Procurorii i-au arătat lui Flori Dinu că riscă 30 de ani de închisoare! Dacă ea spune cui a dat Hexi bani, România va organiza în curînd două examene: Bacalaureatul și concursul național pentru managerii de spital!

Flori Dinu a aflat în arest că e pasibilă de pedeapsa maximă prevăzută de lege, din cauza celor 128 de infracțiuni tratate pe noul Cod Penal. Parchetul, DNA și Corpul de Control al premierului strîng date din mai multe spitale

sâmbătă, 28 mai 2016, 10:53

UPDATE: COMUNICATUL PARCHETULUI
„Flori Dinu a coordonat întreg personalul care a promovat produsele și a intermediat activitatea de negociere și încheiere de contracte de furnizare, inducând în eroare reprezentanții unităților medicale care au achiziționat produsele(via Agerpres).

UPDATE: REACȚIA HEXI PHARMA
„Flori Dinu nu a făcut nicio declaraţie la Parchet în ultimele 24 de ore. A mers împreună cu reprezentanţii Parchetului de la birou şi aceştia nu au trimis mascaţi”, scrie în comunicatul firmei.

UPDATE: AU CHEMAT AMBULANȚA!
Informațiile Gazetei susțin că cel care ar fi dat procurorilor rețetele false este Mihai Leva, directorul de producție. El a dispărut practic din fabrică ieri, la un moment dat, ducând cu el toate aceste hârtii interne de producție. O altă informație susține că Flori Dinu nu ar fi avut timp să discute cu procurorii pentru că i s-a făcut rău când a auzit că riscă 30 de ani. A fost chemată imediat ambulanța și după ce a fost restabilită a fost dusă în arest.

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

”Am cunoscut-o pe Flori Dinu ca pe genul care, ca să scape mai ușor, dă în gît pe oricine”, povestește o sursă din Hexi Pharma.

Și altă sursă, chiar mai apropiată de Flori Dinu, ”ne știm de mult”, o descrie drept ”un om care nu rezistă presiunii psihice și sentimentului că va plăti pentru cei pe care i-a îmbogățit”. 

”Flori Dinu era extrem de speriată, în ciuda declarațiilor publice. De cînd a început scandalul urmează un tratament pe bază de calmante, ceea ce e omenesc și normal” Sursă a Gazetei din Hexi Pharma

Director general al firmei, Flori Dinu a fost ridicată de procurori vineri de acasă, dusă la audieri și reținută pentru 24 de ore. Ea va fi prezentată azi judecătorilor cu propunerea de arestare pentru 30 de zile.

Conform Digi 24, ea ar fi recunoscut în fața procurorilor că știa despre diluare, dar că măsluirea dezinfectanților s-a făcut la ordinul lui Dan Condrea.

Diluarea dezinfectanților nu mai e nici noutatea și nici miza momentului și, mai ales, a viitorului.

Faptul că Flori Dinu știa despre diluare a apărut clar din 25 aprilie 2016, momentul în care ziarul a publicat aceste două rețete obținute din fabrica Hexi Pharma. Diluțiile enorme de la Thor și Suprasept erau semnate de Flori Dinu! Sigur că știa.

30 de ani de închisoare riscă Flori Dinu conform noului Cod Penal pentru numărul enorm de infracțiuni care i se impută

128 de infracțiuni au anunțat-o procurorii pe Flori Dinu că i-au reținut în sarcina sa

”Ea spune adevărul cînd afirmă că Dan Condrea dicta rețetele”, confirmă oameni din Hexi.

De altfel, Flori Dinu fusese sfătuită insistent de către apropiații săi să pună capăt circului negării și să expună public ce știe. ”În ultimele cîteva zile, noi, oamenii din firmă am pus cap la cap acest puzzle, că fiecare dintre noi știa doar adevăruri parțiale despre diluare. Hotărîsem să ieșim mai mulți într-o conferință de presă și să mărturisim”, spune chiar unul dintre cei care a participat la această investigație internă din Hexi.

”Miza este acum alta. Ceea ce știe Flori Dinu despre banii oferiți de Hexi poate fi Furtuna Perfectă”, afirmă o persoană din sistemul sanitar.

”Flori Dinu venea la licitații, ea mergea la directorii de spital, la șefii sănătății, a vorbit chiar și cu cel puțin un ministru”, spune un coleg al ei.

Faptul că Flori Dinu era interfața principală dintre Hexi și Sănătatea din România este confirmat de către zeci de oameni de pe trei paliere: propria firmă, competitorii lui Hexi și spitalele. Toți sînt la unison: Flori Dinu cunoaște unde au mers banii.

Imediat sub directorul general, vin agenții de vînzări ai Hexi.

”Există două nume care săreau în ochi prin cifrele mari realizate: Cristi Anca și Ionuț Ardeleanu. Ei vindeau la cele mai multe spitale”, spune un om din Hexi. cele mai multe plicuri cu bani mergeau prin agenții de vînzări, care acopereau toată țara.

”Dar toată țara nu înseamnă toți managerii. Vă rugăm faceți această distincție”, transmite către ziar un manager de mare spital oncologic bucureștean.

Alți colegi ai săi nu par la fel de liniștiți.

Din mai multe spitale, Corpul de Control al Guvernului au ridicat cutii întregi de documente.

Familia lui Radu Sienerth, ultima victimă de la Colectiv, a primit, din senin, un sms din partea fostului manager de la Spitalul de Urgență Floreasca, Radu Macovei, chiar după ce spitalul, unul dintre marii cotizanți la Hexi Pharma, a apărut pe lista mai multor controale.

”O să regret toată viața că n-am putut face mai mult pentru Radu”, i-a scris în sms Radu Macovei lui Valter Sienerth.

Radu Macovei a pierdut funcția de manager după Colectiv, pe fondul discuțiilor despre Unitatea Modernă de Arși, inaugurat, plătită, dar nefuncțională.

3,4 milioane de lei este prețul barocamerei care nu funcționează, dar care a fost plătită de Spitalul Floreasca, conform răspunsului Ministerul Sănătății la îăntrebarea ziarului

Numele Radu Macovei, Ioan Lascăr și Nicușor Louchi apar în documentele pe care Ministerul Sănătății le-a trimis la Parchet, caz în care procurorii au anunțat că au declanșat începerea urmăririi penale, căutîndu-i pe autorii faptelor.

Lascăr a declarat că ”managerii l-au pus să semneze că a recepționat barocamera de la Gemedica”, a precizat Ministerul Sănătății.

Macovei este șef la Toxicologie la ”Floreasca”, secția unde a murit Radu și omul care, povestește tatăl, i-a spus că-l duce pe băiat în Unitatea de mari Arși. ”Dar, cînd i-am zis lui Macovei, care uneori punea suflet, nu pot să zic că nu punea, că Unitatea de Arși nu este deschisă, mi-a răspuns: Asta e treaba lui Lascăr”, povestește Valter Sienerth.

”Floreasca” nu este singurul spital în care au apărut tensiuni interne, ajunse la cote ridicate mai ales de 24 de ore, de cînd s-a anunțat arestarea lui Flori Dinu.

”Mulți oameni cu funcții mari în sistemul medical din România au început să dea dovadă că-și pierd cumpătul și sînt gata să-i sacrifice pe alții pentru că se tem că Flori Dinu va vorbi nu doar despre diluare, ci și despre coruperea lor”, spune o sursă.

”Procurorii i-au spus lui Flori Dinu că cele 128 de infracțiuni care i se aplică, prin cumulare, o duc la pedeapsa maximă prevăzută de lege: 30 de ani de închisoare. Mai ales că ele sînt susținute pe noul Cod Penal”, susțin surse judiciare la curent cu mersul investigației

”Nu va fi simplu, evident, pentru că banii cash sînt dificil de probat. Dar sperăm că există și altfel de urme semnificative”, adaugă aceeași sursă.

Parchetul General, care a reținut-o pe Flori Dinu, cooperează în acest moment cu DNA, care a început propria cercetare în caz, axată pe licitațiile aranjate din spitale și pe traseul banilor. 

CELE 28 DE PĂRȚI ALE INVESTIGAȚIEI:

Comentarii (91)Adaugă comentariu

Marius  •  28 mai 2016, 11:13

Corupția ucide ! Trebuie să plătească cu averile lor dar și cu ani grei de temniță !! Dacă la o banală dezinfecție avem acest dezastru, va dați seama la medicamente ce se întâmplă ! Acolo unde sunt sumele adevărate !!

:))  •  28 mai 2016, 11:29

Aveti grija de Flori Dinu, sa nu moara si ea intr-un "accident".

Cris  •  28 mai 2016, 11:29

Trebuie chemati la bara aia care au inaugurat sectia de arsi de la Floreasca, fara ca ea sa fie functionala. Ponta nu stiu daca a fost la taierea panglicii, dar Banicioiu, imi amintesc sigur ca a fost. Toti au comis infractiunea de inselaciune, inaugurand formal o sectie nefunctionala. In privinta spagilor... procurorii trebuie sa-si puna problema ca nu e vorba doar de Hexi Pharma aici, ci de mai toate firmele care aprovizioneza cu medicamente, produse medicale si altele spitalele din Romania. Toate sunt suspecte de spaga. Iar calitatea produselor livrate, trebuie foarte atent investigata. Peste 90% din produse provin din China si au o calitate indoielnica. Trebuie verificat TOT, de la feshele pentru pansamente, daca sunt sau nu sterile si au calitatea specificata in standarde, pana la becurile din saloanele de operatii. Daca verificarea va fi amanuntita veti descoperi un munte de chinezarii de proasta calitate. Va spun de pe acum... Deci, sa rezumam. Condrea lua niste substante pentru dezinfectanti en-gros din China, apoi le facea intrarea in off-shore ca sa nu plateasca taxe vamale in Romania si, mai apoi, din off-shore catre firma sa din RO (fara taxe, ca e in UE) la preturi de 8x mai mari. Apoi, lua aceste substante si turna apa peste ele, diluand concentratiile de substanta activa. Va dati seama de impactul financiar rezultat in buzunarul lui Condrea, cam cat il costau importurile (via Cipru) si ce sume incasa de la spitale ? Cred ca si de 20x mai mult decat costurile. Iar spalatoria asta de bani cu importurile direct in Cipru si livrarea ulterior, de acolo, la preturi umflate este principalul mecanism de evaziune fiscala pentru majoritatea corporatiilor din Romani. Toate chinezariile pe care le vedeti in hipermarketuri asa sunt aduse in Romania, fara niciun fel de taxe vamale, trecute prin off-shore. Daca acest mecanism ar fi destructurat, in 24 de ore se blocheaza economia. Pe bune!

show-ul rosu  •  28 mai 2016, 11:31

Bravo. Puneti presiune pe ei. Adevarul va iesi la iveala pana la urma. Sa speram ca si celelalte parti implicate vor persevera si vor pastra interesul. Nu spun ca nu am in credere in Justitie (chiar daca n-am) ...dar ma tem ca in schimbul catorva plicuri se va lasa cu un singur tap ispasitor si cateva pedepse cu suspendare pentru cei de la baza piramidei.Tupeul a ajuns la loc de cinste si toate se deruleaza sub ochii lumii ....putini , foarte putini protesteaza ssi din astia si mai putini au mijloacele necesare sa atraga atentia si sa se faca auziti.

Dan Patru  •  28 mai 2016, 11:33

Faptul ca "da in gat pe oricine" n-o avantajeaza. Pierde din credibilitate si am mari indoieli ca poate demonstra ca a dat mita cuiva. Iar in Romania nu se compara veniturile cu nivelul de trai ca sa concluzionezi daca cetateanul x sau y a furat sau a luat spagi.

dase  •  28 mai 2016, 11:35

Pentru acești nenorociți, 30 de ani de inchisoare este nesemnificativ, singura pedeapsa care ar mai face dreptate cât de cât pentru suferinta familiilor care si-au pierdut pe cineva drag din cauza acestor ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei  •  28 mai 2016, 11:39

Nu stiu cum se mai pot uita in oglinda dimineata aceste personaje! Sistemul este corupt

ZARATHUSTRA  •  28 mai 2016, 11:41

Poate că într-adevăr ministeriabilii, administratorii de spitale și diverșii „doftori” pentru care jurământul lui Hippocrat e doar o banală poezie pentru gloată sunt acum într-o fază avansată de trepidație brown-iană. Problema e ce se întâmplă când procurorii cu bune intenții (dacă or exista...) ajung la protectorii din servicii, cu care culmea ar trebui să și colaboreze ca sa dea de adevăr! O fi el Băsescu o pramatie, însă cred că are dreptate când spune ca serviciile au dat fie informări „subțiri”, fie n-au dat deloc și Klaus ori Dacian încearcă acum să dreagă busuiocul pentru a nu agita spiritele și mai mult. Nu știu, dar prea e „secret de stat” o chestiune de interes public pentru care în alte state ar cădea capete încoronate din primul minut... Domnule Tolontan, felicitări pentru insistență din Broomfield, SUA! Sper ca regizorul Puiu să facă un film cu ancheta dvs., pe modelul „Spotlight”...

Userul_banat  •  28 mai 2016, 11:43

De tratament pe baza de calmante nu a avut nevoie cand a scazut in mod constient sansele de supravietuire la mii de pacienti soar ca sa-si mentina postul si sa incaseze saci de euro? Acuma toti au vrut sa dea in vileag neregulile de la firma, dar cat au incasat lefuri nerusinate nu s-a gasit nici macar o persoana. Tot personalul cu pregatire in domeniu ar trebui sa primeasca pedepse maxime.

o femeie  •  28 mai 2016, 11:43

ar fi fost firest sa fi fost luat si Codrea imediat cum a inceput cazul, fiind de risc national. De fapt, dupa ce vazuram produse in Afganistan, asta e deja risc international.

Tavi  •  28 mai 2016, 11:45

Domnule Tolontan, Sper ca afirmatia "lui Flori Dinu", este o eroare regretabila, care nu doresc sa fie perpetuata. Stiti la ce ma refer, cu acordarea genului corespunzator numelui. Am observant aceasta eroare de mai multe ori in presa. In primul rand Flori are genul feminin si nu se poate acorda prin "lui". Erare humanum est, perseverare diabolicum.

JJockering  •  28 mai 2016, 11:48

Tolo, sunt foarte mândru că am avut ocazia sa te privesc de aprope.

Joan  •  28 mai 2016, 12:00

Tolo, nu ceda si nu obosi ! Lucreaza si lupta pentru noi toti , ca intotdeauna,la obiect,fara patima, in sprijinul adevarului ! Iti multumim !

Stefan  •  28 mai 2016, 12:13

Voi am impresia ca lucrati 7 din 7. Macar puneti niste reclame pe blogul asta, mai faceti bani de o acadea. Cat despre Flori Dinu sau angajatii Hexi Pharma, nu ma surprinde cu nimic faptul ca au negat cu vehementa orice de la inceput pana acum cand li s-a pus in fata lista de dovezi indubitabile. Asa fac toti, daca te iei dupa politicienii arestati la noi toti sunt arestati politic si dosarele lor sunt fabricate de forte oculte care vor sa ii distruga. Toti, cu una sau doua exceptii, Mitrea parca a fost decent, se declara nevinovati, majoritatea si dupa ce primesc decizia finala. De fapt, regula se aplica si oamenilor de afaceri, desi majoritatea sunt si politicieni, ca altfel nu ar avea cum sa faca afaceri, cu cunostintele lor vaste in ale economiei de piata.

Stefan  •  28 mai 2016, 12:16

Simpatic ar fi sa apara si de la alte companii de medicamente si diluanti oameni care sa fie dispusi sa faca liste cu cei care au primit plicuri. Pentru ca daca acelasi director de spital are impotriva lui declaratiile unor agenti de vanzari de la mai mult companii, nu mai e greu deloc sa dovedesti vinovatia. Procuratura ar trebui sa extinda cercetarile si in alte parti, sa mai prinda vreo doua trei Flori Dinu si in alte companii, si pac au intins plasa.

utraian  •  28 mai 2016, 12:23

Daca nu era cazul "Colectiv" si medicul acela care nu s-a mai putut abtine si a recunoscut ca o mare parte dintre victimele "Colectiv" au murit din cauza infectarii cu bacterii din spitale, "macelul" diluarii dezinfectantilor ar fi continuat la nesfarsit. Cand ai 70 de morti in batatura + cateva zeci de victime deja infectate cu bacterii, trimise la straini, e mai greu sa ascunzi adevarul. Inca o data se dovedeste ca atunci cand e vorba de a pune mana pe bani multi, lacomia infractorului roman nu mai are nici o limita. Prin '90 infractorul pacalea sute de mii de romani cu jocuri piramidale: dai o suma si primesti de 100 de ori inapoi in cateva zile :)), apoi aproape de anul 2000 eram sfatuiti sa dormim linistiti , infractorii lucreaza pentru noi etc. Acum fac bani din diluarea dezinfectantilor, chiar daca asta duce la moartea bolnavilor din spitale. N-au nici o jena. Degeaba unii se apara acum spunand ca "stiau doar adevaruri partiale despre diluare". Ce credeau ca inseamna diluarea dezinfectantilor? Oricum, cat de mare sa fie buboiul, incat nimeni n-a vazut, nimeni n-a stiut, nimeni n-a auzit nimic 10 ani sau cine stie de cand fac astia "ingineriile financiare" diluate. SRI-ul cica a trimis informari, aia cica nu le-au primit etc te doare capul. Mai degraba sunt corupti TOTI , altfel sunt total incompetenti de se pot petrece asemenea "minuni" de asemenea magnitudine.

Scheianu Ion  •  28 mai 2016, 12:25

Domnule Catalin Tolontan, În speranța că nu-mi veți omite mesajul , as dori sa va aduc la cunoștință (ca mine mai sunt ,, câțiva") ca am toată admirația pentru anchetele de tip SHERLOCKHOLMES-ist pe care le faceti. Însă ,Domnule Tolontan,hai să dăm Caesarului ce-i al Caesarului si CITITORULUI DE PRESA SPORTIVA știri din sport! Sunt sigur că aveți foarte mulți urmăritori si de aceea v-aș recomanda sa scrieți în continuare dar în ziarele de specialitate. Poate faceti unul nou 😉

Horea  •  28 mai 2016, 12:48

Lacomia ucide ! Nenorocitii care au condus Romania au promovat contacost impostori pe orice nivel. Pretul postului era direct proportional cu profitabilitatea acestuia. Cerand din ce in ce mai mult ca sa-si plateasca sinecurile acesti nemernici au generat marea falsificare. Orice furnizor de produse, servicii sau lucrari, ca sa faca fata lacomiei decidentilor au inceput sa-si falsifice produsele, sa-si falsifice serviciile sau lucrarile ca sa acopere nesatul politicienilor. Astazi cei care au generat acest genocid stau linistiti, nici nu isi imagineaza ca lacomia lor este bataia de aripa care a declansat furtuna perfecta. Sper din tot sufletul ca toti cei care au pus umarul la aceasta miselie sa-si gaseasca sfarsitul in acest scandal. E momentul ca sa se faca curatenie si toti politicienii care au stiut sau au contribuit la aceasta minciuna sa platesca !

rdu  •  28 mai 2016, 13:01

Nu-mi amintesc ultima oara cand am vazut un film atat de interesant, captivant si greu de deslusit precum toata povestea asta.

Radu  •  28 mai 2016, 13:03

E de rasul curcilor doamnelor si domnilor...l-au lasat liber pe Condrea care era seful lui Flori, iar acum pe aceasta o ridica cu catuse de pe strada...Astia doi infractori trebuiau anchetati simultan, in regim de detentie preventiva. Aici ori e prostie, ori e rea intentie... Or fi desinfectantii diluati, dar si normele de igiena din sanatate sunt dintr-un alt secol. Uitati-va la asistentele si la doctoritele care lucreaza pline de bijuterii de zici ca au venit din Africa. Unde in lumea asta a-ti mai vazut doctorita cu unghii mai lungi decat buricul degetului si lacuite in exercitiul functiunii? Si cu mainile pline de bratari ( cat mai multe, acum se poarta) si cu degetele pline de inele? De exemplu doamna doctor Pop care apare si la tv si la cabinet cu toate bijuteriile din caseta la purtator. Nu mai vorbesc de laboratoarele de analize, unde rar asistentele care recolteaza probele poarta manusi; unele se mai spala pe maini, unele poarta cate o manusa ( deh, economia...)si toate au unghii lungi, de zici ca sunt pitzi nu cadre medicale. Apoi mai e bisericeala care i-a lovit pe toti...numarasem odata de plictiseala si de uimire la front desk-ul unui laborator de analize, vreo 20 de icoane, de ziceai ca e magazin de obiecte sfintite... Asta e cultura de ev mediu si sincer, nu vad nici o autoritate in stare sa schimbe asta...poate doar presa sa semnaleze, ceea ce nu garanteaza si trezirea poporului care isi face cruce in autobuz cand trece pe langa o clopotnita...din pacate...

Gerula  •  28 mai 2016, 13:29

Absolut toti managerii de spitale au uat spaga de Hexifarma sau de la alte firme. Iau spaga si sa angajeze infirmiere, cate 200 de euro, daramite de la firme de medicamente, servicii de catering, spalatore, automate de cafea, firme de curatenie, sunt Dumnezei in spitale si se poarta cu angajatii ca vechilii pe mosie. In marea majoritate a cazurilor sunt sefi de clinici, domnii profesori fara de care nu se mai poate...ei dicteaza tot, au *** si turnatori, oameni care le fac treaba pentru comisioane , de aceea doctorii ca lumea au parasit sistemul si lucreaza in privat sau au plecat aiurea prin lume. Acestia sunt cei care distrug sanatatea oamenilor!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gerula  •  28 mai 2016, 13:31

A, si sa nu uitam cel mai important lucru : toti sunt pusi politic si parte din spaga merge mai sus, capusarea sistemului e perfecta!

robert  •  28 mai 2016, 13:48

daca am avea mai multi oameni ca voi ,am fi o tara mult mai frumoasa !felicitari si coloana vertebrala in continuare !

Paraipan  •  28 mai 2016, 13:57

Presa, presa, presa. In final, tot se sfarseste ca un balon de sapun. Din toti cei invinuiti , nimeni nu o sa pateasca nimic. Vor avea grija, "serviciile de toate categoriile" sa se puna, cuvertura nu batista, pe "tambal"

George  •  28 mai 2016, 14:00

Cred ca totul este o mica particica din furturile,devalizarile ,distrugerile etc. provocate in ultimii 26 ani. De ce nu se legalizeaza urmatorul principiu: NU IESE NIMENI DIN PUSCARIE PINA NU SE RECUPEREAZA IN TOTALITATE SUMA DATORATA STATULUI?

Stefan  •  28 mai 2016, 14:10

O sugestie, domnule Tolontan: ce-ar fi să săpaţi niţel pe lângă firmele de aparatură medicală, care dezvoltă afaceri cu unul sau chiar două ordine de mărime mai bănoase decât "amărâtul" de Condrea? Şi ce-ar fi să începeţi cu Vavian Pharma, al cărei patron nu e nici mai mult, nici mai puţin, decât fiul fostului ambasador al RSR în URSS, născut la Moscova? V-o spune un nepot de ambasador care ştie ce vorbeşte...

??????  •  28 mai 2016, 14:13

Oare la lotul olimpic de caiac-canoe ce o fi detrminat situatia descoperita in zilele anterioare ? Or folosi produse Anios sau Hexipharma ? Oare cine o fi "furnizorul" de meldonium ? Parca totusi este o tema mai apropiata de sport ?

Luca  •  28 mai 2016, 14:20

Aroganta si indiferenta rautacioasa dovedita de multi medici se datoreaza si milioanele castigate la plic , fara efort . De asta nu raportau nici imbolnavirile cu bacterii .

Unu  •  28 mai 2016, 14:22

Cu asta sa ne alegem, toti managerii si directorii corupti dupa gratii. Indiferent de nume si titluri academice care oricum sunt false. Daca faceti o investigatie cati din ei sunt doctori in stiinte o sa aveti un soc. Asta pentru ca leafa creste si e cool sa ai titlu de doctor in stiinte. Cand au contracte de munca in zeci de locuri cu 2 ore, 8 ore, etc si ziua nu mai are 24h. Managerii sa spuna cui de la partide au dat banii. Trebuie mers pe urma banilor. La un calcul sumar vorbim de un dosar de 1000 de persoane corupte. Toate aprecierile dl. Tolontan pentru straduinta dvoastra.

Cris  •  28 mai 2016, 14:23

E clar ca un tambalau major declansat inaintea alegerilor locale, ar conduce la iesire masiva in strada si lumea ar ocupa sectiile de votare, ca in tarile africane. De asta nu a descins nimeni cu mascatii in farmacii si autoritatile romane, cu Iohannis in frunte, arata de parca ar fi hipnotizate si nu ar intelege gravitatea situatiei de coruptie majora in care ne aflam.

red  •  28 mai 2016, 14:31

ce amuzant este....li se face rau acestor oameni dar oare cand ia bani nu s au gandit ca isi asuma anumite riscuri? si nu inteleg de ce au celule separate in inchisoare....ar trebui lasati la comun cu...baietii si fetele rele...cu Hotzii care au acelasi statut ca si ei...nu ca ar conta asa de mult ptr ca la ce bani au i ar cumpara pe toti si acolo am vazut tot felul de tevaturi la acesti oameni inainte de a intra in inchisoare: plansete, gemete, urlete, tentative de sinucidere....MAI OAMENI BUNI CAND ATI BAGAT MANA NU ATI GANDIT CA POATE FI SI ASA?

darvari  •  28 mai 2016, 14:34

angajatii firmei spun ca directorul a impus concentratiile produselor. Dar directorului cine i-a impus acect lucru? Cred ca in aceasta directie ar trebui sa mearga investigatia dvs. Opinia mea este ca daca nu ar fi diluat, nu ar fi avut contracte.

Florinel Codlea  •  28 mai 2016, 14:47

Domne Tolontan, monser, important e ca SRI e curat ca argintul strecurat. Nu are nici o legatura cu coruptia asta. N´asa?

Venom  •  28 mai 2016, 14:49

Nici măcar nu avem infracțiuni în Codul Penal care să reflecte gravitatea acestor fapte (moartea/contractarea infecțiilor nosocomioane în urma falsificării, în formă continuată, a produselor sanitare de dezinfecție și sterilizare) . Zădărnicirea combaterii bolilor prevede închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă iar, dacă este din culpă, o lună - 6 luni sau amendă. Dinu și alții asemenea ei (Hexi Pharma avea DOAR 13 la sută din piață cf. http://www.economica.net/trei-companii-domina-piata-dezinfectantilor-din-romania-cota-de-piata-cumulata-a-acestora-este-de-63prc_119310.html) riscă 30 de ani prin cumul de infracțiuni, nu pentru ce a făcut *** livrând apă chioară pentru stârpirea microorganismelor rezistente la antibiotice. Aici ar fi trebuit să fie pedepse similare uciderii, respectiv uciderii din culpă, pentru fiecare caz dovedit în instanță! Iar obținerea de beneficii și corupția la contractele de achiziție ar fi trebuit să fie circumstanțe agravante.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ISRAELIAN  •  28 mai 2016, 14:59

*** E ÎN TOATE!Numai în sport ,NU!ÎI PLAC BEȚELE ÎN ROATĂ.CE CAUTĂ tololoi în pressa spotivă unde apar articole care nu au nimic cu sportul....dar el e cu bățul.....mor în mormânt vechii condeieri de specialitate....acum e mahala,nu sport!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

??????  •  28 mai 2016, 15:03

De observat ca profesorul Lascar nu poate fi facut responsabil si pentru lipsa de personal care sa asigure functionarea camerei barice receptionate, atata vreme cat angajarile in sistemul bugetar erau blocate de niste "decizii politice" anterioare , "necesare" dupa alte "decizii politice" si mai anterioare ?

??????  •  28 mai 2016, 15:07

Ce opinie va induce faptul ca doamna Kovesi nu isi mai manifesta insatisfactia si cu privire la "scurgerile de informatii" si din acesta ancheta desfasurata de institutia unde are functia de conducere ?

Lorica  •  28 mai 2016, 15:10

Peste noapte.iesenii sunt nemultumiti de medicii care au facut greseli.De ce nu-si amintesc de furturile de la UMF? Furturile au diminuat capacitatea de pregatire a studentilor ! Abia acum,vedeti ca acele furturi sunt de fapt din sanatatea noastra?

??????  •  28 mai 2016, 15:14

Care considerati ca ar putea fi "clientii" firmelor furnizoare de meldonium, care dupa cum se poate presupune ca urmare a informatiilor furnizate de presa, ar fi afectat activitatea lotului de caiac-canoe ?

dan  •  28 mai 2016, 15:18

2ani cu suspendare, citiva bagati aleatoriu intr-o simulare de mega proces mediatic in care probabil mecanicul o sa fie singurul care o sa ia 5 ani cu executare si o sa iasa eliberat conditionat dupa doua luni iar sistemul de crima organizata o sa se restructureze si o sa devina si mai performant in timp ce populatia o sa se culce fericita ca s-a facut dreptate... deja vu P.s. in facultate prin 92 am facut citeva proiecte la INS si am vazut ca acolo se primeau datele de la ministerul de interne cu actualizarea situatiei nasterilor si deceselor fiind transmis numarul CNP-urilor active, acest numar era preluat de INS si era dat publicitatii ca fiind populatia Romaniei. Sistemul este identic si acum, deci in ianuarie 1990 eram 23 milioane de CNP uri active, in decembrie 2015 eram 19,4 milioane CNP uri active in care sint inclusi toti romanii care sint vii si nu au renuntat la cetatenia romana adica inclusiv cei aproximativ 5 milioane de oameni plecati din tara si care nu se mai intorc decit in proportie foarte mica definitiv. La un calcul foarte simplu rezulta ca in tara mai sintem in jur de 14 milioane de oameni din care 7,8 milioane pensionari. Genocid, masacru sau oricum poate fi calificata catastrofa ce s-a petrecut in ultimii 26 de ani. Sintem un popor exterminat fizic, muribund ce-si da ultima suflare in chinuri groaznice

Petre  •  28 mai 2016, 15:26

DEOARECE A PUS IN PERICOL SANATATEA A MILIOANE DE OAMENI, ACEST DELICT NU ESTE - IN ESENTA - O CRIMA IMPOTRIVA UMANITATII??? ....SI JUDECATA-PEDEPSITA CONFORM CODULUI PENAL PT ACEST DELICT???? CRIMA IMPOTRIVA UMANITATII!!!!!!!!!!!!!!!!

Ervin  •  28 mai 2016, 15:41

Da!da!da!da! Tolontan Catalin are cel mai bun venin!!! Si astia care fura si ia prins Catalin cu rata in gura, sa se duca NAIBii. Un lucru e sigur! Undeva, candva D-zeu o sa ii rasplateasca si o sa ii dea sanatate si bucurii pana la a saptea spita lui Catalin

Cătălin Tolontan  •  28 mai 2016, 16:38

@Florinel Codlea: unde ati vazut ca am scris ca SRI e curat? Nu stim daca, in aceasta afacere, e curat. Si pina cind nu va intelege ca e nevoie sa fie convingator, nici nu va cistiga increderea oamenilor.

Adu  •  28 mai 2016, 16:46

Banuiesc ca la fel se intampla peste tot unde firme private obtin contracte cu institutii bugetare, la preturi mult umflate. Statul capitalist ajuta imbogatirea afaceristilor fara scrupule, cu sprijinul functionarilor de stat corupti, si bugetul e jefuit, dar bani de pensii speciale sunt mereu, fiindca guvernantii fac legile ca sa le ajute doar lor la o viata mai buna...

nicu  •  28 mai 2016, 17:40

Nu 30 de ani sa-i dea 300 .

??????  •  28 mai 2016, 17:46

Cum explicati aparitia "dezvaluirilor" despre lotul de caiac-canoe dupa scandalul dezinfectantilor diluati si cel al medicamentelor ? Alte laboratoare, alte farmacii ?

ionut  •  28 mai 2016, 17:56

Doamne ajuta ca aceasta impostoare numita Dinu sa ia cel putin 30 de ani de puscarie fiindca a distrus un sistem sanitar fara scrupule...***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Paganel  •  28 mai 2016, 17:58

Numai o proasta ar fi putut accepta sa faca astfel de lucruri, una care-si dorea cu orice scop sa ajunga in virf, lipsita de scrupule, snoaba si cu mult tupeu, caci altfel nu o numea nimeni director decit daca musca momeala, iar asta a muscat din plin, ca sa parvina. Acum a venit momentul sa plateasca, dar si celelalte personaje in halate albe care au contribuit cu buna stiinta la dezvoltarea acestei afaceri mizerabile, pe bani multi, punind in pericol vietile pacientilor.

Paulg40  •  28 mai 2016, 18:03

La zid cu cei care ne-au daramat intreprinderile si distrus independenta nationala!Adica Sistemul implementat fortat Democrat.Toate media si politicul la zdup.Legea la zdup!

ionut  •  28 mai 2016, 18:05

Ma bucur ca seful HEXI a plecat...dar a plecat departe de totttt.***...cand incepe sa se invarta roata hmmm cam nu se mai opreste nenorocitilor.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează