toleranță, de raționament și de normalitate și un vot de blam la ordinarele manipulări și intoxicări servite de factorii implicați în organizarea referendumului, de la începutul campaniei. Situația de astăzi este identică celei de vineri, nu s-a schimbat absolut nimic, nu vin homosexualii să fure copiii nimănui, nu vin să ne cotropească și nu vin să ne fure preoții onești și dedicații celor sfinte! Ei sunt cu ale lor și așa vor rămâne și așa ar fi rămas chiar dacă referendumul ar fi trecut, noi vom rămâne cu ale noastre, iar țara cu aceleași probleme majore în toate domeniile vitale societății! Este încă o palmă dată de divinitate celor ce au încercat să folosească numele lui Dumnezeu și valorile creștine pentru a-și atrage anumite foloase sau privilegii!!! Dumnezeu este Unicul care ne poate judeca, condamna sau mustra, nicidecum noi, unii pe alții!

GHe  •  8 octombrie 2018, 8:26

"Pe Dumnezeu îl cunoaștem prin iubire." Prin iubirea creatiei, nu a pacatului.

Alexia  •  8 octombrie 2018, 8:49

Exista un proverb romanesc:"Daca intri in laturi te mananca porcii!"Biserica trebuia sa stea de o parte de aceasta problema sa se ocupe de cele sfinte nu de cele pamantesti!In toate bisericile din Romania s-au citit circulare de indemn la vot cu trimiteri la tablouri... medievale!Pacat ca prelatii nu au citit povestea lui I.Creanga...cea cu drobul de sare!Daca citeau DEX-ul vedeau ca "soti" insemna barbat si femeie!Niciodata UE nu va putea impune unui stat suveran membru reglementari ce tin de relatiile de familie!Aceasta competenta apartine doar statului suveran[ nu este partajata cu institutiile supranationale nici nu apartine acestora!]Mai cititi dragi prelati si legislatie europeana!Statistic, pana acum cati copii au fost adoptati de cupluri de acelasi sex?Cate casatorii au fost oficiate intre persoane de acelasi sex?NICIUNA!S-a dovedit ca poporul este mai destept decat conducerea bisericii si mai intelept decat clasa politica...de tot rasul!

Alex  •  8 octombrie 2018, 9:11

Salut Tolo... esti pe langa subiect... prezenta slaba la vot se explica prin faptul ca psd ul nuba dat galetile cu zahar si ulei tzaranilor.. haha.. neam de ***.. nu e nici o lectie.. tot noi suntem... acei medievali nefericiti

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Baitan Viorel  •  8 octombrie 2018, 9:14

Bunaziua. Eu unul, nu am fost prezent la vot din simplul motiv ca totul, incepand si terminand chiar cu formularea buletinului de vot ( pasajul: sunteti de acord sa modificati constitutia din forma ei actuala?), m-a dus cu gandul la o conspiratie macabra a clasei politice *** pe care am votat-o si pe care, de altfel, ne-o meritam. In cazul unui "DA" unanim, ar fi avut in mana un instrument foarte puternic, si anume Vointa Poporului, pe care cu siguranta l-ar fi folosit in mod incorect. Pai se asteptau ca poporul sa le dea mana libera sa schimbe ce vor ei in constitutie??? Nu am ajuns chiar atat de ignoranti!!!!. Au facut campania cu familia dar pe buletinul de vot au cerut doar schimbarea constitutiei. Prea genereal a sunat intrebarea. Cu siguranta sunt si altii care subscriu, nu? Nu merita aceasta clasa politica de azi sa aiba constitutia pe mana.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează