Ursul

În România există un reflex public de ostilitate la adresa oricărei acţiuni în sprijinul normalităţii

vineri, 9 mai 2008, 8:21

În România există un reflex public de ostilitate la adresa oricărei acţiuni în sprijinul normalităţii

Mircea Cărtărescu a scris ieri în Evenimentul zilei un text cît o Constituţie. Esenţa: România e împărţită în două. Dar nu geografic sau după nivelul de dezvoltare.

Nu există o Românie urbană şi o Românie rurală. O Românie tînără şi o Românie bătrînă. O Românie angajată la stat şi alta a antreprenorilor. O Românie bogată şi o Românie săracă. Sau există, însă nu ele sînt importante. Ci altceva.

România se divide dureros în ţara oamenilor egali şi ţara celor care au puteri nelimitate, care-i ridică deasupra concetăţenilor lor.

Priviţi! Fotbalul taie ca un laser hotarul dintre aceste două lumi. Becali îi face „papagali” pe procurori, decide ce e moral şi imoral şi nu recunoaşte legile fotbalului decît atunci cînd îi convin. Cu siguranţă, finanţatorul Stelei nu e cel mai mare vinovat. El măcar a făcut şi lucruri bune. Destule, inclusiv pentru fotbal.

Dar el e cel mai vizibil exemplu al bunului plac care acţionează paroxistic într-o ţară bolnavă. Becali e Voievodul-Fac-Ce-Vreau.

Şi acum, întrebarea. Dacă ne deranjează acest lucru, dacă ne simţim umiliţi într-o ţară cu două rase, cea a stăpînilor şi cea a oamenilor obişnuiţi, de ce, ori de cîte ori statul acesta imperfect încearcă să facă ceva, prin justiţie, prin DNA sau prin guvern, noi îi pulverizăm mental orice şansă? De ce ţinem cu ursul care ne sfîşie fiecare zi din cîte mai avem de trăit?

Comentarii (490)Adaugă comentariu

presa de r.ahat  •  10 mai 2008, 13:29

cata nesimtire la domnul tolo….asta-si bate joc de noi.de ce nu raspunzi,mituitorule de echipe nationale?

pt caine  •  10 mai 2008, 13:31

si daca si-a schimbat atitudinea,atunci este absolvit de darea de mita?nu mai vb prostii ca rad si caprele lui taher de tine.

17 elfsborg  •  10 mai 2008, 13:33

ma cane,adica daca si-au schimbat „atitudinea”,nu mai raspund in fata legii?si daca si-au schimbat atitudinea,de ce nu fac public acest fapt?’

x  •  10 mai 2008, 13:42

Esti o rusine pentru presa de sport domnule Tolo … mai bine te lasi de meserie

asteri  •  10 mai 2008, 13:49

este un abuz inimaginabil la care suntem supusi toti stelistii.un linsaj mediatic generalizat si bine concertat de cei care si-au facut un scop in sine din denigrarea echipei STEAUA.trebuie sa strangem randurile si sa nu ne fie frica sa ne manifestam atasamentul de echipa iubita prin argumente,lucid,fara actiuni care sa le dea apa la moara dusmanilor.este inca un moment greu,unul ce se alatura altor episoade din istoria recenta a echipei STEAUA in care toate performantele inca neegalate de nici o echipa de club de la noi au fost denigrate si aruncate la cosul de gunoi de niste oameni fara creier,dar purtatori de cap.

simy  •  10 mai 2008, 13:50

PT CA DIACONU A LUAT TITLUL MONDIAL BECALI I-A DAT UN PLIC SI UN TABLOU.RECOMPENSA PT VICTORIE.
TOT MITA E ????????

unguru` bulan  •  10 mai 2008, 13:53

domnule tolontan asteptam un raspuns referitor la
meciul finlanda-cehia cand ati vrut sa MITUITI echipa finlandei.revedeti interviul luat lui sami hyypia in care s-a ridicat aceasta problema ,iar el a spus ca poate in romania se obisnuiesc astfel de practici.rog DNA sa se sesizeze.
marian iancu sa rezolve mai intai problema semnaturilor false si apoi sa vb de STEAUA.multumesc.

Ciprian  •  10 mai 2008, 13:54

De ce tinem cu Ursul…? Raspunsul mi se pare unul simplu insa factori ce il determina – atat de indepartati de adevarata valoare, pentru mine cel putin, sunt greu de acceptat.
Traim intr-o lume a superficialului, a intereselor si a banilor. Fotbalul se incadreaza in acelasi tipar, ne mai fiind de mult un sport, o activitate placuta, un specatcol, de care lumea(daca nu familia, macar tatal cu fiul)sa se poata bucura in liniste la stadion.
Astazi,pentru unii precum Martinel din Athos fotbalul este decat o prada exprimata in unitati calorico-monetare, iar pentru altii este faima si mandria de a juca in Liga Campionilor vorba aceea:”interzisa ciorilor”.
Raspunsul e simplu deci: Pentru ca asa vor si ei!
Sa ramana ei cu rezultatele si cu gloria, eu unul prefer sa raman cu amintirea unui meci frumos, a unei faze minunate, ori a indarjirii cu care favoriti ii doresc victoria. Ne-am indepartat prea mult de la ce inseamana fotbal si bucuria de a-l juca sau a-l aprecia.
„Mai bine o bara frumosa decat un gol urat” 🙂

Apopos domnule Tolontan, astazi am avut placerea sa joc altaturi de dumneavoastra si pot spune decat ca va pricepeti cu mingea aproape la fel de bine precum cu pixul. Frumos meci 🙂
Respect.

Radu  •  10 mai 2008, 13:56

Domnul Tolontan dati un raspuns mai repede ca deja ati pierdut o gramada din cei care aveau o parere buna despre dumneavoastra. Sunt convins ca vedeti ce se scrie pe blog.

Nepostand nici un raspuns pe propriul blog, dati dovada de lasitate.

Catalin Tolontan = las, ipocrit, jurnalist platit, persoana fara caracter etc.

fantoma lui pruteanu  •  10 mai 2008, 13:57

si pot spune decat ca va pricepeti”
frumoasa exprimare!

ciprian care n-a jucat fotbal cu dv  •  10 mai 2008, 13:58

domnule tolontan asteptam un raspuns referitor la
meciul finlanda-cehia cand ati vrut sa MITUITI echipa finlandei.revedeti interviul luat lui sami hyypia in care s-a ridicat aceasta problema ,iar el a spus ca poate in romania se obisnuiesc astfel de practici.rog DNA sa se sesizeze.
marian iancu sa rezolve mai intai problema semnaturilor false si apoi sa vb de STEAUA.multumesc./

Florin M  •  10 mai 2008, 14:00

Intrebarea dvs. , salutara si de bun-simt , pare (sau chiar este…) retorica. Un posibil raspuns , totusi , ar fi : poate ca nu ne-am debarasat de mentalitatea de slugi si inca ne multumim cu firimiturile si gogoritele venite dinspre…ursi. Democratia este , din pacate , pentru multi dintre noi , o utopie…

gogu martalogu  •  10 mai 2008, 14:01

rugam pe cei care inca nu stapanesc limba romana sa se abtina de la orice fel de comentarii.din bun simt…

gogu martalogu  •  10 mai 2008, 14:02

ma refer la acest ciprian vanghelie:)))

fantoma lui pruteanu  •  10 mai 2008, 14:03

rugam pe cei care nu stapanesc limba romana,[virgula]…..ai priceput gogule?

Cornel  •  10 mai 2008, 14:06

Raspunsul la intrebarea d-voastra cum ca ne facem singuri rau este foarte simplu domnule Tolontan. Ziaristii in cea mai mare parte sunt oameni cu venituri medii spre mici. De ce sa mearga el cu Dacia in loc sa mearga cu Mercedesul? De unde Mercedes? De la moguli, de la oligarhi si alte astfel de specimene. Judecata lui este in felul urmator (specifica Bucuresteanului smecher) : ma doare pe mine in spate de cretinii care ma inconjoara, niste fraieri, mie sa-mi fie bine ca n-am 2 vieti, s-o traiesc ca lumea pe asta pe care o am. Patriotismul nu se preda la scoala de jurnalism. Sincer nu vad solutia pentru a-i face pe jurnalisti sa informeze corect cititorii. Si daca le mai da statul o prima de sinceritate (desi n-o va face in vecii vecilor, statul fiind cel mai mare hot) mogulii vor baga fise si ei de mai mare valoare. Ma gandeam sa se infiinteze un premiu pentru cel mai corect jurnalist care sa constea si in bani, un fel de Pulitzer, poate ii mai aduce pe drumul cel bun.

gogu martalogu  •  10 mai 2008, 14:10

fantoma lui pruteanu-sunt sigur ca si tu esti cel putin var cu numitul vanghelie:)))mai pune mana pe carte si ai sa vezi ca semnul de punctuatie numit virgula nu se utilizeaza niciodata intre subiect si predicat si nici inainte de verb la forma activa.astept scuze.

marius din iasi  •  10 mai 2008, 14:11

Oamenii obisnuiti, cei ce respecta legile, ce ce muncesc de la 9 la 6, majoritatea tacuta, „fraierii” asa cum mai sunt numiti, nu tin cu ursul. Problema e ca printre cei egali sunt si destui prosti, care tin cu ursul, pe care-i citesti pe forumuri sustinand cu ardoare un politician sau altul, care se eticheteaza „pro” sau „antibasescian”, etc. si care vor considera ca Becali este un om bun, un exemplu, pentru ca face multe pomeni si vorbeste mult despre D-zeu. Oameni prosti vor exista tot timpul, fara ei nu pot exista stapanii.

fantoma lui pruteanu  •  10 mai 2008, 14:15

si care-i predicatul?sa?imi cer scuze ca n-am stiut ca esti stelist.si altul e subiectul.nesimtirea lui tolonta.

eu  •  10 mai 2008, 14:16

domnule tolontan asteptam un raspuns referitor la
meciul finlanda-cehia cand ati vrut sa MITUITI echipa finlandei.revedeti interviul luat lui sami hyypia in care s-a ridicat aceasta problema ,iar el a spus ca poate in romania se obisnuiesc astfel de practici.rog DNA sa se sesizeze.
marian iancu sa rezolve mai intai problema semnaturilor false si apoi sa vb de STEAUA.multumesc!

dudu  •  10 mai 2008, 14:17

si tu ai vrut sa faci dovada ca esti primul dintre ei.probabil pt ca respecti prea mult legile sau pt ca muncesti prea mult …de la 9. la 6.vezi sa nu ti se aplece de atata munca.relax,take it easy-nu fi scortos ursuletule,intr-o zi vei schimba si tu statutul de sclav in cel de stapan.

pinto » Blog Archive » Care din actiuni au fost morale domnule Tolontan?  •  10 mai 2008, 14:18

[…] Ursul9 Mai, 2008 | Catalin TolontanÎn România există un reflex public de ostilitate la adresa oricărei acţiuni în sprijinul normalităţiiMircea Cărtărescu a scris ieri în Evenimentul zilei un text cît o Constituţie. Esenţa: România e împărţită în două. Dar nu geografic sau după nivelul de dezvoltare.Nu există o Românie urbană şi o Românie rurală. O Românie tînără şi o Românie bătrînă. O Românie angajată la stat şi alta a antreprenorilor. O Românie bogată şi o Românie săracă. Sau există, însă nu ele sînt importante. Ci altceva.România se divide dureros în ţara oamenilor egali şi ţara celor care au puteri nelimitate, care-i ridică deasupra concetăţenilor lor.Priviţi! Fotbalul taie ca un laser hotarul dintre aceste două lumi. Becali îi face “papagali” pe procurori, decide ce e moral şi imoral şi nu recunoaşte legile fotbalului decît atunci cînd îi convin. Cu siguranţă, finanţatorul Stelei nu e cel mai mare vinovat. El măcar a făcut şi lucruri bune. Destule, inclusiv pentru fotbal.Dar el e cel mai vizibil exemplu al bunului plac care acţionează paroxistic într-o ţară bolnavă. Becali e Voievodul-Fac-Ce-Vreau. […]

gogu martalogu  •  10 mai 2008, 14:19

sintaxa frazei prietene.calsa a 6-a.sa …cer e verbul.subiectul e subinteles.of,of.

laur  •  10 mai 2008, 14:24

va rog cititi aici ! ***(spam publicitar)

Jan  •  10 mai 2008, 14:27

Nu, eu sunt uimit de ceea ce se intampla la ziarul asta. Adica Voiculescu da bani, ii plateste pe astia ca sa-l laude pe Cartarescu ? Pe Basescu ??? Nu, dar e de necrezut. Plus ca mai publica si animalul ala de Traian Ungureanu !!!

asteri  •  10 mai 2008, 14:29

eu-esti cel mai tare.domnule tolontan,acum chiar asteptam un raspuns.

AlbAlbastru  •  10 mai 2008, 14:35

Stalin si Poporul Rus
Pe Stelutza ne-au adus…
…si de atunci din ‘47, cei de la cimitir o tot tin intr-o minciuna, hotzie si fals…

Daniellone  •  10 mai 2008, 14:35

Imi cer scuze ca repet ce au mai spus si altii. Dar, daca Becali ar trebui sa faca puscarie pentru acest eveniment, atunci, dumneavoastra, domnule Tolontan, ar trebui sa-i fiti coleg de celula. Va rog mult sa explicati diferenta dintre mita pentru U Cluj si mita pe care ati oferit-o jucatorilor Finlandei acum 3 ani. Multumesc anticipat pentru raspuns!

tatalin colontan  •  10 mai 2008, 14:37

Cotidianul Marca scrie în ediţia de azi că Recreativo Huelva (locul 17, 40 de puncte) şi Osasuna (locul 18, 40 de puncte) vor oferi o primă celor de la Real Madrid în cazul unui succes al „albilor” în deplasarea de la Zaragoza (locul 16, 41 de puncte), în etapa a 37-a .

propun retrogradarea realului si punerea sub acuzare a lui calderon pt luare de mita.ATENTIE DNA.

dario  •  10 mai 2008, 14:37

tolontane esti de o ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)
si voi ziaristilor care il condamnati deja pe gigi sunteti Prosti – cu „P” mare!!! ia cititi mai bine definitia de la darea de mita….”fapta functionarului…”…pai ce gigi e functionar? ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)?…sau fotbalistii de la u cluj…sau conducerea clubului…sunt functionari?…nu sunt angajati ai unei societati comerciale?
sunt functionari la stat?…bagati-va mintile in cap si puneti mana pe carte si cititi…
si daca gigi a decis sa premieze o STARE DE NORMALITATE…ACEEA DE A JUCA CORECT….il condamnam deja…pt ca a sprijinit NORMALITATEA?!!!
sunteti batuti rau in cap si voi si aia de la DNA
mana pe carte….

alb albastru  •  10 mai 2008, 14:38

craiova risca sa ajunga in b dupa vizita lui mititelu la vestiare.stalin si ….

dario  •  10 mai 2008, 14:41

in concluzie…nu s-a comis nici o infractiune pt ca lipseste calitatea de subiect activ la darea de mita!!!
analfabetii aia de la DNA ar trebui sa stie asta…se invata in anul 2 la Drept la penal special. da avem parte numai ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat)in posturi in care nu au ce cauta pt ca sunt slab pregatiti!!!

vamananc  •  10 mai 2008, 14:48

in nici un caz nu-i voi lua apararea lui becali ,insa in acest caz nu este decat un joc de imagine al dna ului!!!!
becali greseste aproape zilnic prin declaratii care nu isi au rostul si denota o megalomanie accentuata.dar de la a oferi o prima celor de la u cluj pentru A CASTIGA un meci si a-l acuza de dare de mita este o cale lunga pe care doar procurorii romani o aleg!!!
si ma tem ca prietenia lui arpad paszkany cu basescu ii dauneaza grav sanatatii lui becali!!!
dna ul este o institutie care de foarte mult timp si-a pierdut credibilitatea prin anchete si dosare ce nu vor fi niciodata finalizate.
nici un nume greu nu a reusit dna ul de 6 ani sa aduca in fata judecatorilor!!!
in ceea ce-l priveste pe becali trebuie sa inteleaga ca exista o lege nescrisa a bunului simt ,iar comportamentul lui o incalca de multe ori cand apare in public!!!
tacerea este de aur spune un proverb …..

Cerebel  •  10 mai 2008, 14:49

Voi astia, „suporterii” astia stelisti de doi lei pentru cupe si flori… drojdia societatii din Romania… oameni de doi bani fara caracter onoare si corectitudine… meritati tzara pe care o aveti. Din pacate si noi ceilalti trebuie sa suferim pentru voi.
de ce atita vorba??? Becali a distrus fotbalul romanesc, a inventat „geanta cu bani”, cistiga de citiva ani NUMAI prin tilharii, minareli si dare de mita… u n infractor de drept comun si un ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) iar voi ii luati apararea??? La puscarie cu el si cu toti***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) ca si voi datorita carora Romania a ajuns rusinea Europei. Voi meritati sa traiti in grote si sa mincati numai ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) toata viata.

eu  •  10 mai 2008, 14:50

Federatia Româna de Fotbal îsi exprima pe aceasta cale ferma optiune de a nu participa în nici un fel la demersurile realizate de unele cotidiane românesti, vizând motivarea financiara a membrilor echipei nationale a Finlandei în perspectiva jocului de mâine, contra Cehiei, contând pentru ultima etapa a grupei 1, zona Europa, a preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2006. Este de la sine înteles ca FRF, aidoma tuturor componentilor echipei noastre reprezentative si a iubitorilor fotbalului din tara noastra, doreste din toata inima ca jucatorii nordici sa izbuteasca un rezultat care sa ne califice la jocurile de ‘baraj’ pentru Mondialul de anul viitor. Numai ca, pe de alta parte, aceasta dorinta legitima nu are voie sa implice, si nici nu implica din partea noastra, încalcarea celor mai elementare norme de fair-play si de respect. În acest context, FRF dezavueaza actiunile jurnalistice, realizate cu precadere de cotidianul ‘Gazeta Sporturilor’, care arunca o noua pata asupra imaginii internationale a fotbalului nostru…

AlbAlbastru  •  10 mai 2008, 14:56

Stalin si Poporul Rus
Pe Stelutza ne-au adus…
…si de atunci din ‘47, cei de la cimitir o tot tin intr-o minciuna, hotzie si fals

alb albastru  •  10 mai 2008, 14:57

craiova risca sa ajunga in b dupa vizita lui mititelu la vestiare.stalin si ….

dudu  •  10 mai 2008, 15:00

cerebel,probabil esti o capra dinamovista,o ceferitza ce inca isi mai aduce aminte cat de puternic a fost ***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat) muresan si de cel al cetateanului maghiar cu simt civic.inca iti mai da fiori.nebunaticule

alb albastru  •  10 mai 2008, 15:01

Imi cer scuze ca repet ce au mai spus si altii. Dar, daca Becali ar trebui sa faca puscarie pentru acest eveniment, atunci, dumneavoastra, domnule Tolontan, ar trebui sa-i fiti coleg de celula. Va rog mult sa explicati diferenta dintre mita pentru U Cluj si mita pe care ati oferit-o jucatorilor Finlandei acum 3 ani. Multumesc anticipat pentru raspuns!

cosmin  •  10 mai 2008, 15:07

sa fiu in locul lui gigi becali , daca ar fi santcionata steaua chiar si cu un punct , chiar si cu juma de punct chiar si cu un sfert de punct, as retrage jucatorii de la nationala , sa vad ce o sa faca romania fara radoi , goian sau dica. eu nu pot sa pricep cum poate fi neregulametar sa stimulezi o echipa sa joace , si sa fie regulamentare meciuri ca dinamo-cfr, cfr -rapid , sau cfr -gloria. poate imi explica si mie cineva.

mircea nicola  •  10 mai 2008, 15:16

pentru cosmin. Iti explic eu, cretinule. Esti dus rau cu pluta si, prin urmare, nu poti fi decat un stelist***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat). Iar daca behaitorul sef isi retrage toti limbricii de la nationala, nu va fi decat in favoarea fotbalului romanesc. Crapa linistit de ciuda,***(cuvinte banate din cauza limbajului necivilizat), ca ati pierdut titlul, hahalerelor !

asteri  •  10 mai 2008, 15:24

mircea nicola,stai linistit.cosmin a emis si el o parere.parca e democratie si libertate de exprimare.iar despre limbajul tau trivial nu pot decat sa remarc faptul ca esti un tip de cea mai joasa speta,o scursura.de altfel era usor de ghicit ca nu esti stelist.suntem vreo cateva clase peste voi-mereu superiori cum s-ar zice.cat despre faptul ca cfr a luat campionatul,nu e nici o problema.pana la al 23-lea mai au mult de muncit.cel putin 22 de ani:)))

alinutzu  •  10 mai 2008, 15:44

ca becali a contribuit in mare masura la starea de fapt a fotbalului romanesc,este adevarat,dar sa spui ca el este singurul sau cel mai mare vinovat,este o ineptie.sa nu transformam acest scandal sau sanctionarea stelei intr-un panaceu pentru vindecarea fotbalului romanesc,nu am face decat sa ne imbatam cu apa rece pana la urmatorul campionat,cand din nou vom asista la meciuri gen cfr-rapid,steaua-gloria buzau,poli tim.-ceahlau sau altele de aceeasi factura.

alex  •  10 mai 2008, 15:46

ma baieti, asemenea practici se fac peste tot in lume ! s-a facut si la nivel de echipa nationala, buun. d-lor ziaristi presed. de club etc cred ca pe undeva ati cam sarit in sus de bucurie ca ati gasit un nou motiv sa dati in dl Becali. ptr ce a facut l-a Steaua noi il iubim si v-a trebui sa faca 1000 de lucruri f. murdare ca sa ne putem supara pe el. noi milioanele de suporteri ai STELEI IL ADMIRAM , FACE PARTE DIN FAM NOASTRA SI DACA SE SCRIE CEVA URAT DE NEA GIGI SE SCRIE URAT DESPRE NOI !!!!
IN REST E NORMAL …SA SCRIETI PTR CA SUNTETI PANA LA URMA CAINELE DE PAZA AL DEMOCRATIEI . va inteleg dar intelegeti-ne si voi pe noi. care este gravitatea faptei ? ca s-a jucat fotbal ADEVARAT ?

catalin tantalau  •  10 mai 2008, 15:50

Scrii cele mai scurte articole.
Nu ai imaginatie sau ai un numar maxim impus de cuvinte ?

hultoana  •  10 mai 2008, 16:01

STEAUA e singura echipa din romania care a ajuns in C.L.pe merit dupa tururi preliminare,e prima echipa din Romania care a intrat in grupele cupei UEFA,e prima echipa care a ajuns in primavara cupelor europene dupa 89,e singura echipa din Romania care a ajuns in semifinalele cupei UEFA dupa 89.Cei care contesta valoarea si corectitudinea STELEI si spun ca au facut blaturi,sa mai citeasca odata ce e scris mai sus.GIGI BECALI e primul om care a vorbit de liga campionilor si toti rideati de el,e primul om care a vorbit de primavara europeana si rideati de el,e primul om care vorbea de cistigarea cupei uefa.Eu va cred ca nu mai puteti suporta superioritatea stelei dar va intreb de ce umblati cu astel de treburi murdare?Ati mai facut-o odata in 1998 si ce a-ti rezolvat ? Ati adus coeficientul uefa aproape 0.Felicitari CFR pentru calificarea in grupele C.L.,e mare performanta sa ajungi acolo inaintea dinamovistilor si a rapidistilor.

Nero  •  10 mai 2008, 16:08

da nu mi se pare grav sa stimulezi o echipa sa joace corect.. ar trebui sa fie in regulament!
gata campionatul s-a incheiat asa ca HAI ROMANIA!!!!!!!!

stelist  •  10 mai 2008, 16:08

becali a cumparat steaua si ii terfeleste numele prin noroi dupa propria pofta.
cei peste 50% din suporterii din romania ce tin cu steaua au ajuns sa tina cu steaua nu pentru becali ci pentru cinstea ce a facut-o steaua pentru roamnia si pentru faptul ca a reusit de multe ori sa scoata oamenii in strada DE BUCURIE. cati se pot lauda in romania ca au facut asta.
BECALI NU ESTE ACELA_SI LUCRU CU STEAUA.
sper sa il vad la puscarie cat de curand.

romanObosit  •  10 mai 2008, 16:09

Nu e greu de raspuns. Pentru ca statul nu are legitimitate! De ce nu are statul legitimitate? Pentru ca Iliescu a chemat minerii si nu politia. Pentru ca Vacaroiu a mintit ca rezolva toate problemele in spiritul egalitatii, si doar a permis unora sa se imbogateasca. Pentru ca altii si altii au intarziat cu ani reformarea societatii. Pentru ca un prim ministru ia „foloase necuvenite” si legea nu se poate aplica. Pentru ca un colonel face un accident cu morti si nu se intampla nimic.Pentru ca toata lumea da spaga, pardon cadouri, ca altfel n-are garantia ca actiunea comandata este indeplinita. Pentru ca poporul nu e prost, el simte istoric ca probabilitatea ca actiunea statului sa fie reala e minima. Adica, desi ar fi foarte de acord cu curatenia in fotbal, banuieste ca DNA este acolo SI cu alte scopuri, fara sa respecte egalitatea in fata legii, prezumtia de nevinovatie, etc. Da, da, chiar si criminalii in serie trebuie pana la condamnare sa beneficieze de protectie juridica. Si pentru ca DNA n-a prins inca pe nimeni, ceea ce vrea sa spune ca sau sunt incompetenti sau interesati.Si pentru ca este foarte greu de crezut ca intr-o Liga pervertita, intr-un organism viu, alte competitoare sunt mai presus de banuiala. Si ca este absurd sa pui sub supravegherea SRI manarille din fotbal!
Statul roman este in continuare expresia unor interese private.Inainte erau secretarii de partid pana la caisa, apoi au fost baronii politici si curtea lor fesenistoida, acum a venit randul baronilor economici.
Nimic nu spune mai mult despre impotenta statului ca Teatru cu mascati. Pe vremea lu caisa doi militeni de la economic arestau o fabrica intreaga. In SUA Revenu service este mai tare ca FBI, daca esti pe lista, mai bine te predai. Numai la Romanica s-au dus cateva zeci de mascati si procurori sa ce? Doi politisti ar fi fost de ajuns intr-o tara civilizata, unde legea e mandatul si nu muschiul mascatilor. Mai e mult pana departe. Sa recunoastem ca am progresat, nu mai vine nimeni sa puna flori in fata teatrului!

Nero  •  10 mai 2008, 16:10

APROPO CUM E CU SCHIMBAREA posesorului biletelor la euro? chiar tiparesc astia numele pe bilete? stie cineva?

Comentează