Unde așteaptă veștile de la Oscar jurnaliștii de investigație? La Tribunalul București și e foarte bine așa

De Cătălin Tolontan

luni, 15 martie 2021, 2:32

De Cătălin Tolontan

Astăzi de dimineață, pe holurile Tribunalului București, întâlnire neprevăzută cu colegii Răzvan Luțac, Andrada Lăutaru și Florinela Iosip.

Luni, 15 martie, e o zi cu două procese intentate jurnaliștilor Libertatea & Gazeta Sporturilor, fața nevăzută a ceea ce înseamnă să fii reporter de investigație. Frecvența medie a proceselor e cam de una, două sau trei înfățișări pe lună, la care mergem cu schimbul, după cum reușim. Azi e o zi mai aglomerată.

Prima serie de procese dintre cele la care suntem prezenți azi durează de trei ani: dosarul Shanghai.

Pentru investigația rețelei de abuz de persoane și proxenetism, începută de ziar în 2018 și care a fost publicată luni întregi în Gazeta Sporturilor, am fost dați în judecată de un lider chinez și de unul doi dintre comisarii de poliție, SRI și de Gardă Financiară. Fiecare dintre ei ne-a dat intentat separat acțiune.

Despre legătura chinezilor cu acești ofițeri, DIICOT a scris în rechizitoriul din dosarul 18209/3/2006: „Inculpații au inițiat un grup de criminalitate organizată, ei având sprijin din partea unor funcționari ai unor autorități publice (cu titlu de exemplu, ofițeri de poliție – Miclea Gheorghe, Predoiu Gabriel, Brânduș Mihai Sorin, Craiu Ion, comisari de Gardă Financiară – Cioclea Cezar George, Marinache Ștefan Aurelian, Zeamă Alexandru Eduard)”.

Avocata Diana Hătneanu a câștigat până acum în primă instanță toate cele trei procese „Shanghai” pe fond. Azi e apelul unuia dintre ele, intentat de o persoană oficială cu care procurorii DIICOT au avut chiar și înregistrări telefonice în care cel care ne-a dat în judecată îi spune șefului mafioților chinezi că acesta nu a oferit bani suficienți colegilor săi, astfel ca cei din Gardă să-i ajute pe traficanții chinezi.

MIHAI (șeful chinezilor): Ai înțeles? (neinteligibil)
CIOCLEA: Ei au spus că… Ei au zis… Ei au zis că e prea… prea puțin!
MIHAI: Da. Vrea ajută pe amici meu. Atât!
CIOCLEA: Da.

După aceea, șeful Gărzii Ilfov îi recomandă chinezului un coleg, care coleg cere o fată să se ducă la el. Fata refuză, plânge, apoi se duce. La rându-i, șeful Gărzii a fost recunoscut de altă fată. Întrebați de ziar, acești ofițeri spun că au fost recunoscuți de fete pentru că frecventau restaurantul sau chiar erau în misiune, unii dintre ei. În timpul în care ei frecventau restaurantul sau erau în misiune, acolo era un trafic nedescoperit de persoane, investigat abia mult mai târziu și descoperit în flagrant delict de DIICOT, ajutați de SRI și de MAI.

Procurorul general al României a recunoscut că DIICOT a închis cazul ofițerilor fără să cerceteze probele

Liderii chinezi ai rețelei care a abuzat fete din familii vulnerabile, unele dintre ele minore, au fost condamnați în „Dosarul Shanghai”. Pentru abuz de persoane și proxenetism.

Dar dosarul disjuns, cazul celor 10 ofițeri monitorizați de SRI, înregistrați de procurori și recunoscuți de victime, a fost clasat de DIICOT fără ca procurorii să mai facă nici cea mai mică cercetare, potrivit procurorului general al României, care a recunoscut, după ce presa a pus întrebări, că s-a închis cazul fără să se mai caute probe! Între acești ofițeri recunoscuți de fete, dar necercetați în final a fost și colonelul SRI Gabriel Predoiu, fratele șefului SIE, generalul Silviu Predoiu.

Parchetul General, despre clasarea dosarului celor 10 ofițeri:
Din examinarea actelor de la dosar a rezultat că nu s-au administrat alte probe în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, în raport cu persoanele și infracțiunile pentru care s-a dispus disjungerea cauzei.

Am consultat dosarul în arhive, am discutat cu victimele, cu oameni care au participat atunci la operațiunea de monitorizare, cu cei recunoscuți de fete și am insistat să obținem reacții pentru public de la instituțiile interesate, de la DIICOT la SIE și de la Parchetul General la Inspecția Judiciară.

La ultimul cuvânt de la apel eu sunt slab, emotiv, nu argumentez cum trebuie, e epuizant ca după atâția ani societatea românească să lase victimele fără recunoașterea abuzului. Nu-i o scuză, dar pur și simplu e prea mult. Diana Hătneanu e însă aceeași avocată cerebrală. Judecătorii vor decide și, indiferent ce vor spune, e libera lor decizie.

Adevăratul covor roșu

În sala de vizavi, ceilalți trei jurnaliști de la Libertatea & Gazetă, Luțac, Lăutaru și Iosip trec și ei prin statutul firesc de ziariști reclamați. E dreptul celor care ne reclamă. În cazul lor, directoarea de la Liceul Goethe, supărată după ce mai mulți părinți au făcut publice abuzurile din liceu.

Jurnaliștii Libertatea Florinela Iosip, Răzvan Luțac și Andrada Lăutaru, așteptând să fie audiați

Suntem mai mulți jurnaliști la Tribunalul București decât la redacție. Și e foarte bine, într-un fel. Într-o țară democratică, aici, în aceste săli, se stabilește, atunci când cetățenii nu se înțeleg, care este interesul public.

Urmează procesele cu Gabriela Firea, primarul Daniel Băluță, Radu Budeanu, din nou chinezii, apelurile, verdictele, motivările.

Până atunci, azi, la ora 14, de la Los Angeles se anunță știrea zilei, acolo unde presa internațională se întreabă dacă filmul Colectiv al lui Alexander Nanau, cu investigațiile jurnalistice cu tot, va face ca România să ajungă, pentru prima oară, nominalizată la Oscar. Dar, de fapt, covorul roșu e aici, la Tribunalul București. Zi după zi, asta e meseria, ea nu se schimbă. Suntem în fața momentului acela în care, cum se spune la școală, „Învățatul e datoria elevilor, aprecierea e responsabilitatea profesorilor”.

Indiferent ce se va decide, suntem împăcați. Nu suntem infailibili, dar am făcut cu bună credință și urmărind interesul public ceea ce a depins de noi. Restul e treaba miilor de votanți.

***

Vizionarea anunțului pentru nominalizările Oscar 2021 se poate face aici, luni la 14.20, ora României.

Sumarul a peste 30 de episoade ale investigației jurnalistice despre traficul de persoane de la restaurantul Shanghai poate fi citit aici.

Comentarii (8)Adaugă comentariu

Ilie  •  15 martie 2021, 16:53

Nu va fi singurul film prezent la Oscar în care va ridicat în slăvi un impostor, fiu de organ represiv. Nu am văzut prezetat bugetul filmului și sursele finanțării! Scrie un articol despre aceste lucruri! Dacă ai curajul unui adevărat jurnalist de investigații. ***. Să trăiți!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Octavian  •  15 martie 2021, 17:40

Mult succes Catalin. Eu te respect pentru ceea ce faci si sper sa o tii tot asa.

bg  •  15 martie 2021, 19:22

Este extraordinar! Fantastic! Felicitari tuturor! Nimic nu este in zadar! Daca nu lupti pentru ceea vrei, inseamna ca meriti ceea ce ai. - John C. Maxwell

Aurora  •  15 martie 2021, 23:01

Referitor la ce spune dnul Ilie, asa mi s-a parut si mie filmul, o propaganda Vlad Voiculescu, pana aproape de final cand a castigat iar PSD si dnul Voiculescu a avut discutia prin telefon cu tatal sau si ma jur ca l-am auzit pe al meu. It hit home, dupa cum spune americanul. Atunci am realizat ca nu e propaganda, 'personajul' sau a oferit un fir narativ filmului si bine au facut realizatorii, pentru ca s-au facut observati de academie prin filmul asta. Am cautat informatii si despre dnul Voiculescu, il confundam cu Dan Voiculescu; recunosc, sunt complet paralela cu politica si chiar jurnalistica din Romania, de dnul Tolontan auzisem vag mai demult.. Casa Jurnalistului ce mai urmaresc, dar acum am sa il adaug si pe dansul la follow. Iar despre Colectiv stiam ca a fost coruptie mare la mijloc, stiam si de Hexi pharma, dar nu stiam amanunte. De coruptie in sistemul de sanatate si cel de educatie m-am lovit in Romania din pruncie, si multa vreme am crezut ca sunt singura care vede asta, dar nu e asa, si ma bucur. Insa din pacate Romania m-a pierdut, cel putin momentan, iar desi am facut facultate si masterat in Bucuresti, nu m-a ajutat cu nimic profesional, plus ca in 29 de ani nu am reusit nici sa dau de oamenii aia din 15 la suta despre care vorbeste tatal dnului Voiculescu la telefon... Asa ca am decis sa imi dau o sansa departe de tara, dar sper sa ma intorc intr-o buna zi. PS: despre Spitalul Universitar din Bucuresti stiu din experienta proprie ce *** *** e, sau cel putin era acum cativa ani cand am fost, nu mai stiu daca inainte sau dupa Colectiv.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Great success! Very nice!  •  16 martie 2021, 1:54

La 5 ani după dezastru propagandistul Nanău profită. Băiatul de ştim-noi-ce-şi-nu-scriem-că-nu-avem-voie-că-ne-cenzurează Voiculescu profită. Generalul-genialul Arafat, ca deobicei, profită. Somităţile spitalelor profită în spitale în care oamenii mor legaţi, dar ei stau mai mult pe la televizor pe decoruri de biblioteci, pe care nu le citeşte nimeni. Generalul Izmană e liber ca pasărea cerului. La fel şi Bănicioiu, Piedone şi alţii. Pensiile speciale se vaccinează înaintea prostimii, că ei este esenţiali. Asta este "schimbarea" pe care marele film a facut-o în societatea românească. Iar victimele de la Colectiv aşteaptă dreptatea umilite, în timp ce alţii fac profit cu nenorocirea lor. Victimele şi familiile lor sunt umilite de 5 ani, iar alţii merg şi fac paradă la festivaluri cu drama lor. Dacă am fi avut ruşine, nici nu am fi făcut acest film până la o soluţie definitivă în apel. Dar să deschisem şampaniile - am ajuns la Oscar cu un film despre cadavre, dintr-o ţara de cadavre..

Traian  •  16 martie 2021, 5:34

Titlu clickbait = spam tabloidic jenant. Bravos Tolo, bine ai ajuns...

Liviu  •  16 martie 2021, 15:06

2 probleme. 1 .Filmul este o propaganda ieftina la Vlad .Se va vedea dupa realizarile marete din acest mandat . 2.Cea mai buna echipa de investigatii in ultimii 2 ani ce a produs ? Banuiesc ca ceva cu niste pesedisti sin anii 2000 .... Va sustin .

Eu  •  22 martie 2021, 11:21

Tot respectul pentru munca voastră, dar e trist că prima nominalizare a României la oscar e despre cât de coruptă e țara noastră. Halal reclamă de țară...

Comentează

Știrile momentului pe tolo.ro

No items