Ați mințit! Pompierii știau de clubul Colectiv cu cinci săptămîni înainte de incendiu! Pus în fața unui fax al Gazetei, Arafat a ordonat azi noapte o anchetă la ISU

Românilor li s-a ascuns adevărul. După trei săptămîni de investigație, ziarul a descoperit documentul pe care pompierii l-au primit pe 23 septembrie 2015: ”Veniți la clubul Colectiv că organizăm festivalul PLUM! Estimăm 2.000 de oameni pe seară”. Și nu s-au dus

miercuri, 25 noiembrie 2015, 6:59

UPDATE: Ministrul de interne Petre Tobă i-a cerut secretarului de stat Raed Arafat ca toată situaţia referitoare la implicarea conducerii ISU Bucureşti în cazul incendiului de la Clubul Colectiv să fie înaintată de urgenţă DNA pentru a fi valorificată la dosarul penal al cauzei, scrie stiripesurse.ro. „Domnul prim ministru vă informez că într-adevăr aseară domnul secretar de stat Raed Arafat a luat la cunoştinţă faptul că, încă de la sfârşitul lunii septembrie, o societate comercială care organiza manifestări în clubul respectiv a informat Inspectoratul general pentru situaţii de urgenţă şi conducerea ISU Bucureşti.”, a spus ministrul Tobă în ședința de Guvern din această dimineață

UPDATE: Premierul Dacian Cioloș a intervenit în ședința de guvern și a spus: ”Am înțeles că a fost suspendată conducerea, vreau să ma asigur că este demisă și că niciodată cei care au fost la conducerea ISU București nu se mai pot intoarce”.

UPDATE: Conducerea ISU București-Ilfov a fost ”pusă la dispoziție” în această dimineață la ordinul conducerii IGSU, după ce Raed Arafat solicitase o anchetă.

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Azi noapte, ferestrele șefilor au stat luminate pînă tîrziu.

Cele două clădiri, cea a IGSU din ”Tei” și cea a ISU din ”Dealul Spirii”, și-au adunat toți comandații. Pentru că le-am amintit de o altă noapte.

Nu așa de demult. Pe 23 septembrie 2015, la 23:32:13, din calculatorul firmei de evenimente Emagic a pornit un fax către numărul 021.242.09.90 al dispeceratului IGSU.

”Organizăm un festival în datele de 25 și 26 septembrie a.c. în clubul Colectiv și la etajul 1 al fabricii Pionierul din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, București”, i-au anunțat cei de la Emagic pe pompieri.

Firma precizează și numărul estimat de participanți. O groază de oameni.

”La festivalul PLUM estimăm în fiecare dintre cele două zile un număr de 2.000 de persoane pe seară” fax de la firma Emagic către IGSU, 23 septembrie 2015

Emagic este una dintre cele mai mari firme de evenimente muzicale, dacă nu cea mai mare din România.

Pe lista sa scurtă sînt Depeche Mode, Shakira sau B’estfest Summer Camp.

În acea noapte de miercuri, 23 septembrie, transmisia lor către IGSU s-a făcut pe sistem Orange de mail-fax și a ajuns în 210 secunde la destinație.

Pe spatele faxului există confirmarea automată de primire de la numărul de fax al Inspectoratului General de Situații de Urgență.

Ce s-a întîmplat mai departe? Pe 25 și 26 septembrie festivalul de muzică electronică PLUM a avut loc la clubul Colectiv și, alături, la etajul 1 al fabricii Pionierul, dar n-a venit nimeni de la pompieri.

b copy

Ieri, puțin după prînz, am contactat, pe mail, sms și telefonic, conducerile IGSU și ISU. Le-am transmis și o cerere oficială.

Întrebarea: ați văzut faxul trimis de Emagic pe 23 septembrie 2015, ora 23:32? Ce ați făcut cu el?

De 25 de zile, de cînd oamenii au luat foc în club, IGSU și ISU susțin că ”noi nu știam despre clubul Colectiv, nu exista în baza noastră de date”.

Dar pe 23 septembrie, cu cinci săptămîni înainte de incendiul devastator, pompierii au fost chemați la un eveniment mare la Colectiv. Li s-a spus că vor fi 2.000 de oameni pe seară, timp de două zile consecutive.

De ce n-a intrat atunci clubul în baza de date a ISU?

Ieri după-amiază n-am primit nici un răspuns. Seara, în jurul orei 19, am mers la sediul ISU. Ferestrele erau luminate.

”Domnii comandanți nu vă pot primi pentru că sînt într-o acțiune cu IGSU”.

Acțiunea faxul.

Fax care, susțin sursele Gazetei, a ajuns ieri într-unul din dosarele penale deschise după tragedia de la ”Colectiv”.

Faxul care a devenit probă și la care un sistem întreg se uită mirat, ca la un djin acuzator, dintr-un trecut pe care toți îl credeau încapsulat. Vă amintiți?

1. ”ISU nu a știut niciodată de clubul Colectiv”

Flăcările nu se stinseseră.

Vineri, 30 octombrie 2015, pe cînd acțiunea de salvare se derula într-un ”Colectiv” jupuit de durere, Gabriel Oprea și Raed Arafat ies, umăr la umăr, în fața camerelor.

Oprea spune că totul e sub control. Ministrul de interne actualizează numărul morților și recită sacadat la fiecare jumătate de oră că-l ține la curent pe președintele Iohannis.

Apoi, Oprea se dă nițel mai în spate, lăsîndu-l pe Arafat în lumina camerelor.

Arafat, unul dintre cei mai iubiți oameni din România, este primul care anunță că  ”pompierii nu au clubul Colectiv în baza lor de date, cei de la IGSU și de la ISU nu știau nimic despre acest club”.

Informația străbate țara într-o noapte fără somn. Lumea se indignează.

Pe holurile Poliției Capitalei, acționarii clubului îngaimă, necrezuți de nimeni: ”Au venit la Colectiv pompierii de la ISU! Au venit de mai multe ori”. Lăsați vrăjeala! Huo, criminalilor!

2. Remember PLUM!

A doua zi dimineață, cînd România se trezește cu cearcănele durerii și furiei la ochi, Raed Arafat iese translucid de oboseală de la ședința de guvern.

Cu toată autoritatea meritată a omului pentru care, în urmă cu aproape patru ani, o întreagă țară se punea pavăză, Arafat repetă: pompierii nu știau nimic de clubul Colectiv!

”La nivelul ISU, nu exista nici un document, nici o solicitare pentru autorizarea activității din locația respectivă” Raed Arafat, pe 31 octombrie, dimineața

Între timp, s-a aflat că doi pompieri știau. ”Dar ei au fost pe cont propriu. Noi, ca instituție, nu știam”, au spus șefii IGSU.

c copy

Astăzi este o altă dimineață, de 25 noiembrie 2015.

Cînd vor veni la serviciu, procurorii de la Parchetul General, secția de Criminalistică, vor găsi în dosar faxul trimis de Emagic prin care IGSU era înștiințat să vină pe 25 și 26 septembrie la Clubul Colectiv și la fabrica Pionierul. Acolo avea să aibă loc festivalul PLUM. Cu cinci săptămîni înaintea concertului trupei Goodbye to Gravity.

Se presupunea, că i-am crezut pe cuvînt, că aceste două nume proprii, ISU și Colectiv, nu au fost pe aceeași hîrtie pînă pe 30 octombrie.

Dar au fost.

Și faxul nu e singurul lucru nou.

3. Inspectorii tac, vorbesc avocații

În altă ramură a dosarului, cea militară, avocații celor doi pompieri arestați au început să vorbească în numele clienților lor, la contestația depusă în fața Curții Militare de Apel.

Asta pentru că George Matei și Antonia Radu au ales să nu declare nimic.

Acuzați de DNA că au făcut un control fictiv, cei doi au pledat, prin avocați, că nu este un caz izolat controlul la Platforma Pionierul, unde s-au controlat doar 2-3 chiriaşi”. 

Și au venit cu exemple.

”Pe Platforma Amiro, de pe Şoseaua Berceni, au fost controlaţi aproximativ 7 chiriaşi din cei 20”, susține unul dintre avocați, arătînd că ”aceste controale se făceau ziua, unde îi găseai sau nu la sediul respectiv”.

”La controalele în mall-uri, care se făceau în cele 2-3 zile, conform planificării din graficul stabilit anual, se verificau 3-4 chiriaşi, neputând verifica mai mulţi chiriaşi. Ca să nu mai vorbim de cele 2-3 etaje ale acestor puncte comerciale” Marius Cehan, avocatul Antoninei Radu, în fața Curții Militar de Apel

Ceea ce susțin apărătorii celor doi inspectori e că acestea erau ordinele și așa se făceau controalele.

Versiunea lor: din motive obiective, inspecțiile PSI erau superficiale în general, nu doar în cazul fabricii ”Pionierul”.   

4. Domnule judecător, aici e haosul!

Apărarea citează o mărturie a unuia dintre foștii șefi ai celor doi inspectori, colonelul Crăciun, ”care precizează un aspect foarte important: în baza ordinelor care funcţionează acest departament din cadrul lSU, nu există o listă cu chiriaşi, ci numai cu proprietarii care au fost controlaţi. Și nu există o listă cu societăţile care aveau aviz ISU”!

Judecătorul a făcut ochii mari.

Ca să minimizeze vina clienților, avocații dau vina pe un sistem de control dezordonat și efectuat fără centralizatoare riguroase. WTF?! Fără traducere!

Fie apărătorii bat cîmpii, fie descriu haosul în persoană.  

Dar, deocamdată, afirmațiile lor nu pot fi verificate. Pentru că, spun avocații, ISU n-a produs actele. 

”De ce ISU nu a depus pînă în acest moment toate registrele, toate documentele şi toate ordinele în cauză?!” Marius Cehan, avocatul Antoninei Radu în fața instanței

Judecătorul nu le-a dat dreptate inculpaților și i-a reținut pe cei doi inspectori.

Magistratul colonel Radu Stancu, de la Curtea Militară de Apel București, consideră că toată drama a pornit de la faptul că cei doi inspectori nu au anunțat ISU de ceea ce au găsit la ”Colectiv”.

”Dacă societatea Colectiv s-ar fi aflat în evidenţa ISU, ea ar fi fost silită în perioada de circa un an să ia măsuri de conformare la regulile de prevenire a incendiilor”, spune judecătorul.

El detaliază: ”Cunoscînd că sînt în atenţia ISU, patronii localului nu ar mai fi organizat evenimente cu număr foarte mare de persoane. Organele de control ISU ar fi dispus şi cu privire la materialele folosite la interior, care au dat amploare excepţională acelui incendiu şi care la ardere a generat substanţe care au provocat intoxicarea. De asemenea, organele ISU ar fi dispus, potrivit legii, şi alte măsuri privind organizarea şi realizarea evacuării în caz de incendiu prin creşterea numărului de uşi și/sau sporirea spaţiilor vitrate”.

Concluzia? ”Necunoaşterea de către ISU a situaţiei de care au luat la cunoştinţă cei doi inculpaţi a stat la originea lanţului cauzal care a permis unor persoane ahtiate după câştiguri cât mai mari să ignore măsuri legale de minimă siguranţă si să pună în pericol viaţa oamenilor”.

5. ”Unde să se piardă că ei sînt acolo 24/7?!”

Între timp, în celălalt dosar, de la tribunalul civil, a apărut faxul. Care ridică întrebarea dacă ISU a fost ”în necunoaștere a ceea ce se întîmpla la Colectiv” sau, dimpotrivă, a știut totul!

Ce s-a întîmplat cu faxul și care i-a fost circuitul vom afla cînd vor răspunde IGSU  și ISU.

”În mod normal, cînd IGSU recepționează o cerere care privește Bucureștiul, o trimite mai departe la ISU”, explică un pompier.

Putea să cadă hîrtie undeva pe jos, să se piardă faxul?

Omul zîmbește: ”Dispeceratul de la IGSU, ca și cel de la ISU, este activ 24 de ore, 7 zile din 7. Este imposibil ca cineva să nu fie acolo, în orice moment”.

Sunăm din nou la IGSU. E o zi lungă. ”Încă nu știm”, ni se răspunde.  ”Se cercetează”.

Revenim. ”Cercetăm. Deci pe 23 septembrie ziceți? Iar evenimentul a fost pe 25 și 26. Păi trebuiau să ne anunțe cu cel puțin 15 zile înainte. Cercetăm”.

Între timp, aproape de ora 22, vine un mail de la IGSU. Tresărim. Nu e răspunsul legat de fax, sînt documentele cerute acum o săptămînă, despre controlul cu sponsorizările de la Bacău. I-a convins premierul probabil.

Dar de ce ni-l trimit atît de tîrziu în noapte? Ce se întîmplă la IGSU, dincolo de luminile care ard?

Cineva de la firma Emagic își amintește noaptea faxului.

6. Răspunsul dinspre miezul nopții

Se face 23:41. Primim al doilea mail și un sms.

Ce noapte! S-a spart conducta cu documente.

S-au ținut de cuvînt.

E răspunsul așteptat:

„Bună seara,

În urma verificării informației transmisă instituției noastre, vă comunicăm faptul că documentul la care faceți referire a fost identificat în corespondența primită de IGSU la data de 23 septembrie 2015, în jurul orei 23.27.

Întrucât soluționarea documentului era în competenţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, acesta a fost redirecționat acestei unităţi, la data de 24 septembrie 2015, ora 09.28.

În urma informării imediate a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență cu privire la existența acestui document, s-a dispus efectuarea unui control la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov pentru identificarea documentului și a circuitului de soluționare a acestuia.

Concluziile rezultate în urma verificărilor vor face obiectul unei note raport ce va fi înaintată șefului Departamentului pentru Situații de Urgență”. 

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, cel care a fost imediat informat și care, azi noapte, a ordonat controlul, este Raed Arafat.

A venit dimineața.

S-a stins lumina de la etajele șefilor și s-a făcut, în sfîrșit, ceva mai multă lumină pe străzile udate de ploaie.

Vreme de 25 de zile ni s-a spus că pompierii n-au știut de Colectiv. Oricine s-a îndoit a fost numit conspiraționist. Și, vreme de 25 de zile, oameni din sistemul pentru Situații de Urgență au păstrat un secret apăsător: știau de Colectiv, știau și unde e clubul, știau că acolo se țin mari concerte, știau și nu s-au dus, știau nu doar cei doi inspectori, știau mai mulți, știau atît de bine!

E prea mult dacă spunem că putem fi în fața unei mușamalizări de proporții? Cine din sistem poate garanta acum că în noaptea de 30 spre 31 octombrie nu s-a umblat la baza de date?! 

Ceva crapă definitiv, cu zgomotul de ghețar al încrederii topite.

Ne vom lămuri ce s-a întîmplat cu faxul care face legătura interzisă pînă azi dintre ISU și tragedia de la Colectiv.

Clipboard01

Comentarii (246)Adaugă comentariu

Sile de la Magazie  •  25 noiembrie 2015, 10:33

1. Ce seriale erau la televiziune acum 40 de ani - varsta pe care o au tovarasii din triada de conducere - ca ma asteptam sa-i cheme Bruce sau James sau Albano, nu Orlando si Giani ? 2. Dle Tolontan, cum stati in redactie/birouri cu echipamentul de PSI ? Extinctoarele sunt cu stampila la zi ? Centrala de alarma incendiu si detectoare de fum ? Se fumeaza numai pe culuar in fata usii de la scara de evacure incendiu ? 3. Senzationala pasivitatea presei romanesti, linistea apasatoare. Un singur ziarist / echipa sa faca sapaturi, cand cine cauta gaseste. Le este tuturor frica de pompieri - se stie, primii intre piromani. 4. La faxul din 23/9 daca nu fusese trimis cu respectarea termenului de inspectie de min 15 zile, nu aveau decat sa trimita masina cu girofar sa notifice interdictia si sa sigileze, afiseze pe usi notificarea. Acum erau acoperiti, nu cu fata facuta scrum.

Ion  •  25 noiembrie 2015, 10:34

Eu nu am înțeles prea bine. Dovada că acest fax a fost redactat si a fost trimis există? Tot am dat scroll așteptând să văd respectivul document scanat.

Gabi  •  25 noiembrie 2015, 10:34

Bravo Catalin! Aveti voi, gsp-ul, tone de pacate, dar mai faceti si chestii ca astea, care va spala bine de tot.

FYRY  •  25 noiembrie 2015, 10:35

ARAFAT ***,DAT JOS SI ARESTAT ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gabi  •  25 noiembrie 2015, 10:38

@elvira Buturuga mica rastoarna carul mare. Cam asa se intampla de regula, sa stii, este important sa apuci un fir, ca apoi se desface toata increngatura, incet incet. Iar un fax inseamna enorm. A existat un ditamai presedintele Americii care a trebuit sa demisioneze pentru ca un paznic a vazut o banda adeziva...

goe  •  25 noiembrie 2015, 10:39

Pai daca au fost anuntati prea tarziu, specialistii ISU puteau inca sa: a). verifice starea locatiei si sa anuleze concertul; b). trimita doi pompieri sa fie prezenti in club in timpul concertului, cu -macar- un stingator MARE; c) sa trimita la club de la ora inceperii concertului o autospeciala de pompieri din cele care oricum ar fi fost de serviciu in noaptea respectiva, just in case; idem o masina smurd?. d). altceva; e). orice................. Dar ei au ales z). sa ignore... Stiti cat ne costa ISU pe luna? pe an? ce salariu are un plimba-mapa de-asta de colonel? nu cred ca vreti sa stiti... (PS i-o fi dat si lui interesul national un doctorat?)

DANIEL  •  25 noiembrie 2015, 10:45

CAND DEMISIONEAZA ARAFAT????????

Bubucul  •  25 noiembrie 2015, 10:52

Felicitări pentru munca depusă și pentru că ne informați! Se spune 'că schimbarea șefului e bucuria prostului', dar la noi e atât de mare putregaiul că te apucă deznădejdea.

Mihai  •  25 noiembrie 2015, 10:53

Pompierii stiau de club inca din 2014: http://metropotam.ro/La-zi/incendiu-la-fosta-fabrica-pionierul-din-bucuresti-locul-unde-este-si-clubul-colectiv-art0431591679/

mihai  •  25 noiembrie 2015, 10:54

Felicitari Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan! Excelenta ancheta, felicitari pentru perseverenta!

cic  •  25 noiembrie 2015, 10:55

Arafat, ca orice om, și-a atins limitele. A devenit marioneta unui sistem corupt și incompetent.

elvira  •  25 noiembrie 2015, 11:00

Draga GABI nu stii tu ce stiu eu , tolontan trebuie sa scrie si el ceva, nu trebuie sa plateasca cine nu trebuie doar ca sa satisfacem setea cuiva sau doar ca sa fie cineva inchis. Nu trimite un fax si crezi ca ai îndeplinit toate normele de securitate.

Maria  •  25 noiembrie 2015, 11:00

https://www.youtube.com/watch?v=VmyaAP85yfc Asta e un documentar despre un show Beyonce - la minutul 6:25 se vorbeste despre pompieri - cum ca daca BTeam nu respecta niste reguli legate de o scara (reguli care le-au fost aduse la cunostinta dupa ce BTeam a explicat pompierului ce vor sa faca), pompierul vine SI OPRESTE SPECTACOLUL. Vorbim de un concert Beyonce !!!! Deci daca se poate la "case mai mari", nu se poate si in tarisoara prapadita, la un cocert prapadit ????? Cum e posibil sa stai sa iti pierzi timpul vietii pentru asa un articol - greu de citit si innebunitor de cap ????? Cum nu e clar pina acum ca problema se afla in capul oamenilor ????? Ce tot cautati vinovati aiurea ???? Au murit ATITIA oameni si voi cautati VINOVATI ???? Oamenii aia au murit ca sa se schimbe ceva in capul oamenilor, nu ca sa se caute vinovati !!! Vinovatii nu ii vor aduce inapoi pe acei oameni, dar daca schimbi ceva in capul oamenilor sint sanse REALE ca sa nu se mai intimple asa tragedie NICIODATA !!!

Pik  •  25 noiembrie 2015, 11:01

Cum e posibil chiar si numai sa fie luat in discutie, dar sa mai fie si crezut argumentul ca "pompierii au fost pe cont propriu la Colectiv"????? ... ei au atributii de control. Controlul se face pe baza unui plan ori la solicitare. Fiecare control fara exceptie trebuie sa se finalizeze cu un act de control inregistrat in sistem si supus avizarilor si urmaririi planului de masuri, termenelor de remediere, etc. Daca ei, legitimandu-se ca pompieri fac un "control" "off the record" (si care ar fi scopul/ interesul? Spaga? Foloase? Sponsorizarile? Doar Nevinovata indrumare de specialitate- Sa fim seriosi!!!), atunci vorbim de un abuz in serviciu. Presupun ca la militari are un alt nume si se "plateste" adica sanctioneaza mult mai serios. Investigatia trebuie continuata. Trebuie dovedit ca sistemul a dat eroare nu pentru ca cei doi au fost neglijenti, ci ca este integral setat pe dispretul legii (niciunde nu se respecta in real TOATE prevederile legale antiincendiu -poate cu exceptia marilor firme private care nu dau spaga), pe "mici avantaje" care "pica" la controale, nevinovate santaje cu autorizarile etc). Si sistemul nu este impersonal, este format din oameni si pilotat de sefi. Acei sefi stiu ce se intampla si tolereaza pentru avantaje sau pentru scaun. Daca nu stiu, sunt prea prosti ca sa fie acolo, trebuie trimisi acasa. Daca stiu si profita, trebuie dovediti si pedepsiti. Tolo, nu te opri aici!!! Remember #Colectiv. Exista 60 de motive sa cautam toti vinovatii. Nu a fost cutremur, taifun, uragan. Niste oameni sunt vinovati. Reflectorul pe ei. ATUNCI nimeni, nici justitia, nu se va putea limita la cei trej patroni si cei doi plutasi. Si abea atunci sistemul ( igsu-isu) va putea fi resetat. Pentru ca oricat ni s-ar spune cat e de perfect, a dat prea multe erori. Erori care se masoara in vieti, persoane care aveau parinti, prieteni si visuri. Acum nu mai sunt vîi, sunt doar ne-firesti acuzatori in acest ( moral deocamdata) proces al mistificarii Adevarului... vrem sa aflam tot. Vrem sa plece cel care ne spune ca isu e perfect, ca regele e imbracat in alb auriu si nimic gresit nu se intampla sub privirea si obladuirea sa augusta...

Mihai Cosmin  •  25 noiembrie 2015, 11:01

Tolo.. sperietoarea infractorilor din sistem..

marcel zadda  •  25 noiembrie 2015, 11:04

din nou, dar, de data asta, cu infinită tristețe în suflet: bravo, gsp! bravo, cătălin!

Catalin  •  25 noiembrie 2015, 11:07

Pedeapsa lui Raed Arafat: sa reformeze institutia in maxim 6 luni. Are datele necesare pentru a se lupta cu sistemul. 2 obiective clare: accesul la functii de conducere trasparent + trasnparentizarea totala a activitatii.

Cătălin  •  25 noiembrie 2015, 11:07

Aşa cum v-a mai adresat cineva rugămintea o fac şi eu: nu mai folosiţi numele POMPIERII atunci când faceţi referire la cei de la comandă pentru că ei nu sunt pompieri, tot aşa cum nu sunt pompieri nici cei de la Inspecţia de Prevenire! PPOMPIERII suntem noi, cei de la intervenţii, cei care ne periclităm viaţa şi integritatea corporală zilnic, în condiţii execrabile, cu echipamente sub orice standard de calitate şi protecţie. Avem camarazi care au murit şi camarazi răniţi, oameni care se descurcă pe cont propriu pentru refacere, iar aceasta pentru că noi nu suntem acoperiţi de asigurare de viaţă sau accident de muncă, ajungându-se să se facă chetă pe ţară pentru cei aflaţi pe paturile de spital. De peste două decenii românii nu au dat doi bani pe ceea ce s-a întâmplat cu sistemul pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, am fost numiţi bugetari cu salarii nesimţite, iar acum ni se pun în cârcă incompetenţa, neglijenţa criminală, nepotismul şi VENITURILE cu adevărat NESIMŢITE ale celor aflaţi la conducere, numiţi în exclusvitate pe criterii de afinitate politică (deşi sunt militari, iar legea interzice în mod expres legăturile politice!)! Când vedeţi autospecialele şi echipamentele noi din dotare să înţelegeţi că acestea sunt prezente doar în Capitală şi câteva municipii mari din România, în rest fiind jale pe faţa pământului pentru pompieri: avem maşini cu care ajungem în 30-45 de minute la intervenţii - dacă nu cedează pe drum! - oameni nu sunt suficienţi pentru că au fost trecuţi în rezervă cei de la operativ pentru protejarea posturilor din birouri care sunt încadrate cu soţii, amante, rude, nu avem destule aparate de respirat şi ne intoxicăm cu fum, nu avem cizme şi mănuşi de protecţie, iar costume de protecţie noi stau în magaziile inspectoratelor pentru defilări şi alte ocazii festive, se cumpără autoturisme pentru deplasări, iar autospecialele sunt reparate prin eforturile subofiţerilor, furtunurile made în China cedează la intervenţii, folosim anvelope cu camere vechi de peste două decenii, ba chiar şi mai mult, motorina este de o calitate execrabilă înfundând sitele în mod curent, nu există consilieri pe probleme psihologice, iar de bolili profesionale nimeni nu spune un singur cuvânt...aşa că merităm cu vârf şi îndesat acea mărire de 10% (bani pe care mulţi îi folosim pentru a ne achiziţiona echipamente de protecţie şi materiale necesare pentru curăţenie, reparaţii, întreţinere în subunităţi!), mai ales că pompierii nu cer şpagă atunci când intră în fântâni, imobile în flăcări sau înainte de a începe operaţiunile de descarcerare sau resuscitare, aşa cum pretinde marea majoritate a corpului medical, a funcţionarilor publici şi a întregii clase politice! Ei NU SUNT Pompierii, NOI SUNTEM POMPIERII, noi şi cei care au murit în incendii, în maluri surpate, în accidente produse în timpul deplasării către intervenţii din vina inconştienţilor sau a teribiliştilor care ignoră semnificaţia semnalelor luminoase de culoare roşie, aşa cum este aceasta definită în Codul Rutier aflat în vigoare. sau care au trecut în rezervă din cauza afecţiunilor dobândite în exercitarea atribuţiilor de serviciu! Pompierii suntem noi, cei care ne luptăm cu vâltoarea apelor şi zăpada viscolită, în timp ce iluştrii noştri conducători se bucură de privilegii şi distincţii pe care nu le obţin nici măcar veteranii din teatrele de operţiuni din Afganistan şi Irak, dintre care mulţi servesc ţara acum şi ca pompieri! Nu ne mai nedreptăţiţi generalizând şi punându-i pe corupţii de sus în rând cu noi, căci nu merităm un asemenea afront!

Cipinho  •  25 noiembrie 2015, 11:08

e clar sunt prinsi, inclusiv Arafat care ar trebui sa-si prezinte imediat demisia pentru incompetenta apoi legat si el. departamentul pentru situatii de urgenta stia asadar de Colectiv din 24 septembrie dimineata dar n-au facut nimic pentru PLUM, desi era un caz de urgenta. probabil ulterior au anuntat IGSU care i-au trimis pe cei 2 pompieri care probabil au luat ceva spaga (pardon o mica atentie) si au inchis ochii. vina departamentului de urgenta este asadar ca n-a luat masuri pentru PLUM, dar nici n-au urmarit mai departe ce se intampla cu avizele pentru Colectiv bravo Tolontan, buna treaba ;)

GIGI  •  25 noiembrie 2015, 11:09

Bravo, domnule Tolontan. I-ati prins ***. Sunt convins ca sunt in stare sa musamalizeze documentele sau chiar sa modifice toata baza de date. Sunt niste nenorociti. Sa mearga la puscarie daca sunt vinovati!!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Daniel  •  25 noiembrie 2015, 11:13

D-le Tolontan, multumim pentru fiecare investigatie de acest fel, care "nu are legatura cu sportul." Romania are nevoie de jurnalisti adevarati, fiindca sunt prea multi care fac meseria de rusine.

Anca I  •  25 noiembrie 2015, 11:15

De acord cu tot ce scrie in articol dar pe cei de la Emagic nu-i intreaba nimeni de ce au trimis fax-ul cu doar 2 zile inainte de eveniment, si au organizat un eveniment fara sa aiba acordul celor de la ISU. Adica gata..ei au trimis fax, si-au facut datoria, sunt acoperiti legal. Si ei au pus in pericol viata celor care au fost la evenimentul din septembrie, in egala masura!!!!

alessia  •  25 noiembrie 2015, 11:18

adevarul e complex,complex....niciodata nu cred ca va iesi la iveala in intregime,asa cum si revolutia a ramas un mister....poate peste vreo 100 de ani,vor afla urmasii nostri adevarul despre colectiv. dar,macar atat s-a aflat,ca IGSU stiau bine mersi.Iar un secretar de stat sa spuna cu atata nonsalanta ca IGSU nu stia deloc de Colectiv...E GRAV.e vorba de responsabilitatea CUVANTULUI.nu stiu daca intr-o tara civilazata acest om ar mai putea ramane in functie.dar nu stiu nivelul de civilatie al romaniei.

florica  •  25 noiembrie 2015, 11:19

Felicitari domnule Tolontan. Acesta este unul din motivele principale pentru care romanii se afla in letargie si nu mai cred in nimic, tinerii pleaca tocmai pentru ca nu mai pot lupta cu aceasta minciuna a institutiilor , pentru duplicitatea la nivelul conducerii , pentru dubla comunicare - una la nivel mass-media si alta la nivel intern. Traim intr-o lume a minciunii. La un moment dat nu mai ai incredere in nimeni si atunci evadezi intr-o lume mai cinstita. Nu stiu daca perioada comunista ne-a pervertit dar nu mai putem scapa de duplicitate care s-a impregnat adanc in sufletele noastre. Si nu avem cate un Tolontan la fiecare colt de strada....

Ionut  •  25 noiembrie 2015, 11:19

Tolo, Omule, multumim... Nu ne lasa...

gabi  •  25 noiembrie 2015, 11:23

Trebuiesc arestati pe viata. Inclusiv Arafat...

fabi  •  25 noiembrie 2015, 11:24

Bravo Cataline datorita voua aflam si noi adevarul dar iti spun ca sunt multe nereguli si ma refer la multe discoteci fara autorizatie de la isu dar unde sa reclama ca nimeni nu ne baga in seama

altul  •  25 noiembrie 2015, 11:31

Ca fapt divers, Guta a fost consilierul lui Oprea si Schiopu a lui Arafat, si pe Aldoiu , se zvoneste ca l-a adus Arafat la BUCURESTI

jap jap  •  25 noiembrie 2015, 11:35

Ma intreb, ca un naiv ce sunt, ce menire mai au institutiile astea, de altfel foarte batoase, bataioase, respectabile, costisitoare. Cu steagul NATO pe fundal, las la o parte tricolorul, ca pe asta il abuzeaza toata lumea, e ca un fel de tapet peste mizeria si ipocrizia din toate birourile patriei, ca un fel de uniforma-tricou. Mie mi se pare ca sistemul a decis sa taie mai adanc ca sa izoleze problema si ca sa salveze corpul sistemului. Si capul lui. Initial au decis sa-i sacrifice doar doua degete, pe cei doi inspectori, acum, cu parere de rau, au decis sa taie mana vinovata, au suspendat conducerea locala. Sa fim seriosi, toata conducerea si tot ISU e de vina. Sunt o increngatura de interese paralele cu obiectivele oficiale ale institutiei. Aia de mult nu-si faceau treaba, institutia era de mult deturnata. Salariile si onorurile curgeau. Pensia, tanara, astepta cuminte si grasa sa le ofere o noua viata. Privilegii. Respect. Usi deschise. Nu e sedinta, e musamalizare. Au descoperit cu groaza ca trebuie sa taie dintre ei. S-au pregatit de rezistenta fata de justitie, teoretic(a), dar si fata de expunerea publica. Nu-si pot permite ca imaginea institutiei sa iasa prejudiciata. Asta e preocuparea lor. Localizarea incendiului si limitarea pagubelor in sistem. Obrazul sa nu fie atins de foc, ca atunci s-ar impune un trasplant. Cred ca sistemul a fost asa: 1. Dom'le, taxa de 10000 e mare, prohibitiva, o lasam asa, ca-i bine asa. 2. Ne permite ca pe langa leafa grasa si meseria comoda sa facem si un ciubuc, care sa aduca ceva antren in meseria asta plicticoasa. 3. Ii "verificam" pe toti, le saltam banu modic, dar periodic si tuturor. Ciupiti si voi, dar nu uitati o clipa de sefii vostri. S-a inteles? Le tinem evidenta pe agende personale. Ca nu putem sa le tinem evidenta centralizat, fiindca daca se intampla ceva atunci suntem legati. Oficial nu stim de ei. Aranjam si cu primaria sa ne ignore la autorizare, modificare. Daca cineva vrea oficial, atunci sa dea aia 10000 la stat. Si o sa avem grija sa-i coste si materialele, modificarile, la sange, ca la carte. E la latitudinea firmei sa aleaga calea. Sever si scump sau prietenos si accesibil. Iar incendiile sunt rare si daca se intampla unul, tot noi iesim eroi, sarim si stingem si viata merge inainte. Cine si de ce sa-si bage nasul adanc in treburile noastre? 4. Daca chiar apar probleme, izolam problema si limitam pagubele. Toti ramanem multumiti, nu pierde nimeni, totul e sa ramanem camarazi credinciosi unul altuia in lupta cu stihiile naturii. Nimeni nu este abandonat de sistem daca ramane disciplinat. Toti pentru unul, unul pentru toti.---Problema e ca institutia a devenit un organ care nu-si mai indeplineste functia in organism, si apar crize. Daca institutia nu e vindecata dupa aceste semnale din ce in ce mai dureroase, crizele se repeta din ce in ce mai des si mai grav. Oprea, la cat il ducea pe el capul, a lucrat numai la soliditatea institutiilor de forta si s-a tras de sireturi cu tot acest sistem de asistati-capuse-clienti fara beneficiu public. A hranit o metastaza. Un circ sinistru filmat intr-un azil cu mosi-teaca seriosi, de elita, o masonerie ridicola, de sus pana jos. Rateurile sistemului au devenit sistematice, predictibile. Ce nu poate face societatea singura nu pot face nici "institutiile".

Cipinho  •  25 noiembrie 2015, 11:35

@Anca: departamentul pentru situatii de urgenta are in grija si cererile care sosesc pe ultima suta de metri, respectiv cu 2 zile inainte de eveniment. pana la urma PLUM a fost un insucces, oameni putini si nimic nu s-a intamplat. esential este acel fax, primit, confirmat si inregistrat care dovedeste ca Arafat, ISU si IGSU stiau de Colectiv insa n-au fost indeajuns de competenti ca 5 saptamani sa nu faca niciun control oficial

Itrina  •  25 noiembrie 2015, 11:36

Nu l-a luat Oprea pe Arafat de la Min. Sanatatii ,l-a adus la MAI si l-a facut mare sef la ISU tocmai pentru a reorganiza si eficientiza activitatea ISU?Si ce a facut Arafat?Nimic!Doar a birocratizat si mai mult activitatea.Ciolos ar trebui sa-l demita si nu sa-i ceara lui si lui Toba inca un plan de reorganizare a ISU.

sorin-arges  •  25 noiembrie 2015, 11:38

Gata d.-l Tolontan. L-ati rezolvat si pe Raed A. Era pacat sa nu se profite de tragedia din club pentru a regla intr-un final conturile cu cel care fara sa vrea i-a dat cea mai tare palma (la figurat evident !) celui care va mana neobosit in lupta pe de-alde turcescu, adica pe acoperitii astia din presa ... Multe realizari ai la viata d.-tale, reamnitim: declansarea unor anchete care au dus la plecarea de la lotul de gimnastica a cuplului Belu-Bitang (Belu tocmai fusese numit antrenorul secolului si nu dadea bine sa stea asa acolo, un roman amarat !), campanii repetate asa zise ,,antidoping" care a pus umarul la desfiintarea practic a unor discipline si in cele din urma cam la intreg sportul romanesc ... etc. Nu, nu va laudat prea mult cu ''reusitele" Ritzi si Udrea.... prima a fost executata pentru ca-si trasese prea mult din profit in loc sa i-l dea *** pentru campanii, iar a doua clar a deranjat sistemul si se cam plictisise seful de ea oricum.... Bagati mare ! Faptele bune trebuiesc pedepsite si BGS are nevoie sa se extinda !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

andreesanu  •  25 noiembrie 2015, 11:38

ISU =adunatura de loaze,de tirie briu,de neaveniti care au luat o cisma in cur si au fost zvirliti din armata pe usa din dos. Incompetenti ,***,*** ce fac de ras haina militara. Indivizi care prin prostia lor trimit subordonatii la moarte sigura exemplu este Mihailestiul,am vazut si alte prostii de-a lungul timpului si pot sa dau alt exemplu cisterna cu GPL rasturnata pe carosabil in dreptul monumentului lui SISI de pe Moghiros inainte de Bretcu jud Covasna.Cum am intervenit eu un civil va poate spune prefectul de Covasna din acel an . Eveniment care nu s-a soldat nici cu morti nici raniti desi GPL a curs din cisterna si putea genera un iad.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

tancau ioan  •  25 noiembrie 2015, 11:40

salut! investigatia asta si dovezile spectaculoase care apar sunt ca ,in filme,.am avut dreptate, ciolos e ,de.al nostru,! pacat,pacat de mortii de acolo!! ce sa mai tot comentam: destituirea tuturor sefilor,comandantilor..apoi justitia sa.si spuna cuvantul. de ce nu si reprezentantii statului ,la puscarie?? CUM domnu ARAFAT sa spuneti atatea zile,saptamani ca nu stiati de ,colectiv,???ok,nu stiati..atunci acolo la voi e debandada totala,e sat fara caini,nu stiti unul de altul..

Mihnea  •  25 noiembrie 2015, 11:41

Asta e doar un caz, unde s-a produs in urma unor circumstante nefericite o tragedie, dar cazuri de indolenta,incompetenta si coruptie din partea autoritatilor competente sunt cu miile. E atat de simplu sa rezolvi problemele astea dar nu se vrea: MARIREA pedepselor ptr toate infractiunile. De ce americanii sunt unde sunt? Ptr ca acolo legile sunt dure, ptr o crima iei puscarie pe viata nu 25 ca la noi si iesi dupa 15, nu mai zic ca sunt state unde te executa. Romanii nu au simt civic, nu au simtul raspunderii sau al respectului fata de celalalt, dar asta se poate trata si dobandi prin frica de lege.De ce Tepes tragea in teapa, de fun? Nu. Ptr a da exemple celorlalti sa se gandeasca de doua ori inainte sa comita o faradelege. La noi legea e facuta de cei care se stiu cu musca pe caciula si isi pregatesc terenul in caz ca vor fi prinsi.Cum e posibil ca o judecatoare sa ia mita de la infractor si sa ia cativa ani de puscarie, apoi sa scrie 5-6 carti si sa iasa cat ai zice peste. La fel si ceilalti infractori. MARITI pedepsele domnilor si vom trai intr-o lume mai buna, altfel ne agitam degeaba pe aici.Voi ziaristii puteti cere mai usor asta, noi tre sa iesim in piete, ei vin asculta de noi si fac tot ca ei. Gata! S-a umplut paharul. Jos coruptia! Stop legilor care favorizeaza infractorii! MARIREA pedepselor!

Anca  •  25 noiembrie 2015, 11:43

Ce aveti cu Arafat? a fost fraierit de cei 3 tarani sefi la ISU!!!!!!!! AIA TREBUIE BAGATI IN PUSCARIE!!!!!!!!!!!

Mihai  •  25 noiembrie 2015, 11:45

Cat ne mai minti, Raed Arafat? Demisia! *** politruc ce esti!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marian  •  25 noiembrie 2015, 11:56

Pot spune ca acest gen de sponsorizari se practica inclusiv la sectiile de politie.

vanco  •  25 noiembrie 2015, 12:05

Inseamna ca la ISU / IGSU discutam despre un GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT. Asa cum a fost si la vamesii controlati in 2011 sau la grupul de la Politia Pitesti care emitea permise de conducere false (unde si Piedone a luat permisele A, B, C, D, E intr-o singura zi, dupa ce se mutase vezi-doamne cu domiciliul acolo). Grup Infractional Organizat inseamna ceva extrem de grav, toti din grup se pedepsesc, dar capii primesc agravant.

cristian007  •  25 noiembrie 2015, 12:14

Am postat ieri (post care a fost "moderat" si din care nu se mai intelege nimik), motivele pentru care conducerea ISU este de neclintit. Am spus ca a demisionat Ponta, dar ei nu. Azi pare ca m-am inselat. Ar fi bine sa ma fi inselat. Vor fi presiuni imense in favoarea acestor colonei. Doar 40% din cladirile nou construite in RO au autorizatie ISU. Celelate 60% functioneaza prin complicitatea acestor colonei. Majoritatea propietarilor acestor cladiri au "intrare" la politicienii romani de orice culoare. Mentionez : aceasta autorizatie emisa de ISU este obligatoriu a fi obtinuta in max 6 luni de la punerea in functiune a cladirii. Glumind exista mari sanse ca GSP-ul sa isi desfasoare activitatea intr-o cladire ce nu are o astfel de autorizatie. Verificati cu propietarul cladirii daca o astfel de autorizatie exista.

misu  •  25 noiembrie 2015, 12:16

O poveste suplimentara despre IGSU-ISU: istoria cu planorul a carui gasire a trecut oarecum neobservata... iata comunicatul celor de la ISU BV apropo de felul in care au "cautat" planorul asta vara... https://www.facebook.com/electra.ghiza/posts/844257875694287

asteptam  •  25 noiembrie 2015, 12:18

Conducerea departamentului ptr. sit de urgenta din MAI e formata numai din doctori,cf. site. Ce treaba au ei cu pompierii adevarati? Pe cand schimbari si mai sus la IGSU si DSU din MAI?

andries doru  •  25 noiembrie 2015, 12:25

Hai sa spunem adevarul pana la capat .Pentru ca un eveniment muzical sa se produca organizatorul evenimentului trebuie sa obtina autorizatii de la pompieri ,politie ,jandarmerie .Fara aceste autorizatii evnimentul nu se produce . Obtinerea acestor autorizatii nu se fac prin trimiterea unor faxuri cu cateva zile inainte de eveniment ci se intocmesc niste dosare cu detaliile evenimentului, locatia, numar estimat de participanti si altele .Aceste dosare stau la baza aprobarii sau respingerii autorizarii evenimentului respectiv.De obicei aceste proceduri se respecta in cazul evenimentelor cu numar mare de participanti .In cazul evenimenelor cu numar mai mic de participanti procedurile sunt fentate Si de regula se da spaga .Trebuie sa subliniez ca organizatorul trebuie sa obtina autorizatii pentru fiecare eveniment in parte.Din cate inteleg din articol Emagic a trimis un fax prin care anunta pompierii ca urmeaza sa organizeze un eveniment intr-o anumita locatie si la care estimeaza un anumit nr de participanti. Pompierii raspund tot prin fax care sunt conditiile legale pentru obtinerea autorizatiei pentru producerea evenimentului.Pina aici OK.S-a demarat procedura de obtinere a autorizarii evenimentului. S-a dus ea pana la capat avand in vedere ca faxurile au fost trimise cu putin timp inaintea producerii evenimentului? Cine a fost organizatorul evenimentului la care s-a produs incendiul? Si intrebarile continua....

Claudiu  •  25 noiembrie 2015, 12:25

Domnule Tolontan, se mai poate acuza domnul Arafat in aceasta situatie? Desi a existat o dezinformare enorma, in afara de o demisie de onoare (pentru ca niste mizerii de cadre de sub el nu au fost in stare sa isi asume prostiile pe care le-au facut), ar putea face si altceva? Imi pun aceasta intrebare doar pentru a-mi da seama daca exista vreun rost pentru care oamenii striga "Demisia Arafat!", caci nu incompetenta dansului a facut ca cei din conducerea ISU Bucuresti sa ascunda adevarul, ci dezinformarea subalternilor. Daca vrem sa schimbam ceva, trebuie sa punem presiune pe institutiile astea si pe specialisti, sa lucreze impreuna, sa gaseasca masuri de prevenire si sa fie implementate de toata lumea. Cine nu respecta, tras la raspundere. Va multumesc

observer  •  25 noiembrie 2015, 12:26

Nu le ţin parte celor de la ISU, dar mi se pare extrem de trasă de păr toată această poveste. Vă scriu în cunştinţă de cauză, având şi eu un club în care se fac concerte. Noi nu am dat nici o şpagă nimănui, am cerut autorizaţia ISU fără de care nu primeam aprobarea de funcţionare. Ce mai tura-vura, proprietarii nu ştiau că nu au autorizaţie? Am văzut pe youtube câteva înregistrări din acelaşi club făcute cu ceva timp înainte de tragedie. Se arunca cu flăcări, ardeau torţe, inconştienţă totală, cu sau fără ISU.

Lae  •  25 noiembrie 2015, 12:26

Banuiesc ca astia de la ISU rescriu acum registrele de actiuni asa cum a facut Armata dupa Decembrie 1989... Chiar, domnule Tolontan (et. comp), nu va ganditi sa investigati jurnalistic si speta asta?

george  •  25 noiembrie 2015, 12:30

2014: http://metropotam.ro/La-zi/incendiu-la-fosta-fabrica-pionierul-din-bucuresti-locul-unde-este-si-clubul-colectiv-art0431591679/

Andy  •  25 noiembrie 2015, 12:39

Urmariti d-le cati din aia de la isu vor fi condamnati pentru ucidere din culpa. E bun inceputul asta cu faxurile de sub covor. Da' intrebarea e: De ce majoritatea sunt ocoliti la controale din ordin de sus? Nu pentru ca de fapt situatia, simplist vorbind, e cam asa? Cine are in zilele noastre minim 100.000 Euro ca sa deschida un club? Evident ca cel care a facut 100.000 Euro in astia 25 ani de capitalism salbatic, veti zice. Adevarat. Numai ca banii sunt facuti tot prin manarii cu ,,functionarii'' statului. Aflati d-le, patronii clubului oamenii cui sunt din primaria lui Piedone?. Asta-i cheia descoperirii sistemului in care traim. Veti vedea ca pentru a deschide un club de nivelul ala, unde se invart mormane de bani (b***) ,,investitorii'' de la Colectiv sigur au cotizat la greu si fac parte dintr-o gasca de sifonat bani. Apoi, daca orice om cu 4 clase isi da seama ca asa functioneaza sistemul sigur ca cei de la isu ori au luat si ei din mormanul ala de bani ori s-au facut ca nu vad in ce conditii se fac banii acolo. Si mai ales cu ce riscuri. Daca n-au luat bani atunci sigur ca au inchis ochii tocmai pentru ca au fost pusi in functiile alea de conducere nu pe competente ci pentru ca si ei sunt la randul lor ,,niste oameni'' ai cuiva important. Si tre' sa inchida ochii la comanda. Altfel zboara. Si mai e un aspect: Sistemul asta poate sa se ,,dezvolte'' tocmai in domenii din astea militarizate de genul isu, politie, servicii etc. dintr-un motiv simplu. Angajati-s mucles.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dfbgfdf  •  25 noiembrie 2015, 12:48

SA VA FIE RUSINE !

Liviu  •  25 noiembrie 2015, 12:51

Deci filmul pe scurt este asa. Vine Giani Aldoiu (WTF) si spune in fata camerelor sa moara calu nu am stiut ca daca stiam *** ii lua , vine seful lui zice acelasi lucru , vine Arafat ( poate mintit , dezinformat , dar oricum vinovat daca nu de altceva doar de incredere in slugile alea de colonei) si acum ce sa vezi apare faxul . Deci tara asta este defecta in totalitate. Ar trebui multa multa puscarie dar binenteles ca vor veni cu o poveste de genul , nu aveam oameni sa faca controlul , noi am vrut dar n-am putut , 6 luni *** aia trei trasi pe linie moarta si dupa aceea apar sefi pe la Dolj , Olt sau unde le place lor. Puscarie fac cei 3 patroni( adica o merita ) aia doi sclavi de pompieri ( o merita si astia) si poate ala de l a firma pirotehnica ( aici depinde ca impresia mea este ca au spate politic) si gata. Dar inschimb se inchid teatre, cinematografe de traditie in loc sa fie renovate si cluburile beizadelelor raman asa se mai pune un stingator, un plan de evacuare ceva si sunt in regula. A si cladirile vechi si cu traditie care se inchid vor fi lasate asa si dupa 3-4-5 ani se vor darama si dealde Videanu , Udrea sau altii ca ei vor face acolo mall 0 uri , blocuri de birouri sau ce vor ei . Cate in juraturi a luat aici d-nul Tolontan ( poate in gand si de la mine motiv pt. care imi cer scuze) ca accuza eroii de la ISU . Felicitari domnule Tolontan ca un ziarist sportiv face ce ar trebui sa faca atatia alti ziaristi de investigatie , dar asta e alata problema.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează