TOLO.RO
TOLO.RO
joi, 15 septembrie 2011, 1:35
Mihai şi Maria, cuplul pentru care anii şi timpul vor curge altfel decît şi-au imaginat
Mulţi oameni şi-au promis că se vor gîndi măcar un pic diferit la priorităţile vieţii după ce-au aflat ce a păţit şi cum gîndeşte Mihai Neşu, fotbalistul paralizat de 4 luni. Dar cum arată o schimbare?
Puştiul aşteaptă calm în zona liftului galben. Traseele de acces din clinica De Hoogstraat sînt colorate diferit, cu vopsele puternice de parcă cineva s-ar fi jucat cu nişte cuburi uriaşe, pe care le-a presărat ca să reimagineze lumea.
Băiatul de 14 ani vorbeşte cursiv engleză, precum majoritatea olandezilor. Acum trei ani şi jumătate l-a lovit în plin o maşină. Au urmat paralizia şi depresia, ea însăşi paralizantă.
Zburînd pe planeta Reach
“Încet, încet, am ieşit din tristeţe”, spune el. “A fost mai greu asta decît să-mi revină simţurile. Mişc o mînă şi jumătate”, spune cu mîndrie. Picioarele sînt inerte.
Băiatul vine la clinică pentru control şi pentru sesiuni de terapie fizică. Acasă se joacă pe Xbox în reţea. “Am rămas cel mai bun! Abia pot să ţină paşii colegii cu mine în Halo: Reach”.
Acţiunea se desfăşoară în 2552 şi avatarul de pe ecran al puştiului zboară sub cerul luminat de soarele roşu. Aleargă, sare, trage, e nemilos şi nobil. Încearcă să salveze planeta şi omenirea de invadatori. Pe fundal, cele două luni lucesc într-un halou de lumină.
Există oameni care l-au ajutat să-şi schimbe gîndurile? Există, îşi aminteşte că la un moment dat au venit chiar aici, la De Hoogstraat, eroii săi, fotbaliştii de la FC Utrecht.
La început, aluneca din scaun
Un etaj mai sus, Mihai Neşu se gîndeşte, închizîndu-şi uşor ochii. “Da, aşa e. Am fost în vizită la clinică, împreună cu echipa. Chiar aici erau copiii paralizaţi”.
“Încearcă să ridici frîna de la pat, te rog! De acolo, de jos”. O singură clapă acţionează toate frînele. Acum, tu sau asistenta, din picioare, puteţi împinge uşor patul, cu un deget, aşa cum mişti un joystick.
La ieşirea din salon, cîteva scaune cu rotile stau aliniate pe partea stîngă, înghesuite unul în celălalt. “Ăsta-i al meu”, spune Neşu, în timp ce e condus cu patul. “La început am avut un scaun care nu era dimensiunea mea şi, pentru că nu-mi puteam mişca nimic, nici măcar gîtul nu mă susţinea, alunecam mereu din el. O fost nasol! Da’ acum am un scaun bun, îl conduc cu mîna dreaptă, atît cît pot să o mişc, chiar şi fără să-mi controlez degetele”.
Întunericul de afară priveşte prin geamurile mari, de sus pînă jos, ale clinicii. “Dacă închid oamenii ăştia pe aici, vorbesc cu ei să-ţi dea şi ţie un pat în salon ca să mai putem vorbi”, glumeşte Mihai. Sau poate nu.
Zîmbetul doamnei de la recepţie
Ce ar face oamenii în locul acesta? Ce ar face dacă s-ar trezi în trupul copilului călcat de maşină, în mintea fotbalistului accidentat la antrenament – “ce simplu a fost, jucam un 4 contra 4, m-am ciocnit cu putere de un coechipier şi gata!” -, ce ar face dacă doamna amabilă de la recepţie, în loc să-ţi cheme un taxi, ar zîmbi şi ar închide uşile clinicii?!
Ce ar face un om întreg dacă, fără voia lui, “nu mai ai hotel, asta e!”, s-ar întinde, cu lentoarea fără de scăpare a visului, pe acest al treilea pat, pe patul liber din salonul lui Mihai?
“Nu ştiu, nu cred că aş avea puterea lui, nu cred…”, răspunde Ilie Dumitrescu, pierdut în redacţia Gazetei.
“Oamenii ataşează un înţeles personal poveştii”
Şi a doua întrebare, imposibil de evitat. Nu doar viaţa lor se schimbă, nu doar viaţa familiilor celor paralizaţi, pentru că “oamenii ataşează un înţeles personal cînd întîlnesc o astfel de poveste”, aşa cum scrie undeva un ziarist de la New York Times.
Într-un anume fel, care depăşeşte pericolul improbabil, martorii simt că exemplul îi priveşte şi că pot culege semnificaţii şi lecţii dincolo de coaja amară a fructelor. Dar nimeni nu ştie dacă va urma acest impuls.
Îşi vor trăi viaţa mai bine, aşa cum s-au anunţat pe ei înşişi imediat după ce a trecut şocul lecturii sau al discuţiei cu prietenii?
Se schimbă ceva?
„Sînt într-o situaţie mega nasoală, dar am cîştigat unele lucruri. De pildă, răbdarea. Înainte, după trei zile de vacanţă, mă agitam. Acum rîd cînd îmi aduc aminte”
“Mă urc în avion!”
Marius Niculae spune că da, “sigur că da, se schimbă foarte multe!”.
Atacantul cu doi ani mai mare decît Neşu zboară în Germania ca să-şi facă o asigurare. “Pe banii mei, gata, nu mai întîrzii!”. Ştie că, în cazul lui Mihai, prima de asigurare a fost plătită de FC Utrecht, dar Niculae nu vrea nimic de la Dinamo.
Ani de zile s-a complăcut, alături de alte mii de fotbalişti din Liga 1, într-un proiect fictiv de asigurări în caz de accidentare. Acum spune că va schimba lucrurile pentru că ţine de siguranţa lui. E, deocamdată, un anunţ. Ca şi sutele de anunţuri care circulă pe net: “Am realizat ce importantă e viaţa!”.
Despre bani şi divorţ
Unii sînt însă convinşi că impactul sever cu drama lui Neşu i-a ajutat instant. Precum cititorul care a anunţat pe blog că a citit interviul cu Mihai şi şi-a chemat soţia, care se decisese să divorţeze. “Soţia a vrut să ne despărţim pentru că i-am ascuns că am un card de credit şi am cheltuit ceva bani, mărunţiş. I-am dat să citească despre tine, Mihai, şi am făcut-o să înţeleagă că 1.300 de euro nu reprezintă totul în viaţă”.
Banii au valori diferite. 1.300 de euro pe card sau 2.000 de euro ziua de spitalizare la terapie intensivă. Costul total al lunii din spital şi al celorlalte luni din clinica de recuperare, cel puţin încă două de acum înainte, se va ridica la cîteva sute de mii de euro, bani pe care îi vor achita asigurările.
În week-end merge acasă…
Tot despre schimbări. Pentru Mihai, unele transformări sînt orbitoare.
De pildă, relaţia sa cu soarele. Din cauza tenului său alb, fotbalistul blond nu l-a iubit niciodată prea tare. Acum e îndrăgostit.
„Ori de cîte ori prind o zi cu puţin soare, îmi conduc căruţul electric în curtea clinicii şi stau la lumină. Stau ore întregi sub raze şi mă bucur”
Aşteaptă după-amiaza de vineri, cînd poate merge acasă, împreună cu Maria. “Merg acasă de trei săptămîni. La început, ne lua cu un taxi comun, special, pe mai mulţi accidentaţi şi dura cam mult drumul, că ne lăsa pe rînd. Apoi, patronul lui FC Utrecht, care are firmă de taxiuri, i-a dat Mariei un număr de telefon şi vine o maşină doar pentru noi”.
În week-end, el şi Maria ies împreună pe stradă, “am fost o dată şi la supermarket, aici ai toate condiţiile, rampe, acces pentru căruţ, iar oamenii te tratează frumos”. Două asistente vin acasă ca să-l spele şi să-l ajute. “Sînt chiar de la firma unui băiat care a paralizat pe cînd avea 5 ani, dar s-a ţinut tare şi şi-a făcut o afacere pentru oameni ca el”.
… dar, într-un fel, clinica devine “acasă”
Alte schimbări sînt paradoxale. Raportul cu “acasă” s-a modificat într-un sens la care el nu s-ar fi gîndit. “La clinică mă simt mega bine. Oricît de amabile sînt asistentele de acasă, nu mă cunosc precum cele de la clinică”.
La bolnavii care stau luni întregi imobilizaţi apar leziuni ale pielii pe spate, pe fund, pe picioare. Tratamentul este urgent, pentru că micile răni poartă riscul infecţiei. Ca orice suferind, Mihai şi-a alcătuit mica hartă a rănilor sale şi dublează munca medicilor cu propria atenţie ca fiecare zonă să fie curăţată. La clinică e mai simplu. Sau, după cum i-a spus Meredith Grey unui puşti, “Să nu-ţi fie frică! Sala de operaţii e cel mai sigur loc unde te vei afla în viaţa ta”.
Pizza şi McDonald’s
Mănîncă de toate. Aici transformarea este aproape nulă. O încremenire delicioasă în vechile obiceiuri destul de puţin sănătoase. “În unele seri ne comandăm pizza de aici, de la un restaurant italian de lîngă clinică. Sau se duce Maria la McDonald’s şi ne ia ceva”.
A renunţat doar la băuturile acidulate. “Îmi plăceau, mai ales Coca-Cola beam destul de mult înainte. Acum am încercat, dar nu-mi fac prea bine pentru că, neputînd să-mi simt stomacul, probabil că apar ceva probleme acolo, înăuntru”.
“Tot ceea ce ne dorim este sănătate”
Maria apare cu mîncarea. Pe tava de la autoservire e o friptură. “E făcută din carne tocată, ca nişte mici”, spune Mihai, prezentîndu-şi, solemn-amuzat, cina.
El şi Maria îşi zîmbesc. Ea a slăbit faţă de fotografiile mai vechi. Au amîndoi 28 de ani, s-au cunoscut în liceu, sînt căsătoriţi de 5 ani şi sînt împreună de 11.
Într-un număr din aprilie 2008 al revistei “Steaua Magazin”, Maria spunea că Mihai e un maestru al surprizelor, “mă răsfaţă şi-mi oferă foarte multă iubire”. Şi că “tot ceea ce ne dorim este sănătate, să facem copii şi să fim mereu o familie fericită”.
Noul joc
Primele două dorinţe au căzut, înghiţite în după-amiaza noroasă a zilei de 10 mai 2011. Şi jocul acela de pase “4 la 4”, cum şi-l aminteşte Mihai, s-a transformat într-un joc cu mult mai mulţi participanţi, mecanisme şi incertitudini.
Maria este o femeie care-şi împarte corpul de sportiv al bărbatului său cu asistentele de serviciu, ce-l spală cu grijă pe Mihai, iar Mihai îşi împarte soţia frumoasă cu toate gîndurile lui singuratice, din zilele şi orele cînd nu sînt împreună.
Există un studiu al unei universităţi britanice care spune că oamenii aflaţi în situaţia lui Mihai îşi înmulţesc cu 2,5 speranţa de viaţă dacă sînt înconjuraţi de prieteni, dar nu există nici un studiu care să vorbească despre şansa ca iubirea pasională şi intimă dintre un bărbat şi o femeie de 28 de ani să se poată converti într-o relaţie platonică şi exclusivă, pe viaţă.
Speranţe
“Da, sîntem puţin geloşi, dar avem încredere în iubirea noastră”, mai spunea Maria în 2008 şi Maria de acum nu pare cu nimic diferită.
Nimeni nu ştie cum va evolua recuperarea lui Mihai. Îşi mişcă doar o mînă, asta-i o veste rea. Nu are măduva secţionată, asta-i o veste salvatoare.
Ştiinţa medicală a evoluat accelerat şi, vorba amară a lui Mihai, “mi-a zis un văr din Canada, care a venit să mă vadă, că am noroc cu războaiele din Irak şi din Afganistan, pentru că americanii investesc foarte mult în acest domeniu. Au mulţi infirmi răniţi în războaie şi vor avansa, probabil, în soluţii pentru coloană”.
Povestea domnului Cantor
Aşa e, lumea s-a schimbat. Lumea se schimbă mai repede decît oamenii.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, se murea încă de poliomelită. Acum, e aproape eradicată. Dar, în iulie 1944, sute de oameni au decedat sau au rămas invalizi pe viaţă numai în oraşul Newark din Statele Unite.
Domnul Cantor era instructor de sport cînd a venit epidemia din Newark. I-a ajutat cît a putut pe copii, apoi a plecat într-o tabără, unde probabil a dus cu el virusul poliomelitic. Alţi copii au murit, el însuşi a ajuns în spital şi a supravieţuit doar izolat în tancul respirator metalic sub formă de cilindru, cunoscut în epocă sub numele de “plămîn de fier”.
Altădată un corp perfect de sportiv, el a rămas infirm şi a ales să se despartă de Marcia, iubita lui, pe care a respins-o, după cum explica un prieten, pentru că boala sa “nu i se păruse o absurditate răutăcioasă a naturii, ci o crimă imensă comisă de el însuşi”.
Să ai încredere în limitele tale
Domnul Cantor era genul de om “care nu ştie unde se termină responsabilitatea lui, nu are încredere în limitele sale, deoarece, împovărat de bunătatea sa fermă şi naturală, nu îşi permite să se resemneze la vederea suferinţei celorlalţi şi nu va recunoaşte că are şi el limite, fără să se simtă vinovat”.
„Victoria cea mai măreaţă a unui astfel de om este să-şi scutească fiinţa iubită de a avea un soţ handicapat, iar eroismul acestuia constă în respingerea celei mai profunde dorinţe a lui, în renunţarea la propria iubită”
Facebook şi ultima întrebare
Dar poate că domnul Cantor nu s-a putut schimba pentru că, de fapt, el nu e o persoană reală, ci doar un erou închipuit de Philip Roth în romanul său “Nemesis”.
Între timp, Pămîntul e altul, are o clonă într-un sistem solar imaginat pe Xbox şi înşişi oamenii se pot transforma, oamenii reali sau închipuiţi.
Pînă şi Mihai Neşu devine, uneori, pur imaginar. “Pe Facebook sînt cîţiva care se dau drept «eu». Le răspund oamenilor că sînt bine, inventează detalii. Scrie, te rog, că nu am cont de Facebook! Şi le transmit celor care fac asta şi-mi iau identitatea că nu e corect”.
Nu e corect.
Dar ce e corect, ce e corect în a fi un superbăiat, care să joci un “4 contra 4 banal” cu o săptămînă înainte de încheierea sezonului, să bagi o alunecare şi să simţi că s-au închis uşile?!
Asta e corect? Şi, promitem, e ultima întrebare.
„Cînd om fost cu echipa să vizităm copiii de la clinică, mi s-o făcut milă, dar nu mi-am imaginat cu adevărat ce trăiesc. Acum m-am întors printre ei şi ştiu ce simt. Cam aşa ni se întîmplă în viaţă, ajungem să înţelegem cînd trăim”
Finalul discuţiei. Găseşte Mihai Neşu un sens în ceea ce i s-a întîmplat? Decideţi singuriUltima filă a interviului. Exact acum o săptămînă stăteam faţă în faţă cu Mihai, la Utrecht. Nu trebuia să se întîmple aşa.
Dorinţa interviului a apărut cu cîteva luni înainte. Legătura a fost discretă şi pe mai multe planuri. Colegul meu Gabriel Berceanu a călătorit de două ori în Olanda, imediat după accident şi mai tîrziu. Reportajele sale excepţionale au mişcat publicul. Despre Mihai am scris şi eu, şi alţi colegi.
Toată presa română a rezonat la drama fotbalistului.
Gazeta a urmărit consecvent evoluţia lui Mihai. Şi, printr-un prieten al lui, am rămas în legătură, dar niciodată direct. Acum două săptămîni, prietenul fotbalistului m-a sunat: “Mihai a hotărît să vorbească o singură dată. Ne-am sfătuit şi te roagă să fii tu cel care să facă interviul. E o chestiune de încredere. Vrea o discuţie la telefon. O să-ţi transmit un număr, dar nu acum, că pentru cîteva zile nu poate sta în scaun din cauza unor răni”.
Dimineaţa decolam de pe “Otopeni”. N-am spus nimănui.
Ultima amintire din țară a fost mărturia exasperată a taximetristului român, în oraşul unde zorii abia pătrundeau: “Domne, e incredibil ce urît miroase Bucureştiul şi cînd e aerul curat. Ăştia spală asfaltul cu apă din Dîmboviţa! O scot prin nişte ţevi la podul Timpuri Noi sau la Grozăveşti şi încarcă maşinile cu ea!”.
Secunda cît s-a gîndit
La 4 după-amiază eram într-o cafenea studenţească din Utrecht, lîngă Wilhelminapark, o grădină care mărgineşte clinica De Hoogstraat. La prînz anunţasem redacţia că s-ar putea să avem ceva important.
Eram aproape convins că Mihai va refuza să ne vedem, dar şi la telefon interviul era valoros. I-am dat sms. L-am sunat cu mari emoţii. Nu a răspuns.
A revenit în cîteva minute. “Salut, scuze, am rugat asistenta să-mi dea telefonul, abia am terminat terapia”. Vorbea absolut normal, legănat, ardeleneşte. “Uite cum stau lucrurile, Mihai. Te sun din Utrecht, am preferat să nu vorbim de la mii de kilometri distanţă, eu, într-o hală din Piaţa Romană, tu, la Utrecht. Nu te presez, cred că e mai bine să ne vedem, dar e OK şi la telefon. Cum vrei tu”.
S-a gîndit doar o secundă. Una dintre cele mai lungi.
– Ce supraevaluăm în viaţă?
– (Zîmbeşte şi plînge în acelaşi timp) Multe lucruri le considerăm prea importante. Ne consumăm pentru lucruri mărunte şi ne încărcăm mintea. Eu, în situaţia mea, pot spune că am ajuns să văd că să fii normal i-o binecuvîntare. Atîta lucru: să fii normal şi să trăieşti.
– În ce crezi, Mihai? (Colega mea Maria Andrieş îmi dăduse întrebarea)
– În Dumnezeu, acelaşi pentru noi toţi. Diferenţa de religie a născut războaie, dar, pentru mine, Dumnezeu e unul singur. Eu sînt greco-catolic, Maria este penticostală, dar ne rugăm împreună. Am fost la un pastor chiar aici, la un centru creştin mega renumit. Eu cred că toţi avem nevoie de Dumnezeu: creştini, budişti sau musulmani.
(Nu ştiu dacă Mihai ar fi acceptat fotografii sau imagini filmate. Poate da, la urma urmei arată exact ca înainte de accident, dovadă că graficianul Dan Voinea a reuşit să-l reproducă exact cînd i-am oferit fotografii şi i-am povestit cîte ceva. Sau poate că nu ar fi acceptat. Nu i-am propus deloc să-l fotografiez sau să-l filmez. Nu ştiu exact de ce. Mă gîndesc la asta într-unul din puţinele momente în care s-a oprit din vorbă).
– Eşti OK, Mihai?
– Mă gîndeam. Cîteodată nu înţeleg de ce se întîmplă chestiile astea. Cel mai mult nu înţeleg la copii. Ce vină au ei? De ce se nasc aşa bolnavi, săracii? Că eu am avut, na, pot să zic că de ce am băgat alunecare?! Poţi să găseşti un motiv că m-am accidentat. Dar un copil care abia s-a născut?
– Şi ai un răspuns?
– Poate. Există Dumnezeu şi aicea nu e Raiul ca să fie toate bune şi frumoase. Da’ unele lucruri chiar nu merită să li se întîmple oamenilor respectivi. Accidente se pot întîmpla că e liberul arbitru şi te lasă Dumnezeu să faci şi ce gîndeşti! Dar apoi îţi mai dă o şansă.
(Închid caietul a treia sau a patra oară. E foarte tîrziu. Maria stă lîngă patul său, pus în mijlocul restaurantului, aveam să-i zăresc aşa, în lumină, şi după ce am plecat printre pomii din faţa clinicii)
– Auzi, înainte să pleci. Ai grijă de caiet. Dacă îl pierzi, o să trebuiască să mă mai asculţi încă o dată, de la început!
O noapte întreagă
Străzile din Utrecht sînt ude. O iau pe jos. Unde am citit asta? Liberul arbitru şi voinţa Divină şi explicaţia Răului. Unde?!
Mi-a trebuit o săptămînă ca să regăsesc cartea lui Hans-Werner Schroeder, preot, profesor și teolog german.
“Îngerul ne însoţeşte cu netulburată fidelitate”, scrie prelatul. “Într-un sens, viaţa noastră este condusă şi tot ceea ce mă pune în mişcare nu se întemeiază pe întîmplare, ci pe înţelepciune şi iubire”.
Dar omul are propriul liber arbitru. “Îngerul nu-l poate constrînge pe om pentru că l-ar face neliber; aşa ceva nu trebuie să se întîmple, libertatea este sensul existenţei umane şi ea nu trebuie pusă la îndoială. Însă, totodată, libertatea oferă largi spaţii tragismului de orice fel. Şi atunci, indiferent ce faci, îngerul rămîne aplecat spre tine, cu infinită răbdare, ocrotindu-ţi destinul”.
Unde ai citit asta, Mihai? Sau poate ţi-a şoptit-o cineva în noaptea asta decisivă de mai, după ce te-ai trezit din operaţie, la Reanimare.
-Îmi e rău şi frică, dar nu vreau somnifer.
-Stai liniştit, rămîn aici, lîngă tine, şi vorbim toată noaptea.
Așa au venit zorile. N-ai dormit, dar te-ai trezit ca dintr-un vis bun.
Îmi amintesc cum mi-ai spus că femeia a venit să te viziteze, după ce te-ai mutat din spital la clinică.
O fi un mega înger sau un simplu om.
antoanela • 15 septembrie 2011, 13:45
Voi urmarii intraga viata, partea dreapta a unui gazon indiferent de meci, pentru ca sunt sigur ca intr-o buna zi te voi zari iarasi acolo… la fel de ciufulit.
Cosmin • 15 septembrie 2011, 13:52
Mega RESPECT
Ovidiu • 15 septembrie 2011, 13:52
Forza Nesule!
Sper sa iti revii cat mai repede!
Taria ta reprezinta un imbold pt cei aflati in aceeasi situatie, de a merge mai departe, de a-si gasi echilibrul si motivatia de gandi pozitiv !
chriss • 15 septembrie 2011, 13:55
Nesu, un inger printre noi.
bodo • 15 septembrie 2011, 14:08
mihaita dzeu sa iti dea putere sa treci peste asta.multa sanatate si sper k dzeu sa se uite in sufletul tau si sa vada ce vedem toti:bunatate si multa „curatenie”
adi • 15 septembrie 2011, 14:16
«Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ ! Domnul a dat, Domnul a luat ; fie numele Domnului binecuvântat – pilda lui IOV
Toate raspunsurile la intrebarile tale Mihai , la intrebarile noastre , se gasesc In Biblie.
Numai citind Biblia putem intelege ca nu are importanta cat traim pe pamant, viata de aici este doar o trecere prin care ne casigam sau nu viata vesnica.
Daca pe pamant ducem o viata in care il binecuvantam si il laudam pe Dumnezeu indiferent de momentele prin care trecem , atunci vom ajunge in Rai , daca nu Iadul ne asteapta!!!
Catalin • 15 septembrie 2011, 14:20
… Nu imi gasesc cuvintele pt a descrie ce simt dupa aceasta lectura … Mihai, toti factorii legati de recuperare sunt in favoarea ta, trebuie sa iti valorifici rabdarea abia dobandita, sa iti pastrezi optimismul si sa lupti in continuare din ce in ce mai tare. Am incredere ca vei bine! Foarte multa lume e alaturi de tine, chiar daca numai cu gandul, fiindu-ne de multe ori singura unealta. Pastreaza-ti credinta si vei reusi!
Alaturi de tine Mihai, cu un deosebit respect,
Catalin
florin • 15 septembrie 2011, 14:22
impresionant…dar faptul ca,Maria este penticostala…mi-a redat speranta ca,MIHAI o sa renasca,o sa se nasca din nou. cel mai de pret lucru in viata,este sanatatea…dar,la fel si aceasta este data tot de DUMNEZEU…acelasi DUMNEZEU,care a ingaduit si suferinta lui MIHAI NESU,acelasi DUMNEZEU care nu lasa nimic la voia intamplarii,acelasi DUMNEZEU care o sa-l ridice pe MIHAI din patul lui,spre viata normala…dar traita langa acelasi,DUMNEZEU.
MIHAI,SA NU-TI PIERZI CREDINTA IN TATAL NOSTRU DIN CERURI,FII TARE SI EL TE VA VINDECA,IAR TU IL VEI PROSLAVI.
alex • 15 septembrie 2011, 14:23
@antoanela foarte frumos comment-ul, thumbs up 🙂
justme • 15 septembrie 2011, 14:24
Oare de ce ma regasesc in interviu? De ce mi se pare ca sunt alaturi de el? Situatii diferite dar totusi simt la fel, o secunda si viata mea s-a schimbat. M-a luat prin surprindere, aveam „globul meu de sticla”,s-a spart si m-a lasat descoperit, singur. Doare. As vrea sa am curajul lui Nesu sa sun, dar astept, inca mai sper… Am contat chiar asa putin?
speedy • 15 septembrie 2011, 14:36
RESPECT MULT NESULE !!!!! RESPECT MULT TOLONTANE SI FELICITARI PT ACEST LUNG SI INCREDIBIL INTERVIU CU ACEST FOTBALIST , OM ,CARE ESTE MIHAITA NESU !!!!!!!! AM RAMAS INLEMNIT CITIND ACEST SUPER INTERVIU !!!! CATA FORTA , CATA STAPANIRE ,CATA VOINTA ARE ACEST BAIAT AFLAT IN SITUATIA LUI !!!!! SANATATE MULTA MIHAITA NESU SI DUMNEZEU SA AIBA GRIJA DE TINE IN CONTINUARE !!!!!! FELICITARI CATALIN TOLONTAN !!!!!!!!!! ASTEPT IN CONTINUARE SA RAMAI LA FEL DE PROFESIONIST IN CEEA CE FACI !!!!!!
Bogcs • 15 septembrie 2011, 14:37
Dumnezeu e Sus si o sa te rasplateasca, Mihaita.
george • 15 septembrie 2011, 14:37
M-AM RUGAT SI AM SA MA ROG PENTRU TINE ,SA AI INCREDERE IN DUMNEZEU SI SA FI TARE OMULE….SA ZAMBESTI TOT TIMPUL,TOT TIMPUL…..SA-TI INFRUNTI DESTINUL CU ZAMBETUL PE BUZE…SA FI TARE OMULE,OAMENII NU TE VOR UITA….SA FI SPARTAN OMULE,NU PLANGE ,NU FI TRIST,…..RAZI MIHAI,ZAMBESTE…..
Neo • 15 septembrie 2011, 14:38
Mihai, mi-au dat lacrimile citind…acum inteleg ce inseamna sa fii normal, sa fii binecuvantat ca esti sanatos, ca ai un copil, o familie, un serviciu, o casa, ca nu ai datorii la banca. Ce daca cei de la serviciu ma exploateaza ca pe un sclav, m-au umilit in ultimul hal si m-au imbolnavit de nervi si gastrita? Citind si urmarind cazul tau, realizez ca trebuie sa fiu fericit si sa multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi pentru ceea ce am. Ma rog la Dumnezeu pentru tine si pentru Maria, sotia ta, sa va dea sanatate, rabdare si intelegere. Sunt sigur ca tu vei reusi sa-ti revii, sunt sigur ca vei reusi sa mergi din nou, numai sa nu-ti pierzi credinta. Sanatate multa!!!
Daniel • 15 septembrie 2011, 14:55
Felicitări d-le Tolontan,multumim ptr interviu.E minunat,stiam,dar acum chiar pot spune cu tarie ca avem un ziarist bun. Mihaita,fii tare si sigur vei reuși,noi (si imi permit sa vorbesc in numele tuturor romanilor) vom fi langa tine. Mare caracter.
constantin • 15 septembrie 2011, 15:03
…am inlemnit de emotie…fortza eroule
victor • 15 septembrie 2011, 15:04
Sa te faci bine Mihai, fii tare frate…suntem alaturi de tine
Vă mai amintiţi de Neşu? | Soacra .eu • 15 septembrie 2011, 15:07
[…] paralizat, iar pentru un sportiv… Nici nu ştiu sa sa zic… mai bine vă las sa citiţi acest articol al lui Tolo. Mie mi-a dat o lacrima atunci când am citit ce mai spune Nesu… îmi pare atât de rău de […]
Bogdan • 15 septembrie 2011, 15:13
In clipa asta cel mai mult in viata imi doresc ca Mihai sa poata fi asa cum isi doreste ! Ma voi ruga zi de zi pentru inca o miscare a trupului tau!
alexSd • 15 septembrie 2011, 15:14
Ce < ...> il tot invocati pe dumnezeu? Mihai e ca un dumnezeu pentru el, el e singurul care isi poate reda inapoi simturile si capacitatile de dinainte de accident. Si sunt sigur ca si le va recapata pentru ca este absolut incredibil ca om, caracter, personalitate. LUPTA NESU!
gabi • 15 septembrie 2011, 15:17
Credeti ca putem avea TOT interviul de la cap la coada undeva ? Traiesc in Canada si as vrea sa le citesc copiilor mei – acum 3 ani cand a murit Porta de la Sevilla au fost impresionati – si as vrea sa realizeze si ei valoarea vietii si harul pe care il au cand sunt sanatosi – si sa vada ca exista har si dincolo de a fi sanatos! Unde putem sa facem rost de TOT interviul?? (ca sa nu mai zic ca ar merge superb si un film!)
Dene • 15 septembrie 2011, 15:27
Hai Bicho :*!
dorin • 15 septembrie 2011, 15:28
Am citit interviul cu ochii plini de lacrimi si realizand ,cu multa umilinta ,ca lupt zi de zi pentru niste obiective mici si meschine.Mihai,esti un exemplu de curaj si frumusete sufleteasca care sper sa fie rasplatita prin recuperarea cat mai rapida.Multa sanatate si putere de lupta!
paul • 15 septembrie 2011, 15:48
Mihaita vei reusi. Esti tanar ai curaj esti inconjurat de oameni care te iubesc si medicina a progresat foarte mult. Mai trebuie sa ai rabdare. In perioada aceasta sunt foarte deprimat. Criza a facut ravagii. Dupa ce am citit interviul mi-am revenit si am scapat de gandurile negre. Mihaita iti multumesc pentru ajutor.
Paul
nicu popescu • 15 septembrie 2011, 15:51
nu pot sa zic decat atat:capul sus,Mihai si sa-ti dea Dumnezeu sanatate din nou…ma rog pentru binele tau asa cum ma rog pentru ai mei…esti un mare caracter!Doamne-ajuta!Felicitari stimabile Tolontan!
Cosmin Baragan • 15 septembrie 2011, 15:54
Ne rugam pentru tine Mihai !Stai linistit si nu uita sa zambesti 🙂
Dan • 15 septembrie 2011, 15:56
Doamne,ajuta, Mihai! Intotdeuna te-am admirat pentru forta si capacitatea ta de a te darui pe teren. Sunt preot si la fiecare liturghie ma rog pentru tine sa te vindeci cat mai repede. Am credinta si speranta ca vei fi din nou pe picioarele tale. Multa sanatate si optimism! Vei trece cu bine si de acest adversar!
Paul • 15 septembrie 2011, 15:57
Doamne Ajuta sa te faci bine !…Esti un om deosebit, multa sanatate !
Cătălin Tolontan • 15 septembrie 2011, 16:03
gabi: gasesti interviul aici:
Prima parte:
https://www.tolo.ro/2011/09/12/mihai-din-milos/
A doua parte:
https://www.tolo.ro/2011/09/13/noaptea-visez-ca-merg-din-nou-ii/
A treia parte:
https://www.tolo.ro/2011/09/14/cred-ca-ma-fac-eu-bine-pina-sa-vad-terminata-autostrada-transilvania-iii/
A patra parte si ultima:
https://www.tolo.ro/2011/09/15/aici-nu-e-raiul-iv/
Multumesc!
Dalimir • 15 septembrie 2011, 16:07
Mega OM !
CFR TIMISOARA • 15 septembrie 2011, 16:12
Buna ziua Mihai…sigur nu putem sa facem nimic mai mult decat sa incercam sa iti trimitem gandurile noastre pozitive insa vreau sa sti ca felul tau de a fi si sinceritatea ta m-au ajutat enorm de mult in meseria mea(sunt antrenor la grupa de copii nascuti in anul 1998).Pentru mine este mai mult decat greu sa incerc sa ii fac pe acesti copii sa inteleaga ca cel mai important e sa fi un MARE caracter…tu desi suferi ai reusit sa faci in asa fel incat sa lasi impresia lumii ca nu de mila noastra ai nevoie.Este ca o poveste ceea ce ai patit insa din pacate,cel putin deocamdata, finalul nu e cel mai fericit.Esti unul dintre marii oameni a acestei tari si nu numai…majoritatea dintre noi poate daca eram in locul tau am fi cersit mila altora…dar tu ai dat dovada de o valoare umana de neimaginat…sa fi intr-o situatie mega nasoala si sa ai puterea sa te uiti si la alti, sa iti pese si de altii…oare cati oameni ar face la fel?
Sincer sper sa iti revii macar jumate(cum ai spus si tu)…viata nu e dreapta cu siguranta sunt poate altii care pe acest pamant nu sufera,ba dinpotriva,ii fac si pe altii sa sufere si cu toate astea o duc bine…dar raspalta va venii la un moment dat si pentru ei.Nu cred ca cineva ar ”plange” daca gigi becali ar patii ceea ce ai patit tu…insa asa suntem noi…aruncam cu pietre in oamenii valorosi pentru a face loc non-valorilor.Pacat ca un asa om ca tine sufera un astfel de accident,dar Dumnezeu sunt sigur ca va fi cel care iti va da puterea sa iti revii…multa sanatate…din tot sufletul iti doresc multa sanatate…
PS:nu am nimk cu gigi becali e unul din sutele de exemple care din pacate au dus tara asta unde e akm…era doar o comparatie a ceea ce ar merita unii si ce patesc altii
nicu • 15 septembrie 2011, 16:12
sa ai in continuare aceeasi tarie de caracter, forta si putere mentala pentru ca, cu siguranta, DUMNEZEU este alaturi de tine.
da DOAMNE sa te faci repede cat mai bine!
MM Lucian • 15 septembrie 2011, 16:20
Am avut doua zile groaznice si Mi-am tot pus intrebari legate de sensul vietii si de viitor . Am sa ies sa stau cateva ore in soare si am sa inteleg, cu ajutorul tau Mihai ca sensul vietii se rezuma la bucuria de a o trai din plin , minut cu minut asa cum faci tu . Ai realizat in 28 de ani mai mult decat cei mai multi in cateva vieti si cu vointa ta si sprijin divin vei mai realiza multe in continuare . Te respect , te admir ,te sustin si iti doresc putere mentala pentru a o redobandi si pe cea fizica . Sanatate !
Ioan • 15 septembrie 2011, 16:27
O sa ma rog la Dumnezeu sa iti dea sanatate si sa fie alaturi de tine… Ai trecut prin clipe grele, dar sa stii ca ai castigat respectul si gandurile bune ale unei natiuni intregi. Toti suntem alaturi de tine si sunt sigur ca vei fi bine. Sa ai multa forta si putere, sa fii inconjurat de cei dragi, sa iti dea Dumnezeu rabdare, iar celor din jurul tau sa le dea puterea de a te iubi neconditionat. Am descoperit in tine un caracter atat de puternic cum nu am intalnit pana acum!
Nark • 15 septembrie 2011, 16:34
Un om fenomenal. Vei reveni, Mihai, iar noi, ulti, toti, te vom astepta, pe gazon sau pe o bancuta, in parc, observand si bucurandu-ne, in acelasi timp, pentru cum iti vei plimba copiii,alergand dupa ei… Te respectam pentru ce ai fost, ceea ce esti si cel care vei fi!
Danut • 15 septembrie 2011, 16:47
Revin si zic … Americanii au facut filme superbe inspirate din dramele sau succesele unor sportivi luptatori dincolo de imaginatia noastra. Noi de ce n-am putea face?? Ca poate asa ne mai trezim si noi ca natie! Fruntea sus Mihaita! Dumnezeu e mare si intr-o zi va straluci din nou soarele in viata ta!
Chris • 15 septembrie 2011, 17:21
Orice crestin adevarat iti putea spune ce ti-a spus Mihai despre liberul arbitru si explicatia existentei raului.
Numai ca suna altfel cind tu esti cel lovit de Rau. Ai trecut explicatia prin filtrul durerii tale.
Dumnezeu sufera pentru durerea fiecarui copil sau adult lovit de paralizie sau orice ata trauma. Insa lumea aceasta nu este finalul. Urmeaza o lume infinit mai buna din care toate relele vor disparea. Dumnezeu ne iubeste infinit si sa oferit pe Sine jertfa pentru noi pe Cruce credeti in el toti cei impovarati si ve-ti ajunge in Imparatia lui cea care nu va avea sfirsit, acolo unde nu exista durere si suferinta.
bobo • 15 septembrie 2011, 17:25
O sa te faci bine!!!
Gabriela D. • 15 septembrie 2011, 17:27
Pentru NESU: ii doresc sanatate, rabdare si putere. E un om extraordinar, nu merita asa ceva, dar viata de multe ori e nedreapta.
Domnule Tolontan, felicitari! Ati manevrat cu atata maiestrie corzile sensibile ale tuturor romanilor care au citit transcrierea acestui interviu! Va multumim!
Christian Augsburg • 15 septembrie 2011, 17:36
Respect Mihai, sa dea D-zeu sa te faci bine si sunt convin ca ai sa te faci.esti un om minunat
danutz • 15 septembrie 2011, 17:52
mihai crede in spereanta ta ,fiecare dintre noi avem asa ceva ,nu spune ca de ce am facut alunecarea nu te ajuta cu nimic poate iti increuneaza putin constiinta
fi tare omule suntem aluturi de tine insanatosire grabnica ti-e si celor aflati in situatia ta……
stelu • 15 septembrie 2011, 17:53
Bicho ..Bicho..iti doresc sa poti sa-ti varuiesti singur casa din MILOS…!! mi-ai dat acum 3 ani 4-5 perechi de ghete cand ai plecat in Olanda…prietenul lui ATZA…!!!
romanu • 15 septembrie 2011, 18:07
sa dea dumnezeu sa ti revi esti o super valoare ne rugam pt tine respect nesu
cristian • 15 septembrie 2011, 18:08
RESPECT si sa gasesti puterea sa mergi numai inainte !
dumy • 15 septembrie 2011, 18:18
forta nesule!!!!
din acest interviu am realizat cat de mult conteaza sanatatea.Am un moment in care aproape ca am clacat,dar aceste randuri scrise din viata de zi cu zi a lui nesu parca mi-am revenit si trebuie sa pretuim fiecare zi din viata noastra indiferent cat de grea si de dura este viata cu noi.Eu cred ca o carte scrisa cu evenimentele care se intampla in viata lui nesu ar fi ca o gura de oxigem pentru literatura romana.
Multa sanatate nesule si trebuie sa fii tare.
Dragos Dragan • 15 septembrie 2011, 18:25
Sunt momente in viata cand cazi de pe Himalaya direct in Groapa Marianelor, viata nu te anunta in legatura cu ceea ce va urma, insa cel mai important lucru e sa te lupti, sa speri si sa crezi din tot sufletul ca vei invinge, ca nimic nu te poate pune la pamant, absolut nimic.
Maihai Nesu este unul din putinii oameni din lume care pot privi catre abis fara sa clipeasca, pentru ca daca ai inchis ochii si ai cedat in fata nemarginirii acestuia esti cufundat in el pentru vecie.
Mihai Nesu a avut curajul si puterea sa zambeasca ironic in fata mortii.
Cand vezi un om in situatia lui Nesu, trebuie doar sa te inclini si sa-ti scoti palaria in fata lui.
Respect Nesule!
Cu totii suntem sufleteste alaturi de tine! Nu te lasa si lupta pana in ultima clipa si Dumnezeu va avea grija de tine.
Cata • 15 septembrie 2011, 18:44
Bishonule capu’ sus, te asteptam la un meci de retragere pe National Arena in fata a 55.000 de oameni!
Respect pentru tot ce ai facut in fotbal!
clau • 15 septembrie 2011, 19:04
Suntem alaturi de tine Mihaita, Doamne ajuta sa te faci bine, multa sanatate, gandeste pozitiv ca v-a fi bine . Multa SANATATE
Daniel • 15 septembrie 2011, 19:07
Nesu esti un baiat special si un model pentru multi oameni. De altfel esti printre singurii oameni care mai genereaza discutii, si subiecte de calitate in Romania, Romanii au avut nevoie de tine si esti un exemplu pentru ca arati putere, arati demnitate, arati onoare si mult curaj! Te lupti ca un adevarat om care se teme de Dumnezeu. Ma rog ca Dumnezeu sa iti dea sanatatea de la inceput si sa te revedem prin Oradea!
Marian • 15 septembrie 2011, 19:22
Domnul să fie alături de tine,Doamne ajută!Îmi vine să plâng când citesc articolul…
Dani Coman a demisionat de la Hermannstadt! S-a înțeles cu altă echipă din România
Lovitură MAJORĂ pentru granzi în Premier League! Măsură spectaculoasă, care poate schimba tot
„Iordănescu a tras sforile să revină la națională” » Pițurcă face dezvăluiri tari: „Dacă știam că vine el...” + Scena din avion: „Era transfigurat”