O martoră care a dus acte împotriva lui Condrea l-a sunat aseară, înspăimântată, pe procurorul de caz. Două întrebări pentru investigatori: 1. L-ați filat? 2. Din convorbirile telefonice nu v-ați dat seama că e posibil să se sinucidă?

Statul român este dator să lămurească pînă la capăt moartea lui Condrea, dar și enorma corupție din jurul acestei firme. Un alt om care, conform surselor, ”participa la licitații și îi avea pe cei din spitale și din MS în buzunar” este în viață

duminică, 22 mai 2016, 9:17

Două întrebări fundamentale pentru clarificare circumstanțelor morții:

  1. A fost sau nu filat Dan Condrea pe șosea? Este greu de înțeles dacă n-a fost supravegheat de vreme ce știa că va fi audiat luni dimineață! Nu-l filezi cu 12 ore înainte de a ajunge la Parchet, unde urma să fie reținut?! Dan Condrea era un om în stare de orice, ceea ce a fost probat dramatic duminică seară. ”Să facă orice” înseamnă că putea să fugă, să intre cu mașina în Piața Universității sau să-i caute pe cei care urmau să depună mărturie împotriva lui. Unul dintre acești martori care a depus deja acte împotriva lui Condrea era înspăimîntat aseară și a  sunat imediat la procurorul de caz. Nu-l filezi pe Condrea în această situație?
  2. În ultimele săptămîni, Gazeta Sporturilor a publicat că Dan Condrea  era deprimat, că era însingurat, că cei din firmă îl considerau vinovat pentru ce s-a întîmplat. În același timp, au existat convorbiri ale lui și sms-uri din care se putea deduce posibilitatea sinuciderii. Nici aceste indicii nu au fost sesizate de Parchet vreme de trei săptămîni?!

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

O ironie de destin. Dan Condrea a murit pe șoseaua dintre laboratorul Unilab, casa lui era în apropierea laboratorului, și fabrica Hexi Pharma.

Patronul Hexi a suferit un accident de circulație duminică seara, în jurul orei 18:30. Prima ipoteză a poliției este aceea a sinuciderii.

Condrea a intrat în primul copac, dintr-un lung șir de pe șoseaua dreaptă.

”Mașina avea viteză foarte mare”, susține un martor ocular. ”Nu sînt urme de frînă”, au declarat cei ajunși la fața locului.

În acest moment, unica posesoare majoră a secretelor lui Hexi Pharma, firmă acuzată că a pus la cale o operațiune de diluare a dezinfectanților în peste 300 de spitale și de spălare de bani, rămîne directorul general Flori Dinu.

„De altfel, Flori Dinu era cea care avea la degetul mic toate legăturile cu directorii de spital și cu mogulii sistemului medical. Condrea nu se băga peste contractele din spitale, Flori Dinu le știa”, a spus pentru Gazetă o sursă din Hexi Pharma.

„Flori Dinu era cea participa la licitații și-i coordona pe agenții de vînzări. Prin ei circulau banii veniți din străinătate”, a mai spus sursa.

”Flori Dinu nu era o simplă angajată. Puterea ei în firmă era mult mai mare decît cea a unui director. Ea neagă orice legătură recentă cu fabrica și cu diluarea, dar pe rețetele de acum cîțiva ani apare și semnătura ei”, afirmă oamenii care cunosc afacerea Hexi Pharma.

Dan Condrea își ținea banii în conturi din străinătate. Unul dintre aceste conturi personale este CH5704835064767572000 de la Credit Suisse Elveția.

Contul este deschis din 2008, de cînd a început și afacerea prin firme off-shore din Cipru, țară unde avea alte conturi.

La un moment dat, firmele off-shore le pusese formal pe numele unor angajați, printre care și Flori Dinu, susțin surse din firmă.

Acestea conturi erau, practic, recipientele secrete din care veneau banii pentru mita din sistemul medical din României. „Și tot din aceste conturi mai luau și protectorii lui Condrea”, susține o sursă care-i cunoaște afacerile.

Aseară, Condrea era așteptat de fetița de 10 ani.

Condrea divorțase de soția lui Laura, cu care fusese împreună vreme de 15 ani, din Facultatea de Medicină din 1994 și pînă în 2009.

În acest week-end, fata de 10 ani rămăsese la soția lui. După-amiază, perioada de vizită se încheia, iar mama și fata îl așteptau ca să vină să ia copilul.

„Condrea n-a apărut și chiar ne întrebam ce se întîmplă”, a mărturisit fosta soție unor prieteni.

„La un moment dat, la ușă a apărut Filipoaie, șoferul lui de la firmă, un tip ciudat care lucrase înainte într-o instituție de forță”, a povestit fosta soție amicilor.

„Noi ne uitam la desene animate, nu știam ce s-a întîmplat. Șoferul nu ne-a spus, mai bine, că a protejat-o pe fetiță”, a încheiat fosta soție.

Întrebată de prieteni dacă Dan Condrea era depresiv, Laura, care a avut multe conflicte cu el și este subiectivă, a răspuns: „Nu era genul care să se omoare, ci genul care te omora el pe tine. Dacă e sinucidere, l-au împins să facă asta!”. După 7 ani de cînd se consideră urmărită de oamenii și de aliații lui Condrea, despre care susține că i-a luat toți banii, fosta soție este tulburată, iar autoritățile nu i-au luat versiunea SF niciodată în calcul.

Dan Condrea era un șofer experimentat, „și era pasionat de karting”, a mărturisit un angajat al Hexi Pharma, care exclude accidentul clasic de circulație.

Opelul în care se afla Dan Condrea era o mașină din 2010, inscripționată Hexi Pharma.

O cumpărase pentru tatăl său, fostul farmacist al Spitalului Universitar de Urgență fiind fondatorul afacerii și stingându-se în 2011.

Astăzi, duminică, se împlinesc patru săptămâni de când l-am întâlnit pe Dan Condrea. Atunci i-am arătat cele două rețete care demonstrau că Thor și Suprasept erau diluate inteționat, din fabricație.

Era 24 aprilie 2016.

N-a negat nimic, după cum n-a negat niciun moment după aceea.

A spus doar că va verifica. A luat hârtiile și a plecat spre fabrica Hexi Pharma din Mogoșoaia. Au venit acolo Flori Dinu, directorul general, directorul de producție Mihail Leva și alți câțiva oameni apropiați lui Condrea.

După patru ore, bărbatul a plecat din fabrică, singur la volan, și a luat-o exact pe drumul pe care, ieri, la 18:30, și-a găsit sfârșitul într-un accident solitar de mașină. Fără urme de frânare.

Ce a vrut să spună cu acest sms?
Duminică, la prânz, înainte de accident, am discutat cu mai mulți oameni din compania Hexi Pharma. Ca să aflăm ce se mai întâmplă.

Condrea se izolase de ceilalți din companie, care îl considerau responsabil.

Dialogul cu unul dintre acești oameni. Încă o dată, discuția cu sursa din Hexi Pharma a avut loc cu aproximativ cinci ore înainte de accident.

– Ați mai păstrat legătura cu Dan Condrea?
– Îmi dădea mesaje când și când. Mi-a dat un mesaj recent.

– Și ce a scris în el?
– „Stați liniștiți că nu o să mai lucrez în domeniu!”.

– Ce înseamnă asta?
– Nu-mi dau seama exact. Se referă probabil la ideea că ar putea să-și revină compania fără el, eu așa citesc mesajul.

– Condrea este surprins de rezultatul analizelor?
– Da, este șocat. Spune că știa de Thor, a recunoscut asta, dar de celelalte de jură că nu știa că au probleme.

– Flori Dinu cum este?
– Pe calmante.

– Și ea e șocată?
– Da, pentru că spune că nu știa nimic, absolut nimic despre diluare. Că doar Condrea conducea fabrica, nimeni în afară de el nu avea legătură cu fabrica.

Către o vecină, cu o săptămână înainte: „Decât să fac închisoare mai bine mă omor”
Sms-ul către omul din Hexi e bizar, însă nu e, neapărat, mesajul unui sinucigaș.

Pe de altă parte, varianta sinuciderii a fost anticipată de o vecină care s-a întâlnit cu Dan Condrea exact weekend-ul trecut. „Condrea era abătut și mi-a spus că decât să facă închisoare mai bine se omoară”.

Mai mulți parlamentari din Comisia de Control al SRI au cerut imediat să se facă public filmul filajului.

„Este ciudat! Cum să nu fie filat?”, a spus senatorul Daniel Savu, membru al Comisiei de Control al SRI.

Numai că, din declarațiile oficiale, primii care au ajuns la el au fost cei de la Ambulanță.

Dacă exista filaj, normal ar fi fost să coboare și să încerce să-i dea primul ajutor. Sau poate că i-au dat și au dispărut.

La cîteva minute după ce televiziunile au anunțat accidentulfatal, deputatul Sebastian Ghiță, membru în Comisia de Control a SRI, a vrut să facă o declarație pentru ziar.

Ghiță n-a spus-o direct și oficial, dar lasă să se înțeleagă că îi e realmente teamă și pentru soarta lui.

– Bună seara, ce doriți să spuneți?
– Că mîine ne vom întruni în Comisia Parlamentară și vom cere ca echipa de filaj să facă public raportul și filmul accidentului.

– Sînteți sigur că exista o echipă de filaj?
– Cum să nu existe?! După un asemenea scandal public să nu existe este imposibil. Aici nu vorbim despre cineva care a furat din rația de mîncare, ci care a participat la o operațiune criminală de pe urma cărora au murit, probabil, zeci de mii de oameni prin infecțiile nosocomiale. Cum să nu fie urmărit în fiecare moment?

– Dar comisia din care faceți parte nu are nici o atribuție decît în materie de SRI. Dacă nu erau de la SRI?
– Nu ne putem asuma riscul ca România să fie considerată un stat mafiot! Nu pot muri oameni fără o explicație clară. Eu am avut mereu încredere în instituții, dar acesta este un caz care se cere lămurit!

– Încă o dată: nu e treaba dumneavoastră dacă nu e filajul de la SRI.
– Era un caz de siguranță națională! Dar indiferent cine l-a făcut, Parchetul, DNA, cei de la MI sau SRI, echipa de filaj trebuie să spună oamenilor ce s-a întîmplat. Este fără precedent în România și nu putem fi considerați un stat mafiot. Mîine se poate întîmpla oricui!

 

 

Cele 23 de părți ale investigației:

Comentarii (254)Adaugă comentariu

Cătălin Tolontan  •  23 mai 2016, 14:46

@cristi: nu fosta, ci actuala sotie l-a recunoscut

pt Jiji  •  23 mai 2016, 14:47

toti cei enumerati de tine sunt *** partasi la genocidul romanesc!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Calin  •  23 mai 2016, 14:47

Uliana .... racheti .... 5000 € .... accident?

x-man  •  23 mai 2016, 15:09

Salut Tolo, Cand ai putin timp si de tine, incearca sa-ti procuri urmatorul device (nu este foarte scump) -un detector de radiatii.

qwerty  •  23 mai 2016, 15:52

"follow the money"...probabil doar procurorii ar putea, daca ar dori...

Dragos  •  23 mai 2016, 15:59

Buna ziua! In imaginile cu Dan Condrea in ultimele clipe de viata din Petresti ruleaza o Astra H pe cand in accident a fost implicata o Astra J. Ce de profesionisti sunt angrenati in investigatie....

Concetateanul Turmentat  •  23 mai 2016, 16:13

Am vazut "ultimele imagini" cu Dan Condrea la volan surprins de camere si imagini de la accident. Difera modelul masinii, sunt generatii diferite... Hai mai baieti, mai mult profesionalism cand regizam ceva, ce naiba!

LucianD  •  23 mai 2016, 16:43

@Dragos si @Concetateanul Turmentat, veti putea proba daca logica dvs. de tip "Colombo" este sau nu corecta abia dupa ce politia si/sau presa de investigatii vor verifica temeinic evidentele si le vor face publice. Pina atunci, inclusiv aceasta logica in principiu corecta, poate fi supusa rezultatului fals pentru ca probabil se pleaca de la probe video necloncludente. Ne putem intreba, de pilda: masina filmata in alta localitate inainte de accident este intr-adevar masina implicata in accident sau poate e alta de aceeasi marca/tip? E acelasi numar de inmatriculare? E o sursa sigura, verificata? - e greu sa dai verdicte pe loc si pe logica sumara, dragi domni, e tare greu! Si daca, prin absurd, se verifica faptul ca asa este, ca masinile au acelasi numar, ei bine, in aceasta situatie foiletonul trist al d-lui Tolontan va continua si mai viguros pe acest blog!

Gogu Trapez  •  23 mai 2016, 16:51

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

 •  23 mai 2016, 16:52

Sustin sinuciderea! De ce va repet acest lucru? Mergeam impreuna 4 persoane pe DN1 in 2011,cu un Touareg 2005 negru B03HXI! La intrarea in linie dreapta la Romanesti spre Barcanesti,a sarit din 70 km/h la 200 km/h! Avea acest comportament deviant la volan Condrea! De ce credeti ca si-a luat Porsche 2013 ultra echipat? Viteza! Era concurs intre nas si fin,care are masina mai smechera!!! Ca vorbea cu Uliana la telefon in momentul accidentului este una,dar premeditarea faptei este altceva ca si urmarea, decesul prin suicid este cu totul altceva!Va scriu din inside,sinucidere! Recalcitrant din fire,introvert,singuratic...de ce a ales ieri sa mearga singur in masina...tipa imediat ce nu-i convenea ceva! Ce se intampla cu salariile? Numai el semna op-uri! Masinile vor fi trase pe dreapta,nemaiavand motorina si benzina! Se va institui in scurt timp sechestru asigurator,deja sunt pb intre angajati,se toarna unul pe altul,pentru recuperarea prejudiciului ce va fi comunicat in zilele urmatoare de catre Parchetul General.

Cris  •  23 mai 2016, 17:00

Ce mai conteaza, bai, ce tip de masina a fost cat timp romanii, fara Dan Diaconescu, au decretat inca de aseara ca "a fost crima". Pacat ca nu a organizat cineva un televoting cu 1 EURO sms-ul ca se imbogatea, aseara dupa ora 19, cand a izbuncnit problema. Stau, acum si ma gandesc si la baietii de la SRI. Dupa ce i-a lasat Curtea Constitutionala fara unul din mijloacele muncii - filajul - stau si se uita si ei cu gura cascata cum nimeni nu se baga in seama daca baiatul ala avea sau nu filaj, cu 24 de ore inainte de arestare. Nici mandat, nu avea? Nu avea nimic pe el, nicio masura asiguratorie?? Daca o taia din tara strecurat printre berbecuti ca Omar Hayssam? Lasand gluma la o parte. Doritori "sa-l aranjeze" ar fi fost destui - inclusiv firmele europene de zeama de dezinfectie care mereu s-au suparat ca n-au fost ele selectate sa vanda apa chioara spitalelor din Romania si, de fapt, statului roman.

Vlad  •  23 mai 2016, 17:26

Ce om zdravan la cap se gandeste la sinucidere dupa urmatorul scenariu: ma uit in parcul de masini pe care il am, aleg una mai slabuta ca si siguranta, (opel 2010 nu e chiar trabant) o calc pana la 150 si intru in pom... Daca nu mor si raman leguma toata viata? Daca din pom deviez si intru intr-o masina dp contrasens, ii omor pe saracii aia si eu scap (sa zicem ca n-are constiinta si nu i-ar pasa ca-i omoara)? Daca instinctul de autoconservare apuca volanul in ultima secunda si evit dar din viteza omor pe altii? Daca daca daca daca.... Cred ca un psiholog poate raspunde fara probleme la aceasta intrebare...nu m-a pasionat subiectul insa ca un prost ce sunt in domeniu- cred ca in cazul sinuciderii ai zeci de solutii mai bune si mai sigure decat sa te infigi la 150 la ora intr-un copac... O intrebare de 1000 de puncte: avea centura? Daca da... vrei sa te sinucizi dar iti cuplezi centura? De ce? Daca nu... l-au gasit proiectant la 100m prin geam? Actele cum de erau acolo? Trecem mai departe: al naibii coincidenta, in urma accidentului e desfigurat. Adica- asa misto a intrat de "nu-l mai recunosti decat dupa haine???". Probabil ca la asa viteza iti sar si creierii pe acolo dar totusi...actele raman imaculate dar el e pilaf....imi e greu sa cred. Nu cred ca dezinfecteaza cazanul amicului cu coarne...cred ca e prin Yemen sau Venezuela... Ce e cel mai important insa dupa aceasta mutare e - ce facem? Asteptam o comisie care va declara ca era el in masina... oamenii din fabrica vor declara non-stop ca nu stiau, ca i-a intimidat, cine stie ce si ca nu cunosc mai multe (aici cred, nu cred ca impartasea cu Dinu cine sunt protectorii care se servesc din respectivii bani) si the end of the story . Totusi Tolo: inainte e singura directie, macar ca de acum se va dezinfecta ca la carte. Sunt 100% sigur ca daca repeti demersul in 100 de alte sfere ale economiei romanesti, vei gasi un alt Condrea si vei ajunge oficial la concluzia: tot sistemul e asa, doar noi il putem vindeca.

Mihaela  •  23 mai 2016, 17:38

Verificati si dezinfectantele folosite in cabinetele veterinare. Cred ca au avut aceeasi provenienta. Acum cativa ani, mi-a murit o pisica dupa operatie, medicul veterinar a zis ca a facut septicemie.

Adrian-Iulian  •  23 mai 2016, 17:43

Clar sinucidere. De ce? Un om ca el nu trece de la Porsche la zeghe. A fost realist si si-a dat seama ca nu are cum sa scape. Nu conteaza ca mai erau si altii implicati, el pica sigur. Si atunci omul a ales singura iesire pe care a mai vazut-o. Este oare gresit sa sper ca si alti corupti vor alege aceeasi iesire?

Cris  •  23 mai 2016, 18:25

@Vlad Tu, daca ai fi fost Condrea si nu un pullete anonim, ai fi purtat centura? Nici eu! Intrebarea este, de ce zbura Condrea cu masina, pe drumul ala judetean unde, si cu 60kmh si cu 160kmh tot in Buftea ajungi, dupa 4 km (adica la 1 minut de cand i-ai dat a 4-a sau a 5-a). Si daca, trebuia sa ajunga in Otopeni sa-si ia fetita de la fosta sotie, ce cauta in directia opusa cand putea foarte bine sa iasa din Corbeanca, in deneu, sa ajunga in Otopeni??

Mediator Penal  •  23 mai 2016, 18:27

Eu cunosc un caz similar petrecut cu ani in urma in care un patron prins ca facea evaziune fiscala s-a sinucis in acelasi mod. Cu masina in pom. Cred ca am vazut prea multe filme, noi romanii, si ca uitam ca oamenii supusi la presiunea unei anchete si unei presiuni publice de acest gen mai pot si ceda nervos, mai pot vea un atac cerebral, un stop cardiac si multe altele. Nu doresc nimanui sa traiasca momentele pe care le-a trait el.

ionescusiatat  •  23 mai 2016, 18:29

Catalin daca se poate verifica airbagul de la masina personala si daca masina tatalui sau personala a fost in service in ultimele 40 de zile .

wesley  •  23 mai 2016, 18:51

daca ambulanta a constatat decesul de ce a ridicat cadavrul? nu trebuia sa-l ia IML-ul?

krudus  •  23 mai 2016, 18:57

Opinia mea este ca a fost un simplu accident si atat. Argumente: atunci cand esti stresat maxim, presat de ganduri negre uiti de reguli si lucruri elementare, asa cum in acest caz a fost vorba despre "excesul de viteza".Pur si simplu a zburat de pe sosea din cauza "planarii masinii destul de usoare" la o asemenea viteza.Vrei sa te sinucizi gasesti modalitati eficiente, sunt destule, ca doar lucra in domeniul farmaceutic.Putea sa inghita pastile si moara in somn fara dureri si schimonosit. In Decembrie 1989 am asistat la paranoia elicopterelor, a apei otravite, a teroristilor.Stiu sigur ca am evoluat de atunci si pana azi, prin urmare refuz sa cred ca este altcineva vinovat de moartea acestui om in afara de el. Cel mai important lucru este recuperarea prejudiciului in totalitate si cat mai rapid. p.s- banii sunt importanti si trebuiesc urgent recuperati pentru plata despagubirilor celor afectati de aceasta mafie din industria farmaceutica. p.s 2- statul roman poate sa nationalizeze firma privata si sa continue activitatea in mod corect, platind salarii decente si vanzand marfa la preturi reale.Inca din 1990 am tot vandut si privatizat moka, e timpul sa re-devenim ce am fost odata.Un stat cu datorie externa ZERO.

wesley  •  23 mai 2016, 18:58

ala e soferul? http://expresuldebuftea.ro/wp-content/uploads/2016/05/condrea31.jpg http://expresuldebuftea.ro/wp-content/uploads/2016/05/condrea41.jpg

PODACO  •  23 mai 2016, 19:01

Regretabil!Acum vom avea inca cel putin 23 episoade in Gazeta Sporturilor sub FOCUS.

Che Guevara  •  23 mai 2016, 19:22

Mai, oameni buni, uitati un amanunt: asta era medic. Ei stiu metode prin care sa se sinucida fara sa doara si fara sa faca mizerie. Doctorii au teama de mizerie. De fapt nu suporta dezordinea. Daca credeti ca e sinucidere inseamna ca sunteti naivi.

Mihai  •  23 mai 2016, 19:39

Oficial, nu a fost filat. Neoficial, doar 'urmarit' :). Beneficiarii sunt cei vulnerabili expunerii si marturiilor sale in ancheta.

??????  •  23 mai 2016, 19:52

Domnul Tolontan intrarati in posesia unor date personale ale lui Condrea cum ar fi si simbolurile contului in care si-ar tine niste bani ? Dandu-le publicitatii considerati ca devin date de interes public suspuse legii accesului la informatiile de interes public ? Observarati ca doamna Kovesi anunta public ca in ilegalitatile din sistemul de sanatate ar fi implicate si niste firme straine, dar a facut acest anunt lasand impresia ca ar mainastepta niste aprobari "de pe undeva" ca sa se ocupe si de astfel de ilegalitati ? Considerati ca domna Kovesi nu prea realizeaza ca ar fi procuror sef al DNA si astepta indicatii de ce spete si cazuri sa se ocupe sau asa or fi "tabieturile " pe la DNA ?

Gigelinho  •  23 mai 2016, 20:20

Hai Flori Dinu ca poti, Hai si tu Mihail Leva, poate chiar si cativa directorasi de spitale?

paul.o  •  23 mai 2016, 20:26

Un fapt secundar ... ieri am vazut pe un ziar online o sumedenie de reporteri si gura-carsa ce se invarteau ca vada-prin-loboda pe raza in care inca se aflau resturile accidentului; calcau fara jena peste toate urmele care reprezinta elemente esentiale pentru cercetarea acuzelor accidentului , au ajuns pana la 1 m de motor etc. mi s-a parut lipsit de profesionalitate felul in care politia a protejat zona.

paul.o  •  23 mai 2016, 20:28

.... pentru ca orice surub , saiba , furtun poate fi un element esentia care sa lamureasca accidentul.

Gugu  •  23 mai 2016, 20:51

Draga Tolo(.ro), Iti multumim pentru toate investigatiile de maxima actualitate intreprinse alaturi de echipa din cadrul GSP! Cu stima!

Gabriela  •  23 mai 2016, 21:01

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gabriela  •  23 mai 2016, 21:08

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ioan  •  23 mai 2016, 22:41

Buna seara, Domnule Tolontan, am rugamintea ca, daca treceti pe la podul Ciurel, in Militari, sa va opriti un moment si sa priviti "maretul pod" care ase prefigureaza in zona. E aproape cert ca va fi un pod suspendat (hobanat) care pe de o parte traverseaza Dambovita, adica aprox. 12 / 15 m de apa curtgatoare, iar pe cealalta jumatate traverseaza, pur si simplu, un teren viran. Mie mi se pare un mod clar de a fura banii unui electorat mult prea orb, ca sa nu zic prost. De ce nu s-a putut face un pod simplu peste Dambovita (ca la Eroilor, spre exemplu) si apoi sa se faca o sosea direct pe pamant, chiar nu inteleg? Multumesc

Cacovean Adrian  •  23 mai 2016, 22:44

"Aici nu vorbim despre cineva care a furat din rația de mîncare, ci care a participat la o operațiune criminală de pe urma cărora au murit, probabil, zeci de mii de oameni prin infecțiile nosocomiale." Zeci de mii de morti nedeclarati ca au murit prin infectie nosocomiala? Ca incearca cineva sa vand marfa contrafacut, poate parea plauzibil, ca actiune de a incerca marea cu degetul. Numai ca ceea ce se intampla cu infectiile nosocomiale in spitalele din Romania este cam ca si cand un criminal invizibil ar intra in Cladirea Parlamentului, a Guvernului, a SRI-ului, a Tribunalului, a Politiei si ar trage gloante invizibile, inaudible si ar omora zilnic zeci de oameni. Si desi apar morti in bancile parlamentului, nimeni sa nu se sesizeze si mimeni sa nu vada glontul (microbul de spital) si toti acesti decedati sa fie declarati morti din cauze naturale.

S.Alexander  •  23 mai 2016, 22:56

Chestiunea cu urmele de franare: o masina cu ABS nu lasa urme de franare. ABS-ul impiedica blocarea rotilor deci nu vor exista urme de franare pe sosea chiar daca pedala de frana a fost calcata la maxim.

Radu C.  •  23 mai 2016, 23:18

Domnule Tolontan nu aud o intrebare cheie: omul avea centura de siguranta pusa? Daca esti sinugicas si vrei sa fii sigur de rezultat banuiesc ca nu ai niciun interes sa ti-o pui. Nu-i asa? Daca o avea pusa, greu de crezut ca omul chiar avea intentia sa isi ia viata.

NORA  •  23 mai 2016, 23:47

Eu sunt novice int-ale criminalisticii, dar imi pun o singura intrebare, stiind nu numai de la mine, de la altii, ci si de la animalul din curte, ca<> si, atunci, pun eu o intrebare retorica: "Daca tu, tu, <> vrei sa te sinucizi, cum, mama, sa alegi cel mai cumplit mod dureros de a-ti pune capat zilelor, gandind, cu bataie lunga, <>" Deci, cat sa fi fost de natarau acest <>, care, daca a ajuns el Director la o asemenea FIRMA, e clar ca era geniu uman de istet si nu alegea, nici amenintat, o astfel de extinctie!" Dumnezeu sa-l ierte !

luka  •  24 mai 2016, 1:30

si cind ma gindesc ca lipsesc comentariile de presedinte ale lui basescu.macar aveai senzatia ca nu e stina fara ciini. acum...

Om  •  24 mai 2016, 2:16

@... cu mesaj la 16:52 . Spui in comentariul tau vizavi de o intamplare cu un "Touareg 2005 negru B03HXI!" petrecuta in 2011 ca raposatul avea un fel de intrecere cu nașul său, motivul fiind sa "afle" a cui masina e mai șmecheră. Așa am inteles eu. Poti spune cine e nașul si dacă are legatura cu industria farma?

gore  •  24 mai 2016, 3:22

Respect Tolo & Co pt ceea ce ati reusit sa descoperiti.Tre sa fii nebun sa te pui cu astfel de infractori care au influenta,bani,putere! Ai vreo teama de repercursiuni,razbunari sau orice altceva rau ti s-ar putea intampla facand ceea ce faci? Ma repet,ADMIRABIL pt tot ceea ce ati reusit.

Lumi  •  24 mai 2016, 3:23

Dl. Tolontan poate nu ar fi rău sa aflam care au fost argumentele judecătorului prin care copilul a fost încredințat tatălui si pe ce s-a bazat calculul pensiei alimentare. Am înțeles ca si fosta doamna e tot doctor si a fost obligată la plata unei pensii de 3000 Euro pe luna, poate greșesc. Doamnei iau dat dreptul la doar 2 weekenduri pe luna sa le petreacă cu fetița. Cât de ordinar a putut fi acest individ sa ia copilul unei mame, plus la veniturile lui ii pretinde pensie pt copil de 3000 EUR! Fără cuvinte!

doar curios  •  24 mai 2016, 4:27

Dle Tolontan ai afirmat prudent ca Dan Condrea a fost "un pic" ajutat sau asa ceva in timp ce orice roman de buna credinta realizeaza ca a fost tot timpul PROTEJAT de sistemul mafiot securist . Stradania cu care te axezi doar pe persoana decedatului pentru a-i baga in umbra totala pe adevaratii beneficiari financiari pentru care a lucrat imi da sincer de banuit . Astept eventual un raspuns .

Cris  •  24 mai 2016, 5:20

N-a vrut musai sa se sinucida... Era surescitat, obosit, pe pastile si vorbea patetic la telefon in momentul impactului. Viteza exagerata, pe un drum judetean de doi lei, precum si forta impactului arata asta. A scapat controlul volanului si a iesit de pe sosea, intrand pur si simplu in copac.... se intampla. Stia ca va fi arestat... ca nu a distrus toate dovezile, ca altii pe care i-a servit sunt bine mersi... si a inceput sa se agite. Asa a rezultat accidentul. Un om care vrea sa moara nu sta de vorba cu sotia la telefon in timp ce incearca sa se sinucida. A fost sinucidere prin imprudenta. Mai cunosc si alte cazuri de tineri agitati care s-au urcat obositi la volan si au facut accident. Unii au scapat cu viata, altii nu.

Alex  •  24 mai 2016, 6:02

Tolo tatah esti in big trouble. I-ai pus pe astia pe jar, pe toti. Astfel de actiuni pot definii o generatie iar aceste demascari publice sunt vitale ptr RO si ptr sperantele urmatoarelor generatii. Dar totusi, pana la urma, suntem sau nu un stat mafiot? De departe ROMANUL ANULUI 2016!!!

bg  •  24 mai 2016, 7:14

In 20 de ani, patronul acesta si-a facut relatii peste tot (ministere, politica, etc...) ca vorba aceea "cu bani deschizi orice usa" sau "fiecare om are pretul lui". Este suspecta graba cu care Condrea si-a declarat insolventa (inainte sa fie pus sub acuzare). De asemenea, moartea lui are loc cu o seara inainte sa se prezinte la parchet si sa i se schimbe incadrarea juridica. Nu credeti ca acest om avea relatii si in justitie? Sa nu uitam ca el a mai avut probleme cu produsele sale in 2012 si a scapat nevatamat, castigand procesul. In 26 de ani, in toate autoritatile statului s-au strecurat oameni imorali, coruptibili, fara constiinta care pentru bani sunt in stare de orice. (vezi documente secrete care circula peste tot, santaje, retrocedari ilegale, etc...) Cazul Hexi Pharma este tipic pentru societatea romaneasca si ar trebui studiat de cei angajati in lupta anticoruptie. Sa ne amintim ca tot sub presiune externa statul roman a trebuit sa infiinteze organismele anticoruptie. Pana atunci, statul roman a negat existenta acestui fapt. Prima reactie a autoritatilor romane cand sunt acuzate de ceva este sa nege, apoi sa se justifice incercand sa ascunda adevarul (pe motiv ca stricam imaginea tarii, capitalului romanesc, etc...), apoi tac. Noi nu mai avem nevoie de imagini mincinoase avem nevoie de adevaruri, certitudini pentru o economie sanatoasa care sa aduca putina prosperitate si omului de rand. Altfel, poate sa ia guvernul masuri peste masuri (cresteri de salarii, pensii, reduceri de TVA), cetateanul tot nu se alege cu nimic, banii se duc in anumite buzunare. Cum este posibil ca un lucrator la stat sau agent economic sa se imbogatesca peste noapte, cand in realitate ca sa iti construiesti o casa ai nevoie de 10-15 ani, chiar o generatie. Va dau un exemplu: in perioada interbelica un avocat a construit parterul unei case, fiul lui a adaugat etajul, iar nepotul a facut mansarda. Poate daca programul privind protectia martorilor (in opinia mea si coruptii sunt infractori, criminali) am avea mai multi angajati (multi dintre ei oameni onesti) care ar avea ceva de spus. Dar, angajatul tace si face ce i se spune pentru ca nu are solutii, isi pierde locul de munca si nu se mai poate angaja nicaieri (i se pune o eticheta: este ala care l-a dat in gat pe patron). Este greu..., dar nu imposibil.

calu lu fat-frumos  •  24 mai 2016, 9:47

Faptul ca si-a schimbat testamentul si ca nu sunt urme de franare, lipsa centurii de siguranta inclina spre sinucidere. Pana acum erau hulite arestarile preventive, uite ca o arestare preventiva in cazul lui ar fi evitat macar teoretic tragedia. Lipsa filajului iar e o ciudatenie greu de crezut. Poate convorbirile la mobil din ziua respectiva sa faca ceva lumina daca se vor publica vreodata. Si ca de obicei multa dezinformare, scenarii, diversiuni, imagini cu masini care n-au nici o legatura cu cazul etc. Nu cred ca se va afla niciodata adevarul. Ramane sinucidere o inmormantare cu sicriu inchis si game over.

Sexifarma  •  24 mai 2016, 10:00

Tolo, pe mine ma intriga declaratia lui Georgian Pop despre desecretizarea documentelor legate de Hexi. Omu' e, clar, in misiune.. Intr-adevar, subiectul este, in fond, despre "bombe bacteriologice" dar in cazul nostru "teroristul" era din sistem si avea guler alb... Clasificam informatii de larg interes public.. Nice.. O sa-i deranjeze cineva pe cei care au facut asta? Mare parte a presei nu sesizeaza-nu vrea sa sesizeze gravitatea. Asta nu inseamna ca esti singur...

bute le flic  •  24 mai 2016, 10:25

evz.ro scrie ca exista un martor care spune ca opelul era urmarit de alta masina bara la bara.

Flavia  •  24 mai 2016, 11:54

Aici sint 2 ierarhii si Dan Condrea era numai un pion. Nici nu am stiut ca de fapt firma a fost infiintata de tatal sau. Deci continua cu buna stiinta frauda... Cele doua ierarhii trebuie sa cada amindoua: - cei din subordinea patronului Condrea - cei de deasupra lui Condrea, tot matrixu-ul care accepta asemenea fraude si dadea aprobari, directorii de spitale si sefi din sanatate, etc. Din pacate, oamenii se ocupa doar de conturi si de transferuri de bani, dar ginditi-va bine ca productia, laboratoarele, sefii de laborator, laborantii, adica toti angajatii stiau prea bine ce prepara acolo. Credeti ca acesti laboranti nu stiau ce implicatii pot avea substantele diluate de atitea sute de ori? Stiau prea bine dar taceau. TOTI trebuiesc aruncati la parnaie, TOTI si ierarhia de sub Condrea si cei de deasupra, am inteles ca treburile se agata din nou si in Oprescu, interesant... Cei care au avut parinti, rude sau cunoscuti care au murit de la infectii nosocomiale - inclusiv tatal meu la Spitalul Judetean din Timisoara, nu pot ierta astfel de fapte criminale. La parnaie cu toti, si la restul de bibani mari sa li-i se confiste averile ca ne-am saturat cu totii de atita frauda.

FELICITARI!!!!!!  •  24 mai 2016, 12:52

Si-a schimbat testamentul pentru ca stia ca atunci cand esti pe farasul LOR, nu mai ai nicio sansa. In plus, in rautatea *** lui, nu voia ca ceva din ce acumulase cu fosta sotie sa-i revina si acesteia, cum era firect, mai ales ca partajul nu e definitivat. Probabil ca aceasta a fost motivatia principala si unica! Era razbunator, doar s-a vazut cum i-a furat copilul! S-a gandit doar ca daca va urma sa fie ucis, macar sa nu ramana nimic pe mana fostei sotii, de-aceea actualizat si intarit testamentul. Insa nu s-a gandit nici macar o clipa la sinucidere. Un asemenea monstru *** (nu uitati ca spitalele nu au raportat decat un procent infim de infectii si de morti cauzate de infectii!, posibil un 5-10%!!) si care urma sa continue nestingherit daca acesti adevarati jurnalisti nu ar fi scos la suprafata cazul, un monstru care ia copilul mamei pentru ***, un monstru care nu are nici un pic de remuscari cand vede in presa ca mor pe capete romani *** nu are niciun gand de sinucidere! Condrea spera sa scape intr-un fel sau altul, dar pe de alta parte stia ca inceperea investigatiilor va scoate la iveala marii mafioti ai tarii si cei care deturneaza destine. Daca i-ar fi pus cadavrul in masina cealalta, erau sanse sa nu fie "pagubele" atat de mari incat sa justifice moartea si zdrobirea, de-aceea au ales Opelul. Apoi, ce idiot ar mai fi urcat vreodata in masina inscriptionata cu HEXI, cand ar fi riscat ca oricand sa-i sparga capul in trafic unul caruia i-a murit sotia de infectii sau sa-l injunghie un parinte ramas fara copil din cauza lui! Crima este perfecta pentru ca tac toti cei care stiu ceva (stim de ce): cei care au manipulat cadavrele de la inceput pana la sfarsit , cei care au strans probele imediat, etc. Nu-mi cenzurati mesajul ca nu dau nume concrete, e vorba de un sistem putred si infect in totalitatea lui! Ce au facut acesti jurnalisti este la nivelul marilor dezvaluiri internationale care au dus la decapitari de guverne, sefi de state, corporatii, banci mondiale etc. Sunteti salvarea noastra, pentru ca de azi, noi si familiile noastre avem sanse la viata! Flavia, ai dreptate, sa cada tot matrixul si sa intre la inchisoare toti partasii la acest genocid. De ce se fereste presa sa scrie GENOCID? Pe ceausescu l-au impuscat pentru 60.000 de morti inchipuiti! Pentru zeci de mii, cel mai probabil sute de mii de morti, cine raspunde si CUM?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

roman  •  24 mai 2016, 13:39

Hahaha, deci *** Un cotidian a publicat cu o zi inainte stirea ca a urit Condrea. http://www.nasul.tv/bomba-un-cotidian-central-a-publicat-stirea-mortii-lui-condrea-cu-o-zi-inainte-de-accident/ IAR pe cache, inca apare articolul din Curierul National, datat 21 mai http://www.nasul.tv/bomba-un-cotidian-central-a-publicat-stirea-mortii-lui-condrea-cu-o-zi-inainte-de-accident/

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dariana  •  24 mai 2016, 15:05

Oameni buni, imi pare foarte rau de cele intamplate dar ganditi va ca dupa revolutie au murit atatea oameni infestati de hiv si alte boli.Toate aceste informatii le gasim in cartile scrise de cel mai mediatizat om Gregorian Bivolaru.Si aerul este infestat,si apa si alimentele etc.Vor sa ne omoare pe toti bogati sau saraci.

Comentează